Eran SELA
In Istorie zarurile erau aruncate
si jocurile gata facute.
Am tot trait in umbra piramidei
si muchiile ei ne-au ars privirea.
Timpul intra in noi pe ascuns,
viermi de foc lunecau pe soldul tacerii
doar singuratatea ne mângâia ca o boare
Fulgere prevesteau cu strasnicie
cararile drumului nostru impus.
(Memoria pietrelor e o lacrima uriasa.
prelinsa pe obrazul unui sir nesfârsit de stramosi.) Curgem in pâlnia noptii sorbiti
cu imnul iubirii pe buzele arse in tipat.
La lumina flacarilor –
un cântec ciudat de speranta
si credinta desavârsita.
*Eu cred – in ebraica
DR. J.CAMPUS
sursa, Viatza Naostra, 9 iulie, 2010
Cruzimea detaliilor
Eran Sel nu a publicat multă vreme. Au trecut zece ani de la apariţia
ultimului său volum, intitulat semnificativ „La ce bun?” Şi acela
venea după mulţi ani de tăcere. Se vedea că poetul trecea printr-o
grea criză.
Am laudat volumul „La ce bun?” Şi am insistat ca poetul să nu se lase înfrânt,
să-şi învingă îndoielile şi să continuie să scrie poezie.
Mă bucur că a făcut aşa. A apărut – ce-i drept, târziu: după zece ani! – dar a
apărut. Noul volum, „Cruzimea detaliilor” a fost publicat de minunata editură
Hasefer, încoporat în Colecţia sa de volume lirice, unde au mai apărut volume
de Sandu Daavid, Bianca Marcovici, Aurel Storin, Andrei
Fischof, Tania Lovinescu şi Solo Juster, acodându-i astfel locul cuvenit
alături de aceştia.
***
Eran Sela este un poet a cărui viziune este puternic colorată în negru.
În poezia „De la un timp”, care serveşte drept Prefaţă a nouluui volum, el
mărturiseşte:
„De la un timp, îmi tremură şi mâna
Şi glasul mi se frânge fără veste
Şi nu mai ştiu prea bine cine este
Şi cine nu-i”
Dar adaugă în final:
„Nu mai credeam să pot căra povară
Sub cerul blestemat de-atâta sânge,
Dar iată că, de la un timp, da, iată…”
Iar în poezia „Cu ochiu-ntors”, acelaşi negru covârşitor:
„Pierdut în răsuflarea altei vremii,
Mă bântuie somnul jupuit de flăcări
Şi năpădit de asfinţit. Cu ochiu-ntors,
Visez pustietăţi în veci nefericite
Şi fluvii nesfîrşite, stinşi vulcani
Cu cratere căscate-ntr-o linişte imensă
Şi parcă jinduind lumina dintâi.
Vis dumndezeiesc pecetluind Tăcerea”.
Dar ceea ce izbeşte în primul rând la acest poet este neobişnuita vigoare
a imaginilor cutezătoare: „La marginea lucrurilor m-aşez tremurând – cu-o
vorbă-ntre dinţi, ca o ţigare-aproape stinsă (…………) umbrele nopţii sentind
peste mine – şi, prin ochiurile plasei, mă mistui ca fumul ţigării vestind
înţelesul căutat (Ca fumul)
Sau: „Cuvinte pe apă plutind în neştire. Hoituri din care urcă duhoarea
– Spre cer îndurare cerşind (……..) Se face umbră – Se face frig – Ascultă-n
împietrirea clipei – tăcerea erelor când te strig” (Cuvinte pe apă)
Cuvintele, aci cadavre plutind pe apă, sunt alese cu grijă, sunt încleştate în
vers, inamovibile, grele ca piatra.
În acelaşi stil sunt scrise şi alte specii de poezii: pasteluri, poezii de dragoste
neobişnuite – Iată, de pildă, pastelul „În zori”:
„Părul tău ardea în noapte.
Ca de tămâie-i aerul în jur
Dimineaţa, ca o luntre clătinându-se
Se- apropie de malul meu
Şi lemnul ei, vopsit cu aburi moi,
E-un cântec strepezit pe.aspre buze
Îndepărtînd de mal liota de meduze
Sau această poezie de dragoste intitulată VIS:
În ceas incert, când iar gîndesc la tine,
Mi-e sufletul de tine mai plin ca niciodată-
Mireasmă dulce-n mine ferecată.
Şi dacă ţip, m-aude-n lume cine?”
Şi aşa este scris întreg volumul. Îl citeşti încordat, extaziat.
Numai rareeori, poetul – cred eu – întăreşte prea mult nota, accentuează
prea insistent stilul.
Noi, cu ciobotele noastre pedestre, neadecvate, călcăm şovaielnic pe pietrele
sacre, monumentale ale poemului.