galaxia mea

noi suntem ca o galaxie

noi nu ne adunăm în cerc
noi suntem o galaxie
punctele noastre luminează virtual,
uneori nu mai pâlpâie.

negăsindu-ne, cineva recaută
semnalmentele noastre
le repune in circuit, le redă
cerului.

uneori vine câte o tornadă
şi cade o stea …
se naşte alta , mai tulburatoare
mai proaspată în cuvinte, mai apropiată.

uneori soarele apare
odată cu toată constelaţia
de cuvinte, direct din mare
atît de viril!

cîte un meteorit mă apasă pe nervi

pînă ce luna îmi deschide fereastra…

noi nu suntem singuri
suntem ca o galaxie

căutăm întotdeauna ce nu-i!

bianca marcovici