I.C.R. TEL AVIV, INVITATIE,Manifestări dedicate Zilei Holocaustului din România

INVITAŢIE

ICR Tel Aviv:
Manifestări dedicate Zilei Holocaustului din România
PROIECT
GABRIELA STEFAN

Cu ocazia comemorării Zilei Holocaustului din România, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv vă invită la conferinţele susţinute de conf. dr. Alexandru Florian, director executiv al Institutului „Elie Wiesel”, după cum urmează:

26 octombrie, orele 17:00 (sediul ICR Tel Aviv, b-dul Shaul HaMelech 8), conferinţa cu titlul: „Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România şi memoria victimelor” – Invitat: prof. dr. Raphael Vago, Departamentul de istorie al Universităţii din Tel Aviv

28 octombrie, orele 17:00 (Centrul de Studiere a Istoriei Evreilor din România, Universitatea Ebraică din Ierusalim, Clădirea Yitzhak Rabin, Sala 3001), dezbaterea cu tema: „Receptarea Holocaustului din România în spaţiul public” – Invitaţi: dr. Leon Volovici, Universitatea Ebraică din Ierusalim, şi prof. dr. Liviu Rotman, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, director al Institutului pentru Studierea Istoriei Evreilor din România.

Conferinţe în limba română.

Tot cu această ocazie, în perioada 1-30 noiembrie la sediul ICR Tel Aviv va fi deschisă pentru public expoziţia „Cum a fost posibil?”. Expoziţia cuprinde 15 tablouri şi este rezultatul participării a 7 artişti plastici la prima ediţie a taberei de creaţie de la Borsec din 3-16 august 2009. Tabăra a fost iniţiativa pictoriţei israeliene Sarah Einik şi s-a realizat prin efortul directorului executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, dr. Alexandru Florian.

Expoziţia este adusă în Israel de ICR Tel Aviv şi se va afla la Knesset în perioada 24-31 octombrie, prin amabilitatea preşedintelui Parlamentului, dl. Reuven Rivlin, şi a deputatului Ilan Gilon.

Dr. Alexandru Florian este director executiv al Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii „Dimitrie Cantemir”.
Autor de cărţi, studii, eseuri şi articole în reviste de specialitate şi cotidiene, dr. Alexandru Florian este afiliat la diverse asociaţii civice şi ştiinţifice, cum ar fi: Asociaţia pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului (MCA), Asociaţia „Moştenirea Culturală a Evreilor din România”, Comisia UNESCO România, ş.a.
Printre cele mai importante titluri publicate menţionăm: Fundamentele doctrinelor politice, Editura Universitară, Bucureşti, 2006¸ Modele politice ale tranziţiei, Editura GEEA, Bucureşti, 2004, România şi capcanele tranziţiei, Editura Diogene, Bucureşti, 1999.

Statul Român şi-a asumat tragedia Holocaustului din România şi responsabilitatea guvernului Ion Antonescu în ce priveşte uciderea a aproximativ 300.000 de evrei, cetăţeni români. În urma prezentării în Parlament a Raportului Comisiei Internaţionale de Studiere a Holocaustului din România ”Elie Wiesel”, în România s-a instituit Ziua de comemorare a victimelor, în data de 9 octombrie, s-a înfiinţat Institutul Naţional de Studiere a Holocaustului ”Elie Wiesel”, aflat sub patronajul Ministerului Culturii, şi s-a construit Memorialul Holocaustului.