Almanahul revistei “Dacia Literară” 2008-
(fragment)
ARGO
Semnul întrebării
Am vrut să ajung violonistă
Şi n-am ajuns.
Am vrut să compun muzică
Am improvizat mult
m-am înşelat crezând că voi ajunge
captivă viorii
sunetul s-a stins în mine ca şi-n degete
nici un oracol nu mi-a înapoiat
sinele degetului rănit de moarte
nimeni nu mi-a înapoiat
sufletul profesorului mort prea de timpuriu
la vîrsta coacerii sâmburelui adăpostit de mentor
…sâmbur uscat încetul cu încetul-
pântec neluminat …
BIANCA MARCOVICI
Pag.168
Din ANTOLOGIA DE POEZIE
a Revistei „Dacia literară”, 1990-2008
„Am selectat cîte un poem sau cîte un fragment relevant din textele publicate în paginile revistei (perioada 1990-2008) pentru a oferi publicului o imagine succintă a poeziei româneşti actuale în varianta noii serii a publicaţiilor kogălnicene.
Şi-a asumat subiectivitatea: Lucian Vasiliu.
Grafica:
Florin Buciuleac
¤
Dintre cei antologaţi să enumărăm câţiva autori
Dinu Flămând
Ioan Flora
Gehorghe Grigurcu
Dan Bogdan Hanu
Ceyar Ivănescu
Ino Miloş
Paul Miron
Nicole Panaite
Dorin Popa
Adam Puslojic
Ioanid Romanescu
Valeriu Stancu
Gabriel Stănescu
Cassian Maria Spiridon
Liviu Ioan Stoiciu
C.W. Schenk
Bianca Marcovici
Nicolae Turtureanu
Valentin Talpălaru
Mihai Ursahi
George Vulturescu
Andrei Zanca
Varujan Vosganian
Matei Vişinec:
Adraina Alui Gheorghe
Emil Brumaru
Leo Butnaru
Shaul Carmel
Daniel Corbu
Adi Cusi
Dumitru Chioaru
Mircea Cărtărescu
Gellu Dorian
INVITAŢIE
Cu ocazia apariţiei volumului Dr. Alexandru Şafran. O viaţă de luptă, o
rază de lumină, de Prof. Dr. Carol Iancu, vă invităm la masa rotundă
dedicată memoriei Marelui Rabin Alexandru Şafran, marţi, 29 iulie 2008,
la sediul Institutului Cultural Român din Tel Aviv, B-dul
Shaul Hamelech nr.8, clădirea Beit Amot Mishpat, etaj 6.
Vor lua cuvântul:
– Dr. Madeea Axinciuc, Director, I.C.R. Tel Aviv
– Prof. Dr. Moshe Idel, Universitatea Ebraică din Ierusalim, laureat
al Premiului Israel
– Prof. Dr. Carol Iancu, Universitatea din Montpellier
– Dr. Shlomo Leibovici-Laiş, Preşedinte, A.C.M.E.O.R.
– Dr. Meir Rosenne, Ambasador al Statului Israel în Franţa (1979 –
1983) şi în S.U.A. (1983 – 1987)
– din partea familiei, fiica Marelui Rabin, Prof. Dr. Esther
Starobinski Şafran, Universitatea din Geneva şi fiul Marelui Rabin,
Prof. Dr. Avinoam Şafran, Universitatea din Geneva
Evenimentul va avea loc în prezenţa E.S. Edward Iosiper, Ambasadorul
României în Statul Israel.
apărut în Viaţa noastră, Tel Aviv, iulie, 2008
Poveste cu telecomandă (şalat* în ebraică) din 2001
Toate s-au modernizat. Nu mai pot ţine pasul cu timpul. O simplă apăsare de buton şi te simţi unde vrei, poţi să faci ce vrei, după chef sau ambiţii. Unii vor să se ajungă (grafomanii) cu trîmbiţe şi surle sau invers… prin site-ul altora postându-şi galoanele firmei profetice, alţii preferă anonimatul! La ce mai foloseşte pana…cea de pe vremuri! La ce mai foloseste maşina de scris… Ai un regret mare privind spre ea şi te îndrepţi apoi spre noua invenţie, calculatorul (la Politehnică facusem doar un curs facultativ, însă fară calculator, pe alte vremuri! Reţin că prof. Ciopraga avea o cravată cu picăţele. Seamăna perfect cu ce preda el la curs depre programare, mai mult acolo erau şi romburi, uneori săgeţi!). Iar eu eram stângace pe deasupra. Vedeam totul invers precum în ebraică. Mirajul scrisului sau călătoriile pe toate meridianele, pe internet te aducea cu greu în patul nupţial, de după douzeci de ani… Consortul adormea întotdeauna înaintea mea. Iar eu testam calculatorul, învăţam singură. Locuiam încă în limba română, dar fără diacritice. Literele ebraice dispăreau brusc, cortina brocată cădea ca o ghilotină!
E suficient să-ţi pui ştirile de seară de la ora opt şi te simţi imediat acasă… Cînd spui Acasă… intervine şi acea apăsare sau greutate care
îţi stă pe cap, fără să-ţi explici de ce…! Doar înainte cu cîteva minute fuseseşi puţin prin Europa, pe meleagurile verzi, cu ajutorul şalatului
minune…Problema e, cu care şalat am fost acolo, îmi zic, gîndind ba la prezent ba la trecut! Butoanele mă puneau în încurcatură. E vorba doar de „tunelul timpului ” ca-n în filme.
Bărbatul meu este perfecţionist. La mine în casă se văd vreo 47 de canale de televiziune. Păcat că n-avem timp de ele. El însă adoarme foarte bine pe toate. Nu poate să doarmă fără colecţia de şalate de lîngă el,săracu’…! Unul e gri, de mărime potrivită. E şalatul obisnuit. Adică
matav(staţie prin cabluri) mai puţin clar. Are însă ceva bun… Numai cu el poţi să citeşti ştirile de pe Tele-text, adică textul în franuzeşte. Vii,te asezi cu farfuria de borş în mână, seara, apeşi pe şalatul gri şi citeşti ştirile. Cu gura plină îi face rezumatul pe scurt soţiei, mai ales despre ştirile proaste legate de acasă, adică de Israelul nostru drag. Ştirile rele apar mai devreme în Franţa de cît în Israel. Modernismul ăsta usucă. Nici măcat cîteva zile de aşteptare, nici
măcar o clipă… Toate merg pe e-mail să nu pierdem absolut nimic… Un bombardament, o explozie ceva…un atentat,o spargere, e groznic! Dacă nu încerci sa te izolezi ai şansa să ajungi la un spital de boli pshihice! Eprea multă durere ân jur.Trebuie să alegi! Mai bine dau pe posturile din România. Şi ei sînt în progres vizibil. Ne-am montat şi o farfurie pe casă . Vedem şi TV.Internaţional. Filmele nu le vedem. Ecranul se opreşte după cîteva imagini. Mă refer la filmele străine. Dar ştirile, ştirile sînt si ele tot atît de senzaţionale ca şi la noi. Acolo se fură, Domnule! Brucan a prezis doar 20 de ani până la trezirea definitiva! Ce credeţi că se fură , asta acum la început de secol: liniile de înaltă tensiune…sub tensiune, asfaltul proaspăt turnat, care ajunge de pe autostradă
direct în casa gospodarului, liniile de cale ferată… cîte o bucătică acolo si cîte un opritor de cale ferată pentru vânzare la fiare vechi, se plăteste cu kilu sau cu tona, după cum am înţeles!
Noroc că sunt descoperite la timp…Altfel sigur deraiază trenul. Poluarea… Alt subiect nostim sau mai bine zis tragic. Ceanura se revarsă în apele Siretului, peştii mor, oamenii îi mănâncă şi, ce să crezi… se întoxică si
gata… Ce debandadă, trebuie o mâna de fier acolo, sau, cîteva mai marunte!!! Cred ca unora le este dor de cele doua ore de televiziune, zilnică cu „artistul” principal! Mă doare sufletul şi pentru aici şi pentru Dincolo.
Dar să ne întoarcem la modernismul actual. De exemplu: maşina de spălat şi maşina de uscat rufe. Maşinile le-am suprapus, pentru economie de spatiu. De ce le am pe amîndoua? Simplu! M-am săturat să spăl si să usuc rufe. Fetele mele au făcut una după alta armata, armată grea precum băieţii. Împreună deci… aproape 4 ani. Eu am fost ”sacul de bataie” pentru ele. Pe mine se descarcau, săracele, când veneau acasă pe la o permisie. La prima fată am spălat si călcat suficient. Ce călcat, vine vorba…Uscat…pentru că trebuia călcată uniforma militară, de udă! Mai ales iarna nu se usca nici pe calorifer! La a doua soldată m-am modernizat puţin. Am cumpărat masina de uscat. Scoteam rufele de jos din maşina de spălat si le puneam sus în cea de a doua, la uscat. Nu mai trebuie să atârn rufe pe sârma de la etajul meu. In faţa blocului e o prăpastie si eu am ameţeli cînd mă uitam in jos. De multe ori îmi cadeau lucruri din mâna cu rufe proaspăt spălate şi, duse erau pe “apa sâmbetei”, dar nu de şabat. Trebuia să fac o întreagă excursie ca să recuperez ceva. Să zicem un ciorap sau o cămasă…Dar ce să mai zic de plapuma de puf adusă din România „ca nou venită în ţară”, adică „ola hadaşa”. A ocupat toată lada la vamă. Au cotroboit-o cei de la vamă să n-am cumva purici sau căpuşe, să nu „le transfer ” în Israel fără aprobare specială. Dar plapuma a zburat de pe sârmă la o vântoasă… Apoi a tronat în prăpastie din faţa geamului meu mai mult de jumătate de an… până ce,
Primăria a făcut curat în spatele blocului şi a adunat tot ce poate: sticle de plastic, saci cu gunoaie, fotolii, scânduri de Sucot (sărbătoare). Păi ce să faci, „lumea civilizată” n-are timp să ajungă pînă la lada de gunoi. Trimite câte o ghiulea direct în prăpastie şi gata…zăceau acolo pănă putrezeau şi erau ridicate tocmai de sărbătorile următoare. Primăria lucrează şi la noi din ani în Paşti. Cu toate că „nimic nu se pierde ci, totul se transformă”… referindu-mă deci la
rufele spălate… Bărbatul meu, Delu tot nu-şi găseşte ciorapii. Nu-şi închipuie însă că ciorapii pot fi folosiţi şi de alţi membrii ai familiei, soldatele mele Noemi şi Zinette şi, deci e aproape normal să nu-i găsească. Fetele doar sunt pe post de soldate cu bocanci lustruiţi aproape zilnic. Dacă erau în România, probabil ca ar fi leganat deja propriul lor sugar! Aşa au ajuns să-şi conceapă copiii cu mult mai târziu, cănd eu deja mă simţisem bătrână în ghilimele la 40 de ani, de aia mă apucasem de poezie, debut la 30 de ani şi încă sub girul poetului Emil Brumaru în revista „Cronica”! Cică mi-a predat toata rubirca sa „diligenţa postală”…într-o zi de octombrie.
Dar, să trecem la şalatul cel negru cu butoane roşii. Se pare că e Matav degital. Adică televiziunea viitorului, adică în pas cu moda, mai corect… parcă-i hologramă imaginea! Aici ştirile le vezi şi asculţi cu mai multă atenţie. Sonorul e mult mai clar, sirenele de la ambulanţe îţi sparg timpanele, mai ales după un atentat terorist (să fie cât mai puţine,nu mai rezist!). Incerci să te linşteşti să nu te încarci ca o o baterie, sa-ţi aduci aminte şi de tine, şi de ai tăi, să supravieţuieşti intr-un fel! Atunci schimbi pe Pro.Tv. Acolo o văd pe Theo. Cel puţin e tot atât de solidă ca şi mine, dar ţine dietă şi, mai mai are şi simtul umorului! Cică a învăţat la universitate limba arabă. N-a ştiut să îndruge nimic în limba arabă. O fi semănand limba
arabă cu ebraica noastră, cît mă descurc şi eu! (La început cănd am sosit în ţară cumpăram alimente după poze. Silabiseam ceva dar lipseau vocalele, erau pe undeva trebuia să le simţi!) E şi normal să nu-ţi aminteşti nimic, asa… în faţa camerelor de luat vederi. Se mai întâmplă şi pe la noi. Cel mai mult m-a
distrat că i s-a răsturnat geanta pe podea, tocmai la o emisiune concurentă, unde a fost invitată de onoare! Din geanta ei au căzut vreo 7-8 brichete, pahare de plastic, medicamente, farduri… într-un cuvânt sau două, „geanta bunicii!” Nimic compromiţător pentru o prezentatoare de televiziune cu audientă foarte mare. Doar brichetele erau cam multe pentru o nefumătoare…Poate ân felul ăsta ăşi ţinea socoteala kilogramelor date jos, cine ştie! Mai mult decât atât: ieri am ascultat un mic interviu al fiicei poetului Lucian Blaga. Reuşise să citească pe diagonală dosarul securitătii care a fost intocmit pentru tatăl ei (m-a interesat şi mai mult, tocmai primisem premiul internaţional L. Blaga pentru poezie, tocmai atunci,”puterea cuvintelor” mele inspirată de Lumina sa! s-a întors nostalgic acasă). Eram foarte mirată că se înregistrase aproape tot ce se vorbise în casa lor şi ,mai apoi – cuvânt cu cuvânt – fusese redactat tot, ca să
poată fi citit de cine ştie ce mahăr de la Securitate. Pînă unde putea merge Securitatea românească pe timpul Răposatului!? Inviţi prietenii acasă şi eşti
ascultat prin microfoanele montate sub duşumele şi becuri.Că tot uneori stăteam la lumânare… Nici măcar nu te turna prietenul cel mai bun…sau colegul, sau vecinul cel invidios( ţin minte ca mi-a batut unul la usă, cica mirosea la mine a carne fripta). In cine mai puteai să mai ai încredere atunci?!! De cine trebuia să te fereşti ?
Dar,hai să trecem la şalaturi. Ca să deschid singură televizorul, pe postul dorit trebuia să mă concentrez serios, e o adevărată tehnică. Niciodată nu nimeresc şalatul potrivit, vreo 4 stau aruncate pe masa din salon. Fac o criză de nervi şi apăs pe toate butoanele deodată, claviatura pianului. (Mai fac mici crize pe care le uit apoi …cînd cineva vrea să intre in viaţa mea neanunţat şi să mă pună şi la punct , să sune mai întâi la uşă… Să se recomande … Să nu dea buzna!) Normal că seara, cînd se întoarce Delu de de la serviciu şi remarcă că totul e dereglatla şalate si televiziune , mă apostrofează cu glas răstit,adică eu nu sunt capabilă să pot reţine nişte simple butoane! Adevărul e că am atenţia distributivă. N-o să credeţi, la serviciu îmi pun capul de rezervă ,ăla de femeie deşteapta.( Acolo mi-l pun ca să pot lucra în domeniul meu, inginerie şi, încă constructor de „staţii de înaltă tensiune”. Întind planurile alea, cearşafuri şi, le sintetizez până le evaluez în bani, adică dolari că n-am intrat încă în Europa să fac calcului în euro! ) Dar să mai închid parantezele…Toată programarea era deja dusă pe „apa sâmbetei , iar eu mă prefăceam cît se poate de cuminte şi ascultătoare cu ochii aţintiţi în ziarele-kilograme de pe la noi ! Până la urmă mi se întocmeşte un desen cu săgeţi şi explicaţii raţionale…(1200 calorii pe zi, asta-mi sugera) . Acum, cînd vin de la serviciu întâi privesc biletul. Trebuie să apăs pe butonul roşu, apoi pe 99 apoi iar pe roşu şi, mai apoi pe 43 unde e ProTv şi, în sfârşit, din nou pe
roşu pentru că cifrele trebuies să fie undeva la mijloc şi nu sus… Dacă cifrele postului sunt sus… înseamnă că nu văd destul de bine pentru că sunt rămasă pe vechea legătură, care s-a păstrat din cauza Tele-Textului cu postul francez de ştiri… Uf! Până la urmă simt nevoia să notez totul cu mâinile mele pe calculatorul meu, pe Dagheşul meu, care scrie
româneste cu diacritice după chef, e atăt de vechi şi demodat ca o rochie din secolul trecut. Mai mult , in locul lor apar litere ebraice * sau, dispar cu totul ! Cel putin „crima cu „copyright” al scriitorului Al. Mirodan, editorul „Minimului” din Tel Aviv în cartea sa ” Ocolul pamantului cu un surâs” rămâne valabială şi acum. Ştirile de la noi şi din România sunt pline de crime, pe orice şalat aş pune mâna. Cînd să te mai destinzi! Pelefonul meu (mobilul) sună acum… dar n-am putut răspune la timp. Era pus între şalate. Până l-am descoperit… telefonul a tăcut…
Astea-s invenţii ale noului secol!
5 aprilie,2001
TEL AVIV
APĂRUT ÎN „VIAŢA NOASTRĂ”, 26 IUNIE, 2008
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 