toamna

Cum trăiesc într-o ţară caldă este tare ciudat să porţi mănuşi. Uneori sunt necesare, poţi să foloseşti cel puţin una din ele…
Să provoci la un duel imaginar o persoană care se ascunde în mănuşa călduroasă a minciunii, crezându-se, cel puţin, purtătorul de cuvânt al jurnalismului mondial   al potrivirii cuvintelor prelucrate sau după… chiar şi atunci când e posibil să fie 35 de grade Celsius la umbră! Poţi să ceri mănuşi de vară sau de iarnă, chiar dacă niciodată nu-i iarnă, aici în ţara pământului roşcat. Sunt unele persoane sincere care  au preferat frigul şi dezrădăcinarea, şi-au luat tălpăşiţa, neaceptând urcuşul prin purtarea echipamentului de armată, neacceptând sacrificiul pentru poporul care l-a zămislit.  A apărut frica…ca formă de echilibru! Şi la toaletă nu poate face… cînd e întuneric sau, dacă e ceva suspect în separeul de alături!
Mănuşile sunt semnul confortului, dacă se potrivesc şi la îmbrăcăminte. Uneori zăresc mănuşi nepotrivite, precum a unui clown sau a unui poliţist, pe post de dirijare a circulaţiei cuvântului, când el, cuvântul vine de la sine, din inspiraţie, iubire, cicatrici şi … nu trebuie dirijat, doar corectat, să fie sunetul flautului, să ajungă direct la inima Anonimului, care să se recunoască!
De unde vine puterea de a termina o cursă, probabil de la interior, alergând spre interior.
bianca marcovici

F.B.

Cred că nu sunt singura pe care o sperie progresul care desfinţează până şi urările telefonice de sărbători. Trimiţi un e-mail la 100 de persoane sau postezi nişte urări pe F.B. şi ai terminat cu obligaţiile. Vocea omului e undeva în neant, poate în amintire. Dar, cel mai trist este că eşti monitorizat. Vezi imediat cine a intrat să-ţi vizioneze profilul, MINUTELE SECUNDELE…ETC sau, ce  e de neânţeles şi fals, lucru care mi se întâmplă e apariţia propunerilor de prietenie care mi se fac de către F.B., poate cu nume fictive. N-o să credeţi cât e de stupid când vezi că primeşti cereri sau propuneri  de prietenie de la CUNOSCUŢI care ŞTIU că au decedat…

Bianca Marcovici (C)

Festivaul George Enescu, impresiile mele din Haifa

Concertul l-am ascultat joi seara  unde celebrul violonist român Alexandru  Tomescu a interpretat modernul concert  de vioară  Al. Glazunov, concert inspirat pentru talentul său ieşit din comun

 Vioara sa marcată  Stradivarius,  cumpărată de Statul Român şi predată lui de la Ion Voicu considerată de patrimoniu, are un sunet şi o rezonanţă nexprimabilă în cuvinte. Doar dacă îţi poţi închipui cum a cântat Menuhin ca un tot, contopit cu vioara, la fel a fost interpretarea tânărului violonist  în  acest concert fantastic. Pe Alexandru  Tomescu l-am ascultat şi în Integrala Capriciilor  lui Paganini  cu altă ocazie.   Dar pe undeva   dirijorul Vasily Petrernko şi orchestra filarmonii   Regale  din Liverpool Royal Orchestra interpretând simfonia nr. 1 de Serghei Rachmaninov şi un biss, „Dansul bărbaţilot” dintr-o operă a aceluiaş autor a strălucit, a eclipsat orice apariţie. Nu pot să nu remarc ţinuta    dirijorului, impecabilă dar mai ales nesuperficial, din noua generaţie, foarte tînăr  ajuns la vârsta de 39 de ani, blond zburlit   însă cu o baghetă de aur. Un concert de mare echilibru,  FIECARE MUZICIAN FIIND UN VIRTOS , am fos entuziasmată până la lacrimi. Oricum postul de televiziune Mezzo care dă mereu reluări , concerte, opere  balete, Intermezzo sper să preia şi câteva din momentele de la acest Festival emerit, George Enescu unde marile orcheste se întrec într-o competiţie a perfecţiunii, echilibrului , virtozităţii şi, mai ales  a cunoaşterii lor- pe viu.  Sala Palatului, mereu criticată pentru audiţii eşuate  a reuşit să poată oferi transmisii directe la TVR2 cu o echipă de profesionişti specializaţi

 „Au mai concertat în aceste ultime zile, la Sala Palatului, muzicienii  Orchestrei Filarmonice din Israel. Un uimitor colectiv simfonic dată fiind sonoritatea preţioasă a corzilor, în mare parte un dat al şcolii violonistice ce provine din partea de Sud a Rusiei…  Simfonii datorate acestor creatori constructori care au fost Anton Bruckner, Gustav Mahler, Arnold Schoenberg.” Scrie în „România Literară” criticul muzical Dumitru Avachian

Şi totuşi am sentimentul că aş fi putut fi solistă, dacă aş fi continuat să studiez vioara. Mă gândesc cât trebuie de investit în copiii noştri sau în nepoţi. Dar eu am rămas la Capriciul nr 13 de Pagani …Nu mai era mult până la 24

Am rămas numai cu nostalgia tinereţii

 BIANCA MARCOVICI    

 

şviţer, rubrica paralele

După pensie urmează o perioadă de acalmie. Chiar dacă vrei să schimbi ceva în tabieturi trebuie să recunoşti că nu e uşor. Dacă te întâlneşti cu nişte cunoscuţi la mare unde eşti în plin maraton lent, schimbi câteva cuvinte… în fugă, să nu vadă că aţi asudat sau nu arătaţi prea bine! De obicei discuţia deviază imediat spre” şfiţărie”!

-Ne-am întors din Alaska  de curând…

O, şi noi plecăm în Japonia, în Alaska am fost anul trecut!-

Şi tot aşa până la întâlnirea următoare, care iar se termină discuţia foarte scurt.

-Plecăm în China,- zice perechea întâlnită.

-Noi vizităm Haifa,- zic, că tot locuim  la munte şi la mare şi, n-am văzut mai nimic din cauza excursiilor spre Europa şi muncii de toate zilele!

Aici avem totul, cred că suntem invidiaţi! Am zis eu şfiţărind.

Perechea întâlnită a tăcut mâlc.

BIANCA MARCOVICI

 Gazeta românească, Israel, octombrie, 2015

după razboi

N-am diacritice pentru tine

nici macar in zi de armistitiu

pacea e o floare rara

o angoasa necesara

o stare pierduta printre randuri

un abces de dinti

vezi, fa tu retusurile chiromantiei

aici in sud la nepoti au inceput gradinitele

ma grabesc sa ma joc cu ei

dupa programul scurt

in felul asta uit unde sunt

uit ce ma doare

uit gama do major

uit alfabetul si punctul

care oricum iese invers

dupa ivritul lasat la vatra

priveste orizontul din nord

si mediteaza

bianca marcovici

De Dincolo…

Prima literă dintr-o povestire îmi dă de furcă. Cu ce să încep când e vorba de sfârşit…

Primesc un telefon ciudat. Mă obişnuisem cu telefoanele ciudate.De obicei te deranjează la ore nepotrivite, te trezeşti cu ” Zdrasfuti” ca şi cum am trăi în Rusia nu în Israel. Le răspund promt în ebraică, dar telefoanele revin, ca şi cum ai vorbi la pereţi! Zilele astea am primit un telefon şi mai ciudat în ivrit:

-Sunteţi familia Marcovici?

-Da, zic!

-Vă sun pentru comandă de piată de mormânt!

-Păi nu am murit, şi nimeni din familia mea,- răspund mirată?

-Este un anunţ foarte clar în” IDIOT HAHARONOT” că BIANCA MARCOVICI DIN HAIFA A MURIT PE 13 AUGUST!

-Vorbiţi acum cu Bianca Marcovici aşa că lăsaţi-o baltă! Şi trântesc telefonul.

Tocmai mă întorsesem din Portugalia şi doream să mă odihnesc.

Dar a fost imposibil. Mobilul soţului meu sună insistent . Acelaşi număr de telefon de la Pompe funebre.

Cum era în cealaltă cameră nu auzise discuţia mea.

Şi el răspunde impacientat la acest telefon ciudat.

Spre seară sună cineva de la Tel-Aviv, mă cere pe mine şi cu vocea tremurată mă întreabă dacă trăiesc?

Iar mi se pare o glumă sau e o farsă a cuiva…  sună cineva să-l condoleze pe soţul meu.

Încep să-mi fac probleme…Mă gândesc că noi ca familie avem loc cumpărat.Oare nu a fost înmormântat cineva în locul meu în duplex?

Azi iar am primit un telefon. Iar de la pompe funebre. Altă firmă care citise numele meu în chenar, cică pe 16 august. Întreb -din curiozitate- de unde are numărul nostru de telefon?

Omul se eschivează, nu-mi dă amănunte! Poate de la Bezek.

Nefiind în ţară nu am de unde să iau ziarul.

De unde a ajuns la mobilul soşului meu, cine ne-a făcut acest  pustiu de  bine?

Azi dimineaţă soţul meu găseşte la cutia poştală un prospect cu pietre de morminte şi datele pentru comenzi. Nu mi-a arătat scrisoarea!

Oricum  sunt fericită! O singură persoană din toţi prietenii noştri c

itesc în ivrit, ceilalţi, probabil citesc doar Gazeta Românească…Oricum mi s-a PRELUNGIT VIAŢA.

NU PRIMIM CONDOLEANŢE!

Deci, vă scriu de Dincolo…

Poeta BIANCA  MARCOVICI

*c)

BUNICII

Paralele

E foarte greu să înţeleg unele aspecte legate de creşterea nepoţilor. Nu-mi amintesc, din România de pe vremea copilăriei mele, decât jocul „de-a familia”!

Aveam o păpuşă de cârpă. Asta erau jucăria mea, unică!

Adică noi toţi copiii din curte construiam un fel de casă din covoraşe şi bârne, aduceam tot felu de jucării, bucătărie, etc. Incropeam un menu cu mâncare din bucăţele introduse în crăticioare. Sau, ceva mai diferit făceam Teatru pentru curtea mea. Învăţam vreun text câţiva copii, ne construiam un teatru improvizat,rochiţe şi haine din hârtie creponată , vindeam bilete cu 1 leu intrarea şi totul era OK. Fondurile noastre se obţineau din vinderea sticlelor goale pe care le curăţam de etichete. Acum tableta, laptop-ul, mobilul pentru jocuri, unele artificiale,violente,  legate de bani sau punctaje câştigătoare care ţin copiii nemişcaţi, văd deja în culori viaţa…ochi obosiţi… după atâta stat la calculatoare, zilnic sau pe facebooke.  E pur şi simplu Dezastru pentru noua generaţie!  Încerc să introduc vreo noutate antică de pe vremea copilăriei mele, o carte de citit, ceva mişcare, sport, şah sau să merg cu nepoţii la mare dar totul, mai apoi  se reduce la bucuria calculatorului. Nimic nu-i mai interesează!

Trebuie să ai o răbdare de fier să le schimbi mentalitatea   vacanţei de vară, rostul ei, libertatea!

 Aud cuvintele pe care nu  le  pot para:”Meşamemem”…adică mă plictisesesc!

Iar noi bunicii trebuie să-i distrăm, adică să le predăm laptop-ul mobilul, tableta…Celelalte jocuri de copii sunt deja depăşite!

BIANCA MARCOVICI (C)

SEPTEMBRIE, 2015

Paralele scurte, gazeta românească,17.09.2015

PARALELE SCURTE

După ce am făcut „alia” de multe ori am avut nostalgia casei în care am locuit. Casă bună peste care a trecut un cutremur puternic. Zidul de umplutură făcut din blocuri b.c.a. s-a deplasat cu vreo 5 cm spre interior în camera copiilor… Parchetul nu a fost pus la recepţia blocului. Cel puţin 5 ani ne-am luptat cu tot felul de finisaje pe care le-am făcut pe cheltuiala noastră. În Israel lucrurile stau cam la fel. Tinerii îşi cumpără apartamente, la recepţie semnează fără să poată să-şi dea seama că lista anexată contractului pentru refacerea unor greşeli de proiectare sau finisaje nu va fi dusă niciodată la termen, pentru că fiecare lucru de renovat sau finisat costă bani, trebuie un nou proiect. La fel finisajele de faţadă, plăcile cad din cauza nerespectării grosimii plăcii, izolaţiile din rosturi, etc. Ce să mai spun de balcoanele care s-au prăbuşit din lipsa armăturii proiectate din console şi centurile de beton. Mai toţi se eschivează şi aruncă vina unul pe altul la televiziunea israeliana, ingineri, arhitecţi, executori. Până la urma s-a dat vina şi pe muncitori, e simplu şi clar, cică nu-s bine pregătiţi şi nu-i interesează de ce fac cei de la electricitate sau instalatorii în paralel sau nu. Ei vin şi dau o gaură în perete altul cu finisajele o acoperă, ţevile nu se Îmbină, pereţii se crapă din cauza scrugerilor din canalizare, condensul îşi face de cap, plăci de faţadă cad… Îţi pun în pericol VIAŢA! Ce să mai zic, la fiica mea la Kfar Saba, faţada a căzut la prima ploaie, 3 săptămâni s-au făcut reparaţii la plăcile de faţadă inundând balconul cu praf tocmai la etajul 7-8-. Distrugând –efectiv- o grădină cu plante din balconul ei…care costa suficienţi bani pentru amenajare! Nemulţumirile cresc, construcţiile în Israel se fac-în mare parte- de mântuială.Costurile suplimentare de reparaţii faţă de proiect înghit toate economiile noului propietar! Nu mai zic de costurile apartamentelor care s-au ridicat la milioane de şecheli. Lucru absurd… Consultaţi vă rog normativele , „Dekel-ul” (costurile materialelor) standartele şi Observaţi preţurile reale ale materialelor. manopera . Cu permisiunea cui se pot înmulţi toate cu Pi? Omisiunile din proiecte trebuiesc negociate înainte de execuţie! Dar cablanii-antrepenorii au ultimul cuvânt!

Ing. Bianca Marcovici