– As fugi de mine insumi, dar unde sa fug ? – Unele idei iti trec prin cap atat de repede, ca abia daca apuci sa intelegi despre ce e vorba. – Geniile se nasc sau prea devreme, sau prea tarziu. Niciodata la timp. – Prietenul care ti-a devenit dusman ti-e mai sincer decat dusmanul care ti-a devenit prieten. -Daca am fi perfecti, n-am mai progresa de loc. -Nici n-ar mai fi nevoie. -Iata un exemplu graitor: tace ! -Nu ma enerva! S-ar putea sa regret ! -Si virtutea are pacatele ei, precum si pacatul are virtutile sale. -E bine sa crezi in ceva…Dar si mai bine este sa fii sigur. -Porcul ia spus mistretului: salbaticule ! -A promite este si nobil si burghez ! Ba chiar, mai ales, socialist… -Oamenii lipsiti de imaginatie repeta minciunile altora, ba se si bat pentru ele. -Cel mai mult ma tem de amenintarile mele. -Barfa te face prezent prin absenta. -Nu-i nici o problema sa-i ghicesti cuiva viitorul. Toata arta este sa-i ghicesti trecutul..! -Daca erorile sunt omenesti, atunci, pastrand proportiile, catastrofele sunt, desigur, divine ! -Escrocul nu te intreaba daca esti credul. -Teme-te de complimente, chiar daca le meriti ! -Cutare si-a pierdut busola? Nu-i nimic, tot nu stia s-o foloseasca. -Calatorind mult, constati ca prostii locuiesc in toata lumea. -Urma alege…Intrebarea este: ce?! -Tu ai ideile tale, eu am ideile mele…In loc sa ne certam, nu ar fi mai normal sa facem o Asociatie de Idei ?
fragment din „Ingeri cu coarne”, Junimea, 2007
dr. Dorel Schor
URARI PRIETENESTI
· Nu poti trai numai din regrete.
· Bucuria unui om casatorit: sa participe la casatoria altuia (folclor omologat).
· Uneori foamea e mare…, dar nu mai mare decit lenea…
· „In salon mirosea a televizor”…
· Nu cunosti un om pina nu maninci un sac de sare cu el… Mai ales daca tine regim.
· Situatie: depasit de functie.
· De cind traiesc in Israel, nu am mai citit nimic „la gura sobei”.
· Fiecare telefon mobil are un om (Roni Caciularu).
· Englezul spune: un mar pe zi tine la distanta doctorul. Eu spun: un usturoi pe zi ii tine la distanta pe toti.
· Unele actiuni sunt atit de simple, incit devin aproape imposibile…
· Ignoranta stabileste… distanta.
· Va dorim tot ce e bun, placut si nu ingrasa pentru 2009 si urmatorii (Alexandru Andi).
· Cel de Sus sa te tina cit mai multi ani aicea Jos (Zoltan Terner).
· Sarbatorile ingrasa, mai ales acelea care cer sa postesti.
· Recomandare pentru un necioplit:”ia un topor si mai cizeleaza-ti caracterul” (stradala).
· Invatind iti amintesti.
· Nu-ti poti evita destinul, dar poti sa-l grabesti.
· Fiecare om are o istorie secreta, care e numai a lui.
· Mi-e dor de mine, cel de ieri…
· Sa pictezi, e o meserie. Sa vinzi picturile, e o arta! (culeasa de prin galerii).
· Pe vremuri, si secretele erau mai interesante.
· Nu orice virf este un pisc.
· Uneori seaman cu mine, alteori din contra (Zoltan Terner).
· Roata Norocului scirtaie….
· Spune-mi la cine strigi, ca sa-ti spun ce functie ai !
· Trebuie sa ne impotrivim folosirii unor recompense ca pedeapsa.
DOREL SCHOR
Magazi Orient Expres,
februarie, 2009
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 
AM REPOSTAT AICI MESAJUL TAU STIIND CA TE-AM SI INVITAT.POTI DEJA SA TE AUTOPOSTEZI!
Dorel Schor” <nadishor@
To: „Bianca Marcovici”
Subject: mici corecturi
(referitor la dictionar)
.Am vazut corecturile, e f. bine. Din pacate, mai sunt citiva scriitori care au murit( z”l) : I.Avian, Radu Klaper, dr. Iacobsohn, Liana Maxy.
I.Stiru e baiar destept, nu are @. Dar nici chiar prea, prea pt. ca are telefon: 03 …
Acum e la Iasi, impreuna cu Shaul Carmel, poate si cu altii, la lansarea unei carti a lui ,( plus participare la un eveniment literar anual organizat in octombrie).
Presupun ca peste 7-10 zile se va afla la TEL Aviv.
Cit priveste colaborarea mea (nemedicala), ai mina libera sa iei din „Orient Expres „ceea ce iti place, daca iti place (am acolo tentative de umor si
crochiuri/raqursiuri de arta plastica) saptaminal…
Cu simpatie,
Dorel Schor
20. Cine fura azi un bou…
Dintr-un articol publicat de scriitorul Mircea Radu Iacoban in ziarul „Cronica Romana”,
cu titlul „Cine fura azi un bou…” :
Dorel Schor, de un sfert de secol doctor in orasul israelian Natanyah, se considera in continuare slujbas al literelor romane (a debutat la „Junimea” acum 35 de ani); n-a uitat Iasul si tipareste, la aceeasi editura, o carte-sinteza ce aduna in comprimate atent cantarite intreaga-i experienta de viata. Nu se incadreaza foarte exact nici in categoria maximelor, nici a aforismelor, nici „stricto senso” in aceea a cugetarilor. Au cate ceva din fiecare. Si daca tot suntem la acest capitol: Vauvernague crede ca „Maximele oamenilor dau pe fata inima lor”, asa ca lectura cartii „Inger cu coarne” poate oferi, intr-o addenda virtuala, si portretul medicului Schor: un blajin inzestrat cu ascutit simt al umorului, deosebit de sensibil, capabil sa dibuiasca cele ascunse dincolo de aparente, moralist „cu manusi”, care nu apeleaza la sentinte contondente, ci la terapia subtila, inteligenta, a umorului fin – pana la urma, tot coroziv. Chiar autorul se explica: „De multe ori cand cititorul rade, as prefera sa zambeasca”. Schor scrie in tonalitate strengareasca. Ai senzatia ca ti se face mereu cu ochiul, fiind indemnat sa afli si grauntele de amuzament din fiece dimensiune a clipei. Ti se zambeste complice, dupa care inteapa acul seringii. Mai intai, profilactic… A veni cu o carte de cugetari in anno domini 2007 este de-a dreptul act de curaj. Mai intai, fiindca intri intr-un spatiu concurential ilustrat de numele consacrate ale unor „monstri sacri”, de la Rochefoucault la Oscar Wilde, de la Shakespeare la Churchill, plus armia contemporanilor. Si abia aici e aici! Cum „nu e om sa nu fi scris o poezie”, tot asa nu-i roman care sa nu creada ca-i capabil sa acceada la esentele tari (pastrate in sticlute mici) ale mini-sintezei filosofice. Fie si de tipul „mananc, deci exist!” (Vanghelie). Cautati pe Internet si veti vedea cat amar de poporani incearca sa-si treaca numele in cartea de onoare a cugetarii nationale! Doctorul din Natanyah vine cu propria-i viziune, cu capacitatea de sinteza inteligenta, adeseori cladita pe sugestiile paradoxului, cu finetea umorului destept, cu stiinta utilizarii corecte si profitabile a resurselor limbii romane si, mai ales, cu necesara incarcatura culturala ce-i permite sa nu re-descopere Americi de mult cartografiate. Nu chiar toate panseurile sunt formidabile – nici nu-i chip sa emiti doar propozitii stralucite. Dar multe din cele peste 1000 de „pastile” sunt atat de dense, incat se cuvin citite de doua ori – ascund cu gratie mici tezaure ale observatiei profunde si neasteptate: „Fiecare barbat isi are problemele ei”, „Daca nu esti contra nimanui, nimeni nu e pentru tine”, „Orice gunoi se crede ingrasamant”, „Cine fura azi un ou… dar cine mai fura azi un ou?”, „Partea leului o decide leoaica”, „Femeile traiesc mai mult decat barbatii, mai ales vaduvele”, „Si visele tin de pozitia (sociala) in care dormi”, „Un fals poate face celebru originalul”, „Dac-am fi perfecti, n-am progresa; si nici n-ar mai fi nevoie” – s.a.m.d. Iata si o cugetare care, pentru istoria recenta a romanilor, spune multe: „Cui nu-i dai voie sa vorbeasca, pana la urma, urla!” Iar unele vechi zicale („Cine fura azi un ou, maine va fura un bou”) se cuvin updatate, marindu-se miza, in consens cu starea de gratie a societatii actuale. Si-ar veni cam asa: „Cine fura azi un bou, maine fura un cargou” (alta rima n-am avut).
Editor: Uli Friedberg – Valureanu
http://www.isro-press.net/
http://www.bukovinajewsworldunion.org/
Totusi trebuie facuta diferenta de cum se fura inainte de a se intra in guverne…
Coruptia e o veriga neumoristica, dupa mine, prea multi sunt trasi pe sfoara, prea multa indulcire a starii de fapt.
daniel.c
AI UN CAP BUN !
Magazinul, 2008
• E preferabil sa avem o bursa in actiune, decit actiuni la bursa (slogan actual).
• Si cravatele au culoare politica.
• Daca ai succes, vei avea si succesori…
• Nebunul se mai trateaza, pe cind prostul…(folclor para-medical).
• Spune-mi cui nu-i placi, ca sa-ti spun cite parale faci !
• Despre morti numai bine…Pentru ca, oricum, mortul e vinovat.
• Memoria buna serveste si adversarului.
• Adesea, tocmai cind faci o prostie mai mare, ti se spune „ai un cap bun !”.
• Cei cu doua fete sustin ca nu-ti intorc spatele niciodata.
• Prostul, pe unde se duce, tot prosti cauta…
• Viitorul indepartat este mai promitator decit viitorul apropiat.
• Falsul in modestie nu ar trebui pedepsit.
• Unii sint prosti, dar noroc tot nu au…
• „Eu respect doua diete alimentare…Cu una singura nu ma satur…”
• Ziarele…Unele stiri sint bune…Altele sint chiar adevarate.
• Exista multe societati de binefacere. Dar nici una nu ajuta alteia…
• Daca urli si vrei sa fii auzit, trebuie sa taci.
• Unii au treaba, altii au treburi.
• Nu intotdeauna inaltimea decide si nivelul.
• Teme-te de cei fricosi !
• Nu ai ideie ce bine e, uneori, sa nu ai nici o ideie !
• „Nu am fost de aproape un an la doctor, asa ca sint inca sanatos…” (fragment de scrisoare).
• Nu-i destul ca am necazurile mele? Tocmai acum ii merge asa de bine lui Cutare…”
DOREL SCHOR
CU ZÂMBET SUBŢIRE, DESPRE UN RÂS ZGOMOTOS !
– Convorbire cu scriitorul şi publicistul DOREL SCHOR –
Scriitor umorist subtil, rafinat, percutant si energizant. Este publicist şi ziarist de anvergură. Volume apărute: „Şarpele şi cupa”, „Zmeul cel mic”, „Amărâtul fericit”, „Doctor în humor”, „Consultaţii gratuite”, „Înger cu coarne”… Este frecvent prezent în presa de limbă română din Israel, dar publică mereu şi în „Observatorul” şi ”Semnalul” din Canada, „Lumea interzisă”, „Lumea sub lupă”, „Monitorul cultural” din Australia , „VIP” în Statele Unite ale Americii şi, bine înţeles, în România la „Cronica”, „Timpul”, „ Crai nou”, revista de humor „Booklook”. Este recent laureat al Concursului Internaţional al Uniunii Scriitorilor din România , organizat la Iaşi, pentru humor. Zilele trecute a devenit şi laureat al prestigiosului premiu pentru cultură – Ianculovici, înmânat personal de prof. dr. Izu Eibschitz, mentorul şi conducătorul acestei înalte instituţii, în prezenţa unei foarte numeroase şi selecte asistenţe. O convorbire cu dr. Dorel Schor e întotdeauna „un regal”.
– Imi permit, domnule „Doctor în umor”, sa încep convorbirea, interviul nostru, invitându-te, contrar uzanţei, să pui dumneata prima întrebare… Aş aştepta şi ceva, aşa, cam de genul celor pe care le-ai spus, recent, la primirea Premiului pe care l-am amintit deja. Spuneai atunci că ai întrebat o cucoană care te lăuda în culise: „Mă cunoaşteţi din scris?”, la care ţi-a răspuns „Nu. Din citit”…
– Intâmplările acestea, autentice, sunt mai suculente decât orice poantă confecţionată. Numai că nu întotdeauna reuşim să prindem poanta la timp.Dacă acceptăm jocul şi pun eu prima întrebare, iat-o: De ce vrei să pun eu prima întrebare?
– Jocul meu e Joc secund… La urma urmei, îmi propun să subliniez că lumea vrea să ştie ceea ce nu se ştie. Ce nu se ştie despre Dorel Schor? Putem nuanţa, dacă vrei, despre evreul Dorel Schor?
-Aşa cum e normal, multe nu se ştiu.
– De pildă?
– De pildă, că tatăl meu, refugiat adolescent din Ucraina în România, se numea Schor. S-a căsătorit cu mama, a nu ştiu câta generaţie de evrei pământeni, şi ea, de acasă – Schor, fără nici o legătură de rudenie. Ca apoi să aflu de la Moshe Maur (care era tot un Schor), că semnificaţia numelui, în aria cuprinsă de la Leipzig şi până la Urali, era în iniţialele „ shin vav reish”, de la shohet şi rabi, din şteitelul de odinioară. De asemenea, nu cred că se ştie că la 16 ani am vrut „să mă fac” scriitor, dar fratele tatei, care era universitar la New York mi-a scris două rânduri: „Dacă nu ai talent, nici o şcoală de scriitori n-o să-ţi ajute… Şi dacă ai talent, nu-ţi trebuie nici o şcoală de scriitori…”
-Numele vine, deci, de la şoihăt şi rabin, de la elita religioasă de altădată, a evreimii micilor târguri. Dar mă întreb dacă dumneata ai , oare, ceva sfânt? Doar eşti umorist, satiric, ironic, care ai scris şi la vestita revistă „Urzica”!
– Sfinţii nu sunt neapărat religioşi… Pe vremea bunicilor, toţi erau oameni cumsecade, cu păcatele lor omeneşti. Vremurile s-au schimbat, ne-am tehnicizat,ne-am apropiat unul de altul prin telefon şi internet, altfel spus, ne vedem la aniversări şi înmormântări… Suntem, totuşi, din ce în ce mai mulţi pe aceeaşi cantitate de inteligenţă. La „Urzica” de care pomeneşti, am publicat în adolescenţă şi tinereţe.Am avut satisfacţia să-i cunosc pe I. Avian, pe Sadi Rudeanu, pe Rodica Toth şi pe Mircea Pavelescu, nepotul lui Cincinat. Aurel Baranga, care era redactorul şef „en titre” mi-a făcut o prezentare onorabilă, pe coperta primului meu volum,”Şarpele şi cupa”.
– Cum te implici în viaţa literară de azi, de aici? Nu prea eşti prezent la întrunirile culturale de pe „uliţa românească” din Israel.
– E adevărat, nu-s prea implicat.Nu e în firea mea să particip la nici un fel de întruniri sau controverse. Nu le evit, cred că mă evită ele pe mine… Lucrurile se decantează singure în timp. Am „material” pentru zece cărţi, de exemplu. Nu mă grăbesc să public. Eu ies cu o carte nouă într-un ritm care mă lasă mult în urma celorlalţi…Regret că nu am putut răspunde favorabil invitaţiilor cercurilor culturale din Haifa şi kraiot, din Naharia, din Tel Aviv… In schimb, colaborez la publicaţii din România, Australia, Canada, Statele Unite şi Germania, graţie internetului.
– Ce nu se mai ştie despre Dorel Schor?
– Păi cred că se ştie cam ce-ar trebui să se ştie. Sau poate unele lucruri s-au uitat. Sunt convins însă că oamenii, ştirile, anecdotele, numerele de telefon sau necazurile pe care le uităm, îşi merită soarta. Nu vreau să mă refer la amintiri care, nici ele, nu mai sunt ce-au fost pe vremuri. Mi-ai spus o dată că nu mai vrei să te superi pe nimeni, pentru ca nu ştii dacă o să mai ai când să te împaci… Just. Acum, hotărârile finale se iau, ori cum, de la început… Ştii foarte bine că pe aceleaşi fapte poţi fi lăudat sau condamnat. Şi aceleaşi sunt şi motivele pentru care ai şi duşmani şi prieteni… Cuscra mea, poloneza, mi-a reproşat odată că nu-s modest. I-am răspuns că dacă eram şi modest, aş fi fost perfect. Peste câteva zile mi-a dat dreptate.
– Eu nu-s soacra ta şi îţi reproşez că eşti modest, că te păstrezi într-o superioară penumbră, cu o specială încredere în viitor. Dar viitorul e acum. Coboară mai între noi! Cine sunt prietenii tăi? Cărţile tale? Foile celor 10 volume încă necrise? Unii confraţi de breaslă? Sau niscaiva admiratori ori oare? Şi de aici derivă alte-ntrebări. Ce urâşti? Pe cine? Şi de ce? În fine, încă o întrebare: Cum te-mpaci cu tine? Prin scrisul tău zâmbeşti, dar, de fapt, eşti un conflictual. Mă-nşel?
-Nu ştiu decă merg împreună modestia şi „superioara penumbră”… Poate, totuşi, că ai dreptate. Cele şase cărţi ale mele au fost bine primite. „Ingerul cu coarne” a ajuns pe patru continente, exceptând Africa… Prietenii mei sunt cei din copilărie, din studenţie şi cei cu preocupări asemănătoare. Cu Shaul Carmel scriu o istorie de 55 de ani… Cu Zoltan Terner mă îngemănez cerebral şi sufleteşte. Tu mi-ai reapărut după o pauză de 40 de ani, după ce am fost prieteni la cataramă în Iaşul studenţiei. Evident, acuma catarama s-a mutat la altă dimensiune. Am prieteni scriitori în România: Mircea Radu Iacoban, Mihai Batog Bujeniţă… Sunt, de asemenea, oameni cărora le admir scrisul, fără să-i cunosc personal, poeţii Bianca Marcovici şi Andrei Fishof, prozatorii G.Mosari, Mirel Brateş şi Harri Ross, publiciştii Doina Meiseles, Nando Varga, Zeev Herşcovici, I. Ştiru, Lucreţia Berzintu, Velureanu Gal (pe tine nu te pot aminti, nu-i frumos să i-o spui omului de la obraz, faţă-n faţă)… Am mulţi prieteni recrutaţi de alte muze, cum ar fi familia Miriam şi Eli Cojocaru, soţii Liana şi Mirel Horodi, soţii Fani şi Lazăr Cohn, familiile Martin Blumenfeld, Iosef Weis, Iacov Ostfeld, inegalabilul Andrei Bacalu cu Manuela, sau incomparabilul profesor Andrei Strihan. Mai vrei? Incă de două ori pe-atâţia, care, pe bună dreptate, îmi vor reproşa că i-am omis. Şi-atunci te întreb, de ce îmi pui întrebări care-mi pot aduce supărări?! Cât priveşte umorul, întotdeauna am preferat un zâmbet subţire râsului zgomotos.
Şi tot în legătură cu ce m-ai întrebat: În cartea sa „Generaţia confruntărilor” Solo Har mi-a făcut publice câteva păreri. Spuneam că râsul este o formă de luptă pentru libertate.Iar dacă vrei să ştii cum se-mpacă doctorul şi scriitorul într-o singură persoană, îţi spun, de asemenea, că deocamdată colaborăm destul de bine, deşi autorul e dator vândut doctorului şi şi-a scos cărţile cu ajutor medical.Dar ei (ego şi alter ego) se iubesc, evident, cu măsură.
M-ai incitat spunând că zâmbesc prin scris, dar, de fapt, aş fi un conflictual. La un umorist, în mod firesc, excepţiile de la regulă sunt mai numeroase decât regulile. S-a spus că humorul meu e cumsecade (de aceea şi criticile au fost cumsecade). Iosif Petran credea că posed un stil elegant şi lapidar, Rodica Grindea că râsul meu e binevoitor şi reconfortant, Sebi Costin spunea că mi-am construit o lume a mea. Cu ironie simpatică, Sergiu Levin mă vedea ţinându-mă în echilibru pe coarda subţire a zâmbetului fin. Chiar şi severul I. Schechter mă acuza că practic un umor de filieră intelectuală, bogat în aluzii, analogii şi parabole. E uşor de observat că am selectat părerile bune, deşi mi-e clar că şi complimentele pot fi nemiloase.
-Dacă e să-ţi consider vârsta după cum scrii, trebuie să te-ntreb ceva despre amantele tale. Totuşi, nu eşti tentat să scrii amintiri?
– Amantele exclud umorul, presupun genul de aventuri, chiar romanul poliţist.La capitolul acesta vorbesc mulţi, mai ales cei care ar trebui să tacă. Dar nu esti singurul care îmi sugerează să scriu amintiri. Noi doi ştim de ce… Uneori chiar stau de vorbă cu amintirile. Cine nu ?! Te înţeleg foarte bine. Am pus şi eu întrebări.Dar la aceeaşi întrebare am primit mai multe răspunsuri. Asta e problema noastră: nu avem destule întrebări. Şi, prea adesea, obiceiul de a pune întrebări poate aduce necazuri.Conculzia mea ar fi că depinde de care parte a uşii te afli, mai ales dacă e oarecum urgent… Concluzia? Omul e ca uşa. Uneori e deschis, alteori e închis, întredeschis sau încuiat de-a binelea.
– Mai întâi, daca-mi permiţi, amantele sunt (sau pot fi) şi un lucru vesel, deloc lipsit de umor. Depinde cum priveşti…Se vede că n-ai experienţă. Nici eu n-am. Dar am citit. Chiar şi în cartea vieţii. Cât despre înrebări, am destule, însă nu le pun la uşi pe care le cred închise. Incerc, mai întâi, să le deschid. Un prieten poet stătea, singur şi trist, într-o cafenea bucureşteană; afară ploua, şi el, privind uşa se compara cu ea ,căci era mereu izbită de altcineva, care ieşea sau intra.Se-nchidea şi se deschidea. Ar fi vru ca el să fie o uşă încuiată, dar nu putea. Nu depinde de tine ce fel de uşă eşti. In ce mă priveşte, continui să întreb. Risc. Aşa dar, ce uşi ţi-ar place să ţi se deschidă ? Unde ai vrea să ajungi? Dar, te rog – fără modestie..
– Dragă Roni, nu-mi fac iluzii, ştii de ce… Am, ca tot omul, câteva gânduri. Pentru că libertatea de gândire nu ţi-o poate lua nimeni. Ştiu că pentru a obţine posibilul, trebuie să vrei imposibilul. Uite că nu vreau decât să fim sănătoşi şi să nu uităm că timpul nu aşteaptă. Nu putem ieşi din labirint, dar încercăm măcar să nu ne rătăcim. Iţi mulţumesc pentru întrebări. M-ai obligat să gândesc pozitiv!
– Iţi mulţumesc şi eu pentru răspunsurile tale, chiar şi pentru cele sugerate.Vreau să încheiem cu cuvintele scriitorului Mircea Radu Iacoban, din noul său volum
„Printre cărţi”, cuvinte dăltuite după 40 de ani de la înfiinţarea Editurii Junimea, al cărei prim director a fost timp de 10 ani: „ Lectura cărţii Inger cu coarne poate oferi, , într-o addenda virtuală, şi portretul medicului Schor: un blajin înzestrat cu un ascuţit simţ al umorului, deosebit de sensibil, capabil să dibuiască cele ascunse dincolo de aparenţe, moralist „cu mănuşi”, care nu apelează la sentinţe contondente, ci la terapia subtilă, inteligentă, a umorului fin – până la urmă tot coroziv”.
Acestea fiind scrise, atât mai spun: SĂ NE TRĂIEŞTI, doctor DOREL SCHOR !
DIN TARA SFANTA… CU ZAMBET SUBTIRE… Convorbire cu scriitorul si publicistul DOREL SCHOR
Scris de Roni CACIULARU, Israel
Sâmbătă, 27 Iunie 2009 06:24
Scriitor umorist subtil, rafinat, percutant si energizant. Este publicist si ziarist de anvergura. Volume aparute: „Sarpele si cupa”, „Zmeul cel mic”, „Amaratul fericit”, „Doctor in humor”, „Consultatii gratuite”, „Inger cu coarne”… Este frecvent prezent in presa de limba romana din Israel, dar publica mereu si in „Observatorul” si ”Semnalul” din Canada, „VIP” in Statele Unite ale Americii si, bine inteles, in Romania la „Cronica”, „Timpul”, „ Crai nou”, revista de humor „Booklook”.
Este recent laureat al Concursului International al Uniunii Scriitorilor din Romania , organizat la Iasi, pentru humor. Zilele trecute a devenit si laureat al prestigiosului premiu pentru cultura – Ianculovici, inmanat personal de prof. dr. Izu Eibschitz, mentorul , conducatorul acestei inalte institutii, in prezenta unei foarte numeroase si selecte asistente. O cpnvorbire cu dr. Dorel Schor e intotdeauna „un regal”.
– Imi permit, domnule „Doctor in umor”, sa incep convorbirea, interviul nostru, invitandu-te, contrar uzantei, sa pui dumneata prima intrebare… As astepta si ceva, asa, cam de genul celor pe care le-ai spus, recent, la primirea Premiului pe care l-am amintit deja. Spuneai atunci ca ai intrebat o cucoana care te lauda in culise: „Ma cunoasteti din scris?”, la care ea ti-a raspuns „Nu. numai din citit”…
– Intamplarile acestea, autentice, sunt mai suculente decat orice poanta confectionata. Numai ca nu intotdeauna reusim sa prindem poanta la timp.Daca acceptam jocul si pun eu prima intrebare, iat-o: De ce vrei sa pun eu prima intrebare?
– Jocul meu e Joc secund… La urma urmei, imi propun sa subliniez ca lumea vrea sa stie ceea ce nu se stie. Ce nu se stie despre Dorel Schor?
– Asa cum e normal, multe nu se stiu.
– De pilda?
– De pilda, nu cred ca se stie ca la 16 ani am vrut „sa ma fac” scriitor, dar fratele tatei, care era profesor universitar la New York mi-a scris doua randuri: „Daca nu ai talent, nici o scoala de scriitori n-o sa-ti ajute… Si daca ai talent, nu-ti trebuie nici o scoala de scriitori…”
– Vorbele unchiului din America s-au adeverit si prin scrisul nepotului din Romania … La urma urmei, a fi scriitor e ceva sfant. Si ma-ntreb, ai oare ceva sfant in dumneata? Nu de alta, dar un un scriitor satiric, umorist, ironic, care a scris pana si la vestita revista „Urzica”, nu prea aduce a sfant.
– Sfintii nu sunt neaparat religiosi… Pe vremea bunicilor, toti erau oameni cumsecade, cu pacatele lor omenesti. Vremurile s-au schimbat, ne-am tehnicizat, ne-am apropiat unul de altul prin telefon si internet, altfel spus, ne vedem la aniversari si inmormantari… Suntem, totusi, din ce in ce mai multi pe aceeasi cantitate de inteligenta. La „Urzica” de care pomenesti, am publicat in adolescenta si tinerete. Am avut satisfactia sa-i cunosc pe I. Avian, pe Sadi Rudeanu, pe Rodica Toth si pe Mircea Pavelescu, nepotul lui Cincinat. Aurel Baranga, care era redactorul sef „en titre” mi-a facut o prezentare onorabila, pe coperta primului meu volum,”Sarpele si cupa”. Nimeni nu ma vedea un sfant. Si-apoi, sfintii nici macar nu se nasc, ei numai mor…
– Cum te implici in viata literara de azi, de aici? Nu prea esti prezent la intrunirile culturale de pe „ulita romaneasca” din Israel.
– E adevarat, nu-s prea implicat. Nu e in firea mea sa particip la nici un fel de intruniri sau controverse. Nu le evit, cred ca ma evita ele pe mine… Lucrurile se decanteaza singure in timp. Am „material” pentru zece carti, de exemplu. Nu ma grabesc sa public. Eu ies cu o carte noua intr-un ritm care ma lasa mult in urma celorlalti… Regret ca nu am putut raspunde favorabil invitatiilor cercurilor culturale din Haifa si Kraiot, din Naharia, din Tel Aviv… In schimb, colaborez la publicatii din Romania, Australia, Canada, Statele Unite, Germania, gratie internetului.
– Ce nu se mai stie despre Dorel Schor?
– Pai cred ca se stie cam ce-ar trebui sa se stie. Sau poate unele lucruri s-au uitat. Sunt convins insa ca oamenii, stirile, anecdotele, numerele de telefon sau necazurile pe care le uitam, isi merita soarta. Nu vreau sa ma refer la amintiri care, nici ele, nu mai sunt ce-au fost pe vremuri. Mi-ai spus o data ca nu mai vrei sa te superi pe nimeni, pentru ca nu stii daca o sa mai ai cand sa te impaci…Foarte corect. Acum, hotararile finale se iau, oricum, de la inceput… Stii foarte bine ca pe aceleasi fapte poti fi laudat sau condamnat. Si aceleasi sunt si motivele pentru care ai si dusmani si prieteni… Cuscra mea, poloneza, mi-a reprosat odata ca nu-s modest. I-am raspuns ca daca eram si modest, as fi fost perfect. Peste cateva zile mi-a dat dreptate.
– Eu nu-s cuscra ta si iti reprosez ca esti modest, ca te pastrezi intr-o superioara penumbra, cu o speciala incredere in viitor. Dar viitorul e acum. Coboara mai intre noi! Cine sunt prietenii tai? Cartile tale? Foile celor 10 volume inca nepublicate? Unii confrati de breasla? Sau niscaiva admiratori / oare? Si de aici deriva alte-ntrebari. Ce urasti? Pe cine? Si de ce? In fine, inca o intrebare: Cum te-mpaci cu tine? Prin scrisul tau zambesti dar, de fapt, esti un conflictual. Ma-nsel?
– Nu stiu deca merg impreuna modestia si „superioara penumbra”… Poate, totusi, ca ai dreptate. Cele sase carti ale mele au fost bine primite. „Ingerul cu coarne” a ajuns pe patru continente, exceptand Africa… Prietenii mei sunt cei din copilarie, din studentie si cei cu preocupari asemanatoare. Cu Shaul Carmel scriu o istorie de 55 de ani… Cu Zoltan Terner ma ingemanez cerebral si sufleteste. Tu mi-ai reaparut dupa o pauza de 40 de ani, dupa ce am fost prieteni la catarama in Iasul studentiei. Evident, acuma catarama s-a mutat la alta dimensiune. Am prieteni scriitori in Romania: Mircea Radu Iacoban, Mihai Batog Bujenita… Sunt, de asemenea, oameni carora le admir scrisul, fara sa-i cunosc personal, poetii Bianca Marcovici si Andrei Fishof, prozatorii G.Mosari, Mirel Brates si Harri Ross, publicistii Doina Meiseles, Nando Varga, Zeev Herscovici, I. Stiru, Lucretia Berzintu, Velureanu Gal (pe tine nu te pot aminti, nu-i frumos sa i-o spui omului de la obraz, fata-n fata)… Am multi prieteni recrutati de alte muze, cum ar fi familia Miriam si Eli Cojocaru, sotii Liana si Mirel Horodi, sotii Fani si Lazar Cohn, familiile Martin Blumenfeld, Iosef Weis, Iacov Ostfeld, inegalabilul Andrei Bacalu cu Manuela, sau incomparabilul profesor Andrei Strihan. Mai vrei? Inca de doua ori pe-atatia care, pe buna dreptate, imi vor reprosa ca i-am omis. Si-atunci te intreb, de ce imi pui intrebari care-mi pot aduce suparari?! Cat priveste umorul, intotdeauna am preferat un zambet subtire rasului zgomotos.
Si tot in legatura cu ce m-ai intrebat: In cartea sa „Generatia confruntarilor” Solo Har mi-a facut publice cateva pareri. Spuneam ca rasul este o forma de lupta pentru libertate. Iar daca vrei sa stii cum se-mpaca doctorul si scriitorul intr-o singura persoana, iti spun ca deocamdata colaboram destul de bine, desi autorul e dator vandut doctorului si…si-a scos cartile cu ajutor medical. Dar ei (ego si alter ego) se iubesc. Evident, cu masura.
M-ai incitat spunand ca zambesc prin scris, dar, de fapt, as fi un conflictual. La un umorist, in mod firesc, exceptiile de la regula sunt mai numeroase decat regulile. S-a spus ca humorul meu e cumsecade (de aceea si criticile au fost cumsecade). Iosif Petran credea ca posed un stil elegant si lapidar, Rodica Grindea ca rasul meu e binevoitor si reconfortant, Sebi Costin spunea ca mi-am construit o lume a mea, cu ironie simpatica, Sergiu Levin ma vedea tinandu-ma in echilibru pe coarda subtire a zambetului fin. Chiar si severul I. Schechter ma acuza ca practic un umor de filiera intelectuala, bogat in aluzii, analogii si parabole. E usor de observat ca am selectat parerile bune, desi mi-e clar ca si complimentele pot fi nemiloase.
-Daca e sa-ti consider varsta dupa cum scrii, trebuie sa te-ntreb ceva despre amantele tale. Totusi, nu esti tentat sa scrii si amintiri?
– Amantele exclud umorul, presupun genul de aventuri, chiar romanul politist. La capitolul acesta vorbesc multi, mai ales cei care ar trebui sa taca. Dar nu esti singurul care imi sugereaza sa scriu amintiri. Noi doi stim de ce… Uneori chiar stau de vorba cu amintirile. Cine nu ?! Te inteleg foarte bine. Am pus si eu intrebari. Dar la aceeasi intrebare am primit mai multe raspunsuri. Asta e problema noastra: nu avem destule intrebari. Si, prea adesea, obiceiul de a pune intrebari poate aduce necazuri. Conculzia mea ar fi ca depinde de care parte a usii te afli, mai ales daca e oarecum urgent… Morala? Omul e ca usa. Uneori e deschis, alteori e inchis, intredeschis sau incuiat de-a binelea.
– Mai intai, daca-mi permiti, amantele sunt (sau pot fi) si un lucru vesel, deloc lipsit de umor. Depinde cum privesti… Se vede ca n-ai experienta. Nici eu n-am. Dar am citit. Chiar si in cartea vietii. Cat despre intrebari, am destule, insa nu le pun la usi pe care le cred inchise. Incerc, mai intai, sa le deschid. Un prieten poet statea, singur si trist, intr-o cafenea bucuresteana; afara ploua, si el, privind usa se compara cu ea , caci era mereu izbita de altcineva, care iesea sau intra. Se-nchidea si se deschidea. Ar fi vrut ca el sa fie o usa incuiata, dar nu putea. Nu depinde de tine ce fel de usa esti. In ce ma priveste, continui sa intreb. Risc. Asa dar, ce usi ti-ar place sa ti se deschida ? Unde ai vrea sa ajungi? Dar, te rog – fara modestie…
– Draga Roni, nu-mi fac iluzii, stii de ce… Am, ca tot omul, cateva ganduri. Pentru ca libertatea de gandire nu ti-o poate lua nimeni. Stiu ca pentru a obtine posibilul, trebuie sa vrei imposibilul. Uite ca nu vreau decat sa fim sanatosi si sa nu uitam ca timpul nu asteapta. Nu putem iesi din labirint, dar incercam macar sa nu ne ratacim. Iti multumesc ca m-ai obligat sa gandesc pozitiv!
– Iti multumesc si eu pentru raspunsurile tale, chiar si pentru cele numai sugerate.Vreau sa incheiem cu cuvintele scriitorului Mircea Radu Iacoban, din noul sau volum „Printre carti”, cuvinte captivante si incitante, la 40 de ani de la infiintarea Editurii Junimea, al carei prim director a fost timp de 10 ani: „ Lectura cartii Inger cu coarne poate oferi, , intr-o addenda virtuala, si portretul medicului Schor: un blajin inzestrat cu un ascutit simt al umorului, deosebit de sensibil, capabil sa dibuiasca cele ascunse dincolo de aparente, moralist „cu manusi”, care nu apeleaza la sentinte contondente, ci la terapia subtila, inteligenta, a umorului fin – pana la urma tot coroziv”.
Acestea fiind scrise, atat mai spun: SA NE TRAIESTI, doctor DOREL SCHOR !
sursa „ZONA INTERZISA”
CERCUL CEL MARE
• Canalia perfecta….Perfecta e un compliment?
• Votez si eu, ca-s curios cine iese…
• -Care e inversul de la „putin imi pasa”? – Imi pasa putin !
• S-a confirmat prin infirmare (dosar).
• Evit anturajul celor care ma invidiaza…Prefer societatea acelora pe care ii invidiez eu..!
• Salzburg, unul din orasele in care a fost inmormintat Mozart…(ghid).
• Cu cit e treaba mai urgenta, cu atit e locul mai ocupat.
• Daca eram si modest, eram perfect!!
• Mi se indeplinesc toate dorintele pe care nu le-am avut.
• -La ce ora a spus ghidul sa ne intoarcem?
-El nu a spus o ora, a spus o jumatate de ora !!
• Copiii lor nu sunt cine stie ce, dar nepotii, da! Niste bebelusi…
• De vorba cu mine singur. E o placere sa discuti cu un om inteligent!
• Un articol foarte frumos…Pacat ca nu am inteles despre ce e vorba.
• Vaca si baletul (titlu).
• – Faceti un cerc mare de 360 de grade si dupa aia doua mai mici, de cite 180 de grade fiecare (amintiri din armata).
• Elogiul chiulului: „Foaie verde de urzica, bine-i sa nu faci nimica” (folclor prelungit).
• Batrinetea – asteptare cu oglinda intoarsa.
• Cind desteptii se cearta, prostii cistiga.
• Dinsul nu demonstreaza ca el e bun, ci ca eu nu sunt…
• Daca javrele te latra, schimba trotoarul.
• Din TALMUD: Fii atent la gindurile tale pentru ca ele vor deveni cuvinte. Fii atent la vorbele tale pentru ca ele vor ajunge fapte. Fii atent la faptele tale pentru ca vor ajunge obiceiuri. Fii atent la obiceiurile tale pentru ca ele vor fi caracterul tau. Fii atent la caracterul tau pentru ca el va fi destinul tau.
• Mai pe scurt: Gindurile tale vor fi destinul tau!
DOREL SCHOR
E greu să te întorci în timp să-ţi aminteşti toate detaliile unei întâmplări care a lăsat urme adânci ca de şenile în viaţa mea.. Uneori se mai dă câte şansă poetului, aşa m-am gândit în acest moment când încerc să-mi notez ce s-a întimplat. Îmi amintesc doar că petrecusem o seară de pomină la Poiana Braşov după ce fusesem şi pe munte cu funicularul la cota 1400 m. Venită din Israel de la cote diferite şi călătoriile dificile, după aproape 8 ani de la plecarea din ţară mă bucuram foarte tare de noile schimbări din România. Consideram zona muntoasă o mică Elveţie! Dar se pare că nu mi-e dat mie să-mi port zodia de rac fără surprize neplăcute… A doua zi m-am trezit cu dureri de burtă. Am vrărsat continuu fără oprire. Gust de ouă stricate…Nu-mi aminteam decăt că am mâncat o prăjitură… După, am dansat în hotel pe o muzică puternică, ca de sfârţitul lumii. Tineretul aşa ascultă muzică şi la noi. Simt o durere în stomac dacă nu mă mişc în ritmul asurzitor al tobelor. Nu am stat decât vreo jumătate de oră cu nişte prieteni întâlniţi de la Iaşi, vecinii mei de bloc de pe vremuri. Ei erau la un Simposion al medicilor desfăşurat tot în hotelul Sport. Cred că ceva a fost stricat în ce am mâncat. Oricum şi aerul din camera de hotel mă dăduse gata. Nu era decât un geam hublou pe care nu-l puteai deschide până la capăt. Cert e că erau 28 de grade Celsius şi se dădea căldură în cameră. Venisem dintr-o ţară caldă şi primeam multă multă căldură!
• Am coborât totuşi la micul dejun avean întâlnire cu o poetă din nord. Am băut numai ceai! Au apărut şi vecinii mei care m-au invitat până la hotelul lor. Pe terasă am băut din nou un pahar cu cola…cam nepotrivit la durerile mele. Pe la 12 oo am încercat să facem o poza comună de despărţire. Soţul meu ne-a aranjat pentru poza de la distanţa necesară…Clik… am zâmbit şi, eu am căzut pe spate- instantaneu- cu capul de asfalt.
• Am avut noroc de vecinul meu, dr. Pandelli care mi-a dat primul ajutor…Semnele de pe gât şi ruperea cercelului au fost cercurile mâinilor sale în încercarea de a mă readuce la viaţă.
• M-am trezit într-o ambulanţă cu gâtul parcă strangulat…Cola revărsase pe mine, pe haine ca un acid! Murisem pentru câteva momente…am fost readusă la viaţă după ce negrul cu bule portocalii îmi fusese ultimul cer.. La spital la Neurologia, undeva la Braşov am stat încă o săptămână. Soţul meu s-a ocupat de expediţia mea ca un balot din România către Israel. Mai apoi în Israel, la Haifa am stat la spital … săptămâni. Cert e că la investigaţii am răspuns în ebraică în loc de româneşte la spitalul din Braşov. Conexiunile mele au fost altele….. Nu-mi amintisem limba maternă, mai apoi scrisul, mai apoi nu reuşisem să stau la verticală. Lovitura de la cap mi-a fost fatală. Am mai stat în concediu o perioadă. M-am întors la serviciu după câteva luni. Am renăscut la 47 de ani!
• Sindromul vertigo a fost tratat şi el diferit de alţi bolnavi. Doctorul de aici mi-a făcut hipnoză iar mai apoi mi-a pus „pietrele” la loc din ureche…printr-o smucitură puternică.