invitat, pictorul Eduard Mattes

eduard-mattes.jpg

portretul sotului meu

levana

si o surpriza:

editorul propune, note de lectura , de Eduard Mattes

(Material propus pentru publicare la data de: 8-02-2008 de Bianca MARCOVICI)

Semnal de carte la Haifa

\”IMPACTUL VIRTUALULUI\”
Editura Haifa, 2007
Bianca Marcovici

Am primit o carte de poeme în proză de la vechea mea prietenă, Bianca Marcovici!
Talentul ei şi modul cum este ilustrată cartea nu mai reprezintă pentru mine ceva nou! Cu toţii suntem obişnuiţi deja cu poezia ei plină de adevăruri incandescente care mi-au trezit amintiri din oraşul nostru natal, Iaşi, dar şi o reîntâlnire cu Haifa care ne-a îmbrăţişat pe amândoi în urmă cu ceva ani şi care a plâns alături de noi în timpul atacului cu katiuşe din ultimul război…
Ca artist plastic am recunoscut aluziile fine legate de \”originea lumii\” a lui Coubert şi până la Dali, impulsul de a destăinui lumii legăturile intime şi virtuale cu lumea paralelă în care trăim, în mod robotic, fără poezie. Poeta găseşte soluţiile supravieţuirii poetice chiar aici, în Israel , într-o limbă pe care nepoţii ei deja n-o pot înţelege.
Să exemplificăm:
\”fidelitatea poetică e o donare /de suflet\” (pag.29, dulceaţă de ardei iuţi)
…\”pe Lăpuşneanu tronează un coş de cireşe/ pe o masă de paie, Cenaclu în aer liber/ …
literatura a cam dispărut! nimic pe la chioşcuri,/nici o revistă de Iaşi,/
Sinagoga din Tărgul Cucului/m-a recunoscut. \”(pag. 34. \”pe Lăpuşneanu\”)
Ce o frământă pe poetă este tocmai viteza cu care trebuie să se încadreze în noua viaţă ! Să înveţe să expedieze e-mail şi să se documenteze în noi programe de calculator atît la serviciu cât şi în viaţa poetică (pe care o vedem încununată cu premii în Israel, România, Iugoslavia).
Puterea de a răbda o colectivitate ostilă poeziei, renaşterea prin poezie, ignorarea celor care privesc poetul şi poezia dispreţuindu-i pasiunea, sau, să zicem, continuarea activităţii literare ca ingineră, inclusiv tangenţele violonistice, o caracterizează:
\”…să mă scald în marea mea din Golful Haifa/ neadormită, mângâiată de vîntul
sofisticat/aşteptînd acel nedefinit semn/ al cititorului/ să mă scald pur şi simplu/ în adevărul pămîntului roşcat.\” (pag. 49, \”stîlpi de înaltă tensiune\”)
Nostim de tot poemul \”chiloţi roz\” (sau \”în pas cu vremea\”)…
am băut suficient vin roşu ca să mă simt bine şi să iert orice. Mai mult, nici un reproş
nu-mi stă pe limbă, chiar nu mă doare nimic. Sunt perfectă. Am chiloţi roz! ( pag.49)
Închei recomandându-vă cartea cu plăcerea cititorului care descoperă o carte bună:
\”viaţa pîlpîie prin nepoţi\”

EDUARD MATTES
29 ianuarie 2008 – Haifa.

 

Apariţie de carte în România (la Baia Mare):

Cartea cu desene a dlui. Mihai Eizikovits, supravieţuitor al Holocaustului

„Ce a fost…nu mai este!”  

Şi totuşi, ce a fost este foarte aproape de a se repeta…!  

Autorul trage însă semnalul de alarmă asupra unei tragedii umane care stă să se petreacă sub ochii noştrii ignoranţi, în această epocă lipsită de valori morale şi de modele adevărate!

   Dl. Eizikovits aparţine unei generaţii care-a trăit de toate!

Bune şi rele! De la viaţa simplă dar muncită a evreimii de pe plaiurile maramureşene care a ştiut să trăiască în armonie cu celelalte populaţii şi până la vârsta senectuţii într-un   Maramureş modern, controversat cultural dar mai ales politic,

dintr-o Românie care bâjbâie căutând drumul democraţiei într-o Europă unificată.

   Viaţa domniei sale a decurs după canoane neştiute de către tânăra generaţie, ea pulsând între o copilărie fericită şi domestică pe lângă o gospodărie prosperă şi într-o atmosferă de familie evreiască iubitoare şi credincioasă în „Atotputerni-

cul” (aşa cum se exprimă însuşi autorul) şi o adolescenţă dintr-o dată brutală care fără explicaţii logice, l-a aruncat împreună cu alte milioane de victime într-un iad numit „Holo-

caust” din care foarte puţini au mai ieşit şi chiar pentru acei „norocoşi” care-au mai văzut lumina zilei dindărătul norilor groşi ai istoriei, zilele n-au mai fost zile şi nopţile, nopţi!

   Imaginile ororilor trăite nu-i dau tihnă dar Mihai Eizikovits

a găsit totuşi puterea să iasă, să-şi depăşească coşmarurile nopţilor albe şi să pună pe hârtie pentru noi, cei mai tineri decât el, mărturii ale acelor vremuri încă neântinate de ură pe-atunci, în perioada antebelică,când încă nu se bănuia până la ce culmi poate ajunge cruzimea omenească!

 

Atenţia autorului se îndreaptă în această carte de istorie, asupra grupurilor de evrei simplii, săraci, muncitori, care-şi agoniseau bucăţica de pâine cu multă sudoare dar care-şi

respectau îndeletnicirile cu sfinţenie, aşa cum o făceau dealtfel şi în faţa Altarului, rugându-se în sinagogi.

   Ocupaţiile lor zilnice au fost foarte diverse, de la plugărit, până la creşterea animalelor, tăierea lemnelor şi până la meseriaşii foarte apreciaţi atât la sate cât şi la oraşe de către clienţii lor aparţinând unor pături sociale diferite.

   Desenele sale uşor naive dar încărcate din abundenţă cu sinceritate şi nostalgie, ne emoţionează până la lacrimi şi ne

face să ne simţim ceea ce de fapt suntem, fraţi cu personajele cărţii, cu atât mai mult aici, în Israel, pe Pământul mult visat de ei şi din păcate, neatins de către simplele lor încălţări.

   Postfaţa cărţii reprezintă un autentic semnal de alarmă, autorul adresându-se într-un mod foarte direct dar şi foarte amical cititorilor, cu rugămintea de-a nu uita „ce-a fost…”, de-a nu permite repetarea greşelilor istoriei şi a nu-i uita pe acei „oameni de mare omenie, care cu un curaj şi de o îndrăzneală până atunci neîntâlnite,…au ajutat evreii în diferite moduri pentru a-i salva sau pentru a le uşura suferinţele!”

   Chiar aici, în Israel, în acest loc mult visat de către acei care nu mai sunt, atât ziua, cu ochii deschişi, printre broboanele de sudoare, cât şi noaptea în visele lor zbuciumate şi strivite de grija zilei de mâine, chiar aici creşte azi o generaţie care, în marea ei majoritate, înclină să ignore şi să uite trecutul căruia cu toţii îi suntem datori cu nemurirea!

   Să punem deci, cu toţii, umărul la acest efort pentru ca ceea ce a fost…să mai fie!

                                                

                 

 EDUARD MATTES

Lasă un comentariu