IOSEF EUGEN CAMPUS – Bianca Marcovici Espresso dublu la Ierusalim
A apărut, în editura Haifa, un nou volum de poezii al Biancăi Marcovici:”Espresso dublu la Ierusalim”. Este vorba de o ediţie bilingvă, română şi ebraică. Traducerea ebraică e semnată de Tomy Sigler, cel care-şi încercase puterile într-o reuşită traducere în ebraică a poemului “ Luceafărul” de Eminescu.
O regăsim cu bucurie pe Bianca Marcovici cea dintotdeauna. Poeta cu îndrăzneli moderniste dar şi cu versuri de o simplitate clasică. Poeta cu imagini şi vocabular tehnic, dar şi cu imagini nostalgice moldoveneşti. Poeta obsedată încă de universul muzical din tinereţe când a studiat vioara timp de 8 ani, univers pe care l-a contopit şi identificat mai târziu cu universul poetic. Poeta obsedată încă de peisajul moldovenesc al ţării de origine, dar ancorată temeinic în realităţile israeliene de azi:
“Patria e orizontul
Pe care l-ai lăsat în urmă mai ieri
Iar acum e casa în
Care trăieşti imprevizibilul,
Iubeşti!”
Ca şi în volumele precedente, notele caracteristice amintite mai sus revin şi aici. Vioara e poem:
“Fug în reveria viorii poemului
Ştiu că-mi aparţin amândouă.”
Viaţa şi poezia ei sunt comparate cu o improvizaţie pe o coardă:
“Improvizaţia pe o coardă
Flexibilă, tomastică în flageoletul excitant
Ciocârlia mea minusculă
Chiar dacă funicularul trece prin tunelul tău
De stalactite
Şi vioara mi s-a dezacordat.”
Poezia ei izbuteşte să dea totul cu elemente puţine, precum o gamă modulată cu numai opt sunete:
“Dacă nu mi-aş uita versurile
Nu aş mai putea scrie,
Precum o gamă, doar opt note,
Permutându-le în combinaţii »
Şi dragostea se împleteşte cu muzica. În poezia « Inspiraţia » citim impresionaţi :
“Închid ochii şi-ţi scriu:
Pianul meu sună la unison, clapele
Urmăresc literele latine, cele ebraice se sting
Capăt forma ta când mă cuprinzi”
Tema nostalgică a Iaşilor şi a culturii româneşti din tinereţe e modulată inspirat în imaginea grăitoare a “Teiului lui Eminescu”:
M-am născut aproape
De teiul lui Eminescu…
Ani de-a rândul l-am urmărit
In încărunţire
Era sprijinit de-o cârjă metalică
Betonată-
Părea un om invalid
Cu părul de culoarea
Toamnei. »
Tema nostalgică stă bine alături de cea iudaică, prezentă în amintirea sfâşietoare a holocaustului. La începutul şi la sfârşitul poeziei Aushwitz, răsună strigătul cutremurător :Suntem vii !
« Nici un tren al morţii
n-a fost împiedicat
să ajungă la destinaţie
Cuptoarele i-au primit
Cu braţele deschise
Pe cei ce nu aveau decât o vină,
Erau evrei…
Suntem vii
Suntem copiii lor
Cei care cântă Şalom.
Tema iudaică e prezentă nu numai în amintirea holocaustului, ci şi în viaţa de azi a israelienilor, dornici de pace şi trăind sub continuă ameninţare. În “Transmisie directă” găsim ecoul imediat al celui de al doilea război din Liban:
“Calculatorul împrumutat nu ştie româneşte, şi nu va şti
Haifa, Nordul Israelului sub tirul katiuşelor
Inima îşi iese din piept la fiecare alarmă
Soarele apune de fiecare dată
Suni la copii, sau copiii mai sună.
Legături telefonice isterizante, necesare.”
Talentul artistic al poetei se vede şi în capacitatea ei de a găsi formulări poetice pregnante:
“Eu sunt ca o pâine caldă
Visele mele
Sunt aripi de păsări
Iar gîndurile precum laserul
Care-ţi corectează privirea.”
Sau:
Conţinutul tău e un fiasco acoperit de pleoapa nevederii…
Fotograful şi-a ars degetele cu substanţele iritării.”
Sau:
În camera mea poate o almpă cu becul aprins
Peste o carte deschisă
La semnul tău
Poate o vioară cu căuşul căzut.”
Se ajunge şi la poezii întregi admirabil reuşite, unitare, în atmosfera lor specifică. Dintre acestea, doar două exemple. Iată, întâi, o poezie de dragoste, ca de obicei, cu o impresionantă coloratură melancolică:
“ Şi eu sunt obosită de zare
De abur şi falsul lucrurilor
De lumina prea puternică
Şi de soarele ăsta…
Aş dori să fac ca şi tine
Dar aş muri puţin cum mor răspunsurile
Înainte de a le rosti.
De ce ai apărut
Când noaptea veşnică se va aşterne ? »
(« De când o singură toamnă »)
Şi minunata poezie “Renaştere”:
“Sunt din nou îndrăgostită
De ceva nedefinit…
Între mărar şi pătrunjel
Gogoşari copţi şi vinete marinate,
Ceva între vişine şi cireşe negre,
Fără sâmburi,
Dulceaţă de coacăze
Şi agude puhave,
Ceva între nuci noi
De curăţat,
Din copacul copilăriei
Si zarzăre culese de mine
Ceva ca sâmburi de caise
Sparte pe caldarâm
Cu o piatră mare,
Ceva cu picioarele goale,
Călcând pe iarba abia răsărită,
Bând apă dintr-un vas coclit.”
*
Tomy Sigler merită felicitări pentru traducerea în ebraică.
O traducere exactă, precisă, fidelă textului românesc.
Abaterile sunt foarte rare, nu ştirbesc fidelitatea ansamblului.
Totuşi, îmi îngădui să remarc că, mie cel puţin, nu mi se par justificate pe deplin, necesare. De ce, de pildă, în loc să se spună, ca în originalul românesc în teiul, se spune, în traducere, mai vag, benof (în peisajul) ?. Sau, în poezia « Pace », de ce se reduce, în traducere, ca o minge viu colorată, la termenul mai şters be cadur ţivoni (minge colorată) ?
Revista « Minimum » nr. 266 dinTel-Aviv, mai 2009-rubrica “Cartea”, pagina 56 – 57,
Director, scriitorul Al. Mirodan
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 