nimic nu se pierde

mereu numărămne uitam la cer
ne căutăm steaua aia pe care s-o prevenim
să nu cadă…
le vrem  pe toate,
ale familiei, ale prietenilor, ale poeţilor.
mereu numarăm ce avem în carul cel mare

biana marcovici


 Halta Haifa
 Eşecul comunicării
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
de Bianca Marcovici din Haifa [levana]
2006-02-12  |     | 
locomotivele mele trec pe sub geam
chiar dacă văd marea, Golful
prima imagine se suprapune
fluieră în miez de noapte
şueră precum glonaţele răzlete
artificiile le confund,
nu ştiu dacă e razboi sau pace,când le aud
mă îndrept tiptil spre geam
să văd priveliştea
poate-s arabii din cartier
care se roagă la megafoane,
poate-s artificiile de la o nuntă,
poate-i ramadanul,
e atât de aproape şi sinagoga
se aud cântece de sărbători,
se roagă „ai nostri” să fie pace
marfarele nu se demodează în halta Haifa,
nu trebuie să fie în pas cu moda.
nepotul denumeste deja trenul („rachevet „)
nu-l confunda cu o jucarie.

trenul, avionul,
eşecul comunicării
drumuri paralele.

bianca marcovici

de adrian grauenfels [nepotul lui rameau ]

2006-06-22  

Să rămâi tu, nebună şi puţin altfel
cum te-ai vrea, cum te-ai visa
ca un inorog cu simţuri nărăvaşe
cu toate cuvintele întinse la maxim
cu trăirile doldora în cei dragi

să ne surâdem, unul, altuia
să adormim freamăt în flori
să se facă brusc dimineaţă, roua
să lăsăm urechile să-ţi asculte cântecul
rotund, eliptic, fior
de ziua ta, de 22..

*

şterge virtualul

lasă doar urmele mele pe nisip
şi dîra alba de pe cerul albastru…

urma avionului tău de hârtie

fără pilot vom ajunge să zărim

colapsul internetului-
levana

(repostat  de Noemi)

17 gânduri despre &8222;nimic nu se pierde&8221;

  1. 2006-06-20

    nu vreau să-ţi întorc cuvintele pe dos
    simt că undeva epuizarea mea fizică
    îti va îngrăşa
    cernoziomul inspiraţiei
    poate eu voi fi fundul de ochi
    a lui Apollinaire
    poate numai cuta sa de pe frunte
    şiroaie curg prin ea.
    B.M

    ***

    ****

    dacă tu ai înţelege
    nevirtualul din păstrarea cuvîntului
    dacă migala sulfetească
    ţi-ar scoate ochii minţii
    să mă rogi să fiu
    să mă rogi să te mîngii
    să mă cuvînţi înaintea atingerii
    dacă..
    BM

  2. Ceva rãmâne

    Un poem care nu moare astăzi
    când ceva rămâne după noi:
    un semn de recunoaştere
    un tabiet păstrat de generaţii
    o reţetă de bucate pe un colţ de hârtie
    gustul pentru viaţă sau nu,
    fotografiile uitate

    ceva rămâne în urma noastră:
    muzica sufletului tânăr,
    paginile mâzgălite nedescifrate,
    vocea amintirilor leneşă
    pagini de reviste netăiate!
    ceva rămâne după noi: cărţi plimbate
    peste mări şi peste ţări
    într-o limbă necunoscută nepoţilor,

    nişte albume pline cu decupări
    de poeme, premii şi vise,
    lucruri împăturite, respinse –
    bizare nostalgii închise în seif
    şi banii de coşniţă adunaţi
    după scheme precise dictate de vânt
    dilema îmbătrânirii nefiind elucidată
    în noul mileniu al discuţiilor inutile –

    rămâne să coşi într-un
    şirag amintirile (ne)scrise
    fără sentimente,
    dificultatea inadaptării a devenit
    – colac de salvare –

    Bianca Marcovici

  3. preluare
    Expozitii si muzee, autor: Dan Romascanu , de Bianca MARCOVICI

    (Material propus pentru publicare la data de: 23-10-2006)
    cu arpobarea autorului
    Am vizitat citeva expozitii in Bucuresti in aceasta saptamana. Cel putin trei dintre ele mi se par remarcabile si voi relata despre ele pe scurt in ceea ce urmeaza. Subliniez ca mi se pare cu atit mai important continutul lor cu cit forma de prezentare comerciala si publicitara lasa inca mult de dorit.

    Voi incepe insa cu o expozitie despre care nu voi scrie, sau mai bine zis despre spatiul ei. Muzeul de Arta Nationala expune o serie de peisagistica si gradini in pictura romaneasca in Sala Tronului. Spatiul este taiat de labirintul panourilor, dar nu am putut sa nu ma infiorez la vederea decoratiunilor si a tavanului pictat in heraldica
    provinciilor romanesti, si portretele domnitorilor neamului romanesc.
    Da, eram in sala in care probabil au stat pe tron la ceremonii Carol si Ferdinand, si mai tirziu din pacate si presedintii dictaturii comuniste. O sala vibrand a istorie, care merita a fi vizitata pentru ea insasi.

    Si despre spatiul expozitiei de vis-a-vis, la Biblioteca Centrala Universitara merita sa scriu ceva. Sunt exact cele trei sali de colt de la primul etal, spre Calea Victoriei si Cretzulescu, salile care mai pastreaza fosnitul cartilor de specialitate dar si a Istoriei Literaturii Romane a lui Calinescu pe care le-am citit in acea perioada. Distruse de incendiu si gloante in 1989 ele au fost splendid renovate si adapostesc astazi expozitia lui Nicapetre, sculptor si pictor roman nascut la Brailita in 1936 si exilat in Canada din anii 80. Astazi Nicapetre este recuperat de arta plastica romaneasca, muzeul din Braila i-a deschis o sectie permanenta, iar aceasta expozitie inaugurata la 9 octombrie este prima sa expozitie majora in Capitala de la reintoarcerea in spatiul fizic romanesc. Spun spatiul fizic, pentru ca pe cel spiritual el nu l-a abandonat niciodata, mai mult el este cel care l-a extins prin creatia sa pe oriunde s-a aflat.
    Intial sculpturile sale par a-l aminti pe Brancusi (cu care artistul, pe care am avut onoarea sa-l cunosc personal seamana si la fizic), dar variatii de o extrema finete si oiginalitate preiau formele Brancusiene si creeaza un spatiu spiritual aparte ca in ‘Elegia pentru fiul pierdut’ sau in ‘Regele si Regina’. Asimilarea altor spatii spirituale, in special cel grecesc clasic si confruntarea cu materiale
    diferite intr-o simfonie de forta plastica si expresivitate fac din vizitarea expozitiei acestui artist o experienta unica si de calitate.

    Aripa din spate a Casei Poporului a fost plombata in mod discutabil cu doua ascensoare exterioare si transformata in Muzeul National de Arta Moderna (MNAC). Este cam orice in afara de muzeu, dar spatiul de expunere este generos, lumina cadea bine intr-o zi senina de Octombrie
    si in timp putem spera ca acest spatiu sa devina echivalentul romanesc al Centrului Pompidou. Aici expune Dumitru Gorzo, nascut in 1975 la Ieud in Maramures, unul dintre cei mai in voga si discutati artisti plastici romani de astazi. Creatia lui Gorzo prezinta aspecte originale si ideatic si in forme. Iconoclast innascut Gorzo refuza
    conventiile si in spunerea artistica si in mesaj, dar si in forma.
    Imbinand tehnici ca basolerieful pictat si colajul aparent, el propune o relatie neasteptata intre opera de arta si consumatorul ei, jucandu-se in mode creator cu culorile si dimensiunile. Dincolo de aparenta naiva a lucrarilor sale de mari dimensiuni, se dezvaluie la apropiere o tehnica diferita, rafinata si cizelata, care merita o vizionare mai intima si mai atenta.

    Inchei tripticul de expozitii cu cateva randuri despre expozitia de fotografii a artistului finlandez american Arno Rafael Minkkinen. Reunind 12 cicluri de fotografii realizate intre 1970 si 2005, expozitia propune corpul omenesc, al autorului in cele mai multe cazuri ca un element care completeaza natura si creaza unghiuri, forme si relatii complet neasteptate, imagistica de calitate si spectaculara, dar si simbolica. Omul face parte din natura, si chiar daca unealta de creatie a fotografului este tehnica, esenta integrarii umane in natura propune o simbolistica naturista, cu elementul de creativitate si surpriza de care numai fiinta umana este capabila.
    Prin expozitia lui Mikkinen spatiul cultural bucurestean pare integrat in miscarea muzeistica si artistica mondiala, si este reconfortant sa constati aceasta tendinta de dialog, fireasca pentru o tara care face eforturi de a se intoarce si integra in normalitate si in circuitul culturii contemporane.

    http://romanialibera.com

  4. limba altora e facuta din milioane de firmituri minore
    cine inteapa primeste inapoi de la providentza
    blindetea mi-e in firea si caldura sufleteasca

    nu veninul

    niciodata nu arunc caciula cu presupuneri
    ieri am sarutat mezuza
    urmez drumul ei
    numai sa fiu lasata in pace
    in liniste
    cine sterge viatza altuia sa primeasca
    acelasi lucru de la EL
    eu nu voi face nimic nimic

    levana

    rameau Says:

    August 6th, 2007 at 3:10 am
    nimic nu este evident
    nici macar Cel de Sus

    daca nu faci nimic
    in numele Lui!

    MW

    rameau Says:

    August 6th, 2007 at 1:10 pm
    atit timp cat nu-ti schimbi masca de gaze
    simbolul tragediei prin care am trecut
    Razboiul din Golf
    eu fiind nevoita s-o port ca turista, neintelegand limba doar panica…
    mi se pare o cacealma figuratica

    indiferent, daca nu-ti place chipul tau,
    daca nu vrei sa-l expui nici macar cuvintelor virtuale
    poti, foarte bine sa inchizi ochii
    si sa te odihnesti.

    nimeni nu speculeza ura
    ca o masca de GAZE . de cabaret?
    cum am spus si repet
    eu nu fac nimic, nimic
    pentru ca am fost nevoita sa port adevarata masca
    ca turista, nu ca nou venita in tzara,si nu ca ORMANEMT
    si sa privesc antidotul injectabil, etc, ore
    prima racheta a cazut la Haifa
    cutremurul cladirii in care am stat la sora mea
    s-a resimtit mai puternic ca cel de la Iasi, din 1977!
    si inca ceva
    amenintzarea in sine si traumele prin care am trecut cu toti
    trebuie sa ne faca sa nu privim acesta masca
    decit in caz de fortza majora.
    sper ca am foast inteleasa.in semn de protest foloseste altceva
    levana

  5. Marcovici

    Rediscurs fără număr

    în curând şi tu te vei volatiliza în pierderea necesară aruncându-mi din cînd în când o privire fugară

    din ce în ce mai singuri. clape la unison fredonează melodia nescrisă încă

    mai nimic din ce îmi inchipuiam. nu mai sunt în stare să mă reiau să-mi caut largheţea gestului

    de redeschidere a geamului spre largul mării privit de la etajul zece.

    doar tu presupui ce se întâmpla cu mine?

    nu vrei să-mi zici nimic. trebuie doar să înţeleg din discursul tău

    ce te macină ce te cuvântă –

    şi cît alţii presupun virtualul din mine -mărăcini şi flori de cactus înflorite –

    doar o zi

    doar sărutul de pe obraz, şters după. ca o profanare, acolo pe scările despărţirii.

    n-am vrut să-ţi stric nici măcar singuratatea.

    Esti posesiv
    Eşti posesiv
    îmi place cum îti stăpâneşti femeia
    îmi place cum îti arunci năvodul
    Să prinzi sirenele –
    Cînd e ziua ta
    Să-ţi zic scorpion cu fundă la butonieră,
    Sa-ti spun ca tunsoarea te-a slăbit mult
    în veninul dulce
    Să-ţi zic cît te recunosc şi cît nu
    Să-ţi compun pe Rahmaninoff
    un poem rediscurs
    Sinucigaş?

    agoraONline, octombrie, 2004

  6. Bianca Marcovici

    ***

    mi-am luat o zi să mă simt ca un bărbat
    să n-am grijă de nimeni
    să nu mă supun, mai bine zis ritualului femenin
    numai de a dărui fără a primi
    nimic în schimb
    să mă simt egoistă ca şi tine
    în ziua asta coaptă de cireşe, născută fiind
    născută fiind la 7 luni
    cică mama mea mi-a zis
    că ar fi durut-o măseaua de minte
    de aia a ajuns să mă nască cu un coşar
    ieşit din sobă, negru, culegându-mă de pe podea…
    într-o zi dogoritoare de duminică!
    nu mi-a zis Narcisa,
    nu m-am uitat în apă să-mi văd chipul
    să mă îndrăgostesc de mine
    nici acum nu am curajul să ma privesc!

    ***

    mi-am închipuit că mă vei uita
    recuvinte în camera galbenă
    a visului stacojiu
    s-au diminuat, seva s-a poluat
    redeschid o nouă pagină
    nici prin cap nu-mi trece
    să te seduc
    să-ţi iau alte „carcase de peşti”
    să te condamn la nesupunere faţă de propria-ţi imagine
    când, mai mult
    ai devenit irezistibil doar în cuvinte

    MAMA MEA(z”l)

    mama mea mă aştepta la geam
    să vin s-o văd
    să vin s-o ascult

    mama mea mă aştepta la geam
    îmi cunoştea maşina, alarma, pasul
    vorbeam prin semne până ajungeam!

    mama mea mă aştepta la geam
    ore întregi
    privind o stradă
    cu circulaţie infernală

    Şi în ziua aceea,
    nebând şi nemâncând
    tâmpla îi devenise grea
    iar inima-i arse sufletul
    privind la strada de lumini!

    mama mea mă aştepta atunci
    la geam.

    agora, iunie, 2004

  7. Dumnezeu e femeie
    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Bianca Marcovici din Haifa [levana]

    2006-09-10 | |

    Barbut si colecţia mea de muze se potriveşte

    nici eu nu joc zaruri cu voi.

    nu ma pricep sa trişez nici să le amestec.

    nu-mi vinde nimeni un pont

    şi nici nu-mi dă bineţe

    să-mi mearga oarecum altfel,

    să nu mă irosesc în gafe depline

    pentru că le calculez :

    şase şase

    Fiecare carte în oglinda Muzei

    Prefăcută în Alba ca Zapada.

    cărări bătute de vise şerpuite

    să mă renască pipăindu-mi pulsul

    care-şi accelerează bătăile,

    tot mai des tot mai des

    am crezut în forţa prieteniei

    îmbătrânindu-mă înainte vreme?

    E un fel de speranţă cu tine. o neutralitate elveţiană.

    Ştiu că n-am reuşit să ţin o legătură de suflet

    Nici nu-mi pasă, aşa am fost construită

    Să-mi cuceresc Muzele să le subjug

    Mai apoi să le atribui puteri magice

    naivitate pe care o voi plăti

    cu un poem de fiecare dată.

    cec în alb

    lacrimi nedresate de conştientul perfid.

    „Dumnezu nu joacă zaruri cu universul”,

    doar se preface la Ierusalim, acolo unde-i piatra de 600 de tone!

    cât e de stupid acest joc de barbut,

    alege până şi moartea aparenă dintre oameni,

    imprimindu-mi-o pe faţă.

    Bianca Marcovici

  8. partitura la doua miini nu se scrie
    in felul asta
    chiar daca nordul e presat de viceversa
    chiar daca ai kareul de Asi intre degete

    ceva lipseste
    cel care-ti prevede chiromantia poemului.

    ai totul
    nu irosi vacarmul din tine
    cit mai suna a muzica
    a surrlealism
    a apogiatura tril
    a virilitate
    pe game nedefinite
    ti-ajunge pauza, clausutrarea. cearta cu tine insuti.
    ai karee de Asi

    cineva iti numara pasii
    li

  9. puterea cuvintelor
    minimum tel aviv

    de la o cititoare din

    Tivon

    BIANCA – Încercare de “ biografie “ cu propriile ei citate ( “ PUTEREA CUVINTELOR “ )

    Micile luminiţe aruncă nada amintirilor spre Iaşul unde zăpada era molfăită de cizmele amintirii (6), desfăcînd în mii de fire ghemul cel vechi al amintirilor de aur (50), lăsînd în urmă albume pline cu decupări de poeme, premii şi vise (5) din vremurile pălmuite (28).

    Sufletul i-a vibrat marcîndu-i copilăria (15), în special datorită muzicii – singurul lucru frumos care îi aparţinea fiind sunetul viorii – care nu falsifică rezonanţa ei (18), cînd chiar un fir de nisip încolţeşte pe cînd din fundal se aude Balada lui Ciprian Porumbescu (15), cînd improviza pe o coardă (27), coarda sol – plină de prospeţime, vocea omului transpusă de Paganini (9).

    Atunci, la vremea tinereţii, cînd nu te doare decît sufletul (51), a cunoscut şi dragostea – primul impuls erotic al mâinilor necuprinse (29), cînd puterea cuvintelor lui făcea ca doar de la prima silabă să-i simtă bătăile inimii (10), cînd implorarea de a-l ţine de mână îi dădea speranţa zilei de mâine (15) iar privirea sa luminoasă – aripă şi vis cu stele (16) ; şi a iubit mult mult (26), gîndea că poate să topească, cu răsuflarea, stalactitele (34). Se simţea fericită, pentru o clipă nestăpânită şi rară (37).

    Bianca a trecut prăpastia tapiţată de rezonanţe între trecut şi viitor (31), zburînd cu trenul amintirilor în oglinzi paralele (46), chemările zăpezilor fecunde lipind ciob cu ciob la porţelanul minţii (33)
    Şi-a luat cu sine steaua (11) căci poporul rătăcitor e într-ânsa (12), i-a făcut luciu (11) şi a purtat-o ca scut (5). S-a îndreptat spre malul presimţirii (29) pe podurile de peste mare (29), cu cântecul uitat al dezrădăcinatului (30).

    A găsit o ţară sfântă care devine ameţitoare, te apără de toate relele de cînd e lumea şi pământul, Amin ! (27). Aici va fi cândva bine (27).
    Ajunge în Haifa zidurilor de sprijin (45), un cerc magic necesar (50), sau în Ierusalimul – cu străzile pline de binecuvântări (61).

    A continuat să scrie, nu totdeauna a fost corect înţeleasă : strângea mereu din dinţi cînd cei nepregătiţi citesc mereu cortina (7). Va plăti cu izolarea (14) ; hei ! nimeni nu-i cu ea ? (47) ; nefiind sufletistă preţuieşte mult mai mult (17) – precum crede, esenţialul – de referinţă – fiind în inima ei (19). Îi place să comunice printr-o trăire fără răspuns (29) ; suportă durerea dar nu şi ameţelile (48) ; uneori acceptarea e necesară, un sâmbure de adevăr trebuie înghiţit (52) ; cînd ţâşneşte adevărul crud – nu se poate inventa surzenia, muţenia sau orbirea … drept
    scut (53), cel puţin – o apărătoare mentală forţată de împrejurări (50).
    Se consideră propriul său judecător, se devoră prima ; se întâmplă că, vrînd să spună lucrurilor pe nume, un vârtej o scufundă – o ridică la suprafaţă, doar o secundă, înainte de înec (31) ; neînţeleasă afacere de cuvinte plisate (35).Se întâmplă şi pagini albe – ce sînt ca o zi din viaţa ei pe care nu poate s-o umple (33), dar crede în lumina întunericului (49), în transcripţia luminii (45).
    – 2 –
    Puterea cuvântului ne va supune şi sârguinţa eliptică de a presupune şi a spera (25), cuvântul fiind o nesecătuită armă (36) ; în universul limitat al cuvântului dresat de molii, suntem mânuiţi cu sfori invizibile dar bine calculate, neînţelegîndu-se om cu om (40). Secretul puterii poemului, frica anonimatului, frica depărtării (52). Energia poemului (47), poemul fiind cifrat (45).

    Timpul – o preocupă cu insistenţă : odată, nu simţise încă cum totul e trecător (55) ; clipa îi aparţinea întrutotul (7) ; ceasul lui Dali curge ca nisipul de pe mal care dispare la atingere … (44) ; prea târziu a ajuns scrisoarea neuitării (43) ; nu avem timp să ne decidem îndeplinirea (39) ; diagrama reabilitării nu are timp prielnic (33) ; deducţiile sub ameninţarea clipei irosite (9).

    Construieşte castele de nisip care ţin (51), îi surîde sufletul în oglindă (6).

    Niciunul din noi nu a găsit cu cale să se-mpace cu sine (30). De ce mă supui tu, cel verificat de aştri şi sori ? (35). Oricum, bătrânul salcâm pe marginea lacului meu – ne va supravieţui, fireşte (39) ; pe cînd partenerul înfulecă din belşug aerul curat, ei îi lipseşte tocmai aerul (55).
    Întâlneşte ecuaţia orbirii : el era convins că dreptatea e a lui, ea era convinsă că omul nu se poate schimba în timp atât de mult încât s-o poată umili ; ecuaţia orbirii devenise mută (58) ; el înţelege totul, numai ea e nedecisă (52).

    Încă nu a păşit pe covorul roşu derulat pe scările lumii (34).

    Bianca ştie că te recunoşti învins de tinereţe, îţi iei bicicleta ergonomică şi pleci de acasă, zeu (52) însă priveşti apusul soarelui, grandoman, ca pe o binecuvântare (44), cu îndurarea odihnei (51), abuzînd de propria-ţi disponibilitate (50), cînd totul e istorie şi nostalgie (49)…
    Se gândeşte la destin – nespus sau spus la infinit, o movilă de aur aruncată în mare, cuvinte de nisip (46) ; spre luceafăr – aerisire deplină (50).

    Zitta Blutstein
    apărut în Minimum, red.şef Al.Mirodan,

    One Response to “cineva m-a citit”
    levana Says:

    August 6th, 2007 at 3:13 pm
    vorbele au ascuţişul săgeţii
    în ochiul al treilea
    îţi citesc gândurile
    nu-ţi clădi castele de nisip
    peste templul meu lăsat în paragină.

    aşa cum e
    îmi aparţine
    ca şi pământul meu

    bianca marcovici
    http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=5545

  10. am vazut intr-un film
    robotii se supara pe oameni si preiau conducerea planetei
    poezia, relicva ei stantzata pe nervii nostri, pe sufletul nostru devine
    afis de lux
    levana

  11. Tue, 14 Aug 2007 18:11:22 +0000
    http://rameau.wordpress.com/adrian-grauenfels/#comment-446

    Ştiu, eşti supărat pe toate fufele care au plecat cu amanţii virtuali pe de-adevăratelea, şi eu sunt plictisită de cei 4 …5 scorpioni ai mei care nu reuşit să-i dresez să-mi zică măcar : bună-dimineaţa! dar mie nu-mi pasă eu am viaţa mea prea plină şi ce dacă mă ignori … vina nu e a mea, cum ţi-am zis trăiesc viaţa altuia mult mai intens. mi-am propus o lună plină, diseară e pentru racul doi paşi înapoi, numai el o vede, o simte si o adoră.lună oraculară. nici măcar leii adormiţi nu o privesc pentru că molfaie gumă de mestecat cu ochii spre asfaltul topit de dorinţi, fiecare işi urmăreşte pasul său ordonat să nu cadă în groapa cu leii fixişti din fabulă. m-am culcat pe o rană şi croşetez goblenuri. vin acuşi invadatorii verbali, un marinar doi marinari să-mi usuce creierul în cuvinte tehnice în ivritul consular. dispar
    levana

  12. de Bianca Marcovici din Haifa [levana]

    2006-01-31

    =

    Cauţi
    „shalom, haverim ” !

    Cauţi cu lumânarea pragul
    sprijinindu-te de pereţii
    sufletului
    EL SE AFLĂ UNDEVA
    VOM AJUNGE
    ÎMREUNĂ…
    la acelaşi prag
    ivit din senin prea devreme
    sau prea târziu
    lucru previzibil
    aceeaşi cădere în neantul ambalat
    în culori stridente cu funde
    şi dedicaţii pe coperţi mici
    ( se vinde ca pâinea caldă
    pe valuri de nisip )
    căutând bărbatul-prag
    să mă ia în braţe
    acum când nu mai pot privi
    mâinile necântătoare
    şi vioara-povară

    acum când sfârşitul lumii
    se află pe o plută.

    poemul nu-mi mai dă nici
    o şansă.

    (boker tov, in ivrit, buna dmimineaţă
    şalom, haverim în ivrit, pace, prieteni!)

    din antologia „ULTIMA GENERAŢIE, PRIMUL VAL”
    EDITURA „MUZEUL LITERATURII ROMÂNE”, BUCUREŞTI
    2005

    noemi

  13. libertatea de a câştiga
    poezie [ ]
    drogul mioritic

    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Bianca Marcovici din Haifa [levana]

    2006-02-23 | |

    colecţia mea de muze

    nici eu nu joc zaruri cu ele.

    nu ma pricep sa trişez nici sa le amestec.

    nu-mi vinde nimeni un pont

    şi nici nu-mi dă bineţe

    să-mi meargă oarecum altfel,

    să nu mă irosesc în gafe depline

    pentru că uneori le calculez :

    şase, şase

    Fiecare poezie în oglinda Muzei

    prefăcută în Alba ca Zapada fără pitici

    să mă renasc pipăindu-mi pulsul

    care-şi accelerează bătăile,

    tot mai des tot mai des

    am crezut în forţa prieteniei

    îmbătrânindu-mă înainte de vreme

    biopsia lacrimilor n-a ieşit bine

    nici gustul lor.

    Ştiu că n-am reuşit să ţin o legătură de suflet

    Nici nu-mi pasă, aşa am fost construită

    Să-mi cuceresc muzele să le subjug

    Mai apoi să le atribui puteri magice,

    naivitate pe care o voi plăti scump

    cu un poem de fiecare dată…

    cec în alb pentru (ne)numita mea dragoste

    lacrimi nedresate de conştientul perfid.

    „Dumnezu nu joacă zaruri cu universul”,

    doar se preface.

    cât e de stupid acest joc de barbut,

    alege până şi moartea aparenă dintre noi

    imprimându-mi-o pe faţă.

    drogul mioritic,

    curmarea bruscă,

    adio cometă de februarie,

    libertatea mea e prea scumpă!

    Bianca Marcovici

    Haifa
    22,februarie, 2006
    apărut 3.03.06
    galeria agora

  14. amprente
    presa [ ]
    recenzie- Centrul Cultural Piteşti

    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Bianca Marcovici din Haifa [levana]

    2006-01-05 | |

    Lector

    Victor STEROM

    Bianca Marcovici
    Amprente
    Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2000
    Cu succinte prezentãri de Nicolae Manolescu, Ion Holban, Radu Bãrbulescu si Grete Tartler

    Bianca Marcovici (nãscutã Grimberg la 22 iunie 1952 si trãitoare în Israel, din anul 1991) este fondatoarea Filialei Iasi a Asociatiei de prietenie România-Israel. Poezia sa a fost tradusã în ebraicã, englezã si germanã. Poeta Bianca Marcovici locuieste între extremele unei realitãti agitate, asemenea arborelui în furtunã.
    Autoarea îsi supravegheazã continuu „tinuta” versurilor. Poemele din acest volum dovedesc în lectura lor subsidiarã o voce poeticã reflexivã.

    „am vrut sã ajung violonistã si n-am ajuns./
    am vrut sã compun muzicã/
    am improvizat mult/
    m-am înselat crezând cã voi ajunge/
    captivã viorii,/
    sunetul s-a stins/
    în minte ca si-n degete./
    nici un oracol/
    nu mi-a înapoiat sufletul profesorului/
    mort prea devreme/
    la vârsta coacerii/
    sâmburelui adãpostit de mentor…/
    sâmbur uscat încetul cu încetul/
    -pântec neluminat./
    m-am trezit apoi ca dupã un somn pe o banchizã./
    nu-i deloc usor s-o apuci pe un alt drum/
    pe o altã cãrare/
    cu mult mai întunecoasã”
    (semnul întrebãrii).

    centrul cultural piteşti

  15. Prăjina

    Elita s-a izolat pe un munte de ceară

    Cineva a aprins focul

    în apropiere

    încet încet muntele a început să se topească…

    Aşa că

    „Nici cu prajina nu le ajungea-i la nas”
    celor incluşi în aşa zisa elită-

    Prajina nu se topea ci creştea văzând cu ochii

    Elita , încet încet şi-a dat seama

    Dar a fost prea târziu

    A început să se topească şi ea…

    Cei salvaţi din elită aveau galoşii plini de ceară

    Stinşi în gheaţă

    Nici dializele nu mai puteau ajuta Elita.

    Nici nimic.Totul se potriveste si se interpretează.

    Nici o statuie.

    bianca marcovici
    16.08 (c)

  16. Evrei, treceti Nistrul!
    sursa:
    ADEVARUL
    ( 2002-08-24)
    Ieri, la Uniunea Scriitorilor, a fost lansata, in prezenta autoarei, o carte emotionanta: „Evrei, treceti Nistrul”, de Sonia Palty. Dincolo de trista parafraza din titlul ce trimite cu gandul la un cunoscut ordin, volumul scriitoarei stabilite din 1961 in Israel, fosta ziarista la „Romania Libera”, inchide pagini ale unor tulburatoare marturii din lagarele mortii transnistrene in care, intr-o zi din toamna lui 1942, a fost aruncata, cu intreaga familie bucuresteana si o adolescenta de numai 14 ani, viitoarea prozatoare. Asa cum au subliniat toti cei prezenti la evenimentul aparitiei celei de-a doua editii – cu sprijinul Ministerului Informatiilor Publice si al Fundatiei Culturale Libra – cartea este un document al suferintei umane, al supravietuirii, dar si al sperantei si al solidaritatii, scrisa cu seninatatea omului care iarta, dar nu poate uita, prima depozitie directa despre deportarile din Transnistria, dupa stiinta cunoscutului editor si critic Magdalena Bedrosian Popescu. La randul ei, scriitoarea, astazi in varsta de 74 de ani, i-a evocat pe „cei care nu pot fi uitati, oamenii ramasi acolo, in Transnistria, fara mormant, ale caror nume si destin atroce au ramas in memoria copilei devenite, dupa un an si doua luni de iad, un om „silnic maturizat”. Intregul tiraj al cartii se va distribui bibliotecilor din tara si celor ale comunitatilor romanesti din strainatate.

  17. Copiii si nepotii sint cel mai frumos lucru din viata omului. Cred ca asta-i clar. Te umplu de feicire,uneori de nervi de-ti vine sa-i sugrumi unori esti trist pentru ei dar in mare sint fericirea vietii noastre.A vietii fiecaruia dintre noi.
    Vine azi fericirea vietii mele fiul si-mi zice, mamaaaaaaaaaaaa, si-asa nu esti hotarita ce vrei sa faci mai departe.Ti-am gasit ocupatie. Bine zic, unde? Ce ocupatie? Ceva amanunte ai, fericirea vietii mele ?
    Da zice, susnumitul, ti-am gasit de lucru-n Ghana.
    Ha?( mi s-a facut negru-n fata ochilor).Mai tu te vrei orfan de mama ! Aia maninca blonde la micul dejun.Ce-ai turbat?
    Fiu-meu ma priveste dintr-o parte cu mila si indoiala
    Ce sa manince la tine? Nu te supraaprecia pe post de hrana hranitoare. Am fost la intilnire cu ambasadorul Ghanei si vrem sa facem o afacere acolo.
    Inteleg, si-aveti nevoie sa sacrificati pe cineva la ritualul de incheirea contractului.Ce mama dracu, seman eu cu Ifigenia?
    Mama, numai pentru inceput o luna doua pina ce ne organizam.
    Da, vreti sa vedeti daca ma halesc aia sa puneti si voi piciorul ,inteleg.Dar nu m-ai convins de loc.Nu vreau.
    Fericirea vietii mele pleaca dezamagita.
    Suna telefonul
    Hanaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa?
    Da.
    Era Liora,doamne apara si pazeste.Mi-am facut cuce cu limba-n gura.
    Hanna te invit la nunta.
    Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu, da care nunta? Nunta lui fiu-meu.
    Pai nu s-a nuntit deja?
    Ba da, da-n Germania acu facem nunta si-aici si va invit si pe voi.C o sa-ti aduca invitatia.
    Acu-s in dilema.Din doua rele s-o aleg pe cea mai buna.Nunta fericirii vietii lui Liora poate fi la fel de periculoasa ca si Ghana.dar mai scurta.Ma duc la nunta si nu-n Ghana. Daca scap cu viata si de nunta asta …
    Hanna Fratu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s