politica de azi

UN STROP DE APĂ
fugim după un strop de apă, de lumină, de viață
și vine un țzunami, un cutremur, o ambulanță
fugim după un cuvânt bun, o casă, o carte bună
și primim contra cost, un fel de închisoare fără zăbrele
alergăm ca scoși din minți să facem bani pentru zile negre
și ne trezim cu o devalorizare precum pe vremea lui Ceaușescu
când toți banii strânși la cec de tata
au valorat cât trei sucuri cola după 30 de ani de muncă.
ne vindem sufletul pentru sănătate
și te trezești la spital  mai bolnav de cât ai intrat acolo…
te bucuri că ai nepoți și poate va fi pace
și începe o intifada programată să ne ucidă
la noi acasă, așa cum suntem mereu goniți de pretutindeni
numai să caute un țap ispășitor că n-au pâine și n-au lapte
și bineînțeles miere…
pentru că cei care ne conduc greșesc  prea mult
au doar charisma sfârșitului și a gardurilor electronice nesupravegheate
și în fiecare iulie ne propagă doar cuvinte fără acoperire
pentru că este foarte clar și greu de înțeles
politicienii de azi sunt prea corupți
pe toate meleagurile…
 mesele rotunde sau pătrate nu te încarcă decât cu energie negativă
nicio măcar o speranță
doar violență cu cravată și cămăși antiglonț
BIANCA MARCOVICI
*C