17-07-07, tracul violonistei

p1040254.jpg

Ceasul lui Dali  expus la Cezarea

Muzeul   Recanatti

fotografie, Delu Marcovici

 *

accidentul

 vă scriu ca şi cum m-am aşezat
pe vioara mea
mutilând-o
gâtul, căluşul de miere
şi popul,corzile care au pocnit

vă scriu că mă uit la ea
ca la o păpuşă rănită
iar pata de culoare spre roşu
s-a aprins şi mă arde-n suflet.

nimic nu dă timpul înapoi
iar  tu te desfaci în mii de bucăţi de lemn cremona

nu încerca să-mi vezi mâna
care o mângâie

bianca marcovici
13.08.07

*

tracul violonistei    

seriozitatea mea … din totdeauna
a fost şi va fi, în numele poeziei, improvizaţiei
pe partitura golemului. sarcastic, trivial,

 echivalentul supravieţuirii pe scena cu cortina
trasă, cu spatele la public
îmi cânt monologul.
naşterea e ceva sacru
precum cascada din muntele meu.

gafa mea cea reală … de a te studia
ca o posibilă Muză, ombilical cordon,
cerşit Speranţei,
dându-ţi puterea cuvintelor mele
pe o tipsie de argint, sunetul viorii
fără surdină …doar pe o coardă în
capriciul următor după cele 24,
doar Paganini, virtuosul e fără cusur!

nici să meriţi Infanta din mine,
plutind în danteluri
fermecate,
în timp ce
tu
mă înşelai
cu toate curvele nopţii
deşănţate de furnici pisăloage
te detest şi o ştii!

pumnul în plex
e specialitatea ingratului,  falsului poet
în cascade de cuvinte
fără noimă.
paharul de şampanie,
bea-l singur.

scrie-ţi semnalul
vizitei pe tărâmul meu,
mereu narcisist.

taie-mi craca, Dragule!
taie ce vrei. cumpara-mi alte butoane roşii,
pachete de ţigări fumate,
chibrite stinse,
buze moi în compoziţie
pe un portativ mişcător.

nu mă citeşti nici măcar de Şhabat
nu-mi pasă de rochia vaporoasă,
arsă de chibrit!

rămâne să scriu despre o Giocondă
şi zâmbetul ei împietrit.
tu ştii ce e aia tracul violonistei,
n-ai habar!

bianca marcovici
17.07.07
Haifa

 http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=5572

***

sfârşitul lumii e o poveste pentru copii
în fiecare din noi e un sfârşit al lumii
în fiecare fibră, în  noi, lava
şi-n cele 21 de grame statistice
cât e sufletul nostru
cheia sol, fa sau do ne modulează , precum Bach
el divide genialitatea
nu noi pionii de pe o tablă de şah
împotriva curgerii piroclastice nu ne putem opune
Long Graud se va repeta
degeaba clinometrele ne vor stanţa sugativa

bianca marcovici

9.08-2007

inchipuieste-ţi
floarea de colt stă singură , alba, Levana
undeva pitită
stapineste Muntele Carmel
e mic dar e al ei, numai al ei!

tu ai castele, munţi, şi te miri
de ce nu reuseşti să te caţeri
în gropiţele din obraji.
unde greseşti, te întrebi?
acolo unde pui verdictul,

tiparul pe chipul altuia, iţi zic.

şi dacă a plecat cine a plecat

ai avansat în tramvai, metro,
avion,
ai vazut   vulturul
i-ai pipait măcar frunzele din cuib?
bianca  marcovici 

copyright  (C)bianca
  

 ***

  • Complicat xilofon
    prefer guma de mestecat si vulpi şirete
    care să-mi deretice prin memorie
    şi să-mi mănânce din palma agude
    şi bufniţe ochioase
    care să mă avertizeze că lumina care mi s-a pus in ochi
    mă va orbi
    daca voi fi supusă
    si voi asculta vocea ta
    clipocită ca un susur de izvor

  • sos de scorpioni

Edit this entry.

3 Responses to “diverse cu levana”

  1.   **
  2. Uneori te înveselesc
    Alteori îţi torn sarmalele filozofale-n cap
    Alteori îţi încreţesc părul cu drotul
    Uneori îţi scot pantofii din picioare
    Când adormi şi eşti beat de tine. aproape genial
    Uneori îţi fac cafeaua amară
    Alteori te inspir… prin bucatarie
    De cele mai multe ori mă confunzi cu o
    uşa ivită în cale, îţi fereşti ochii de lumina din irisul meu…
    Dar eu am grijă intotdeauna să-ţi deschid
    e greu să fii nesprijinit de toiagul femeii poete!Azi e marţi

    în fiecare marţi aştept scrisoarea ta
    eu construind rediscursul iar rediscursul devine din ce în ce mai alb, eclipsă, mai neutrală amageală, mai limonadă, mai nimic!
    Deosebirea dintre mine şi ceilalţi e tocmai păstrarea sentimentelor în ani, în vise în retrageri de ape.
    Dar azi e marţi, înca o marţi şi încă una… rătacită prin calendare.
    Poate cer prea mult
    Poate e mai bine să-mi văd de drumurile prin arătura returnată a cernelei, coapsele amintirii.
    “oamenii îndragostiţi sunt aproape nebuni”
    Deodată am înţeles!
    Poate m-am legat, în fine, de Nimeni, camarade de suflet, nicicând nu-ţi fac rău, exces de fericire predat mării, un semn de vorbit prin cotloane de vise, crispate atingeri ale pianului de sub litere, doar atât o muzică sonantă, o voce de dincolo care-mi dictează ce lumea din noi o-nfiripă, nici de fel erotism!
    Poate e mai bine să-mi revizuiesc paşii spre întoarcerea cuvintelor oarbe…
    Scrise de la dreapta la stânga, înşirate precum mărgelele de sticlă colorată, ebraica consoanelor virgine.
    E timpul, e încă noaptea vocalelor: alef… bet,  fără tine.

  3. Bianca Marcovici
  4. primavara
  5. omul bun s-a ascuns după deget
    se făcea că interesul publicitar
    se apropia de buzunarul minţii
    se făcea că înţelegerea se distra cu lacrimi de crocodil
    atunci mireasa lui şi-a luat tălpăşiţa
    nerecunoscîndu-i chipul
    avea nevoie de altul reproiectat

    l-a căutat după un timp
    se tupilase în balconul cu rufe-ntinse de vis-a-vis
    culori pastelate, rugina scursă… ghivece cu flori uscate
    toate-l reproiectau
    afară ningea cu fulgi mari
    iar rufele îngheţate ale familiei nevoiaşe
    au devenit patru steaguri scorţoase viu colorate.
    n-am putut flutura nici unul din ele
    sa-i aminesc că, poate
    odată
    ne-am dorit acelaşi poem al confuziilor
    pipăindu-ne orizontul
    n-am locuit vreodată în zările comune.

    Te-am recunoscut din cuvânt!

    “şi tu de tine”

    dacă-aş încerca să-mi păstrez intimitatea
    să n-o divulg
    dacă-aş marginaliza afecţiunile rigide
    ale paloşului de deasupra capului meu
    pierdut în hîrţoage funeste
    dacă m-aş coborî până la sufletul tău
    să ţi-l recuceresc doar prin cuvinte
    mai puţin efemere
    ca un râu de munte purificat
    prin băutul din palmele tale
    dacă mi-aş şterge inima
    de rasuflarea ta, doar o clipă
    patrunsă
    ai renaşte odată cu mine,
    te-ai sfârşi în mine

  6.  

    Insatisfacţia poemului

    insatisfacţia poemului
    reţinerea psihică
    reticenţa în a crede în ceva sau cineva..
    amalgamul dorinţei de a fi tu şi în acelaşi timp
    altcineva
    doar pianul cuvintelor e real iar fluturele
    e sufletul mutat
    în zona vulnerabilă
    (un fel de înşelare de lungimea unui poem)
    apoi am uitat chipul la care m-am gândit
    în momentul care îl scriam
    Bolero-ul de Ravel
    Deşertul cămilelor însetate
    Unduitoare cocoaşe
    Mersul mersul mersul
    Şi setea aceea acumulată
    Nisipul clepsidră
    dar nu-mi pare rău
    nu pot oferi decât setea mea de cuvânt
    precum setea după o abstinenţă!

    cînd te vei stabili undeva
    şi vei iubi cu adevarat
    poemul nu va mai fi haimanaua de ieri
    rostul tău va definitiv haiku-ul

    dragostea va lua locul hranei
    te vei legăna în ritm
    cu fiinţa iubită
    nu vei arunca nada aventurii
    cu oricine, numai hrănindu-te
    cu umbra copacului Ei!

    n-ai remarcat cum te trag
    pe sfoara poemului si te întind la uscat ?
    eşti un robot datător de viaţă
    de echilibru,
    de bunăvoinţă,
    de căldură sufletească,
    eşti o maşină de trepidaţii virile,
    ascunse chiromanţii refuzate de o
    oarecare Ea!
    chiar dacă mint
    o fac ca să te trag
    de mânica largă
    dacă mai ai cămaşa
    ce ţi-a înveşmîntat poemul pentru mine
    casa ta toată
    e un pat
    casa ta toată
    e garderoba mea
    casa ta toată
    e pasărea în zbor
    casa ta toată
    e inima mea
    doar o închipuire
    să te scriu cum nu eşti
    portret fără faţă, portret fără paspartou!!

    într-un poem al morţii
    de despărţirea norilor.

  7.  

    bianca*

  8. poemeÎţi dădusem o şansă
    plimbându-mă prin viaţa ta
    vroiam să-ţi respir ambianţa să te culeg din florile împăcării
    să te strâng în braţe
    precum un copil nou născut
    uneori simţămintele depăşesc Arcul de Triumf şi
    tot ce năpârleşte-n găoacea liniştii
    dar să trec la subiectul fericirii
    e ca şi cum ne îndrăgostim de lumină
    îţi accelerezi alergarea să treci pragul cîştigătorului.
    sfârşitul începutului.
    *

    mă gândesc să nu îndeplinesc planul luna asta.
    goală de remuşcări
    să nu-mi fac sînge rău nefăcând faţă intemperiilor curgătoare
    dar nici tu nu-mi întinzi mâna de frica răspunderii colective
    mă înălbesc în cuvinte. resemnându-mă în apusul de soare
    ploile torenţiale mi-au şters drumul de frunze uscate
    pagina arată ca o frunză iar lacrima mă îmbată de răcoare
    fără putinţă lucrurile se îndepărtează.
    estomparea imaginilor redublarea lor şochează.
    ai vrut-o

    papagalul

    Am primit mesajul tău prin papagalul croncănitor
    Daţi-mi timp îmi spui, daţi-mi o gură de aer inspirativ
    Privind prin lentilele pestriţe neşterse de tivul unei blonde
    Uitându-ţi vechile mesaje rău mâncate de întorsături betege
    şi servile în casa-mi
    căutător de fizice impresii atât de sterile lenea cuvântului
    decorticare necesară.

    Dar atunci erau alte vremuri
    Exoticul meu te inspira. dragonul – semnul meu –
    prin focul exactităţii nelegate

    Cînd ai pierdut la roata norocului
    Neluminate clipe te-au primit în braţe
    Ierusalimul meu te va arde cu tot cu penele rărite
    Atât de colorate – stridenţe afişe – de neluat în seamă
    n-asculta gaiţele, am nevoie de tine ca de aer.
    Să nu încerci

    Să nu.

  9.  

 

8 gânduri despre &8222;17-07-07, tracul violonistei&8221;

  1. Singuratatea fetiţei sub luminile rampei
    E ca o cortină în spatele căreia se ascunde de ochii noştri flămânzi,
    De surzenia noastră.
    Abia aşteptăm o notă cutremurată,
    Să putem aplauda cu gurile până la urechi.
    „Să moară profesorul!
    Brahms nu mai are ce căuta printre noi!”

  2. Va place Brahms?

    Dacă am descoperi flexibilitatea , tandreţea, gestul ,
    luminile diafane
    între oameni,
    Ce să-ţi mai spun, daca nu ar aparea efectul de bici
    seismic…
    Poate atunci îmi voi mai regăsi
    Liniştea sufletească
    De care am nevoie
    Fără telefoane şi fară să trag de cuvânt, de timp de
    Mâneca largă care te cuvântă şi te ascunde
    Tocmai când vrei să dispari…nerăspunzând!

    Superficialitatea asta a sentimentelor
    Nu poate fi depăşită nici măcar în situaţia de cuplu
    nici măcar
    Dacă-ţi zici:vă place Brahms?
    bianca m

  3. Complicat xilofon
    prefer guma de mestecat si vulpi sirete
    care sa-mi deretice prin memorie
    si sa-mi manince din palma agude
    si bufnite ochioase
    care sa ma avertizeze ca lumina care mi s-a pus in ochi
    ma va orbi
    daca voi fi supusa
    si voi asculta vocea ta
    clipocita ca un susur de izvor redescoperit

    LEVANA

  4. Decor sumbru B.Fundoianu/Bianca

    duet în timp

    Ce monoton
    Cum ţip-un ton
    Autohton
    De tren breton.

    Plâng gări în drum.
    Şi-s nopţi de scrum
    Pătate-n fum.-
    Ce decorum!

    E râs obcen,
    La geam, în tren,
    Ca-n Paul Verlaine.

    Şi-n mine-un zvon,
    Cum ţip-un ton
    Ca un tampon.

    Şi sar scântei-
    Ca funigei.
    Sunt ochii mei ?

    Iaşi, 2-04-1916
    B.Fundoianu
    *

    îţi voi lua numele
    cu împrumut
    te voi purta în suflet
    numai o zi
    cu coroniţă pe cap
    tocmai la Tel Aviv…
    prin toamna anului 2006!

    o să-mi amintesc însă
    că,
    amîndoi ne-am descurcat binişor
    la Liceul Naţonal din Iaşi,
    un fel de sală a paşilor pierduţi
    fiecare în alt timp
    şi alte gînduri.

    un film derulat
    prin amintiri paralele
    în oglinzi concave:
    daradaica
    molcom molcom
    cu trenul de Dorohoi
    patru ore dus, patru ore întors
    la rădăcinile noastre comune
    mă ia cu somn!

    bianca marcovici

    din placheta, cireşe amare sub katiuşe, editura Haifa, 2006

  5. Home ARGOS

    Caliope
    Bianca Marcovici
    poezia viscerala ma repugna ?

    Da, 365 de zile , un adagio care-mi sterge
    Amintirea
    Orice poem e visceral conceput
    Restul e teoria conceperii plodului
    definit

    Necompletarea partiturii
    Cu chimicalele zilei inhalate nu prin viscere
    Ci prin respiratia omului care-mi preseaza inima
    Sa respir gura la gura?
    mi-am respins pana si poemul cu grimaza vertebratei impaiate
    de pe pedestalul cremuit de fardurile uitate
    nerecunoscandu-l
    de dragul conversatiei
    cu papusa lui Pinochio?

    singura MARIONETA actuala …
    cu nasul indreptat in corectitudinea scamatorului.

    aberatia fulgului de nea e fireasca
    privita prin binoclu
    indreptat spre muntii nimanui
    o alta Levana ti se va scurge printre degete
    singuratatea impusa iti va strivi degetele luminii
    nu port pansamente de ura
    falsific doar imaginea ta
    cand nu te vreau
    apasandu-mi pleopa, retina…gandul.

  6. impresii de iunie

    uneori trădarea are gust de cireşe

    îţi smulg masca veneţiană

    de pe pleoapele cazute

    ochii văd pe dinlauntru cuvântului

    dincolo de coperţi,

    betonul are cea mai nesuferită culoare

    grafică,

    am crampă la mâna stângă

    vioara sună ca o drâmbă.

    să-ţi închid lumina.

    pe Lăpuşneanu tronează un coş de cireşe

    pe o masă de paie,

    nimic pe la chioşcuri,

    nici o revistă de Iaşi,

    literatura a dispărut!

    IAŞI, IUNIE, 2007

  7. Paltonul
    Ne sprijinim chiar şi în somn de fiinţa mamă sau tată.
    Mama mea a fost croitoreasă. Am purtat întotdeauna paltoanele ei întoarse pe dos. Mi le prefăcea migălos. Aproape că păreau noi. Mie mi se părea, nu ştiu de ce că e mai frumos materialul pe dos, culorile decolorate mă atrăgeau.Fata cu cercel de perlă era în mine.Simţeam culorile. Mai târziu , prin muzee numai asta căutam, straturile de culori…Niciodată un palton nou. La fel şi pantofii ei. Pâna mi-a crescut numarul de la pantofi şi, atunci parinţii au fost nevoiţi să-mi cumpere pantofi noi. Asta s-a întâmplat pe la 17 ani. Pe la 18 m-am maritat. Soţul meu mi-a cumparat pantofi noi. Aveau cataramă şi culoarea preferată, bordo.Iam purtat la cununia civilă…Nu pantofi albi.
    Tatal meu, de 1 Mai îmi cumpăra şi un balon pentru defilare. Visam mereu că, dacă îmi va lua mai multe baloane… mă vor ridica de la pamânt şi, n-o să-l mai văd pe tata.

    Mi s-a redeschi „rana” …sufletul plânge. Tocmai ieri a fost ziua de nastere a tatei (z”l) Om muncitor mereu cu unghile negre…Lucra la Ţesatura, mereu sub razboaie de ţesut, să repare nu ştiu ce pe linie electrică, mereu în zgomot, dar, mare inventator tehnic cu decoraţii, stele…Acasă uita că nu e la serviciu, striga, ce sa-i faci, asurzise putin, 12 ore nu era suficient să lucreze…Numai că nu dormea la serviciu. Cică avusesem tată. A murit din cauza unei operaţii greşite. Chiar în primul an de pensie, Tocmai la începutul anuzlui de graţie 1989.N-a prins revoluţia.Tânăr, foarte tânăr la doar 60 de ani a murit (z”l).Acum fratele meu Ilie, trăitor în Franţa, cu cetăţenie triplă arată exact ca el.Mai ales din spate…Unori îl iau d e mână cînd merg la mare şi e în vizită la noi…Parcă l-aş tine de mână pe tata!

    BIANCA

  8. luaþi de val nu ne mai citim
    decât cu întârziere aventurile clipei.
    luaþi de val uitam pâna ºi de
    aprinderea lumânãrilor
    dar mai e înca timp.
    luaþi de val nu ne mai privim
    în ochi
    ca ºi cum
    tot mereu ne-am uita ochelarii
    pe masã .
    luaþi de val ne ascundem în noi
    cuibãrindu-ne
    pur ºi simplu

    invalizi
    bianca marcovici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s