Nichita Stănescu şi Emil Brumaru

 eu nu sunt altceva

decît

o pată de sânge

care vorbeşte

*

cântecI se facuseră ochii atât de mari
că nu mai avea chip pentru el
munţii de piatră erau amari
toti doi eram trei.
ţâţa ei albă atât de mare era
că prin greutate
dragostea mea mi-o strivea
zid zidindu-mă în cetate
dar când surâdea
lumea apunea
iar când ea râdea
soarele rasarea
de nu mai ştiam
de sunt de vreun neam
o iubeam
mă iubea
eu eram ea

 

Primăvara

Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.

Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei… zi cu soare-n zare,  spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?

Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii …

EMIL BRUMARU

preluare din R.L.  nr.32
Tocmai sosit din cruciadă… – de Emil Brumaru – Cerşetorul De Cafea

O să-ţi atîrn la uşi paing cu aţă
Strălucitoare, dîndu-i fin balans,
Pentru pisica ta cea nătăfleaţă
Din flaut voi cînta muzici de dans.

Şi trandafiri erotici, de Provenţa,
Tăind cu foarfeci harnici un hectar,
O să-ţi aduc spre-a linguşi clemenţa
Sînilor nobil. Voi tocmi tîmplar,

Din lemn sfinţit de la Ierusalimuri,
Să-ţi facă pat virgin, cu porumbiel
Deşteptător. În ritme şi în rimuri
Sufletul trist ţi-l voi sluji fidel.

Şi uneori, cînd mîna va desprinde
Roua din geamuri, voi îngenunchia
Stînd zile-ntregi în praf şi-avînd merinde
Doar bulci de vis şi cepe de lalea.