Lumini Diafane

diafane_sinceritate.jpg161199-feat1.jpg
Premiul pentru poezie şi pentru întreaga activitate literară, „B.Fundoianu” (Benjamin Fondane) acordat de A.S.I.L.R
din Israel, 2006
sursa: „Bună dimineaţa, Israel” nr.405, 20 iunie, 2006
¤
Pe unda de recepţie

note de lectură
(a fost prezentată de criticul Carol Isac la Radio Kol Israel, 24-03-06 ora 20.50)

Bianca Marcovici îşi urmează destinul poetic, meticulos şi fără răgaz. A publicat, de la debutul în 1985, 20 de cărţi şi a fost prezentă în şapte antologii, ceea ce înseamnă ceva mai mult de o carte pe an. A primit, în acest timp 12 premii şi diplome. Aproape în fiecare carte îi regăsim biografia însoţită de fragmente din cronici şi recenzii, de preferinţă nu dintre cele publicate în ţară în care trăieşte şi scrie, ceea ce e semnul sigur al atenţiei îndreptată spre lumea din afară:
i-au apărut volume în Germania şi România, publică frecvent în aceste ţări inclusiv în revistele literare on-line. Este un personaj cunoscut în adunările poeţilor fie la Iaşi, fie la Neptun, în Iugoslavia, sau în Israel. Am regăsit toate informaţii şi în noua ei culegere de versuri” Lumini diafane” apărută la începutul acestui an la editura „Haifa”.
E un volum reprezentativ pentru viaţă sub semnul poeziei în care recunoaştem notele de răzvrătire împotriva unui conformism care încearcă să vadă lucrurile mai simplu, dar nu-şi poate ascunde trădările de la adevăr şi o anume împăcare cu realitatea imediată, semn al experienţei trăită adesea la o înaltă tensiune.
Titlul culegerii, mi se pare potrivit cu un conţinut care lasă impresia unei „diete a cuvintelor” cum se numeşte unul din poeme, în căutarea expresiei cele mai limpezi cu putinţă într-o lume a metaforelor.
Dacă vrem să aflăm temele prioritate ale cărţii, le vom găsi, de altfel, în tendinţa căutărilor acelor lumini care pătrunde dincolo de deghizamentele cotidiene, impuse de reguli ce contrazic, de multe ori, ritmul vieţii interioare.
O promisiune:
„voi deveni acră, acră de tot
Voi uita până şi cuvintele dulci
Voi uita până şi mierea de albine…”
(Dieta cuvintelor)
este ţinută promt printr-o asumare a înţeleptei prudenţe bizuindu-se pe „zidurile de sprijin” invocate şi cu alte ocazii:
Încerc să mă feresc
de oameni răi,
dar nu reuşesc pe deplin
apar mereu ca nişte umbre numerotate”
(Renasc din nou)
Contextul este, de la un moment dat, obsedant şi salvarea, unica posibilă, este iubirea.
Pentru poetă ea nu coboară niciodată într-o banalitate ritmată în şlagăre şi nu este chemată la subiect bun la toate în telenovele, ci constituie un mod de a exista.
O „dedicaţie” aparent simplă ce pare extrasă din caietul de impresii intime ale unei liceene îndrăgostite are aici încărcătura unei lucidităţi optimiste şi intens luminoase:
ai rămas acelaşi”
un fulg pe buzele mele
în miez de vară
o scânteie de viaţă
aducătoare de sentimente
înteţite şi virgine
o lacrimă de bucurie pe obrazu-mi
ars de soarele
infernal
un poem alb atât de alb ca o
rochie de nuntă”.

Astfel de translaţii de la spaime virtuale la împăcări cu sine constituie axul trainic al universului poetic pe care Bianca Marcovici îl stăpâneşte cu ezitări, dar şi cu farmec aflat doar în marea poezie feminină.
De reţinut mai vechea şi statornica nostalgie a muzicii, amintind de vremea când poeta era şi o talentată violonistă.
Acum poemul pe care îl scrie îi evocă vioara lui Chagall:
„sunetul neresemnării din coşmarul
nediletanţilor
fragila vioară
Canarul evreului
Ca eternă victimă”
( Monolog pe o coardă).
Gândul la Auschwitz rămâne nedespărţit încă de la debut când scria, cu o sinceră simplitate:
Sântem vii
Sântem copiii lor
Cei care cântă Şalom”
Iar după numai 14 ani îşi aminteşte de infern privind carcasa autobuzelului explodat, cu urme de sânge omenesc, în chiar inima oraşului cu ziduri de sprijin.
În „scrisori filigranate”, secţiunea a doua a volumului, poeta revine la meditaţiile de genul celor din „Aburi de femeie”, un jurnal liric în care poemul:
„Sunt femeie şi pun întrebări naive” se legitimează ca fiind o „carte de vizită” :
„e normal să pun întrebăro naive
e foarte normal să mă ascund în întrebări naive-
picturile naive nu nasc confuzii
pre grave
creierul nu trebuie conectat
la nici o schemă electrică
desfigurarea umană intervine
la plictiseală”
Între păstrarea propriei tradiţii şi înnoire, poeta găseşte un drum care îl pune în valoare
Capacitatea de a exprima direct şi clar, combustii sufleteşti pe care le comunică, până nu de mult, mai complicat şi nu întotdeauna pe unda de recepţie a cititorului. Nu este vorba de oarecare concesie, ci de o apreciere mai sensibilă de aşteptarea acestuia. Îmi place să cred că o vom regăsi mereu într-o astfel de ipostază şi în viitoarele volume.
Faptul că parte din poemele din „Lumini diafane” sunt traduse în franceză ( de NICOLE POTTIER) este o mână întinsă şi cititorilor de alte limbi (în engleză 18 poeme i-au fost traduse de Luiza Carol, în germană i-a apărut o culegere în traducerea lui Radu Bărbulescu iar în franceză încă una semnată de George Astaloş).
Bianca Marcovici, după ce a debutat la Iaşi consolidându-şi statutul de poetă la Haifa, îşi construieşte acum, în poezie, trepte către un nou destin.

CAROL ISAC
Pag 23,38
REVISTA
„Orient Expres ” nr.574- 20 martie 2006
TEL AVIV

Panoramic editorial ( 34)
BIANCA MARCOVICI ŞI POEZIA SCRISORILOR

LIVIU MOSCOVICI

Începutul acestui an ne-a adus bucuria de a vedea aparută o nouă carte de poezie, dovada unui înteres permanent faţa de acest gen literar dar şi faţă de nevoia de literatură in limba română in perimetrul literaturii israeliene. Bianca Marcovici ne-a dăruit volumul “ Lumini diafane”( Haifa, 2006. 1o8 p.), de o eleganţa discreta si in ton cu tematica poeziilor..Dacă ne referim la anul debutului în volum, reiese că in 20 de ani Bianca Marcovici a tipărit 22 de volume, in fiecare an cîte un volum de poezie, fără să mai punem la socoteală prezenţa domniei sale in antologii şi culegeri de poezii. O bibliografie impresionantă, un exemplu de ceea ce se cheamă permanenţa unui poet in peisajul literar contemporan!
La un asemenea ritm de apariţie este normal să ne referim şi la numărul mare de cronici,recenzii,prezentări de cărţi care au apărut pe marginea celor scrise. Intr-o sumară trecere in revistă a bibliografiei literare a Biancăi Marcovici reiese ca au scris despre ea un număr de peste 50 de istorici şi critici literari, poeţi,jurnalişti,printre care Nicolae Manolescu, Josef Eugen Campus, Romulus Munteanu, Al.Singer s.a. Lucrările critice care i s-au dedicat subliniază existenţa unui filon poetic adevărat,o poetă care a reuşit să se impună atît in literatura din România cît şi în literatura din Israel,unde trăieşte din anul 1991. Aceste cîteva date statistice nu fac altceva decît să ateste evantaiul larg de procedee artistice pe care poeta le foloseste pentru a reuşi sa fie prezentă in actualitate.
Desi la prima vedere nu pare să aducă schimbări notabile faţă de precedentele volume, cea mai recentă carte de versuri a Biancăi Marcovici atrage atentia intîi şi intîi prin accentuatul caracter artistic al multor pagini, un argument in plus in favoarea sublinierii autenticei sale vocatii poetice.
Cert este că volumul la care ne referim aduce cîteva note substanţial diferite faţa de cele anterioare. Dacă in volumul “Aburi de femeie”(2004) Josef Eugen Campus vedea un “jurnal liric feminin”(op.cit.,p. 99), de data aceasta autoarea adoptă ,in “Lumini diafane”un alt gen literar şi-şi intitulează,partea a II-a a cărţii (de altfel cea mai bogată, vezi p. 37-88)”Scrisori filigranate”. Genul nu este nou in literatură.Scrisorile au fost intotdeauna folosite pentru a exprima stările personale ale acelora care le compuneau, dovedeau sinceritate, ataşament faţa de persoana care trebuia să le primească. Nu de puţine ori scrisorile scriitorilor, a marilor personalităţi culturale, ştiinţifice,sociale,politice aveau o deosebita incărcătură artistică,constituind modele pentru cititori.
Cunoscînd toate acestea , Bianca Marcovici adoptă genul acesta literar pentru a-şi manifestra, plenar, nevoia de sinceritate,povestind despre “ea insăşi”,caracteristică pe care acelaşi Josef Eugen Campus o găseste şi în alte volume ale autoarei ,gama sentimentelor pe care vrea să le infaţişeze corepondentului este foarte mare: “…priveşte adînc în ochii mei/…mai e loc în sala de concerte a sufletului meu”(op.cit.,p.50). Ea simte nevoia stringentă de a se destăinui : “trebuie să scriu/despre dragoste/îmi tremură mîinile de emoţie/deasupra/clapelor virgine-n cuvînt,partea sonora-mi retrimite ecoul…”(p-62).
Poeziile – scrisori sint adresate ,de cele mai multe ori, persoanei iubite, careia “vrea sa-i simte pulsul zvîcnind/în inima mea plictisita”(p. 63).In felul acesta emoţia poetei este transmisa cititorului, ceea ce măreste valoarea artistică.Tematica celor mai multe din poeziile cuprinse în sumar subliniază inalţimea sentimentelor pe care le poartă persoanei iubite, tonul fiind şi solemn şi ludic.Se vede insă că poeta urmăreşte in permanenţă să menţină tonusul inalt al sentimentelor pe care le descrie în “scrisorile ei filigranate”.,fapt pentru care acestea rămîn in memoria cititorului, se materializează prin lectură.
Există in carte şi o alta dimensiune a scrisorilor.Mai cu seamă in prima parte,intitulata “ Ensemble-Pace”,(Traduction Nicole Pottier) o culegere de 11 poeme ,intr-o prezentare bilingvă,română-franceză.Poeta işi dedică poeziile păcii, anotimpurilor, marilor probleme ale prezentului.O poezie este intitulată”Auschwitz”, alta “Cartierul meu cel slut”), urmarind sa se intre in dialog cu cei din preajma sa. Unele imagini capătă o incărcătura emoţională deosebită,tocmai prin modul direct in care poeta ni se adresează. Iaraşi ne gîndim la scrisorile filigranate cu care autoarea vrea sa actualizeze un gen literar mai puţin obişnuit in zilele noastre.
Nu mai puţin interesante sînt poeziile in care Bianca Marcovici vorbeste despre crezul ei poetic.De altfel este o revenire , este o subliniere a increderii sale in valoarea,in puterea artei. Ar vrea sa “trişeze in poem”(p. 40) dar poeziile cuprinse in ultimul volum dovedesc ,din plin,ca trişarea este creaţie, este benefica cititorului. Poeta stăpîneşte arta de a da adîncime metaforelor iar în multe versuri găsim combinaţii lexicale deosebite, demonstraţii de virtuozitate ,un motiv in plus de a citi cu atenţie atît scrisorile filigranate cît şi poemele primei părţi a cărţii .Dialogurile pe care Bianca Marcovici vrea şi poate să le realizeze cu cititorii potenţiali se plasează sub semnul poeziei adevărate.
Volumul “Lumini diafane”- o completare fericita a unei bibliografii poetice afirmate in contemporaneitate,”ghem de amintiri ce se/deapănă/ ameţit de mişcare”, dupa cum afirma poeta in ultima poezie a cărţii, “Scrisoare filigranată de noiembrie”(vol.cit.,p. 88) .În ansamblu,acest nou volum al Biancăi Marcovici continuă mai vechile teme şi obsesii ale poetei,preocupata şi de data aceasta să exploreze sfera sentimentelor ce le cunoaşte dragostea, iubirea, dar şi găsirea celor mai bune răspunsuri la intrebarea “ Ce este poezia ?”. Şi totul printr-o afirmare reala a unui real talent.

(primit de la autor)
apărut în Revista „Viaţa noastră”-TEL AVIV, 17.03.06

!

(…)Fiecare carte a Biancăi Marcovici pare un „debut”, dar arată o continuitate-este modul de a privi realitatea şi propria condiţie de om, de scriitor de cetăţean, de fiinţă iubită şi iubitoare, există un flux ce leagă masivul trac al cărţilor sale. Încheiem aici o cronică din care cititorul ar trebui să reţină îndemnul, citiţi-o pe Bianca Marcovici.
Unde o găsiţi, în cărţi, în presa culturală de limbă română, oriunde. Merită!
Boris Marian Mehr
Realitatea Evreiscă, nr.214, 1-15 septembrie, 2004

ecouri:
Am dorit să-ţi scriu după ce am citit întreaga carte.
Desigur că multe din poeme le cunoşteam, dar asamblarea şi cursivitatea fac parte din structura oricarui volum.
Eşti mereu aceiaşi şi mereu alta.Reuşeşti să musteşti o senzualitate inefabilă şi totuşi plină de vigoare, ai arta dramuirii expunerii.
Întruneşti o imensitate de atribute ale feminitatii, pe care cu ingenuitate nu te sfieşti le face publice, pentru că ştii că aparţin fiinţei umane şi le regăsim în cantitate diferită la toti muritorii. Astfel, cei care te citesc se descoperă pe ei înşişi sau macar o parte din ei, sau măcar cum ar dori sa fie.
Nu esti catalogabilă intrun anume curent literar, iar cei care „umblă” la intimism sau senzualism sau mai stiu eu care despartimint al afectivului, sunt în gravă eroare. Pentru ca expozţiile tale vibrează de raporturile cu tine insati, dar şi cu toată lumea înconjuratore.
Orice ai face eşti sortită succesului, nu pentru că ai noroc ci pentru că ai harul de a împrăştia , a impărtăşi celor din jur, farmecul,bucuria , ca si tristeţile vietii.
Adam Simantov
25.01.06

ecou din http://www.romanialibera.com

Patria unui poet este limba lui, sensibilitatea lui, as spune…poezia lui. Levana suferă de durerile vieţii zilnice şi a decepţiei; Bianca este nostalgică. Amândouă sunt însă reunite: Bianca la Iaşi, la Sinagoga din Târgul Cucu; Lev!
ana la Haifa si la Ierusalim, la Zidul Plângerii şi la Marea Moartă; acum si lânga autobuzul explodat într-un atac terorist care încearcă să distrugă umanitatea, sensibilitatea. Iudaismul poetic şi uman, tradiţia credinţei este aceeaşi peste tot. Dar Levana ramâne cu sensibilitatea ei. Se simte artificială, dar revine a fi Bianca. Isi priveşte fetele, altă generatie, înrădăcinată în alta realitate, dar rămâne totuşi Bianca, cu poezia ei în care dragostea se îmbină cu suferinţa, trecutul cu prezentul, nostalgia şi decepţia cu bucuria; de fapt si cu speranţa, exprimată sau neexprimată, dar existentă. Parcă într-o poezie de Eminescu, dacă nu ma înşel „Făt Frumos din tei”: Blanca, afla că din leagan/ Domnul este al tau mire/”. Vrea sau nu vrea, se gândeşte la acest lucru sau nu, este poeta tradiţiei, credinţei si simbolurilor iudaice şi general-umane în limba romană în lumea contemporană. Mă bucur de fiecare dată când văd un nou volum de versuri al ei. Dupa asemenea poezie, se
poate spune că sensibilitatea umană, ca şi poezia de limba română din Israel are şi un viitor, nu numai un prezent obosit si un trecut uitat…

Autor: prof. Lucian Zeev Herscovici
Universitatea din Ierusalim

28.01.2006

Galeria Agora, semnal de carte, 31 ianuarie, 2006:

Bianca Marcovici – Lumini diafane
2006, Editura „Haifa” Israel
Dan Iancu

Poate titlul este o capcană sau o ironie, habar nu am. Cert e că diafanul e doar o părere sau o tristeţe în aceste poezii strânse de Bianca Marcovici într-un timp în care seninătatea ar fi o manieră de vieţuire. Dincolo de durere sau tristeţe, poezia acestui volum are dorinţa unui dialog refuzat sieşi. Este volumul refuzurilor acumulate într-o viaţă de om aşa cum se vede, nu ştiu dacă aşa a şi fost. Întrebarea care se naşte după citire ar fi dacă este chiar imposibilă comunicarea sau cine o face imposibilă, poeta sau cei de lângă ea. Într-o lume virtuală, unde orice mişcă se transformă în cuvinte, poeziile Biancăi Marcovici sunt oarecum amare, frustrante şi imediate.

Nicole Pottier

Paix
(traducere)
Cette paix, a l’étoffe repliée sur l’envers
Dans la frele pensée des hommes
Pour nous retrouver en quelque chose
Mais quand ?
Cette paix bruyante
Oiseau empaillé
Aux grands yeux effrayés
Comme des enfants nouveaux-nés
Cette paix piétinée et chagrine
Qui a roulé en reve
Comme une balle vivante et colorée
Vue de nos yeux bandés, transparente
Et rien de l’intimité du mot
Attendu alors qu’il n’est pas trop tard.
Cette paix, cadeau non déballé
En un jour de shabat, un jour vierge et éternel
Apres toutes les tentatives si tristes
Et humiliantes !
Cette paix fleur de cactus, sept en un jour !
Bianca Marcovici

Pace

Pacea asta cu stofă întoarsă pe dos
În firavul gând al oamenilor
De a ne regăsi în ceva
Si când oare?
Pacea asta zgomotoasă
Pasăre împăiată
Cu ochii mari, speriaţi
Ca şi copiii nou-născuţi.
Pacea asta tropăită şi amărâtă
Rostogolită în vise
Ca o minge viu colorată
Privită cu legătura la ochi, transparentă
Şi nimic din întimitatea cuvântului
Aşteptat când nu e prea târziu.
Pacea asta, cadou nedespachetat
Într-o zi de Şabat, o zi virgină şi veşnică
Dupa toate experienţele atât de triste
Şi umilitoare!
Pacea asta, floare de cactus, şapte într-o zi!

grupaj din carte propus de autoare:

Ma cuissema cuisse ne te frôlera pas
je vivrai à côté d’une autre
et à côté de toi
toujours je bâtirai l’arc-en-ciel virtuel
tel un pont de soupirs
ma cuisse ne te frôlera pas
ne te transformera pas en poussière
aucune larme, rien
seule cette musique divine
ce n’est qu’un au revoir
se revoir ?
la syllabe „toi” me fait mal
c’est tout
Nicole Pottier

Coapsa mea

Coapsa mea n-o să te atingă
Voi vieţui alături de o ea
Şi lângă tine
Voi construi mereu curcubeul virtual
Ca un pod de suspine
Coapsa mea nu te va atinge
Nu te va spulbera
Nici lacrimi nimic
Doar muzica asta divină
revedere la revedere!
Silaba ta mă doare,
Doar atât

*
Scrisori
filigranate
(fragment)
Partea cea plină a paharului

paharul se poate sparge
în mii de bucaţi,
ca o oglindă care te poate decepţiona!
Dar, partea goala a paharului
are o semnificaţie, totuşi –
nuanţele paharului,
amprentele se văd mai bine
nu se mai pot ascunde,
excluşii Elfridei Jelinek
privind partea plină a paharului!
uneori se combină
amprente diferite
poţi să bei din acelaşi pahar
alteori poi fi folosite amprentele
şi rujul
care pot dezvălui secrete nescrise
precum canapeaua lui Dali
(îţi aminteşti atunci în Montmartre,
ţinându-ne de mână?)
eu prefer să-l pun în lumina bună,
acel pahar-poem atât de preţios
se poate întâmpla să reflecte curcubeul
precum un acvariu
se poate asculta şi un cântec
la mai multe pahare,
acordate simultan cu diapazonul minţii
prin atingere…murano murano
bagheta magică
a dirijorului, funcţie de plin sau gol
poţi improviza… vuieşte marea
eu aş improviza solstiţiul de iarnă
pe această orgă şampanizată
precum fântâna arteziană
din oraşul lui Gaudi

bianca marcovici
un capitol de poezii este tradus in limba franceză de scriitoarea Nicole Pottier din Franţa
Lumini diafane

Un gând despre &8222;Lumini Diafane&8221;

  1. PACTE DE L’ECHEC
    („Pactul eşecului” de Bianca Marcovici din volumul „Lumini diafane”- Traduction: Nicole Pottier)

    Des pensées
    et le ciel se bouleverse presque
    à côté de l’abîme,
    personne n’accepte sa fin
    de goudron fondu
    je suis au seuil du désespoir…
    lentement
    je referme ce pacte de subsistance
    tirant les différents verrous sur moi,
    murmurant les recommandations
    du solstice
    encore une syllabe pour endormir
    mes sens
    „j’ai eu suffisamment de patience
    avec toi”, me dis-je
    tu restes seule maintenant à te ronger les ongles
    (vice de famille)
    et dans mes yeux tu cherches des souvenirs

    Mois rouge et gémissant
    Mon pied glisse sur le sable
    où l’herbe est plantée je tressaille,
    je n’attends rien
    dans cette survie
    j’ai vu l’effroi de mes propres yeux
    il avait les yeux grand ouverts
    et un sourire aux coin des lèvres.
    Sur l’asphalte des traces de sang humain
    l’autobus explosé
    le squelette sous le ciel goudron fondu…
    Comme d’habitude
    personne ne le croit
    personne ne le voit
    quand se déclenche en moi
    la peur
    Je ne suis à personne
    je tourne en rond
    la place du milieu
    n’a pas de puit artésien,
    Ce n’est qu’ un morceau de verdure
    planté artificiellement
    qui grandit et moi je grandis
    artificiellement et je nais chaque jour,
    plus éclose,
    plus artificielle, plus silencieuse, plus ébahie
    par ce qui m’arrive
    ce n’est qu’une histoire
    de la ville au Mur des Lamentations
    de la blessure du déracinement
    au-delà de la mentalité asiatique,
    en deux saisons
    des cris dans le désert
    et un mât où je me tiens
    sur mon navire blanc-bleuté
    un seul étendard
    Levana, Levana …
    mon nom en hébreu
    personne ne le murmure ici …
    flotte l’étendard dans lequel je me drape
    d’un morceau de temps
    un ciel insipide
    Seules mes filles ont attrapé le train
    de l’espoir
    je me réconcilie avec moi-même !!!
    je me souviens du pacte de l’échec
    ceux de l’Au-delà me reconnaissent !

    Pactul eşecului

    Gânduri,
    Şi cerul se răscoală aproape
    De prăpastie,
    Nimeni nu-şi acceptă sfârşitul
    De smoală topită
    Şi eu pe pragul disperării…
    Cu încetineală
    Încheind acel pact de supravieţuire
    Trăgând diferite lacăte după mine,
    Murmurând recomandările
    Solstiţiului.
    Şi încă o silabă de adormire
    a simţurilor
    „eu am avut destulă răbdare
    cu tine”, îmi spun.
    acum stai singur mâncându-ţi unghiile
    (viciu de familie)
    şi cauta-mă în ochiul amintirii.
    Lună rouă şi îngemănare
    Piciorul îmi alunecă în nisipul
    pe care-i sădită iarba,
    tresar, nimic nu-i ce aştepţi
    înăuntru unei supravieţuiri-
    am văzut spaima cu ochii mei
    avea ochii mari deschişi
    şi un surâs în colţul gurii.
    pe asfalt urme de sânge omenesc.
    autobuzul explodat
    scheletul de sub cerul smoală topită…
    Ca de obicei nu
    ne crede nimeni,
    nu te vede nimeni
    când izbucneşte-n mine
    frica,
    rămân a nimănui
    mă plimb în cerc,
    piaţa din mijloc
    nu are fântînă arteziană,
    e o bucată de verde
    sădită artificial
    care creşte, şi eu cresc
    artificial şi mă nasc în fiecare zi,
    mai înflorită,
    mai artificială, mai tăcută, mai uluită
    de ce mi se întâmplă
    doar o poveste
    din oraşul cu Ziduri de Sprijin,
    din rana dezrădăcinării
    dincolo de mentalitatea asiatică,
    în două anotimpuri
    strigăte-n deşert
    şi un catarg de care mă ţin
    de la vaporul meu alb-albastru
    doar un steag
    Levana Levana
    numele meu în ebraică
    nu-l murmură nimeni aici…
    fâlfâie steagul în care mă învălui
    de o bucată de vreme
    un cer insipid.
    Doar fetele mele au prins trenul
    Speranţei,
    Mă împac cu mine!!!
    Îmi aduc aminte de pactul eşecului
    Cei de Dincolo mă recunosc !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s