Ceaţa de pe ochi !

marea-moarta.jpg

 foto, Marea Moartă

Ceaţa de pe ochi! Da, iar s-a anunţat ceaţă. Mereu se anunţă ceaţă în nord sau sud. Cică:”arafel (ceaţă în ebraică) în Neghev”! Uneori ascult ştirile cu interes, alteori prefer să le ignor. Se aude ca o muzică totul, pe un ton liniştit, chiar daca-i vorba de ceva tragic sau ceva vesel. Îmi pun mai bine Kol HaMuzica. Post de radio cu muzică clasică: Mozart, Beethoven, dureri liniştite, foşnet de ape, cuvântul. Aşa pot să lucrez la micile proiecte de serviciu. Cînd vine colega, totul se mai schimbă. E puţină viaţă în încăperea asta, puţin anostă, dar oarecum potrivită pentru un fel de intimitate de serviciu. Trebuie să ai conştiinţă ca să poţi să lucrezi. Singură mă autoeduc. Nu stau pe orele aferente proiectului. Cînd termin un proiect cer altul. Mă plictisesc prea repede „de stat degeaba”…de plimbat prin clădire sau de luat cafele de la maşina de cafea! E semigratuit totul, chiar şi mâncarea de dimineaţă de la maşina cu mici sendvişuri, băutură sau fructe. Adică nu, se opreşte …şkalimi pe salar, dar dacă n-o prepari, tot e ceva! Se dă şi Coca Cola, dar n-ai voie decit o cutie; reprezintă 1/4 din porţie; restul pina la total porţie, poţi să-ţi iei alte tipuri de cutii, cum ar fi cu brânza, sendvişuri sau, la alegere, salate in cutii de plastic; Costă circa 16 şekeli, micul dejun, porţie care o poţi extrage din maşina automată cu „cartisul” magnetic de serviciu, ca la bancă, un fel de viză de credit. Numai ca, nu mai sunt blondă; uneori maşina nu mă recunoaste; atunci forţez aparatul, îi trag cîţiva pumni; dacă nu reuşesc cu binişorul, mai pun şi un coleg amator de senvişuri care mai cad pe gratis; doar tot mi-a mâncat banii din salar fără să mă servească! Chiar şi pentru mâncarea de prânz e un fel de pauză calculată să respiri adânc intre feluri. Manânc însă în limba română, mai pot zice un banc, sau să ascult de la colegii veniţi din România. Fiecare manâncă pe limba lui. E un vacarm interesant în jur, dacă tragi cu urechea. Cu binele te obişnuieşti repede! Maşina inventată şi pusă să funcţioneze, ca într-un film a lui Charle Chaplin, care te obligă să mănânci automat, în cîteva minute, pînă şi popuşoiul –porumb care ţi-l băga în gură, la ore fixe, într-un ritm impus de o maşină care te hrănea automat, în timpul serviciului, numai ca să nu pierzi nimic din ziua de muncă, aşa ceva încă nu s-a inventat la noi, dar va fi! „Timpii morţi” sunt pretutindeni. Trebuie să funcţioneze numai conştiinţa de sine – nu eşti plătit degeaba; trebuie să-ţi faci datoria, altfel eşti dat afară la primul val de restructurări! Amos Oz zicea pe undeva: „ce rost are să citeşti partituri muzicale cînd nu cânţi la nici un instrument şi nici nu intenţionezi să înveţi” , gîndindu-se la fiica sa, personaj dintr-o carte,”să cunoşti o femeie”! După mine, fiecare cu pasiunea sau cu obiceiurile sale. Chiar şi-ntr-o căsnicie trebuie să accepţi toate tabieturile ca sa poţi rămâne cu omul de lângă tine, până la sfârşit. Dar să cunoşti o femeie sau mai multe … e un subiect neepuizat, încă! Uneori viaţa nu e cum dorim să fie. Uite, colega mea de serviciu a „dat-o-n bară” cu viaţa personală! Frumoasă nu e…are totuşi şarm! Corp de fetiţă de 14 ani, nedezvoltat, fîşneaţă, roşcată vopsită, faţa smeadă cu buze cărnoase, senzuale, picioare cu pielea bronzată, picioare perfecte când o vezi cu fustiţe, ochi căprui, bine conturaţi, gene naturale dar cu o privire de mioapă (nu-şi pune ochelarii de vedere, îi poartă numai la condusul maşinii), sînii bine proporţionaţi, îmbracată mereu cu bluze negre decoltate şi pantaloni cu paiete aplicate, cizmuliţe cu vîrfuri, dinţi albi, sidefii, unghii aplicate, lungi (oare cum s-o descurca cu ele, gindesc ca muziciană cu unghiile tăiate-n carne!!! ) O auzi de departe cînd se aproapie de cameră, bocăneşte ritmic pe pardoseala de mozaic, într-un fel anume. Acum e aproape divorţată, la doar 32 de ani! Zic aproape, pentru că divorţul nu s-a pronunţat! E tracasată mereu de întîlnirile de la avocat, plângerile soţului, pensia alimetară pe care el nu o plăteşte regulat pentru cele două fetiţe neîmpărţite încă între soţi! Dar celelalte da! El, încornoratul i-a pus lucrurile afară. Se pare ca o parte din haine i le-a aruncat şi pe geam! Orarul impus de legile scrise şi nescrise pentru convieţuirea necomună a celor doi, foşti căsătoriţi, s-a complicat şi se complică pe zi ce trece.Totul a început de la un curs de serviciu, de după programul de lucru. Cursuri pentru obţinerea unei măriri de salariu. Cursuri de reciclare. Daca ajungeai să faci 400 de ore ţi se face această adăugare la salariul de bază, bună şi pentru pensie, baza foarte mică, trebuie să te reciclezi că altfel ajunşi la pensie doar cu chef de pensie, pentru că pensia în sine e echivalentă cu, să zicem, ceva sub salariu minim, chiar după mulţi ani de serviciu! Colega mea, de origină marocană, Rahel, s-a îndrăgostit, peste poate, de un alt coleg de serviciu, de la un alt şantier! Ce mai, aventură cu nabădai! Tipul, evreu de origină oarecum şi română i-a sucit capul cu totul! Adulterul a ieşit la iveală destul de repede! Familia ei a cam renegat-o după aflarea veştilor, oameni care ţin tradiţii şi, nu acceptă o recăsătorie, mai ales cu un nereligios ! Pur şi simplu fetele ei, mici, de doi ani şi patru ani, erau lăsate la familia ei sau a soţului, la întâmplare, uitînd să vină la ora promisă să-şi ia fetiţele, invocînd că merge la cursuri, de la care dispărea până la urmă, bineînţeles cu colegul. Îşi pierduse orice simţ matern… Nici o mustrare de suflet. I se cuvenea! Dragoste aproape „chioară”, ce mai! Sorin , amantul, om cu familie cu două fete mari, în vîrsta de 44 de ani, înalt, bronzat ,cu pămătufuri de păr alb pe la perciuni, îmbrăcat mereu în maiouri colorate fără mâneci, purtînd tot felul de chei şi lucruri atîrnate la brîu şi ţechini strălucitori pe maiou, nu avea nici un gînd serios, încă o aventură, nu era nici la prima nici la ultima… Umbla în halul ăsta la serviciu, ignorînd pînă şi bunul simţ elementar, să nu i se vadă părul de la subţioară. Se dădea sportiv, lucra la întreţinere, dar şi la ” întreţinera psihică” a lui Gaby, care plîngea mai tot timpul, după fiecare convorbire telefonică cu mama sau sora ei, care încercau să o aducă pe drumul cel bun! Pe Sorin parca-l angajase sa-i distrugă viaţa, picătură cu picătură, îi sorbea toate vorbele la telefon, opt ore… din opt şi ceva. Plus că, tipul se aşeza ore întregi, alături de ea, chiar şi la serviciu, ignorînd faptul că ceilalţi aveau chef şi de lucru, nu numai să asculte chichoteli şi sfaturi de cum să-şi obţină drepturile de femeie divorţată, el nedând nici un ajutor! Dintr-un impuls normal, de femeie, am încercat şi eu să o fac să-şi înţeleagă atribuţiile pe care le are, în primul rînd ca mamă, ba chiar am oprit-o să se arunce de la etaj! Mai tîrziu am înţeles că intenţiile ei erau teatrale, numai ca să-şi apere dragostea…să şi-o impună public şi, în nici un caz n-ar fi făcut-o, chiar dacă etajul zece o inspira ! La început Gaby m-a asigurat că Sorin are intenţii serioase. Adică-i promisese că se desparte de nevasta sa şi o va lua pe ea, dar mai încolo, prin februarie, sunt niştre treburi urgente, financiare, ce trebuiesc puse la punct, zicea tipul, tot amânînd-o, probabil că „până la paştele cailor”, că paştele real se apropia vertiginos, chiar luna viitoare! O lua pe Gaby din timpul serviciului şi o ducea să mănânce mămăligă şi mici (ce combinaţie stupidă), bineînţeles la un restaurant românesc, din Hadar-ul Haifei, cartier pitoresc! Sorin era sabru, dintr-un cuplu marocano-român. În afara de „mamaliga” şi cîteva cuvinte în româneşte, învăţate, probabil, de la mama lui sau de la bunică, nu-şi amintea mai nimic! Kitch-ul statuietelor cumpărate din şuc (piaţă de vechituri), pe care le colecţiona Gaby, apărute pe pervazul încăperii, mă făcea să-mi dau seama că nu e nevoie de prea multe lucruri în viaţă ca să poţi fi iubită, doar pentru că, să zicem, cei doi se potriveau la calitatea de oameni obişnuiţi, fără alte probleme! Don Qichotte nu putea fi acel Sorin, lipsit de bun-gustul îmbrăcăminţii şi cu privirea după un alt vânat tânar! Sau poate m-am înşelat. Aş prefera! Fetiţele deja au început să-şi prefere tatal! Ce ştiu ele ce va urma!? A mai trecut un timp. Lucrurile nu s-au schimbat. El doarme uneori la ea, cică ar lucra în ture la întreţinere!Vine din ce în ce mai rar în vizită! Ceaţa de pe ochi , hamsinul ( vânt cu nisip) sunt echivalente! Bianca Marcovici

2 gânduri despre &8222;Ceaţa de pe ochi !&8221;

  1. Ceatza de pe ochi!
    Grozava povestire. Multi au ceatza pe ochi , mai ales in politica. Se bat cu pumnii in piept cu adevarul lor pe toate undele, dictatorial, abuziv, incarcind si traumatizind pe cei care, din greseala au raspuns prima data la nu stiu ce statistici. Cert e sa-i ignori sa vorbeasca la peretii lor virtuali Vor ramane singuri cu vorbele lor scrise pe foi de vint si linkuri virtuale…chiar daca se lauda acum cu mici victorii de trafic. Cartile raman !
    T.S.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s