trasfer de site

leonardo.jpg femeia din lut
 
diagrame

*

ai început să te mişti în năvodul cu ochiurile spre ea.
mereu spre acea ea.
perfidă. privindu-te prin sticla geamului – acvariu
cum îi străjuieşti nemărginirea închipuită-n căsnicia faţadă
ai început să-ţi închipui sărutul ca o profanare de morminte. greţos e că
nu-l poţi oferi nesimţind atracţia divină a sunetului permutat în inconstienţă
ma regăsesc uneori în frânturi de cuvinte anexată ca o cămaşă de noapte – doar franjuri
plasa ta specific cu noduri solide
în care te-ai prins singur ca într-o capcană artizanală
şi mie sărutul acceptat mi se pare greţos în despărţirea de tine…

*

m-am simtit defloarată
într-o clipă uitatoare de vîrstă
şi principii
într-o zi în care diafragma minţii s-a spart
umplindu-mă de sîngele cald
m-am simţit deflorată.

*
poezia n-are nici o şansă
de a păcăli un nevăzător
citindu-i în palmă
poemul trosnind din genunchii
invalizi
când peisajul te fură
prin gotica bucătărie a răspunderii
colective
…de a cântări echilibristic
metamorfozele cheii succesului
al acupuncturii demersului de sine
prin profesionalismul imaginilor locale
când poemul nu se mănâncă pe pâine
la ora cînd semnificativă e
recunoaşterea concentrării
în poem
a câtorva romane ştiinţifico-fantastice
al trenului care a pornit în căutarea
prinţului rătăcitor
într-o zi când soarele n-a apus
între sânii melancoliei-linia vieţii-

din păcate poemul înghite multe file nerostite
într-o lentoare a apelor niciodată citite
alături de lumea ce-nfulecă
bătăile de inimă ale poetei

…de a păcăli vioara
indiferenţa…

*

de a mă replia în găoacea mea.
e greu să mă despart de mine
prin tine, răceala fericirii
în felul meu sunt axe şi repere
care duc spre infinit
niciodată nu mă întâlnesc
niciodată nu-s perpendiculare
pe viaţa mea
dar tu m-ai chemat
să te ascult cândva
rigiditatea mă inhibă iar
ultimul discurs mi-a adormit simţurile
aproape definitiv.

nu mă mai recunosc
ultimul pai de care m-am apucat
ca de o epavă
m-a înecat …
privind în ochiul cuvântului-

*

evantai cu femei slute
încerc să prind firul evidenţei
te plimbi pe coclaurile picturii
fără să vrei haladuieşti singur
Dona Alba îşi pune cercelul de perlă
şi remarcă
inspiraţia poemului arab scenariul
mereu cu ochii pe tine
în tunelul timpului
prin muzee
m-ai uitat pe scări.

m-am împăcat cu toată lumea
la care tu n-ai acces.
distribui urări de bine fără limită.
rachete cad mereu în Şderot
iar tu nu faci nimic. absolut nimic!
cum nici de promisiuni nu t e ţii să închei pace
pentru mine
nici nu ştii să negociezi, în fapt.
doar să pictezi mumii care nu-ţi răspund
şi să adopţi femei slute cu ovare operate
nici măcar nu pot naşte cuvinte ca lumea!
nici măcar nu m-ar impresiona vreodată
să le cos amintirile lor în poeme nemuzicale. palete de culori
în verde –mov .
iarba cruda e pură, întelegi?
afisând nume de femei slute
te auto-impresionezi, poate.
şi eu afişez nume de bărbaţi
la interiorul bluzei pe eticheta cusută prost!

tu eşti eroul fără nume… uneori. nici o aschimodie.
rişti să te sustragi evenimentelor multiple
pun gaz peste foc pentru că
îmi place scrumul.
să scormonesc în armonia afişată
ghimpi de brad
capete de chibrituri

con desfoiat

mă inhibă infidelitatea poetică
superficialialitatea haremului tău
destăinuindu-se sultanului
ca soţii maltratate
clapele albe mângâie sufletul când e singur
pătrăţele alb-negru pe tavanul nopţii
clepsidre expulzează nisipul
piste false

să-mi fac harachiri.

Bianca Marcovici

16 gânduri despre &8222;trasfer de site&8221;

  1. sunt cu tine

    joi

    să văd prin ochii tăi
    să mângâi fiecare statuie pe care-ţi cade ochii
    spre sexul de ghips spre neplănuitele viziuni.

    sunt cu tine
    prin muzee
    spălându-ţi mâinile
    de prea multă încăpăţânare şi stafidia fructului
    uitat.
    rucsacul atârnat în pom.

    sunt cu tine
    călcându-ţi cămăşile şi pantalonii
    la dungă, papionul ca revers al medaliei, scuturându-mă
    de lentoarea şarmului afişat pe la recepţii,
    împleticindu-mă prin gradinile înzăpezite,
    promoroaca lexicului neinventat.

    sunt cu tine prin cafenele, prin Monmartre
    încălzindu-mă un pic
    vin cu scorţişoară.

    vineri

    ştiu, nu te interesează dacă mi-e mai bine
    e normal, eşti liber să-ţi alegi distracţia de azi sau de mâine
    complotul pe care mi-l imaginez îmi destinde galaxia
    toate stele mele în juru-ţi
    deschizatoare de drumuri spre Grand Arche
    zâmbeşte şi cauta-mă printre ele
    virusul gripei mele, doar tu!

    bianca marcovici

  2. starea mea de spirit
    când papagalii-mi caută prin viaţă
    destăinuindu-se primului venit
    intrat pe uşă.

    *

    ma oftic, dragă frate, că lucrurile sunt cum sunt…
    neoficial sunt un soldat fară bocanci
    nu port schimburi roz nici măcar
    în vis
    nu scotocesc în viaţa ţapilor ispăşitori
    pentru că nu mă interesează dacă ei
    se oftică
    din lipsa de viagra naturală.
    oficial nu mi-am gasit corespondenţa poetică
    nici macăr la ora asta nefireasă.
    proza poetică nu e poezie …
    m-am nascut aproape de teiul lui Eminescu
    şi m-am molipsit, sunt bolnavă.

    nimic nu-i plăcut-după cum crezi tu.
    poeta are alte măsuri ale comunicării.
    speranţa mea e să pot închide uşa forjată
    a poemului,
    să mă simt în echilibru ascultand Rachmaninov.

    *
    starea mea de spirit
    când tocmai ieri
    îmi aminteam de tata
    cel care m-a părăsit definitiv
    în iarna lui anului 1989,
    cel care n-a vazut şi n-a simţit nimic
    decât cuţitul ucigător
    al chirurgului beat, într-o zi de Crăciun

    starea mea de spirit nu mai contează
    când mai pot încă
    să mai ascult … nu să scotocesc prin
    cotloanele închipuirii. cum ai fost să-mi fii Aici
    pe coclaurile Haifei, doar mama e Aici, chiar vis-vis
    sub o piatră de mamură nefinisată.

    să-i dăruiesc parfumul crinului
    de pe mormântul tatalui meu.

    ***
    nu vomita în acvariu e plin de ceva nemărginit
    e singurul loc în care viaţa vorbeşte pe tăcute
    un fel de curcubeu mi se mişcă în faţa ochilor
    planctonul cursiv al speranţei. bicepşii încremeniţi ai stâncii adăugate.
    doar tu vrei să-ţi faci un testament bizar …
    ce afacere te incântă într-atât ca să-ţi laşi ceva cuiva?
    nimic eu.
    erai ce nu-mi eşti.

    ***

    dacă aş fi scris eu aceste rânduri migăloase
    simple calde şi nu frig şi nu albaste şi nu închipuitre distructive. ursitoarea vijelioasă.

    dar nu.
    ***

    Spaima de la alarme e ceva nou în Secolul nostru dublat de terorism. Fuga spre locul pe care îl presupui că eşti în singuranţă. Dar copiii tăi dacă n-au avut timp să ajungă, dar prietenii, dar …

    bianca marcovici

  3. Paltonul
    Ne sprijinim chiar şi în somn de fiinţa mamă sau tată.
    Mama mea a fost croitoreasă. Am purtat întotdeauna paltoanele ei întoarse pe dos. Mi le prefăcea migălos. Aproape că păreau noi. Mie mi se părea, nu ştiu de ce că e mai frumos materialul pe dos, culorile decolorate mă atrăgeau.Fata cu cercel de perlă era în mine.Simţeam culorile. Mai târziu , prin muzee numai asta căutam, straturile de culori…Niciodată un palton nou. La fel şi pantofii ei. Pâna mi-a crescut numarul de la pantofi şi, atunci parinţii au fost nevoiţi să-mi cumpere pantofi noi. Asta s-a întâmplat pe la 17 ani. Pe la 18 m-am maritat. Soţul meu mi-a cumparat pantofi noi. Aveau cataramă şi culoarea preferată, bordo.I-am purtat la cununia civilă…Nu pantofi albi ca toată lumea.
    Tatal meu, de 1 Mai îmi cumpăra şi un balon pentru defilare. Visam mereu că, dacă îmi va lua mai multe baloane… mă vor ridica de la pamânt şi n-o să-l mai văd pe tata.

    Mi s-a redeschi „rana” …sufletul plânge. Tocmai ieri a fost ziua de nastere a tatei (z”l) Om muncitor mereu cu unghile negre…Lucra la Ţesatura, mereu sub razboaie de ţesut, să repare nu ştiu ce pe linie electrică, mereu în zgomot, dar, mare inventator tehnic cu decoraţii, stele…Acasă uita că nu e la serviciu, striga, ce sa-i faci, asurzise putin, 12 ore nu era suficient să lucreze…Numai că nu dormea la serviciu. Cică avusesem tată. A murit din cauza unei operaţii greşite. Chiar în primul an de pensie, Tocmai la începutul anuzlui de graţie 1989.N-a prins revoluţia.Tânăr, foarte tânăr la doar 60 de ani a murit (z”l).Acum fratele meu Ilie, trăitor în Franţa, cu cetăţenie triplă arată exact ca el.Mai ales din spate…Unori îl iau d e mână cînd merg la mare şi e în vizită la noi…Parcă l-aş tine de mână pe tata!

    levana

  4. ***
    nu-mi amintesc de vagoanele de clasa 3-a
    bate vântul prin amintirile mele. doar „daradaica” de Dorohoi mi-o amintesc şi staţionările prin gările plictisite de aburul locomotivelor, iar aburii cafelei nu se simţeau
    şi o Eva după graviditate mergând să-şi vadă celălalt copil, la socrii
    fiind pe ultimii metri pentru Examenul de Stat la Constructii.
    4 ore dus …4 ore întors… într-o zi de duminică ploioasă!

    13.09.06

    ma pisezi la cap cu dinţii tăi artificiali
    jonglezi cu viaţa altuia îmbracând-o pe cap
    ca pe o rochie sfărtecată de vânt
    te urci pe măslin şi-ţi fâlfâi gambela războinică
    uitandu-ţi steaua
    hai iubeste-te îţi zici
    remuşcări tardive
    spălăm dinţii crocodilului cu săpun cu clăbuci
    cucu, acuşi ne înghite, cucu cucu ştiuc!

    *
    buldozerul meu zice ca n-ai nici o şansă
    cu cât eşti mai vesel în public
    cu atât te scufunzi în nelinişti

    *
    pantofii mei cei mov
    i-am vopsit în alb
    mereu obsesia Lunii
    pâna si nepotul o observă
    la plecarea din
    casa mea, sonata lunii
    în amintire
    şi daradaca de Dorohoi
    patru ore dus patru ore întors
    să-mi văd copilul de la socrii
    diploma de inginer aştepta pe masă
    când tu de gândeai, poate, la fecioare
    eu aşteptam cel de-al doilea copil…

    patru ore dus patru ore întors
    muzica molcomă şi adormitoare
    într-o singură zi de Shabat.

    aici, la noi e mai simplu…
    armata te manâncă, fată sau băiat
    în logaritmii zăpăcelii

    2.12.2006

    nu păstrez pozele de la cei care vreau să-i visez
    cum capată contur
    se evaporă din memoria mea …
    chipul lor nu-mi mai spune nimic
    nici măcar tandreţea pardoselei aţipind …

    13.12.06

    pe undeva seamană cu Zidul Plângerii
    zidul acela…
    crăpăturile pline de bileţele
    în fiecare zi măturătorii aruncă mii de bilete
    fiecare îsi pune sufletul în bilet
    iar Dumnezeu citeşte citeşte
    se pare că, la tine ruga e s-o revezi, e prima dragoste
    am să transmit biletul la Ierusalim
    acum se foloseşte şi legatura internetică
    Dumnezeu primeste e-mail-uri direct!

    &&&&&&&&&&&&&&&&&&

    Improvizaţie pe o coardă

    mă leg la cap zilnic

    îmi caut pantofii cu fundiţe

    şi-mi împletesc părul cu carunte amintiri

    de dimineaţă îmi desfid planurile de Şabaton*

    şi mă urc în caleaşca frivolă

    de lângă ştrandul îngheţat

    câţiva patinatori îmi trec prin vis

    uitând de vaporul parcat ieri în faţa casei

    *

    visceral te-nţeleg

    patosul de a hiberna printre lucrurile chiverniselii

    se exfoliază

    rădăcinile se usucă în forme impecabile

    Mozart îmi îmbălsămează tăcerea

    mi se împăinjenesc ochii

    rastalmacirilor. Can Can la Moulen Rouge

    în oglindă Narcis îşi pune peruca.

    *

    ai talentul de a profana mormintele închipuirii

    de a te razbuna pe lanternele care nu se aprind

    cortinele brocate-ţi desfigurează apogeul

    cauţi scările portocalii

    proiectate-n soarele arţăgos

    piruiete degeaba

    vax de ghindă împăiat în pungi de nailon

    greu e să găseşti cuvintele frumoase

    şi patlăgele roşii în papucii galbeni. pompoane

    turceşti.

    mai ales legatura cu Dracula

    *

    încerc să prind firul evidenţei

    te plimbi pe coclaurile picturii

    fără să văd hălăduieşti singur

    Dona Alba îşi pune cercelul perlă

    şi remarcă

    nici măcar inspiraţia poemului încotoşmănat

    nu o cuprinde în scenariul actual.

    mereu cu ochii pe tine

    în tunelul timpului

    prin muzee.

    m-ai uitat pe scari

    *

    mă ia cu frig canonul piciorului de fier

    piratul cu mâna cârlig mă zgârâe pe acordul mutual

    strâng pletele iubirii încărunţite

    şi-ţi împing caruciorul spre cascadă.

    un fir nupţial mă imbie

    *

    tinzi mereu să iei femeia altuia.

    iubeşti-în fapt- să fii amantul secret

    al oricarui femei!

    iubeşti trădarea echivalentă cu un pantof de piele

    uşor de încălţat …

    nu mă plictisesc în jocul cuvintelor numai joi

    pentru că

    lumina bate spre sfârşitul săptămânii

    îndestulat cu varză murată.

    clipele mi le măsor totuşi

    cu rima imperfectă, muzica numai eu o simt .

    baţi pasul pe loc ca un soldat fară bocanci

    şi mai speri în ratarea mea dragalaşă

    din salsa modulată cu tine

    prinsă ca o agrafă

    de cravată.

    doar să poţi mărşălui fericit pe străzile Parisului.

    extaziat de tine!

    Şabaton-în ivirit:*

    un an întrerupere în muncă

    *

    exagerezi mai tot timpul

    pisica trebuie trasă la raspundere

    duetul- duel nu se răsvrânge asupra publicului

    care-i bont si ursuz si n u-telege

    improvizaţia pe o coardă

    flexibilă , tomastică în flageoletul excitant

    ciocârlia mea minusculă

    chiar dacă funicularul trece prin tunelul tău

    de stalactite

    şi vioara mi s-a dezacordat

    dar, cum ţi-am spus

    fericirea începe după uşa masivă

    cea zăvorâtă

    *

    rolul meu e probabil scurt

    amăgirea fericirii împrumutate.

    chiţibuşuri de om nesatisfăcut de incerte chemări, defulare?

    labirintul cobaiului în căutare de mărunte artificii

    zaharul inhibiţiei. curcubeul infiat.

    lasa-mă să-ţi picur balsamul meu

    să te simţi într-adevăr ca un fruct care va pârgui

    precum o rodie echilibrată de o bizară dăruire

    din palmele mele sociale.

    calendarul trebuie rupt

    sa nu n e amintească de trecerea timpului

    şi masca pe care o purtăm zilnic

    impregnată deja şi fără scăpare

    de a o mutila în bine?

    rolul artistei va fi abisal

    ea va înmărmuri publicul

    surdina va aplana sunetul declanşat al alarmei

    mereu explozia rachetei va stinge simţămintele

    fiecare pe ghemotocul său de fericire va piere.

    de ce te amăgeşti că vei putea fugi de toate astea?

    ţi-am citi în palmă

    chiromanţia poemului te mai poate salva

    daca mai ai rabdare; la mine e cam pe sfârşite.

    fireasca acceptare. mă roade un vierme pe dinlauntru.

    chitibuşarii vor zice ca bocesc degeaba. traumele

    sapă adânc.

    pot –din în când-

    să-mi ridic ochii spre tine

    daruindu-ţi rodia energiei.

    nu e bine să mă uit în oglindă

    te zăresc mereu în suflet.

    *

    Vibrez ca o harpă din Cetatea lui David

    Hranindu-mă cu adieri de vânt şi cuvinte

    Eu pot trezi dirijorul amorţit

    Chiar dacă în actul final el cade de oboseală

    Artista se retrage în spatele cortinei

    Dregându-şi vocea cu un ou crud

    Nu poate răspunde la afecţiunea publicului

    Clarviziunea ucide din faşă aberaţiile registrului

    orgi sinistre

    Baletul bărbaţilor dechizaţi e de prost gust

    Sunt raşi prin locurile bărbăţiei. stupizi

    Fixînd mereu arcuşul meu. dezechilibrat

    de distonanţele efemere

    dansul săbiilor parcurge mereu acelaşi cerc de foc

    un Maghen David luminează în noapte ca o făclie

    boala ta -aşa zisă „incurabilă”

    e o faţadă de dezertor!

    refă-te dirijor amorţit din cercul de foc!

    *

    Inexorabil lucrurile sunt mereu spuse

    mereu scrise cu altă dicţie, altă caligrafie de

    litere binome

    de pe perna amintirii. iniţiale , bicepşi, rugăciuni

    de iubire.

    la fel si scenariile filmelor sunt-în fapt- o

    repetiţie

    cu alte decoruri de mucava

    alte maşinuţe distruse pe calculator,

    alte explozii de galaxii nefinisate

    din gaura neagră a triunghiului absorbant.

    de vezi chipul meu arzând on line în oglinda virtuală

    e , pentru că vrei să te autodistrugi

    focarul răului e clima noastră

    mizerabilă şi menopauza

    femeii cu părul carunt!

    se poate dezvolta tema abţinerii. şi eu!
    *

    Da, albul e complementar cu mine, imaculata …

    Bal mascat cu Amelii care caută iarba răului

    De sub pietrele criminalilor de inimi

    Când nu e prea târziu pentru descântec.

    Prefăcuţii-s tot mai mulţi

    Sub chipul tău ingenuu

    Îmi tragi clapa mereu, subterfugii

    Care ascund-în fapt –neputinţa, golul tău nemăsurat

    Permutările combinatorii într-un determinant spaţial

    Cum ţi-am zis cuibul de păsări , curbura spaţiului meu

    Nu t e cuprinde.

    Sunt balsamul de pe ochiul tău stâng

    Sunt pupila ta într-o zi de marţi

    Bal mascat bal mascat

    Nu tuşi că-ţi va sări masca …

    *

    Pomul cunoaşterii presupune să învăţ să mă caţăr

    înainte de abandon

    Câtă tristeţe-i în tine!

    Câtă risipă s-a acumulat în viroza neagră a lamentărilor

    Pătrund în ea să te trag înapoi

    Nu mai e loc de Eve perfect pictate, imitaţii de instrumente

    Ce nu–mi cântă pe struna firavă

    Nu mai e loc de sincope şi cafele surogat

    Nervozitatea a pus stăpânire pe mine

    Sătulă de ( ne)afecţiunea celorlalţi – o port ca o povară

    *

    de dimineaţa vreau să-ţi impresionez

    ochiul bolnav

    să-ţi dau picăturile de ploaie ale cuvintelor

    să mişc îin zig zag cuvintele lacrimogene

    sa-ţi simt pulsul firav al îngemânării poetice

    în fond nu ai nevoie de mine

    absenţa ta o măsor cu basmele citite prin şcoală şi filmele mute

    ochiul bolnav nu-ţi înghite şi vocea

    dar le-ai asimilat?

    în definitiv nu-ţi doreşti protecţia cuiva

    ci susurul apei de izvor

    nu pot să-i ţin locul. Renunt!

    bianca marcovici

    17.01.07

    luati de val nu ne mai citim
    decât cu întârziere aventurile clipei.
    luaţi de val uitam pâna şi de
    aprinderea lumânărilor
    dar mai e înca timp.
    luaţi de val nu ne mai privim
    în ochi
    ca şi cum
    tot mereu ne-am uita ochelarii
    pe masă .
    luaţi de val ne ascundem în noi
    cuibărindu-ne
    pur şi simplu

    invalizi
    *Nici mie nu mi-e dor! Dupa 80 am ajuns la ratia de mancare de 1200
    de calorii pe luna! Am prins si grevele nocturne ale studentilor din
    Iasi ramasi fara lumina, fara caldura, in camine. Mergeau cu
    lumanarile pe str.Gh.Dumitrov, tacuti si dispretati.Se auzea numai
    scartiitul bocancilor in nameti! Pe fetele mele le-am inscris la
    cantina de la Comunitate.Veneau cu doua bucatele de zgarci in
    sufertase, mancare pe care si cainele meu o refuza! Odata pe
    saptamana aveam apa calda, 2 ore si atunci trebuia sa-mi spal familia
    si , mai ales albiturile!
    Soacra mea care a locuit la mine 17 ani ma indemna mereu sa caut de
    mincare. Ajunsesem sa stau la cozi pina la 3 ore, pentru ceva
    mancare! La Carne se gaseau doar picioare de porc atarnate!
    Totusi in 1996 m-am intors.

    *
    bianca marcovici

    trasfer”poftiti in vagoane”

  5. câinele de pripas
    articol [ Societate ]
    vecinul de la Iaşi şi terorismul

    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Bianca Marcovici din Haifa [levana]

    2005-03-30 | |

    Imi amintesc de câinele de pripas care s-a pripaşit lîngă blocul nostru din Romania, de la Iaşi .Saracu’ i se dadea mâncare si era mângiat de copii. Povestea s-a terminat rău. Vecinul din blocul de vis-a-vis care şi-a dat afară şi nevasta din casă i-a caşunat că, acest caţel alb, pufos şi mititel îl deranjează dacă se plimbă prin curte, adică îi manâncă roşiile pe care el le-a sădit în ţarcul improvizat, nelegal, într-o curte comună, la doua blocuri turn.Atunci a rezolvat totul.A aruncat cu vitriol asupra câinelui.(Nu ştiu de unde şi-procurat ?) Câinele a murit în chinuri groaznice. S-au adunat zeci de câini din toata mahalaua, ca din pamânt. Nu va descriu cum arăta animalul după aghezmuirea cu vitriol! Din balconul meu am vazut toate scenele.Ţi se rupea inima şi, nu puteai face nimic.Am rămas mută întinzând o mână în aer care,mai apoi a căzut fără vlagă.Mă simţisem neputincioasă iar vocea parcă mi-o înghiţise pământul!Vecinul a primit 500 de lei amendă de la poliţie, doar atât pentru „o viaţă de câine”!

    Dar copiii l-au boicotat apoi, i-au distrus gradina , i-au călcat-o în picioare, sistematic, dansând precum indienii. Vecinul vocifera ca strigat din minţi, dar nimeni nu l-a luat în seamă!

    „Dacă ai o problema grea, dă-o unui leneş; el va găsi cea mai simplă cale sa o rezolve „. Aşa a înţeles vecinul că poate rezolva situaţia, ucigând!

    La fel şi răpitorii din Irak sunt oameni asemănători vecinului. E imposibil să le înţelegi mentalitatea primitivă, să răpeşti şi să-ţi ucizi semenul ,pentru bani sau, pentru o cauză nenorocită!
    Să faci”corp comun” împotriva terorismului e singura şansă viabilă, necesară, obligatorie pentru întreaga lume !
    bianca marcovici
    (c)

  6. bărbaţi la metru şi femei la kilograme

    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Bianca Marcovici din Haifa [levana ]

    2007-03-17 | |

    moto:
    „aveam nevoie de o femeie la kilogram
    să îmi pot aşeza oasele terciuite în faţa ei şi să-i zic:
    culege-mă , aşează-mă, ţine-mă să nu ard în seceta
    zilelor,” (…)
    ag

    parodie

    aveam nevoie de 3 bărbaţi la metru
    să-i întind la uscat noaptea
    să nu mă irosesc dimineaţa adunând şi scăzând pagini kilometrice
    silabisind do re mi fa sol la si
    pe clapele de plastic fine într-un bar-cafe din Londra
    trăgând pe nas scobitori. şi, tare mai doream ca toţi bărbaţii ăştea
    să se trezească diminetaţa cu chiloţii sparţi
    şi pungi de gheaţă în ciorapi
    mergând pe sticlă pisată
    dupa ce, ea, Eva … a doua sau a treia
    se trezise Calliope!
    *
    răspuns pentru scorpioni
    autoparodie

    totul îmi aminteşte de dragostea a doi scorpioni
    care-şi apară mereu parcela de deşert
    arcuindu-si coada filigran
    în cercuri filozofale
    cautindu-şi punctul vulnerabil

    între doi scorpioni nu mă plouă
    ci mă ninge
    cu venin pus în cornul abundenţei
    care
    mă înţeapă în coasta cu nepoţi
    tocmai de la drum
    mă întorsesem, după ce
    kilograme de nepoţi
    îmi mărşăluise prin braţe …

    dar, să vă pun la punct:
    sunteţi obsedaţi de femei, bărbaţi
    în ventuze abisale,
    eu, de ramuri de copac înflorite,
    de mai!

    *
    stau pitulată bine lângă un leu
    care mănâncă scorpioni pe pâine
    şi mestecă gumă de mestecat pentru dinti albi
    să sarute racul pe gură
    noptile cu luna plină
    capricii de femeie perpendiculară pe viaţa ei
    care , azi s-a hotârât sa cumpere chiloţii aia roz din poem
    să pună în practică imaginaţia
    la pescuit de vârcolaci .

    *
    Blonda Bianca stă pitulată între doi scorpioni care-şi desenează visurile arabesce cu cozi furioase
    şi-n timp ce ba îl impunge pe unul ba-l mângâie pe celalalt are timp
    de „puţin blond cu mult farmec”

    hanny

    *

    centurile de castitate cu pompoane
    şi chei potrivite pentru soţii grijulii
    de după garduri şi din amfiteatre
    li se scurg ochii leoparzilor fixişti
    morţi dupa orgii de cuvinte
    aruncate precum roşiile
    în ochii mei nisip nisip

    BIANCA MARCOVICI

    |

  7. propunere editor: Daniel Dubowy , de Bianca MARCOVICI

    (Material propus pentru publicare la data de: 20-01-2007)
    cu aprobarea autorului

    Povestirile lui Henry (1998)

    Dar dumneata de unde esti ? ma intreba Henry.
    – Din Bucuresti.
    – Din Bucuresti ? exclama el. Am fost si eu la Bucuresti, imediat dupa
    razboi !

    Puse racheta pe banca, linga a mea, si incepu sa-si stearga fruntea
    transpirata cu prosopul. Se aseza apoi linga mine.

    – Stii, dupa razboi am fost cu fratele meu la Bucuresti sa-mi caut sora.

    De-abia acum ii vad tatuajul de pe bratul sting: A 943… Incepe sa-mi
    povesteasca. Gesticuleaza, priveste undeva, in departare… Retraieste
    clipe de demult.

    – Dupa ce-am fugit de sub escorta…
    – Care escorta ?
    – Pai nu ti-am spus ? Am fost in lagar. In ’45, cind au venit rusii,
    nemtii ne-au luat cu ei, spre Germania. Ne-au pus intr-un convoi cu
    escorta si ne-au dus asa, pe jos, vreo citeva saptamini. Intr-o noapte
    am reusit sa fug, impreuna cu inca citiva baieti.
    – Mai avem cincisprezece minute pina ne vine rindul. Da, si ?

    E simbata, o dimineata ideala pentru tenis, racoroasa si senina. Clubul
    e plin, pe terenurile de zgura, proaspat periate, jucatorii alerga, isi
    agita rachetele. Grupurile de parteneri sint de mult formate, nu se
    amesteca unele cu altele: batrinii joaca cu batrinii, tinerii cu
    tinerii. Linga cladirea clubului, lumea sta la mese, pe banci, pe iarba
    si asteapta sa-i vina rindul pe teren. Barry, directorul clubului, un
    englez afabil, barbierit de-i luceste obrazul, scruteaza cu privirea
    terenurile, lumea de linga cladire, gata sa intervina, ca un maestru de
    ceremonii. El e cel care gaseste parteneri de joc noilor membri,
    stingheri inca. Tot el decide cine joaca, pe ce teren si cind. Si tot
    el ii intimpina acum pe cei doi noi veniti cu „Hi, Abe ! Hi, Sol”, cu
    accentul sau britanic usor nazal.

    – Dupa aia ne-am despartit. Eu si cu inca unul, ne-am indreptat spre
    orasul nostru natal din Cehia . Mergeam mai mult noaptea, ca ne era
    frica de nemti. Ziua cautam de mincare, ne apropiam de case abandonate
    si mincam ce gaseam in ele.
    – Ihim.
    – Odata, am crezut ca s-a zis cu noi: intr-o casa din astea parasite am
    dat peste un soldat. Era infasurat intr-o manta ruseasca, sedea chircit
    linga un foc de vreascuri si minca dintr-o conserva.
    – Si ?
    – Ne-am asezat si noi intr-un colt. Soldatul nu scotea o vorba, dar nici
    noi nu indrazneam sa zicem nimic. Speram sa ne dea si noua ceva de
    mincare. Am stat asa o vreme pina cind deodata am auzit „STOI !” si am
    vazut soldati rusi in toate partile. Ne-au scos afara pe toti trei,
    adica pe noi doi si pe soldatul cu manta, si au inceput sa strige la
    noi.
    – Si ? Intelegeai ce zic ?
    – Ei da ! Intelegeam. Nu ti-am spus ca sint din Cehia, din regiunea
    sudeta ?
    – Si cu soldatul ce era ? Era rus, vreun dezertor ?
    – Nu, era neamt. L-au dus de-acolo si, nu peste multa vreme, am auzit
    impuscaturi. Gata, ne-am zis, acum s-a terminat si cu noi ! Ne-au
    interogat rusii o vreme, strigau la noi si ziceau ca sintem spioni, noi
    spuneam ca nu, ne rugam de ei sa ne lase sa plecam ca de-abia am scapat
    din lagar… aveam inca pe noi hainele vargate, de lagar.
    – Si ? V-au lasat sa plecati ?

    Henry e linga mine, l-au lasat sa plece, fireste ! Ne odihnim acum dupa
    primele 30 de minute de joc la simplu. Peste zece minute vom fi iarasi
    amindoi pe teren, la dublu cu Abe si Sol. O sa pierdem primul set. In al
    doilea, la 5-0 pentru Sol si Abe, o sa-mi spuna: “Gata, de-acum jucam
    serios !” Acum deapana amintiri…

    – Da. La un moment dat comandantul lor s-a rastit la noi: „Hai,
    carati-va de-aici !” N-am asteptat sa ne spuna de doua ori, am plecat.
    Nu ne venea sa credem ca scapasem teferi. Ne trecuse foamea, oboseala…
    – Ihim.
    – In sfirsit, pina am ajuns acasa n-am mai avut de-a face cu rusii…
    Acasa, alta belea: casa noastra, o casa mare si frumoasa, in centrul
    orasului, era ocupata de comunitatea evreiasca. Isi facusera acolo
    sediul. Am stat pe la unii, pe la altii. Frate-meu n-a vrut sa faca
    scandal ca sa…
    – Frate-tau ? Dar unde a fost frate-tau in tot timpul asta ?
    – (nu aude) Daca tot n-aveam unde sa stam, frate-meu zice: „Hai s-o
    cautam pe sora noastra.” Unde s-o cauti ? Zice: „La Bucuresti e o
    agentie unde se schimba informatii despre persoane disparute. Hai sa
    mergem acolo, sa aflam daca stie cineva ceva de ea.” Bine ! Am luat
    trenul spre Bucuresti. Dar stii cum era atunci, dupa razboi ! Trenurile
    erau mai mult pentru trupe, pline cu soldati. Trenul nostru oprea in
    fiecare gara si statea cu orele pina pleca din nou. Noi ne dadeam jos si
    intram in vorba cu lumea, poate mai aflam ceva de sora noastra.
    – Si ? Ati aflat ceva ?
    – Nu. Am ajuns pina la urma la Bucuresti. Am stat acolo o saptamina. In
    fiecare zi mergeam la agentia asta. Era pe strada Oleri, parca..
    – Olari !
    -Da, da ! Era plin de lume. Ne-am intilnit cu oameni care fusesera in
    acelasi lagar cu ea, unii ziceau ca-si amintesc de ea, altii credeau ca
    nu mai traieste. Pina la urma, ne-a spus unul ca ea trebuie sa fie de
    fapt acasa, in Cehia, careva se despartise de ea nu departe de oraselul
    unde voia ea sa mearga (sora-mea fusese casatorita si locuise in alt
    oras inainte de razboi).
    – Henry, e rindul nostru ! Haide !
    – Da, da, imediat… Asa ca am luat iar trenul sa ne intoarcem acasa. La
    Oradea Mare ne-am dat jos, sa schimbam trenul. Am intrat iar in vorba cu
    lumea si ce crezi ca zice unul: „O cautati pe Kruh ? (Asa o chema pe
    sora-mea, dupa casatorie) Pai e aici, in gara, va cauta si ea !”
    – Ei, bravo ! Acum haide, ca ne asteapta baietii !
    *

    Daniel Dubowy <ddubowy@.

    lista rom_jews
    http://www.romanialibera.com

    urari de bine listei rom_yews
    bi

  8. Istoria Junimii postbelice

    Constantin PARASCAN

    Oferim cititorilor acestei Istorii… o sinteză a întâmplărilor mai de seamă de la Casa Pogor (desigur, în afara întâlnirilor literare ale Junimii) si de la celelalte obiective ale Muzeului Literaturii Române de la Iasi în decursul anului 1983.
    6 ianuarie – în ziarul „Flacăra Iasului”, apare articolul O uriasă salbă de valori documentare si artistice în Muzeul de literatură al Moldovei, semnat Dumitru Vacariu, directorul Muzeului de literatură al Moldovei, Iasi.
    Martie – La Casa Pogor s-a organizat o expozitie consacrată aniversării a 100 de ani de la aparitia poemului Luceafărul, de Mihai Eminescu.
    5 martie, Casa Pogor – A avut loc lansarea volumului Spatiul eminescian, de George Popa. Au prezentat: Virgil Cutitaru, Andi Andries, Mihai Drăgan.
    18 martie – în ziarul „Flacăra Iasului”, C. Lupu, redactor, publică articolul Adevărati prieteni ai muzeului, în care vorbeste despre îmbogătirea patrimoniului datorită generozitătii unor donatori, precum: Ecaterina Codreanu (sotia sonetistului Mihai Codreanu), Constantin Turcu, I. D. Lăudat, Rodica Bondi, Smaranda Chehata (sora scriitorului Cezar Petrescu), Valeria Sadoveanu (sotia marelui prozator), Constantin Mitru (fostul secretar al lui M. Sadoveanu), Dimitrie Sutu, Stefan Bucevschi, C. I. Antonovici, Th. Naum, Mihai Mihăilescu-Craiu.
    25 martie – Junimea a 112-a se dedică poemului Luceafărul la 100 de ani.
    3 aprilie – la Junimea Mică (de Duminică) (condusă de C. Parascan si L. Vasiliu) a participat poetul Corneliu Sturzu.
    7 aprilie – prof. univ. dr. Dumitru Micu, în cadrul manifestării „Prelectiunile Junimii”, a vorbit despre Lucian Blaga – sensurile cunoasterii.
    8 aprilie – Concurs literar pe tema Junimea. Au paticipat elevi de la liceele Sanitar si „M. Eminescu” din Iasi. Au jurizat: I. Arhip, D. Vacariu, D. Scărlătescu.
    10 aprilie – Elevi de la Liceul „M. Eminescu” s-au întâlnit la casa memorială „Otilia Cazimir” cu poetul Haralambie Tugui, care a evocat amintiri din viata poetei si, desigur, a sa.
    13 aprilie – Inaugurarea, la etajul Casei Pogor, a Galeriilor de artă ale Junimii, cu o Expozitie Ilustratii la opera lui Ion Minulescu, de Eugen Stefan Bouscă. A prezentat criticul de artă Claudiu Paradais.
    Între 5 si 25 mai, Muzeul Literaturii, în colaborare cu Lectoratul francez al Universitătii „Al. I. Cuza”, a oferit publicului iesean un program de teletecă (proiectii de filme de pe videocasete, în culori: despre artă, literatură, animatie, muzică, dans, varietăti etc.). Proiectiile s-au oferit zilnic, orele 9-12 si 14-17. O „portie” de oxigen occidental într-o lesinătoare si cenusie lume a filmului acelor vremuri. Se poate usor imagina ce răsfăt rar si ce buluc de lume a fost la Casa Pogor.
    27 mai – Sesiune stiintifică de comunicări a Colocviului National Studentesc „Mihai Eminescu” la Casa Pogor.
    28 mai – profesori de română la un cerc pedagogic la Casa Pogor
    6 iunie – Traditionala Sărbătoare a Bojdeucii (editia a XV-a) a avut loc la Casa Pogor. Bojdeuca din Ticău se afla în suferintă. Evacuată de patrimoniu pentru reparatii, părăsită prea multe luni; discutii dacă să se dărâme si să se facă alta nouă; o comisie de patrimoniu, initiată de prof. Pavel Florea, presedinte al Culturii iesene, la care au participat oameni de cultură, profesori, scriitori, arhitecti, muzeografi (vezi volumul Acasă la Ion Creangă/ Povestea Bojdeucii la împlinirea a 90 de ani, de Constantin Parascan), a hotărât repararea pe portiuni si nu dărâmarea si reconstruirea (idee sustinută de I. Arhip, director al Complexului Muzeistic iesean.)
    15 iunie – ziua comemorării lui Eminescu – George Popa a sustinut Prelectiunea Semnificatii eminesciene.
    Iunie 1983 – lună în care, solicitati de prof. Pavel Florea, presedinte al Comitetului de Cultură si Educatie Socialistă al judetului Iasi, am organizat în Parcul Copou un centru expozitional dedicat lui Mihai Eminescu, în clădirea care, de la începutul secolului al XX-lea, a fost, pe rând, pavilion de postă, vânătoare, restaurant, expozitie a colectionarului D. Grumăzescu, iar acum se dăruise Muzeului Literaturii Române din Iasi.
    Patrimoniu exista. De la prima editie, Poesii, din decembrie 1883, toate editiile de dinainte de 1900, precum si următoarele; alte documente originale autografe ale poetului, o editie liliput, Luceafărul, tipărită la Galati, busturi de artisti consacrati, picturi etc. Specialisti erau. Pasiune – la fel. Vitrine si alte elemente expozitionale necesare s-au găsit. Pe 15 iunie, omagială-Eminescu, de ziua Teiului, a Expozitiei de Flori, s-a inaugurat un „muzeu” Eminescu, punct de plecare pentru actualul Muzeu (castel) „Mihai Eminescu”, proiectat, organizat si inaugurat în vara anului 1989.
    18 august – Expozitie de carte Omagiul scriitorilor români adus patriei si partidului.
    Pentru a ne asigura linistea (si imaginară) cea de toate zilele si a ne desfăsura întâlnirile de cenaclu si prelectiuni la Junimea, unde se respira aerul unei libertăti „controlate”, dar libertăti, oricum, făceam si asemenea oportunisme. Expuneam antologii cu titluri sugestiv-patriotice, opera tovarăsului. Îsi imaginează oricine că aveau un succes furtunos! Fată de delirul din presă, radio, televiziune, la Casa Pogor gestul nostru nu era o îngenunchere ci un „sfârâiac”.
    27 august – Ziarul „Flacăra Iasului” primeste în paginile sale articolul Vasile Pogor – 150 de ani de la nastere, semnat Constantin Parascan. Articolul ar putea fi retipărit si azi în oricare publicatie.
    14 octombrie – când străzile Iasului erau pline de pelerinii veniti la Sf. Parascheva, la Casa Pogor, la sedinta Junimii, s-au sărbătorit 120 de ani de la înfiintarea celebrei Junimi. A conferentiat criticul Mihai Drăgan despre Spiritul junimist. S-a vernisat si o Expozitie de documente junimiste.
    26 octombrie – Prelectiunile Junimii; a vorbit prof. univ. dr. Gh. Platon despre Forta ideii de unitate în istoria românilor
    3 noiembrie – debut în „Zilele Sadoveanu”. La Casa Pogor s-a vernisat Expozitia Ilustratii la opera lui M. Sadoveanu.
    10-11 decembrie s-a desfăsurat la Iasi (tot mai „înghetat”) Festivalul de Poezie „Mihai Eminescu” (editia a VII-a). A fost, de fapt, un itinerar al scriitorilor din tară si din Iasi prin locurile pe unde s-au păstrat mărturii despre trecerea lui Eminescu.
    18 decembrie – în „Flacăra Iasului”, sub semnătura aceluiasi ziarist de la Sectia „Cultură”, C. Lupu, apare articolul În fonoteca de aur. Sunt lăudate eforturile si inspiratia muzeografilor de la Muzeul de Literatură de a înregistra vocile marilor personalităti prezente la Prelectiuni, cenaclu si la alte manifestări, de a aduna înregistrări ale celor mai de seamă scriitori români clasici, îmbogătind fonoteca zi de zi cu „noi înregistrări ce vor deveni căutate documente de istorie literară”.
    O sinteză, cum spuneam, a unor activităti literare, culturale care ofereau publicului select al Iasului, nu numai iluzia ci si certitudinea că-n cetatea Moldovei existau oameni!

    În Junimea 123, din 27 ianuarie 1984, la care au fost prezenti 25 de participanti, au citit: Marilena Istrate (poezie), Bianca Marcovici (poezie), Dorel Istrate (proză).
    Dorel Istrate a fost antologat la prima lectură în Junimea. Marilena Istrate si Bianca Marcovici se aflau la debutul lor în Junimea postbelică ieseană.
    Marilena Istrate, născută în Brăila (1957), studentă în Iasi, a citit: Soliloc (fragmente), Scenariu de dublet, Dialog potential.
    Ghedeon Mihalache sfichiuieste ca de obicei, declarând că doamna Istrate are singura calitate, fată de ceilalti doi care-au citit, că nu l-a „scos din sărite”. L. Vasiliu apreciază că „Marilena Istrate scrie o poezie confesivă”, de esentă expresionistă, comună, stiută, notabilă, onorabilă, „de o anumită unitate a tonului, autocontemplativ, armonios”, „fără prea mari rafinamente”. Astfel, regretă absenta unei mai mari tensiuni în texte, o „poezie frumoasă, usor vetustă, dar suficientă”.
    Marilena Istrate nu va reveni în Junimea. Acum trăieste la Bucuresti. În ani a publicat romane.

    Bianca Marcovici, se născuse la 22 iunie 1952, la Iasi. Era inginer-constructor-proiectant în Iasi. Intră în Junimea în ziua în care debutează: 27 ianuarie 1983, cu poemele: Cocktail, Intrusă, Dresaj sau pretext, Poem pentru mine, Simfonie fantastică, Explorare, Surub fără sfârsit Tu, Ironie, În cinstea mea, Nepăsare, Adiere, Compozitie, Niciodată, Seninătate, Poem pentru vioară solo.
    Iată sinteza opiniilor critice junimiste de la această primă iesire în literatură a Biancăi Marcovici:
    Pe Ghedeon Mihalache l-a „călcat efectiv pe nervi” si-ar mai fi vrut să stie măcar ceva din viata socială, la care Bianca Marcovici răspunde că are 31 de ani, doi copii si că scrie „poezii casnice”. G. M. continuă în stilu-i cunoscut si suportat de junimisti, mai putin, desigur, de protagonisti: „Poezia cu Floare-albastră este o tâmpenie totală. N-as fi scris-o nici la trei ani. Cât despre celelalte poezii sunt o adunătură de cumplite banalităti”. D. Dimitriu, simtind nevoia unei „mângâieri”, spune: „Ghedeon a fost foarte blând astăzi si foarte decent”, iar în legătură cu afirmatia Biancăi: „S-a lansat un concept nou în poezia mondială – poezie casnică, hai să-l adâncim”. Ghedeon o tine „hăisa”: „Este o poezie tâmpită”. D. D. schimbă subiectul: „În legătură cu proza ar fi de discutat mai mult. Unde o punem, dacă o acceptăm sau nu.”
    Se aude blând dar ferm Cassian Maria Spiridon: „Dacă e hoby, poezia s-o păstreze pentru acasă. Proza nu comunică nimic.” „Orice text comunică ceva” echilibrează D. Dimitriu. D. Lascu crede că sunt mai mult jocuri de cuvinte si că nu stie dacă e „casnică”, oricum, nu poate fi vorba de o poezie „domestică sau intimă, ci mai mult jocuri de cuvinte”. G. Ceausu crede că se poate porni de la premise destructive, „pentru că textele Biancăi Marcovici respiră un aer de începătorism. Scrie în linia unei Grete Tartler. Nu stiu în ce măsură textul poate fi curătat de locuri comune. Există însă si sclipiri.” Bianca Marcovici scrie o poezie „programat demitizantă, defeminizantă; caută răspuns complexului feminitătii; recurge la teme si motive frecvente în poezia contemporană (Mara Nicoară) si o anumită virilizare a poeziei ostentativ încercate de poete precum Magdalena Ghica, Marta Petreu ori Grete Tartler”, spune L. Vasiliu. Si tehnic lasă de dorit. Grupajul nu e prea atent alcătuit. „Sunt semne onorabile, minus căderile de stil si tehnică”. Si Dan Stanciu simte o neputintă de a comunica prin literatură si care se transformă, totusi, în literatură. „Ar trebui să se simtă această neputintă de a transforma realitatea în text.”
    În final, D. Dimitriu crede că „n-a fost nimic strident în poezia din această seară; la Bianca Marcovici găsim o insolentă pedestră cu momente de poezie la nivel de vers, asociatiune, chiar text; nu e banal până la exasperare a la Sorescu, până la a-ti pune mari întrebări; poezia trebuie tratată cu toată seriozitatea.”
    Bianca Marcovici revine cu un grupaj de poezii peste un an si, în Junimea 141, din 8 martie 1985. Va citi acum poemele: Violonista; Supravietuire, Nici o evolutie, Erată, În delegatie, Stop-cadru, Fără surâs, Farul, Despre fericire, Între cuvinte.
    Lapidar, Dan Giosu deschide „usa” criticii: Bianca Marcovici scrie o „poezie liniară, casnică, de domiciliu”. Continuă L. Vasiliu: „Bianca are crisparea confesiunii”, o confesiune patetică într-un univers liric „demitizant”; o „poezie discursivă, inteligentă”, putin „în degringoladă”, în care se simt vocile „tipărite”. „Episodic este o voce singulară”. Ion Enache ar spune rugăciuni si nu critici la adresa poeziei. Bianca ar scrie o poezie „socială”, un social petrecut în bucătărie sau privit de pe geamul acesteia. Nucu Florea se întreabă dacă Bianca Marcovici scrie din dorinta de a rămâne mereu tânără, deoarece textele arată aceasta, adică sunt mai tinere decât autoarea. C. Parascan crede că „Bianca a avut nesansa de a citi în aceeasi Junime cu Carmen Jgheban, dar din ce ne-a prezentat (o poezie rotundă, mult lucrată, specială, cu miez) poate pregăti un volum pentru concurs”. Dorel Istrate o felicită pe Bianca Marcovici de 8 Martie si crede că „promite mult”. Pune punct D. Dimitriu, recunoscând că a adus alături două voci lirice diferite, „incompatibile”. Bianca a înregistrat un pas spre ceva.
    Bianca Marcovici a mai citit în sedintele speciale (fie de deschidere a stagiunilor, fie în cele dedicate traditional lui Eminescu): în Junimea 133, din 12 oct. 1984, poemele: Receptie, Sigilii (Lui Emil Brumaru), Mansarda; în Junimea din 18 ianuarie 1985, dedicată împlinirii a 135 de ani de la nasterea lui Eminescu: Despre tristete, Da capo al fine, Între cuvinte; în Junimea 147, din 14 iunie 1985, dedicată tot lui Eminescu: Arie cu variatie, Fără Luceafăr, Contopire, ca în Junimea următoare, din octombrie, să citească: Diamante, Însingurare publică; si din nou într-o Junime festivă, a 150-a: Instantă, Recunoastere (Lui Nichita Stănescu); în 17 ianuarie 1986: Scrisoare către un adult, Monograme; în Junimea 163 poemul Dacă n-as avea…, iar în Junimea 196, din 7 octombrie 1988, ultima la care este prezentă Bianca Marcovici, a citit Retetă.
    Bianca Marcovici trăieste azi în Israel si este membră a Uniunii Scriitorilor din România si a Asociatiei Scriitorilor din Israel.
    A publicat peste 20 de volume de poezii în România si Israel. Seriozitatea, pasiunea, îndârjirea, talentul cu care s-a dedicat poeziei sunt azi răsplătite. Începuturile se află în cetatea Iasului, a Junimii postbelice, cu întâlniri bilunare la Casa Pogor, sub cupola Muzeului Literaturii Române si a revistei „Convorbiri literare”.
    Bianca Marcovici se înscrie ca al 56-lea consacrat al Junimii de la Iasi.

    În Junimea 124, din 10 februarie 1984, au citit poezie Nicoleta Micu si Merisor Sturzu
    Intra în scenă cu mult aplomb generatia „decreteilor”, cum trist si cam vulgar era numită aceasta, datorită decretului de tristă amintire de interzicere a avorturilor. Intrarea propriu-zisă se făcuse cu un an în urmă, dar, după cum se va vedea, „procesul” va continua.
    Nicoleta Micu se născuse în noiembrie 1967, la Bicaz – Neamt si era elevă a Liceului de informatică din Iasi.
    Merisor Sturzu, se născuse în octombrie 1968, la Iasi si era elevă a Liceului „Mihai Eminescu”.
    Afară era o zăpadă fabuloasă, ca-n povestile de demult. Cele două tinere poete debutau acum în Junimea.
    Nicoleta Micu a citit poemele: Elegie I, Contraste, …Am nevoie de tine, …Silaba si-a strâns genunchii, Pustiu, Cearcăn, Sansă, …Si iarăsi obosită, Chip săpat în toamnă, Poetică, Geneză, Rugă, …O, vocea mea spartă, Proces, Septembrie.
    Nicoleta Micu era îndrumată de profesorul Emil Alexandrescu de la acelasi liceu de la care veneau si Irina Andone si Nucu Florea. Lucian Vasiliu constată în poeziile sale „o mare muzicalitate, o dualitate permanentă între cele două euri; o poezie molcomă, gravă, deocamdată fără reliefări”. Dă exemple de artificii lirice: „Mi-ai fost un pustiu din acela/ Din care îmi cad mere coapte”, „Si tu să taci ca un mormânt peste care cresc brânduse umede si reci”. Un grupaj unitar, „cu zone de poezie veritabilă; o poezie fără experiente formidabile, cu motive consacrate dar se detasează de locurile comune”.
    În Salon se aflau multi tineri. Sunt invitati să se exprime. Corinei Cociorvă i se pare că cele două se află „într-o perioadă de căutări, fiecare având alte dimensiuni. Nicoleta Micu mi s-a părut mai stăpână pe ea”. Mai observă paradoxuri si antifraze interesante. Lui Valeriu Gherghel i se pare că ele două scriu atât de bine încât nu-i vine să facă „misto”. „La Nicoleta există pericolul rimării. „O, vocea mea spartră” îmi place foarte mult. La ambele tinere (si fiziceste simpatia) raze de poezie autentică. Am fost încântat de prezenta lor si de poezie”. În finalul discursului său filosofico-critic, Valeriu Gherghel multumeste foarte mult. O rara avis! Ancăi Stirbu poezia Nicoletei i se pare captivantă, o atrage.
    Încheie D. Dimitriu: „A fost o seară deosebită. Sunt lucruri demne de toată atentia. Mă bucur foarte mult că se conturează în cenaclu o promotie foarte tânără si foarte serioasă: Nucu Florea, Nicoleta Micu, Irina Andone; meritul este al domnului profesor Alexandrescu că s-a ocupat de ei, că le-a trezit gustul pentru scris.” Lecturile din această seară ar fi un „moment”. Constată o anumită pretiozitate în abordarea poeziei. „Textele Nicoletei sunt de toate felurile: crispate, usurele, cu gust pentru cuvintele mari si grave. Esti prea desteaptă pentru poezia pe care o scrii”. Cenzura nu permite spontaneitatea.
    Acestea au fost aprecierile critice ale junimistilor privind poezia Nicoletei Micu. Doar o prezentă întâmplătoare. Nu se stie dacă a mai scris, dacă mai face literatură. Era la început si, probabil, asa a rămas. Oricum, la Junimea nu s-a mai arătat în următorii cinci ani.

    Merisor Sturzu: A fost, Nu am să uit, Si totusi…, Lume geometrică, Jucării furate, Blestem în război, Disperare, Perpetuare, Peisaj, Lume întrevăzută, …Culegea frunzele, Ultimul cuvânt.
    L. Vasiliu găseste grupajul „interesant”, cu poezii mai putin premeditate, regizate, „spontane, nedeghizate, o poezie de notatie, americanizată putin, expozitivă, anecdotică, încheindu-se uneori cu o fabulă; o viziune absolut particulară asupra universului; se pleacă de la o joacă aparentă si se termină oarecum moralizator. Textele ei cer adevăr, dreptate, lumină.” E într-o dispută permanentă cu lumea; construieste pe cuvinte banale; Disperare „e un text aparent banal, dar foarte expresiv în simplitatea lui.” Si Perpetuare e un text în întregime reusit. E ca într-o pictură naivă. Grupaj care oferă „datele unei certitudini”. Sunt si stângăcii, dar Merisor scrie o „poezie de o mare franchete a comunicării. Se pune problema perfectării textelor ei. Dincolo de câteva observatii – lucruri foarte bune.” Merisor e „un copil aflat în mijlocul unor lucruri perfecte”, ea „pipăie, simte, înainte de a trece totul prin prisma ratiunii; o sensibilitate deosebită, dar mai copilărească si, implicit, mai pură”, apreciază Carina Cociorvă, colegă de generatie. Valeriu Gherghel o vede într-un „franciscan acord cu lumea”, scrie o poezie care i-a plăcut, imaginatia îi este „în delir”. Oanei Lazăr îi place numele Merisor si n-o găseste nici „copilăroasă si nici naivă”.
    D. Dimitriu crede că „naivitatea e simulată”. „Poezia feminină este într-o bună formă”. I-a plăcut Blestem în război, „o poezie grea, cu imagini care demonstrează o rutină poetică”.
    Un început promitător si pentru Merisor Sturzu. Ea însă nu s-a oprit aici. Va mai citi în Junimea de încă douăsprezece ori.. În sedintele 132, 133, 147, 148, 150, 157, 170, 181, 182, dedicate fie lui Eminescu, fie debutului de stagiune. Dar va mai citi si în trei în calitate de protagonsit. Rezumăm această prezentă constantă la Junimea postbelică ieseană, ale cărei întâlniri aveau loc, la două săptămâni, vinerea, de la ora 17, în celebra Casă Pogor, unde se adunau pe vremuri junimistii care au devenit clasici ai literaturii române din secolul al XIX-lea.
    În Junimea 136 va citi poemele: …Ora vremii se întoarce, Măsurile nasterii, …Treptele din mări, Lustre cu nectar, Amorul naturii, …Pipăitul mărilor, …Umbrele dintre pantofi, … Se leagănă fără realizări, …S-ar putea spune că avem nelinisti, Apusul.
    Lipsind Ghedeon, L. Vasiliu „salvează” spiritul critic: „Merisor Sturzu avansează lent; se păstrează pe o linie constant valoroasă; există denivelări flagrante”, dar textul e bogat, teluric. „Interesează crisparea si tensiunea existentială, între eul liric si cel tern”; o dedublare permanentă în mai toate textele; arată „curaj la nivelul lexicului”, în răspăr, „găseste sensuri noi unor banalităti cotidiene”. Marcel Vîrlan: vede o poezie ca un „conglomerat, iar scăderile si urcusurile sunt prinse în această masă”; cu multă îndrăzneală „un risc pe cont propriu”. Oana Lazăr găseste „o tensiune ciudată”, denivelată. C. Parascan crede că „poezia se află pe mâini bune”, apreciind „puritatea si curajul textelor”. Pentru Bianca Marcovici, Merisor a progresat, dar sare de la o idee la alta. Radu Andriescu face o paralelă între poezia din nord si cea din sud si vorbeste despre cum se dezvoltă poetii: „începutul, de obicei, nu are valoare” si încheie cu aprecierea că”e bine să ne ferim de afirmatii categorice”. Provocată, Irina Andone o priveste pe Merisor ca pe un personaj la care vede o decrispare, o dorintă de libertate.
    D. Dimitriu constată o „tulburare” fată de textele din prima sedintă; dinamica textului este elementul cel mai frapant; foloseste în exces substantivele la plural. „Îsi păstrează nota personală, însă mai putin vizibilă, totusi, decât la prima lectură”.
    În Junimea 149, din 1 noiembrie 1985 (de fată fiind 45 de „asistenti” junimisti) Merisor Sturzu va citi poemele: Impresii de călătorie – Ziua întâi, Ziua a doua, Ziua a treia, Ziua a patra, Ziua a cincea, Ultima zi, Scrisoare imaginară, Baladă pentru omul cu fântânile, Conjugati cu florărese.
    Născându-se o dispută aprinsă, datorată „bruscării” prozei scrise de D. F. P., criticii Junimii au replicat doar referitor la acesta. Abia a cincea interventie, a lui Dan Giosu, ia în discutie poezia Merisoresei: „scrie o poezie prea matură pentru vârsta ei”. Eliptică a fost si Bianca Marcovici care apreciază că Merisor a „crescut în poezie” si că încearcă o dedublare ca si Oana Lazăr în proză. Se aude apoi „crirtica” lui Nucu Florea: „Merisor, după cum stie toată lumea – e de sex feminin, dar fraza ei e bărbătească”. Scrie o poezie în fortă, diferită de colegele de generatie. Si Adi Cristi observă că poezia citită de Merisor „e fără sex, evident” Si nu e în fortă ci e o poezie de contemplatie. „Dispozitia ei spre poezie, sensibilitatea care o domină ne face s-o asteptăm cu încredere.”
    D. Dimitriu: Merisor „speculează în poezie, are grijă mai mult de tehnică; e un moment important, absolut necesar în evolutia ei, dar să scăpăm de el” si să ne urmăm calea. Încheie cu aprecierea că un cenaclu e o masă de lucru, un atelier. Ultimul „cuvânt”, de data aceasta, apartine lui C. Parascan: „Gândesc că că nu întotdeauna ne pretuim aproapele, confratele. Marii creatori au avut (majoritatea lor) si suflete nobile si judecată nuantată. Istoria literaturii demonstrează, prin toate personalitătile care s-au înscris în panteonul culturii noastre, că niciodată cei care au avut suflet de păduche nu au oferit nimic de valoare. Acest fluid al invidiei urcă ticălos prin venele lor si îsi arată adevărata fată în orice clipă a existentei lor.”
    Din Junimea următoare, a 150-a, Merisor si-a luat o altă „identitate”. De aici înainte se va arăta ca poetă cu numele Maria Lucretia Sturza.
    Cu acest nou nume, va citi si în Junimea 199, din 2 decembrie 1988, sub bagheta criticului de la „Convorbiri literare”, Constantin Pricop, poemele: Forma frunzelor, Hotărâri, De toate, Realitate, Adevăr, Semne, Până peste, Povete, Ideea, Întâmplare. Aceste zece poeme încheie, se pare, cariera poetică a Mariei Lucretia Sturza (Merisor Sturzu la început, fiică adoptivă a poetului, eseistului, redactorului sef al revistei „Convorbiri literare” în acei ani).
    Să vedem, deci, imaginea si la această din urmă „înfătisare”: Giuseppinei Hertanu îi este mai usor să vorbească despre poezia Lucretiei fiindcă „e mai umană, realizată cu mijloace mai simple; mi se pare că mă întâlnesc pe alocuri în poezia sa cu formulări stănesciene”. Constantin Savin observă o diluare fată de ceea ce stia: o anumită „senzualitate”, o banalitate: S-a aruncat peste mine toamna; o poezie de notatie, fără pretentie, o poezie care nu-mi vine”. Vasile Proca: „Lucretia decupează stări sufletesti în iscusite parabole; sunt convins că poate scrie bine, dar îi lipseste cenzura”. C. Parascan: „Pe Lucretia o judecăm si în functie de trecutul ei junimist. Cu textul Întâmplare mă convinge că e un poet autentic; si ce dacă textele mai trebuiesc revizuite? Chiar si în manuscrisele celui care ne tutelează putem găsi versuri care nu ne plac. Lui D. Dimitriu nu-i displace „tonul ciudos al Lucretiei; există un risc al diluării, în texte scrise la minima rezistentă, risti în poezie de notatie o rătăcire; si în poezia care i-a plăcut lui Parascan (cu teii) sunt multe amănunte inutile; o seară de lectură interesantă, cu două voci distincte (citise si, la debut, Codruta Ciubotaru), fără prea mult artificiu”. Oana Lazăr: „Merisor scrie o poezie de notatie (că nu e pe placul meu – nu se discută. Sclipeste pe portiuni mici, scântei ce sar pe nas ca la Mos Nichifor”. Constantin Pricop „trage linie”: „Lucretia scrie o poezie în care se văd usor greselile si ea greseste adesea. Cele câteva cuvinte trebuie să reusească să creeze tensiunea ce o presupune arta; marea inegalitate, diferentele mari între texte trădează simtul critic deficitar al autoarei. Pasii în gol să nu mai fie făcuti”.
    Merisor Sturzu, mai apoi Maria Lucretia Sturza, a terminat facultatea de litere, a ales un post în Secuime si acum profesează acolo în limba română, cu spirit junimist. Am mai văzut-o cu grupuri de liceeni din Miercurea Ciuc, se pare, la muzeele literare din Iasi. N-am întrebat-o, si nici ea n-a spus dacă a mai scris, dacă mai scrie poezie. Junimea însă a fost, la fel ca vietuirea în familia Sturzu din Iasi (Rodica si Corneliu Sturzu), o bună scoală de literatură.

  9. Nostalgic! totul… de trista aducere aminte, cum i-ar fi placut banuiesc d/lui Parascan sa spuna…! au fost ani frumosi, dar putini la numar, inca le mai simt lipsa desi sunt plecata in secuime unde da, imi place ceea ce fac … adica duc dupa mine un strop de limba romana si sper sa nu ma opresc aici! Salutari D/nei Bianca, stiu ca C. Sturzu va pretuia, desi eram copil pe atunci.
    maria sturzu (merisor)

    • Merisor, ce surpriza?
      Numai bine de pe Muntele Carmel. Implinesc pe 13 septembrie 18 ani de cind am urcat spre Lumea din care fac parte si care m-a acceptat asa cum sunt!
      bianca

  10. Ma bucur sa aud/vad … virtual macar oameni dintr/o lume de demult din care am facut si eu parte! ma bucur de faptul ca ai regasit Lumea ta minunata (daca imi e permisa persoana a II/a singular) si tot binele din partea mea!

    sper sa tinem legatura macar citindu/ne!
    cu tot dragul, merisor

  11. Am senzatia ca te ascunzi/te feresti/te izolezi/incercind sa lasi puncte de suspenzie in viatza ta…lasind pe altul sa deduca absentza/regretul/mutilarea, cui?
    levana

  12. Nu ma ascund deloc, dimpotriva chiar neizolandu/ma si neferindu/ma am cautat sa comunic si cu cei pe care i/am cunoscut cu multi ani in urma si chiar m/a bucurat regasirea, chiar daca doar a numelui. Absenta, regret / dar nu multilare / poate ca da, dupa un alt timp care, repet nu mai este, poate dupa o anumita varsta care a trecut; asta poate da, dar nimic ingrijorator sper! si cred ca e ceva ce simte oricine la un anumit moment dat.
    merisor

    • nu te ascunzi
      dar comunici
      unde de neunde
      fugind de tine
      gramadind absente
      din Iashul carunt
      si eu de mana
      privind
      aceleasi ferestre
      inchise
      levana

  13. poate
    ca inca mai ascund
    un musuroi de furnici
    in dreptul sanului stang,
    dar nu, mai mult nu!
    comunic din unde sau neunde
    fug de mine si
    de foarte mult timp
    nu ma mai caut
    prin „Iashul carunt”.

    nemaiavand de ceva ani
    aceleasi ferestre,
    am socotit ca e mai bine
    sa ies pe usa din spate
    a musuroiului meu de furnici
    din dreptul sanului stang

    maristurzu

  14. socotelile nu se incheie atat de tanara
    nu spun sa perseverezi
    sau sa canti la usa imbecililor
    nu spun sa-ti faci clepsidre neintoarse
    doar sa aduni mai putine
    termite pe inima…
    sa le alungi
    levana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s