AL.MIRODAN (Z”L), IN MEMORIAM

primit de la domnul ARONEL PE E-MAIL:
Subject: FW: \Mirodan/RONI CACIULARU

Rânduri despre strălucita revistă „Minimum”, a scriitorului Al. Mirodan

„Minimum”, revista domnului Mirodan. De la primele pagini, cortina se deschide. Spectacolul începe. Căci domnu’ Mirodan, se ştie, este un mare autor de piese de teatru. Are „scena” în sânge. „Minimum” e făcut de el (şi numai de el), cu sânge mirodanian. Şi e făcut de încă un milion de ziarişti şi scriitori. De fiecare dată, cu fiecare număr, avem de-a face cu un mare spectacol. Al lumii. Al lumii din noi şi de-acum. Cu evrei şi români şi oameni de pretutindeni. Al lumii în luptă. Pentru mai bine, pentru mai frumos, pentru normal, pentru bun simţ, pentru adevăr, pentru omenie, pentru libertatea spiritului. Pentru idealuri curate, aşa cum, de altfel, începuse Mirodan ca reporter, la o publicaţie de tineret din România, de prin anul 46, la numai 17 ani.

De atunci şi până azi scriitorul ziarist Al. Mirodan s-a constituit într-o aprigă reacţie împotriva a tot ce „violează şi umileşte individul”, după cum îşi recunoaşte şi singur alergia, într-un interviu acordat Lucreţiei Berzintu din Israel, pentru revista românească „Agero”, din Germania. „Nu suport pe nici un plan al relaţiilor interumane – contiunuă scriitorul – condiţia de prizonier.” Începuse cu reportaje, interviuri, ştiri. Era înfulecător de realitate, naiv şi exacerbat în lupta pentru o lume nouă, mai omenoasă, atât de dorită după sălbăticiile războiului mondial. O lume mai bună şi pentru evrei, desigur… El, Mirodan, este de fapt Cerchez: ziaristul din piesa de debut a actualului director de la „Minimum”, piesă care s-a bucurat de un mare succes – „Ziariştii”. A scris apoi: ”Celebrul 702”, „Şeful sectorului suflete”, „Camuflaj”, „Transplantarea inimii necunoscute”, Primarul lunii şi iubita sa”… Un moment de nouă direcţie tematică al teatrului mirodanian, moment de răscruce, îl constituie apoi piesa „Contract special de închiriat oameni” – în care atacă ascuţit şi răspicat antisemitismul.

Aplauze la scene deschise, premii precum cel al Academiei Române, sau cel al Ministerului Culturii etc.,etc. sunt lăsate în urmă: drama vieţii sale se produce! Are loc părăsirea României, plecarea în Israel. Are loc ruptura cu sine, cu viaţa lui, spre a-şi fi credincios sieşi, gândirii şi speranţelor sale. A lăsat fizic, dar a luat cu sine, în inima şi conştiinţa sa, prietenii adevărate, amintiri şi vise. În Israel, unde se stabileşte definitiv, în inima Tel Aviv – ului, porneşte tot de la gazetărie. Începuse a scrie un fel de „Dicţionar” cu privire la scriitorii evrei din România şi din Israel, şi de oriunde ar fi ei, dar vorbitori ai limbii în care ne-am născut. E vorba de o reacţie unicat şi substanţială, inteligentă şi puternică, împotriva antisemitismului. Dar desigur, nu numai atât… Dramaturgul Dorel Dorian subliniază, pe drept, că Mirodan a „nemurit” o sumedenie de scriitori…

Publica cu regularitate pagini din acest „Dicţionar” în ziarul de limbă română de aici, care aparţinea atunci unui tartor, şef de trust de presă, un anume Himelfarb. Nimeni nu sufla în front! Totul la porunca şi pe gustul lui. Un Neica Nimeni, hălăduind prin culisele ziaristicii de aici, din Israel, şi dirijând-o după un Nord al lui, altul decât cel adevărat: nordul politic, legat de nordul totalitar şi, desigur, financiar. Într-un astfel de context Mirodan a făcut o anchetă despre mascarada premiilor literare cu diplome de carton şi bani de fason; premii de batjocură – mai ales prin sumele minuscule – la adresa condeielor de pe „uliţa românească”. Mirodan se situase astfel în fruntea scriitorimii „româneşti” de aici.

Articolul este oprit de la apariţie, autorul – chemat la „Spaima spaimelor”. Un gest de-al dictatorului şi rămâneai fără pâine, sau chiar şi măcar fără perspectiva ei. În esenţă, nu mai aveai unde publica! Pentru un literat ca Mirodan, asta putea însemna sfârşitul. Prietenii îi spun: „te sinucizi!”… Dar Mirodan nu răspunde chemării Himelfarbului. Nu stă cu capul plecat. Nu e în firea lui. Şi scoate, nici mai mult, nici mai puţin decât o REVISTĂ! Fără bani, fără alte mijloace, doar cu talent, cu prieteni, cu ambiţie şi, mai ales, cu încrederea în libertatea spiritului, a omului! Revista „a prins!”. S-a vândut, a devenit căutată. În ţară dar şi peste hotare. Azi se fac abonamente nu numai în Israel, ci şi în U.S.A., Canada, America de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Insulele Fiji… Revista e citită cu plăcere şi în România. A fost „o victorie asupra fricii”, spune Al. Mirodan. A fost o răzbunare. Împotriva oricărei forme de prizonierat! A fost o sănătoasă reacţie alergică. La întrebarea: „Ce vă caracterizează?”, Mirodan răspunde: ”Teama de frică”.

E de 33 de ani în Israel. Şi îşi zideşte sufletul, tânăr şi tenace, în „zidurile” acestei minunate catedrale care este „Minimum” şi în care se desfăşoară, mereu nou, un mare spectacol, unul din cele mai bune spectacole ale lumii noastre de azi!

Răsfoiesc revista cu o plăcere anume, precum aceea pe care o aveam când, la sfârşit de săptămână, lipseam de la cursuri şi seminarii şi, în Iaşii studenţiei mele, singur, singurel, mă ascundeam în a doua cameră a unei cofetării de pe strada Lăpuşneanu, goală de lume la acele ore de dimineaţă, cu „Contemporanul” lui G. Ivaşcu, cu „Gazeta literară”, cu „Tribuna” de la Cluj şi cu alte vreo două publicaţii pe masă . Eram rege! Făceam ce-mi plăcea! Şi mă îmbătam cu farmecul unor litere de aur, atât de dragi sufletului meu…

Tel Aviv. Strada Disengoff – renumita stradă a cafenelelor de mai ieri. Renumita stradă a taifasurilor, a promenadei, a discuţiilor de-o clipă, de-o oră, la un cataif de omorât ziua şi pensia… Disengoff – strada toaletelor cochete (mai mult sau mai puţin!), a modelor amestecate, a unor flirturi scurte, strecurate parcă dintr-o altă lume. Dimineaţă de iarnă israeliană, luminoasă, care poate echivala oricând cu o primăvară bucureşteană. Este acum şi aici un aer burghez, uşor modern şi, totuşi, cam patriarhal.

Iată-mă ajuns. Cafeneaua de la numărul 88. Intru. Mese libere, oră de neafluenţă. Mobilier de culoare închisă. Deasupra mesuţelor, la care sunt doar câte două scaune, lampadare care luminează discret dar eficient. Loc elegant, vizibil şi retras, destinat parcă, la ore matinale, discreţiei, dar şi jocului perfid al imaginaţiei. La fereastră, alături de o doamnă delicată, văd un cunoscut şi reputat istoric. Discută ponderat. Desigur, chestiuni ştiinţifice. Dar eu îl caut pe domnul Mirodan. M-a onorat, stabilindu-mi aici o întâlnire. Privesc în jur. Nu-i. Nici mai în spate, în sala cu mesuţe ce-mi aminteşte de genul de cofetărie provincială din România. Nu-i! Mă uit şi pe terasă. Goală. M-ntorc să plec. Dar cine-i tipul ăsta, dintr-o parte a sălii, aplecat peste masă astfel că nu i se vede faţa, având deja a doua ceaşcă de cafea, şi câteva file desprinse de prin diferite publicaţii străine? Citeşte absorbit, cu pixul în mână, transcriind ori traducând ceva pe un caiet de lucru. O ceaşcă e deja goală. Da, el e! Ne salutăm, foile rupte şi caietul intră repede în servietă; comand şi eu „una turcească mică”.

Discuţia se leagă repede, e antrenantă. Cu Mirodan nici nu poate fi altfel. Mă gândesc- amintindu-mi că în chenarul redacţional de la „Minimum” e amintit numai numărul căsuţei poştale, nu şi sediul – mă gândesc că, de fapt, aici este, într-un fel, redacţia. Aici Cerchez-Mirodan urmăreşte, scrie, devine şi detectiv când e nevoie, scoate un pistol din teaca vreunei cărţi dintre atâtea „poliţiste” traduse de el în româneşte, îl pune tot pe masa de lucru. Aici el asociază, deduce, rescrie, şterge, are probleme de conştiinţă, fumează trabuc şi bea cafele, decupează, desface şi lipeşte texte, poze, caricaturi. Se ceartă. Intrigă. Dărâmă şi cunstruieşte. Face gazetărie „la cataramă”! Acum, în zilele astea, ca şi ieri, ca şi alatăieri, ca şi în urmă cu un an, cu doi sau cu douăzeci şi doi, ori douăzeci şi patru, el face nu un reportaj sau două. Nu face, să zicem, un ziar. Nu! Mirodan crează şi recrează o REVISTĂ! „Revista oamenilor inteligenţi”, cum scria pe copertă, la-nceputul apariţiei sale.

Mesele, când am venit, erau majoritatea goale. Scaune libere, scrumiere. Acum, rod sigur al imaginaţiei mele de visător nevindecabil, au luat loc, ţinând cont, sau nu, de vicioasa mea închipuire, tot felul de tipi, dar şi nume deosebit de respectabile. Condeie alese sau acceptate după preferinţele şi gustul domnului director. Ziarişti şi scriitori. Din Israel. Din România. Din întreaga lume. Cred că este redacţia cu cei mai mulţi redactori şi colaboratori din câte am cunoscut.

Am nimerit, deci, la o aşa zisă şedinţă redacţională, condusă de însuşi domnul Mirodan. Până se ridică „cortina” pentru marea avanpremieră, mai este puţin. Aşteptăm. Deodată îmi vine o idee, tot de jurnalist. Mă retrag de la locul meu. Ii las pe convivii acestei „cafenele literare şi gazetăreşti” cu discuţiile dintre ei, în aşteptarea dezbaterilor de rigoare, înainte de apariţia unui nou număr. Scot „celularul” şi dau telefoane. Scurte şi grăbite. Am cerut mai multor cititori ai revistei „Minimum”, pe care-i cunosc nu de azi, să-mi caracterizeze, de astă dată doar printr-un cuvânt, această publicaţie. Iată, tot în grabă, un rezultat sintetic şi neordonat: Actuală. Bună. Cu nerv. Atrăgătoare. Percutantă. Credibilă. Adevărată. Scrisă clar. Scrisă bine. Conflictuală. Stimulatoare. Inteligentă. Dură. Interesantă. Perfidă. Curajoasă. Insinuantă. Bârfitoare. Parşivă. Sensibilă. Normativă. Decentă. De scandal. De bun simţ. Armonioasă. Pasionantă. Pasionată. Pătimaşă. De dreapta. De centru. In-co-mo-dă! Substanţială. Cu greutate. Colaj. Lipicioasă. Umanistă. Culturală. Anti-antisemită. Obiectivă. Subiectivă. Cu umor. Informată. Morală. Trăsnită. Deşteaptă. De idei. Consecventă. Realistă. Echilibrată. Autoritară. Îndârjită. Spumoasă. Colţoasă. Generoasă. Subtilă. Evreiască. Românească. Justiţiară. Universală. Socială. Satirică. Istorică. Intelectuală. Populară. Recuperantă. Luptătoare. Guvernantă. Literară. Colocvială. Maliţioasă. Vivantă. Parfumată. Elegantă. Suplă. Are nuri. Are draci. Are ace. Are pe vino-coace!

Bun! Ştiam eu că, de fapt, nu numai subsemnatul gândeşte astfel. Deci – pe de-o parte ăştia din sala cafenelei de pe strada Dizengoff nr. 88; pe de alta – „anchetaţii” mei. Mai confrunt cu ce s-a angajat Cerchez-Mirodan, la primul număr al lui „Minimum” ( deşi mi se pare că şedinţa de lucru a-nceput de-acum). „Vrem – spunea el laconic – să facem o revistă bună. Asta-i tot.” Iar în interviul (de clasă!) luat de ziarista Lucreţia Berzintu, când aceasta îl întreabă „Ce-aţi vrea să transmiteţi cititorilor?”, Al. Mirodan spune: Angajamentul meu solemn de a mă strădui să nu-i plictisesc niciodată”! Dacă cumva cineva mi-ar spune că Mirodan nu-i om de cuvânt, i-aş pune sub nas colecţia revistei.

Se discută acum – şi-s destule luări de poziţie în contradictoriu – rubricile „La închiderea ediţiei”, „Ne place… Nu ne place…”, Se zvoneşte că…”, „Etc… Etc”. Rubricile sunt orchestrate, regizate, ba chiar interpretate tot de „Omul orchestră”, adică jurnalistul Mirodan, pe baza agenţiilor de presă de pe mapamond, a ziarelor şi revistelor de oriunde, a informaţiilor obţinute prin contactele sale cu tot felul de oameni din întreaga lume largă. Omul nostru de pe Disengoff filtrează totul şi ne redă esenţa. Se discută apoi articolele de la „Lumea românească” şi cele de la „E o lume”. Cât priveşte conţinutul paginilor de „Dicţionar neconvenţional al scriitorilor evrei de limbă română” el este doar amintit. Nimeni nu comentează. La fel e şi cu „Poşta Dicţionarului”… Dintr-o mapă specială sunt scoase şi comentate alte materiale. Doamna Sanda Peri, relizatoarea graficii revistei „Minimum” (care e pe baricada revistei încă de la primul număr! ) îi arată între timp „bossului” câteva machete, mai adaugă ici o caricatură, colo un „nasture” vitriolant.

Ţigara de foi a domnului Mirodan a devenit, acum, doar un ciot: „Domnişoară, ai grijă dumneata, te rog, de cafele!”. Şi face un gest larg, dar scurt, spre sală. Discuţiile continuă. Câte unul se mai supără., da-i trece, că de!, n-are încotro. Sunt forfecate mai departe articole, recenzii, paginile de literatură… Şi uite-aşa, cam aşa, s-a mai închegat un număr de revistă. Se-nţelege, n-am mai vorbit aici de munca imensă, de laborator, de repetiţiile silnice făcute pentru avantpremiera la care am avut norocul să asist. Încă un pic şi tot materialul, cu semnăturile unora dintre cei prezenţi, merge la tipar.

Recunosc, am avut o şansă reportericească aparte, încât să se nimerească a fi întâlnirea mea reală cu domnul Mirodan – întâlnire care era pe o cu totul altă direcţie – tocmai când să fie şi şedinţa aceasta imaginară, de lucru, a atâtor condeie de clasă care sunt prezente în „Minimum”.

– La mai multe numere, domnu’ Mirodan!, îi spun la sfârşit.
– Mulţumesc, da’ nu depinde numai de mine …

Am ieşit afară din cafeneaua care era aproape goală. Totuşi, înainte de noi doi nu plecase nimeni de aici! Înăuntru rămăsese doar ceva fum parfumat de la Havana scriitorului. Fata aia, într-adevăr drăguţă, strângea liniştită de pe masa la care şezurăm. Soarele primăvăratec din amiaza asta de martie, mângâia delicat strada Disengoff. Iar eu, deşi îmi luasem „la revedere” de la Marele Mirodan, nu vroiam să cred că imaginaţia mea continuă să mă menţină alături de el. Singur, spre staţia de autobuz, sunt totuşi împreună cu maestrul. Şi continui să vorbesc cu el:

– Domnu’ Mirodan, zic eu, revista e atât de iubită, de apreciată! Aici şi în lume. Daţi-mi voie să vă spun : „La mulţi ani!”.
– Aţi spus ceva? Autobuzul ne clatină uşor.
-Nu doamnă, cred că vi s-a părut…

La semafor prindem culoarea roşie.
Oprim.

Roni CĂCIULARU
Martie 2010
Disengoff, Tel Aviv

SURSA,VIATZA NOASTRA, MARTIE, 2010

Anunțuri

30 de gânduri despre &8222;AL.MIRODAN (Z”L), IN MEMORIAM&8221;

  1. Ultimul interviu al dramaturgului Al.Mirodan l-am postat ieri. Azi am aflat ca s-a stins din vitaza in timpul noptii.
    Nu s-a stins numai un om, s-a stins si o revista, revista „Minimum” din Tel Aviv! Director si dramaturg a reuşit in timpul vietii sale sa editeze un Dictionar al scriitorilor de Limba Romana de origina evreiasca de pretutindeni. A tinut pe umerii sai toata revista, luna de luna publicind polemici usturatoare. Este cunoscut pentru demascarea impostorilor literari, demascarea antisemitilor. Este cunoscut pentru umorul sau fin. E o mare pierdere de nerecuperat pentru toti cei care l-au cunoscut prin scris sau personal
    bianca marcovici

  2. URGENT

    Dramaturgul și publicistul Alexandru Mirodan a încetat din viață

    În cursul nopții de marți spre miercuri, apreciatul dramaturg și publicist Alexandru Mirodan, a încetat din viață, la vârsta de 83 de ani, la Tel Aviv, orașul în care a locuit din momentul sosirii în Israel. Bolnav de cîteva luni, maestrul a reușit, cu mari eforturi să publice ediția pe februarie a excelentei publicații ”Minimum”, pe care, de ani de zile o editează în Israel.
    Alexandru Mirodan, pe numele său adevărat Alexandru Zissu Saltman, s-a născut pe data de 5 iunie 1927, la Budeasa, în judeţul Argeş). După ce a absolvit liceul la București, a început, la sfârşitul anilor ’40, să lucreze ca redactor la publicaţiile Tinereţea, Tânărul muncitor, Scânteia tineretului.
    În anul 1956 la teatrul Național i se joacă cu un succes deosebit (peste 900 de reprezentații), pima piesă, ”Ziariştii”. Un alt succes de public și de prestigiu îl reprezintă inugurarea Teatrului de Comedie din Bucureşti, pe 5 ianuarie 1961, cu piesa „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, care era şi secretar literar al teatrului.
    În anul 1966 primește Premiul Caragiale al Academiei Române, pentru ca în 1976 să emigreze în Israel, unde se stabilește la Tel Aviv.
    După ce a lucrat o perioadă la Muzeul Diasporei „Beth Hatefutsoth”, înfiinţează, împreună cu poetul Sebastian Costin, revista în limba română „Minimum”.
    Opera sa de referinţă este ”Dicţionarul neconvenţional al scriitorilor evrei de limba română”, volumul cu literele A-B-C a apărut la Tel Aviv în 1986 iar cel cu literele D-E-F tot la Tel Aviv în 1997, la Editura Minimum, care aparţine autorului-editor.
    Alexandru Mirodan a tradus extrem de multe cărţi, în special romane poliţiste din seria Hercule Poirot scrisă de Agatha Christie, dar şi cartea ”Cazul Louise Laboine” de Georges Simenon.

    preluare animanews

  3. Al.Mirodan a fost unul din cei mai prestigiosi dramaturgi cunoscuti ai Romaniei dupa cel de al II – razboi mondial.
    Sa-i fie memoria bine cuvantata !

    Leibovici Rudy

  4. „Minimum” a fost expresia unui maximum de cutezanta si talent gazetaresc.Mirodan si-a…transplantat inima in panteonul ilustrilor care nu pot fi uitati.Va supravietui”Minimum” fara Al. Mirodan?
    Sincere condoleante familiei

  5. Astept sa primesc ultimul Minimum, probabil intradevar ultim.
    Singura revista in limba Romana la care nu am pierdut nici un numar. Si pe care o asteptam cu nerabdare.
    Sa-i fie amintirea binecuvintata.

    Bernard
    Ottawa

  6. Precizare: Alexandru Mirodan n-a emigrat in Israel in 1976, ci mai tirziu in 1978, deoarece in 1977 la formarea Cartei 77 condusa de Paul Goma, el se gasea inca in tara. Prietena lui de atunci, scriitoarea Luminita Coler (sa-i fie tarana usoara), si ea membra a Cartei, mai era inca in Romania si a ajuns inaintea lui Mirodan in Israel in 1978.

  7. trimit cuvântul lui Cristofor şi pe al meu cu rugămintea să le pui tu pe blog.

    – Va apare la 1 Martie ultimul număr al revistei Minimum? De necrezut ca colectia mea adunată să atingă un sfârşit!
    „Minimum”, esenţa unor maxime de condeie de limba română din Israel, din România natală şi restul mapamondului a fost Revista Lumii româneşti dislocuite, o lume care fremăta de nerăbdare să vină întâi al lunii să apară Revista. Minimum a cucerit inima cititorilor şi-acum, în aceste triste momente gândind înapoia timpului, îmi reamintesc că divulgase într-un interviu că visase să scoată o Revistă, era visul tinereţii lui şi împlinit aici în Israel. Cu ce preţ! Mirodan şi Minimum! Ce firmă onorabilă a unui om modest, exigent, creator, un neastâmpărat jongler al condeiului, un om al cuvântului. Binecuvântată să-i fie amintirea. Getta Boerghoff––Original Message––
    From: Filipas Ioan [mailto:filipasi@
    Sent: ה 11 מרץ 2010 08:32
    To: D.Getta.Berghoff
    Subject: Re :

    Tristă şi dureroasă veste. Omul acesta ne-a înseninat vieţile, a dat sens eforturilor noastre, de mici şi neajutoraţi mânuitori ai condeiului.Cu Alexandru Mirodan pleacă la cer un mare scriitor, un dramaturg de primă mână, un ziarist de conştiinţă. A fost, înainte de toate, un Om de aleasă nobleţe umană. Prin scrisul său a reprezentat cu strălucire două culturi, două naţii, care s-au regăsit şi se vor regăsi mereu în scrisul său. Evrei şi români, ne-am simţit mai aproape prin cuvintele lui.Fii ai aceluiaşi tată.
    Cu lacrimi în ochi, ne rugăm tatălui ceresc să-i dăruiască lui Alexandru Mirodan nu pace şi odihnă /căci omul nu avea odihnă/, ci doar o revistă, un pix şi hârtie. Nu pot să mi-l închipui pe marele scriitor fără excelenta revistă Minimum, fără Dicţionarul lui fabulos.
    Fără Alexandru Mirodan suntem mai săraci şi mai trişti. Dumnezeu să ne ierte, să-l odihnească pe marele şi neuitatul nostru Al. Mirodan.
    Cu nespusă durere, Ion Cristofor

  8. Blindul si blondul Alexandru Mirodan a fost ultimul mohican scriitor al Israelului care a facut ceva pentru roamnii din Israel.
    Mari regrete, celelalte reviste nu au nimic de talia Minimului, nici nu vor mai putea sa egaleze aceasta revista internationala.
    Respectul cuvenit pe care-l merita din plin, va fi pentru noi toti un semn de recunoastere si de aducere aminte!
    Delu

  9. Mi-au murit cei mai buni prieteni, intr-un timp destul de scurt, incepand cu scriitorii Sebastian Costin, Carol Isac, I. Schechter, traducatorul Tomy Sigler, ziaristul Liviu Moscovici…
    E prea mult. Ce ne ramane, doar o biografie seaca! Sa le fie amintirea binecuvantata!
    Bianca Marcovici
    p.s. Sa-i fie tarina usoara! E primul om care m-a ajutat cind am sosit in Israel, mi-a tiparit cartile, m-a publicat, mi-a oferit o slujba. Nu am cuvinte nici inima sa cred ca lumea poate exista fara Mirodan.
    Cine o sa-mi mai spuna la telefon: „Da, Bianca!”?- cu vocea aceea prietenoasa!

  10. Păcat! L-am cunoscut pe Al.Mirodan prin anii74-75, am fost împreună în cîteva ocazii şi l-am admirat mereu, pentru spiritul său, pentru ironie, pentru teatrul de calitate pe care-l scria…De cîte ori am avut ocazia, am citit Minimum, revistă în care a şi scris despre mine, cu amabilitate.Vestea dispariţiei sale m-a mîhnit teribil.Aş vrea ca Minimum să continue să apară! La fel, dicţionarul său celebru.

  11. Cu durere aflu despre ceea ce imi este imposibil sa accept:Alexandru Mirodan a trecut in nefiinta.Fie-ii tarina usoara!.
    Facea parte din viata fiecarui cititor,oferindu-ne o reala sarbatoare cu ocazia aparitiei fiecarui numar al revistei Minimum,la inceputul fiecarei luni.De fapt ,cred… un spectacol de zile sarbatoresti,parca regizat cu sufletul ce dubla o minte extrem de ascutita.Un pictor ,ce folosea condeiul,care reusea prin imaginile prezentate ,sa cuprinda totul,fara a-i putea reprosa ca vreun gust raminea neimplinit!Avea un dar/har de a prinde esenta situatiilor,de a le prezenta in tot felul de formule,de la revolta la acord,intotdeauna atingind adevarul.Exigenta structurala a lui Alexandru Mirodan,constituia modelul care obliga pe toti cei ce-si puneau semnatura in revista ,sa intre in rezonanta cu acesta,rezultatul fiind un concert ce putea fi arhivat,numar de numar ,in folderul „Marea muzica”.
    In aceste zile,incarcate de durere,transmit condoleante familiei indurerate,convinsa fiind ca amintirea marelui scriitor si publicist ramine ,in fiecare dintre noi ,cei ce asteptam luna de luna ,darul generos al minunatului Alexandru Mirodan.
    Dr Tamara Fischbach

  12. Imi adun tristetile toate sa le pun mut pe lada nemuririi celui mai demn si CONSECVENT marturisitor al unei constinte neintinate de nimicniciile sfertodoctilor care se tot impopotoneaza cu aure false. Domnul Mirodan era intruchiparea modestiei vigilente, combative, a inteligentei creatoare care nu vaneaza titluri sau avantaje, pozitii sociale, premii, glorificari. Se multumea cu truda discreta, chinuita, cu rectiile elegante si clarificatoare la semnalele primite de la diferite triburi evreiesti care l-au considerat glasul autorizat al autonomiei lor spirituale. Informa, semnala, comenta, ridiculiza, cate altele nu facea el in camaruta aia nestiuta din Holon, unde impreuna cu Sanda Peri cocea bucuriile noastre revuistice. Ne multumeam cu ele dar rememoram in hohohte de ras scene ale pieselor sale de teatru, printre primele proteste contra stupiditatii dambovitene. Sa-l odineasca DUmnezeu si recunostinta noastra!

  13. In memoriam …Alexandru Mirodan
    Cu durere aflu despre ceea ce imi este imposibil sa accept:Alexandru Mirodan a trecut in nefiinta.Fie-ii tarina usoara!.
    Facea parte din viata fiecarui cititor,oferindu-ne o reala sarbatoare cu ocazia aparitiei fiecarui numar al revistei Minimum,la inceputul fiecarei luni.De fapt ,cred un spectacol de zile sarbatoresti,parca regizat cu sufletul ce dubla o minte extrem de ascutita.Un pictor ,ce folosea condeiul,care prin imaginile prezentate reusea sa cuprinda totul,fara a-i putea reprosa ca vreun gust raminea neimplinit!Avea un dar/har de a prinde esenta situatiilor,de a le prezenta in tot felul de formule,de la revolta la acord,intotdeauna atingind adevarul.Exigenta structurala a lui Alexandru Mirodan,constituia modelul care obliga pe toti cei ce-si puneau semnatura in revista ,sa intre in rezonanta cu acesta,rezultatul fiind un concert ce putea fi arhivat,numar de numar ,in folderul „Marea muzica”.
    In aceste zile,incarcate de durere,transmit condoleante familiei indurerate,convinsa fiind ca amintirea marelui scriitor si publicist ramine ,in fiecare dintre noi ,cei ce asteptam luna de luna ,darul generos al minunatului Alexandru Mirodan.
    Dr Tamara Fischbach
    12/03/2010

  14. PRELUARE , ULI VALUREANU DESPRE MIRODAN

    Trimit acest mesaj mai multor persoane care l-au cunoscuta personal pe Mirodan si l-au apreciat si acelora care nu l-au cunoscuta personal dar i-au indragit opera.
    Va adresez rugamintea sa contribuiti la numarul viitor din newsletterul “Buna dimineata, Irael!” care ii va fi dedicat lui Mirodan.

    Va rog sa-mi trimiteti o evocare, un articol sau o insemnare scurta, despre Mirodan si opera lui.
    In acest cadru, va rog deci – pana miercuri 17 martie – sa-mi trimiteti aceasta colaborare, pentru a contribui in acest fel la pastrarea si in Internet a amintirii lui Mirodan.
    Cu multumiri anticipate,

    Uli Friedberg – Valureanu

    Buna dimineata,
    Israel!
    ……………………………………………………………………………..
    Newsletter editat de

    prima agentie de presa de limba romana din Israel

    Nr. 32 serie noua, miercuri 10 martie 2010
    –––––––––––––––––––––-

    La inchiderea editiei

    Mirodan a plecat
    in eternitate

    O lovitura grea pentru miscarea literara de limba romana din Israel, pentru literatura romana in general: Alexandru Mirodan, scriitorul, dramaturgul, ziaristul creatorul si editorul celei mai bune publicatii de limba romana din Israel, revista “Minimum”, a incetat din viata noaptea trecuta (marti spre miercuri), in urma unei boli indelungate. In jurul orei 2,30 i s-a facut rau, a fost chemata ambulanta dar, in ciuda ingrijirilor ce i s-au dat, nu a mai putut fi
    salvat… Ar fi implinit, in iunie, 83 de ani…
    Semnificativ pentru aprecierea de care se bucura Mirodan pe plan international este si ampla prezentarea pe care i-o face scriitorului si Wikipedia, una din marile enciclopedii prezente in Internet:
    Alexandru Mirodan (n. 5 iunie 1927, Budeasa, judeţul Argeş) este pseudonimul unui dramaturg român de origine evreiască, pe numele său adevărat Alexandru Zissu Saltman, redactorul lunarului israelian pe limba română Minimum. A absolvit liceul la Bucureşti, după care, la sfârşitul anilor ‘ 40, a început să lucreze ca redactor la publicaţii precum Tinereţea, Tânărul muncitor, Scânteia tineretului.
    După ce în 1956 i s-a jucat cu succes pima piesă, Ziariştii, la „Naţional „, (piesă care, în total, a înregistrat un număr-record de peste 900 reprezentaţii) [1], Al. Mirodan a trecut la revista Gazeta literară. Teatrul de Comedie din Bucureşti a fost inaugurat 5 ianuarie 1961, cu piesa „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, care era şi secretar literar al teatrului.] În anul 1966 i s-a acordat Premiul Caragiale al Academiei Române.
    În anul 1976 a emigrat în Israel şi s-a stabilit la Tel Aviv. A lucrat o perioadă la Muzeul Diasporei „Beth Hatefutsoth”, apoi a înfiinţat revista în limba română „Minimum”…
    Opera sa de referinţă este un Dicţionar neconvenţional al scriitorilor evrei de limba română, volumul cu literele A-B-C a apărut la Tel Aviv în 1986 iar cel cu literele D-E-F tot la Tel Aviv în 1997, la Editura Minimum , care aparţine autorului-editor.
    Alexandru Mirodan a tradus extrem de multe cărţi, în special romane poliţiste din seria Hercule Poirot scrisă de Agatha Christie, dar şi cartea Cazul Louise Laboine de Georges Simenon
    Piesele Ziariştii (1956) şi Şeful sectorului suflete (1963) sunt considerate ca exponente ale curentului cunoscut sub denumirea de Realism socialist.

    Inmormantarea va avea loc vineri la cimitirul Yarcon

    “Minimum” februarie 2010
    ultimul facut de Mirodan…

    A plecat in eternitate…
    –––––––––––––

    Un mesaj primit de la Prof. Dr. Jean Askenasy, cu putin timp inainte de expedierea

    Newsletterului”:

    Alexandru Mirodan alege ca subtitlu al ultimei reviste Minimum din Martie 2010, fraza: “Atentie! Dusmanul ne priveste in fiecare clipa!”

    In ziua de 10 Martie 2010, cade in bratele dusmanului care-l privea de catva timp si pleaca in eternitate.

    Talentat maestru al condeiului, dotat cu o inteligenta iesita din comun, cucereste culmile gloriei in tara in care s-a nascut, prin creatii literare care sunt traduse in nenumarate limbi. Dedica ultimele patru decenii din viata sa, fizic si spiritual Israelului, devenind purtator de cuvant al zbuciumului sau. Dovedeste de-alungul celor 275 de numere ale revistei lunare Minimum, vigurozitatea devotamentului cu care un evreu de geniu se daruieste caminului la care tanjeste de 2000 de ani.

    Sa-i fie memoria binecuvantata.

    Rita si Profesor Jean Askenasy

    =========================================================

    Sumar:
    –––-

    1. Ambasadorul Oren David: Societati israeliene au contribuit
    la introducerea retelei de apa potabila in 680 localitati rurale
    din Romania
    2. Tudor Chefner nonagenar! Ad meea veesrim!
    3. Reuniunea Cercului Cultural Haifa
    4. Artisti plastici originari din Romania la expozitia internationala de la Iaffo
    5. Pictorita Liana Saxone – Horodi la o expozitie din Canada
    6. Expozitie Iser la Suceava
    7. Polemici la Bucuresti
    8. Statistici privind http://www.isro-press.net: 330.000 cereri de pagini in luna februarie 2010
    9. Nati Meir a fost condamnat la patru ani de inchisoare
    10. Meciul de fotbal Israel-Romania
    11. A incetat din viata Gaston Marin
    12. Un filosof nonconformist Andrei Cornea

    13. Filmul lui Radu Mihaileanu – premiat la Paris

    14. Lectie de bune maniere

    –––––––––––––––––––––––––

    1. Ambasadorul Oren David:
    Societati israeliene au contribuit la introducerea retelei de apa potabila
    in 680 localitati rurale din Romania
    –––––––––––––––––––––––––––––––

    Intr-un interviu acordat revistei “Realitatea evreiasca”, dl. Oren David – ambasadorul Israelului la Bucuresti de trei ani de zile – a abordat unele aspecte ale relatiilor de colaborare dintre Israel si Romania . Referindu-se la vizitele pe care le-a intreprins in diferite localitati din Romania , diplomatul israelian a spus intre altele::
    – In cadrul misiunii mele am pus accentul pe mentinerea nivelului inalt atat al relatiilor interguvernamentale cat si al celor cu autoritatile locale. Peste tot, acestea din urma mi-au facut o primire excelenta (cu prilejul vizitelor effectuate in diverse localitati – NR), si-au manifestat simpatia. In numeroasele mele vizite am dus cu mine mesajul de prietenie al statului Israel pe care l-am transmis autoritatilor locale, presei, mediului academic, celui de afaceri, clerului, care la randul sau a foarte pozitiv la abordarile noastre. Am cautat sa deschid usa pentru pentru diferite companii care vor sa coopereze cu cele romanesti. Am cautat sa fiu un “Matchmaker”, un intermediar intre Israel si comunitatile locale, in speranta ca prin actiunile mele cresc sansele companiilor israeliene. Un singur exemplu. Datorita unor societati israeliene, in 680 de localitati rurale a fost introdusa apa potabila. Un milion de oameni de la tara beneficiaza acum de ea. In domeniul medical, la spitalul din Bacau a fost creata o sectie de oncologie, la alte spitale din tara – sectii de radiologie sau chiar centre medicale..In agricultura am cautat sa punem accentul pe tehnologia de protejare a mediului, cea ecologica…
    Interviul a fost luat de Eva Galambos

    2. Tudor Chefner nonagenar! Ad meea veesrim!
    –––––––––––––––––––––––

    Nonagenarii israelieni l-au primit martea trecuta in randurile lor pe Tudor Chefner iar evenimentul a fost sarbatorit vineri in cadrul unei mese festive la hotelul Dan Panorama din Haifa .
    Newsletterul nostru, printre ai carui cititori Tudor s-a aflat inca de la primul numar, contribuind uneori chiar la elaborarea unor articole legate de Struma, ii felicita pe Tudor, pe Tami si Nachman – copiii sai, cu prilejul acestei remarcabile sarbatori familiale, si ii adreseaza proaspatului nonagenar traditionala urare “Ad meea veesrim!” – “Pana la 120 de ani!”

    Tudor s-a nascut la 2 martie 1920 la Bucuresti. A studiat la Battersea University din Londra (1939) si a absolvit Technionul din Haifa in 1956. Pana la plecarea in Israel , in anul 1941, a incercat fara success sa studieze in Romania . Dupa sosirea in Israel a lucrat ca electrician pentru administratia britanica. Tatal sau a venit in 1950, a invatat ebraica si a profesat ca avocat pana la sfarsitul vietii – in 1958. Mama sa a lucrat pentru Miffal Hapais pana ce a fost primita la o casa de varstinici din Ahuza. Dupa pensionare, Tudor s-a dedicat familiei, computerului, jocului de bridge, rezolvarii problemelor de sudoku si, acum 25 de ani, scrierii unei carti de memorii.”Viata mea” (volumul a aparut in engleza si ebraica in urma cu doua saptamani).
    In cadrul intalnirii festive de la Dan Panorama au vorbit Tami si Nachman, au fost proiectate pe un ecran filme scurte cu mesaje de felicitare citite de expeditori, intre care si mesaje primite de la avocatul Constantin Visinescu , prieten din copilarie, si ziarista Ioana Nitescu

    3. „Scriitori şi cărţile lor” la Haifa
    ––––––––––––––

    Cercul Cultural Haifa a programat la 10 martie o reuniune intitulata „Scriitori şi cărţile lor”. Invitatii reuniunii si volumele pe care le vor prezenta si din care vor citi fragmenet: :

    – Aaron Govrin isi va prezenta cartile „Casanova? Intre viata si fictiune”, editura Libra
    – Harry Ross va prezenta volumul „Noi, ultimii mohicani”, editura proprie

    – Francisca Stoleru va prezenta romanul „Migdalul a inflorit a doua oara”, editura Libra

    Moderatoare: Biti Caragiale
    La reuniune au fost invitati si fl. Edward Iosiper – Ambasadorul Romaniei in Israel, si dl. Bela Dan Krizbai
    – Consilier cultural in cadrul Ambasadei.

    Detalii despre desfasurarea reuniunii – in numarul urmator al newsletterului/

    4. Artisti plastici originari din Romania la expozitia internationala de la Iaffo
    ––––––––––––––––––––––––––––––––

    Din serviciul de stiri al agentiei Romanian Global News:

    La Muzeul de Antichitati din orasul israelian Iaffo a fost vernisata, in preajma Zilei Internationale a Femeii, o ampla expozitie de pictura, sculptura, grafica si fotografie artistica, avand ca tema femeia, in multiplele ei ipostaze, care a avut si o amprenta romaneasca, transmite Romanian Global News, care citeaza Romanian Vip.
    Curatoarea expozitiei, Zina Bercovici, a reusit frumoasa performanta de a transforma evenimentul intr-o manifestare culturala internationala, asigurand o prestigioasa participare din numeroase tari.
    Expozantii au sosit din Norvegia, Elvetia, Finlanda, Italia, Statele Unite, Germania, Franta, Danemarca, Olanda, Grecia , Canada , Austria . Numerosi sunt si artistii plastici israelieni care, impreuna cu oaspetii, au conferit evenimentului statutul de Expozitie Internationala.
    Artistii de sorginte romaneasca au fost: la pictura Zina Bercovici , Miriam Cojocaru , Sonia Natra, la sculptura Barbara Robinson , la grafica Eduard Mattes si la fotografie artistica Natalie Schor.

    5. Pictorita Liana Saxone – Horodi la o expozitie din Canada
    –––––––––––––––––––––––––-

    La 1 martie a avut loc la Haifa, la „Beit Yad Lebanim” din Carmel, prezentarea celor 37 de pictori, care participa cu cate un tablou, la o expozitie prezentand imagini din orasul Haifa, care va avea loc intre 22-26 aprilie la Galeria 133, 1260 Castlefield Avenue, Toronto, Canada.
    Expozitia este o initiativa a Fundatiei Haifa si are ca scop strangerea de fonduri pentru Centrele de Arta pentru Copii din Israel .
    Proectul este condus de artistul Dan Livni, care este curatorul expozitiei. Cu aceasta ocazie a fost editat un frumos catalog, la a carui realizare au contribuit Orna, sotia lui Dan Livni si graficiana Tami Sinar.
    Dintre artistii originari din Romania participa la acest proiect pictorita Liana Saxone-Horodi cu un tablou intitulat „Wadi Nisnas” (vezi foto). La intrebarea ce reprezinta Haifa pentru ea, Liana a raspuns: ” Haifa inseamna peisaje fascinante, o combinatie de nou si vechi, co-existenta intre evrei, crestini si mahomedani”.
    Pictorilor participanti la proiect li s-au inmanat diplome de catre primarul Haifei.

    6. Expozitie Iser la Suceava
    –––––––––––

    Coresondenta de la Dana Humoreanu:

    O expoziţie Iosif Iser cu 39 de lucrări va fi vernisată la Complexul Muzeal Bucovina din Suceava, în data de 25 martie a.c., la debutul programului „Paşte în Bucovina”. În spiritul ecumenismului, în cadrul acestui program administraţia judeţeană marchează, la fel ca şi anul trecut, atât Paştele creştin, ortodox şi catolic, cât şi cel evreiesc, care are loc în aceeaşi perioadă. Lucrările sunt aduse la Suceava din alte muzee din ţară şi colecţii particulare şi vor putea fi admirate până în data de 10 aprilie.
    La vernisaj sunt invitaţi atât ministrul Turismului, Elena Udrea, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, cât şi reprezentanţi de vârf ai comunităţii evreieşti din România, intre care Aurel Vainer , presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, deputat, istoricul cercetătorul Andrei Oişteanu,

    scriitorul Radu F. Alexandru, precum si diplomatul elvetian Simon Geissbuhlr –

    autorul albumului „Cimitire evreieşti din Bucovina ”, reprezentanţi ai Ambasadei Israelului la Bucureşti etc.

    Iosif Iser a fost un pictor şi grafician evreu român, membru al Academiei Române. A studiat pictura la München şi la Paris şi a avut prima sa expoziţie personală la Ateneu în 1907. A participat la primul război mondial, luptând pe frontul din Moldova . În ţară, a lucrat în redacţia ziarului “Adevărul” ca desenator şi caricaturist, a colaborat la publicaţii precum “Belgia Orientului”, “Furnica” şi la revista de orientare socialistă „Facla”. La Paris a colaborat cu grafică la publicaţiile satirice “Les Témoins” şi “Le Rire”.

    A participat, în 1926, la Expoziţia Secession de la Berlin, iar în anii ’30 a fost prezent la numeroase expoziţii personale şi de grup la Paris, Bucureşti, Bruxelles, Haga şi Amsterdam, cea mai remarcabilă manifestare fiind retrospectiva de la Bucureşti din 1936, când a expus 431 de lucrări. Iser este unul dintre fondatorii grupării artistice “Arta”, alături de George Petraşcu şi Ştefan Popescu, cu toţii distinşi cu Marele Premiu la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1937.

    După al doilea război modial, artistul a fost prezent la diverse manifestări de grup şi expoziţii personale la New York (1948), Moscova şi St. Petersburg (1956), Viena (1957), Bienala de la Veneţia (1954). Meritele artistice ale lui Iser sunt recunoscute prin acordarea unor importante distincţii de stat şi prin primirea sa ca membru al Academiei Române, în 1955. Iosif Iser este considerat unul dintre

    cei mai importanţi pictori interbelici.

    Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Suceava, prin Complexul Muzeal Bucovina, cu colaborarea Comunităţii Evreilor din Suceava.
    Anul trecut, aceleaşi instituţii au marcat Pesah-ul evreiesc printr-o expoziţie Victor Brauner.

    7. Polemica la Bucuresti
    ––––––––––

    Ne-a sosit revista “Realitatea Evreiasca” nr. 334-335 datata 1-28 ianuarie 2010.
    Din sumar:

    – Interviu acordat de Oren David – ambasadorul israelian in Romania, revistei “Realitatea Evreiasca” (reprodus in
    prima nota din actualul newsletter) – Compozitorul Serban Nichifor a dedicat o lucrare simfonica celor ce au pierit in
    deportarile din Transnistria – Hotarari ale Reuniunii Consiliului de Conducere al F.C.E,.R. din 1 februarie 2010 –
    Scene din povestea Esterei – Scrisoarea adresata de Prof. Dr. Sorin Oprescu, Primarul General al Bucurestiului, presedintelui Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romaniam Aurel Vainer – Eva Galambos : De Purim – “Bal, mare
    bal, pentru … seniori” – Calatorie culinara pe diverse meridiane la Centrul Comunitar Evreiesc din Bucuresti –

    Scrisoarea adresata de Marko Attila, Secretar de Stat in Guvernul Romaniei, presedintelui Aurel Vainer – Polemica la Bucuresti (intr-o scrisoare deschisa adresata membrilor Comunitatilor Evreiesti din Romania , Comitetul Director al

    F.C.E.R raspunde unor “afirmatii rauvoitoare si nedrepete”, pornind de la o scrisoare adresata de dl. Marcu (Marko Maximlian) Katz, care – se spune in scrisoare – “contine o serie de de acuzatii la adresa conducerii actuale a Comitetului Evreiesc Bucuresti si a F.C.E.R”. – Prof. univ. dr. Jean Askenasy (Israel): Despre personalitatea hipomediatizata a lui Marcel Cogan, laureate al “Premiului de Recunostinta Pentru Realizarile sale” al Congresului Nationnal al Inginerilor Constructori din Israel” – Cu Maia Morgenstern , in lumea romanelor lui Amos Oz – – Iulia Deleanu: Interviu cu Iancu David Degal, presedintele Comunitatii Rvreilor din Bacau – Congresul al II-lea al F.C.E.R va avea loc la 14-15 iulie

    2010 – Vizita domnului Edward Iosiper, ambasadorul Romaniei in Israel , la Centrul Medical Wolfson din Holon , unde

    se afla cinci copii din Romania care urmeaza tratamente pemtru malformatii cardiace – Victor Rusdu: Calea Vacaresti (Amintiri de la Revista Cultului Mozaic ) – Prof. univ. dr. Andrei Strihan: “Am vrut sa dezbate, nu sa relatez spectacolul – Sanda Faur: Un roman de success sigur: “Viata incepe maine ” de Ioana Parvulescu – Eugen Rotaru: Ole Hadash in

    Israel (episodul 4) – O mai stransa conlucrare intre B’nai B’rith Romania si B’nai B’rith Europa – Iudaica: Boris Mehr: Purim – sarbatoarea cea mai vesela a anului – Prim Rabin Slomo Sorin Rosen: Reflectii biblice – Iudaism si Tora in

    limba romana – Expozitie de pictura cu tema “Holocaustul in Romania ” – Impresii de la vizita la Auschwitz –

    Birkenau – Dragul meu … Bucuresti evreiesc! – Luciana Friedmenn: Din activitatea Centrelor Comunitare Evreiesti

    din tara – Dr. arh. Gabriel Szekely: O sinagoga istorica (din Timisoara ) – Boris Marian: Teme si dileme in presa

    culturala din Romania – Carti noi – – Andrei Banc: Restituiri si evocari culturale evreiesti – Boris Marian: Marea nedreptate suferite de scriitorul I. Peltz – Geo Serban: Un “Nea Nae” singular (O galerie a precursorilor – F. Aderca) – Iulia Deleanu: Arta de araspandi bucurie a Sorinei Dan z. l. – Boris Marian: Radu Bogdan la 90 de ani – Natalia Stancu: Dinastia Efros de Iacob Gordon la Teatrul Evreiesc de Stat –Octavian Sava: Zai Freeilah! Fii vessel!

  15. Condoleante, comunitatilor evreiesti din Israel, din Romania, de pretutindeni.
    Oameni pleaca, se sting si noi ramanem cu iluzia ca vor veni vremuri mai bune, ca vom sti mai multe despre trecut si ca putem proiecta un viitor mai bun…
    Adevarul dispare odata cu fiecare generatie care l-a trait!

    Dumnezeu sa-l ocroteasca!

    Puiu P

  16. Rinduri trimise de dramaturgul roman Mircea Radu Iacoban
    catre prietenul sau scriitorul israelian Dorel Schor, la aflarea mortii lui Al.Mirodan

    Odihneasca in pace! A fost un excelent dramaturg. Nu l-am cunoscut personal, dar i-am pretuit intotdeauna inteligenta, curajul, replica isteata.
    Din vechea garda a dramaturgiei romane au mai ramas pe baricade doar D.R. Popescu , Everac si… nici nu mai stiu cine. Mirodan a fost un deschizator de drum. Baranga, Lovinescu, Guga, Solomon, continuatori… Sorescu, Baiesu, D.R. Popescu, repere inovatoare.
    Locul a ramas gol.
    Comedia romaneasca, acum, unde-i? Nicaieri!
    Regret mult plecarea definitiva a lui Mirodan. Faptul ca-l stiam in viata si-n putere creatoare era reconfortant.

    Mircea Radu Iacoban

  17. z”l

    poetul Dan Iancu

    From: Bianca Marcovici [mailto:bianca_marcovici@
    Sent: Friday, March 12, 2010 8:18 PM
    To: uhi4ge@
    Subject: RE: a murit Mirodan

    alaltaieri, a fost inmormintat azi…

  18. Eram un adolescent pe cand piesele lui Al. Mrodan erau aplaudate la scena deschisa sau radiodifuzate, nu-mi amintesc daca si televizate In orice caz tin minte ca a fost un dramaturg de succes, intelegand imperativele epocii, pastrand insa distanta impusa de criteriile artei. Dupa parerea mea, a fost in materie de publicistica si dramaturgie, mostenitorul direct al lui Mihail Sebastian, prin ritmul alert, senzationalismul rasturnarilor de situatii, stiinta constructiei personajelor, prin punerea lor in felurite situatii, inclusiv morale si psihologice si dialog multiplu, caracterizant, memorabil.
    Ce pacat ca n-a ramas in tara sa scrie (tot e criza de dramaturgi autohtoni) piesele terifiante ale Romaniei de azi, ceva intre Rwanda si Columbia, populatè deopotriva de cei ce invart devizele cu lopata si boschetari, ca sa nu mai pomenesc de executiile la comanda….

  19. Alexandru Mirodan a fost „Seful sectorului suflete” pentru generatia noastra. Eram elev cand am citit aceasta piesa in revista „Teatru”, dupa ce, in prealabil, ma bucurasem sa vad filmul „Celebrul 702”. Din pacate, in Israel, Alexandru Mirodan nu a mai putut fi dramaturg; piesele lui nu au mai fost jucate. Israelienii care nu erau originari din Romania nu-l cunosteau, nu stiau sa aprecieze opera lui. Sau, poate, aceasta opera era potrivita realitatii din Romania comunista si nu realitatii israeliene. Mirodan a ales calea publicisticii si a istoriei literare. Dictionarul lui „neconventional” al scriitorilor evrei din Romania a ramas neterminat. Poate ca cineva va lua asupra lui continuarea acestei lucrari marete. Un „minimum” neaparat necesar…
    Dumnezeu sa-l odihneasca pe Alexandru Mirodan, fie-i amintirea binecuvantata.
    Lucian-Zeev Herscovici

  20. Cred ca urmatoarea reactie, primita la aflarea tristei vesti de la de un amic din California, dr.ing. Mitica Cioaca, este cat se poate de semnificativa. Iata ce scrie:

    „…Prin revista aceasta (Minimum n.n.) cat si prin dictionarul lui am aflat de marea contributie pe care au avut-o evreii la cresterea culturii romane. Este pacat ca el nu si-a pregatit un inlocuitor care sa-i preia mostenirea plina de atatea eforturi. Sau poate se va gasi cineva ca sa-i duca mai departe munca? Ar fi pacat sa dispara flacara unei lumanari aprinse pe solul tari sfinte pentru a lumina graiul in care a fost srisa Miorita.
    Dumneze sa-l odihneasca.”

  21. Lucreţia BERZINTU

    IN MEMORIAM: ALEXANDRU MIRODAN

    Regret tare mult pierderea inegalabilului Al. Mirodan! L-am cunoscut personal, în anul 2003, când l-am vizitat la redacţia revistei „Minimum”, în Tel Aviv, pe str. Zamenhoff. A fost o simpatie reciprocă. M-a atras inteligenţa sa, modul cum gândea, cum înţelegea tragediile oamenilor, cât şi priceperea sa de a scrie pe gustul cititorilor, să nu-i plictisească…

    Mi-a dăruit atunci, când ne-am cunoscut, Dicţionarul neconvenţional…, vol.1 şi vol.2, plus „Ocolul pământului într-un surâs”, toate cu autografe. În acelaşi an, 2003, mi-a acordat interviul pe care l-am publicat în revista ”Dacia Literară” din Iaşi (coordonator Lucian Vasiliu) şi a precizat că nu-i place să dea interviuri, dar, dacă va mai accepta, se va întâmpla peste cinci ani.

    Cei de la Iaşi nu au respectat originalul interviului, însă. M-au revoltat tare de tot, pentru că au adăugat ”din burtă” o întrebare şi răspunsul acesteia, cu numele noastre, al meu la întrebare şi al domnului Al.Mirodan la răspuns. Din această cauză, Al. Mirodan s-a făcut „foc”, pe bună dreptate… Eu eram ”foc” la patrat. L-am contactat pe Lucian Vasiliu, să aud de ce s-a procedat aşa, mai ales că-l rugasem înainte, să nu se greşească, fiindcă domnul Mirodan a cerut să nu i se schimbe nici măcar o virgulă. Mai tare mi-a fost revolta când Lucian Vasiliu mi-a răspuns simplu, că redactorul şef, Ştefan Oprea, s-a ocupat de publicarea interviului.

    Ce făcuse redactorul şef? Din prefaţa mea la interviu, a inventat o întrebare şi un răspuns, ca pe timpul Comunismului… Totul a murit atunci. Abia în 2008 am reluat acel interviu, eliminând tot ce era străin.

    Tot în anul 2008, fiindcă trecuse cei cinci ani, am dorit să realizez alt interviu cu Al. Mirodan. M-am documentat şi i-am scris biografia cu opera completă. Pe Internet nu era. Mi-am zis că trebuie să fie publicată opera completă, Al. Mirodan fiind „un dramaturg de cea mai înaltă clasă”, vorba lui Radu Beligan.
    Aşadar, i-am scris, propunându-i interviul, plus i-am trimis în formă tipărită şi biografia sa cu opera completă, rugându-l să vadă dacă n-am omis ceva.
    După câtva timp, i-am telefonat să-l întreb de interviu şi mi-a replicat: „Ştiu că au trecut cinci ani şi am promis, dar te rog să mai aştepţi fiindcă sunt foarte ocupat cu Dicţionarul…” (În 2008 a publicat vol. 3).

    La un anticariat din Tel Aviv am găsit şi am cumpărat „Contract special de închiriat oameni”, teatru, Al. Mirodan, 1983, ed. Minimum. În iunie 2008, m-am întâlnit cu Al. Mirodan în scopul de a-i preda un articol pentru revista Minimum, şi, cu acest prilej am luat cu mine şi „Contract special de închiriat oameni”, pentru a-i solicita un autograf. Mi l-a dat cu mare plăcere, pe care îl atasez aici.

    Văzând că este mereu ocupat, am publicat interviul vechi, refăcut, împreună cu biografia şi opera completă în reviste de peste tot în lume (Germania, România, America, Canada, Israel).

    Parcă nu-mi vine a crede că Al. Mirodan ne-a părăsit pentru totdeauna, chiar dacă l-am condus pe ultimul drum! Nu mă împac cu ideea că nu mai este, nici Al. Mirodan şi nici Minimum („un om ca toţi oamenii”)!

    Aici am publicat biografia cu opera completa, cred:
    http://www.romanianvip.com/2010/03/lucretia-berzintu-in-memoriam/

    Vă voi binecuvânta mereu, maestre Mirodan!

    Lucreţia BERZINTU sau STANCIU (cum obişnuia Domnia Sa să-mi spună)
    15 martie 2010

  22. Eu l-am cunoscut din nou, recent la lansarea Dictionarului neconventional, lansare de la I.C.R-TEL AVIV, acum un an. L-am salutat, m-a recunoscut. Trecuse un car de ani de cind ne-am vazut in redactia Minimului, unde deseori veneam pentru dat bun de tipar, la cartile pe care mi le-a editat. Am semnatura lui pe Diploma Arcadia, 1992, primita pentru cartea Revolta Sangelui.
    levana bianca

  23. Si eu am citit fel de fel de compilatii fara ghilimele despre viatza lui Mirodan, ceva personal e greu de adunat.

    Intilnirile cu Mirodan de la redactia sa si de la I.C.R. Tel Aviv cand i s-a lansat Dictonarul Neconventional au fost, oarecum, clipele care m-au facut sa-mi continui activitatea. Mi-a editat citeva plachete de versuri si proza, mi-a publicat citeva interviuri cu scriitori consacrati, recenzii, povestiri, etc, chiar si dreptul la replica legat de A.S.I.L.R., Shaul Carmel ca presedinte vesnicL in numarul din noembrie, 2009. Daca cineva iti da incredere in tine, poti s-o iei mereu de la un capat, vorba mea: capatul e o limita fara acoperire, dar exista, ii datorez , cel putin un gand bun! Ultimul dictonar e , de fapt un omagiu adus lui I. Schecter (z”l),prietenul sau cel mai bun, printre randuri, cu toate ca litera respectiva nu e in dictionar. Se citeste pe nerasuflate, e ca un roman bun! Mai sunt si documente autentice despre scriitori si prieteni. Se refera si la mine in dictionar, ca la un element ciudat ca sunt inginera si ca traiesc din asta, nu din scris. Nu m-am asteptat ca am sa-l vad pentru ultima oara…la acea intlnire de la I.C.R de anul trecut.

    Mi-a oferit o slujba cand am venit in tzara…Lucru asta nu se poate uita…Era ceva in loc sa fiu femeie de serviciu la blocul vecin! Nu a fost membru in A.S.I.L.R. S-a retras cand am venit eu in tzara, sau a ignorat asocia, nepublicind nimic in Revista Izvoare, la fel si multi altii. Pacat ca nu a reusit ce si-a dorit. Inlaturarea vechilui din asociatie!

    levana

    datorita biancai marcovici, careia ii multumesc din suflet pentru asta, am
    citit probabil integralitatea mesajelor publicate la disparitia lui alexandu
    mirodan, dar nici unul n-a reusit sa cuprinda infinita dezolare de care
    printre multi altii, ma sint cuprinsa cind ma gindesc ca nu-l voi mai citi
    an de an si luna de luna, cum am facut-o in anii de cind ma aflu in
    israel…
    inca unul ca alexandru mirodan, fie-i amintirea binecuvintata, n-a fost si
    nu va mai fi nicicind, chiar daca, intr-un fel sau altul, cineva ar incerca
    sa continue publicarea revistei ‘minimum’ in spiritul fondatorului ei de
    neinlocuit,

    o.
    preluare de pe farfuridis

  24. In memoriam Al Mirodan
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

    Supliment special al newsletterului “Buna dimineata, Israel !”
    in memoria scriitorului Al Mirodan – 19 03 2010

    Meditand, ascultandu-l pe Virgil Duda si o imagine gasita in Internet – Radu Beligan in rolul
    principal din “Celebrul 702” de Al Mirodan…
    ……………………………………………………………………………………………………………
    1. Dorel Dorian : Sa fi murit Mirodan?… E o invenţie, doar, a duşmanilor săi…!
    2. Aurel Vainer : A mai cazut o stea a evreimii romane
    3. Leon Volovici : Un gând la plecarea lui Mirodan
    3. Dr. Slomo Leibovici Lais: A plecat dintre noi un mare condeier
    4. Luiza Carol: O gluma mirodanesca
    5. Lucian Zeev Herscovici: Seful Sectorului Suflete
    6. Dorel Schor: Scrisoare de recomandare
    7. Andrei Fischof : Miro
    8. Prof. Dr. Jean Askenasy : Mirodan a plecat in eternitate
    9. Doron Midroni: Sa speram ca Minimum ii va continua insa prezenta…
    10. Bianca Marcovici : Mirodan mi-a oferit un serviciu cand am venit in tara
    11. Adina Keneres: Al Mirodan in “|Enciclopedia Compania”
    12. Dr. Paul Leibovici (Rehovot): Cand piesa „Ziaristii” a fost prezentata
    pentru prima oara la Teatrul din Galati …
    13. Nedeea Burca: “Experimentul Mirodan”
    14. Lucretia Berzintu: ”Un dramaturg de cea mai înaltă clasă”

    ==============================================

    . Dorel Dorian:
    Sa fi murit Mirodan?… E o invenţie, doar, a duşmanilor săi…!

    S-a dus şi Mirodan… Miercuri, după amiază, pe la vreo 17-18 seara, un telefon primit din Israel mă anunţa că părintele meu spiritual, preabunul Mirodan, murise la spital. Fusese dus în cursul zilei de miercuri, cu o criză cardiacă acută, practic fără speranţă ca medicii să facă o minune: să-l mai păstreze pe lume. Dar Mirodan n-a mai ieşit din criză… Tocmai fusese chemat, s-ar părea, la eşalonul imediat superior.

    L-am cunoscut pe Mirodan din prima zi a intrării mele în redacţia Ziarului Tinereţea, condus de junele Paul Cornea, care părăsise organizaţia „Hashomer Haţair”, organizaţie sionistă foarte de stânga, ştiam, şi-a ales să lucreze la „Tinereţea ”, care tocmai fusese creată şi, fiind el un condei şi, mai ales, un creier impecabil, pus imediat s-o conducă. Era o redacţie mică, pe strada Academiei, îngrămădiţi câţi încăpeam în două cămăruţe, cu secretar general de redacţie, viitorul cineast, specializat în film documentar, Mirel Ilieşu. Eram puţini, muncă cât încăpea în colectivul acela, majoritatea tineri, ori foarte tineri chiar, şi lui Mirel Ilieşu i se aduceau, bătute la maşină, cam zeci de materiale într-o singură zi. Or, într-o după amiază, primeşte o mică hârtie, un fel de aviz, pe care fără să-l citeasca, a dispus să intr imediat la tipar. Nu era prima oară când proceda astfel. Spunea curierului să fie dus imediat materialul la linotip, cu ce literă să se culeagă textul şi să se dea la tipar. I se spunea doar titlul şi autorul… Maşina de tipărit „Mirel Ilieşu” lucra automat! Într-o seară curierul a venit, foarte târziu, şi i-a spus, aşa crezuse el, de cine e autorul… Şi Mirel a ordonat imediat: „Pagina I, cu cursive, format de literă – a indicat-o pe cea mai elegantă – şi a transmis prin curier: în maximum 10 minute să-l am aici, pe birou…” Dar curierul nu-i adusese, ca de obicei, un text… Ci voise să-i spună că-l caută soţia, şi rostise numele ei… Iar Mirel Ilieşu a şi dat-o imediat la cules. A fost amuzament! Se lucra formidabil, ca nişte apucaţi, credeam în fiecare mesaj transmis de şefii noştri. Odată, Paul Cornea, fără să le explice prea bine, a transmis vreo 10 dispoziţii urgente, care, expuse succint, nu prea ne-au convins, pe niciunul din noi… Şi Paul Cornea, care a observat, s-a scuzat pentru că uitase, de fapt, esenţialul: e ordinul primit de la patron… Nu se discută nimic. Se execută prompt… Şi noi care ştiam foarte bine „cine este patronul”, am executat imediat comanda de la „centru”.

    L-am cunoscut, mai bine, pe Mirodan când redacţia a ajuns să lucreze pe Victoriei, sus, în dreptul drumului care ducea spre Piaţa Amzei. Mirodan ajunsese şeful secţiei externe. Era un bun externist. Nu ştiu ce ne legase de el, dar ne legase ceva de felul lui de-a fi, inconfundabil, unic. Pe lângă argumente, avea şi un soi de umor, şi el inconfundabil! Avea o replică promptă, acidă, violentă…

    Nu se putea schimba un cuvânt, Mirodan avea o claritate, bătută în cuie, parcă… Cineva ne-a şi spus – parcă Doru Segal – Mirodan o să se apuce de teatru… Are replică, este incandescent, de umor, ce să zic…?! Striveşte tot, cu ironia lui! Cu argumentele lui! De la prima jumătate de frază, de replică, a câştigat tot publicul din sală… Şi o să facă, presimt, săli arhipline, mereu…

    Când am ajuns în Bucureşti, după ce am întrerupt activitatea mea pe şantier, şi-am părăsit Paroşenii, îl cunoşteam mai bine. El , împreună cu Jenică Mandric, îmi citiseră textul primului meu volum încropit pe şantier… Nu era un text formidabil, nu m-aş mândri cu el, redactorul lucrării fusese Nardi Gruia, editura era condusă, cred, de Veronica Mihăileanu, soţia lui Mihăileanu, cei care aveau să aducă pe lume pe Radu Mihăileanu, actualul mare regizor de film… Sunt undeva prin Franţa. În fiecare an, fiul lor, apreciatul regizor, Radu Mihăileanu capătă distincţii la câte-un festival. Îmi amintesc mereu „Trenul vieţii”, cu un story teribil: într-un sat din Maramureş, pare de necrezut, absolut toţi localnicii, urmaşi ale legiunii iudaice, care nu s-a retras odată cu Domiţian, stăruie încă acolo. Şi vorbesc într-o limbă învăţată de la evreii galiţieni coborâţi şi ei spre acel Maramureş. Evreii află că peste două zile un batalion german va intra în acea zonă de munte şi-i va omorî pe toţi acei vorbitori de ivrit sau de idiş, care sălăşluiesc acolo, de sute, dacă nu chiar aproape două mii de ani. Ce-i de făcut? Evreii se decid să părăsească satul până la ultimul om… O Bună parte din ei se îmbracă în uniforme germane, sustrase de la un depozit de haine militare, dintr-o zonă apropiată – câţiva din ei îmbracă haine de ofiţer, iar ceilalţi sunt urcaţi în singurele două vagoane de tren, părăsite în mica gară a acelei localităţi. Au şi o locomotivă de tren, veche, uitată şi ea pe acea linie ferată, izbutesc s-o repare, iar evreii din zona amintită părăsesc cu bagaje puţine, localitatea în care altminteri ar fi fost omorâţi. Au şi un mecanic de tren, care, pe lângă idiş ştie şi puţină germană, ca şi ofiţerul care conduce, tot din locomotivă, bizarul transport de evrei. Pe scurt, parcurg, schimbând macazurile acelui lung traseu, tot drumul care duce din nordul ţării, traversând şi Ardealul, spre o zonă în care speră să fie liber cândva… Se întâlnesc şi cu un grup de ţigani, care ar urma să fie deportaţi spre un lagăr german şi de acolo, spre crematoriul german… Evreii îi iau şî pe ţiganii aceia cu ei spre a-i salva de la inevitabila moarte… Acest tren, supranumit de regizori „al vieţii”, traversează şi Ungaria, apoi spre nord, spre Polonia ca să ajungă, final, dacă-mi amintesc eu exact, la nişte porţi uriaşe, păzite de soldaţi germani, care sunt dispuşi să-i primească şi pe care stă scris: „Arbeit macht Frei”. („Munca te face liber”). Finalul adevărat, dramatic şi tragic, în esenţă, se subînţelege… „Trenul vieţii” nu putea să fie al vieţii… După aproape 90 de minute, în care spectatorii, binedispuşi, s-au amuzat copioşi, părăsesc sala cu toţii, îngânduraţi, cu un regret imens. Au trecut anii de când am văzut acel film… Au trecut ani şi de la terminarea războiului, multe am uitat dar şi mai multe îmi stăruie în memorie încă. Şi prima mea lucrare pe care Veronica Mihăileanu mi-a tipărit-o prompt, şi faptul că va trebui s-o refac.. Mai puţin titlul, poate. Şi nu-l uit nici pe Mihăileanu care o fi atins, presupun, vârsta mea, cel puţin, l-am citit ani la rând, în revista editată peste ani, de Al. Mirodan, în Israel, revista „Minimum”.

    Dar să revin, cronologic. Venind în Bucureşti, după şantier, în 1956, am aflat că Mirodan predase Teatrului Naţional piesa „Ziariştii”, care avea să fie pusă în scenă de excelentul Moni Ghelerter. Cu câţiva ani înainte, Mirodan şi Mandric citiseră textul primului meu volum: „N-au înflorit încă merii”, şi-l recomandaseră ferm pentru a fi tipărit. Nu a fost un succes, nici nu putea să fie, tot ce ar fi fost mai îndrăzneţ, mai temerar, mai furat de la Babel, ascultându-l pe Nardi, scosesem din volum. Era scris „curăţel”, dar eu eram convins, aşa cum am spus puţin mai înainte, că va veni un timp al rescrierii sale. Surprinzător, totuşi, am fost căutat imediat după apariţia cărţii, de compozitorul Ely Roman care mi-a şi propus să fac din el libretul unei operete de foarte mare succes… Avea ceva în el, puţin „operetistic”, asta-mi displăcea. Regizorul de film, doar curând un nume de referinţă, Lucian Bratu, mi-a sugerat şi un scenariu de film, pe care, împreună cu el, l-am conceput prin 1957. Se intitula: „A treia durere”. Pentru că, prima durere, pe care o încercăm fiecare din noi, când ne lovim de viaţă, se subînţelegea. Era durerea unei prime înfrângeri, în planul personal, afectiv. Cea de-a doua „durere” era mai complicată. Era durerea celor de care te simţeai apropiat: familie, prieteni, confraţi, oamenii lângă care lucrai şi în care credeai, până la prima trădare… Cea de-a treia durere era durerea noastră, a tuturor, însumat colectivă, pe care Nicorean, eroul meu, ajungea să o simtă… Durerea asta, a treia, era durerea care urma să definească un om, aproape exemplar. Scenariul nu a fost acceptat la sugestia marelui Geo Bogza. „Trăiţi întâi „prima” şi a doua durere”… Când le veţi înţelege, „a treia” va izbucni chiar din lăuntrul vostru. Nu scenariul contează, nu este scris prea rău… Dar durerile mari se trăiesc, ne ucid, uneori, ori, în anume situaţii, ne readuc la viaţă… Mai este drum până acolo. O să-l rescrieţi, probabil, când o să vă ajungă această încrâncenare, cea de-a treia durere să vă pătrundă în suflet…

    Şi-am retras scenariul, nu mă mai simt în stare să-l regândesc, cu mintea mea de azi… Dar, primul volum, cel dintâi, o să-l refac cândva… pentru că eroii mei, Batmanov, un rusnac, şi Zalchind, un evreu, eroii unui roman intitulat „Bătălie în marş”, ştiau să lupte, încă de atunci, din 1955, când am scris eu volumul, pentru dreptatea lor. Şi a noastră… Pentru că o simţeam din acelaşi amalgam de dureri, cu care intri în viaţă… Sau ieşi din viaţă, fie şi învins, uneori de armele tale, prea slabe sau de lipsa ta de curaj, când înfrunţi un duşman, cu adevărat duşman.

    Închid prealunga mea paranteză. Când am văzut, la Sala Studio , de pe atunci, a Teatrului Naţional. Ziariştii lui Mirodan, piesa cu care debutase, şi l-am înţeles pe Cerchez, eroul său exemplar, redactorul-şef, înspirat al acelui mic colectiv de ziarişti, căutători şi născători de adevăruri în stare să ne justifice uman nu doar să devină o pagină de ziar, atunci m-am hotărât, mă gândisem demult, să-mi încerc şi eu bănuita mea înzestrare, spre teatru. Nu scrisesem până atunci decât două adaptări pentru emisiunea de „Teatru Radiofonic”: o adaptare după „Fata căpitanului” de Puşkin şi o a doua după Ostrovski, celebrul său roman: „Aşa s-a călit oţelul”. Fuseseră transmise la Teatrul Radiofonic , pentru a doua din ele mă felicitase chiar Mihail Sadoveanu şi am mai încercat eu vreo două, după „Makar Ciudra” şi a doua, inspirată de o proză scurtă, „Pescăruşul” parcă, amândouă de Gorki… S-or fi jucat, nu ştiu. Un pescăruş rănit, rămas c-o singură aripă, se aruncă de pe stâncă, în hăul unui adânc ucigător… Un şarpe, care nu înţelege curajoasa speranţă a păsării rănite, de a mai zbura o dată, se rostogoleşte, şi el, în aceeaşi prăpastie, rănindu-se grav şi neînţelegând de ce o pasăre care a zburat o dată poate fi atât de nebună… Cam acesta era mesajul povestirii lui Gorki.

    Văzând „Ziariştii” lui Mirodan, am înţeles că „scrierea de teatru” este o meserie îngrozitor de grea… Şi-ţi cere, pe lângă conflictul interior al personajelor care animă scena, pe lângă replica excelentă a unui Mirodan pe lângă adevărul mare, de viaţă pe care şi-l asumă autorul, şi acel misterios impuls spre spectator, pe care nu-l înveţi niciodată: cu el te naşti, dacă-l ai, cu el şi mori, dacă moartea şi viaţa sunt pilonii care ţin în picioare venirea ta spre teatru… Nu-i o descoperire, nu-i nicio definire a vreunui mare secret, este o presimţire pe care o poţi avea, sau nu o ai, mult înainte de a fi scris prima replică pe care ai curajul să o auzi rostită de pe scenă.

    I-am văzut, cred, aproape toate piesele scrise, de la „Celebrul 702” , la „Noaptea e un sfetnic bun”, şi până la ultima piesă, scrisă înaintea plecării din ţară, pe când se mai intitula „Moartea ultimului evreu”, o piesă nu doar adevărată, piesă de referinţă. S-a făcut în Israel , unde textul convenea doar până la jumătate, o „lectură” la masă, a piesei. Ca o citire, în public… În România, Municipalul care voia s-o joace a fost descurajat de poetul Ion Brad, director general, pe atunci, al mişcării teatrale, spunându-se că textul în cauză „i-ar putea irita pe sovietici”. Prostii! Textul a fost şi-a rămas, teatru adevărat. În prima scenă, îl vedeai pe eroul principal al acelei dezbateri, un evreu trecut de 50 de ani, punându-şi ştreangul la gât, cocoţat pe o masă. În clipa în care ar fi răsturnat scaunul, sau ar fi sărit de pe masă, „ultimul evreu” ar fi fost… decedat. Dar personajul era curios să ştie, chemându-şi menajera, cum arată el, bărbat, cu acel ştreang la gât. Pe urmă, abia intrau în scenă, diferite oficialităţi ale acelui oraş care îl rugau să renunţe la sinuciderea sa, care i-ar fi compromis în calitatea lor de concetăţeni, suspecţi de antisemitism. Unul din ei, cred că primarul oraşului, fusese încurcat într-o vreme cu soţia evreului iar lumea ar fi putut bănui că fiul acelui evreu, care n-avea nicio legătură cu relaţia care avusese loc sau nu, mult mai târziu între amintiţii protagonişti… Primarul îi promitea să-l lase să părăsească oraşul, chiar împreună cu fiul său, să plece în Israel, dar să le lase răgazul să angajeze, în locul celui plecat, un alt evreu „de schimb”. Că dacă n-ai în oraş un evreu, pe ce să-ţi poţi fonda antisemitismul tău delirant. Deci, amintiţii concetăţeni ai acelui evreu ar fi fost de acord să angajeze de pe undeva, ca salariat, un evreu, fie şi un tip foarte dur, un tip ticălos dispus să încaseze salariu, corespunzător înarmat, în stare să se şi apere dacă ar fi fost atacat, dispus să joace rolul periculosului personaj negativ: evreul care se cere izgonit.

    Cel angajat pune, însă, condiţii: ce au voie şi ce nu au voie să facă duşmanii, oricât de feroce ar fi, ai acestui evreu, adus prin închiriere, cu un salariu cu multe zerouri în coadă. Antisemiţii nu aveau voie să se apropie excesiv de locuinţa noului colocatar. Dacă întreceau măsura, ar fi fost întâmpinaţi cu gloanţe… Dar antisemiţii care vin să agreseze locuinţa noului locatar nu respectă „regula jocului”. Aşa că vor plăti cu viaţa lor, ca orice criminali.

    Rezumatul, concentrat excesiv, pierde din mână piesa. Dar piesa ar fi meritat să fie până azi, pe multe scene jucată…

    Ajuns în Israel , Mirodan a început să redacteze o revistă, intitulată chiar în spiritul lui şi cu denumirea inventată de el, în trecut, „Minimum”. O revistă menită să explice şi să destăinuie acel „minimum”, care nu poate fi tăinuit… Excelentă revistă! Şi-a mai început Mirodan să scrie în Israel un „dicţionar” neconvenţional al tuturor scriitorilor evrei născuţi în România, oriunde ar trăi în prezent, ori au trăit, cândva, pe aceste meleaguri şi au scris în frumoasa limbă română. Sau în oricare alta, şi-au fost traduşi în română…

    Mirodan, cu acel puţin sprijin financiar pe care-l mai obţinea, uneori, n-a scris decât primele volume ale acestui „dicţionar”, pe care, din nefericire, nu l-a mai terminat. Poate-l va continua cineva. Căutăm „voluntar”, Mirodanist, „prin suflet” şi prin îndârjirea sa „cercheziană”, prin iubirea sa faţă de limba şi scriitorii – şi, mai ales, cititorii – pe care-i iubea. De ce te-ai dus, de ce ai plecat, dragul nostru, etern, Mirodan? Nu trebuia să angajeze lumea, în locul tău, un substitut măcar? Sau tu nu voiai un simplu „substitut”? Ai fi vrut să rămâi tu, precum ai fost, precum te-am ştiut, şi precum vei rămâne, fii sigur, minimum, de acest demers al speranţei – de a rămâne cu noi acelaşi bătrân, fie şi obosit (neobosit sufleteşte) prea bunul nostru frate întru a fi, peste timp şi peste oricâte hotare, nobilul nostru confrate. A se citi: Frate de suferinţă. Mirodane, de obicei se spune că nu te vom uita niciodată… Unii te vor uita… Dar absolut toţi se înşeală: evreul-om, evreul-creator, evreul… cel născocit de tine… nu poate muri, eu cred că nu va muri niciodată… Salve, Bătrâne… Când te mai pot suna?… Că într-o zi, ai să vezi, trec pe la tine şi pentru un sfert de oră, să văd la ce lucrezi… Poate te publicăm, la nevoie, pe internet… Să coexişti, electronic… până vom inventa şi „comunicarea prin gând”.

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

    Prof. Aurel Vainer ,

    Presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania ,

    Deputat

    A mai cazut o stea a evreimii romane

    Aşa precum mulţi alţii din cei care au beneficiat de munca sa atât de intensă şi de rodnică, vestea încetării din viaţă a celui care a fost Alexandru Mirodan mă întristează fără margini.

    Evreimea română nu mai are în viaţă pe publicistul, autorul dramatic, criticul de artă şi literatură, truditorul fără răgaz, dăruit oamenilor care a fost Alexandru Mirodan, acum, ZIHRONO LIVRAHA.

    În mod cert, fără nici o rezervă putem spune că a mai căzut o Stea a Evreimii Române, care a strălucit în mod splendid, ani şi ani în România, în Israel şi peste tot unde trăiesc evreii cu origine de pe meleagurile dintre Dunăre şi Nistru.

    Nu l-am cunoscut personal, astfel că îmi amintesc numai de bucuria pe care am avut-o ca spectator în stalurile unor teatre din România, pe scena cărora se jucau, cu foarte mare succes, piese precum Ziariştii, Şeful Sectorului Suflete, Celebrul 702 sau Autorul Moare Azi.

    Eram atunci la vârsta dintre adolescenţă şi prima tinereţe, trăitor în Bucureştiul marcat de ideologia roşie, de care, în principiu, România s-a debarasat la sfârşitul deceniului al IX-lea al secolului trecut.

    Mai ales din scurte lecturi ale revistei Minimum, dar şi din cronicile presei româneşti din Israel, am aflat despre multe şi pertinente caracterizări puse în pagină de Alexandru Mirodan, privind pe scriitorii evrei. În decursul timpului, ei au adus contribuţii însemnate la cultura românească, cu accente evidente ale originii lor iudaice.

    De pe poziţia mea actuală în Conducerea treburilor evreieşti din România, consider că va trebui să consemn mult timp, şi spaţiu pentru a pune în valoare opera lui Alexandru Mirodan. Nu în ultimul rând Dicţionarul său neconvenţional (G-H-I-).

    Evident, mă voi strădui să îndeplinesc această misiune, adăugând pe Alexandru Mirodan la impresionanta moştenire istorică iudaică din România.

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

    . Leon Volovici:
    Un gand la plecarea lui Mirodan

    În 1980 am venit ca turist în Israel . În afară de vizitarea rudelor, nu aveam decît un singur obiectiv – să-l caut pe Mirodan. Nu-l cunoşteam, nu l-am întîlnit niciodată pînă atunci. L-am găsit undeva la Muzeul Diasporei , nu l-am anunţat dinainte că vin. Şi mă tot întreb de atunci de ce era pentru mine atît de important să-l caut pe Mirodan. Sigur, cunoşteam foarte bine activitatea lui de dramaturg, îi ştiam toate spectacolele, îi ştiam activitatea ziaristică. Dar Mirodan pentru mine însemna atunci altceva. Citisem în manuscris la un prieten din Bucureşti piesa care a fost cenzurată la Bucureşti, n-a apărut şi n-a fost reprezentată: “Contract special de închiriat oameni”. Îmi plăcuse extraordinar, pentru că înfăţişa, cu vervă şi inteligenţă, drama intelectualului evreu din România, inclusiv în perioada comunistă. Tineam să-l întîlnesc pe Mirodan, eram convins că piesa se joacă aici pe toate scenele. El m-a lămurit calm că nu se joacă. Mirodan a avut atunci o vorbă memorabilă: “Dacă o să mai stai puţin în Israel, o să te lămureşti că pe israelieni nu-i interesează problema evreiască. Ei au rezolvat-o”.

    Pentru mine, Mirodan însemna începutul “trezirii” intelectualilor evrei din România. Cred că a fost primul « scriitor român de origine evreiască », cum se spune, care şi-a asumat pe deplin identitatea evreiască, inclusiv decizia de a se stabili în Israel. Vă amintiţi “Evreica din Toledo” pe scena Teatrului Evreiesc din Bucureşti şi apoi acel “Contract special de închiriat oameni”. Ajuns în Israel, Mirodan s-a angajat într-o « misiune imposibilă » – a recupera, cu mijloacele scriitorului dar şi al ziaristului, moştenirea culturală a evreilor din România exprimată în limba română – pentru că aceasta este ”Dicţionarul” lui extraordinar. Si cred că nu numai microbul de gazetar l-a făcut să scoată apoi revista Minimum, ci gîndul că revista este cel mai bun instrument de a împlini această misiune. Si a îndeplinit-o cu strălucire.

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

    Dr. Slomo Leibovici – Lais,
    presedintele Asociatiei Culturale mOndiale a Evreilor Originari din Romania :

    A plecat dintre noi un mare condeier

    A plecat dintre noi un mare condeier de limba romana, publicist, dramaturg si, datotrita Dictionarului lui Neconventional, pe care, din pacate, nu l-a dus pana la sfarisit, istoric literar.

    Minimum al lui Mirodan va lipsi cititorului de limba romana din Israel si de pretutindeni.

    Voi vorbi despre Mirodan in seara literara de la Tel Aviv dedicata lui Carol Feldman, cand vom pastra si un moment de reculegere si memoria lui Mirodan

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

    . Luiza Carol:
    O gluma mirodanesca

    Mi se pare ca dintre toate harurile lui Mirodan, cel mai pretios a fost umorul. Cred ca cele doua comedii pe care le-a publicat dupa plecarea din Romania , „Contract special de inchiriat oameni” si „Omul, cel mai pretios capital”, sunt in acelasi timp extrem de actuale si extrem de universale – iata o performanta pe care numai marii dramaturgi ai lumii au realizat-o cu adevarat. Glumele lui au un specific rar al paradoxului de tip aforistic, usor de memorat si mai ales demn de memorat.

    L-am cunoscut foarte putin ca persoana. Pasii ni s-au intalnit o singura data, pentru cateva zeci de minute. Am in biblioteca o carte de umor, pe care candva mi-a daruit-o cu dedicatie. Cartea se numeste „Ocolul pamantului intr-un suras”. O consider una din cele mai bune carti de umor pe care le-am citit vreodata. Aleg pentru aceasta trista imprejurare o mica gluma din paginile ei. Desi va starni zambete, aceasta gluma specific „mirodanesca” mi se pare potrivita cu doliul de azi. O reproduc mai jos:

    „Am aflat cu placere ca dna dr. Elisabeth Kubler-Ross, psihiatru am erica n care cerceteaza indeaproape fenomenul mortii clinice pentru a descoperi daca si-n ce conditii e posibila supravietuirea sufletului dupa pieirea organismului uman – ar fi ajuns la cateva concluzii incurajatoare. E un semn bun…

    Acum suntem indreptatiti sa nadajduim ca, stimulati de aceste constatari, specialistii vor reusi sa mearga mai departe, descoperind si demonstrand cum este cu putinta – in lumile automatizate, inghetate, egoiste, stapanite de indiferenta si brutalitate – supravietuirea sufletului in timpul vietii.”

    Am citat paragraful de mai sus din „Mai departe” din articolul „Am erica „, din volumul „Ocolul pamantului intr-un suras” de Alexandru Mirodan. Iata si coperta a patra a cartii, in care Mirodan ne priveste. O privire din anul 1980…

    )

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

    Lucian-Zeev Herscovici

    Seful Sectorului Suflete

    Incetarea din viata a regretatului Alexandru Mirodan lasa un gol in viata literara si culturala de limba romana in Israel . Generatia mea ni-l amintim pe Mirodan ca „Seful sectorului suflete”. Marele dramaturg evreu din Romania nu a reusit ca dramaturg in Israel : desi unele dintre piesele lui au fost traduse in limba ebraica, ele nu au fost jucate. Oare publicul israelian s-ar fi bucurat sa vada „Celebrul 702” pe scena, in limba ebraica? Sau piesa „Camuflaj”, jucata in limba idis in Romania ar fi putut fi jucata si in Israel in aceeasi limba? Dar probabil ca publicul israelian nu era dispus sa guste piese al caror subiect era potrivit Romaniei in perioada comunista, diferit de cele existent in cadrul realitatii israeliene.
    In Israel , Mirodan a devenit publicist, editor si istoric literar. Revista „Minimum” va ramane un simbol. Editorul ei a incetat din viata pentru ca…”Minimum e om ca toti oamenii”. Dar acum, cand sufletul „sefului sectorului suflete” s-a alaturat sufletelor din ceruri, Dictionarul neconventional al scriitorilor evrei de limba romana, a ramas neterminat. Din acest dictionar, Mirodan a apucat sa termine si sa publice numai primele trei volume. Acest dictionar ramane o lucrare documentara utila istoricilor literari prin bogatia informatiilor pe care le contine. Poate ca ar trebui ca un cercetator al istoriei literare sa continue acest dictionar. „Un minimum obligatoriu”…
    Fie ca Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca pe regretatul Alexandru Mirodan.

    ––––––––––––––––––––

    Doron Midroni ( Toronto )

    “Sa speram ca Minimum ii va continua prezenta”…

    … luni, 8 martie, i-am trimis lui Mirodan o scrisoare ca raspuns la intrebarea pe care a pus-o in ultimul numar “Minimum”: „Cine isi mai aminteste de ziaristul Henri Dona?

    In post scriptum mi-am exprimat bucuria pe care am simtit-o cand am deschis numarul din martie si am recunoscut imediat amprenta neindoielnica a lui Mirodan: Editorul era din nou la carma, sau asa credeam, dupa ce lipsa unui numar in ianuarie si formatul ne-mirodanian al numarului din februarie m-au facut sa suspectez ca ceva nu e in regula cu Maestrul.
    Cu ani in urma, tata mi-a cerut sa-l abonez la Minimum. Foarte repede m-am “molipsit” si amdevenit un cititor pasionat al revistei. Asteptam cu nerabdare ca tata sa termine lectura – din scoarta in scoarta! – dupa care o prelum eu citind-o la fel, cu nesat. Cand tata s-a prapadit, am continuat abonamentul.
    De-alungul anilor am avut cateva corespondente despre L. Sarateanu si H. Wald, care mi-au fost profesori, fiecare la alt capat al vietii mele scolare si studentesti. Si cateva corespondente mai mici…
    Al Mirodan nu va putea fi inlocuit. Sa speram ca Minimum ii va continua insa prezenta.

    ––––––––––––––––––––

    Dorel Schor:

    Scrisoare de recomandare

    „Subsemnatul Al. Mirodan, domiciliat in Israel , Tel Aviv, str…..”

    Am in fata scrisoarea manuscris a marelui dramaturg si publicist prin care ma recomanda Uniunii Scriitorilor din Romania. Marele Mirodan, celebrul Mirodan, incepea scrisoarea cu modestul cuvint „subsemnatul”, umplea rindurile cu caldura si prietenie. Si incheia, firesc: „Imi face placere sa sustin (cu amandoua mainile) cererea confratelui Dorel Schor”.

    Pastrez aceasta scrisoare care il prezinta oarecum altfel pe Mirodan-omul, colegul exemplar in ciuda diferentei de virsta si de statut, solidar cu mica breasla scriitoriceasca din Israel, el – atit de sever cu sine , dar si cu ceilalti, partizan pretentios si atit de neobosit al valorilor literaturii romane in agitatul Orient Mijlociu.

    Dar scriitorul, creatorul de revista, dramaturgul celebru ne-a parasit. Luminile s-au stins, cortina s-a lasat obosita….

    Sper din toata inima ca publicul va ramine indelung in picioare, aplaudind.

    Numai ca la rampa nu va mai aparea nimeni….

    ––––––––––––––––––––

    Andrei Fischof

    MIRO

    Exista muritori nemuritori. Exista muritori a caror mare valoare consta si in ceea ce lasa in urma, prin absenta lor.

    Sa fi fost prin clasa a noua- a zecea cand in manualul de Literatura Romana am vazut pentru prima data portretul lui Mirodan, cu privirea de un albastru deschis care penetra albul hartiei si griul celor tiparite pe ea. Din tot ce scrisese, se analiza celebra sa piesa, „Ziariastii” , care reprezenta ,de fapt, un ascunzis uimitor pentru idei de nespus cu voce tare. Dar acest lucru l-am aflat mult mai tarziu.

    De fapt, primul contact cu Mirodan israelianul l-am avut printr-o intamplare bizara cel putin pentru mine,aflandu-ma in Israel ca turist, cinci ani inainte de emigrare.

    Ma plimbam prin hadar, in Haifa , acele doua strazi paralele, pline de magazine de toate felurile,acoperind teritoriul pietii, sukul multicolor. Am ajuns astfel la capatul strazii comerciale, colt cu strada Shapira, unde am descoperit o librarie ale carei rafturi erau pline de carti aduse cine stie cum din Romania , si altele scrise de autori israelieni ,tot in romaneste. A fost o mare surpriza pentru mine, dar ma astepta una si mai mare: pe unul din rafturi am dat de o carte subtire, toata o singura piesa de teatru, autorul fiind Al Mirodan, cartea fiind editata in Israel . Rasfoind-o , ca pe un document de seama, crezut pierdut, am constatat spre marea si trista mea surpriza, ca pe pagina intai era dedicatia si autograful autorului ,data probabil la cererea celui care acum se debarasa de ea.Cred ca am sesizat un tremur al cuvintelor scrise de mana, ca si cum le-as fi salvat de la o puscarie unde au fost umiliti si uitati in paragina.Nu cunosteam, desigur, „cititorul” care a vandut semnatura cu cartea pentru vreo 2 lire israeliene. Am cumparat cartea,am pus-o intr-un plic si am expediat-o din Haifa la adresa tipografiei notata pe pagina a doua, cu mentiunea : „pentru D-l Mirodan”.

    Nu stiu si nici nu am vrut sa stiu daca ea a ajuns la destinatie, la origine, dar mi-am imaginat starea de amaraciune a autorului.

    In Tara am avut revelatia strangerii sale de mana, cand l-am cunoscut la adunarea generala a Asociatiei Scriitorilor Israelieni de limba romana,al carui presedinte a fost ales. Din pacate pentru prea scurta vreme. Personalitea sa, stiinta de a privi lucrurile in ansamblu, m-au fermecat.

    Apoi a urmat epoca Minimului – el n-a uitat , mi-a reprosat cu umorul sau fin, intr-un articol din Minimum, ca am fost foarte sceptic in legatura cu posibiliattea intretinerii de lunga a durata a unei reviste precum a lui. Dar iata ca tot el a avut dreptate si in asta. Revista Minimum a rezistat un sfert de veac, a trecut peste granite politice si geografice, s-a maturizat cu vremea. Noi, cu ea.

    In pofida linistii exterioare, a retragerii oarecum neasteptate a lui Al Mirodan , asa cum semna, literatura de limba romana de pretutindeni va fi alta decat a fost pana ieri. Si noi, cu ea.

    ––––––––––––––––––––

    Prof. Dr. Jean Askenasy

    Mirodan a plecat in eternitate…

    Alexandru Mirodan alege ca subtitlu al ultimei reviste Minimum din Martie 2010, fraza: “Atentie! Dusmanul ne priveste in fiecare clipa!”

    In ziua de 10 Martie 2010, cade in bratele dusmanului care-l privea de catva timp si pleaca in eternitate.

    Talentat maestru al condeiului, dotat cu o inteligenta iesita din comun, cucereste culmile gloriei in tara in care s-a nascut, prin creatii literare care sunt traduse in nenumarate limbi. Dedica ultimele patru decenii din viata sa, fizic si spiritual Israelului, devenind purtator de cuvant al zbuciumului sau. Dovedeste de-alungul celor 275 de numere ale revistei lunare Minimum, vigurozitatea devotamentului cu care un evreu de geniu se daruieste caminului la care tanjeste de 2000 de ani.

    Sa-i fie memoria binecuvantata.

    ––––––––––––––––––––

    Bianca Marcovici:

    Mirodan mi-a oferit un serviciu cand am venit in tara

    Intilnirile cu Al. Mirodan de la redactia sa, si de la I.C.R. Tel Aviv cand i s-a lansat Dictonarul Neconventional au fost, oarecum, clipele care m-au facut sa-mi continui activitatea. Mi-a editat citeva plachete de versuri si proza, mi-a publicat citeva interviuri cu scriitori consacrati, recenzii, povestiri, in revista „Minimum” etc, chiar si dreptul la replica legat de Asociatia Scriitorilor Israelieni de Limba Romana 2009. Daca cineva iti da incredere in tine, poti s-o iei mereu de la un capat. Ii datorez, cel putin un gand bun!
    Ultimul dictonar e, de fapt un omagiu adus scriitorului I. Schecter (z”l), prietenul sau cel mai bun, printre randuri, cu toate ca litera respectiva nu e in dictionar. Se citeste pe nerasuflate, e ca un roman bun! Mai sunt si documente autentice despre scriitori si prieteni. Se refera si la mine in dictionar, ca la un element ciudat ca sunt inginera, si ca traiesc din asta , nu din scris. Nu m-am asteptat ca am sa-l vad pentru ultima oara…la acea intilnire de la I.C.R de anul trecut.
    Mi-a oferit o slujba cand am venit in tara …Lucru asta nu se poate uita…Era ceva – in loc sa fiu femeie de serviciu la blocul vecin!
    Nu a activat in A.S.I.L.R. S-a retras din asociatie cand am venit eu in tzara, la fel si multi altii. Pacat ca nu a reusit ce si-a a dorit.
    Sa-i fie amintirea biencuvintata! Multumesc pe aceasta cale si colectivului de la „Minimum „, in special, doamnei Sanda Peri, mana dreapta a scriitorului!

    Uli Friedberg – Valureanu,

    uli@netvision.net.il http://www.isro-press.net

    Adrian Pasculescuadrianp@

  25. Draga Lucretia,
    Nu cred ca e necesar sa scrii pe toate undele ca articolul lui Roni Caciularu nu e interviu. Oricine remarca lucru asta…
    ORICUM INTERVIUL TAU E DIN 2003…si tot nu e actual!
    levana

  26. Dragă Bianca,

    Chiar dacă ”Oricine remarcă…”, n-am vrut să scot în evidență faptul că ”articolul lui Roni Căciularu nu e interviu”, ci faptul că ai scris un titlu fals, (Ultimul interviu cu Al. Mirodan…) la acel articol. Dar nici nu am scris că interviul meu este nou, chiar dacă aș putea spune că e ultimul, dacă tot l-ai amintit. Așa cum e, este valabil oricând, mai ales că regretatul Al. Mirodan, relatează despre cum a apărut revista ”Minimum”, amintit și în ”Dicționarul neconvențional…”, (G-H-I),vol. 3, edit. Minimum, 2008, la cuvântul ”Harakiri”, pag.171-173.
    Am arătat doar adevărul, nu altceva…

    HAG PESAH SAMEAH!

  27. Am vazut „Celebrul 702” al dramaturgului Al.Mirodan (z”l). A fost o revelatie…Toti actorii tineretii mele -la un loc-intr-o comedie a absurdului, jucata exceptional, scenariu de film impecabil, iar dialogurile ultramoderne, toate m-au facut sa inteleg de ce nu am vazut filmul si in Romania. Probabil ca a fost interzis dupa 1961.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s