Insulele Canare

Insulele Canare

 Olim Hadașim de aproape doi ani ne descurcam destul de greu. În sfârșit aveam amândoi de lucru ca ingineri (că din poezie nu ieșea nimic). Numai  Al. Mirodan (zl) îmi oferise ceva mărunt pentru câteva articole la Rev.” Minimum”, în rest ne bucuram că putem fi de folos familiei , mai ales fetelor unde le plăteam studiile la școlilele din Haifa. Dar o surpriză de proporție ne-a sosit într-un plic bine închis. Un cadou pentru amândoi  pe numele David Marcovici, adică două bilete de avion dus întors spre Tenerife! Invitația conținea locul de unde să venim să luăm biletele de avion , undeva în zona noastră din Haifa. Ne-am dus amândoi în acel loc, frumos aranjat, cu lumină roșie, atmosferă superbă, unde am fost primiți de un tip cu papion și haine bine puse la punct, la 7 ace,  care ne-a  așezat la o masă  mică, rotundă. În jur erau alte perechi, fiecare cu câte un tip…  iar toți priveam cum se derulau imagini din arhipelagul de vis, cele 7 insule unde poți petrece o vacanță superbă. Temperatura acolo era aproape constantă, 22 de grade Celsius,  dar nu era menționată viteza vântului care uneori, depășea 90 de km/pe oră. Cafeaua era foarte bună și băutura un amestec de fructe și alcool, așa că, pentru moment  ne-am simțit ca în paradis! Nu a trecut mult timp și interlocutorul nostru a început să ne facă niște calcule bizare cică să cumpărăm acolo un apartament  care costă numai 50000 de șecheli pe care ei îl vor îngriji, ne face și reducere cu 5000 de șekeli, etc, etc și cam asta costă,  iar noi vom putea merge în vizită anual circa o săptămână, iată biletele vă așteaptă, la intrare, sunt gratuite! Am rămas amîndoi fără grai!Deci asta era condiția să primim bilete și hotelul, suna a  cacialma de zile mari! Ne-am întors acasă dezamăgiți, după care investigând pe la prieteni,  am tras concluzia că în blocul nostru mai există o familie David Marcovici și, probabil biletele de avion trebuiau să ajungă la ei…

BIANCA MARCOVICI

(c)

17/10

paralele

După aproape 28 de ani mi-am revăzut prietenii care ne-au ajutat la plecarea definitivă , „alia” spre Israel, via București. Maya, franțuzoaică în adevăratul sens al cuvântului și  soțul ei Jan, evreu din România. Maya a făcut lecții de franceză cu fetele mele în schimbul  lecțiilor de vioară pe care eu le-am predat fetei lor, dar la Iași înainte de 89! Imi povestește Maya că înainte de revoluție nu i s-a permis să plece la părinți  deoarece   cei doi copii aveau pașaport românesc iar ea franțuzesc! Când s-a declanșat Revoluția din *89 a fugit la ambasada franceză  din București împreună cu copii. De acolo împreună cu ambasadorul francez s-a urcat în primul avion francez care era pe pistă. Dar deja s-au auzit focuri de arme pe aeroport. Avionul a decolat în viteză iar ambasadorul a liniștit-o spunându-i că e deja pe teritoriul francez! Atunci a fost convinsă că sunt teroriștii care trag! Dar la Iași de unde sunt amintirile mele  din acea perioadă :    i-am văzut la televizor  pe perechea de Ceaușești  împușcați pe caldarâm după acel proces de condamnare  cu sentința genocid …Ddupă  multe ore în fața televizorului  cu ecran cu puncte negre , așteptând această clipă…    clipă pe care cu toți am respirat ușurați!   Îmi amintesc că în vizităla București să dau bun de tipar pentru cartea mea „Ochiul cuvântului” la Casa Scânteii tronau pastrămuri și bunătăți la bufetul ziariștilor care scriau ziarele   cu portretele ceaușiștilor, stilizate, alături de poeziile adulatorilor  de pe atunci. Ce e de neconceput e că după două ore de stat la  o coadă la acel bufet nu m-au servit cu acele bunătăți, pentru că nu aveam legitimație de ziarist! La IaȘi nu văzusem de ani de zile acele bunătăți! Rația de 1 kg de zahăr, 1,2   kg de carne cu oase, 1.5 kg ulei, plus salam cu soia, cafea cu înlocuitori…..a devenit mâncarea noastră  de toate zilele pentru familia mea de 5 persoane! După turneul  corului și orchestrei Comunităților reunite, unde eu activam cântând la vioară, la Zurich, împreună cu Eminența sa, rabinul Mosez  Rozen am primit un cadou  memorabil, 1kg de zahar, de la familia de evrei la care am fost găzduită! Asta au înțeles elevețienii din viața noastră   că ne lipsea zaharul pe atunci!

gazeta Israel, 13/11/2019