AUSCHWITZ

dali-menora.jpg 

(Dali, Muzeul Recanatti,Cezarea

 foto Delu Marcovici)

Auschwitz , de Bianca MARCOVICI

 

din revista Cultul Mozaic, 1984, Bucureşti)

Nous sommes vivants

Nous sommes les témoins
Nous sommes les rescapés
D’un peuple mal aimé

Aucun avion au monde
N’a détruit la route
Vers Auschwitz
Aucun train de la mort
N’a été empêché
D’arriver à destination

Les fours ont accueilli
À bras ouverts
Ceux dont le seul tort était d’avoir dit :
Nous sommes juifs

Nous sommes vivants
Nous sommes les enfants
De ceux qui chantaient encore „Shalom*” (*Paix)

Nous sommes le seul peuple au monde
Qui ne peut se réjouir complètement
Car à chaque fête revient
Le souvenir de ceux qui ont été fauchés
Sans laisser aucune trace de leur sang-
Car ils brûlaient comme des torches.

… Et ce n’était pas au temps de l’Inquisition
car c’était au siècle de la vitesse, des ordinateurs
de l’Equilibre Humain
alors même qu’on brûlait leur esprit
l’on entend toujours, tel un murmure
leurs voix tourmentées –
de plus en plus fort,
de plus en plus fort !

Traduction: Nicole Pottier

viziune, aerul nostru inofensiv -cu 6 milioane de suflete … , de Bianca MARCOVICI

 

pământul nostru, dintotdeauna!

tot ce am scris pânã acum ne cuprinde,
ne susţine-
însã,
gata cu aerul nostru inofensiv …
al serilor dureroase şi isterice,
în aşteptarea teroriştilor de azi
şi de mâine!
voi înşirui ca pe aţã
minciunile lor, cum ne ameninţã
şi ne întorc sufletele pe dos !
suntem incredibili de neputincioşi
în faţa morţii programate de artificieri,
hahalere se filmeazã
înaintea sinuciderii –
motivând cã pãmântul nostru e al lor !
… şi ele, femeile lor nu-s mai prejos
şi ele vor sã fie eroinele secolului
cu perdea pe ochi şi corsete explozibile –
ce sperã sã obţinã ?
un minut la televizor…
cu Koranul în mânã , asta-i religia lor!?
în schimbul promisiunilor de Dincolo
doar câteva virgine !?
Paradisul lor nu are legãturã cu creierul uman, e eclipsă în capul lor, eclipsă totală !
ceva consistent în dolari pentru restul familiei,
ucigându-ne doar, ucigîndu-vă doar!?

Am plãtit odatã nonşalanţa de a crede cã vom fi salvaţi …
numai cu 6 milioane de suflete (Z”L)!
aerul e atât de murdar de declaraţii false
încât politica internaţionalã dependentã
de petrolul arab,
miroase de la o poştã
precum gunoierul oraşului Paris!

Bianca Marcovici
Cirese amare, 2002, ed.Radu Bărbulescu, München, ediţie bilingvă

5 gânduri despre &8222;AUSCHWITZ&8221;

  1. AR H I V A
    CULTURA – Miercuri, 6 noiembrie 2002

    „Mostenire lirică”, volum antologic editat de Radiodifuziune
    O selectie antologică a poeziei israeliene de expresie românească a fost realizată de scriitorul George Astaloş pe care a publicat-o, in limba franceză sub numele „Heritage Lyrique”, la editura Societatii Române de Radiodifuziune. Prof. dr. Paul Miclau de la Universitatea din Bucureşti apreciază că „A te gândi la creaţia poetică de expresie românească şi apoi a o converti in limba franceză reprezintă un act de generozitate care asigură răspandirea sa – a poeziei – la nivel mondial. De asemenea, depaseşte complexul literaturii române, scrisă într-o limbă de circulaţie restransă”. Volumul beneficiază de o prefaţă a autorului, un studiu analitic al lui Hubert Padiou de la Universitatea din Nantes. Cartea debutează cu cinci mostri sacri: Isidore Isou, Gherasim Luca, Paul Celan, Benjamin Fondane si Tristan Tzara şi continuă cu „mostenirea lirică” ilustrată, printre altii, de Sandu David, Dan Paghiş, Grişa Gherghei, Bianca Marcovici, fiecare dintre scriitori fiind însoţit de o scurtă fişă biografică şi câteva creaţii reprezentative. (L.D.)

    pentru conf.
    bianca marcovici

    |

  2. Noaptea la Ierusalim

    după război, revelaţia

    de Bianca Marcovici din Haifa [levana]

    2006-09-06

    http://transcriptio.over-blog.net/categorie-1210110.html

    Jerusalim, noaptea viselor, divinitatea atât

    de aproape,dispare aroganţa spirituală,

    apare grădina noastră în lumina feerică,

    revelaţia

    Zidul Plângerii noastre

    singura scena din viaţa

    în care te simţi tu însuţi

    spatele la public

    cu degetele răsfirate, plângând

    cu inima pe zidul de granit

    te rogi pentru copiii tăi, poporul tău

    când lumea-ţi pare surdă…

    şi zidul împietrit îti dă

    speranţă,

    îl părăseşti, încet, cu faţa spre el,

    simţindu-i încă energia,

    te întorci apoi,

    spre cei care te-au rănit, ne-au rănit,

    şi încerci

    din nou

    să-nfrunţi

    legea junglei noastre.

    Jerusalimul meu,

    redă-mă.
    redă-ne, e timpul secolului promis!

    Bianca Marcovici
    1983-2006

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s