diverse, amprente

 

amprente

  O zi de lucru obişnuită la un Trust de Constructii civile şi industriale unde lucram, undeva la ultimul etaj,  adică lângă porumbei! Chiar sub uluc erau o mulţime. Îi vedeam zilnic. Le puneam bucăţele de pâine. Pacea cea de toate zilele. Dar, geamul întredeschis făcea să fie şi mai frig în încapere. Şi aşa eram îmbrăcată ca un scafandru, numai să-mi fie mai cald, să mă pot concentra la proiect,  să pot mişca cursorul pe rigla de calcul.
Nu era lumina de la ora 9 dimineaţă, iar cea naturală era insuficientă, nici hârtie igienică la W.C., nici apă, dacă nu-ţi făceai rezerve propri, nici rechizite pentru lucru. Trebuia să-ţi aduci de-acasă până şi creionul! Delegaţiile în toată ţara erau ca o pedeapsă.
Nu mai zic de frigul sau căldura din trenuri, după anotimp!
În una din zile am coborât la subsol, în” Sala Calculatoarelor,” calculatoare abia aparute pe meleagurile noastre, unde se dactilografiau materialele concepute de noi, cei de la proiectare, inclusiv citirea cartelelor.
Nu era nimeni. Toţi cei 20-30 de colegi se făcuseră nevăzuţi, poate pe la o coadă; se ieşea liber pe uşa de intrare, portarul era “băiat bun” sau, primise ordin să se mai închidă ochii (se dadea ceva, trebuia să prinzi rând, altfel rămâneai flamând, lipsa de mâncare…), poate la alte nivele din cladire.
Am aşezat dosarul pe masă dactilografei şi m-am întors sus, la locul meu de muncă de lânga uluc, camera de fumători în care numai eu nu fumam, dar alt loc de munca nu primisem,trebuia să fiu mulţumită ce inhales,ce mănânc. Mă urmarea “viziunea progresului”, imaginând un viitor în care ordinatorul va putea vorbi şi mă va putea vedea, descifrând nu numai cartelele pe care uneori le predam spre citirea programului de calcul de rezistenta sau tehnologie!
După vreo oră mă trezesc cu şeful secţiei din ” Sala Calculatoarelor”!
Îl salut respectos, crezând că-mi aduce personal materialul dactilografiat!
Dar el venise pentru cu totul altaceva:
-”S-au furat niste bani de la noi -imi zice. Ţi-am găsit dosarul tău de serviciu pe masă şi, m-am gândit să te căutăm în geantă!”
Bineînteles ca n-am ezitat, chiar i-am predat şi cheile de la biroul meu. Aşa în faţa celor 40 de colegi ai mei, sală a “sectiei de proiectare” în care lucram toţi la un loc, mese ca la şcoală,copii cuminţi!
Nu a găsit nimic, cum era şi normal, astfel am crezut că lucrurile se vor aplana.
Dar ţi-ai gasit!
A doua zi am fost invitată la Securitate, vis-a-vis de Teiul lui Eminescu, în apropierea teilor si mirosului de iasomie!
Cladire în care şi acum se elibereaza paşapoarte, dacă nu mă însel,  acolo la etajul doi! Tocmai o luasem pe “cea mică” de la camin. M-am dus acolo !
Mi s-a spus doar atât:
-”Ţii se vor lua amprentele…”
( amprente care mai tarziu au devenit titlul unei plachete de versuri, editată prin ‘98 , ”Amprente”)
M-am dus cu inima deschisă. N-aveam nimic de ascuns !
Acum, când scriu aceste note, oboseala unei zile de muncă ar putea să şteargă unele amănunte.
Mi s-a spus să-mi las fetiţa în “sala de asteptare”. Acolo era multa lume, necunoscuţi! Am aşezat-o pe “cea mică” pe un scaun şi, i-am dat asigurări că mă întorc în câteva minute:

-”Să fii cuminte, să nu te mişti de pe scaun!”-am rugat-o, vine mama imediat !

Pătrund într-un loc întunecat, cu multe birouri. Printr-o uşă larg deschisă zăresc o colegă stând cu ţigara în gură, ”piţigăind” cu un tip, care, probabil îi oferise propriul său scaun! Sunt dusă însă spre altă încăpere cu alură de sanctuar.
Mă aflam în” camera blue”, pereţi îmbrăcaţi cu pânză mulată şi perdele similare, în care se găsea un scaun asemanator cu cel dentar, în spatele căruia trona o instalaţie, probabil o “maşină de detectat minciuni! ”Noutate achizitionată recent, în anii de agonie ai regimului ceausist. „Salamandra”, da, parcă într-un film italian văzusem cum e chinuit un suspect cu maşina asta!

Am fost aşezată, mi s-a instalat o bară sub sâni, alţi electrozi pe frunte şi mâini, prinse cu grosolănie parcă de calău pregătind pentru mine scaunul electric. Am fost întrebată dacă sufăr cu inima, dacă am tensiune, dacă suport curentul “puţin” mai tensionat? Parcă ce conta, eram deja legată !

Am tăcut. Totul era atât de bizar că nu mai aveam replică… în cele din urmă am raspuns că nu ştiu, dar, de inimă încă nu sufăr, sunt foarte tânără!

-”Bine, îţi vom pune întrebări şi tu trebuie să răspunzi corect, dacă spui o singură minciună, eu voi afla din foaia care se deruleaza în spatele tău! (mă avertizează omul în halat de doctor, un tip cu chelie, destul de tânar, ochi spălăciţit, frunte îngustă şi dicţie perfectă.)
Circa o oră şi jumatate sau mai mult, mi s-au pus fel de fel de întrebări, însă fără legatură cu subiectul:
-”Ai rude în străinătate?”
-”Te-au ajutat rudele din Israel la cumpararea casei?”
-”Ai furat vreodată?”
-”Ai pus mâna pe geanta colegei?”
-”Ai deschis-o?”
-”Ai manuscrise acasă?”
-”Despre ce scrii?”
-”Ai mai furat ?”
-”O cunoşti pe Nana F?”
-”Vrei sa colaborezi cu noi?”

După ancheta cu ”maşina rudimentară pentru borfaşi”,  folosită experimental (am aflat că a fost probată pe mine pentru prima oară), convinşi fiind ca vor reuşi să-mi smulgă nu numai marturisirile dorite de ei, ci să le devin colaboratoare, adică “sa torn” pe unul sau altul, mi-au dat, în sfârşit drumul acasă!
Am trecut iar pe culoarul respectiv, am zărit-din nou- fiinţa careia nici nu-i ştiam numele, şezând picior peste picior, în aceiaşi rochie străvezie, tot mai aproape de şeful securist, aşteptând să mă vadă în postura de hoaţă care şi-a mărturisit păcatul.
Mi-am luat copilul în braţe, murdar din cap până în picioare de petrosin, luat de pe podeaua de lemn, mâinele şi faţa copilului erau negre. Îmi ceruse ceva de mâncare. M-au cuprins ameţeli şi o stare de rău, eram incapabilă să reacţionez.
Dar, fericită că Noemi nu s-a pierdut. Putea foarte bine să plece din sala de aşteptare. Am reuşit să mă târăsc până acasă … luând tramvaiul! Cred că toată lumea de pe stradă şi din tramvai mă privea ca pe o mamă neglijentă care, nu-şi îngrijeşte copilul! Sau, poate, se uita la ochii mei, cine mai ştie cum arătam!
A doua zi zvonul s-a întins. Am fost chemată de şeful meu, ”membru mare” de partid! Domnul Boloş, şeful meu direct s-a simţit lezat şi impacientat că el, el…nu fusese informat!
Se trecuse peste el “la invitaţia” mea la Securitate; el personal, n-avea habar de nimic!
S-a uitat la mine cu o privire care spunea multe, întrebandu-mă, rugându-mă să-i permit să vadă faţa şi mâinile mai atent, vizibile cu leziuni roşii, albastrui lăsate de electrozii prinşi de un nepriceput, obişnuit cu brutalităţile, numai zic ce urme adânci lasase bara de sub sâni,urme încarnate! Mi-a observat ochii roşii până la sânge, ca şi urmele legaturilor strânse, marcate de pete roşii şi umflături. Spaima a pus stăpânire pe el! Ii era frică, gândeam, sa nu cumva să reclam la şefii mei mai mari sau, la Comunitate, să nu cumva să se împraştie zvonul că am fost supusă la tortură. Eu nu mă gandisem la asta …Teama mea era de cu totul de altă natură. Să nu mă simt umilită, doar atât ceream de la viaţa!

M-a rugat să las totul “pe mâna lui”, sâ verifice personal toate cele întâmplate!
Ce a urmat mi-a lăsat urme pe o viaţă: ochelarii de vedere, Syncopa mea de la Braşov ! Poezia…
Ar fi trebuit să-i pun în faţă alt dosar, de poezii publicate în “Cultul Mozaic”, “Cronica”, “Convorbiri Literare”, acolo alături de cei care au fost, la fel, chemaţi în locurile acelea care îţi lasă urme adânci, şenile, şenile! Dovezi ale existenţei mele iudaice chiar Dincolo, pe “plaiul mioritic”! Dar fiecare –în viaţă- v-a plăti pentru spusele sau scrisul său, în faţa lui Dumnezeu !” Scriam pe atunci: “n-am sa vând sticle goale/ când n-o să mai am de mâncare”! (Revolta sângelui)

Au fost chemaţi la Secu’ şi alţi colegi. Aproape toţi au fost supuşi, nu mai mult decât cinci minute, de formă, pentru acoperire faţă de mine şi Comunitate, la ” maşina de detectat minciuni”.
Luată la bani mărunţi, colega care a acuzat furtul (cea cu soţul securist) a dezvaluit, până la urmă că, banii –aşa-zis furaţi- au ajuns în buzunarul unui ginecolog care a operat-o înainte cu câteva zile, tocmai “în timpul serviciului”, exact la orele vizitei mele in “Sala Calculatoarelor” (portarul instituţiei, om corect, a depus mărturie!)  Înscenarea furtului a fost doar un alibi pentru soţul ei, doar atât!
A fost dată afară din serviciu. S-a aflat că era o profesionistă experimentată în amor “multilateral dezvoltat”, motiv pentru care, soţul ei a obţinut divorţul.
Coşmarul trăit, “camera blue” cu scaunul dentar si vocea securistului, molcomă şi convingatoare, s-a transformat într-un vis obsesiv care nu înceteaza să mă urmarească cu ochii deschişi. Lucrurile nu s-au terminat aici. Soţului meu i s-a înscenat că ar fi bătut un controlor de autobuz, într-un alt cartier în care nu a ajuns vreodată! I se promise marea cu sarea dacă ar fi ştiut ceva despre Nana F. Evreica studentă la medicină care se culcase cu un libanez! Fusese exmatriculată şi expediată „pachet” în Israel (întâmplător o descoperisem în avionul care m-a adus ca turistă în Israel). Mi-am amintit apoi ca acel “călau” mi-a şoptit că îmi cunoaşte “punctul vulnerabil”, adică sotul meu. Singurul lucru pe care il putem face e să dăm în vileag, ce ne stă în putere, chiar peste ani, chiar acum! Probabil că, astăzi lucrurile stau altfel, lumea s-a maturizat, lumea-i mai bună, mai sinceră, are de ales, poate şterge într-o clipă trecutul cu buretele, îl poate modifica, idealiza. Eu una nu! Era prin anii 1980 si ceva …şi eram tânără şi încrezatoare. Voiam să cuceresc lumea, dar nu reuşisem decât să cuceresc şi să primesc raţia de 1200 de calorii …  o fericire pe atunci!
Umilirile noastre, cenzura şi eclipsa totală se adeveresc şi ACUM!  Noua generaţie preferă să găsească ceva să ignore noua stare, impotenţa de a se uita în urmă!
Haifa
bianca marcovici
1999

 

 

cad frunzele
neconcurenţă, nimeni
nu ţine palma-n-ntinsă
lumini şi umbre, veacul
mestecenii străjuiesc asfinţitul
cad frunze, cad oameni
deodata îi vezi plecând
şi tu ramâi
of, doar clipa prezentă
ne bate-n uşă
să deschid
să urlu
străjieru-i venit
să-mi fii caruţa ce ne tragi, clipele doar pleoapa se închide brusc infinita suferinţă se destăinuie îmi vei lipsi

bianca marcovici

 

 

13 gânduri despre &8222;diverse, amprente&8221;

  1. nu mai trebuie sa ghicesc

    Strauss, saracu’
    cred ca nu si-a dat seama ce a compus
    Marsul lui Radeski e mai potrivit
    Ravel si cu al sau vals modern
    Matilda e Matilda
    descompunerea fiintei , putrefactia
    starii de a NU te recunoaste
    ca om viu
    letargia, latentza, indiferentza bizara
    viermele dinlauntru tau
    chircirea durerii
    tusea vesnica,
    balonul de sapun, lumea magica,
    diezii, bemolii si becarii, scari amfibii, celulare,
    cocostarcul ce nu mai poate sta intr-un picor

    bianca marcovici

  2. E timpul sa fie si ceva inteligibil si ceva curgator si ceva
    care sa aiba priza la cititor mai mult de o clipa!
    Cred ca voi reusiti!
    remy

  3. ARIA VICLENIEI CU SPATELE GOL SI FUNDA NEAGRA , de Bianca MARCOVICI

    (Material propus pentru publicare la data de: 26-11-2007)

    ţi s-a spus că Viclenia în 5 părţi cu funda neagra
    nu mai poate să-şi închidă
    cuvintele într-un seif…

    codul seifului e ştiut de toata lumea.

    ţi s-a spus ca Vina nu poţi s-o împarţi cu Nimeni,
    atît timp cât ştiai lucrul ăsta elementar
    de pe punţile vaporului meu circular,
    cine atinge aripa îngerului meu şi al lui Gaudi
    cu chibritul aprins
    va plăti scump un afiş al iertării.

    (oare de ce ai facut-o atât de nonşalant …
    nici pâna acum nu poti să-mi ştergi trauma
    dublului accident, infanta, defăimată, 13
    tabla maşinii va fi refacută, o ştiu, doar ea)

    Viclenia riscă să cadă cu bolovanul său
    atârnat de gâtul menopauzei
    pe o apogiatură prelungă în flagioletul sublim,
    într-un dans spaniol cifrat
    Viclenia cu spatele gol
    Şi funda lasată la încheitura
    Dorsală, ca o frunză a tinereţii, arcuirea piciorului
    pantoful cu toc dă de un vierme
    bîrna
    ochiul tău stâng!
    tu de ambele părţi
    ba ea ba tu-
    toamna va da roadele superbului copac
    ce-ţi străjuieşte casuţa câinelui.
    iar pisica va prinde Viclenia în gheare
    strafulgerată de păcate
    ca pe un şoarece
    într-un scenariu neregizat de masca scandaloasă
    cu ochi de şerpi albi cu sâni extaziaţi de prunci
    cautând lapte surrealistic.

    cum ti-am zis
    gazul toxic e în tine
    dar şansa ta nu o are Nimeni

    http://www.romanialibera.com

    Haifa
    13.august.2007

  4. bastarzi nou-nascuti, verde
    buline pe rochia solara
    Big-Bang. zapada murdara
    bati cimpii. totul se pierde
    **
    unora le tai macaroana
    daca nu pastreaza regulile tale
    altora biberonul nepotilor
    din gura in gura la toti patru

    uns cu surogate pacifiste
    levana

  5. rediscurs , de Bianca MARCOVICI

    (Material propus pentru publicare la data de: 5-12-2007)

    Ştiu, eşti supărat pe toate fufele
    care au plecat cu amanţii virtuali pe de-adevăratelea,
    şi eu sunt plictisită de cei 4 …5 scorpioni ai mei
    pe care nu am reuşit să-i dresez
    să-mi zică măcar : bună-dimineaţa!

    dar mie nu-mi pasă
    eu am viaţa mea prea plină

    şi ce dacă mă ignori …
    vina nu e a mea,
    cum ţi-am zis
    trăiesc viaţa altuia mult mai intens.

    mi-am propus o lună plină, diseară
    e pentru racul doi paşi înnapoi, numai el o vede,
    o simte si o adoră. lună oraculară.
    nici măcar leii adormiţi nu o privesc
    pentru că molfaie gumă de mestecat
    cu ochii spre asfaltul topit de dorinţi,
    fiecare işi urmăreşte pasul său ordonat

    nu cadă în groapa cu leii fixişti din fabulă.
    m-am culcat pe o rană şi croşetez goblenuri.
    vin acuşi invadatorii verbali, un marinar doi marinari
    să-mi usuce creierul în cuvinte tehnice
    în ivritul consular.
    dispar

    iulie,2007

  6. miresme vechi , de Bianca MARCOVICI

    ( 11 decembrie 2007)

    vroiam să te fac să înţelegi că nimeni nu e înduioşat de aparenţele acceptate
    de asta suntem să ne punem liber în carnetul de note
    să ne învârtim printre lucrurile obligatorii cerşind minute de libertate
    să ne închipuim altfel lumea corsetelor, îmbibată de transpiraţie.

    de asta-mi şterg mânile tot mai des de prosopul pom-fructifer
    să simt miresmele vechi
    deschizând tot mai des
    sertarele amintirilor
    am avut nevoie de tine
    n-ai cum să ştii mirosul rodiei
    uscate

    bianca marcovici
    Haifa

  7. Decembrie

    diavolul a murit
    pentru că a fost calcat în picioare de oamenii
    cuprinşi de panică.
    a fost ucis în învălmăşeală
    cred ca au murit şi alţii
    din cauza confuziilor şi a îmbrăcăminţii

    mai toti s-au îmbrăcat ca şi El
    ***

    eu iţi citesc poezia pe dinaunutru
    mă uit la ea ca la o rochie
    privită pe dos
    mă uit la cusături, la tighel
    fac tivul, lucru de mâna, migalos .
    vezi bine,
    un lucru trebuie privit întotdeauna pe dinauntru
    să vezi măna care a cârpit-o
    să poţi mângâia rochia
    ca pe ceva drag

    21.12.2007
    bianca

  8. mi-am recuperat o poezie:
    Ştiu, eşti supărat pe toate fufele
    care au plecat cu amanţii virtuali pe de-adevăratelea,
    şi eu sunt plictisită de cei 4 …5 scorpioni ai mei
    care nu reuşit să-i dresez
    să-mi zică măcar : bună-dimineaţa!
    dar mie nu-mi pasă
    eu am viaţa mea prea plină

    şi ce dacă mă ignori …
    vina nu e a mea,
    cum ţi-am zis
    trăiesc viaţa altuia mult mai intens.

    mi-am propus o lună plină, diseară
    e pentru racul doi paşi înnapoi, numai el o vede,
    o simte si o adoră.lună oraculară.
    nici măcar leii adormiţi nu o privesc
    pentru că molfaie gumă de mestecat
    cu ochii spre asfaltul topit de dorinţi,
    fiecare işi urmăreşte pasul său ordonat

    nu cadă în groapa cu leii fixişti din fabulă.
    m-am culcat pe o rană şi croşetez goblenuri.
    vin acuşi invadatorii verbali, un marinar doi marinari
    să-mi usuce creierul în cuvinte tehnice
    în ivritul consular.
    dispar

    levana

  9. Ei , nu-i adevarat.Cei ce se pricep la poezie sunt prea putini. Mai bine ai fi observat ca e o poezie de doua ori, poate de aceia tii s-a parut!
    O zi buna tuturor,
    robert, un comentator fugar

  10. mucegai mucegai
    de ce nu scrieti ba fratilor mai des
    ca e posibil ca dalmatienii sa va paraseasca
    daca nu le lipiti petele
    lucian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s