O zi infernală la Haifa, incendii puse de piromani!

la noi a ars oraşul

cu toate astea primesc invitaţii la petreceri

ce uşor trece lumea cu buldozerul peste viaţa altuia

ca un motto acoperit de substanţe care sting focul

sau un submarin în aer

Să fii sub ameninţarea focului  într-un oraş minune în care pomii sunt rari şi totuşi să ai inimă să le dai foc, cum se zice sub tine arde…asta au făcut piromanii arabi la noi în toată ţara profitând de vântul puternic şi incapacitatea noastră de a ne apăra. Bine că ne batem în piept că avem arme sofisticate dar nu suntem în stare să ajungem la punctele cheie să stingem focul. Exerciţiile de evacuare şi ele au fost îngreunate din cauza lipsei rampelor pentru oamenii care trebuie duşi la spitale sau sufereau din cauza fumului.Păzim ferestrele privind spre muntele Carmel să nu izbucneasă un alt focar de foc. Deocamdată noaptea e ceva mai calmă. Nu am permis copiilor să vină să ne ia spre nord sau sud. TELEFOANELE AU SUNAT CONTINUU SAU AU FOST BLOCATE TEMPORAR!

gazeta, 1 decembrie, 2016

bianca

Toți vorbesc și nimeni nu ascultă!

PARALELE

Toți vorbesc și nimeni nu ascultă!

Uneori e mai bine să fii câine. Dai din coadă pe lângă cine îți dă de mâncare. Gusturile nu se discută se miroase. Chair dacă stăpânul e o fire dificilă e de încercat să intrii în voie. Altfel poți primi un picior într-un loc nedorit.

Dacă ești câine ți se permite să latri neântrebat. Chiar să-ți dai cu părerea despre frizura musafirului. Uneori ești prezent și asculți bîrfe rare. Alteori îți priponești fundul într-o poziție de ascultător fidel. Important e să nu te bagi în discuții și să nu dai importanță gesturilor de mângâiere, altfel rămâi dator.

La fel dacă eşti om  şi  primești o ceașcă de cafea sau o bere la o șuietă la iarbă verde  sau la mare…Datoria trebuie plătită. Poate o viață întreagă trebuie să joci cum ți  se cântă.

bianca

(C)

GAZETA, 23 NOEMBRIE,  2016

gazdele cer bani!

13

 poezia e stăpânită      de viruşii minţii 

de sara mării moarte

hărțuită de vandalii cuvintelor după promenada din chioșcul suflătorilor de vise badjocorită de grafomanii virtuali- poezia nu poate fi izolată în clepsidra de sticlă pentru că ar exploda-o

 făcând-o țăndări!

cum gazda blogului îmi cere bani, s-ar putea să rămân suspendată!

deci rămas bun!

BIANCA

(C)

 

Dansează cu mine!

LENE UNIVERSALĂ

La Marea Moartă timpul stă în loc

Dali cred că a visat la această imagine sărată

limbile ceasului stau nemişcate

pe un cadran care curge pentru tine

te scoli târziu şi-ţi imaginezi

că nu te mai întorci în vacarmul ales

să-ţi calculezi fiecare mişcare

acolo unde banca, asigurările  îţi conduc viaţa

şi deciziie trebuiesc luate urgent

de ce să nu fii fericit precum

Leonard Cohen

care-mi cântă în surdină

dansează cu mine…

bianca marcovici

(C)

Doamna de pe cele 7 coline

IZVOARE, 2016

CARTEA  A FOST EXPUSĂ LA BOOKFEST ŞI GAUSEAMUS 2016

                         Aș fi vrut să păstrez tainele poeziei

 

         O nouă antologie de poeme la Iași, girată de editura „Junimea” și semnată de Bianca Marcovici, binecunoscuta poetă care a păstrat în inimă nu doar amintirea despre locul nașteri și tinereții sale ci a reușit să ne facă să credem în existența unei  legături, un dialog sensibil, substanțial între două orașe, precum Iasi si Haifa, locul care a adoptat-o și pe care l-a onorat, cum se putea mai frumos cu versurile sale în limba română. Volumul editat anul acesta la editura ieșeană intitulat, Peste sapte coline (Haifa-Iași ) ar putea fi reinterpretat în acea cheie ce ne îndeamnă sa credem că autoarea simte nevoia unei reveniri constante în locurile natale, fie chiar că se petrece, cum am putea comenta în limbajul modern, virtual, de fiecare dată cînd gîndul, amintirea, dorul nu-i dau pace.

         Este un volum consistent care ne-o înfățișează pe Bianca Marcovici, cea sensibilă și tenace, dînd de lucru fructuos condeiului ei, este autoarea a peste douăzeci  și cinci de volume de poezie și proză scurtă (editate fie în România, fie în Israel), dar îndeosebi luîndu-și  în serios vocația și demonstrînd astfel  că prima și ultima dragoste este  poezia pe care o slujește cu mare dăruire, după cum ne spune Ion Cristofor în Vatra veche, fapt care i-a asigurat prețuirea confraților români și evrei, a criticii literare și fără îndoială a cititorilor ei.

         Ne atrag atenția, deopotrivă, substanțiale aprecieri critice plasate la finalul volumului exprimate în publicații din Haifa sau Tel Aviv, Iași, București sau Cluj Napoca. Iată, spre exemplu, ce ne spune poetul, Nicolae Turtureanu într-o cronică apăruta în Ziarul de Iași, intitulată inspirat și metaforic, Ferestre : Bianca Marcovici trăiește emoțional și scriptic,  între două lumi… . Literatura ei, iată de două decenii explorează deopotrivă, drama dezrădăcinării și a înrădăcinării. Fizic, Bianca s-a mutat lângă Muntele meu, Carmel , dar adolescența și tinerețea au rămas dincoace în arealul/irealul ieșean. Turistă la Iași este titlul unui poem ce confirmă afirmația citată anterior: Pe Lăpușneanu tronează un coș de cireșe/pe o masă de paie,/ nimic pe la chioșcuri,/ nici o revistă de Iași,/ găsesc câteva ediții rare/în biblioteci ambulante…/ îmi amintesc de biblioteca mea/dăruită unui colecționar, tocmai/la plecarea definitivă prin 1991, și ar trebui adăugat că în fapt autoarea și-a căutat constant un refugiu, o evadare  dintr-o lume excesivă, mă gîndesc la cea comunistă de odinioară, dar și o evadare din atmosfera copleșitoare a adaptării la lumea nouă întîlnită după plecare, scut sufletului fiindu-i muzica și versul. Iată un nou exemplu dintr-un poem fără titlu în care: Necunoscutul/ Îmi ținea predici/ Precum oratorul fără public !/ Vroia neapărat să gândesc prin mintea sa/ Dușmanii lui inventați să fie și ai mei !/ Să mă educe ca și cum el m-a născut pe mine,/ Poeta !/ Sau totul ar fi depins de el/ Ca și cum el m-ar fi născut/ Nu invers….   

     Bianca Marcovici își asumă frămîntările lumii moderne cu un firesc demn de luat drept model nerenunțînd să-și alimenteze speranța,  fără excese sau lamentări: Motto:/ plouă urât la Haifa/nu poți ieși din casă/umezeala te desfigurează/precum un om dezarticulat/culoarea roz nu mai există/doar cenușiul umilinței/răstălmăcesc natura/doar verdele va veni cel puțin un timp/e nevoie de verde/de curcubeu/ de zâmbet/ nimic despre ură.

          Credem că pentru Bianca Marcovici poezia este în fapt un tărîm al făgăduinței  unde  visul devine realitate și  realitatea vis împlinit, în care speranța și credința, deopotrivă, aduc iubire, aduc subtil  viață plină și aduc în fine, nu retragerea în poem, cum spunea cineva ci viețuirea în și prin poem.

 

                                                                                       Ioana Vasilescu

IASI, SURSA REVISTA SCRIPTOR SI REV. FAMILIEI

 PESTE 7 COLINE, HAIFA -IASI, JUNIMEA 2015

 

 

 

 

 

  

 

Trebuie să pun punct

Cuvintele sunt grele …

• Ca nişte saci de nisip puse să oprească o inundaţie inerentă…sau o despărţire

• inevitabilă. Trebuie să te pregăteşti. Mereu am un termen, o dată în calendar, o sărbătoare sau o despărţire, poate de cineva drag, poate să trebuiască să mă rup de tot cu propriile mele gânduri. SĂ PUN PUNCT.

1. Simt mereu că jocul grotesc în care m’am angrenat e mediocru. Mă descumpăneşte şi niciodată nu voi găsi un drum paralel, chiar dacă mă urc în tren spre un capăt festiv, cu surle şi trâmbiţe. Se cântă fals, ne sculăm în picioare şi aşteptăm verdictul ca la un proces.Să cotizăm ca să fim împreună într-o lume îmbătrânită, împleticită în trecut. Degeaba foaia velină mi se plimbă printre degete. E scrisă pe ea într-o limbă pe care trebuie s-o iau cu mine Dincolo. Cei născuţi din mine deja n-o mai ştiu, sau nu mai vor s-o vorbească. Îmi spun foarte clar:am prins rădăcini, mamă, în ivrit!  
2. bianca marcovici
3. SURSA GAZETA ROMANEASCA JOI 10/11/2016