cartierul meu

thumb1.jpg 

Noemi, fata mea! 

Haifa ,octombrie, 1991

„Chiar că nu-mi vine să cred, dar am ajuns în Israel. Totul aici este minunat, dar trebuie să mă acomodez.Îmi este foarte greu numai între ruşi, noroc că este Lilah, mai discut puţin cu ea. Dacă nu era ea nu puteam să vorbesc cu nimeni. Trebuie să vorbesc în ivrit. Să scriu şi să citesc mai merge, dar să vorbesc nu prea. Acestea sînt primele mele impresii de cînd am venit în Israel. Aici este magnific. Sînt locuri şi mai frumoase decît Israelul, dar aici mă simt bine, aici este Ţara mea.”

…. Început şi sfîşit de jurnal sau, mai bine zis, cel mai scurt şi concis jurnal scris de Noemi, la 14 ani, „fiica mea cea mică”
 scrie poezie în ebraică deja!
 


 
Mon quartier enlaidi
poèmes   
 –
par Bianca Marco
vici

      

Confidences à un café

lorsque résonne dans les mégaphones

« Allah est tout puissant »

dans mon quartier, celui qui est enlaidi

j’ai envoyé en vain l’invitation, davantage poème-

je ne fais pas partie de ce groupe,

de ces amis,

avec lesquels tu communiques !

tu m’as laissée seule avec moi-même,

dans ce mois d’août infecté de chaleur

et de violence

mais les reproches ne sont qu’un souvenir flou

comme tant d’autres deviennent de vagues amis,

de vagues réactions…

le café d’aujourd’hui est amer.

 

Traduction de Nicole Pottier.

16 gânduri despre &8222;cartierul meu&8221;

  1. Mi-am ascuns identitatea sub frunze.
    Căutau albinele, căutau.
    Doar o schijă rătăcită de la sânul mamei otrăvite
    A reuşit să citească mesajul.
    Am murit înainte să mă fi putut spovedi
    Dimineaţa, soarelui mai laş decât mine.


  2. cartierul meu cel slut


    Destãinuri la o cafea
    megafoanele se aud
    “Allah e binecuvântat”
    în cartierul meu cel slut –

    am expediat în van invitaþia, poemul-

    m-ai lasat singura cu mine,

    în augustul ãsta infectat de caldurã
    ºi pricini,

    dar reproºurile sunt o vagã amintire,

    cum multe devin vagi prietenii,
    vagi reacþii …

    cafeaua de azi e amarã.

    bianca marcovici

  3. peticele se poartă
    sunt o modă…peticit.
    portocalii verzi roşii
    albe cusute cu aţă maro.
    petice de clown
    petice batiste
    să iesi în evidenţă
    inimă peticită
    în loc de „inimă vrăjită”
    camera a cincea a visului galben
    ireparabilul numai moartea

    bianca marcovici

  4. Prăjina

    Elita s-a izolat pe un munte de ceară

    Cineva a aprins focul

    în apropiere

    încet încet muntele a început să se topească…

    Aşa că

    „Nici cu prajina nu le ajungea-i la nas”
    celor incluşi în aşa zisa elită-

    Prajina nu se topea ci creştea văzând cu ochii

    Elita , încet încet şi-a dat seama

    Dar a fost prea târziu

    A început să se topească şi ea…

    Cei salvaţi din elită aveau galoşii plini de ceară

    Stinşi în gheaţă

    Nici dializele nu mai puteau ajuta Elita.

    Nici nimic.Totul se potriveste si se interpretează.

    Nici o statuie.

  5. respiraţie gură la gură

    orbită fiind de lacrimi de febră.

    mă sperie însă orice legatură de inimi,
    mi se pare ca pot fi prinsă
    într-o capcană a tăcerii
    în vara asta atât de toridă.

    absurda-i virtualitatea,
    uneori te poate lovi cu acidul cuvântului
    ceva tot mai puternic decât iubirea-

    păstreaza-mi o amintire caldă
    în ceasul aprins de lună plină
    numai atunci
    mă vei recunoaşte.

    Nici când n-am rănit lumina întunericului
    Doar umbra-mi…ascunsa-mi în trup de femeie.

    Îţi las moştenire
    neînşelarea cuvântului
    din memoria necerşită.
    nici când n-am trişat…
    doar măşti de împrumut
    să pot supravieţui doar o clipă
    şi nisipul încolţeşte.

    n-am sărit peste
    calul de lemn al nimănui.
    doar te minţi
    adevârul lui Socrate
    ce-i „folositor” inimii.

    mă rog, vineri de vineri,
    în puţinele cuvinte citite în aramică,
    salveaza-mă limbă ebraică, e timpul,
    nu-i loc de amintirile altora. mormânt aruncat peste epave de femei. poartă-ţi singur stigma parăsitelor.

    respir, în sfârşit fără cuvântul tău,
    greşeala de a-mi căuta un mentor prin vecinii mioritici, să sughiţi să sughiţi!
    (nu te speria fac băşcălie când am febră)
    nevoia mea. nevoia de poezie
    nevoia ta de a supune… de a avea mereu ultimul cuvânt,veninul dulce.

    pământul roşu e năclăit de speranţe.
    la Ierusalim se reflectă lumina mea
    alb-gălbuie de pe ziduri de soare.
    ziduri ziditoare joc de domino.
    mi-e mult mai bine acum,
    neştiinudu-te,
    mult mai bine ştiindu-te pierdut.
    desfacerea gândului în şapte
    e semnul replierii în fagure
    alef bet ghimel dalet… te du tot te du
    august necăjit.

    usuca-te fierbinte şi cerul gurii tale
    din cântări, o rodie doar o rodie

    zgomotul ocult al memoriei

    picăturile de ploaie
    iarba atât de crudă
    şi roua îmbătătoare.

    scorburile umplute cu câlţi
    precum urechile visului,
    flautul cuvântului,
    copacul din noi sădit
    în nisipul călător.
    asfaltul topit…delirul delirul
    frunzelor

    nu pot să fiu supărată pe tine.
    niciodată!
    despart întotdeauna poemul de viaţă…
    n-am încotro!

    nisipul se cerne printre degete

    „e pur si muove”

    bianca marcovici

    18.08.05 (c)

  6. Ai făcut totul

    Miros de bărbat
    Miros de femeie
    Un al pacino şi
    O oarbă.
    Ai făcut totul să mă seduci
    În cuvinte.
    Irezistibil
    Orbit
    De tine
    Orbit de mine
    Un al pacino mirosind a orhidee
    Mirosind a bărbatul din mine
    pe veci

    *

    Despărţirea de mine din tine

    ai început să te mişti în năvodul cu ochiurile spre ea.
    mereu spre acea ea.
    perfidă. privindu-te prin sticla geamului – acvariu
    cum îi străjuieşti nemărginirea închipuită-n căsnicia faţadă

    ai început să-ţi închipui sărutul ca o profanare de morminte. greţos e că
    nu-l poţi oferi nesimţind atracţia divină a sunetului permutat în inconstienţă
    ma regăsesc uneori în frânturi de cuvinte anexată ca o cămaşă de noapte – doar franjuri

    plasa ta specific cu noduri solide
    în care te-ai prins singur ca într-o capcană artizanală
    şi mie sărutul acceptat mi se pare greţos în despărţirea de mine

    ***

    m-am simtit defloarată
    într-o clipă uitatoare de vîrstă
    şi principii
    într-o zi îin care diafragma minţii s-a spart
    umplindu-mă de sîngele cald
    m-am simţit deflorată

    poezia n-are nici o şansă

    de a păcăli un nevăzător
    citindu-i în palmă
    poemul trosnind din genunchii
    invalizi
    când peisajul te fură
    prin gotica bucătărie a răspunderii
    colective
    …de a cântări echilibristic
    metamorfozele cheii succesului
    al acopuncturii demersului de sine
    prin profesionalismul imaginilor locale
    când poemul nu se mănâncă pe pâine
    la ora cînd semnificativă e
    recunoaşterea concentrării
    în poem
    a câtorva romane ştiinţifico-fantastice
    al trenului care a pornit în căutarea
    prinţului rătăcitor
    într-o zi când soarele n-a apus
    între sânii melancoliei-linia vieţii-

    din păcate poemul înghite multe file nerostite
    într-o lentoare a apelor niciodată citite
    alături de lumea ce-nfulecă
    bătăile de inimă ale poetei

    …de a păcăli vioara
    indiferenţa…

    Răceala fericirii

    de a mă replia în găoacea mea.
    e greu să mă despart de mine
    prin tine, răceala fericirii
    în felul meu sunt axe şi repere
    care duc spre infinit
    niciodată nu mă întâlnesc
    niciodată nu-s perpendiculară
    pe viaţa mea
    dar tu m-ai chemat
    să te ascult cândva
    rigiditatea mă inhibă acum
    iar
    ultimul discurs mi-a adormit simţurile
    aproape definitiv.

    nu mă mai recunosc
    ultimul pai de care m-am apucat
    ca de o plută
    m-a înecat
    privind în ochiul cuvântului-

    bianca marcovici

    preluat din

    galeria agora, noembrie, 2004

  7. sticla geamului

    ai început să te mişti în năvodul cu ochiurile spre ea.
    mereu spre acea ea.
    perfidă. privindu-te prin sticla geamului – acvariu
    cum îi străjuieşti nemărginirea închipuită-n căsnicia faţadă
    ai început să-ţi închipui sărutul ca o profanare de morminte. greţos e că
    nu-l poţi oferi nesimţind atracţia divină a sunetului permutat în inconstienţă
    ma regăsesc uneori în frânturi de cuvinte anexată ca o cămaşă de noapte – doar franjuri
    plasa ta specific cu noduri solide
    în care te-ai prins singur ca într-o capcană artizanală
    şi mie sărutul acceptat mi se pare greţos în despărţirea de mine

    ***

    m-am simtit defloarată
    într-o clipă uitatoare de vîrstă
    şi principii
    într-o zi îin care diafragma minţii s-a spart
    umplindu-mă de sîngele cald
    m-am simţit deflorată

    poezia n-are nici o şansă

    de a păcăli un nevăzător
    citindu-i în palmă
    poemul trosnind din genunchii
    invalizi
    când peisajul te fură
    prin gotica bucătărie a răspunderii
    colective
    …de a cântări echilibristic
    metamorfozele cheii succesului
    al acopuncturii demersului de sine
    prin profesionalismul imaginilor locale
    când poemul nu se mănâncă pe pâine
    la ora cînd semnificativă e
    recunoaşterea concentrării
    în poem
    a câtorva romane ştiinţifico-fantastice
    al trenului care a pornit în căutarea
    prinţului rătăcitor
    într-o zi când soarele n-a apus
    între sânii melancoliei-linia vieţii-

    din păcate poemul înghite multe file nerostite
    într-o lentoare a apelor niciodată citite
    alături de lumea ce-nfulecă
    bătăile de inimă ale poetei

    …de a păcăli vioara
    indiferenţa…

    (noembrie
    varianta la galeria agora 2004)

    bianca marcovici

  8. totul se va repeta
    la o altă scară
    sacrul cuvântului se revarsă
    ia totul la vale
    zidul meu de sprijin
    îmi apără spatele
    va fi alt septembrie
    umbrit de apele mării
    şi suferinţa pământului
    îndestulat de cadavre
    neaşteptatul secol

    dedicaţie

    ai rămas acelaşi
    un fulg pe buzele mele
    în miez de vară
    o scânteie de viaţă
    aducatoare de sentimente
    înteţite şi virgine
    o lacrimă de bucurie pe obrazu-mi
    ars de soarele
    infernal
    un poem alb atât de alb ca
    rochia de nuntă

    bianca marcovici (c)

  9. Ma sperie orice legatură de inimi

    Mi se pare ca pot fi prinsă

    într-o capcană.

    Absurda-i virtualitatea,

    Uneori te poate lovi cu acidul cuvântului

    Mai puternic decât iubirea-

    Nici când n-am rănit lumina întunericul

    Doar umbra-mi.

    Bianca Marcovici

  10. jurnale de toamnă

    Ca să vă fac puţin să coborîţi pe pamânt, am să vă zic ceva nelegat de magia în sine. O plachetă de poezie editată în Israel, mică şi draguţă, la care ţin enorm , prin ’96, aparută deci, am intitualt-o MAGIA PIETREI !
    Daca aş face o retrospectivă, ce m-a inspirat atât de mult şi, le-am considerat clipe magice :sunt pietrele… pornind de la piatra de mormânt al tatalui meu care, nu am putut muta-o aici in Israel. (ar fi trebuit cărată de la Iaşi), pâna la Zidul Plângerii şi piatra sfânta din tunelul (minara …în ebraică) de la Ierusalim (pe care am atins-o , reculegere deplină, revelaţie numai pentru acei ce cred in zidul nostru cu adevarat. Piatra cea de 600 tone, dintr-o bucată, centrul pământului, locul în care soarele are raza cea mai scurtă!)
    Dupa ce o atingi şi am atins-o, m-am rugat şi am simţit că inspiraţia e o infuzie solară în absenţa soarelui. Zidul Plânge e o realitate. Mai am şi o piatră dintr-o scorbură , luată de la Columnele din Timna, Columnele lui Solomon. Pusă la tâmplă sau la urechi, e ca o scoică, fără să auzi însa vuetul mării. Simţi energia , simţi istoria de milioane de ani, e o piatră de bazalt, parcă încrustată, simţi ceva echivalent cu redarea lucrului pe care îl doreai, ca ultimul lucru pe care vroiai sa-l posezi
    şi s-a întimplat!
    ***
    tot o performanţa-i monologul.asta-mi aminteşte şi de Paganinii,solo-
    ul său pe coarda sol, capriciul nr…cutare, aşa e şi cu scrisorile
    către poetul ideal, care nu e ba e ideal,doar muză, dar toate se opresc însă la un
    punct.
    ***
    să visezi să improvizezi.să te ascunzi în cuvinte.să le pisezi înpiuliţa de nuci sau pe rişniţa de cafea.să le dai o formă sau, să le
    simţi ca nisipul strecurandu-se printre degete. să plângi după ele. drama necomunicării. asta
    facem toţi:monologam cu alter-ego-ul nostru, divulgând, până la urmă, soarta lumii la nivel de micron, microb fără nici o frustrare inamică, cum mulţi presupun steaua mea galbenă
    ca o obsesie a neamului.
    taud*(greşeală)

    De toamnă. au pârguit doar poamele dulci.
    neconstrâns legamânt de toamnă.
    flori căzânde.
    uscaturi plimbate pe caldarîmuri.
    vârsta mea alerga înapoi
    să prindă mărul neputred.
    nici o competiţie.
    întoarcerea se întrerupe semeaţă.

    #

    Profesorul meu de vioara mi-a zis într-o zi:”meseria se
    fură,Bianca”,1% e talentul şi 99% e munca!
    L-am întrebat însa, cum e posibil?
    Mi-a zis :”te aşezi în primul rând la filarmonică şi, urmareşti marii
    violonişti cum cântă. Fără să vrei tu vei pune în practică ce vezi
    şi asculţi.”
    Nu am lipsit de la nici un concert săptămânal, aproape 13 ani de
    zile! Dar, n-am ajuns decât într-o …orchestră.
    Cred că, la fel e şi în literatură. Mai toti suntem orchestranţi.Prea
    puţini solişti sau virtuoşi.Sunt mulţi profesionişti în literatură
    dar, prea puţini solişti care sa reziste pe podium.

    2.10.05

    OROLOGIUL
    toţi avem câte o noapte de regrete
    vise reluate privind limbile ceasului
    neaţipind nu putem previne
    moartea
    nu putem previne sau anihila durerea
    cauţi mereu sprijinul astrelor
    sau a îngerilor
    care te-ar putea proteja
    pe tine şi ai tăi
    dar frica frica…nu alege
    bianca (C)
    11.12.05

    raca din mine zice altceva…e totul prea perfect in ce se scrie în zodia mea:
    racul e un mediocru, autodidact, mama perfecta, soţie ideala,prietenă
    sinceră,uraşte din suflet când e cazul şi definitiv, se razbună!
    reuseşte în viaţă foarte greu dar, ajunge sus în piramidă, prin muncă!
    dăruieşte nimicuri,talentele apar târziu şi le
    pune în valoare. părăseşte tot la un simplu gest când se simte
    nedorită.preferă apele tulburi!

    19.05.0 ” radiaţia cuvântului”
    LARRY

    păstrându-mi aparetenenţa
    la izvorul inimoşilor
    la filonul stării de a fi cuvânt
    răscolind rascolind în omul pamânt
    în lutul care se mulează pe mine
    îmi ia forma
    neînghiţindu-mă totuşi
    revelaţia cuvântului, vederea…

    *

    Ceaţa ceaţa
    care învăluie totul
    radiază starea de aşteptare
    acordul, armonia, visul
    clipoceala simţită a apei
    resemnarea poemului,
    de a mă cunoaşte vocea a secat
    renunţarea sofisticată
    a poetului fără punct

    bianca marcovici
    Haifa
    25.05.06

    întrezăresc absenţa ta
    gând de fum de ţigară
    în meditaţia pierdută
    Noi doi părăsiţii
    Noi doi neresemnaţii
    Noi doi amicii
    De suferinţă
    plăcerea de a constata
    „lumina de după ploaie”

    În viaţa coş de gunoi

    Eşti ca un paratrăsnet
    Culegi fulgerul
    Şi mi-l transformi
    În artificii-curcubeu
    Peste podul meu de vise
    Înger din jumătate de ZEU

    perfid te-ai regenerat prin mine

    Nepoţi-mi dau seva
    cu toate că m-aş duce
    undeva unde soarele nu arde
    iar deşertul e oază.
    nici martor nici suflare
    copac de răcoare!

    agora,iulie 2004

    pentru istorici
    text personal

    Amprente : [versuri] Marcovici, Bianca ; Clusium, 1999

    Editor Marcovici, Bianca
    Vedeta Subiect Literatura româna / Poezii
    Editura Clusium
    Menţiune Responsabilitate Bianca Marcovici

    An 1999

    Editie Ediţia a 2-a, revazută şi adăugită

    ISBN ISSN 973-555-213-2

    CZU 859.0-1

    Descriere Fizica 96 p.

    Divizionară
    Localitate Cluj-Napoca

    Tipografie
    Mediu *Carte tiparită

    Tip Publicatie poezie

    Periodicitate

    Nr. Inv: Disponibil: Da Localizare: Regim Carte: împrumut la sală de lectură Cota: 859.0-1/M33

    bianca marcovici (c)

  11. Şlefuiesc viitorul,
    îl presupun.
    Resentimente
    pentru trecutul mioritic.
    Cuibul nostru
    pare un aşternut
    Şifonat
    Pus la spălat la 90 de grade Celsius.
    De mâine,
    chipul său călcat
    de impresii.
    mă va străfulgera.
    Faţa frumuseţii tale
    a apărut la asfinţit
    Înainte de contemplare,
    înainte de revelaţie.

    *

    Flux reflux.
    Îţi vizitez uneori creierul
    Ai o corolă protectoare
    Eu pot transpune
    integrala minţii tale
    Pe muzică
    N-am putut să ignor
    partea ta obişnuită
    Chinuită de aroganţa cifrelor.
    Semnul tău:
    oţel transfigurat
    într-o clădire modernă
    Clavicula renaşterii mele.
    *
    mi-am îngropat dragostea
    mi-am îngropat mama…
    covărşitor
    poem al unei clipe.

    *
    nu există
    trandafir fără spini
    şi dragoste fără ceaţa de pe ochi,
    ezitarea de a recunoaşte.
    şira spinării a căpătat putere
    mi s-a ridicat fruntea.

    Bianca Marcovici
    http://www.romanialibera.com

  12. *

    citindu-ţi în palmă
    te idealizez tocmai ca să-mi controlez
    ilaritatea, pulsul
    care sare mereu de la trambulină
    direct în marea mediterană.
    mai tot timpul sentimentele devin
    otrava
    legănată în paharul cu apă şi cuburi de gheaţă…
    tu
    peste cearceaful imaculat
    făcut sul
    după o noapte atât de zbuciumată…
    seduci lumina zilei ca pe o femeie de stradă!

    clipirea standard o urăsc, târziul ambiguu
    poate din cauză că iubesc acel fel
    de a spune da. da. mă copleşeşti cu
    dedublarea vorbei reţinute de filtrul
    împlântat în craniu ca o pâlnie.

    pledoaria despre şi cu miresmele neexplorate.
    stările flux.
    neimitaţia intonaţiei
    chiar dacă-i acelaşi registru
    permutări de viespe
    neluate-n seamă de scorpion.

    scările mele poetice
    care urcă pe faianţa peretelui
    mereu din faţa mea
    ca din pământ
    odată am să ajung acolo
    unde
    zăpada mi se va lipi de pleoape
    iar tu îmi vei surâde-n somn!

    sunt femeie şi pun întrebări naive
    e normal să pun întrebări naive
    e foarte normal să mă ascund în întrebări naive
    picturile naive nu nasc confuzii
    creierul nu trebuie conectat la nici o priză
    desfigurarea umană intervine la plictiseală

    aş cuceri marea
    ca pe un bărbat!
    (în tinereţe n-am făcut-o!)
    cu gesturi de femeie
    până când i-aş sugera refluxul
    senectuţii
    ca o înecare firească
    în abisul cuvântului,
    ca o împăcare…
    chiromanţia mâinilor
    încleştarea din urmă
    adoratoare.
    poate atunci, numai atunci
    o să mă caute Pierdutul.

    bianca marcovici

    preluat din galeria agora on line
    octombrie, 2005

  13. vibrez ca o harpă din Cetatea lui David

    hranindu-mă cu adieri de vânt şi cuvinte

    eu pot trezi dirijorul amorţit

    chiar dacă în actul final el cade de oboseală

    artista se retrage în spatele cortinei

    dregându-şi vocea cu un ou crud

    nu poate răspunde la afecţiunea publicului

    clarviziunea ucide din faşă aberaţiile registrului

    în orgi sinistre

    baletul bărbaţilor dechizaţi e de prost gust

    sunt raşi prin locurile bărbăţiei. stupizi.

    mereu arcuşul meu dezechilibrat

    de distonanţele efemere

    dansul săbiilor parcurge mereu acelaşi cerc de foc

    un Maghen David luminează în noapte ca o făclie

    boala ta -aşa zisă „incurabilă”

    e o faţadă de dezertor!

    Refă-te dirijor amorţit din cercul de foc!

    &

    Inexorabil. lucrurile sunt mereu spuse

    cu altă dicţie, altă caligrafie de litere binome

    de pe perna amintirii.iniţiale , bicepşi, rugăciuni de iubire.

    la fel si scenariile filmelor sunt-în fapt- o repetiţie

    cu alte decoruri de mucava…

    alte maşinuţe distruse pe calculator,

    alte explozii de galaxii nefinisate

    din gaura neagră a triunghiului absorbant.

    de vezi chipul meu arzând on line în oglinda virtuală

    e , pentru că vrei să te autodistrugi

    focarul răului e clima noastră

    mizerabilă şi

    menopauza

    femeii cu părul cărunt!

    se poate dezvolta tema abţinerii. şi eu!

    harpa tristeţii

    Bianca Marcovici

    14.01.07

  14. aburi de femeie”, 2004

    matricea infectată de virus

    Salut Axioma mariajului meu
    Determinantul mărarului neuscat,
    Matricea zero a fecundităţii
    şi fertilităţii,
    Integrala din integrala
    Derivatei,
    sublime şi diferenţiat.
    Când tu eşti numai cu mine
    în aparenţele restante,
    cel putin
    pe firul apei calatorului din stele,
    naufragiu-
    Renasc din nou
    pe nota do re mi fa sol la si …do,
    portative necunoscute,
    diezii, bemolii, becari,
    toate cheile secrete
    ale lumii, viorile,
    viorile mele
    clepsidre

    ca o sirenă îndragostită
    de hoinari “de-apururi si înca o zi”
    bianca marcovici

  15. Cromozomul 47
    personale [ ]
    jurnale
    Colecţia: texte filozofice

    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Bianca Marcovici din Haifa [levana ]

    2008-02-15

    Cromozomul 47
    Am văzut, de curând, „o piesă de teatru” sau mai curând o scenetă care m-a impresionat profund! Mi-am închipuit că va fi ceva educativ din moment ce s-a aprobat să fie prezentată în timpul serviciului. Personajul principal numai actor nu era …Doi fraţi, unul actor, celălalt „handicapat”, chiar şi aşa era în realitate: ochi „de chinez”, buză căzută, bîlbîit, vârsta aproximativ 30 de ani! Un tablou tipic al „sinndromului mongoloid”.
    Povestea a început de la numărul cromozomilor, care în mod normal trebuia să fie 46. Dar el s-a născut cu 47 de cromozomi, ceea ce a influenţat enorm viaţa familiei. Tînărul cu handicap, născut aşa din cauza
    ” greşelilor naturii”, după cum se înţelege, avea doar un cromozom în plus. Chipul acela ciudat şi atât de respingător, recita, vorbea corect, chiar dacă saliva i se prelingea pe haine. Reuşise să cucerească sala, să se facă plăcut, prin relatarea situaţiei familiare cu o precizie de ceasornic. Respins di cei de jur , privit ca bolnav, doar pentru că se exprima mai greu şi avea un aspect nu prea atrăgător, dar nu era „mefagher”, adică înapoiat mintal.
    Autenticul handicapat povestea, alături de fratele său, calvarul familiei sale, de la început şi până în prezent. Problemele fratelui sănătos nu erau nici ele uşoare: a accepta un frate handicapat e o problemă sufletească şi de conştiinţă mult mai gravă decât îşi poate închipui, micile incidente fireşti ce pot apare între fraţi! Sentimentul de respingere faţă de fratele handicapat a durat până la vârsta de 14 ani. Efectiv l-a urât!
    La sfârşitul piesei a apărut mama lui cea adevărată! Au avut loc discuţii cu cei din sală, atmosfera era încărcată dar nu-şi aveau loc sentimentele de milă… ci, mai mult durerea… Îmbrăţişările îi copleşeau pe cei doi şi, curând am asistat la o cerere de prietenie!
    Tânărul handicapat, privind în sală s-a îndrăgostit , la prima vedere, de o colegă de serviciu … Îi oferă un inel cu un „cromozom” încrustat. Totul cât se poate de real, lacrimi în sală, etc.etc…
    Nici eu nu m-am putut abţine să nu plâng. Fratele, un actor de mâna întâi, a ţinut sala peste două ore, cu tot felul de subiecte, improvizând funcţie de întrebările publicului! Am fost însă teribil de impresionată. Mi-am pus întrebarea ca mamă, dacă eu, personal aş fi suportat aşa ceva!
    bianca marcovici
    aparut in JURNALUL SAPATAMANAL, TEL AVIV, 14 FEBRUARIE, 2008

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s