acum
Sfarsit de Vacanta , de Stefan N. MAIER
Aflandu-ma la Disney World pentru cateva zile de vacanta, nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca o mare parte dintre paznicii atractiilor din parcurile de distractii aveau nume romanesti: Iulian, Ruxandra, Mihai, Eugenia, Ion… nume indubitabil romanesti.
Am intrat in vorba cu ei si ni s-a parut si unora si altora ca suntem martorii unui eveniment deosebit. Noi nu mai vazusem romani care sa dirijeze multimea si sa supravegheze ordinea la cozile pestrite, unele a caror durata se apropia de 60 de minute de inaintare exasperant de inceata (ca in cazul roller-coasterului «Expedition Everest»), iar ei nu mai vazusera turisti romani.
Fara exceptie, tinerii lucratori sezonieri din Romania (unul dintre ei ne-a spus ca sunt peste 50, dar o fata care lucra la un fast-food era de parere ca venisera peste 200) erau studenti in ani mediani, in majoritate la facultati cu profil turistic. Cei 2-3 cu care am discutat erau insa dezamagiti de decizia luata de a veni sa lucreze in SUA pe timpul verii, apreciind ca ar fi facut mult mai multi bani in Romania. La Disney castigau un salariu orar cu putin peste cifra minima oficial recunoscuta ca obligatorie, dar fiecare avea raspunderea sa-si asigure viata din veniturile respective, majoritatea veniturilor lor fiind vaporizate de totalul biletelor de avion, costului vizei si al documentelor pe care au trebuit sa le prezinte pentru a obtine viza, cazare si mancare. Mihai, student la o facultate economica, era de parere ca daca reuseste sa ramana cu trei sute de dolari dupa aventura americana, ar trebui sa fie multumit. Tot el era sigur ca alti colegi practic pierd bani din aceasta aventura.
Aflati in aceeasi situatie sau asemanatoare, cu tinerii intalniti la Disney, ma intreb cati romani cu varste intre 20 si 25 de ani au lucrat in aceasta vara ca sezonieri in Europa, la munci agricole sau legate de industria turismului, pe liniile internationale de croaziera, in Asia sau poate chiar in Africa? Cati au lucrat oficial si cati «la negru»? Cati au reusit sa puna un ban deoparte pentru zilele lungi de iarna, pentru a incropi un avans pentru o proprietate ori doar pentru a-si asigura cheltuielile pana vara viitoare?
Concomitent cu intrebarea de mai sus, al carei raspuns este adesea dureros, o parte din crema tineretului american revine in aceste zile inapoi in SUA cu propriile experiente de viata. Echivalentul educational al studentilor romani de la Disney, vor fi calatorit de asemenea pentru a-si imbogati spiritul. Destui revin din misiuni in care au activat sub steagul «Peace Corps» ca voluntari in diferite tari. Multi vor fi facut calatorii internationale pentru a-si cunoaste radacinile familiale si culturale. Foarte putini sunt insa cei care vor reveni de la slujbe sezoniere din strainatate.
Pana aici sunt doar fapte care ma pun pe ganduri si mi se pare ca ridica o multime de intrebari, la care va invit sa incercam sa gasim impreuna cateva raspunsuri plauzibile.
De ce simt nevoia tinerii romani sa plece in timpul verii in afara tarii pentru a lucra? Din cate stiu, in Romania exista deja o patura de oameni foarte bogati. Acesti bogati ai Romaniei nu pot folosi uriasa resursa de talent a acestor tineri cumva pe plan local? Banii bogatilor Romaniei se gasesc in Romania? Ei nu au planuri in Romania pentru banii pe care i-au castigat? Ori poate nu exista proiecte in tara, minti vizionare care sa imagineze viitoruri credibile in care sa fie atrase sperantele tinerilor? In Romania nu se pot inventa proiecte grandioase in afara Canalului, Transfagarasanului, Casei Poporului, proiecte care sa dea de lucru studentilor care lucreaza ca paznici de cozi, meseriasilor care isi rup spinarea cu cosuri de struguri, tinerelor care-si lasa copiii cu bunicii pentru a ingriji bolnavi cu care abia se inteleg?
Libertatea fortei de munca nu este nici pe departe un lucru rau. Ma bucur sa vad ca atatia si atatia gasesc o solutie existentiala la adapost de macar o parte din grijile materiale de zi cu zi, lucrand pentru angajatori cu mai mult curaj si viziune. Dar nu ma pot abtine sa nu ma intreb de ce nu-si inmultesc bogatii Romaniei averile folosindu-se de uriasa forta de munca migratoare care paraseste tara in fiecare an cel putin cateva luni. Probabil ca averile respective nici nu sunt facute in cadrul unui ciclu normal de tipul Bani->munca->Produse si servicii->Bani.
Dar poate e preferabil sa ii las pe cei care se pricep mai bine decat mine sa comenteze acest aspect.
Loading...
Patura bogata “peste noapte” care au vile, masini si piscine , toate obtinute intr-un timp foarte scurt, adica ma refer la anul crucial 1989 cand Ceausescu si-a pierdut -in sfarsit capul-iar cei ridicati au ajuns la niste averi nejustificate de salariile lor, oricat ar muncii, toate astea ne face sa credem ca “cerseala romaneasca” de pe toate undele, inclusiv televiziune, nu e justificata, din moment ce totul exista in tzara, incepind de la bogatii naturale, pina la bani-in euro, totul merge in euro! Donatiile bogatilor din tzara, investitiile lor nu sunt vazute si nici prevazute! Foarte putin misca un deget dupa ce s-au vazut bogati! Iar cei dinafara, tot ramani isi dau cu parerea saracind! Pentru ca e imposibil ca si ei sa reuseasca tot la fel! Doar ultradesteptii!
Moshe
Moshe - octombrie 9, 2007 at 6:50 pm
Penultimul paragraf e o intrebare la care ai dat singur raspunsul, Stefan.
Dar ce este libertatea fortei de munca?
Marina - martie 19, 2008 at 5:10 pm
Stefan Maier
http://www.omnitop.com/
wxwx - aprilie 8, 2008 at 6:11 pm
From: Bianca Marcovici <bianca_marcovici@
RAMAS BUN DE LA ACUM!
http://www.romanialibera.com
Subject: RAMAS BUN DIN VOLUNTARIAT/1 FEBRUARIE!
To: "Stefan Maier" <maier.stefan@gma secretar@romanialibera.com, "Stefan" , “davidcd@ucla.edu” <davidcd@
Date: Monday, 26 January, 2009, 9:30 PM
Dragii mei,
Dupa aproape 5 ani de activitate ca voluntara, la rubrica PEP mi-am dat seama ca este timpul sa-mi iau ramas bun! Voi ramane un simplu "membru", doar atat!
Va doresc mult succes in continuare! Cu cele mai bune sentimente,
Bianca Marcovici
bianca marcovici - ianuarie 26, 2009 at 10:57 pm
From: dan david <sabadus36@ Subject: Re: To: bianca_marcovici@yahoo.
Date: Tuesday, 17 February, 2009, 3:32 AM
Bianca, te felicit pentru acest articol. Imi pare extrem de bine ca rezonanta poeziei tale continua sa alimenteze in mod pozitiv critica de specialitate, asa cum a facut-o si din paginile (electronice) ale revistei noastre, dealungul atator ani.
Iti doresc noi succese, noi poeme care vor ramane, si o pace lunga.
Dan David
redactor sef la sectia de poezie ACUM
@
Cele opt note ale gamei de Grete Tartler
Poezia Biancăi Marcovici e numai în aparenţă paharul cu emoţii, paharul pe jumătate gol pe care au rămas amprentele sincerităţii: de fapt e vorba de o construcţie care îndeamnă cititorul la o lectură ciclică, din ce în ce mai profundă. Unităţile poetice se leagă între ele ca notele unei game, dar revenind mereu în altă structură; aparent, un joc, dar în realitate o structură îndelung gândită: “Dacă nu mi-aş uita versurile/ nu aş mai putea scrie/ precum o gamă, doar opt note/ permutându-le în combinaţii/ dai naştere la un fel de loterie/ a simţurilor/ excitate de neputinţa primirii ofrandei”. (Îmi dau seama că nu e simplu). Cele opt note sunt clasicele drumuri ale căutării de sine. Iubirea revine cel mai des, aşa cum tonica nu lipseşte dintr-un acord. Dar revenirea nu e totdeauna uşoară şi maestrul care ţine sunetele în cristal e conştient de dificultăţi. “Uneori scriu direct/ e-mailul e concentratul care vreau să ţi-l fac cunoscut/ impresia fulgerului căzut brusc pe buze/ îl guşti îl speri/ zici că e un miracol./ treci peste mizerabila fiinţă cu tractorul/ întorcând troiene peste el/ cu şenilele inimii. e şi ăsta un experiment/ să-i spui cuiva adevărul în faţă, / chiar de El scrie sub o pătură celebră/ conţinutul său e un fiasco acoperit de pleoapa nevederii (…) partitura e în cheia sol. cheia victoriei/ ai pierdut majorul/ chiar şi gongul final/ o ghioagă în gong/ nu ştii să scoţi din sunet poemul.” (Experiment cu marionetă). Printr-un glissando, o alunecare dintr-o tonalitate în alta, poeta îşi transferă, în bună tradiţie metafizică, sentimentele într-un plan mai înalt. “M-am obişnuit să-mi torni poemele/ la cafeaua de dimineaţă/ sunt ca aburul bărbatului din mine/ căruia niciodată nu am să-i recunosc faţa./ chiar dacă l-aş întâlni pe stradă/ aş trece pe lângă el, bărbatul închipuit…/ fără să-l ştiu/ doar o tresărire aş avea/ privindu-i ochii de sub pleoapa albastră/ întrezărind/ pescarul atent la momeală/ … piroga sa e departe ca o epavă./ nu mai încerca să mă ademeneşti/ mâinile tale sunt ca de gheaţă/ prinse în şuruburi/ ca o marionetă./ nici un om nu e fără cusur, are o pată mititică/ poate pe cămaşa scrobită, poate nici eu nu-s ce par./ alunecând, alunecând, de pe o altă epavă”. (Din depărtări). Acest poem, ca şi multe altele pe aceeaşi temă, dar scrise în formă dialogală, lămuresc şi titlul cărţii, Espresso dublu la Ierusalim. Conversaţie într-o clipă de răgaz – de realitate a vieţii – cu sinele, după principiul rostit de Rimbaud, je est un autre, sau cu o fiinţă dragă dispărută; sau dialogul cu Dumnezeu. Hölderlin are o poezie în care spune că bea din două pahare. Paharul-poem al Biancăi Marcovici, aşezat lângă dublul espresso, e pus în lumina bună: “Se poate întâmpla să reflecte curcubeul/ precum un acvariu”(Partea cea plină a paharului). Dar Espresso mai sugerează şi esenţa (rezultatul prelucrării alchimice), iar prin analogie cu expresul-tren, fulgerătoarea trecere a existenţei. Transferul se face brusc, e un scurt-circuit: “Niciodată nu mă pregătesc pentru tine/ spontan îţi redau cum sunt cum/ uneori nu vreau să fiu,/ capăt forma ta nemăsurată/ închid ochii şi-ţi scriu – / pianul meu sună la unison, clapele/ urmăresc literele latine, cele ebraice se sting,/ capăt forma ta când mă cuprinzi” (Inspiraţia). Amintirile nu lasă însă un gust amar; citim cugetările unei optimiste, acest lucru se vede clar din arta de a se bucura de clipă: “Sunt din nou îndrăgostită/ de ceva nedefinit…/ între mărar şi pătrunjel/ gogoşari copţi şi vinete marinate, /ceva între vişine şi cireşe negre, fără sâmburi…/ ceva între nuci noi/ de curăţat/ din copacul copilăriei/ şi zarzăre culese de mine -/ ceva cu sâmburi de caise/ sparte pe caldarâm/ cu o piatră mare,/ ceva cu picioarele goale/ călcând pe iarba abia răsărită/ bând apă dintr-un vas coclit”. (Renaştere) Curajul de a merge mai departe înseamnă însă şi curajul de a aborda teme grave. “Fug în reveria viorii poemului/ ştiu că-mi aparţin amândouă/ precum vioara lui Chagall/ sunetul neresemnării din cosmosul diletanţilor/ fragila vioară/ canarul evreului/ ca eternă victimă” (Vioara poemului). Cea mai gravă temă e desigur destinul de a fi evreu: “Suntem unicul popor din lume/ care nu avem o bucurie întreagă/ pentru că fiecare sărbătoare/ ne aduce aminte de cei ucişi…” (Auschwitz) Contextul istoric nu poate fi eludat. Războiul, ameninţarea morţii sunt note centrale în gama Biancăi Marcovici: “Calculatorul împrumutat nu ştie româneşte şi Nu va şti/ Haifa, Nordul Israelului sub tirul katiuşelor/ inima îţi iese din piept la fiecare alarmă/ soarele apune de fiecare dată/ în acel moment. Stare de beatitudine/ frustrantă, aberantă./ Suni la copii sau copiii mai sună/ legături telefonice isterizante, necesare. / Ce repune inima în piept cu migală chirurgicală/ te informezi ieşind din adăpostul ventuză…” (Transmisie directă) Situaţia fiind în sine cutremurătoare, nu mai are nevoie de retuş, încât poemele de acest tip sunt mai degrabă izbucniri în proză, mizând pe emoţiile provocate de moment. Suita de ameninţări şi catastrofe cere un limbaj aspru. Singura îmblânzire adusă de poetă e aşezarea în formă dialogală. După ce am ajuns şi eu la Ierusalim, după ce am văzut cum tresare timpul când atingi un zid, cum cenuşa învie printr-un cuvânt, praful (analog minimei) dispărând în cerul albastru, mâna albită de lumina arhetipală, pot depune la rândul meu mărturie că acesta este locul. Bianca Marcovici reuşeşte să transmită acest sentiment: “Ierusalim, noaptea viselor, divinitatea atât / de aproape, dispare aroganţa spirituală/ apare grădina noastră în lumina feerică, revelaţia/ Zidul Plângerii noastre singura scenă din viaţă/ în care te simţi tu însuţi/ spatele la public cu degetele răsfirate, plângând/ cu inima pe zidul de granit/ te rogi pentru copiii tăi, poporul tău/ când lume-ţi pare surdă…./ şi zidul împietrit îţi dă/ speranţă/ îl părăseşti, încet, cu faţa spre el/ simţindu-i încă energia/ te întorci apoi spre cei care te-au rănit, ne-au rănit/ şi încerci din nou să-nfrunţi/ legea junglei noastre./ Ierusalimul meu, redă-mă…” (Noaptea la Ierusalim) De undeva ni se pare că auzim ecoul: “pe mine, mie redă-mă”. Bianca Marcovici a plecat din Iaşi: “M-am născut aproape/ de teiul lui Eminescu./ Ani de-a rândul l-am urmărit / în încărunţire – era sprijinit de o cârjă metalică betonată – / părea un om invalid / cu părul de culoarea toamnei” (Teiul lui Eminescu). Limba română în care scrie “e cernoziomul adăugat în doze mici, e / compartimentarea inimii/ în care aduci numai lucruri scumpe,/ de reţinut, e trecutul, e prietenia sinceră, netrucată”. Acum, tradusă în ebraică de Tomy Sigler (la rândul său emigrat din Paşcani în 1963, şi el fascinat de limba lui Eminescu, deoarece a publicat o traducere a Luceafărului), poeta reuşeşte dubla performanţă de a-i emoţiona pe cei de dincoace şi dincolo de pragul ei existenţial.
sursa:ROMANIA LITERARĂ NR. 5
2februarie, 2009!
2009/2/16 Bianca Marcovici
bianca marcovici - februarie 18, 2009 at 8:32 am
Felicitari! Cred ca te simti consacrata deplin dupa ce o mare poeta ca Grette Tartler, germanista si fosta aambasadoare in Suedia a scris despre cartea ta de poezie!
Renata
Renata - februarie 21, 2009 at 12:01 am
lUMEA POEZIEI E GREU SA AIBA SI FANI! !
GEORGE
GEORGE - februarie 25, 2009 at 11:40 am
http://www.romlit.ro/cele_opt_note_ale_gamei
Cred ca raspunsul il am mai sus, draga George!
Uite si o parere din experienta mea poetica, ceva fara legatura si, fara trimitere cu adresa, sa zicem notatie de jurnal:
Am invatzat sa nu urasc pe cei care au vrut sa-mi distruga vocatia pe care o am pentru poezie. Lipsiti de bun simt, nemanierati, violenti, parsivi si pe deasupra sarcastici si plin de ei.
Generatori de rau, impertinenti, sapatori, antisemiti, grafomani, invatacei prin google, potentiali handicapati athasati de politica impartirii valurilor din Marea Moarta…pe caile mortii virtuale!
Le doresc sa se bucure de ecouri perfecte !
Jucatorul de şah poate juca singur şah si sa cistige Partida!
Partida de şah - februarie 27, 2009 at 6:40 pm
Cassian Maria SPIRIDON: Poezie si vid
„Nu contează atît de mult ce scrii sau cum scrii, contează din gasca cui faci parte ” – sustine scriitorul Octavian SOVIANY
wxwx - aprilie 22, 2009 at 5:18 am
I.C.R.
INVITAŢIE primita pe adresa personala de la I.C.R. TEL AVIV
Poeţi români la Festivalul Internaţional de Poezie „Nissan”
de la Maghar, ediţia a zecea (17 – 20 mai 2009)
Poeţi din China, România, Rusia, Spania, Franţa, Italia şi Irlanda se vor întâlni cu aproximativ şaptezeci de poeţi şi intelectuali israelieni – evrei, musulmani, druzi, creştini, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie “Nissan”, găzduit de Kfar Maghar în perioada 17 – 20 mai 2009.
Scopul festivalului este întâlnirea între intelectuali, scriitori şi poeţi israelieni şi străini şi celebrarea poeziei naţionale şi internaţionale. Programul festivalului cuprinde seri de lectură caracterizate de diversitate lingvistică, activităţi dedicate elevilor, având ca subiect literatura şi poezia, simpozioane despre diverse teme – precum lirica feminină, poezia ca întâlnire interculturală sau influenţa modernismului european asupra literaturii ebraice şi arabe. De asemenea, în cadrul festivalului va fi prezentată şi o expoziţie a artiştilor plastici locali, găzduită de Centrul Cultural „Eshkol Pais”.
Profesorul Naim Araidi, iniţiatorul festivalului: “Invităm publicul larg la această întâlnire cu o cultură având multiple existenţe, o dovadă a faptului că poezia este limba comună a păcii între indivizi şi popoare. Poeţii străini vor avea parte de o experienţă intensă atât a Ţării Sfinte, cât şi a unei întâlniri cu dubla noastră existenţă, aşa cum este surprinsă de privirea fiecăruia, în mod diferit faţă de reprezentarea în mass media …”
Festivalul din acest an este organizat de Organizaţia Non-Profit pentru Dezvoltarea Culturii şi Artei „Nissan” din Maghar, al cărei director artistic este prof. Naim Araidi. Partenerii organizatorici sunt: Ministerul Culturii – Direcţia pentru Cultura Druză, Omanut LaAm (Artă pentru oameni), HaReshut LePituach HaGalil (Autoritatea pentru Dezvoltarea Galileei), Ministerul Afacerilor Externe, Miphal HaPais, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Tel Aviv pentru promovarea invitaţilor din România.
Din România au fost invitaţi Robert Şerban şi Florin Iaru – reprezentanţi a două generaţii de poeţi. Robert Şerban face parte din aşa-numita „generaţie 2000”, caracterizată prin retragerea într-un univers intelectual personal, ca reacţie împotriva realităţii societăţii contemporane. Poezia lui Florin Iaru, ca şi cea a celorlalţi poeţi ai „generaţiei ‘80”, este „un imperiu al cuvintelor”, caracterizat printr-o „maximă precizie a detaliului”, punând accentul „pe tehnică, pe procedeu, pe registrul stilistic”. (Nicolae Manolescu, critic şi istoric literar)
Robert Şerban
născut pe 4 octombrie 1970, în Turnu Severin
trăieşte în Timişoara
scriitor şi jurnalist, realizator şi moderator – din august 2000 – al emisiunii “A cincea roată”, redactor al revistei „Orizont”, director editorial al editurii “Brumar” din Timişoara
Cărţi publicate:
1994 – Fireşte că exagerez – Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România
1996 – Odyssex – poezie
1999 – Piper pe limbă – interviuri, Premiul filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor
2002 – Pe urmele marelui fluviu / Auf den Spuren des grossen Stroms – coautor, poezie şi proză
2003 – Timişoara în trei prieteni – coautor, poezie, Premiul revistei „Poesis”
2004 – Cartea roz a comunismului – memorialistică, coautor
2004 – A cincea roată – interviuri, Premiul filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor
2005 – Barzaconii / Anus dazumal – proză
2006 – Cinema la mine-acasă – poezie, Premiul revistei „Observator cultural” pentru cea mai bună carte de poezie din 2006, Premiul filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România
2007 – Athénée Palace Hotel – coautor, teatru
2007 – Ochiul cu streaşină – publicistică
2008 – O căruţă încărcată cu nimic/ ein karren beladen mit nichts – coautor, poezie
2009 – Heimkino, bei mir – poezie, volum apărut în Germania
Florin Iaru
Preudonimul lui Florin Râpă, scriitor
Născut pe 24 mai 1954.
1993 – prezent, consilier tehnic, Academia Caţavencu.
1999 – 2008 moderator, TVR, emisiunile: Artmania, Ia te uită ce-ai uitat, Cultura în bucate, Mari români, Tema de vineri;
1995 – 1997, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România;
1990 – 1995, redactor, editura “Cartea românească”;
1992 – 1993, PR, RCS;
1991 – 1992, jurnalist, Cotidianul;
1989 (decembrie, 21): participă la revolta din Bucureşti. Arestat. La ora trei dimineaţa, Radio Europa Liberă anunţă moartea probabilă a lui Florin Iaru;
1983 – 1989 (decembrie, 21), gestionar, editura “Cartea românească”;
1982 – 1991, fotograf (de artă, de nunţi, reportaj)
1978 – 1981, profesor, Galaţi, Bulbucata;
Cărţi publicate:
1981, Cîntece de trecut strada (Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România), editura “Albatros”
1982, Aer cu diamante, editura “Litera”, volum colectiv
1984, La cea mai înaltă ficţiune, editura “Cartea românească”
1990, Înnebunesc şi-mi pare rău, editura “Cartea românească”
2000, Tescani, 40238, editura “Image”, volum colectiv
2002, Poeme alese, editura “Aula”
2007, Poveşti erotice româneşti, editura “Trei”, volum colectiv
Colaborări: România literară, România liberă, 22, Cotidianul, Academia Caţavencu, Pro Sport (editorialist), Adevărul (editorialist), 24 FUN ş.a.
WXWX - mai 16, 2009 at 7:09 am
From: “dan david” <sabadus36 detailsTo: "Bianca Marcovici" Multumesc si te rog sa primesti sincerele mele felicitari.
Simt vibratia aerului peste nisipul infierbantat al desertului tau.
Ochi rai se reflecta in argintul epoletilor vii.
Pandesc momentele pacii ca pe cele sapte vaci slabe.
Degeaba!
Vor face stanga-mprejur.
Se vor lovi de stralucirile inoxidabile din versurile poetilor care nu pot dormi.
Dan
On Fri, Jul 3, 2009 at 5:37 AM, Bianca Marcovici <bianca_ wrote:
http://wxwx.wordpress.com/tara-extremelor
bianca marcovici - iulie 5, 2009 at 4:15 pm