CU PRIETENI, DESPRE PRIETENIE
Motto :”Să-ţi faci un prieten este o favoare,
Să ai un prieten este o fericire,
Să păstrezi un prieten este o virtute,
Să fiu prietenul tău este o onoare.”
„Peste şapte coline”, punte de suflet
între Haifa străbunilor şi Iaşi, locul cu adânci rădăcini natale
Martha Eşanu
Ultima săptămână a primăverii, a adus la Iaşi
numeroşi poeţi de pretutindeni ca invitaţi de onoare ai
Festivalului Internaţional „Poezia la Iaşi”.
Doar Iaşul putea fi, în această perioadă,
Capitală Europeană a Poeziei, Iaşul în care dăinuie
încă urmele paşilor marelui Eminescu urcând dealul
Copoului pentru a se opri la umbra teiului bătrân…
Respectându-şi marii înaintaşi şi cinstind în
egală măsură prezentul, Municipalitatea a acordat
distinşilor invitaţi onorantul titlu de „Ambasador al Poeziei”.
Printre aceşti ambasadori se numără şi poeta Bianca Marcovici, născută la
Iaşi şi emigrată în anul 1991 în Israel, membră a Uniunii Scriitorilor din România
(1990), a Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română (1991) şi a Societăţii
Culturale „Junimea 90” din oraşul ei natal.
Spre Teiul lui Eminescu din Copoul amintirilor de neuitat şi-a îndreptat
Bianca paşii, şi de această dată, recitând din versurile pe care i le-a dedicat: “M-am
născut aproape /de teiul lui Eminescu… /ani de-a rândul l-am urmărit /în
încărunţire- /era sprijinit de o cârjă metalică /betonată- /părea un om invalid /cu
părul de culoarea/toamnei./Uneori apărea imaginea sa/conturată perfect/în teiul
sprijinit, obosit/şi singuratic./Stăteam cuminte pe o bancă/şi priveam
metamorfozarea/(cu siguranţă că dacă l-aş săruta acum /n-ar mai spune nici un
cuvânt)/nu puteam să spun nimănui/acest lucru…/clipa îmi aparţinea/întru totul./
doar vântul transforma apariţia sa/într-un vârtej de frunze”.
În 1 iunie, prima zi a verii şi ziua
copilului, Asociaţia literară “Păstorel”,
Asociaţia “Universul Prieteniei” şi
Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Asachi” au
organizat lansarea cărţii “Peste şapte coline”
a poetei Bianca Marcovici, o antologie de
versuri, apărută în 2015, la Editura
JUNIMEA din Iaşi, în colecţia Cantos.
Evenimentul cultural, moderat de Mihai Batog Bujeniţă şi Rodica Rodean,
a fost deschis cu un recital muzical prezentat de tânăra şi talentata violoncelistă
Clara Sofia Lupaşcu, elevă a Colegiului de artă “Octav Băncilă” din Iaşi.
Volumul-antologie “Peste şapte coline” este o punte de suflet a poetei între
Haifa, oraşul străbunilor şi Iaşi, locul cu adânci rădăcini natale.
Patriei i-a dedicat autoarea poezia cu acelaşi titlu: “Patria e limba în
care/visezi şi scrii, e cernoziomul /adăugat în doze mici, e/compartimentarea
inimii/în care aduci numai lucruri
scumpe,/de reţinut, e trecutul, e
prietenia sinceră,/netrucată!/ Patria e
orizontul /pe care l-ai lăsat în urmă,
mai ieri,/iar acum e casa în care
trăieşti imprevizibilul,/iubeşti!/ Patria
e poezia,/lumina ochilor copiilor
noştri, în veci!
Prezentând volumul, scriitorul Mihai Batog Bujeniţă a subliniat: „Prin
intermediul acestui volum organizat, coerent şi inteligent structurat (B.M. este
inginer de profesie, iar aceasta se vede şi în plan editorial) am reuşit să intru în
universul poetic al autoarei, să pot confirma că, într-adevăr, acest univers, departe
de a fi doar impresionant prin vastitatea sa, este prioritar tulburător prin neliniştile
pe care ţi le induce, prin turbulenţele interogatorii pe care le simţi la tot pasul, prin
vârtejurile de emoţii, de multe ori contradictorii, dar întotdeauna puternice,
copleşitor prin complexitate şi fascinant prin luminile pe care le aruncă mai întâi
asupra ta, cel care ai reuşit să pătrunzi şi va trebui să-ţi plăteşti cu o clipă de
luciditate îndrăzneala. Şi, constaţi că este firesc să fie aşa, deoarece însăşi poeta a
traversat o parte din viaţă trăindu-şi cu mult curaj un destin deloc liniar sau
liniştit”.
Încercând să răspundă întrebării
referitoare la felul de poezie pe
care-l scrie Bianca, prezentatorul a
relevat faptul că poezia ei este ca un
cutremur de intensitate medie care te
zguduie îndeajuns şi te tulbură
nespus…
Aşa cum arată Mihai Batog
Bujeniţă în prefaţa volumului poeta
trece cu visele copilăriei şi ale
tinereţii prin Iaşul pe care nu-l va
uita niciodată şi trăieşte apoi trauma
dezrădăcinării de locul unde vieţuise
secole de-a rândul familia dar şi pe
cea a integrării în noua patrie. Această nouă patrie este descrisă în poezia Orient:
”Locuiesc în Orient/e un fel de falie între Europa şi Asia/mă plimb de la Rosh
64
Haniqkra la Eilat/să privesc pământul roşu în diferite/nuanţe/întrebându-mă dacă e
acesta/locul dăruit de Dumnezeu/… /Dar, astăzi, poeta/calcă uneori pe
cernoziom/numai să-şi amintească/rădăcinile”.
Poeta se simte aproape de divinitate “Noaptea la Ierusalim”când “apare
grădina noastră în lumina feerică,/revelaţia/Zidul Plângerii noastre singura scenă
din viaţa/în care te simţi tu însuţi/spatele la public cu degetele răsfirate,
plângând/cu inima pe zidul de granit/te rogi pentru copiii tăi, poporul tău/când
lumea-ţi pare surdă…/şi zidul împietrit îţi dă/speranţă/…/Ierusalimul meu,/redămă,/
redă-ne, e timpul secolului promis!”
Bunica Bianca, safta Bianca, suferă şi
îşi doreşte un viitor mai bun pentru copiii şi
nepoţii ei, în timp ce katiuşele, aproape 2000,
îi trec, pe-alături, dar noroc că ele cad în
mare…ferindu-i pe toţi de dezastru… Şi
nicicând, nici un glonte nu va putea ucide
cuvântul!
Invitat la manifestare, poetul Horia
Zilieru a apreciat că poeta are talent şi suflet
iar în poezia ei există blândeţe şi mângâiere,
o mângâiere de care sunt capabile doar marile
spirite…iar poetul Nicolae Stancu, sesizând
valoarea de „piatră preţioasă, de giuvaer” a poeziei ei, i-a dedicat următoarele
versuri: “Cartea Biancăi face valuri/A strâns diamante…o droaie/Am umblat şi eu
pe dealuri…/N-am găsit decât pietroaie”.
Din spusele prezentatorului şi ale invitaţilor dar şi din versurile citite de
autoare ne-am dat seama că Bianca Marcovici scrie o poezie surprinzătoare, o
poezie adevărată care se cere citită şi recitită mereu.
MARTHA EŞEANU
sursa, rev. PRETENIA IAŞI, FEBRUARIE, 2016
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 