am intrat in UE venind din Israel

improrvizaţie pe o coardă-grupaj
 revista “Vatra”, Târgu Mureş

mă leg la cap zilnic
îmi caut pantofii cu fundiţe
şi-mi împletesc părul cu carunte amintiri
de dimineaţă îmi desfid planurile de Şabaton*
şi mă urc în caleaşca frivolă
de lângă ştrandul îngheţat
câţiva patinatori îmi trec prin vis
uitând de vaporul parcat ieri în faţa casei
*
visceral te-nţeleg
patosul de a hiberna printre lucrurile chiverniselii
se exfoliază
rădăcinile se usucă în forme impecabile
Mozart îmi îmbălsămează tăcerea
mi se împăinjenesc ochii
rastalmacirilor. Can Can la Moulen Rouge
în oglindă Narcis îşi pune peruca.
*ai talentul de a profana mormintele închipuirii
de a te razbuna pe lanternele care nu se aprind
cortinele brocate-ţi desfigurează apogeul
cauţi scările portocalii
proiectate-n soarele arţăgos
piruiete degeaba
vax de ghindă împăiat în pungi de nailon
greu e să găseşti cuvintele frumoase
şi pătlăgele roşii în papucii galbeni. pompoane
turceşti.
mai ales legatura cu Dracula

*
încerc să prind firul evidenţei
te plimbi pe coclaurile picturii
fără să văd hălăduieşti singur
Dona Alba îşi pune cercelul perlă
şi remarcă
nici măcar inspiraţia poemului încotoşmănat
nu o cuprinde în scenariul actual.
mereu cu ochii pe tine
în tunelul timpului
prin muzee.
m-ai uitat pe scari

*

mă ia cu frig canonul piciorului de fier
piratul cu mâna cârlig mă zgârâe pe acordul mutual
strâng pletele iubirii încărunţite
şi-ţi împing caruciorul spre cascadă.
un fir nupţial mă imbie
*
tinzi mereu să iei femeia altuia.
iubeşti-în fapt- să fii amantul secret
al oricarui femei!
iubeşti trădarea echivalentă cu un pantof de piele
uşor de încălţat …
nu mă plictisesc în jocul cuvintelor numai joi
pentru că
lumina bate spre sfârşitul săptămânii
îndestulat cu varză murată.
clipele mi le măsor totuşi
cu rima imperfectă, muzica numai eu o simt .
baţi pasul pe loc ca un soldat fară bocanci
şi mai speri în ratarea mea dragalaşă
din salsa modulată cu tine
prinsă ca o agrafă
de cravată.
doar să poţi mărşălui fericit pe străzile Parisului.
extaziat de tine!

Şabaton-în ivirit:*
un an întrerupere în muncă

*
exagerezi mai tot timpul
pisica trebuie trasă la raspundere
duetul- duel nu se răsvrânge asupra publicului
care-i bont şi ursuz şi nu te înţelege
improvizaţia pe o coardă
flexibilă , tomastică în flageoletul excitant,
ciocârlia mea minusculă
chiar dacă funicularul trece prin tunelul tău
de stalactite
şi vioara mi s-a dezacordat
dar, cum ţi-am spus
fericirea începe după uşa masivă
cea zăvorâtă

*

rolul meu e probabil scurt
amăgirea fericirii împrumutate.
chiţibuşuri de om nesatisfăcut de incerte chemări, defulare?
labirintul cobaiului în căutare de mărunte artificii
zaharul inhibiţiei. curcubeul infiat.
lasa-mă să-ţi picur balsamul meu
să te simţi într-adevăr ca un fruct care va pârgui

precum o rodie echilibrată de o bizară dăruire
din palmele mele sociale.
calendarul trebuie rupt
sa nu n e amintească de trecerea timpului
şi masca pe care o purtăm zilnic
impregnată deja şi fără scăpare
de a o mutila în bine?
rolul artistei va fi abisal
ea va înmărmuri publicul
surdina va aplana sunetul declanşat al alarmei
mereu explozia rachetei va stinge simţămintele

fiecare pe ghemotocul său de fericire va piere.
de ce te amăgeşti că vei putea fugi de toate astea?
ţi-am citi în palmă
chiromanţia poemului te mai poate salva
dacă mai ai rabdare; la mine e cam pe sfârşite.
fireasca acceptare. mă roade un vierme pe dinlăuntru.
chitibuşarii vor zice ca bocesc degeaba. traumele
sapă adânc.

pot –din în când-
să-mi ridic ochii spre tine
daruindu-ţi rodia energiei.
nu e bine să mă uit în oglindă
te zăresc mereu în suflet.

*

Vibrez ca o harpă din Cetatea lui David
Hranindu-mă cu adieri de vânt şi cuvinte
Eu pot trezi dirijorul amorţit
Chiar dacă în actul final el cade de oboseală
Artista se retrage în spatele cortinei
Dregându-şi vocea cu un ou crud
Nu poate răspunde la afecţiunea publicului
Clarviziunea ucide din faşă aberaţiile registrului
orgi sinistre
Baletul bărbaţilor dechizaţi e de prost gust
Sunt raşi prin locurile bărbăţiei. stupizi
Fixînd mereu arcuşul meu. dezechilibrat
de distonanţele efemere
dansul săbiilor parcurge mereu acelaşi cerc de foc
un Maghen David luminează în noapte ca o făclie
boala ta -aşa zisă “incurabilă”
e o faţadă de dezertor!
refă-te dirijor amorţit din cercul de foc!

*

Inexorabil lucrurile sunt mereu spuse
mereu scrise cu altă dicţie, altă caligrafie de litere binome
de pe perna amintirii. iniţiale , bicepşi, rugăciuni de iubire.
la fel si scenariile filmelor sunt-în fapt- o repetiţie
cu alte decoruri de mucava
alte maşinuţe distruse pe calculator,
alte explozii de galaxii nefinisate
din gaura neagră a triunghiului absorbant.
de vezi chipul meu arzând on line în oglinda virtuală
e , pentru că vrei să te autodistrugi
focarul răului e clima noastră
mizerabilă şi menopauza
femeii cu părul cărunt!
se poate dezvolta tema abţinerii. şi eu!

*

Da, albul e complementar cu mine, imaculata …
Bal mascat cu Amelii care caută iarba răului
De sub pietrele criminalilor de inimi
Când nu e prea târziu pentru descântec.
Prefăcuţii-s tot mai mulţi
Sub chipul tău ingenuu
Îmi tragi clapa mereu, subterfugii
Care ascund-în fapt –neputinţa, golul tău nemăsurat
Permutările combinatorii într-un determinant spaţial
Cum ţi-am zis cuibul de păsări , curbura spaţiului meu
Nu t e cuprinde.
Sunt balsamul de pe ochiul tău stâng
Sunt pupila ta într-o zi de marţi
Bal mascat bal mascat
Nu tuşi că-ţi va sări masca …
*

Pomul cunoaşterii presupune să învăţ să mă caţăr
înainte de abandon
Câtă tristeţe-i în tine!
Câtă risipă s-a acumulat în viroza neagră a lamentărilor
Pătrund în ea să te trag înapoi
Nu mai e loc de Eve perfect pictate, imitaţii de instrumente
Ce nu–mi cântă pe struna firavă
Nu mai e loc de sincope şi cafele surogat
Nervozitatea a pus stăpânire pe mine
Sătulă de ( ne)afecţiunea celorlalţi – o port ca o povară

*
de dimineaţa vreau să-ţi impresionez
ochiul bolnav
să-ţi dau picăturile de ploaie ale cuvintelor
să mişc în zig zag cuvintele lacrimogene
sa-ţi simt pulsul firav al îngemânării poetice
în fond nu ai nevoie de mine
absenţa ta o măsor cu basmele citite prin şcoală şi filmele mute
ochiul bolnav nu-ţi înghite şi vocea
dar le-ai asimilat?
în definitiv nu-ţi doreşti protecţia cuiva
ci susurul apei de izvor
nu pot să-i ţin locul. Renunţ!

bianca marcovici
reprodus din
Revista Vatra, nr.4-5, 2007, pag.21-22
Târgu Mureş