RADIOGRAFII, 2020,Invitat Nicolae Băciuț

Asterisc
Obișnuim să privim înapoi, spre
finele unui an, într-o încercare de a
evalua ceea ce am făcut din ceea ce
ne-am propus, dar și ceea ce (nu) am
făcut, forțați de circumstanțe, de
imprevizibil.
Niciodată, pentru generațiile de
după război, n-a fost o încercare
precum cea din 2020, care a debutat
sub semnul furtunilor politice, cu
alegeri, cu schimbări de paradigmă
socială, dar nu fără speranțe, nu fără
o „luminiță de la capătul tunelului!”.
Se știe foarte bine câte suferințe
au îndurat românii, în valuri,
începând cu schimbarea de regim de
după război, urmate (valurile) de cele
provocate de întețirea furtunii ideologice, de îngenuncherea libertăților,
de înnegurarea orizontului speranțelor care, după înflăcărarea din
decembrie 1989, au devenit prea
repede cenușă.
După trei decenii de așteptări
înșelate, a căzut, ca o ghilotină,
cortina unei pandemii răvășitoare,
care a schimbat toate sensurile lumii,
spre alte, nebănuite, neînțelese
perspective.
E un truism că „vâltoarea virusului” ne-a prins pe toți nepregătiți și
fiecare a trebuit să se reinventeze, să
își asume un alt mod de a fi, un alt
mod de a se raporta la sine și la lume.
A apărut regimul lui „nu e voie
să…”, mai vehement decât cel al lui
„ai voie să…”.
S-au repetat (diversificate,
înmulțite), cu ostentație, interdicții
sub amenințarea sancțiunilor, până la
cea supremă, închisoarea. Deși,
începeam să fim liberi, dar cu toții
într-un soi de închisoare.
Moartea, oricât de șocantă,
dramatică, ca și antecamera ei, a
început să devină statistică.
Toți am ajuns să fim privați de
oxigenul vieții: pentru unii fatal,
pentru alții consolant.
Viața noastră cea de toate zilele,
cu toate ale ei, a devenit de nerecunoscut.
Timpul și-a schimbat ritmul,
geografia și-a deturnat semnificația.
Lupta pentru supraviețuire a de-


venit copleșitoare. Unii se preocupau
preponderent de trup, unii mai
dădeau câte o șansă și sufletului.
Ce-am făcut cu sufletul nostru la
vreme de pandemie? Cum ne-am
salvat sufletul mărturisindu-l și
lăsând semne peste vreme? Câte
spaime, disperări ne-au asaltat, au
atentat la elanurile noastre de a fi noi
înșine, întregi, curați la minte și la
trup? Pe câte le-am învins?
Când vor trece toate, vom putea
da seamă, dincolo de inventare seci,
cum am (supra)viețuit pandemiei!


NICOLAE BĂCIUȚ

sursa VATRA VECHE, NR. 12


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s