FONTANA DI TREVI
fotografie, Delu Marcovici, oct.2006
ultimul poem şterge ultimul poem şi tot aşa
pentru că nimic nu se poate reface
şi nu există – din nou – sau, pornind de la zero
chiar dacă am descoperit elixirul, sucul de rodii
cu o picătură de wisichy, la Roma, fântânilor arteziene,
tocmai îmi spuneam o dorinţă.
Fontana Di Trevi, banul succesului, aruncat peste
cap, flesh
mai toţi se pozau, gestul, doar gestul
dozat în porţii mici, elixirul-ţi refrişează starea,
îţi redă echilibru.
pot picta pitici, îi pot descrie cu
amănuntul
uitând de piticii slabi ai memoriei mele, himere?
uitând de lumea paralelă prin care am trecut,
războiul,
katiuşele care mi-au zburat pe lângă ureche,
nici nu ştiu dacă am iubit ca-n filme?
te plângi de golul din tine
măsoară-l, e doar un balon de săpun!
cineva-ţi pune umărul la Nemurire?
chiar dacă eşti floare de colţ!
Bianca Marcovici
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 
Reuşesc
Încerc să mă joc de-a Dumnezeu;
Chiar cu mine.
Mii de bilete la loterie.
Decid: niciunul câştigător!
Reuşesc.
Îmi îndrept gândurile către tine.
Ai plecat; nu te mai întorci.
Munţi de tristeţe să crească-n casa mea.
Să se usuce florile în grădină, azaleea de pe balcon.
Reuşesc.
Tinereţea nesăbuită nu mai e de mine.
Mai bine o bătrâneţe firavă,
Un strop de rom în cafea,
Ochi injectaţi, glas tremurat, un baston.
Reuşesc.
Dan David, Los Angeles, 30-august-2007.