Ceasul lui Dali expus la Cezarea
Muzeul Recanatti
fotografie, Delu Marcovici
*
accidentul
vă scriu ca şi cum m-am aşezat
pe vioara mea
mutilând-o
gâtul, căluşul de miere
şi popul,corzile care au pocnit
vă scriu că mă uit la ea
ca la o păpuşă rănită
iar pata de culoare spre roşu
s-a aprins şi mă arde-n suflet.
nimic nu dă timpul înapoi
iar tu te desfaci în mii de bucăţi de lemn cremona
nu încerca să-mi vezi mâna
care o mângâie
bianca marcovici
13.08.07
*
tracul violonistei
seriozitatea mea … din totdeauna
a fost şi va fi, în numele poeziei, improvizaţiei
pe partitura golemului. sarcastic, trivial,
echivalentul supravieţuirii pe scena cu cortina
trasă, cu spatele la public
îmi cânt monologul.
naşterea e ceva sacru
precum cascada din muntele meu.
gafa mea cea reală … de a te studia
ca o posibilă Muză, ombilical cordon,
cerşit Speranţei,
dându-ţi puterea cuvintelor mele
pe o tipsie de argint, sunetul viorii
fără surdină …doar pe o coardă în
capriciul următor după cele 24,
doar Paganini, virtuosul e fără cusur!
nici să meriţi Infanta din mine,
plutind în danteluri
fermecate,
în timp ce
tu
mă înşelai
cu toate curvele nopţii
deşănţate de furnici pisăloage
te detest şi o ştii!
pumnul în plex
e specialitatea ingratului, falsului poet
în cascade de cuvinte
fără noimă.
paharul de şampanie,
bea-l singur.
scrie-ţi semnalul
vizitei pe tărâmul meu,
mereu narcisist.
taie-mi craca, Dragule!
taie ce vrei. cumpara-mi alte butoane roşii,
pachete de ţigări fumate,
chibrite stinse,
buze moi în compoziţie
pe un portativ mişcător.
nu mă citeşti nici măcar de Şhabat
nu-mi pasă de rochia vaporoasă,
arsă de chibrit!
rămâne să scriu despre o Giocondă
şi zâmbetul ei împietrit.
tu ştii ce e aia tracul violonistei,
n-ai habar!
bianca marcovici
17.07.07
Haifa
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=5572
***
sfârşitul lumii e o poveste pentru copii
în fiecare din noi e un sfârşit al lumii
în fiecare fibră, în noi, lava
şi-n cele 21 de grame statistice
cât e sufletul nostru
cheia sol, fa sau do ne modulează , precum Bach
el divide genialitatea
nu noi pionii de pe o tablă de şah
împotriva curgerii piroclastice nu ne putem opune
Long Graud se va repeta
degeaba clinometrele ne vor stanţa sugativa
bianca marcovici
9.08-2007
inchipuieste-ţi
floarea de colt stă singură , alba, Levana
undeva pitită
stapineste Muntele Carmel
e mic dar e al ei, numai al ei!
tu ai castele, munţi, şi te miri
de ce nu reuseşti să te caţeri
în gropiţele din obraji.
unde greseşti, te întrebi?
acolo unde pui verdictul,
tiparul pe chipul altuia, iţi zic.
şi dacă a plecat cine a plecat
ai avansat în tramvai, metro,
avion,
ai vazut vulturul
i-ai pipait măcar frunzele din cuib?
bianca marcovici
copyright (C)bianca
***
3 Responses to “diverse cu levana”
- **
- Uneori te înveselesc
Alteori îţi torn sarmalele filozofale-n cap
Alteori îţi încreţesc părul cu drotul
Uneori îţi scot pantofii din picioare
Când adormi şi eşti beat de tine. aproape genial
Uneori îţi fac cafeaua amară
Alteori te inspir… prin bucatarie
De cele mai multe ori mă confunzi cu o
uşa ivită în cale, îţi fereşti ochii de lumina din irisul meu…
Dar eu am grijă intotdeauna să-ţi deschid
e greu să fii nesprijinit de toiagul femeii poete!Azi e marţiîn fiecare marţi aştept scrisoarea ta
eu construind rediscursul iar rediscursul devine din ce în ce mai alb, eclipsă, mai neutrală amageală, mai limonadă, mai nimic!
Deosebirea dintre mine şi ceilalţi e tocmai păstrarea sentimentelor în ani, în vise în retrageri de ape.
Dar azi e marţi, înca o marţi şi încă una… rătacită prin calendare.
Poate cer prea mult
Poate e mai bine să-mi văd de drumurile prin arătura returnată a cernelei, coapsele amintirii.
“oamenii îndragostiţi sunt aproape nebuni”
Deodată am înţeles!
Poate m-am legat, în fine, de Nimeni, camarade de suflet, nicicând nu-ţi fac rău, exces de fericire predat mării, un semn de vorbit prin cotloane de vise, crispate atingeri ale pianului de sub litere, doar atât o muzică sonantă, o voce de dincolo care-mi dictează ce lumea din noi o-nfiripă, nici de fel erotism!
Poate e mai bine să-mi revizuiesc paşii spre întoarcerea cuvintelor oarbe…
Scrise de la dreapta la stânga, înşirate precum mărgelele de sticlă colorată, ebraica consoanelor virgine.
E timpul, e încă noaptea vocalelor: alef… bet, fără tine.
marcovici bianca said this on August 27th, 2007 at 3:06 pm (edit) - Bianca Marcovici
- primavara
- omul bun s-a ascuns după deget
se făcea că interesul publicitar
se apropia de buzunarul minţii
se făcea că înţelegerea se distra cu lacrimi de crocodilatunci mireasa lui şi-a luat tălpăşiţa
nerecunoscîndu-i chipul
avea nevoie de altul reproiectatl-a căutat după un timp
se tupilase în balconul cu rufe-ntinse de vis-a-vis
culori pastelate, rugina scursă… ghivece cu flori uscate
toate-l reproiectau
afară ningea cu fulgi mari
iar rufele îngheţate ale familiei nevoiaşe
au devenit patru steaguri scorţoase viu colorate.
n-am putut flutura nici unul din ele
sa-i aminesc că, poate
odată
ne-am dorit acelaşi poem al confuziilor
pipăindu-ne orizontul
n-am locuit vreodată în zările comune.Te-am recunoscut din cuvânt!
“şi tu de tine”
dacă-aş încerca să-mi păstrez intimitatea
să n-o divulg
dacă-aş marginaliza afecţiunile rigide
ale paloşului de deasupra capului meu
pierdut în hîrţoage funeste
dacă m-aş coborî până la sufletul tău
să ţi-l recuceresc doar prin cuvinte
mai puţin efemere
ca un râu de munte purificat
prin băutul din palmele tale
dacă mi-aş şterge inima
de rasuflarea ta, doar o clipă
patrunsă
ai renaşte odată cu mine,
te-ai sfârşi în mine -
Insatisfacţia poemului
insatisfacţia poemului
reţinerea psihică
reticenţa în a crede în ceva sau cineva..
amalgamul dorinţei de a fi tu şi în acelaşi timp
altcineva
doar pianul cuvintelor e real iar fluturele
e sufletul mutat
în zona vulnerabilă
(un fel de înşelare de lungimea unui poem)
apoi am uitat chipul la care m-am gândit
în momentul care îl scriam
Bolero-ul de Ravel
Deşertul cămilelor însetate
Unduitoare cocoaşe
Mersul mersul mersul
Şi setea aceea acumulată
Nisipul clepsidră
dar nu-mi pare rău
nu pot oferi decât setea mea de cuvânt
precum setea după o abstinenţă!cînd te vei stabili undeva
şi vei iubi cu adevarat
poemul nu va mai fi haimanaua de ieri
rostul tău va definitiv haiku-uldragostea va lua locul hranei
te vei legăna în ritm
cu fiinţa iubită
nu vei arunca nada aventurii
cu oricine, numai hrănindu-te
cu umbra copacului Ei!n-ai remarcat cum te trag
pe sfoara poemului si te întind la uscat ?
eşti un robot datător de viaţă
de echilibru,
de bunăvoinţă,
de căldură sufletească,
eşti o maşină de trepidaţii virile,
ascunse chiromanţii refuzate de o
oarecare Ea!
chiar dacă mint
o fac ca să te trag
de mânica largă
dacă mai ai cămaşa
ce ţi-a înveşmîntat poemul pentru mine
casa ta toată
e un pat
casa ta toată
e garderoba mea
casa ta toată
e pasărea în zbor
casa ta toată
e inima mea
doar o închipuire
să te scriu cum nu eşti
portret fără faţă, portret fără paspartou!!într-un poem al morţii
de despărţirea norilor. -
bianca*
marcovici bianca said this on August 27th, 2007 at 4:12 pm (edit) - poemeÎţi dădusem o şansă
plimbându-mă prin viaţa ta
vroiam să-ţi respir ambianţa să te culeg din florile împăcării
să te strâng în braţe
precum un copil nou născut
uneori simţămintele depăşesc Arcul de Triumf şi
tot ce năpârleşte-n găoacea liniştii
dar să trec la subiectul fericirii
e ca şi cum ne îndrăgostim de lumină
îţi accelerezi alergarea să treci pragul cîştigătorului.
sfârşitul începutului.*mă gândesc să nu îndeplinesc planul luna asta.
goală de remuşcări
să nu-mi fac sînge rău nefăcând faţă intemperiilor curgătoare
dar nici tu nu-mi întinzi mâna de frica răspunderii colective
mă înălbesc în cuvinte. resemnându-mă în apusul de soare
ploile torenţiale mi-au şters drumul de frunze uscate
pagina arată ca o frunză iar lacrima mă îmbată de răcoare
fără putinţă lucrurile se îndepărtează.
estomparea imaginilor redublarea lor şochează.
ai vrut-opapagalul
Am primit mesajul tău prin papagalul croncănitor
Daţi-mi timp îmi spui, daţi-mi o gură de aer inspirativ
Privind prin lentilele pestriţe neşterse de tivul unei blonde
Uitându-ţi vechile mesaje rău mâncate de întorsături betege
şi servile în casa-mi
căutător de fizice impresii atât de sterile lenea cuvântului
decorticare necesară.Dar atunci erau alte vremuri
Exoticul meu te inspira. dragonul – semnul meu –
prin focul exactităţii nelegateCînd ai pierdut la roata norocului
Neluminate clipe te-au primit în braţe
Ierusalimul meu te va arde cu tot cu penele rărite
Atât de colorate – stridenţe afişe – de neluat în seamă
n-asculta gaiţele, am nevoie de tine ca de aer.
Să nu încerciSă nu.
-
BIANCA MARCOVICI COPYRIGHT IMPACTUL VIRTUALULUI MANUSCRIS TIPARIT
marcovici bianca said this on August 27th, 2007 at 4:14 pm (edit)
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 
Complicat xilofon
prefer guma de mestecat si vulpi şirete
care să-mi deretice prin memorie
şi să-mi mănânce din palma agude
şi bufniţe ochioase
care să mă avertizeze că lumina care mi s-a pus in ochi
mă va orbi
daca voi fi supusă
si voi asculta vocea ta
clipocită ca un susur de izvor
sos de scorpioni