STAREA NAȚIEI

Departe de circul nostru repetitiv poezie [] STAREA NAȚIEI

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – de bianca marcovici [Levana ]

2013-11-16  |     |

Departe de Circul nostru
de manipulări de farse…
Am fost odată o fetiţă bună (ialda)
moşnegii şi babele s-au hotărât să mă ignore
atunci Scufiţa Roşie a hotărât
să-i uite…
uitarea e semnul meu acum,
e pantoful Cenuşăresei
e cuibul de păsări de pe Muntele meu, Carmel
Nici Făt Frumos nu a putut face nimic
pentru că el juca cum îi cântau
babele şi moşii
aflaţi în prim plan-
pe la sindrofii de tot felul-
în care lipsea doar un zâmbet sincer…
peste trecerea timpului când ea va moşteni
cuvântul
ştergând stângăciile
şi poveştile de adormit copiii altora.
Dar vă iert pentru că lumina sărbătorilor
îmi va asculta rugăciunea!
Indigoul lui Chagall va șterge toate
falsele contururi ale imitației curcubeului
iar barza va fi mutată pe  un alt stâlp de înaltă tensiune.

bianca marcovici (C)

INDIGO (C)

Indigoul lui Chagall

Ca un val  rima sunetului interiorizat

te aduce la malul sfârșiat de țunami

precum nisipul.

Indigoul lui Chagall plutește în aer nedumerit

Racul   ascultă cel puțin de mine, e zodia mea

Voalul de mireasă  rămâne forma supremă

Nesupusă, negândită.

Ritmul susține magia valului ceresc-indigo-

Violoncelul se sfarmă de pereții imaginari

smălțuiți,

rugăciunea,

Dorul  mă apropie de El tot mai mult, fără vorbe

fără plâns,neinvidie, e orizontul-orgasm,

Păstrez amintirea sărutului atât de sublim și gingaș

Primul… de pe buza mea superioară

Ca o îngemânare de inimi, perfectă-

Atingerea îmi redă suflul sincopat al apogiaturii

Flageolet pierdut printre rânduri,  sunet prelung…

Voi fi îmbrățișată de vitraliul nenăscutului, transparență necesară,

Soarele nu are răgaz să  ardă vocea mea interioară-

Ochiul cuvântului îmi va aparține, definitiv:

 

caut izvorul sacru

să spun ce nu s-a mai spus…

mi-e foarte greu să înţeleg

de ce guma de mestecat

n-o înghite nimeni,și

de ce anul se sfârşeşte

iar anul bisect e la 4 ani,și

de ce lucrurile degenerează precum

viaţa din trupul omului, inima…

mă dau  cu serul luminii zilnic

şi totuşi ridurile se înmulţesc

mă încovoi sub o povară necunoscută

merg ca o marionetă cu picioarele de lemn

uneori, iar lirismul devine strigăt

doar viitorul norocos

e singura mea şansă bizară

ca un bocet de copil neânţărcat

în vreme de război

sub o pace arbitrară,

gunoiul nedescifrat ne umple casa

ca o fiară care te pândeşte

şi te rumegă în gând. indigo,

totu-i la indigo!

BIANCA MARCOVICI

Ca un val  rima sunetului interiorizat

te aduce la malul sfârșiat de țunami

precum nisipul.

Indigoul lui Chagall plutește în aer nedumerit

Racul   ascultă cel puțin de mine, e zodia mea

Voalul de mireasă  rămâne forma supremă

Nesupusă, negândită.

Ritmul susține magia valului ceresc-indigo-

Violoncelul se sfarmă de pereții imaginari

smălțuiți,

rugăciunea,

Dorul  mă apropie de El tot mai mult, fără vorbe

fără plâns,neinvidie, e orizontul-orgasm,

Păstrez amintirea sărutului atât de sublim și gingaș

Primul… de pe buza mea superioară

Ca o îngemânare de inimi, perfectă-

Atingerea îmi redă suflul sincopat al apogiaturii

Flageolet pierdut printre rânduri,  sunet prelung…

Voi fi îmbrățișată de vitraliul nenăscutului, transparență necesară,

Soarele nu are răgaz să  ardă vocea mea interioară-

Ochiul cuvântului îmi va aparține, definitiv:

 

caut izvorul sacru

să spun ce nu s-a mai spus…

mi-e foarte greu să înţeleg

de ce guma de mestecat

n-o înghite nimeni,și

de ce anul se sfârşeşte

iar anul bisect e la 4 ani,și

de ce lucrurile degenerează precum

viaţa din trupul omului, inima…

mă dau  cu serul luminii zilnic

şi totuşi ridurile se înmulţesc

mă încovoi sub o povară necunoscută

merg ca o marionetă cu picioarele de lemn

uneori, iar lirismul devine strigăt

doar viitorul norocos

e singura mea şansă bizară

ca un bocet de copil neânţărcat

în vreme de război

sub o pace arbitrară,

gunoiul nedescifrat ne umple casa

ca o fiară care te pândeşte

şi te rumegă în gând. indigo,

totu-i la indigo!

BIANCA MARCOVICI

A da din coadă…

Toți vorbesc și nimeni nu ascultă!
Uneori e mai bine să fii câine. Dai din coadă pe lângă cine îți dă de
mâncare. Gusturile nu se discută se miroase.
Chiar dacă stăpânul e o fire dificilă e de încercat să-i intrii în voie.
Altfel poți primi un picior într-un loc nedorit.
Dacă ești câine ții se permite să latri neântrebat.  Chiar să-ți dai cu părerea despre frizura musafirului.  Uneori ești prezent și asculți bârfe rare. Alteori îți priponești fundul într-o poziție de ascultător
fidel. Important e să nu te bagi în discuții și să nu dai importanță
osului aruncat   la  o șuietă  la iarbă verde sau, poate la mare…Datoria trebuie plătită substanțial. E posibil, chiar și o viață întreagă să fii nevoit să joci cum ții se cântă.
Aș bea o Grasă de Cotnari până aș ajunge în 4 labe… să semăn cu câinele meu pe care  îl cheamă …Fetița!

BIANCA MARCOVICI DIN HAIFA (C)

LACRIMI FIERBINȚI/BIANCA MARCOVICI

O să scriu despre o lacrimă  pe care am s-o pierd

.Aşa cum pierd -în fapt- mai totul

Fără să-mi dau seama de dimensiunea reală a spaţiului curb

Doar după un timp

Poeziile se solidifică precum stalactitele

Într-o peşteră interioară

Unde soarele dogoritor nu pătrunde

Şi nimeni nu va face o spărtură artistică

În inima mea respectând regulile şi paragrafele ermetice

 În care poemul-Dumnezeu,  nu are cum să se încadreze… 

Să poţi ghici bătăile inimi

Adina Rosenkranz Herscovici

Adina Rosenkranz Herscovici

8 hrs

Despre activitatea avocatului Dadu Rosenkranz*.

L-am cunoscut pe Dadu Rosenkranz in casa parintilor mei Mela si Dr. Cornel Iancu, inca inainte de 23 aug.1944. In anii 43-44 incepusera sa se intoarca din Transnistria un numar redus de evrei, epave umane, bolnavi si infometeti…printre ei si copii, majoritatea orfani. Parintii mei au organizat o actiune de salvare a copiilor,dar si a unor detinuti politice ,care fusesera internati la Vapniarca. Imi amintesc de Dadu, care venea la noi sa discute cum pot fi ajutati fostii deportati in Transnistria.
Cu timpul, aceasta activitate a constituit un punct din programul” Apararii patriotice”. La aceasta grupare ilegala participau in mod clandestin socialisti, comunisti, sionisti, dar si delegati ai fostelor partide istorice. Dupa 23 august 44, a trecut foarte putin timp pina cind comunistii i-au inlaturat pe toti cei din alte partide sau grupari politice.
Dadu, pe care mi-l amintesc mai bine dupa aceasta perioada, era un inflacarat aparator al judaismului roman.
Fara sa fi facut parte din miscarea sionista , prin activitatea sa la „Uniunea Evreilor Romani”(UER), a luptat cu indirjire impotriva tuturor persecutiilor „legale” si ilegale, atit cele de pe timpul guvernului Antonescu , cit si cele de dupa 23 august 44 .
Si-a dat seama ca regimul comunist intentioneaza sa anihileze orice manifestare nationala judaica si a incercat sa ajute victimele acestei polititici.
Prezenta lui Dadu in CDE(Comitetul Democrat Evreiesc) reprezenta o incercare de a diminua efectele nocive ale politicii anti –evreiesti a lui Gheorghiu-Dej si ( paradoxal) a lui Chisinevski.

Pentru mine personal, Dadu s-a dovedit un adevarat prieten al parintilor mei ,Assirei Zion intre anii 1950-1956.
Cind tatal meu, dr.Cornel Iancu, a fost arestat ,Dadu a indrumat-o pe mama mea ,Mela Iancu, cum sa intocmeasca cereri de informatii cu privire la soarta lui. Acele demersuri n-au avut niciun rezultat ,cum era si de asteptat in perioada pregatirii proceselor celor 350 de sionisti arestati.
In ianuarie 1951 a fost arestata si mama mea si ” judecata” in martie 1951.

Dupa o condamnare la 20 de ani de munca silnica, am inaintat un recurs. Spre deosebire de proces, la care avocatii erau numiti din oficiu, la recurs ni s-a permis sa alegem un avocat. N-am ezitat niciun moment: Dadu Rosenkranz era cea mai buna alegere, si ca profesionist stralucit , si fiindca o cunostea personal pe „acuzata”.
In cadrul unei pledoarii curajoase, el a aratat sprijinul acordat de Mela Iancu, in ilegalitate, miscarii anti-fasciste, ajutorul dat deportatilor polititici reveniti din lagarul de la Vapniarca, precum si intreaga ei activitate pe tarim social pina la arestare.
Dintre toate pledoariile in apararea celor inculpati, cea a lui Dadu a fost fara indoiala cea mai curajoasa. Contrar acuzarilor, a dovedit ca miscarea sionista n-a avut nicio activitate ilegala, subversiva sau de spionaj.

Dupa moartea lui Stalin,in perioada de „dezghet”,politicienii comunisti au socotit mai prudent sa-i elibereze din puscarie pe conducatorii sionisti (desigur si in urma presiunilor Israelului si a tarilor occidentale). La rejudecare, dr.Cornel Iancu a fost gasit „nevinovat” si eliberat in vara lui 1955; Mela Iancu a fost” gratiata” si eliberata in ianuarie 1956. Autoritatile comuniste n-au vrut sa ‘rejudece’ procesul si sa gaseasca nevinovat un inculpat condamnat la 20 de ani munca silnica!
Din punct de vedere formal, fara indoiala ca argumentele aduse de Dadu Rosenkranz la recurs au contribuit la schimbarea esentiala a definitiei miscarii sioniste din Romania: nu miscare „fascista”, ci nationalista. Aceasta definitie a schimbat cu totul capul de acuzare al tuturor sionistilor arestati si a inlesnit eliberarea lor.
Cind Dadu cu familia au ajuns in Israel, era firesc sa-si continue activitatea pe tarim social-profesional. Multi sint juristii care au reusit sa-si exercite profesiunea gratie eforturilor lui Dadu pentru reglementarea dreptului de a practica avocatura in tara.
Stiu ca dupa sosirea in tara, Dadu o vizita deseori pe mama, care-si continuase activitatea pe tarim social prin eforturi de a ajutora in procesul de absorbtie al noilor veniti.
Asa l-am cunoscut pe Dadu, intotdeauna gata sa-i ajute pe altii.
Inteligent, spiritual, cu o vasta cultura universala, si mai presus de toate, un OM, cu o caldura si un umanism rar de gasit, dovedit in cele mai grele imprejurari.

*Aceasta este marturia doctorului Theodor Iancu( Tehnion,Haifa) despre activitatea avocatului Dadu Rosenkranz.
Dr.Theodor Iancu este fiul detinutilor sionisti(Assirey Zion) Mela si dr.Cornel Iancu.

Like · · Share

meditație, gazeta românească, Israel, 6/03/2015

 

E foarte simplu în a compromite pe cineva prin generalizare. E un fenomen ce se aplică din ce în ce mai des de cei care prind pică -în fapt- pe cineva. Dacă persoana respectivă e în anturajul sau gruparea sau asociatia respectivă, aruncând anatema asupra tuturor- fără echivoc-, răstorni impresiile cititorilor blamându-i pe toți. Dacă e să apreciem faptele, râca personală nu implică decât o stare ireversibilă, care e mai bine să fie tratată medical și nu afișată în presa israeliană.

Cum s-a distrus ceea ce s-a construit din greu în ani de zile

Cum s-a distrus ceea ce s-a construit din greu în ani de zile

A apărut numărul 1 din acest an al revistei APOSTROF, remarcabil în întregime. Semnalăm aici editorialul scris de Marta Petreu. Intitulat „Semne tulburi anul are”, textul său porneşte de la masacrul petrecut la redacţia revistei Charlie Hebdo şi de la Marşul tăcerii din capitala Franţei, prin care Europa şi alte state ale lumii s-au solidarizat extraordinar în jurul principiului democratic al libertăţii de expresie. De aici, eseista ajunge la întâmplări petrecute mult mai aproape de casă, observând incapacitatea românească de a construi-laolaltă şi de solidarizare cu o idee sau alta. Două sunt exemplele sale: procesul şi scandalul declanşate la noi în ţară împotriva lui Eugen Ionescu, la începutul instalării comunismului, în 1946, şi, foarte recent, respingerea legii de subvenţionare a revistelor culturale. Marta Petreu notează cu amărăciune: „Aşa cum legea finanţării de la bugetul de stat a publicaţiilor ANUC, pentru care s-a muncit din greu ani de zile, a fost respinsă la sfârşitul anului trecut de preşedintele în funcţie Traian Băsescu. Şi-a fost respinsă nu pentru că era proastă şi nici pentru că fostul preşedinte a avut capricii, ci, vai!, pentru că alţi scriitori au contestat-o. Da, alţi scriitori. Colegii noştri. Nu pe principiul: vecinul are o capră, eu vreau două. O, nu. Ci pe principiul: să moară capra vecinului.

sursa, ROMÂNIA LITERARĂ