*
ai început să te mişti în năvodul cu ochiurile spre ea.
mereu spre acea ea.
perfidă. privindu-te prin sticla geamului – acvariu
cum îi străjuieşti nemărginirea închipuită-n căsnicia faţadăai început să-ţi închipui sărutul ca o profanare de morminte. greţos e că
nu-l poţi oferi nesimţind atracţia divină a sunetului permutat în inconstienţă
ma regăsesc uneori în frânturi de cuvinte anexată ca o cămaşă de noapte – doar franjuriplasa ta specific cu noduri solide
în care te-ai prins singur ca într-o capcană artizanală
şi mie sărutul acceptat mi se pare greţos în despărţirea de tine…
*
m-am simtit defloarată
într-o clipă uitatoare de vîrstă
şi principii
într-o zi în care diafragma minţii s-a spart
umplindu-mă de sîngele cald
m-am simţit deflorată.
*
poezia n-are nici o şansă
de a păcăli un nevăzător
citindu-i în palmă
poemul trosnind din genunchii
invalizi
când peisajul te fură
prin gotica bucătărie a răspunderii
colective
…de a cântări echilibristic
metamorfozele cheii succesului
al acupuncturii demersului de sine
prin profesionalismul imaginilor locale
când poemul nu se mănâncă pe pâine
la ora cînd semnificativă e
recunoaşterea concentrării
în poem
a câtorva romane ştiinţifico-fantastice
al trenului care a pornit în căutarea
prinţului rătăcitor
într-o zi când soarele n-a apus
între sânii melancoliei-linia vieţii-
din păcate poemul înghite multe file nerostite
într-o lentoare a apelor niciodată citite
alături de lumea ce-nfulecă
bătăile de inimă ale poetei
…de a păcăli vioara
indiferenţa…
*
de a mă replia în găoacea mea.
e greu să mă despart de mine
prin tine, răceala fericirii
în felul meu sunt axe şi repere
care duc spre infinit
niciodată nu mă întâlnesc
niciodată nu-s perpendiculare
pe viaţa mea
dar tu m-ai chemat
să te ascult cândva
rigiditatea mă inhibă iar
ultimul discurs mi-a adormit simţurile
aproape definitiv.
nu mă mai recunosc
ultimul pai de care m-am apucat
ca de o epavă
m-a înecat …
privind în ochiul cuvântului-
*
evantai cu femei slute
încerc să prind firul evidenţei
te plimbi pe coclaurile picturii
fără să vrei haladuieşti singur
Dona Alba îşi pune cercelul de perlă
şi remarcă
inspiraţia poemului arab scenariul
mereu cu ochii pe tine
în tunelul timpului
prin muzee
m-ai uitat pe scări.
m-am împăcat cu toată lumea
la care tu n-ai acces.
distribui urări de bine fără limită.
rachete cad mereu în Şderot
iar tu nu faci nimic. absolut nimic!
cum nici de promisiuni nu t e ţii să închei pace
pentru mine
nici nu ştii să negociezi, în fapt.
doar să pictezi mumii care nu-ţi răspund
şi să adopţi femei slute cu ovare operate
nici măcar nu pot naşte cuvinte ca lumea!
nici măcar nu m-ar impresiona vreodată
să le cos amintirile lor în poeme nemuzicale. palete de culori
în verde –mov .
iarba cruda e pură, întelegi?
afisând nume de femei slute
te auto-impresionezi, poate.
şi eu afişez nume de bărbaţi
la interiorul bluzei pe eticheta cusută prost!
tu eşti eroul fără nume… uneori. nici o aschimodie.
rişti să te sustragi evenimentelor multiple
pun gaz peste foc pentru că
îmi place scrumul.
să scormonesc în armonia afişată
ghimpi de brad
capete de chibrituri
con desfoiat
mă inhibă infidelitatea poetică
superficialialitatea haremului tău
destăinuindu-se sultanului
ca soţii maltratate
clapele albe mângâie sufletul când e singur
pătrăţele alb-negru pe tavanul nopţii
clepsidre expulzează nisipul
piste false
să-mi fac harachiri.
Bianca Marcovici
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 
sunt cu tine
joi
să văd prin ochii tăi
să mângâi fiecare statuie pe care-ţi cade ochii
spre sexul de ghips spre neplănuitele viziuni.
sunt cu tine
prin muzee
spălându-ţi mâinile
de prea multă încăpăţânare şi stafidia fructului
uitat.
rucsacul atârnat în pom.
sunt cu tine
călcându-ţi cămăşile şi pantalonii
la dungă, papionul ca revers al medaliei, scuturându-mă
de lentoarea şarmului afişat pe la recepţii,
împleticindu-mă prin gradinile înzăpezite,
promoroaca lexicului neinventat.
sunt cu tine prin cafenele, prin Monmartre
încălzindu-mă un pic
vin cu scorţişoară.
vineri
ştiu, nu te interesează dacă mi-e mai bine
e normal, eşti liber să-ţi alegi distracţia de azi sau de mâine
complotul pe care mi-l imaginez îmi destinde galaxia
toate stele mele în juru-ţi
deschizatoare de drumuri spre Grand Arche
zâmbeşte şi cauta-mă printre ele
virusul gripei mele, doar tu!
bianca marcovici
starea mea de spirit
când papagalii-mi caută prin viaţă
destăinuindu-se primului venit
intrat pe uşă.
*
ma oftic, dragă frate, că lucrurile sunt cum sunt…
neoficial sunt un soldat fară bocanci
nu port schimburi roz nici măcar
în vis
nu scotocesc în viaţa ţapilor ispăşitori
pentru că nu mă interesează dacă ei
se oftică
din lipsa de viagra naturală.
oficial nu mi-am gasit corespondenţa poetică
nici macăr la ora asta nefireasă.
proza poetică nu e poezie …
m-am nascut aproape de teiul lui Eminescu
şi m-am molipsit, sunt bolnavă.
nimic nu-i plăcut-după cum crezi tu.
poeta are alte măsuri ale comunicării.
speranţa mea e să pot închide uşa forjată
a poemului,
să mă simt în echilibru ascultand Rachmaninov.
*
starea mea de spirit
când tocmai ieri
îmi aminteam de tata
cel care m-a părăsit definitiv
în iarna lui anului 1989,
cel care n-a vazut şi n-a simţit nimic
decât cuţitul ucigător
al chirurgului beat, într-o zi de Crăciun
starea mea de spirit nu mai contează
când mai pot încă
să mai ascult … nu să scotocesc prin
cotloanele închipuirii. cum ai fost să-mi fii Aici
pe coclaurile Haifei, doar mama e Aici, chiar vis-vis
sub o piatră de mamură nefinisată.
să-i dăruiesc parfumul crinului
de pe mormântul tatalui meu.
***
nu vomita în acvariu e plin de ceva nemărginit
e singurul loc în care viaţa vorbeşte pe tăcute
un fel de curcubeu mi se mişcă în faţa ochilor
planctonul cursiv al speranţei. bicepşii încremeniţi ai stâncii adăugate.
doar tu vrei să-ţi faci un testament bizar …
ce afacere te incântă într-atât ca să-ţi laşi ceva cuiva?
nimic eu.
erai ce nu-mi eşti.
***
dacă aş fi scris eu aceste rânduri migăloase
simple calde şi nu frig şi nu albaste şi nu închipuitre distructive. ursitoarea vijelioasă.
dar nu.
***
Spaima de la alarme e ceva nou în Secolul nostru dublat de terorism. Fuga spre locul pe care îl presupui că eşti în singuranţă. Dar copiii tăi dacă n-au avut timp să ajungă, dar prietenii, dar …
bianca marcovici
Paltonul
Ne sprijinim chiar şi în somn de fiinţa mamă sau tată.
Mama mea a fost croitoreasă. Am purtat întotdeauna paltoanele ei întoarse pe dos. Mi le prefăcea migălos. Aproape că păreau noi. Mie mi se părea, nu ştiu de ce că e mai frumos materialul pe dos, culorile decolorate mă atrăgeau.Fata cu cercel de perlă era în mine.Simţeam culorile. Mai târziu , prin muzee numai asta căutam, straturile de culori…Niciodată un palton nou. La fel şi pantofii ei. Pâna mi-a crescut numarul de la pantofi şi, atunci parinţii au fost nevoiţi să-mi cumpere pantofi noi. Asta s-a întâmplat pe la 17 ani. Pe la 18 m-am maritat. Soţul meu mi-a cumparat pantofi noi. Aveau cataramă şi culoarea preferată, bordo.I-am purtat la cununia civilă…Nu pantofi albi ca toată lumea.
Tatal meu, de 1 Mai îmi cumpăra şi un balon pentru defilare. Visam mereu că, dacă îmi va lua mai multe baloane… mă vor ridica de la pamânt şi n-o să-l mai văd pe tata.
Mi s-a redeschi „rana” …sufletul plânge. Tocmai ieri a fost ziua de nastere a tatei (z”l) Om muncitor mereu cu unghile negre…Lucra la Ţesatura, mereu sub razboaie de ţesut, să repare nu ştiu ce pe linie electrică, mereu în zgomot, dar, mare inventator tehnic cu decoraţii, stele…Acasă uita că nu e la serviciu, striga, ce sa-i faci, asurzise putin, 12 ore nu era suficient să lucreze…Numai că nu dormea la serviciu. Cică avusesem tată. A murit din cauza unei operaţii greşite. Chiar în primul an de pensie, Tocmai la începutul anuzlui de graţie 1989.N-a prins revoluţia.Tânăr, foarte tânăr la doar 60 de ani a murit (z”l).Acum fratele meu Ilie, trăitor în Franţa, cu cetăţenie triplă arată exact ca el.Mai ales din spate…Unori îl iau d e mână cînd merg la mare şi e în vizită la noi…Parcă l-aş tine de mână pe tata!
levana
***
nu-mi amintesc de vagoanele de clasa 3-a
bate vântul prin amintirile mele. doar „daradaica” de Dorohoi mi-o amintesc şi staţionările prin gările plictisite de aburul locomotivelor, iar aburii cafelei nu se simţeau
şi o Eva după graviditate mergând să-şi vadă celălalt copil, la socrii
fiind pe ultimii metri pentru Examenul de Stat la Constructii.
4 ore dus …4 ore întors… într-o zi de duminică ploioasă!
13.09.06
ma pisezi la cap cu dinţii tăi artificiali
jonglezi cu viaţa altuia îmbracând-o pe cap
ca pe o rochie sfărtecată de vânt
te urci pe măslin şi-ţi fâlfâi gambela războinică
uitandu-ţi steaua
hai iubeste-te îţi zici
remuşcări tardive
spălăm dinţii crocodilului cu săpun cu clăbuci
cucu, acuşi ne înghite, cucu cucu ştiuc!
*
buldozerul meu zice ca n-ai nici o şansă
cu cât eşti mai vesel în public
cu atât te scufunzi în nelinişti
*
pantofii mei cei mov
i-am vopsit în alb
mereu obsesia Lunii
pâna si nepotul o observă
la plecarea din
casa mea, sonata lunii
în amintire
şi daradaca de Dorohoi
patru ore dus patru ore întors
să-mi văd copilul de la socrii
diploma de inginer aştepta pe masă
când tu de gândeai, poate, la fecioare
eu aşteptam cel de-al doilea copil…
patru ore dus patru ore întors
muzica molcomă şi adormitoare
într-o singură zi de Shabat.
aici, la noi e mai simplu…
armata te manâncă, fată sau băiat
în logaritmii zăpăcelii
2.12.2006
nu păstrez pozele de la cei care vreau să-i visez
cum capată contur
se evaporă din memoria mea …
chipul lor nu-mi mai spune nimic
nici măcar tandreţea pardoselei aţipind …
13.12.06
pe undeva seamană cu Zidul Plângerii
zidul acela…
crăpăturile pline de bileţele
în fiecare zi măturătorii aruncă mii de bilete
fiecare îsi pune sufletul în bilet
iar Dumnezeu citeşte citeşte
se pare că, la tine ruga e s-o revezi, e prima dragoste
am să transmit biletul la Ierusalim
acum se foloseşte şi legatura internetică
Dumnezeu primeste e-mail-uri direct!
&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Improvizaţie pe o coardă
mă leg la cap zilnic
îmi caut pantofii cu fundiţe
şi-mi împletesc părul cu carunte amintiri
de dimineaţă îmi desfid planurile de Şabaton*
şi mă urc în caleaşca frivolă
de lângă ştrandul îngheţat
câţiva patinatori îmi trec prin vis
uitând de vaporul parcat ieri în faţa casei
*
visceral te-nţeleg
patosul de a hiberna printre lucrurile chiverniselii
se exfoliază
rădăcinile se usucă în forme impecabile
Mozart îmi îmbălsămează tăcerea
mi se împăinjenesc ochii
rastalmacirilor. Can Can la Moulen Rouge
în oglindă Narcis îşi pune peruca.
*
ai talentul de a profana mormintele închipuirii
de a te razbuna pe lanternele care nu se aprind
cortinele brocate-ţi desfigurează apogeul
cauţi scările portocalii
proiectate-n soarele arţăgos
piruiete degeaba
vax de ghindă împăiat în pungi de nailon
greu e să găseşti cuvintele frumoase
şi patlăgele roşii în papucii galbeni. pompoane
turceşti.
mai ales legatura cu Dracula
*
încerc să prind firul evidenţei
te plimbi pe coclaurile picturii
fără să văd hălăduieşti singur
Dona Alba îşi pune cercelul perlă
şi remarcă
nici măcar inspiraţia poemului încotoşmănat
nu o cuprinde în scenariul actual.
mereu cu ochii pe tine
în tunelul timpului
prin muzee.
m-ai uitat pe scari
*
mă ia cu frig canonul piciorului de fier
piratul cu mâna cârlig mă zgârâe pe acordul mutual
strâng pletele iubirii încărunţite
şi-ţi împing caruciorul spre cascadă.
un fir nupţial mă imbie
*
tinzi mereu să iei femeia altuia.
iubeşti-în fapt- să fii amantul secret
al oricarui femei!
iubeşti trădarea echivalentă cu un pantof de piele
uşor de încălţat …
nu mă plictisesc în jocul cuvintelor numai joi
pentru că
lumina bate spre sfârşitul săptămânii
îndestulat cu varză murată.
clipele mi le măsor totuşi
cu rima imperfectă, muzica numai eu o simt .
baţi pasul pe loc ca un soldat fară bocanci
şi mai speri în ratarea mea dragalaşă
din salsa modulată cu tine
prinsă ca o agrafă
de cravată.
doar să poţi mărşălui fericit pe străzile Parisului.
extaziat de tine!
Şabaton-în ivirit:*
un an întrerupere în muncă
*
exagerezi mai tot timpul
pisica trebuie trasă la raspundere
duetul- duel nu se răsvrânge asupra publicului
care-i bont si ursuz si n u-telege
improvizaţia pe o coardă
flexibilă , tomastică în flageoletul excitant
ciocârlia mea minusculă
chiar dacă funicularul trece prin tunelul tău
de stalactite
şi vioara mi s-a dezacordat
dar, cum ţi-am spus
fericirea începe după uşa masivă
cea zăvorâtă
*
rolul meu e probabil scurt
amăgirea fericirii împrumutate.
chiţibuşuri de om nesatisfăcut de incerte chemări, defulare?
labirintul cobaiului în căutare de mărunte artificii
zaharul inhibiţiei. curcubeul infiat.
lasa-mă să-ţi picur balsamul meu
să te simţi într-adevăr ca un fruct care va pârgui
precum o rodie echilibrată de o bizară dăruire
din palmele mele sociale.
calendarul trebuie rupt
sa nu n e amintească de trecerea timpului
şi masca pe care o purtăm zilnic
impregnată deja şi fără scăpare
de a o mutila în bine?
rolul artistei va fi abisal
ea va înmărmuri publicul
surdina va aplana sunetul declanşat al alarmei
mereu explozia rachetei va stinge simţămintele
fiecare pe ghemotocul său de fericire va piere.
de ce te amăgeşti că vei putea fugi de toate astea?
ţi-am citi în palmă
chiromanţia poemului te mai poate salva
daca mai ai rabdare; la mine e cam pe sfârşite.
fireasca acceptare. mă roade un vierme pe dinlauntru.
chitibuşarii vor zice ca bocesc degeaba. traumele
sapă adânc.
pot –din în când-
să-mi ridic ochii spre tine
daruindu-ţi rodia energiei.
nu e bine să mă uit în oglindă
te zăresc mereu în suflet.
*
Vibrez ca o harpă din Cetatea lui David
Hranindu-mă cu adieri de vânt şi cuvinte
Eu pot trezi dirijorul amorţit
Chiar dacă în actul final el cade de oboseală
Artista se retrage în spatele cortinei
Dregându-şi vocea cu un ou crud
Nu poate răspunde la afecţiunea publicului
Clarviziunea ucide din faşă aberaţiile registrului
orgi sinistre
Baletul bărbaţilor dechizaţi e de prost gust
Sunt raşi prin locurile bărbăţiei. stupizi
Fixînd mereu arcuşul meu. dezechilibrat
de distonanţele efemere
dansul săbiilor parcurge mereu acelaşi cerc de foc
un Maghen David luminează în noapte ca o făclie
boala ta -aşa zisă „incurabilă”
e o faţadă de dezertor!
refă-te dirijor amorţit din cercul de foc!
*
Inexorabil lucrurile sunt mereu spuse
mereu scrise cu altă dicţie, altă caligrafie de
litere binome
de pe perna amintirii. iniţiale , bicepşi, rugăciuni
de iubire.
la fel si scenariile filmelor sunt-în fapt- o
repetiţie
cu alte decoruri de mucava
alte maşinuţe distruse pe calculator,
alte explozii de galaxii nefinisate
din gaura neagră a triunghiului absorbant.
de vezi chipul meu arzând on line în oglinda virtuală
e , pentru că vrei să te autodistrugi
focarul răului e clima noastră
mizerabilă şi menopauza
femeii cu părul carunt!
se poate dezvolta tema abţinerii. şi eu!
*
Da, albul e complementar cu mine, imaculata …
Bal mascat cu Amelii care caută iarba răului
De sub pietrele criminalilor de inimi
Când nu e prea târziu pentru descântec.
Prefăcuţii-s tot mai mulţi
Sub chipul tău ingenuu
Îmi tragi clapa mereu, subterfugii
Care ascund-în fapt –neputinţa, golul tău nemăsurat
Permutările combinatorii într-un determinant spaţial
Cum ţi-am zis cuibul de păsări , curbura spaţiului meu
Nu t e cuprinde.
Sunt balsamul de pe ochiul tău stâng
Sunt pupila ta într-o zi de marţi
Bal mascat bal mascat
Nu tuşi că-ţi va sări masca …
*
Pomul cunoaşterii presupune să învăţ să mă caţăr
înainte de abandon
Câtă tristeţe-i în tine!
Câtă risipă s-a acumulat în viroza neagră a lamentărilor
Pătrund în ea să te trag înapoi
Nu mai e loc de Eve perfect pictate, imitaţii de instrumente
Ce nu–mi cântă pe struna firavă
Nu mai e loc de sincope şi cafele surogat
Nervozitatea a pus stăpânire pe mine
Sătulă de ( ne)afecţiunea celorlalţi – o port ca o povară
*
de dimineaţa vreau să-ţi impresionez
ochiul bolnav
să-ţi dau picăturile de ploaie ale cuvintelor
să mişc îin zig zag cuvintele lacrimogene
sa-ţi simt pulsul firav al îngemânării poetice
în fond nu ai nevoie de mine
absenţa ta o măsor cu basmele citite prin şcoală şi filmele mute
ochiul bolnav nu-ţi înghite şi vocea
dar le-ai asimilat?
în definitiv nu-ţi doreşti protecţia cuiva
ci susurul apei de izvor
nu pot să-i ţin locul. Renunt!
bianca marcovici
17.01.07
luati de val nu ne mai citim
decât cu întârziere aventurile clipei.
luaţi de val uitam pâna şi de
aprinderea lumânărilor
dar mai e înca timp.
luaţi de val nu ne mai privim
în ochi
ca şi cum
tot mereu ne-am uita ochelarii
pe masă .
luaţi de val ne ascundem în noi
cuibărindu-ne
pur şi simplu
invalizi
*Nici mie nu mi-e dor! Dupa 80 am ajuns la ratia de mancare de 1200
de calorii pe luna! Am prins si grevele nocturne ale studentilor din
Iasi ramasi fara lumina, fara caldura, in camine. Mergeau cu
lumanarile pe str.Gh.Dumitrov, tacuti si dispretati.Se auzea numai
scartiitul bocancilor in nameti! Pe fetele mele le-am inscris la
cantina de la Comunitate.Veneau cu doua bucatele de zgarci in
sufertase, mancare pe care si cainele meu o refuza! Odata pe
saptamana aveam apa calda, 2 ore si atunci trebuia sa-mi spal familia
si , mai ales albiturile!
Soacra mea care a locuit la mine 17 ani ma indemna mereu sa caut de
mincare. Ajunsesem sa stau la cozi pina la 3 ore, pentru ceva
mancare! La Carne se gaseau doar picioare de porc atarnate!
Totusi in 1996 m-am intors.
*
bianca marcovici
trasfer”poftiti in vagoane”
câinele de pripas
articol [ Societate ]
vecinul de la Iaşi şi terorismul
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
de Bianca Marcovici din Haifa [levana]
2005-03-30 | |
Imi amintesc de câinele de pripas care s-a pripaşit lîngă blocul nostru din Romania, de la Iaşi .Saracu’ i se dadea mâncare si era mângiat de copii. Povestea s-a terminat rău. Vecinul din blocul de vis-a-vis care şi-a dat afară şi nevasta din casă i-a caşunat că, acest caţel alb, pufos şi mititel îl deranjează dacă se plimbă prin curte, adică îi manâncă roşiile pe care el le-a sădit în ţarcul improvizat, nelegal, într-o curte comună, la doua blocuri turn.Atunci a rezolvat totul.A aruncat cu vitriol asupra câinelui.(Nu ştiu de unde şi-procurat ?) Câinele a murit în chinuri groaznice. S-au adunat zeci de câini din toata mahalaua, ca din pamânt. Nu va descriu cum arăta animalul după aghezmuirea cu vitriol! Din balconul meu am vazut toate scenele.Ţi se rupea inima şi, nu puteai face nimic.Am rămas mută întinzând o mână în aer care,mai apoi a căzut fără vlagă.Mă simţisem neputincioasă iar vocea parcă mi-o înghiţise pământul!Vecinul a primit 500 de lei amendă de la poliţie, doar atât pentru „o viaţă de câine”!
Dar copiii l-au boicotat apoi, i-au distrus gradina , i-au călcat-o în picioare, sistematic, dansând precum indienii. Vecinul vocifera ca strigat din minţi, dar nimeni nu l-a luat în seamă!
„Dacă ai o problema grea, dă-o unui leneş; el va găsi cea mai simplă cale sa o rezolve „. Aşa a înţeles vecinul că poate rezolva situaţia, ucigând!
La fel şi răpitorii din Irak sunt oameni asemănători vecinului. E imposibil să le înţelegi mentalitatea primitivă, să răpeşti şi să-ţi ucizi semenul ,pentru bani sau, pentru o cauză nenorocită!
Să faci”corp comun” împotriva terorismului e singura şansă viabilă, necesară, obligatorie pentru întreaga lume !
bianca marcovici
(c)
bărbaţi la metru şi femei la kilograme
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
de Bianca Marcovici din Haifa [levana ]
2007-03-17 | |
moto:
„aveam nevoie de o femeie la kilogram
să îmi pot aşeza oasele terciuite în faţa ei şi să-i zic:
culege-mă , aşează-mă, ţine-mă să nu ard în seceta
zilelor,” (…)
ag
parodie
aveam nevoie de 3 bărbaţi la metru
să-i întind la uscat noaptea
să nu mă irosesc dimineaţa adunând şi scăzând pagini kilometrice
silabisind do re mi fa sol la si
pe clapele de plastic fine într-un bar-cafe din Londra
trăgând pe nas scobitori. şi, tare mai doream ca toţi bărbaţii ăştea
să se trezească diminetaţa cu chiloţii sparţi
şi pungi de gheaţă în ciorapi
mergând pe sticlă pisată
dupa ce, ea, Eva … a doua sau a treia
se trezise Calliope!
*
răspuns pentru scorpioni
autoparodie
totul îmi aminteşte de dragostea a doi scorpioni
care-şi apară mereu parcela de deşert
arcuindu-si coada filigran
în cercuri filozofale
cautindu-şi punctul vulnerabil
între doi scorpioni nu mă plouă
ci mă ninge
cu venin pus în cornul abundenţei
care
mă înţeapă în coasta cu nepoţi
tocmai de la drum
mă întorsesem, după ce
kilograme de nepoţi
îmi mărşăluise prin braţe …
dar, să vă pun la punct:
sunteţi obsedaţi de femei, bărbaţi
în ventuze abisale,
eu, de ramuri de copac înflorite,
de mai!
*
stau pitulată bine lângă un leu
care mănâncă scorpioni pe pâine
şi mestecă gumă de mestecat pentru dinti albi
să sarute racul pe gură
noptile cu luna plină
capricii de femeie perpendiculară pe viaţa ei
care , azi s-a hotârât sa cumpere chiloţii aia roz din poem
să pună în practică imaginaţia
la pescuit de vârcolaci .
*
Blonda Bianca stă pitulată între doi scorpioni care-şi desenează visurile arabesce cu cozi furioase
şi-n timp ce ba îl impunge pe unul ba-l mângâie pe celalalt are timp
de „puţin blond cu mult farmec”
hanny
*
centurile de castitate cu pompoane
şi chei potrivite pentru soţii grijulii
de după garduri şi din amfiteatre
li se scurg ochii leoparzilor fixişti
morţi dupa orgii de cuvinte
aruncate precum roşiile
în ochii mei nisip nisip
BIANCA MARCOVICI
|
propunere editor: Daniel Dubowy , de Bianca MARCOVICI
(Material propus pentru publicare la data de: 20-01-2007)
cu aprobarea autorului
Povestirile lui Henry (1998)
Dar dumneata de unde esti ? ma intreba Henry.
– Din Bucuresti.
– Din Bucuresti ? exclama el. Am fost si eu la Bucuresti, imediat dupa
razboi !
Puse racheta pe banca, linga a mea, si incepu sa-si stearga fruntea
transpirata cu prosopul. Se aseza apoi linga mine.
– Stii, dupa razboi am fost cu fratele meu la Bucuresti sa-mi caut sora.
De-abia acum ii vad tatuajul de pe bratul sting: A 943… Incepe sa-mi
povesteasca. Gesticuleaza, priveste undeva, in departare… Retraieste
clipe de demult.
– Dupa ce-am fugit de sub escorta…
– Care escorta ?
– Pai nu ti-am spus ? Am fost in lagar. In ’45, cind au venit rusii,
nemtii ne-au luat cu ei, spre Germania. Ne-au pus intr-un convoi cu
escorta si ne-au dus asa, pe jos, vreo citeva saptamini. Intr-o noapte
am reusit sa fug, impreuna cu inca citiva baieti.
– Mai avem cincisprezece minute pina ne vine rindul. Da, si ?
E simbata, o dimineata ideala pentru tenis, racoroasa si senina. Clubul
e plin, pe terenurile de zgura, proaspat periate, jucatorii alerga, isi
agita rachetele. Grupurile de parteneri sint de mult formate, nu se
amesteca unele cu altele: batrinii joaca cu batrinii, tinerii cu
tinerii. Linga cladirea clubului, lumea sta la mese, pe banci, pe iarba
si asteapta sa-i vina rindul pe teren. Barry, directorul clubului, un
englez afabil, barbierit de-i luceste obrazul, scruteaza cu privirea
terenurile, lumea de linga cladire, gata sa intervina, ca un maestru de
ceremonii. El e cel care gaseste parteneri de joc noilor membri,
stingheri inca. Tot el decide cine joaca, pe ce teren si cind. Si tot
el ii intimpina acum pe cei doi noi veniti cu „Hi, Abe ! Hi, Sol”, cu
accentul sau britanic usor nazal.
– Dupa aia ne-am despartit. Eu si cu inca unul, ne-am indreptat spre
orasul nostru natal din Cehia . Mergeam mai mult noaptea, ca ne era
frica de nemti. Ziua cautam de mincare, ne apropiam de case abandonate
si mincam ce gaseam in ele.
– Ihim.
– Odata, am crezut ca s-a zis cu noi: intr-o casa din astea parasite am
dat peste un soldat. Era infasurat intr-o manta ruseasca, sedea chircit
linga un foc de vreascuri si minca dintr-o conserva.
– Si ?
– Ne-am asezat si noi intr-un colt. Soldatul nu scotea o vorba, dar nici
noi nu indrazneam sa zicem nimic. Speram sa ne dea si noua ceva de
mincare. Am stat asa o vreme pina cind deodata am auzit „STOI !” si am
vazut soldati rusi in toate partile. Ne-au scos afara pe toti trei,
adica pe noi doi si pe soldatul cu manta, si au inceput sa strige la
noi.
– Si ? Intelegeai ce zic ?
– Ei da ! Intelegeam. Nu ti-am spus ca sint din Cehia, din regiunea
sudeta ?
– Si cu soldatul ce era ? Era rus, vreun dezertor ?
– Nu, era neamt. L-au dus de-acolo si, nu peste multa vreme, am auzit
impuscaturi. Gata, ne-am zis, acum s-a terminat si cu noi ! Ne-au
interogat rusii o vreme, strigau la noi si ziceau ca sintem spioni, noi
spuneam ca nu, ne rugam de ei sa ne lase sa plecam ca de-abia am scapat
din lagar… aveam inca pe noi hainele vargate, de lagar.
– Si ? V-au lasat sa plecati ?
Henry e linga mine, l-au lasat sa plece, fireste ! Ne odihnim acum dupa
primele 30 de minute de joc la simplu. Peste zece minute vom fi iarasi
amindoi pe teren, la dublu cu Abe si Sol. O sa pierdem primul set. In al
doilea, la 5-0 pentru Sol si Abe, o sa-mi spuna: “Gata, de-acum jucam
serios !” Acum deapana amintiri…
– Da. La un moment dat comandantul lor s-a rastit la noi: „Hai,
carati-va de-aici !” N-am asteptat sa ne spuna de doua ori, am plecat.
Nu ne venea sa credem ca scapasem teferi. Ne trecuse foamea, oboseala…
– Ihim.
– In sfirsit, pina am ajuns acasa n-am mai avut de-a face cu rusii…
Acasa, alta belea: casa noastra, o casa mare si frumoasa, in centrul
orasului, era ocupata de comunitatea evreiasca. Isi facusera acolo
sediul. Am stat pe la unii, pe la altii. Frate-meu n-a vrut sa faca
scandal ca sa…
– Frate-tau ? Dar unde a fost frate-tau in tot timpul asta ?
– (nu aude) Daca tot n-aveam unde sa stam, frate-meu zice: „Hai s-o
cautam pe sora noastra.” Unde s-o cauti ? Zice: „La Bucuresti e o
agentie unde se schimba informatii despre persoane disparute. Hai sa
mergem acolo, sa aflam daca stie cineva ceva de ea.” Bine ! Am luat
trenul spre Bucuresti. Dar stii cum era atunci, dupa razboi ! Trenurile
erau mai mult pentru trupe, pline cu soldati. Trenul nostru oprea in
fiecare gara si statea cu orele pina pleca din nou. Noi ne dadeam jos si
intram in vorba cu lumea, poate mai aflam ceva de sora noastra.
– Si ? Ati aflat ceva ?
– Nu. Am ajuns pina la urma la Bucuresti. Am stat acolo o saptamina. In
fiecare zi mergeam la agentia asta. Era pe strada Oleri, parca..
– Olari !
-Da, da ! Era plin de lume. Ne-am intilnit cu oameni care fusesera in
acelasi lagar cu ea, unii ziceau ca-si amintesc de ea, altii credeau ca
nu mai traieste. Pina la urma, ne-a spus unul ca ea trebuie sa fie de
fapt acasa, in Cehia, careva se despartise de ea nu departe de oraselul
unde voia ea sa mearga (sora-mea fusese casatorita si locuise in alt
oras inainte de razboi).
– Henry, e rindul nostru ! Haide !
– Da, da, imediat… Asa ca am luat iar trenul sa ne intoarcem acasa. La
Oradea Mare ne-am dat jos, sa schimbam trenul. Am intrat iar in vorba cu
lumea si ce crezi ca zice unul: „O cautati pe Kruh ? (Asa o chema pe
sora-mea, dupa casatorie) Pai e aici, in gara, va cauta si ea !”
– Ei, bravo ! Acum haide, ca ne asteapta baietii !
*
Daniel Dubowy <ddubowy@.
lista rom_jews
http://www.romanialibera.com
urari de bine listei rom_yews
bi
Istoria Junimii postbelice
Constantin PARASCAN
Oferim cititorilor acestei Istorii… o sinteză a întâmplărilor mai de seamă de la Casa Pogor (desigur, în afara întâlnirilor literare ale Junimii) si de la celelalte obiective ale Muzeului Literaturii Române de la Iasi în decursul anului 1983.
6 ianuarie – în ziarul „Flacăra Iasului”, apare articolul O uriasă salbă de valori documentare si artistice în Muzeul de literatură al Moldovei, semnat Dumitru Vacariu, directorul Muzeului de literatură al Moldovei, Iasi.
Martie – La Casa Pogor s-a organizat o expozitie consacrată aniversării a 100 de ani de la aparitia poemului Luceafărul, de Mihai Eminescu.
5 martie, Casa Pogor – A avut loc lansarea volumului Spatiul eminescian, de George Popa. Au prezentat: Virgil Cutitaru, Andi Andries, Mihai Drăgan.
18 martie – în ziarul „Flacăra Iasului”, C. Lupu, redactor, publică articolul Adevărati prieteni ai muzeului, în care vorbeste despre îmbogătirea patrimoniului datorită generozitătii unor donatori, precum: Ecaterina Codreanu (sotia sonetistului Mihai Codreanu), Constantin Turcu, I. D. Lăudat, Rodica Bondi, Smaranda Chehata (sora scriitorului Cezar Petrescu), Valeria Sadoveanu (sotia marelui prozator), Constantin Mitru (fostul secretar al lui M. Sadoveanu), Dimitrie Sutu, Stefan Bucevschi, C. I. Antonovici, Th. Naum, Mihai Mihăilescu-Craiu.
25 martie – Junimea a 112-a se dedică poemului Luceafărul la 100 de ani.
3 aprilie – la Junimea Mică (de Duminică) (condusă de C. Parascan si L. Vasiliu) a participat poetul Corneliu Sturzu.
7 aprilie – prof. univ. dr. Dumitru Micu, în cadrul manifestării „Prelectiunile Junimii”, a vorbit despre Lucian Blaga – sensurile cunoasterii.
8 aprilie – Concurs literar pe tema Junimea. Au paticipat elevi de la liceele Sanitar si „M. Eminescu” din Iasi. Au jurizat: I. Arhip, D. Vacariu, D. Scărlătescu.
10 aprilie – Elevi de la Liceul „M. Eminescu” s-au întâlnit la casa memorială „Otilia Cazimir” cu poetul Haralambie Tugui, care a evocat amintiri din viata poetei si, desigur, a sa.
13 aprilie – Inaugurarea, la etajul Casei Pogor, a Galeriilor de artă ale Junimii, cu o Expozitie Ilustratii la opera lui Ion Minulescu, de Eugen Stefan Bouscă. A prezentat criticul de artă Claudiu Paradais.
Între 5 si 25 mai, Muzeul Literaturii, în colaborare cu Lectoratul francez al Universitătii „Al. I. Cuza”, a oferit publicului iesean un program de teletecă (proiectii de filme de pe videocasete, în culori: despre artă, literatură, animatie, muzică, dans, varietăti etc.). Proiectiile s-au oferit zilnic, orele 9-12 si 14-17. O „portie” de oxigen occidental într-o lesinătoare si cenusie lume a filmului acelor vremuri. Se poate usor imagina ce răsfăt rar si ce buluc de lume a fost la Casa Pogor.
27 mai – Sesiune stiintifică de comunicări a Colocviului National Studentesc „Mihai Eminescu” la Casa Pogor.
28 mai – profesori de română la un cerc pedagogic la Casa Pogor
6 iunie – Traditionala Sărbătoare a Bojdeucii (editia a XV-a) a avut loc la Casa Pogor. Bojdeuca din Ticău se afla în suferintă. Evacuată de patrimoniu pentru reparatii, părăsită prea multe luni; discutii dacă să se dărâme si să se facă alta nouă; o comisie de patrimoniu, initiată de prof. Pavel Florea, presedinte al Culturii iesene, la care au participat oameni de cultură, profesori, scriitori, arhitecti, muzeografi (vezi volumul Acasă la Ion Creangă/ Povestea Bojdeucii la împlinirea a 90 de ani, de Constantin Parascan), a hotărât repararea pe portiuni si nu dărâmarea si reconstruirea (idee sustinută de I. Arhip, director al Complexului Muzeistic iesean.)
15 iunie – ziua comemorării lui Eminescu – George Popa a sustinut Prelectiunea Semnificatii eminesciene.
Iunie 1983 – lună în care, solicitati de prof. Pavel Florea, presedinte al Comitetului de Cultură si Educatie Socialistă al judetului Iasi, am organizat în Parcul Copou un centru expozitional dedicat lui Mihai Eminescu, în clădirea care, de la începutul secolului al XX-lea, a fost, pe rând, pavilion de postă, vânătoare, restaurant, expozitie a colectionarului D. Grumăzescu, iar acum se dăruise Muzeului Literaturii Române din Iasi.
Patrimoniu exista. De la prima editie, Poesii, din decembrie 1883, toate editiile de dinainte de 1900, precum si următoarele; alte documente originale autografe ale poetului, o editie liliput, Luceafărul, tipărită la Galati, busturi de artisti consacrati, picturi etc. Specialisti erau. Pasiune – la fel. Vitrine si alte elemente expozitionale necesare s-au găsit. Pe 15 iunie, omagială-Eminescu, de ziua Teiului, a Expozitiei de Flori, s-a inaugurat un „muzeu” Eminescu, punct de plecare pentru actualul Muzeu (castel) „Mihai Eminescu”, proiectat, organizat si inaugurat în vara anului 1989.
18 august – Expozitie de carte Omagiul scriitorilor români adus patriei si partidului.
Pentru a ne asigura linistea (si imaginară) cea de toate zilele si a ne desfăsura întâlnirile de cenaclu si prelectiuni la Junimea, unde se respira aerul unei libertăti „controlate”, dar libertăti, oricum, făceam si asemenea oportunisme. Expuneam antologii cu titluri sugestiv-patriotice, opera tovarăsului. Îsi imaginează oricine că aveau un succes furtunos! Fată de delirul din presă, radio, televiziune, la Casa Pogor gestul nostru nu era o îngenunchere ci un „sfârâiac”.
27 august – Ziarul „Flacăra Iasului” primeste în paginile sale articolul Vasile Pogor – 150 de ani de la nastere, semnat Constantin Parascan. Articolul ar putea fi retipărit si azi în oricare publicatie.
14 octombrie – când străzile Iasului erau pline de pelerinii veniti la Sf. Parascheva, la Casa Pogor, la sedinta Junimii, s-au sărbătorit 120 de ani de la înfiintarea celebrei Junimi. A conferentiat criticul Mihai Drăgan despre Spiritul junimist. S-a vernisat si o Expozitie de documente junimiste.
26 octombrie – Prelectiunile Junimii; a vorbit prof. univ. dr. Gh. Platon despre Forta ideii de unitate în istoria românilor
3 noiembrie – debut în „Zilele Sadoveanu”. La Casa Pogor s-a vernisat Expozitia Ilustratii la opera lui M. Sadoveanu.
10-11 decembrie s-a desfăsurat la Iasi (tot mai „înghetat”) Festivalul de Poezie „Mihai Eminescu” (editia a VII-a). A fost, de fapt, un itinerar al scriitorilor din tară si din Iasi prin locurile pe unde s-au păstrat mărturii despre trecerea lui Eminescu.
18 decembrie – în „Flacăra Iasului”, sub semnătura aceluiasi ziarist de la Sectia „Cultură”, C. Lupu, apare articolul În fonoteca de aur. Sunt lăudate eforturile si inspiratia muzeografilor de la Muzeul de Literatură de a înregistra vocile marilor personalităti prezente la Prelectiuni, cenaclu si la alte manifestări, de a aduna înregistrări ale celor mai de seamă scriitori români clasici, îmbogătind fonoteca zi de zi cu „noi înregistrări ce vor deveni căutate documente de istorie literară”.
O sinteză, cum spuneam, a unor activităti literare, culturale care ofereau publicului select al Iasului, nu numai iluzia ci si certitudinea că-n cetatea Moldovei existau oameni!
În Junimea 123, din 27 ianuarie 1984, la care au fost prezenti 25 de participanti, au citit: Marilena Istrate (poezie), Bianca Marcovici (poezie), Dorel Istrate (proză).
Dorel Istrate a fost antologat la prima lectură în Junimea. Marilena Istrate si Bianca Marcovici se aflau la debutul lor în Junimea postbelică ieseană.
Marilena Istrate, născută în Brăila (1957), studentă în Iasi, a citit: Soliloc (fragmente), Scenariu de dublet, Dialog potential.
Ghedeon Mihalache sfichiuieste ca de obicei, declarând că doamna Istrate are singura calitate, fată de ceilalti doi care-au citit, că nu l-a „scos din sărite”. L. Vasiliu apreciază că „Marilena Istrate scrie o poezie confesivă”, de esentă expresionistă, comună, stiută, notabilă, onorabilă, „de o anumită unitate a tonului, autocontemplativ, armonios”, „fără prea mari rafinamente”. Astfel, regretă absenta unei mai mari tensiuni în texte, o „poezie frumoasă, usor vetustă, dar suficientă”.
Marilena Istrate nu va reveni în Junimea. Acum trăieste la Bucuresti. În ani a publicat romane.
Bianca Marcovici, se născuse la 22 iunie 1952, la Iasi. Era inginer-constructor-proiectant în Iasi. Intră în Junimea în ziua în care debutează: 27 ianuarie 1983, cu poemele: Cocktail, Intrusă, Dresaj sau pretext, Poem pentru mine, Simfonie fantastică, Explorare, Surub fără sfârsit Tu, Ironie, În cinstea mea, Nepăsare, Adiere, Compozitie, Niciodată, Seninătate, Poem pentru vioară solo.
Iată sinteza opiniilor critice junimiste de la această primă iesire în literatură a Biancăi Marcovici:
Pe Ghedeon Mihalache l-a „călcat efectiv pe nervi” si-ar mai fi vrut să stie măcar ceva din viata socială, la care Bianca Marcovici răspunde că are 31 de ani, doi copii si că scrie „poezii casnice”. G. M. continuă în stilu-i cunoscut si suportat de junimisti, mai putin, desigur, de protagonisti: „Poezia cu Floare-albastră este o tâmpenie totală. N-as fi scris-o nici la trei ani. Cât despre celelalte poezii sunt o adunătură de cumplite banalităti”. D. Dimitriu, simtind nevoia unei „mângâieri”, spune: „Ghedeon a fost foarte blând astăzi si foarte decent”, iar în legătură cu afirmatia Biancăi: „S-a lansat un concept nou în poezia mondială – poezie casnică, hai să-l adâncim”. Ghedeon o tine „hăisa”: „Este o poezie tâmpită”. D. D. schimbă subiectul: „În legătură cu proza ar fi de discutat mai mult. Unde o punem, dacă o acceptăm sau nu.”
Se aude blând dar ferm Cassian Maria Spiridon: „Dacă e hoby, poezia s-o păstreze pentru acasă. Proza nu comunică nimic.” „Orice text comunică ceva” echilibrează D. Dimitriu. D. Lascu crede că sunt mai mult jocuri de cuvinte si că nu stie dacă e „casnică”, oricum, nu poate fi vorba de o poezie „domestică sau intimă, ci mai mult jocuri de cuvinte”. G. Ceausu crede că se poate porni de la premise destructive, „pentru că textele Biancăi Marcovici respiră un aer de începătorism. Scrie în linia unei Grete Tartler. Nu stiu în ce măsură textul poate fi curătat de locuri comune. Există însă si sclipiri.” Bianca Marcovici scrie o poezie „programat demitizantă, defeminizantă; caută răspuns complexului feminitătii; recurge la teme si motive frecvente în poezia contemporană (Mara Nicoară) si o anumită virilizare a poeziei ostentativ încercate de poete precum Magdalena Ghica, Marta Petreu ori Grete Tartler”, spune L. Vasiliu. Si tehnic lasă de dorit. Grupajul nu e prea atent alcătuit. „Sunt semne onorabile, minus căderile de stil si tehnică”. Si Dan Stanciu simte o neputintă de a comunica prin literatură si care se transformă, totusi, în literatură. „Ar trebui să se simtă această neputintă de a transforma realitatea în text.”
În final, D. Dimitriu crede că „n-a fost nimic strident în poezia din această seară; la Bianca Marcovici găsim o insolentă pedestră cu momente de poezie la nivel de vers, asociatiune, chiar text; nu e banal până la exasperare a la Sorescu, până la a-ti pune mari întrebări; poezia trebuie tratată cu toată seriozitatea.”
Bianca Marcovici revine cu un grupaj de poezii peste un an si, în Junimea 141, din 8 martie 1985. Va citi acum poemele: Violonista; Supravietuire, Nici o evolutie, Erată, În delegatie, Stop-cadru, Fără surâs, Farul, Despre fericire, Între cuvinte.
Lapidar, Dan Giosu deschide „usa” criticii: Bianca Marcovici scrie o „poezie liniară, casnică, de domiciliu”. Continuă L. Vasiliu: „Bianca are crisparea confesiunii”, o confesiune patetică într-un univers liric „demitizant”; o „poezie discursivă, inteligentă”, putin „în degringoladă”, în care se simt vocile „tipărite”. „Episodic este o voce singulară”. Ion Enache ar spune rugăciuni si nu critici la adresa poeziei. Bianca ar scrie o poezie „socială”, un social petrecut în bucătărie sau privit de pe geamul acesteia. Nucu Florea se întreabă dacă Bianca Marcovici scrie din dorinta de a rămâne mereu tânără, deoarece textele arată aceasta, adică sunt mai tinere decât autoarea. C. Parascan crede că „Bianca a avut nesansa de a citi în aceeasi Junime cu Carmen Jgheban, dar din ce ne-a prezentat (o poezie rotundă, mult lucrată, specială, cu miez) poate pregăti un volum pentru concurs”. Dorel Istrate o felicită pe Bianca Marcovici de 8 Martie si crede că „promite mult”. Pune punct D. Dimitriu, recunoscând că a adus alături două voci lirice diferite, „incompatibile”. Bianca a înregistrat un pas spre ceva.
Bianca Marcovici a mai citit în sedintele speciale (fie de deschidere a stagiunilor, fie în cele dedicate traditional lui Eminescu): în Junimea 133, din 12 oct. 1984, poemele: Receptie, Sigilii (Lui Emil Brumaru), Mansarda; în Junimea din 18 ianuarie 1985, dedicată împlinirii a 135 de ani de la nasterea lui Eminescu: Despre tristete, Da capo al fine, Între cuvinte; în Junimea 147, din 14 iunie 1985, dedicată tot lui Eminescu: Arie cu variatie, Fără Luceafăr, Contopire, ca în Junimea următoare, din octombrie, să citească: Diamante, Însingurare publică; si din nou într-o Junime festivă, a 150-a: Instantă, Recunoastere (Lui Nichita Stănescu); în 17 ianuarie 1986: Scrisoare către un adult, Monograme; în Junimea 163 poemul Dacă n-as avea…, iar în Junimea 196, din 7 octombrie 1988, ultima la care este prezentă Bianca Marcovici, a citit Retetă.
Bianca Marcovici trăieste azi în Israel si este membră a Uniunii Scriitorilor din România si a Asociatiei Scriitorilor din Israel.
A publicat peste 20 de volume de poezii în România si Israel. Seriozitatea, pasiunea, îndârjirea, talentul cu care s-a dedicat poeziei sunt azi răsplătite. Începuturile se află în cetatea Iasului, a Junimii postbelice, cu întâlniri bilunare la Casa Pogor, sub cupola Muzeului Literaturii Române si a revistei „Convorbiri literare”.
Bianca Marcovici se înscrie ca al 56-lea consacrat al Junimii de la Iasi.
În Junimea 124, din 10 februarie 1984, au citit poezie Nicoleta Micu si Merisor Sturzu
Intra în scenă cu mult aplomb generatia „decreteilor”, cum trist si cam vulgar era numită aceasta, datorită decretului de tristă amintire de interzicere a avorturilor. Intrarea propriu-zisă se făcuse cu un an în urmă, dar, după cum se va vedea, „procesul” va continua.
Nicoleta Micu se născuse în noiembrie 1967, la Bicaz – Neamt si era elevă a Liceului de informatică din Iasi.
Merisor Sturzu, se născuse în octombrie 1968, la Iasi si era elevă a Liceului „Mihai Eminescu”.
Afară era o zăpadă fabuloasă, ca-n povestile de demult. Cele două tinere poete debutau acum în Junimea.
Nicoleta Micu a citit poemele: Elegie I, Contraste, …Am nevoie de tine, …Silaba si-a strâns genunchii, Pustiu, Cearcăn, Sansă, …Si iarăsi obosită, Chip săpat în toamnă, Poetică, Geneză, Rugă, …O, vocea mea spartă, Proces, Septembrie.
Nicoleta Micu era îndrumată de profesorul Emil Alexandrescu de la acelasi liceu de la care veneau si Irina Andone si Nucu Florea. Lucian Vasiliu constată în poeziile sale „o mare muzicalitate, o dualitate permanentă între cele două euri; o poezie molcomă, gravă, deocamdată fără reliefări”. Dă exemple de artificii lirice: „Mi-ai fost un pustiu din acela/ Din care îmi cad mere coapte”, „Si tu să taci ca un mormânt peste care cresc brânduse umede si reci”. Un grupaj unitar, „cu zone de poezie veritabilă; o poezie fără experiente formidabile, cu motive consacrate dar se detasează de locurile comune”.
În Salon se aflau multi tineri. Sunt invitati să se exprime. Corinei Cociorvă i se pare că cele două se află „într-o perioadă de căutări, fiecare având alte dimensiuni. Nicoleta Micu mi s-a părut mai stăpână pe ea”. Mai observă paradoxuri si antifraze interesante. Lui Valeriu Gherghel i se pare că ele două scriu atât de bine încât nu-i vine să facă „misto”. „La Nicoleta există pericolul rimării. „O, vocea mea spartră” îmi place foarte mult. La ambele tinere (si fiziceste simpatia) raze de poezie autentică. Am fost încântat de prezenta lor si de poezie”. În finalul discursului său filosofico-critic, Valeriu Gherghel multumeste foarte mult. O rara avis! Ancăi Stirbu poezia Nicoletei i se pare captivantă, o atrage.
Încheie D. Dimitriu: „A fost o seară deosebită. Sunt lucruri demne de toată atentia. Mă bucur foarte mult că se conturează în cenaclu o promotie foarte tânără si foarte serioasă: Nucu Florea, Nicoleta Micu, Irina Andone; meritul este al domnului profesor Alexandrescu că s-a ocupat de ei, că le-a trezit gustul pentru scris.” Lecturile din această seară ar fi un „moment”. Constată o anumită pretiozitate în abordarea poeziei. „Textele Nicoletei sunt de toate felurile: crispate, usurele, cu gust pentru cuvintele mari si grave. Esti prea desteaptă pentru poezia pe care o scrii”. Cenzura nu permite spontaneitatea.
Acestea au fost aprecierile critice ale junimistilor privind poezia Nicoletei Micu. Doar o prezentă întâmplătoare. Nu se stie dacă a mai scris, dacă mai face literatură. Era la început si, probabil, asa a rămas. Oricum, la Junimea nu s-a mai arătat în următorii cinci ani.
Merisor Sturzu: A fost, Nu am să uit, Si totusi…, Lume geometrică, Jucării furate, Blestem în război, Disperare, Perpetuare, Peisaj, Lume întrevăzută, …Culegea frunzele, Ultimul cuvânt.
L. Vasiliu găseste grupajul „interesant”, cu poezii mai putin premeditate, regizate, „spontane, nedeghizate, o poezie de notatie, americanizată putin, expozitivă, anecdotică, încheindu-se uneori cu o fabulă; o viziune absolut particulară asupra universului; se pleacă de la o joacă aparentă si se termină oarecum moralizator. Textele ei cer adevăr, dreptate, lumină.” E într-o dispută permanentă cu lumea; construieste pe cuvinte banale; Disperare „e un text aparent banal, dar foarte expresiv în simplitatea lui.” Si Perpetuare e un text în întregime reusit. E ca într-o pictură naivă. Grupaj care oferă „datele unei certitudini”. Sunt si stângăcii, dar Merisor scrie o „poezie de o mare franchete a comunicării. Se pune problema perfectării textelor ei. Dincolo de câteva observatii – lucruri foarte bune.” Merisor e „un copil aflat în mijlocul unor lucruri perfecte”, ea „pipăie, simte, înainte de a trece totul prin prisma ratiunii; o sensibilitate deosebită, dar mai copilărească si, implicit, mai pură”, apreciază Carina Cociorvă, colegă de generatie. Valeriu Gherghel o vede într-un „franciscan acord cu lumea”, scrie o poezie care i-a plăcut, imaginatia îi este „în delir”. Oanei Lazăr îi place numele Merisor si n-o găseste nici „copilăroasă si nici naivă”.
D. Dimitriu crede că „naivitatea e simulată”. „Poezia feminină este într-o bună formă”. I-a plăcut Blestem în război, „o poezie grea, cu imagini care demonstrează o rutină poetică”.
Un început promitător si pentru Merisor Sturzu. Ea însă nu s-a oprit aici. Va mai citi în Junimea de încă douăsprezece ori.. În sedintele 132, 133, 147, 148, 150, 157, 170, 181, 182, dedicate fie lui Eminescu, fie debutului de stagiune. Dar va mai citi si în trei în calitate de protagonsit. Rezumăm această prezentă constantă la Junimea postbelică ieseană, ale cărei întâlniri aveau loc, la două săptămâni, vinerea, de la ora 17, în celebra Casă Pogor, unde se adunau pe vremuri junimistii care au devenit clasici ai literaturii române din secolul al XIX-lea.
În Junimea 136 va citi poemele: …Ora vremii se întoarce, Măsurile nasterii, …Treptele din mări, Lustre cu nectar, Amorul naturii, …Pipăitul mărilor, …Umbrele dintre pantofi, … Se leagănă fără realizări, …S-ar putea spune că avem nelinisti, Apusul.
Lipsind Ghedeon, L. Vasiliu „salvează” spiritul critic: „Merisor Sturzu avansează lent; se păstrează pe o linie constant valoroasă; există denivelări flagrante”, dar textul e bogat, teluric. „Interesează crisparea si tensiunea existentială, între eul liric si cel tern”; o dedublare permanentă în mai toate textele; arată „curaj la nivelul lexicului”, în răspăr, „găseste sensuri noi unor banalităti cotidiene”. Marcel Vîrlan: vede o poezie ca un „conglomerat, iar scăderile si urcusurile sunt prinse în această masă”; cu multă îndrăzneală „un risc pe cont propriu”. Oana Lazăr găseste „o tensiune ciudată”, denivelată. C. Parascan crede că „poezia se află pe mâini bune”, apreciind „puritatea si curajul textelor”. Pentru Bianca Marcovici, Merisor a progresat, dar sare de la o idee la alta. Radu Andriescu face o paralelă între poezia din nord si cea din sud si vorbeste despre cum se dezvoltă poetii: „începutul, de obicei, nu are valoare” si încheie cu aprecierea că”e bine să ne ferim de afirmatii categorice”. Provocată, Irina Andone o priveste pe Merisor ca pe un personaj la care vede o decrispare, o dorintă de libertate.
D. Dimitriu constată o „tulburare” fată de textele din prima sedintă; dinamica textului este elementul cel mai frapant; foloseste în exces substantivele la plural. „Îsi păstrează nota personală, însă mai putin vizibilă, totusi, decât la prima lectură”.
În Junimea 149, din 1 noiembrie 1985 (de fată fiind 45 de „asistenti” junimisti) Merisor Sturzu va citi poemele: Impresii de călătorie – Ziua întâi, Ziua a doua, Ziua a treia, Ziua a patra, Ziua a cincea, Ultima zi, Scrisoare imaginară, Baladă pentru omul cu fântânile, Conjugati cu florărese.
Născându-se o dispută aprinsă, datorată „bruscării” prozei scrise de D. F. P., criticii Junimii au replicat doar referitor la acesta. Abia a cincea interventie, a lui Dan Giosu, ia în discutie poezia Merisoresei: „scrie o poezie prea matură pentru vârsta ei”. Eliptică a fost si Bianca Marcovici care apreciază că Merisor a „crescut în poezie” si că încearcă o dedublare ca si Oana Lazăr în proză. Se aude apoi „crirtica” lui Nucu Florea: „Merisor, după cum stie toată lumea – e de sex feminin, dar fraza ei e bărbătească”. Scrie o poezie în fortă, diferită de colegele de generatie. Si Adi Cristi observă că poezia citită de Merisor „e fără sex, evident” Si nu e în fortă ci e o poezie de contemplatie. „Dispozitia ei spre poezie, sensibilitatea care o domină ne face s-o asteptăm cu încredere.”
D. Dimitriu: Merisor „speculează în poezie, are grijă mai mult de tehnică; e un moment important, absolut necesar în evolutia ei, dar să scăpăm de el” si să ne urmăm calea. Încheie cu aprecierea că un cenaclu e o masă de lucru, un atelier. Ultimul „cuvânt”, de data aceasta, apartine lui C. Parascan: „Gândesc că că nu întotdeauna ne pretuim aproapele, confratele. Marii creatori au avut (majoritatea lor) si suflete nobile si judecată nuantată. Istoria literaturii demonstrează, prin toate personalitătile care s-au înscris în panteonul culturii noastre, că niciodată cei care au avut suflet de păduche nu au oferit nimic de valoare. Acest fluid al invidiei urcă ticălos prin venele lor si îsi arată adevărata fată în orice clipă a existentei lor.”
Din Junimea următoare, a 150-a, Merisor si-a luat o altă „identitate”. De aici înainte se va arăta ca poetă cu numele Maria Lucretia Sturza.
Cu acest nou nume, va citi si în Junimea 199, din 2 decembrie 1988, sub bagheta criticului de la „Convorbiri literare”, Constantin Pricop, poemele: Forma frunzelor, Hotărâri, De toate, Realitate, Adevăr, Semne, Până peste, Povete, Ideea, Întâmplare. Aceste zece poeme încheie, se pare, cariera poetică a Mariei Lucretia Sturza (Merisor Sturzu la început, fiică adoptivă a poetului, eseistului, redactorului sef al revistei „Convorbiri literare” în acei ani).
Să vedem, deci, imaginea si la această din urmă „înfătisare”: Giuseppinei Hertanu îi este mai usor să vorbească despre poezia Lucretiei fiindcă „e mai umană, realizată cu mijloace mai simple; mi se pare că mă întâlnesc pe alocuri în poezia sa cu formulări stănesciene”. Constantin Savin observă o diluare fată de ceea ce stia: o anumită „senzualitate”, o banalitate: S-a aruncat peste mine toamna; o poezie de notatie, fără pretentie, o poezie care nu-mi vine”. Vasile Proca: „Lucretia decupează stări sufletesti în iscusite parabole; sunt convins că poate scrie bine, dar îi lipseste cenzura”. C. Parascan: „Pe Lucretia o judecăm si în functie de trecutul ei junimist. Cu textul Întâmplare mă convinge că e un poet autentic; si ce dacă textele mai trebuiesc revizuite? Chiar si în manuscrisele celui care ne tutelează putem găsi versuri care nu ne plac. Lui D. Dimitriu nu-i displace „tonul ciudos al Lucretiei; există un risc al diluării, în texte scrise la minima rezistentă, risti în poezie de notatie o rătăcire; si în poezia care i-a plăcut lui Parascan (cu teii) sunt multe amănunte inutile; o seară de lectură interesantă, cu două voci distincte (citise si, la debut, Codruta Ciubotaru), fără prea mult artificiu”. Oana Lazăr: „Merisor scrie o poezie de notatie (că nu e pe placul meu – nu se discută. Sclipeste pe portiuni mici, scântei ce sar pe nas ca la Mos Nichifor”. Constantin Pricop „trage linie”: „Lucretia scrie o poezie în care se văd usor greselile si ea greseste adesea. Cele câteva cuvinte trebuie să reusească să creeze tensiunea ce o presupune arta; marea inegalitate, diferentele mari între texte trădează simtul critic deficitar al autoarei. Pasii în gol să nu mai fie făcuti”.
Merisor Sturzu, mai apoi Maria Lucretia Sturza, a terminat facultatea de litere, a ales un post în Secuime si acum profesează acolo în limba română, cu spirit junimist. Am mai văzut-o cu grupuri de liceeni din Miercurea Ciuc, se pare, la muzeele literare din Iasi. N-am întrebat-o, si nici ea n-a spus dacă a mai scris, dacă mai scrie poezie. Junimea însă a fost, la fel ca vietuirea în familia Sturzu din Iasi (Rodica si Corneliu Sturzu), o bună scoală de literatură.
Nostalgic! totul… de trista aducere aminte, cum i-ar fi placut banuiesc d/lui Parascan sa spuna…! au fost ani frumosi, dar putini la numar, inca le mai simt lipsa desi sunt plecata in secuime unde da, imi place ceea ce fac … adica duc dupa mine un strop de limba romana si sper sa nu ma opresc aici! Salutari D/nei Bianca, stiu ca C. Sturzu va pretuia, desi eram copil pe atunci.
maria sturzu (merisor)
Merisor, ce surpriza?
Numai bine de pe Muntele Carmel. Implinesc pe 13 septembrie 18 ani de cind am urcat spre Lumea din care fac parte si care m-a acceptat asa cum sunt!
bianca
Ma bucur sa aud/vad … virtual macar oameni dintr/o lume de demult din care am facut si eu parte! ma bucur de faptul ca ai regasit Lumea ta minunata (daca imi e permisa persoana a II/a singular) si tot binele din partea mea!
sper sa tinem legatura macar citindu/ne!
cu tot dragul, merisor
Am senzatia ca te ascunzi/te feresti/te izolezi/incercind sa lasi puncte de suspenzie in viatza ta…lasind pe altul sa deduca absentza/regretul/mutilarea, cui?
levana
Nu ma ascund deloc, dimpotriva chiar neizolandu/ma si neferindu/ma am cautat sa comunic si cu cei pe care i/am cunoscut cu multi ani in urma si chiar m/a bucurat regasirea, chiar daca doar a numelui. Absenta, regret / dar nu multilare / poate ca da, dupa un alt timp care, repet nu mai este, poate dupa o anumita varsta care a trecut; asta poate da, dar nimic ingrijorator sper! si cred ca e ceva ce simte oricine la un anumit moment dat.
merisor
nu te ascunzi
dar comunici
unde de neunde
fugind de tine
gramadind absente
din Iashul carunt
si eu de mana
privind
aceleasi ferestre
inchise
levana
poate
ca inca mai ascund
un musuroi de furnici
in dreptul sanului stang,
dar nu, mai mult nu!
comunic din unde sau neunde
fug de mine si
de foarte mult timp
nu ma mai caut
prin „Iashul carunt”.
nemaiavand de ceva ani
aceleasi ferestre,
am socotit ca e mai bine
sa ies pe usa din spate
a musuroiului meu de furnici
din dreptul sanului stang
maristurzu
socotelile nu se incheie atat de tanara
nu spun sa perseverezi
sau sa canti la usa imbecililor
nu spun sa-ti faci clepsidre neintoarse
doar sa aduni mai putine
termite pe inima…
sa le alungilevana
Merisor, eu sant Corvin Simionescu, fostul student de la facultatea de zootehnie, pe care parintii tai l-au adoptat de la muzeul Sadoveanu. As vrea sa vorbesc cu tine….te rog trimite-mi un numar de telefon.
nu sunt merișor