2010-08-16
nu cred în soldatul care bea lapte,
îi privesc deseori sunt rupți de oboseală,
așteptând în stații, apărătoare de betoane,
în câmpuri deschise, pe șosele, fără ventilatoare,
bând apă sălcie, topindu-se la soare… la Eilat sau la Rosh HaNikra,
hainele lor obosite, aceleași, uneori neîncăpătoare,
sacii de voiaj, armele delăsătoare,
se scoală în picioare în trenuri,
merg rezemați de ei,
privesc atent mobilul…
le-aș oferi timpul meu, copilul meu,
copilul meu, genial!
bianca marcovici
Cum ne gospodărim singuri în această perioadă critică a coronei C19, invincibile, tocmai întorcându-mă de la Supersal-ul din cartier, mereu învingătoare, cu produsele fricii… rămasă în mine ca o traumă de pe vremea împușcatului, înainte de ’89! Trebuia să cobor din mașină, începusem dezinfectarea volanului, a clanțelor cu alcoolul- gel. Dar, privesc pe geam cu atenție :doi băieți plimbându-se înainte și înapoi, fără mănuși și fără măști! E ora 10 dimineață. Mai apoi unul dispare din fața ochilor, aplecându-se sub o mașină albă, parcată de-a curmezișul trotuarului, lângă un stâlp de iluminarea străzii. Curiozitatea mă împinge, fac o fotografie în apropiere și am curajul să-i cer tânărului aplecat care lucra, permisul de tehnician energetic. Un fir roșu era coborât din blocul din față exact spre acel stâlp. Tânărul pătrunsese deja în cavitatea stâlpului și tăiase un fir verde! Nu avea permis, încearcă să închidă totul la loc. Celălalt băiat de vreo 16 ani, de pază, cu glugă peste cap făcea cică” de 6″… Deja firul roșu( ca la un semn) a fost ridicat în sus, la un etaj al blocului din față. Îi cer soțului meu să sune la poliție, el fiind acasă. Poliția vine… însă cu mare întârzâire.. dar, primesc pozele mele pe WhatsApp … ca o dovadă. Aflăm că și săptămâna trecută s-au plâns niște vecini de aruncare sticlelor de băutură pete balcon din aceeași zonă! Hoții de curent reușesc să se facă nevăzuți! Cert este că stâlpul de lumină a fost reparat până a doua zi. Probabil poliția a sunat la Primărie și au pus un inel de protecție la stâlp. Pericolul pentru copii a fost anihilat, dar nouă, încă ne este frică să mai ieșim din casă…Dacă infractorii nu au fost prinși!?
bianca marcovici
HAG HATZMAULT SAMEACH !
bianca Marcovici(C)
Asterisc
„Cine nu are bătrâni, să-și cumpere!” – iată elogiul suprem adus celor care, trecând prin viață, au creat plus valoare, au acumulat experiență și, firește, unii, au acumulat și niște afecțiuni, care mai diminuează din șansa lor de a se bucura de puțin trai liniștit, după o muncă de o viață. Pe nepusă masă, însă, bătrânețea a ajuns să fie stigmatizată de unii, ba chiar să fie considerată o povară pentru societate, „povară” de care minți înfierbântate ar vrea să se scape. Într-un astfel de context, poate fi interpretată și declarația făcută în octombrie 2018 de fosta directoare a F.M.I. (2011-2019) și actuala președintă a Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, care apreciază că „Oamenii bătrâni trăiesc prea mult, ceea ce este un risc pentru economia globală. Trebuie să facem ceva urgent”. Nici nu ne mai miră că, în circumstanțele dramatice ale pandemiei de coronavirus, regimul pentru bătrâni, cei de peste 65 de ani, a ajuns să fie restrictiv, privativ de… libertate. Dar dacă un venerabil, chiar și medic, lucrează și trebuie să meargă la muncă, nu mai poate merge decât în acel interval? Ori dacă un senior de 65 de ani are nevoie de pâine (și tot ce e de pus pe masă!), numai de la 11,00 la 13,00 e permis să iasă la cumpărături? Dar dacă e coadă și e depășită ora 13,00, e bun de plată „moșul”? Iar dacă „moșul” e peste 65, iar „baba” nu are decât … 40, ce sentâmplă? „Moșul rămâne în casă? Se plimbă doar cu privirea? Cum rămâne cu sloganul „Faceți cel puțin o jumătate de oră de mișcare pe zi”?
Într-o ipocrită grijă pentru seniorii de peste 65 de ani, limitele temporale de mișcare au fost impuse între 11,00 și 13,00. Nu e de înțeles de ce atunci? Doarme virusul între acele ore? Dar dacă plouă în acel interval de timp, iar peste o oră e vreme bună, ieșirea afară, la puțin aer, plimbarea e ratată?! Sigur, formal, cei peste 65 de ani sunt mai vulnerabili, dar, stă mărturie cazuistica mondială, coronavirusul nu are preferințe. Oricine poate cădea victimă acestuia! E atât de greu de realizat că „bătrânii” norocoși să treacă de 65 de ani pot scăpa de coronavirus, dar pot muri de supărare, de singurătate, de tristețe?! Cine-și imaginează că „bătrânii” ar putea umbla brambura, ori nu știe ce e bătrânețea, care sunt așteptările ei, ori n-a avut niciodată un „bătrân” în familie?! Se ignoră niște nevoi ale unei vârste, dar și niște capacități. Și nu vorbim doar despre cei longevivi, cu putere de muncă, ci despre cei pentru care bătrânețea nu e acceptată doar ca o antecameră întunecată a morții. Pentru cei cu sănătate ori cu bolile sub control, bătrânețea nu e resemnare, nici așteptare fără orizont, ci o prelungire a bucuriei de a trăi, de a privi înapoi fără mânie, și spre viitor cu încredere și speranță. Sunt destule exemple de mari realizări, inclusiv literare, la bătrânețe, care certifică prețul vârstei. Speranța de viață de la noi, oricum mai scăzută decât în Vest, nu e o concesie, e un dar al civilizației, o aspirație firească a împlinirii noastre pe acest pământ! Unii îmbătrânesc urât, alții frumos, unii în bunăstare, alții în sărăcie, unii nemulțumiți cu soarta, alții împăcați cu ei și Dumnezeu. Dar toți au dreptul la această „porție de viață”, de final de drum, pe care să o trăiască în demnitate și respect. Prin „porția lor la viață”, bătrânii nu iau din porția nimănui. Știu singuri să renunțe la ea, asemeni preotului italian de 72 de ani, infectat cu coronavirus, care a ales să moară, dar prin moartea lui să salveze un tânăr, în favoarea căruia a renunțat la aparatul de ventilație, care i-ar fi putut salva lui viața.
NICOLAE BĂCIUȚ
VATRA VECHE NR.4 , APRILIE, 2020
SEMNALIZAREA unui debut, a unei cărți care promite mă entuziasmează să o anuț cu simpatie,
”Călător cu gândurile mele, de Raul Ancel, ed. Saga.
Descoperim în ea o suită de povestiri și poeme, unele autobiografice cu un puternic impact , mai ales pentru cititorii israelieni de limbă română! Autorul scrie cu vervă și talent și acum , în mai toate revistele de pe internet sau f.b. și momentele de carantină – coronavirus petrecute în familie!
Poveștile din copilărie sau din armată, sau a vecinilor din Fălticeni (unde s-a născut) sau din muzee, călătorii fascinante… toate sunt descrise precum scenariile de filme de ficțiune, paralele trecut/viitor! Editarea cărții în Israel, recent, pe vreme de război biologic mă face să înțeleg marea lui dragoste pentru oameni, pentru rădăcinile noasre:”Trebuie să vă spun ceva despre Libi. Libi e poet. E un vrăjitor adevărat al cuvintelor. E fachirul care trage o față de masă, de pe o masă (de Pesach), bogat asortată și nimic de pe masă nu se clintește. (pag.39 Raul Ancel va ajunge unul din cei mai buni scriitori israelieni de expresie română, dacă VREMEA ÎN CARE TRĂIM îi va permite! Scriitorul George Roca din Australia îl consideră un narator extraordinar.
Bianca Marcovici (c)
HAG PESACH IN SANATATE ȘI VEȘTI BUNE!
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 