Invitat, Boris Marian
http://www.romanianjewish.org/db/pdf/nr273_274/pagina16.pdf
http://www.romanianjewish.org/db/pdf/nr223/pagina5.pdf
Semnal de carte la Bucureşti
Cireşe amare sub katiuşe
Editura Haifa, 2006
Poezia, ca… jurnal de front
Recentul volum al poetei Bianca Marcovici este intitulat “ Cireşe amare sub katiuşe”. Evident, este
Vorba de bombardamentele din Haifa, oraşul în care locuieşte poeta, produse de Hezbollah, care a utilizat armament din dotarea fostei armate sovietice, pe lângă alte dotări.
În vremuri de război învinge poezia, afirmă autoarea, contrazicând dictonul: .Când armele vorbesc,muzelec tac …Poate că are dreptate Bianca Marcovici, ar fi prea frumos.
Volumul se deschide cu un poem în franceză, L.oeil de la parole (netradus, deci destinat francofonilor), cu un moto din Al. Lungu. De fapt originalul din româna fost tradus de Clara Nor şi Nicole Pottier. Titlul şi textul sunt frumoase, iar ultimul cuvânt este Shalom … Urmează un ciclu de 40 de pagini – Monolog pe o coardă – , incluzând un poem dedicat regretatului Adam Simantov. VersurileBiancăi Marcovici respiră sinceritatea pe care i-o cunoaştem din volumele precedente (peste 20) .
Prea târziu ne dăm seama că am Fost învinşi.(n.n.-să nu generalizăm, OK?). Ne cam necăjeşte un titlu: Sarmale filosofale, dar Magia lehamitei merge. Puşi fiind pe critică, deşi admirăm poezia autoarei, semnalăm şi abuzarea de pluralul noi, toţi etc..,înţelegând că stihuitorul se simte solidar cu noi, dar noi suntem foarte diverşi. Remarcăm poemele Pânză de păianjen, Poemul dedublării ş.a.
Dumnezeu e femeie?— -este o întrebare pusă, probabil, cabalistului Moshe Idel. El ştie, credem, răspunsul. Mai amintim: A modela târziul; Statuia libertăţii mele, Cireşe amare (Emil Brumaruar avea o altă variantă). N-am înţeles Decor sumbru B. Fundoianu / Bianca şi datele 30.6.2006 / 2.4.1916.Ritmul şi rimele poemului nu sunt ale lui Fundoianu***, poate numai iubirea pentru nefericitul poet.
Multe poeme au aura intimităţii poetice, cum am găsit la Maria Banuş, de pildă. Femeia din lut
Este o inovaţie şi o semnalăm. La fel şi Dihaiku (haiku este haiku). Urmează Jurnal de
război, din adăposturi, Povestiri, Note de lectură Tel Aviv şi Bio-bibliografie.
Jurnalul— are o valoare sentimentală şi documentară, despre august 2006, o lună tragică pentru Israel şi pentru orice evreu care iubeşte Israelul.
Povestirile— sunt, în bună parte autobiografice, nu au legătură cu titlul volumului, nici cu poemele şi Jurnalul , ele fiind destinate, probabil, unui viitor volum de proză, demn de oanaliză separată. Note de lectură— se referă la volumul anterior de poeme şi regretăm că nu a fost inclusă şi recenzia din Realitatea Evreiască, în care ne-am expus, cu sinceră
admiraţie,opinia Bio-bibliografia, notele de la începutul cărţii sunt impresionante (apariţii, premii, opinii) dar Bianca Marcovici este, credem, destul de cunoscută ca să mai reia expunerea propriei activităţi.
Este o carte interesantă, singura obiecţie majoră fiind amalgamarea poeziei cu proză jurnal, note, ceea ce defavorizează impactul dorit de autoare. Ca vechi cititor şi colecţionar (cum a spus chiar Bianca Marcovici )al cărţilor distinsei poete, îi urez în continuare succes şi aşteptăm noi cărţi.
BORIS MARIAN
***nota autoarei:poemul aparţine poetului
Fundoianu iar al doilea poem (colaj) e un răspuns în ani!
Realitatea evreiasca nr. 273-274, 30 aprilie, 2007-pag.16-
Loading...
BORIS MARIAN ISI ASUMA RASPUNDEREA, REDACTOR LA REALITATEA EVREIASCA
http://www.animatouch.moonfruit.com/goma/4524054593
Acţiunea lui Paul Goma, scriitor, fost dizident respectat de mulţi români, este îndreptată împotriva a 24 de personalităţi şi persoane juridice, fapt ce conduce l concluzia că numitul Goma porneşte acţiune împotriva unei părţi a opiniei publice şi a clasei politice româneşti. Este o acţiune politică gravă, ce pune sub semnul întrebării valabilitatea acţiunii şi principiul democraţiei.
Prin acţiunea sa Paul Goma hărţuieşte oameni de bună credinţă din România, acţiunea sa fiind dezavuată de publicaţii din România, Franţa (“Le Monde”), Israel.
Paul Goma nu recunoaşte valabilitatea textului cuprins în Raportul Comisiei Internaţionale privind Holocaustul în România, în care numitul Paul Goma este caracterizat drept autor al “unor texte negaţioniste şi antisemite nemaiîntîlnite (ca virulenţă) în România”.
(Citatul este parţial exact, dar se poate proba sensul în Raport). Această atitudine deserveşte încercării de clarificare a istoriei României anilor 1940-1944 şi încurajează negaţionismul şi antisemitismul unor cunoscuţi activişti în acest domeniu. Nimeni nu doreşte să diminueze renumele de scriitor şi de dizident al lui Goma, dar terminologia din “La Calidor” (“Jidovime, jâdan, jidănimea mondială), din fragmentele de ăJurnal” publicate în ăViaţa Românească” nr.1/2005 cu referire la evreii care au batjocorit, ucis militari români în Basarabia anului 1940, care “au trădat” România, explică şi caracterizarea din Raport, ca şi comentariile din presa culturală, democratică, pe care eu, ca jurnalist evreu nu pot să nu le aprob. Ori mint membrii Comisiei Wiesel şi mulţi scriitori, jurnalişti, ori minte cel care, cu un aplomb de virtual Soljeniţîn, cu care nu seamănă decît extrem de puţin, chiar deloc, se declară iubitor de adevăr şi dreptate.
Mihai Pelin, scriitor, istoric român scrie în ăLegendă şi adevăr” (Ed. Bucureşti – 1994) că în anul 1940 s-au vehiculat minciuni despre aşa zisul tratament sălbatic îndreptat împotriva militanţilor români, care se retrăgeau din Basarabia. Numitul Goma pleacă de la un caz particular şi generalizează conform algoritmului celor cu prejudecăţi. Dacă Hitler a fost ce a fost, pot eu spune că germanii sînt la fel? Dacă Antonescu a deportat zeci de mii de evrei în Transnistria, lăsîndu-i fără casă, asistenţă medicală, hrană, deci, condamnîndu-i, indirect, la moarte sigură, a făcut ce a făcut, pot eu spune că românii sînt ca Antonescu? Cum poate Goma lua un evreu bolşevic ca model extrapolînd la sute de mii de evrei de toate vîrstele, profesiile, ocupaţiile, situaţii sociale diferite?
Cine l-a făcut pe Goma Judecător Suprem al Evreilor?
Dumnezeu? Care Dumnezeu?
Mai rău, într-un text publicat în “Ziua”, Goma justifică măsurile exterminatorii ale lui Ion Antonescu, explicîndu-le ca pe o “răzbunare”. Bunicii, unchii mei au trăit la Rădăuţi – Cernăuţi, nu au fost comunişti, bolşevici, agenţi, erau negustori. Au fost duşi în Transnistria.
Cine s-a răzbunat pe ei? De ce? Nimeni nu neagă crimele sistemului sovietic, stalinist, dejist, ceauşist, dar a le pune în spinarea evreilor este la fel ca în povestea “cu bicicliştii”. Toţi, evreii din lume sînt bolşevici, toţi sînt capitalişti? Aceasta este adevărata faţă a antisemitismului din sec. XX-XXI.
Dumitru Ţepeneag, prieten cu Goma confirmă în “Observator cultural”
nr.91/23 – (348) 29 nov. din 2006 că ăspusele lui au o tonalitate clar
antisemită”.
Goma nu-l dă în judecată?
Circa o treime din cei pîrîţi de Goma sînt evrei.
De ce? Goma are o soţie evreică şi un băiat, evreu. Ei şi? Hitler a avut doi spioni de frunte, evrei, bunica lui Heydrich, călăul SS al Cehiei, era evreică.
Ei şi? Nici o hotărîre judecătorească, oricît de ruşinoasă şi nedreaptă ar fi ea, nu poate şterge textele scrise de mînă lui Goma.
Boris Marian
preluat din Viatza Noastra, Israel site-ul ANIMA NEWS
ps. Si eu figurez la google ca i-as fi atacat opera intr-un complot urzit, chiar si in biografia sa, etc
Tin sa mentionez ce e nevoie sa se stie:
Am debuta in anul 1985 si am plecat din tzara la 13 septembrie, 1991. Nu am avut acces la opera sa!
bianca marcovici
Haifa, Israel
dovada de la google:Format de Fişier: PDF/Adobe Acrobat
Bianca Marcu-Dumitra§cu-Balot¶, Bianca Marcovici, Dimisianu,. Pruteanu, Buduca, Ioana Pârvulescu m-au acuzat, nu numai de min- …delatiune
paulgoma.online.fr/paulgoma_pdf/pdf/LRP_O_CE_VESTE.pdf – Pagini similare
BORIS MARIAN - august 19, 2007 at 9:59 am
Isidore Isou (1925-2007) – de Boris Marian
Jean-Isidore Goldstein, cunoscut sub numele de Isidore Isou, s-a născut la Botoşani, la 31 ianuarie 1925. Tatăl său a fost proprietar de restaurante în acest oraş şi la Bucureşti, fiul fiind predipus la aventură şi nu la o viaţă “burgheză”. La vârsta de 15 ani “îşi ia tălpăşiţa”, este lucrător la o fabrică de textile, la o drogherie, la o tipografie, este ajutor de contabil, apoi se asociază cu nişte spărgători, prada sa fiind Cercetări logice de Husserl şi Tel Quel de Valéry (cf. propriilor mărturisiri, dacă nu sunt fabulaţii). La izbucnirea războiului ia contact cu o organizaţie sionistă, se apropie de I. Ludo, devine redactor la revista semiclandestină “Palestina”, începe să scrie poezie, teatru, un roman. Serge Moscovici, tatăl actualului reprezentant al Uniunii Europene, el însuşi o somitate în psihologie, îşi aminteşte că Isidore Isou a fost arestat de legionari în ianuarie 1941, fapt confirmat şi de autobiografia lui, că în timpul războiului a făcut muncă obligatorie pentru armată. în 1944 încearcă fără succes să obţină o viză pentru Franţa, este refuzat, editează împreună cu acelaşi prieten, Serge Moscovici, o revistă pe care PCR o desfiinţează. E prima sa încercare de a introduce “lettrismul” în literatură, o continuare a DADA-ismului (plus experienţa lui Apollinaire). în 1945 colaborează cu A.L. Zissu, scrie la gazeta sionistă “Mântuirea”, iar în luna august a aceluiaşi an părăseşte definitiv România. Se opreşte în Italia, îl cunoaşte pe Ungaretti, care îi dă o scrisoare de recomandare către Jean Paulhan, viitor academician francez, astfel că ajunge în mult-visatul Paris. La acea vreme, Isou citea curent în franceză, engleză, idiş şi rusă, dar cultura franceză îl atrăgea cel mai mult. Venise la Paris cu idei ciudate: se doreşte un Mesia, îl laudă pe Stalin, visează să obţină Premiul Nobel, dar se apleacă mai serios asupra iniţiativei de a crea “lettrismul”, pornind de la o lectură a lui Hermann Keyserling (care în fond nu avea nimic comun cu “revoluţia literară” propusă de Isou). Fără să cunoaştem în ce măsură a avut contact cu Cabala, am putea presupune că ideile despre valoarea sonoră şi semnificaţia literelor ar putea proveni din textele cabaliştilor. îşi expune programul la Teatrul “Vieux Colombier” din Paris, cu ocazia unui spectacol după o piesă din Tristan Tzara, în 1946. Iniţiativa este susţinută de Maurice Nadeau şi Jean Paulhan, lettrismul fiind o propunere de a revoluţiona toate artele. Alfabetul grec şi cifrele iau locul cuvintelor, literele latine fiind şi ele acceptate în “codificarea” exprimării artistice. Este editat un dicţionar şi se înfiinţează o editură cu o librărie pentru literatura lettristă. Un neaşteptat sprijin vine din partea lui Giacometti. Pentru a se susţine material, Isou scrie romane pornografice. Pentru La Mecanique de Femmes este pus sub acuzare şi condamnat la o substanţială amendă. Jean Cocteau şi Raymond Queneau îi iau apărarea. Romanul Adorable Roumanie, apărut în 1954, este inspirat de amintirile scriitorului din Botoşani şi Bucureşti. în acelaşi an i se pune în scenă o piesă de factură DADA-istă, Marşul jonglerilor. Evoluează spre “afonism” şi “alettrism”, se consideră pe plan politic un reformator al marxismului, susţinînd că tineretul are menirea de a aduce dreptatea socială în locul “proletariatului pervertit”. Este anticomunist, protestează în 1972, la înmormântarea lui Tzara împotriva monopolizării faimei poetului de către stânga comunistă, dar totodată se apropie de “maoişti”, participă la mişcările studenţeşti din 1968. în 1976 depune la Biblioteca Naţională din Paris un tom de 5500 pagini cuprinzând un arbore genealogic al creatorilor de geniu din cultura universală (“La Creatique ou la novatique”). în 1951 obţinuse un premiu la Cannes pentru un film realizat cu Barrault, Cendrars, Cocteau ş.a., iar în 1976 i se organizează o expoziţie cu lucrările sale plastice. O bibliografie impresionantă însoţeşte viaţa acestui neliniştit artist, despre care a scris la noi, mai atent, Florin Manolescu, iar Georges Astalos l-a inclus în antologia Heritage lyrique (Ed. Societăţii Române de Radiodifuziune, 2002). Este uşor a spune că Isou e nebun, dar mulţi artişti prestigioşi din Franţa şi din alte ţări au ştiut să descifreze mesajele puţin înţelesului Isidore Isou, frate bun cu Isidore Ducasse, conte de Lautréamont, mult mai “crud” decât poetul originar din Botoşani.
Boris Marian
romania literara nr.33
bianca - august 29, 2007 at 1:20 pm
REALITATEA EVREIASCÃ
Nu sunt puţini ieşeni stabiliţi la Haifa, dar nu toţi scriu poezie, iar poezie de calitate scriu şi mai puţini, poate nici unul, cu o excepţie – Bianca Marcovici (n. 22 iunie 1952). Venitã pe lume la 11 ani dupã izbucnirea unui rãzboi ce avea sã aducã populaţiei evreieşti mai multã durere decât şi-ar fi putut închipui,jertfe nevinovate pe altarul unei dictaturi nici astãzi judecatã cu toatã obiectivitatea, Bianca Marcovici a ajuns în 1991, cu familia, în Israel, unde nu a gãsit pacea pe care şi evreii o meritã dupã douã mii de ani de Diasporã, ci o stare de permanentã îngrijorare – oricând un terorist poate provoca moartea cuiva. Toate aceste date se reflectã în oglinda sensibilitãţii poetice a celei care s-a dãruit şi muzicii, a studiat şi ingineria, dar a fost mereu fidelã literaturii de limbã românã cãreia i-a dãruit circa 20 de volume, la o vârstã încã plinã de promisiuni şi speranţe de… perfecţiune. Dar, desigur, poeţi perfecţi nu existã, nici nu pot exista. Recentul volum editat la « Hasefer » (redactor Ştefan Iureş) Puţin blond, cu mult farmec se bucurã de o prezentare graficã excelentã (Gh. Chiru), pe prima copertã fiind reprodusã o minunatã lucrare a lui Baruch Elron, pictor israelian, cunoscut şi la noi. Pentru cã noul volum este unul de « Poeme alese », vom întâlni în el versuri cunoscute şi apreciate de cititori. Bianca Marcovici este o poetã cu personalitate « disjunctivã », în opoziţie faţã de locul comun. De altfel, în aproape fiecare poem gãsim « o unitate a contrariilor », ca în dialectica vieţii. În poemul « Delir » existã o vie contradicţie între « intelect » şi sentimentul ce şi-ar dori « delirul ». « Numai în bãtaia vântului mã recunosc », spune poeta. Bianca Marcovici ştie sã fie şi ironicã, autoironicã, are umor, când este cazul, devine martor fãrã ascunzişuri şi fãrã compromisuri. Un poem antologic este « Zidul Plângerii », publicat cândva şi în « Ramura de mãslin ». Ne bucurãm sã gãsim şi un poem dedicat lui Florin Mugur, scris, cu intenţie ori fãrã, în maniera regretatului poet, care ar fi împlinit în 2004, 70 de ani (titlul poemului – Împreunã cu mine).
De apreciat în creaţia Biancãi Marcovici, înainte de toate, este lipsa artificialului. Inteligenta poetei o salveazã, în acest caz, de prozaism, ca şi de orice dulcegãrie. Antologia oferitã de autoare dovedeşte un bun simţ critic ce îi va asigura aprecierea, deja câştigatã, a criticii literare şi a cititorilor. Îi dorim succes!
“Fug în reveria viorii poemului
Ştiu că-mi aparţin
Amândoua
Precum vioara lui Chagall”
(Sunetul poemului)
B.M.M
http://rockcafe-forum.com/index.php?topic=1139.0
bianca - august 31, 2007 at 3:11 pm
România literară Nr.48 din 7 Decembrie 2007
——————————————————————————–
Un secol de modernism – de Boris Marian
Spiritul inovator al evreului eliberat de prejudecăţile ghetoului, dar şi de ancestralul antievreism, atunci şi acolo unde acest sentiment era învins de cultură şi de morală, s-a manifestat din plin în literatură şi în artă, în numeroase ţări europene, inclusiv România, ale cărei legături culturale cu Occidentul datează de mai multe secole.
în anul 2003, de pildă, s-a împlinit un veac de la naşterea unuia dintre corifeii avangardismului, Victor Brauner evreu româno-francez, fratele cunoscutului folclorist Harry Brauner, victimă a prigoanei comuniste. în 2005, s-au împlinit 80 de ani de la naşterea, la Botoşani a lui Jean-Isidor Goldstein, cunoscut ca poet francez sub numele de Isidore Isou, un continuator al lui Tristan Tzara, nume de mare răsunet în avangardism, cel ce a decretat în 1916 apariţia DADA-ismului, la Cabaretul Voltaire din Zürich. Tot în 2003, s-au împlinit o sută de ani de la naşterea lui Ilarie Voronca, poetul care avea să se sinucidă la Paris, în 1946, nu înainte de a scrie un Mic manual de fericire perfectă. în 1902, se năştea la Bucureşti, Alexandru Binder, poet şi antologator de poezie avangardistă, ce va semna cu numele de Saşa Pană, de profesie medic militar.
Modernismul în literatură şi artă a fost un ecou al marilor revoluţii din Europa secolului XIX, continuate cu războaie şi revoluţii sângeroase în secolul XX. Numeroşi scriitori evrei de limbă română au aderat la modernism, chiar dacă nu şi-au declarat zgomotos acest demers. Felix Aderca, Camil Baltazar, Ury Benador, Ion Călugăru (înainte de 1944), Sergiu Dan, Emil Dorian, Leon Feraru (de mult plecat peste ocean), marele B. Fundoianu, ucis la Auschwitz, Enric Furtună, timidul şi puţin- trăitorul D. Iacobescu (1893-1913), B. Luca, Virgiliu Monda, Barbu Nemţeanu, Eugen Relgis, scriitor şi sociolog de orientare socialistă (stabilit în America de Sud), chiar şi A. Toma, cel de dinainte de război, mulţi alţii au scris în maniere ce se deosebesc radical de clasicismul veacului XIX, din literatura română (în Franţa ruptura s-a produs mai devreme).
Desigur, numele de cea mai mare rezonanţă în acest domeniu este cel al lui Tristan Tzara (Samuel Rosenstock, unul dintre pseudonime fiind S. Samyro) născut în 1896 la Moineşti, unde este sărbătorit în fiecare an. A decedat în 1963, la Paris, fără prea multe ecouri, astăzi fiindu-i totuşi recunoscută întâietatea ca părinte al DADA-ismului. A participat şi la Rezistenţa Antifascistă Franceză, alături de Eluard, Aragon, Soupault, Queneau. Un corespondent, în plan jurnalistic, a fost Brunea-Fox (1889-1977), iar “bucovineanul” (de fapt, din Herţa), B. Fundoianu s-a apropiat de modernism pe căile lecturii şi contactului direct cu lumea partizană. Max Blecher artistul plurivalent (poet, prozator, grafician) şi, suferind de o boală nemiloasă, a îmbrăţişat cu toată puterea talentului resursele, poate “psihanalitice”, ale avangardismului european. în pictură, după clasicizanţii din secolul XX Iscovescu, Rosenthal, evreii au dat nume precum Iser, Jacques Harold, M. H. Maxy, Margareta Sterian, Alexandru Ziffer, Marcel Iancu, Vasile Cazar ş.a., toţi modernişti în mai mare ori în mai mică măsură. între artiştii români şi evrei a existat o permanentă comunicare, o comuniune de aspiraţii artistice şi umane. Astfel, celebra “fabulă” a lui Urmuz a fost tradusă în engleză de Miron Grindea, care a publicat-o în revista “Adam” în 1967, Ion Vinea îi dedica poemul Tuzla lui Marcel Iancu, Brâncuşi le făcea portretul lui Fundoianu, Marcel Iancu, Stephan Roll (Gh. Dinu). Despre avangardă au scris cu multă atenţie şi înţelegere Ion Pop, Ov. S. Crohmălniceanu (editat postum la Ed. Hasefer), există memorii, corespondenţe scrise de Geo Bogza, Geo Dumitrescu, Gherasim Luca, Taşcu Gheorghiu, Virgil Teodorescu, M. R. Paraschivescu. Au existat legături cu artişti, oameni de cultură din alte ţări (Franţa, Germania, Rusia), mulţi emigranţi ori originari din aceste ţări (Breton, Chagal, Arp, Matisse, Picasso, Kandinsky ş.a.). Un avangardist recuperat cu întârziere de Saşa Pană a fost Ionathan X. Uranus (Mihail Avramescu), evreu convertit, autor al unui Eseu poliautobiografic ş.a. Paul Celan în poezia scrisă în română era un modernist, iar în limba germană este unul dintre cei mai studiaţi autori ai secolului trecut. A început să fie “recuperat” H. Bonciu, la Editura Polirom fiind publicată în 2005 o proză quasi-necunoscută Bagaj – Pensiunea doamnei Pipersberg. Printre cei care au susţinut modernismul nu trebuie uitat Ionel Jianu, eseist, critic de artă refugiat după 1944 în Occident. Un studiu însoţit de o antologie a avangardismului literar românesc a publicat Nicolae Bârna la Editura Gramar, în 2003. în aceeaşi mare “mişcare” artistică şi-au înscris numele şi artistul plastic Jules Perahim, nonagenar, trăitor în Franţa, poetul Al. Lungu din Germania, Sebastian Reichman în Franţa, Sesto Pals, regretat avangardist, stabilit cândva în Israel, “beatnic”-ul Andrei Codrescu din S.U.A., ca şi unul dintre cei mai importanţi graficieni din secolul XX (1914-1999) Saul Sternberg, născut la Râmnicu Sărat, decedat în Manhattan, prieten cu Eugen Ionescu, Norman Manea şi mulţi alţii.
Boris Marian
wxwx - decembrie 10, 2007 at 10:54 pm
Mersi, Bianca Marcovici, același, Boris cel Marian, hag sameah
borismarian2 - decembrie 12, 2008 at 5:19 pm
Formidabil, a ajuns cartea. Merci pentru felul original de a-mi comunica. Astept sa mai scrii aici . M-as bucura tare mult. Eu is cam rupta de lume…
Un An Nou si bun si Hanucah Sameach!
bianca
bianca marcovici - decembrie 13, 2008 at 9:55 pm