desuuri roşii
în singurătate
şi un pahar de vin roşu
învârtindu-mă pe călcâiul nopţii
aşteptându-te
senzaţie de vulnerabilitate
cafeaua de dimineaţă
voi fi într-o săptămână
aniversară
tu vei fi oglinda mea
imaginară
degustând cafeaua surogat
puţin amară
pe un cântec duios
fredonat la ora matinală
noi doi în fotolii rabatabile
privind spre Golful Mediteranean
la un vaporaş care salută
despărţirea
de încă un an.
27.03.2004
Tomy Sigler, traducatorul „Luceafarului” in ebraica, colaboratorul nostru de mare talent s-a stins din viatza astazi la ora 15, in urma unui cancer necrutator declansat acum doua saptamini si jumatate!
Ii dorim familiei condoleante!
bianca marcovici
Pentru cei care doresc cartea * tiraj limitat **sa expedieze 10 euro pe adresa P.O.BOX.3144 HAIFA, 31032
cartea este bilingva, tradusa de Tomy Sigler (z”l) traducatorul Luceafarului!
A scris despre ea, Tesu Solomonovici, dr. J.E.Campus, Liviu Moscovici, Slomo David, Grette Tartler.Boris Marian Mehr.
ultima recenzie a aparut la Iasi:
Cristina CHIPRIAN
Daca nu mi-as scrie versurile,
nu as mai putea scrie*
Bianca Marcovici este o poeta a realului, ale carui bolti
uluitoare sageteaza simturile, delimitându-se net de banal
prin contemplatia de sine. Cartea este o reflectare multipla
într-un glob cu oglinzi, capabil sa distorsioneze, dar si sa
recompuna imaginea. Volumul se deschide cu un crez
(Patria) si continua cu o serie de confesiuni mediatizate prin
imaginile lumii moderne, aflata în suferinta dar supravietuind
cu gratie. Sau prin gratia unui zeu al amintirii, care devoreaza
esenta, lasând uneori vizibila aparenta.
Cititorul este chemat sa priveasca prin ochiul de geam
ramas neatins, dupa confruntari reale, si confruntari de idei.
„Recunosc ca alegi ca un scenarist de elita/…dai nastere la un
fel de loterie/a simturilor…” (Îmi dau seama ca nu e simplu).
Unele texte fac referire la arta poetului, la conditia creatorului
modern, constrâns sa-si concentreze expresia în e-mail
si sa-si permuteze simturile originare („Treci peste mizerabila
fiinta cu tractorul/întorcând troiene peste el/cu senilele inimii”
– Experiment cu marioneta). Muzica se insinueaza
alaturi de imaginile tensionate, rezonând în sfera semnificatiilor
(„diapazonul mereu te trezeste” – Cortinele brocate).
Universul imagistic balanseaza, nedecis, între frumos
si urât („Sunt din nou îndragostita […] ceva cu picioare goale/
calcând pe iarba abia rasarita/bând apa dintr-un vas coclit”-
Renastere). Miniaturi poetice se lanseaza în senzorial, traverseaza
eticul, apoi se deschid catre cosmic si microscopic (Vin
cu scortisoara).
Vocea grava a lirismului trezeste ecouri culturale si atitudini
existentiale, alaturi de experimentul direct al fericirii
absolute (Partea plina a paharului). Structura poemului
recupereaza anii si clipele, secolele si teoretizarile, constientizarea
si inocenta, într-o suprapunere de perspective („dragostea
apare ca un Dumnezeu orb” –Borges). Lexicul poetic
dezvolta aria de sugestie a terminologiei speciale.
Cartea este scrisa din perspectiva orizontului spiritual
generic, cu preferinta marturisita pentru imprevizibil si profund,
pentru dragostea care a absorbit ura, pentru prezentul
care poate recupera trecutul, în orice clipa.
Este o editie bilingva, beneficiind de traducerile în limba
ebraica ale lui Tomy Sigler.
* Bianca MARCOVICI, Espresso dublu la Ierusalim, Israel,
Haifa, 2008
pag. 60 Dacia Literara, septembrie, 2009
Buna dimineata,
Israel !
Newsletter editat de ISRO-Press,
prima agentie de presa de limba romana din Israel
Nr. 17, miercuri 9 septembrie
Sumar:
–––––
1. Istoricul Carol Iancu a gasit un document despre un locotenente roman arestat
pentru ca transporta clandestine bani destinati deportatilor evrei din Transnistria
2. Bucuresti: Parchetul a respins o plangere a lui Ion Coja impotriva laui Aurel
Vainer – presedintele FCER
3. Profesorul Jean Askenasy lanseaza o noua carte la Academia Romana
4. Carti noi ale poetei Marlena Braester
5 O noua carte a lui Andrei Strihan: “Aceiasi piesa, masti diferite”
6. Norman Manea onorat in orasul sau natal – Su cea va
7. Un diplomat elvetian din Romania publica un album dedicate caracterului artistic al
cimitirelor evreiesti din Bucovina
8. Evenimente din „bucataria” Asociatiei Scriitorilor Israelieni de Limba Romana
9. Un mesaj de la poeta Bianca Marcovici
10. Minimum pe septembrie 2009
11. Dan Barladeanu : “Condamnati la neuitare”
12 . Matineu cultural Herscu Sain Cahane
13. Nedeea Burca – “Trei eseuri depre Benjamin Fondane”
14. „Lanțuri vrăjite”, o noua carte de Moshe Idel
15. Principele Radu Duda s-a retras din cursa prezidenţială.
16. Nina Cassain in limba italiana
17. Pogromul de la Iasi, in „Calatoria lui Gruber”
18. Decese
19. Vânzarea unor păpuşi cu însemn nazist sanctionata la Botosani
20. Cautari de rude si prieteni
21. AGENDA
==============================================================
20. Vitrina din Haifa” actualizate la 5 septembrie
=================================================
1. Istoricul Carol Iancu a gasit un document despre un locotenente roman arestat pentru ca
transporta clandestin bani destinati deportatilor evrei din Transnistria
===============================================================
In “Minimum” pe luna septembrie, sosit la redactie miercuri dimineata, este felicitat istoricul Crol Iancu pentru faptul ca, in cercetarile sale in arhive, a descoperit si pagini care se refera la cazul comisarului Ion Bogza, locotenente in rezerva nascuti la Stefanesti,, care si-a riscat situatia transportand bani destinati ajutarii deportailor evrei din Transnistria. Arestat de politia militara, Ion Bogza a fost arestat si tradus in fata parchetului militar.
Cautand amanunte in Internet, am gasit articolul lui Carol Iancu “Un exemplu de solidaritate. Cazul locotenentului de rezervă Ion Bogza” publicat in Revista “Apostrof” nr. 3/ 2009. Documentul gasit de istoricul din Montpellier este un raport pe care Direcţia Generală a Poliţiei l-a trimis pe data de 28 martie 1942, ministrului afacerilor interne, ministrului apărării naţionale şi Marelui Stat-Major. In raport se arata ca pe data de 20 martie 1942, în trenul de la Dorohoi la Iaşi s-a găsit o servietă conţinând 41 de plicuri cu bani destinaţi evreilor deportaţi la Moghilev. Proprietarul servietei, care a venit să o recupereze, a fost urmărit şi arestat de Comenduirea Pieţei, la Hotelul „Dăscălescu“ din capitala Moldovei. Numele acestei persoane asupra căreia s-au găsit mai multe scrisori şi suma de 363.500 de lei este Ion Bogza, locotenent în rezervă, originar din Ştefăneşti, fost comisar-ajutor – demisionat – la Inspectoratul de Poliţie Iaşi.
Nu se cunosc amanunte despre rezultatul procesului si destinul ulterior al locotenentului in rezerva. Se stie doar ca el a fost tradus la Curtea Marţială a Corpului 3 Armată.
Neatentia dramatica a locotentului in rezerva Ion Bogza – care a uitat in tren servieta cu banii destinati deportatilor din Transnistria – ne-a permis, scrie Carol Iancu – sa facem xcunostiinta cu o persoana care face cinste umanismului romanesc”.
Exista oare in arheive su alte documente care pot aduce lumina cu acest caz, cu soarta ulterioara a acestui locotenent care merita sa primeasca – probabil postum – titlul de Drept intre Popoare?
2. Bucuresti: Parchetul a respins o plangere a lui Ion Coja impotriva lui Aurel Vainer – presedintele FCER
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Romania – Secţia de urmărire penală şi criminalistică – a respins plangerea penala a lui Ion Coja impotriva Deputatului Aurel Vainer – Preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România ,
plangere in care acuza pe Aurel Vainer si Revista “Realitatea Evreiasca” de insulta, calomnie, fals în declaraţie, ameninţare comise ca in perioada 2003-2006. Analizând plângerea penală a lui Ion Coja, Parchetul a respins capetele de acuzare pentru fiecare din încadrările de mai sus puse în sarcina lui Aurel Vainer. La audierile de la Parchet, Deputatul Aurel Vainer a fost asistat juridic de Av. Nasty Vlădoiu, Conf. Univ. la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.
Lntr -un comuicat al FCER primit vineri la redactie si semnat de Paul Schwartz – vicepreşedintele FCER, se arata: “Conducerea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România consideră că Rezoluţia din 18 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezintă un act de dreptate şi de respect faţă de legislaţia română, ştiut fiind că Ion Coja este un negaţionist fervent al Holocaustului din România”.
3. Profesorul Jean Askenasy lanseaza o noua carte la Academia Romana
–––––––––––––––––––––––––––––––
Joi, 1 Octombrie 2009, la ora 16:00, la Academia Romana – Bucuresti Calea Victoriei 125 – va fi lansata cartea Profesorului Dr. Jean Askenasy « Catharsis I. Emotii, umor, ras si plans. Principiile medicinii existentialiste . Semiotica vietii banale »
Prezinta: Acad. Prof. Dr. Solomon Marcus si maestrul Radu Beligan. Vor mai participa: Presedintelui Academiei – Prof. Dr. Ionel Haiduc; Vicepresedintelui Academiei – Prof. Dr. Dan Berindei; Directorul Editurii Viata Medicala – Dr. Mihailide
4. Carti noi ale poetei Marlena Braester
––––––––––––––––
Poetei de limba franceza Marlena Braester din Haifa urmeaza sa-i apara in Franta volumul de versuri “Presque V’ile”, in Editura Caracteres. Lansarea va avea loc la Paris, pe data de 15 octombrie la sediul PEN Club francez, condus de poetul Sylvestre Clancier. Tot in a cea sta toamna, la editura Even Hoshen din Tel Aviv va apare traducerea in ebraica a volumului publicat initial in franceza « Oublier en Avant ». Titlul in ebraica – « Lishkoah et ma sheikre ». Traducerea este semnata de poetul Ronny Someck si Marlena Braester.
Anul acesta, poeta – care conduce Centrul de cercetare a poeziei contemporane al Universitatii din Haifa – a publicat in Editura Vinea din Bucuresti poemul dramatic “Absens/ Alphabet poetique / Alfabet poetic”. Traducerea din franceza ii apartine autoarei. Volumul este bilingv.
Iata doua din poeme – in romana si franceza:
Aprinde lumina; se aprind şi culorile. Care
erau acolo, închise în ele însele.
Formând un singur chip fără trăsături.
Măştile nu se deschid.
Fără chip.
Dintr-o gură de păianjen s-au ţesut
fire de sens. Un fir a scăpat.
Sensul şi noi ceilalţi.
Albul paginii ne orbeşte. Scriu. Albul
e nesigur.
Deodată
noaptea înaltă
a unui cuvânt.
Il allume, les couleurs s’allument aussi. Elles
étaient là, rentrées en elles-mêmes.
Elles forment un seul visage sans traits.
Les masques ne s’ouvrent pas.
Sans visage: échapper au visage.
De la bouche de l’araignée des sens s’étirent
– un sens s’échappe.
Le sens et nous autres
Le blanc de la page nous aveugle. J’écris. Le
blanc est incertain.
Tout à coup la nuit haute
d’une parole
În noaptea care creşte în noi, spunea,
suntem ca înecaţi.
Deodată am simţit o voce aspră pe
piele.
Îl întreb ce-a vrut să spună. Pare mirat.
Profilul lui de maree nesigură se arcuieşte,
toate trăsăturile i se estompează.
Privirile i se topesc în mirare – îl
ascultam sau pur şi simplu mă
uitam în noaptea care cădea –
Noaptea se precipită de la o vocală la alta.
Cine a vorbit?
Arcul alb care încercuie buzele e şi
mai încordat.
Textul înaintează – ca o piele a sensului –
la nuit qui monte en nous, dit-il, nous y
somme noyés.
Sentir, tout à coup, une voix rauque sur la peau.
Je lui demande ce qu’il voulait dire. Il a l’air
étonné. Son profil de marée incertaine se
cambre, tous ses traits s’estompent.
Ses regards fondent dans l’étonnement – je
l’écoutais ou je regardais tout simplement la nuit
tomber –
La nuit tombe de voyelle en voyelle. Qui a
parlé?
L’arc blanc autour de sa bouche est plus tendu
encore.
Le texte avance – la peau du sens –
5. O noua carte a lui Andrei Strihan: “Aceiasi piesa, masti diferite”
––––––––––––––––––––––––––––––––
A aparut, in limba engleza, o noua carte a profesorului Andrei Strihan: “The Same Play, Different Masks” (Aceiasi piesa, masti diferite”), traducere din romana de Adrian Radu Solomon, volum publicat cu sprijinul Universitatii Tel Aviv). Cartea cuprinde o selectie din articolele publicate in Romania intre 1964-1977 si in Israel intre 1978-2008. Capitolul dedicat cronicilor din Israel cuprinde articole referitoare la spectacole prezentate la Habima, Cameri, Beit Lessin, Karov, Gesher si Teatronetto.
Cartea incepe cu o cronica scrisa in 1972 la “Inspectorul general” de Gogol, prezentata la Teatrul Bulandra , dar care nu a mai fost publicata. Intr-o vineri seara, inaintea aparitiei revistei, Roger Campeanu, secretar general la Contemporanul, i-a telefonat pentru a-i spune ca cei de la cenzura i-au scos cronica fara a da vreo explicatie. Motivul, a adaugat Roger Campeanu, il vei afla in ziarul de maine. Ziar in care a aparut o hotarare biroului politic al partidului communist care anunta sfarsitul a ceea ce parea sa fi fost incercarea uneu mini-revoluii culturale si care, intre altele, critica violent modul in care era prezentat “Inspectorul general” la Teatrul Bulandra si interzi cea spectacolul. Spectacol pe care Strihan il lauda in articolul sau…
6. Norman Manea onorat in orasul sau natal – Su cea va
––––––––––––––––––––––
Corespondenta din Su cea va de la Angela Furtuna :
Scriitorul Norman Manea , stabilit în Statele Unite ale Americii, va fi onorat în orașul său natal, Su cea va, printr-o suită de lecturi publice din operele care i-au adus o faimă internațională și l-au făcut să fie cel mai tradus scriitor român (în 20 de limbi străine). Deși trăiește la New York , Norman Manea continuă să scrie numai în limba română, pe care o numește patria sa. După ce a fost decorat în ultimii ani de foruri academice importante, autorul a primit recent și titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres, acordat de Ministerul Culturii francez.
Evenimentele au debutat în Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei „I.G.Sbiera”, joi, 3 septembrie. Prima sesiune a programului de lecturi publice din opera lui Norman Manea a fost însoțită de prezentări de carte, de un stand al Editurii General Cart care a vandut exemplare din volumele recente editate de Ed. Polirom și de o coloană sonoră din momente celebre cu pianistul Glenn Gould.
7. Un diplomat elvetian din Bucuresti a publicat albumul “Cimitire Evreiesti din Bucovina ”
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Ne-a sosit din Bucuresti un superb album cu fotografii “Cimitirele evreiesti din Bucovina ”, de Dr. Simon Geissbuhler, Consilier la Ambasada Elvetiei la Bucuresti.
In prefata lucrarii, autorul povesteste ca in toamna anului 2008, cand a facut prima sa calatorie in Bucvina, a ramas uluit cand, intamplator, a vazut minunata sinagoga din Radauti si cimitirul din Siret. El a facut atunci si constatatea ca aceste vestigii ale unui trecut iudaic infloritro sunt aproape necunoscute si ca turistului nu I se atrage atentia asupra lor. Autorul da si urmatorul exemplu: in ghidul turistic pe care-l avea nu exista nici o referire la vreo sinagoga sau la vreun cimitir iudaic din Bucovina iar informatiile din alte ghiduri, consultate ulterior, erau sau foarte precare sau inexistentte. Carte ape care a publicat-o isi propune sa schimbe a cea sta situatie. Este, subliniaza Dr. Simon Geissbuhler, “un ghid de calatoeie ilustrat si se adreseaza in primul rand turistilor car enu intentioneaza sa viziteze fasxinantele manastiri din Bucobina, ci ar dori sa cunoasca si bogaya traditie iudaica din acest tinut. Caci, din punctual meu de vedere, cimitirelor iudaice din Bucovina le revine o importanta importanta istorica, morala si culturala considerabila. In notele insotitoare ale fotografiilor din carte, autorul se refera – uneori critic – si la modul in care aceste cimitire sunt intretinute.
Intr-o prezentarea albumului semnata de dr. Aurel Vainer , presedintele FCER, Deputat, se arata, intre altele, ca in Romania exista 821 cimitire evreiesti si ca, asa cum se poate vedea si in imagini, ele ilustreaza si o anumita degradare, datorata in primul rand faptlului ca marea lor majoritate se afla in locatii in care populatia Evreiasca este inexistenta astazi, cat si uzurii firesti…
In insemnari semnate de publicista Ruth Ellen Gruber – Morruzze, Italia, se arata: “Astazi, in Bucovina mai traiesc putini evrei, astfel incat cimitirele au devenit monumente pregnante ale unei civilizatii distruse de Holocaust… Prin publicarea acetui ghid turistic Simon Geissbuhler face un pas important, prezentand publicului larg o serie de localitati minunate. Domnia sa deschide astfel noi dimensiuni pelerinajului spiritual, adresandu-se apartinatorilor tuturor credintelor si orientarilor religioase, care doresc sa intuiasca nemijlocit fruosetea , semnificatia istorica si vitalitatea cimitirelor evreiesti din Romania .
Albuul, editat de “NOI – Media Print”, a fost tradus si in limbile engleza, franceza, germana si ucraineana. Prefata volumului: Dr. Aurel Vainer , Presedintele FCER. Deputat
Dr. Simon Geissbuhler a studiat istoria si stiintele politice la Berna si in Statele Unite, luandu-si doctoratul in stiinte politice. Din martie 2007 este consilier la Ambsada Elvetiei in Romania .
8. Evenimente din „bucataria” Asociatiei Scriitorilor Israelieni de Limba Romana
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Inceputul acestei luni este marcat de aparitia publica a unor disensiuni in cadrul Asociatiei Scriitorilor Israelieni de Limba Romana. In Minimum pe septembrie a fost publicata o scrisoare a poetului Andrei Fischof referitoare la faptul ca in numarul anterior al revistei, in cadrul rubricii “Bursa personalitatilor din alia”, conducerea asociatiei a fost criticata din cauza neputintei sale de a determina forurile competente sa expuna si carti de autori de alte limbi din alia la Zilele cartii israeliene. Dupa ce arata ca a incercat sa-i lamureasca pe cei in cauza ca este o nedreptate literara si istorica neacceptarea la Ziua cartii a scriitorilor de alte limbi, intre care si de limba romana, poetul scrie in mesajul sau: “Astfel fiind lucrurile, sunt destule alte motive pentru care sageata (in jos) aplicata la ASILR este indreptatita. Le-ati amintit si cu alte prilejuri: neaparitia (sau intarzierea aparitiei) “Izvoarelor” (Revista asociatiei – n.red.), amanarea repetata a adunarii generale a ASILR, programata in decembrie 2008. Dar astea sunt “evenimente” din bucataria asociatiei”…
9. Un mesaj de la poeta Bianca Marcovici :
–––––––––––––––––––––––––––––
Colegilor mei din A.S.I.L.R.,
Dupa cum stiu inca nu a fost aleasa noua conducere a Asociatiei Scriitorilor Israelieni de Limba Romana, pentru ca nu a avut loc „Adunarea Generala” programata in luna decembrie 2008 (vezi Revista „Minimum”, septembrie 2009, raspunsul poetului Andrei Fischof ). Dupa cum am inteles recent din discutia telefonica fulger avuta cu poetul Shaul Carmel, discutie in care am fost somata sa-mi platesc cotizatia pe anul 2009, poetul sustine ca a ramas in continuare Presedintele A.S.I.L.R. Or, mandatul sau si a conducerii a expirat in anul 2008!
Cred ca trebuie organizate cat mai curand alegerile legale pentru noul comitet de conducere!
Cred ca la sedinta de alegeri va trebui sa se prezinte un raport detailat in legatura cu activitatea comitetului ales pentru perioada 2004 – 2008 in care sa se prezinte detaliat si situatia financiara (incasari din cotizari si donatii, chiar si cele anonime, cheltuieli, administrararea lor legala, etc), masuri pentru a se asigura aparitia cel putin bianuala a revistei „Izvoare”, (revista asociatiei), cel putin o pagina literara in revistele tiparite din Israel, numai pentru membri A.S.I.L.R., lista membrilor asociatiei si cartile publicate de fiecare membru, respectarea statutului legat de acordarea dreptului de a fi membru in A.S.I.L.R. si U.S. din Romania asa cum s-a prevazut in acordul incheiat la Neptun, 1996
Il pretuiesc pe poetul Shaul Carmel dar are prea multe atributii, cum ar fi acela de a stringe si cotizatia!
Cordial,
Bianca Marcovici – O fosta membra in Conducere A.S.I.L.R
10. Minimum pe septembrie 2009
======================
Din sumar:
– Rosh Hashama – . Istoricul Carol Iancu a gasit un document despre un locotenente roman arestat pentru ca
transporta clandestine bani destinati deportatilor evrei din Transnistria – Secretul esecului – Dudu Topaz – Bursa personalitatilor din trib. In urcare: Nina Cassian, poeta (SUA): faptul ca emisunea Dagens Diki (poemul zilei) a radiodifuziunii suedeze a desemnat-o poetul lumii, in semn de pretuire pentru versurile sale publicate la Stockholm, constituie o dovada in plus ca binecunoscuta (si discutata ) autoare se imppune si pe z ice trece pe taram international. In scadere: Carol Friedman, presedintele Comunitatii Evreiesti din Constanta: viteza cu care s-a repezit intru apararea primarului Radu Mazare (dupa povestea cu fotografia!) afirmand ca ca acesta este o persoana simpatico, inteligenta si eminamente pozitiva, a facut o impresie proasta in radurile micii comunitati de pe malul Marii Negre – Jean Steiger: Regele Mihai si Claudia Lobelsohn – Locul lui Antonescu in istorie – Concert Stradivarius in statia de metro – Radu Hervian – corespondenta din New York : Un Rosh Hashana in 1654 – Ion Mihaileanu: Restaurantul umorului: Presedintele Societatii Aiuritilor – dn umorul lui Pierre Dac (A-ti aminti de ceva e cel mai bun mijloc de a nu uita; Femeie de menaj, pioasa, cauta un post cauta un post intr-o institute religioasa pentru a privi cum se face curatenie cu ajutorul Sfantului Duh …; A gandi bine inainte de a vorbi nu inseamna a spune intotdeauna cea ce gandim) – Dictionar Neconventional al Scriitorilor Evrei de Limba Romana (litera J – Juster Mariana), Posta Dictonarului – Iosef Eugen Camous: Trilogia prvocarii – Un experiment poetic (Cartile pereche ale lui Shaul Carmel si Adi Cristi) – Prezentari de carti (“Printesa din Hurduf de dr. Iulius Iancu – cronica de Geta Berghoff; “Espresso dublu la Ierusalim” d Bianca Marcovici , cronica de Boris Marian; Razboiul timpurilor – declin occidental si asediu Islamic, de Traian Ungureanu, cronica d G. S.; “The Remains of Julia May’s Dream” de Mariana Zavati, cronica de Gina Sebastian Alcalay – A. Velureanu-Gal: Rami Baruch in duel cu critica de teatru – Pescuitorul de perle; Fata purta doua pancarte pe care era scris: Mirel Hanganu a incercat sa ma violeze! – povestire de Petre Cioclu – Ziua cand baietii aruncau cu scaieti in trecatori – povestire de Mariana Juster – Romania: Vara lui Mazare – Cazul Sabyc – Ne place, nu ne place (Nu ne place ca … – Nati Meir este evreu) – Se zvoneste ca… (… d-na Andreea Pastarnac, fost consilier cultural la Ambasada romana din Israel, in present ambasadoare a Romaniei in Cipru, a primit perin Interflora, la spitalul unde a fost internata din cauza de “grip A”, un mare buchet de flori din partea catorva prieteni de la Tel Aviv , insotit de cele mai bune urari de sanatate) – Doi ani fara Schechter – Etc…etc… – Dreptul la replica (semneaza Andrei Fischof , Riri Sylvi Manor, dr. Shlomo Leibovici Lais) – Nu exista nici o librarie romaneasca in Israel: Aici gasesti o multime de produse bune (si mult cerute) de la tuica de Valeni la branza telemea, toba si babic, dar, daca vrei ultimul roman al lui Mir cea Cartarescu, trebuie sa-ti pui pofta in cui – Dreptui la replica: Un raspuns de la Rabinul Eliahu Caufman – – Rodica Weinberg – paginile de jocuri
(fragment)
Uli Friedberg – Valureanu,
uli@netv http://www.isro-press.net
Adrian Pasculescu [adrianp@
Epigrame 05.09.09
Tomy Sigler
Date statistice
O statisticǎ ne-nvaţǎ
Cǎ de când erau ei mici,
„Bǎrbaţii, cam un an din viaţǎ
Se holbeazǎ,….la gagici”!
Sfaturi bune
Bǎtrânii dau sfaturi bune
(Când îmbracǎ haine grele).
Pe faptul ca nu mai pot
Sǎ comitǎ,…. fapte rele…
Crima
Crima-i mama rǎutǎţii,
Nu se abate din senin.
E oglinda societǎţii
În care,…. ne bǎlǎcim!
Nu lua viaţa în serios
Nu lua viaţa în serios
Îmi permit sǎ-ţi dau povaţǎ.
Încǎ nimeni nu sa-ntors
Sau scǎpat,… din ea cu viaţǎ!
Don΄ t take life so seriously
That΄s for sure I would admit.
Since no person ever really
Escapes, …… alive from it!
Cutia cu surprize şi un fel de zid al Plângerii
„Pereţii unui cabinet medical – scrie Francisca Stoleru într-un Epilog la volumul de confesiuni Cuibul de viespi – închid între ei o cutie a surprizelor. Trupurile ies din învelişul hainelor, sufletele apar din găoacea lor protectoare de sfială şi discreţie, dezvăluindu-se într-un neaşteptat amestec de adevăruri tăinuite.Oameni… destine. Trupuri… suflete.În cariera mea am avut norocul să cunosc sute şi sute de oameni, fiecare un tip special, în felul lui, fiecare având un bagaj de amintiri vesele sau triste, fiecare trăind în prezent, dar purtând cicatricele şi izbânzile trecutului – şi care îi influenţau viaţa pe tot parcursul ei. Nu poţi trata trupul unui om fără a te apropia de sufletul lui. Cabinetul unui medic este un fel de zid al Plângerii. De multe ori, cheia succesului unui tratament medical este arta de a-l face pe om să înţeleagă că există o ureche să-l asculte şi un umăr pe care să se sprijine. Un zâmbet face câteodată minuni. Iar eu, nefiind decât un om, m-am înveselit la bucuriile lor, m-am amuzat, în sinea mea, de ciudăţeniile lor şi am lăcrimat la durerile lor”. Cabinetul medical, unde se dezvăluie oameni-destine şi trupuri-suflete este, pentru Francisca Stoleru, topos-ul vieţii şi literaturii sale, cuprinse în Cuibul de viespi (2001) şi Vioara cu arcuş fermecat (2002), volume reunite acum sub titlul Povestiri de adormit părinţii ( Editura 24:Ore, 2009); de aici plecă şi aici se întorc omeni, evenimente, vieţi împlinite sau destine frânte – o întreagă istorie punând împreună, prin poveste şi, deopotrivă, prin structura interioară a omenescului , două spaţii geografice care par nu doar foarte departe unul de celălalt, dar şi fără posibilitatea de a le asemăna: Stânceni, „satul uitat de Dumnezeu în Nordul Moldovei” din Cuibul de viespi şi „micul târg moldovean” din Vioara cu arcuş fermecat se regăsesc în Haifa, „oraşul plin de farmec care alunecă în cascade însorite pe povârnişurile muntelui Carmel, spre Mediterana”, reunite în cutia cu surprize şi la zidul Plângerii din cabinetul medicului de familie Francisca Stoleru.
Cuibul de viespi ( care e numele unei prăjituri) şi Vioara cu arcuş fermecat îşi asumă un material autobiografic, o viaţă de om, aşa cum a fost, cu vorba lui Nicolae Iorga; pe calea spre sufletul pacienţilor, medicul îşi (re)descoperă propria sa fiinţă lăuntrică. Spre deosebire însă de alte scrieri autobiografice, unde, de obicei, se vede personajul-narator în identificarea sa mai mult sau mai puţin transparentă cu numele autorului de pe copertă, în cărţile Franciscăi Stoleru se vădesc, mai ales, personajele de contact, povestea, portretul şi profilul lor uman; aici, autorul e vehiculul prin care se transmit cititorului întâmplări trăite şi persoane cunoscute la Stânceni, Iacobeni, Haifa, în micul târg moldovean şi în Salonic, Granada, Praga, Rusia, America Latină, Africa de Sud, în lumea largă: „Acum a sosit momentul să vă povestesc despre doamna M.”; sau: „În scurta relatare care urmează, am hotărât să nu comunic numele eroului principal. Vă daţi seama că în povestirile mele, care toate pornesc de la întâmplări trăite şi de la persoane pe care le-am cunoscut, secretul profesional şi discreţia firească m-au determinat să schimb atât numele, cât şi locurile, ba uneori chiar şi unele amănunte prea… trădătoare”, spune Francisca Stoleru în memoriile sale: se află aici atât pactul verosimilităţii pe care se bazează asemenea cărţi, cât şi distanţa necesară între intimitatea autorului şi spaţiul public al lecturii: nu avem de-a face, desigur, cu un jurnal intim, ci cu o autobiografie care adună confesiunile unui autor atras mai ales de formula literară a memoriilor. Trei sunt elementele cu repere vizibile în intimitatea autorului: datarea exactă naraţiunii – 30 octombrie 1960, când, la 23 de ani, îşi începe cariera de medic în satul Stânceni din nordul Moldovei, poate lângă Dorohoiul natal, şi anul 1971, când descinde, de pe vapor, pe Pământul Făgăduinţei, pentru a-şi continua misiunea dată de Hipocrat -, identificarea prin destin cu un personaj din ficţiunea unui serial de televiziune, doctoriţa Quinn, care practică medicina printre săracii şi indienii din Vestul Sălbatic al Americii („Într-o după amiază, cuibărită în fotoliul meu confortabil, priveam la televizor un serial care odată pe săptămână, cu punctualitate, relatează peripeţiile unei tinere doctoriţe ajunse să practice medicina în Vestul Sălbatic al Americii, cu peste un veac în urmă. Nu numai îngrijirea conştiincioasă a bolnavilor, ci şi apărarea săracilor şi indienilor, precum şi lupta cu ignoranţa şi reaua voinţă a multora o preocupau pe simpatica doctoriţă Quinn”; reperul rămâne pentru că , iată, cândva, la Stânceni, rezolvând un caz medical, se întreabă „Într-un caz ca acesta, cum ar fi procedat doctoriţa Quinn?”) şi , în sfârşit, perceperea peisajului ca stare de suflet, în felul romanticilor:” 30 octombrie una mie nouă sute şaizeci.Uuuuu! Cu un şuierat prelung trenul părăseşte gara – mică jucărie rătăcită în mijlocul câmpului. Prin fereastra vagonului, soţul meu, Moni, îşi agită încurajator braţele, până ce dispare la o cotitură. Cu gesturi dibace, şeful gării îşi face steguleţul sul, apoi întră grăbit în biroul lui, la adăpost de vânt şi frig.
Pe peron rămâne doar o siluetă stingheră, străină peisajului – acum pustiu – eu.
Plouă. Stropi mari cad necontenit, îmi scaldă părul şi gâtul, se amestecă pe obrajii mei, cu lacrimile pe care nu le pot reţine. Cerul plânge odată cu mine, îmi trece prin minte, picăturile de sus nu vor, cu nici un chip, să mă lase să uit cât sunt de singură”: astfel se deschid viaţa şi cartea medicului Francisca Stoleru, ale oamenilor-destine şi trupurilor-suflete din Stânceni şi Haifa.
Interesul prozei autobiografice a Franciscăi Stoleru nu constă, aşadar, în fluxul dezvăluirii intimităţii, ca în jurnalul intim, ci în reconstituirea epocii şi în povestea oamenilor care au trăit-o; din această perspectivă, Cuibul de viespi şi Vioara cu arcuş fermecat au şi valoarea unor documente ale memoriei colective. Iată, mai întâi, satul uitat de Dumnezeu în nordul Moldovei, al cărui nume contează mai puţin – Stânceni, Iacobeni, poate – pentru că el reprezintă mediile rurale în România anilor ’60: „A venit iarna. În nordul Moldovei, iernile sunt aspre. De câteva săptămâni, satul este învelit cu o pătură groasă, albă, sub greutatea căreia căsuţele parcă s-au gârbovit. Mantia amplă a zăpezii acoperă, cu falduri largi, ramurile golaşe ale copacilor şi gardurile scunde, iar bradul verde, străjer neobosit al curţii Dispensarului, s-a împodobit şi el cu un halat imaculat de medic. Gerul desenează flori de gheaţă pe geamuri, din streşini atârnă ţurţuri lungi ca nişte suliţe. De dimineaţă a răsărit soarele – un soare cu dinţi – care nu încălzeşte, dar aprinde în zăpadă, mii de diamante sclipind în lumina crudă (…)Vizităm case în care ştim că se află copii sub vârsta de un an. Intrăm în odăiţe supraîncălzite în care iernează toată familia, laolaltă cu pisica, cu vreo două-trei găini şi uneori şi câte o capră costelivă (…) La unul din pereţii camerei este o plită mare, în care duduie focul; în continuare – cuptorul, a cărui portiţă deschisă lasă să treacă valuri de căldură, În spatele acestuia, o nişă încăpătoare e încălzită, la rândul ei, de zidul cuptorului (…)Ne îndreptăm spre marginea satului, pe uliţa care urcă spre bordeiele ţiganilor. Acolo e problema noastră cea mare, cea mai dureroasă, locul cu cea mai ridicată mortalitate infantilă. La cel dintâi bordei care ne iese în cale, îngropat sub nea, un firicel de fum se înalţă tremurător din horn. Vizibilă e numai pata întunecată a uşii, de scânduri negeluite, la care ciocănim. Aici locuieşte Romica, care-şi creşte singură gloata de copii (…)Coborâm pe o scară şubredă, vreo cinci, poate şase trepte sub pământ. Ferestre nu se zăresc, de fapt este una singură, lângă uşă, chiar sub acoperiş, dar acum e astupată de flori groase de gheaţă. De-a lungul pereţilor sunt înşirate laviţe de lemn acoperite cu paie şi nişte pături soioase.
Într-un colţ – o masă de lemn. Scaune nu-s. În mijlocul încăperii – un fel de sobă primitivă din cărămizi, cu o plită de fier, pe care fierbe molcom o oală mare, acoperită. Fumul iese printr-un coş improvizat, al cărui burlan traversează o gaură spartă în acoperiş. Pe laviţe, pe duşumea, o liotă de copii în zdrenţe se zbenguie zgomotoasă. Să tot fie şapte, ori opt, că nu stau locului să-i numeri. Cel mai răsărit nu are mai mult de zece ani. O fetiţă slabă leagănă în braţe un prunc”.
Sărăcia lucie, bordeiele cu o singură odăiţă supraîncălzită în timpul iernii, mortalitatea infantilă, copiii care nu merg la şcoală pentru că nu au ce încălţa, ignoranţa, lipsa ştiinţei de carte şi a unei minime educaţii sanitare, felul tragi-comic al „plăţii serviciilor”( extracţia unui dinte, la „dom’ Pavel”, oficiantul sanitar, costă câteva ouă sau un pui de găină ori o oală cu smântână) dar şi prezenţa “exotică” a unui Don Juan prin partea locului, istorii de gelozie şi violenţă, culesul viilor şi al holdelor sunt ale tuturor satelor româneşti din epocă: o lume complexă, repetând, la scară, lumea mare a satelor din “lagărul socialist”, descrisă de Francisca Stoleru fără a face vreo concesie „atmosferei pastorale”. O regulă a prozei realiste spune:”oameni caracteristici, în împrejurări caracteristice”. Asemenea satului e ţăranul de acolo: „Duminică de secerar. Vara în toi strânge cu braţe de zăpuşeală Stâncenii, holdele care se pierd în zare şi toată Moldova. Soarele răsare devreme şi stăruie îndelung pe bolta cerului, ca o căruţă cu paie în flăcări răsturnată în drum. Dar, oricâte ceasuri ar avea ziua în această lună de august, ţăranul nu pridideşte cu muncile câmpului. Odată cu întunericul, se întoarce acasă, năduşit, cu şalele frânte, îşi aruncă secera în tindă şi se trânteşte şi el în aşternut, pentru o noapte scurtă, înăbuşitoare. Duminica însă e sfântă. Dimineaţa se duce la slujbă, apoi la cârciumă. Biserica, cârciuma şi căminul cultural se află toate în jurul piaţetei din mijlocul satului. După ce popa rosteşte pe nas ultimul ”Amin”, grăbit să încuie uşile casei Domnului, e lesne să faci cei câţiva paşi prin praful acestei agora rurale, până la templul lui Bachus – cu sticlele de ţuică pe rafturi, înşirate ca soldaţii, şi covrigii spânzuraţi de o sfoară, deasupra tejghelei. Oamenii stau la taifas şi sorb harnici din ţoiuri, sucul de prună care încălzeşte pântecul şi se suie la cap. Mai târziu, cei care poftesc, dacă îi mai ţin picioarele, intră la căminul cultural, la un film – mereu altul, mereu acelaşi – în care, colhoznicii marii noastre prietene de la răsărit, trăitori în bucurie şi belşug, chiuie voioşi din vârful carelor pline de roade. „Aidoma ca pe la noi” – îndrăznesc unii mucaliţi în bezna sălii”.
În profilul existenţei ţăranului se pot recunoaşte toate portretele naraţiunii din Cuibul de viespi: şeful de post Hăpăianu, povestea tristă a primului pacient ( o fetiţă adusă prea târziu la medic de părinţii ignoranţi), dar şi aceea plină de speranţă a „naşterii unui om”, viaţa aspră a oamenilor – toate acestea amintesc de „bordeienii” lui Mihail Sadoveanu pentru că, se ştie, satul românesc a rămas încremenit în starea sa derizorie, vreme de aproape un secol. Iar oamenii sunt asemenea locului: trăiesc după filosofia lui „capul plecat sabia nu-l taie”, existenţa lor conturând o tipologie interesantă, azi, aparent, pierdută, cu mentalităţi, însă, foarte rezistente la orice schimbare: nimic nu e nou în satul românesc al Franciscăi Stoleru, faţă de cel al lui Sadoveanu, de la sfârşitul şi începutul secolului XX.
Partea a doua a volumului Cuibul de viespi evocă anii primelor contacte cu noua realitate şi, desigur, cu noul cabinet al medicului de la Haifa, în Israel; autoarea scrie, cu umor, despre „aventura” învăţării limbii ebraice şi despre avatarurile „integrării”, în complicitate cu cititorul, fapt obişnuit în astfel de scrieri („Dar, contez pe discreţia dumneavoastră şi vă mărturisesc un secret: banii de băcănie şi sarmalele din farfurie, tot pe româneşte îi număr”). Cazurile medicului sunt acum altele: ipohondria, Sida, încercări de sinucidere. Şi oamenii se schimbă, bineînţeles: ţăranii din Stânceni sunt acum oameni din toată lumea, veniţi pe Pământul Făgăduinţei ( Pola din Polonia, Flora din Cernăuţi, ruşi din Novosibirsk etc.): povestea şi portretul rămân pentru că lumea, cu oamenii ei atât de diverşi, se adună în cutia cu surprize şi la zidul Plângerii din cabinetul medicului de familie.
Naraţiunile din Vioara cu arcuş fermecat îşi extrag substanţa din acelaşi material autobiografic: texte precum Răpirea din serai, Colivia de aur, Povestea unei feţe de masă, Rusoaica, Un Gavroche autohton, O întâmplare ciudată, Enigma, Parfum de tei, Talismanul, Şiragul de chihlimbar, Concert pentru vioară şi arcuş fermecat spun eterna poveste a pribegiei, a „evreului rătăcitor” (autoarea însăşi provine dintr-o familie de evrei polonezi veniţi în nordul Moldovei la 1895 ), evocă pe Frida şi Berti ( bunicii din partea tatălui) pe Saly şi Hary ( bunicii din partea mamei), povestesc despre una din dramele exilului („mi-au furat amintirile!”, exclamă plin de amărăciune personajul – narator când constată lipsa din bagaje a unei feţe de masă, relicvă a unei alte vieţi) ori despre amintirea primei vacanţe de şcolar sau despre „parfumul de tei” al Iaşilor din „iunie 2…”. Personajul şi povestea sa sunt protagoniştii Jurnalului neconvenţional de călătorie. Jurnalul Franciscăi Stoleru e „neconvenţional” pentru că nu peisajul ori starea „turistului” interesează, ci poveştile cu Mordo Serioti din Salonic, bătrâna Mercedes din Granada, Dana şi Eran la Praga, Miguel din Ţara de Foc, Mirela, Lucian şi Alice din Argentina, Adina şi Yuval în Brazilia, Mona şi Paul în Caraibe sau cu zuluşii din Africa de Sud.
Căutând oamenii şi povestea lor, oriunde în lume, Francisca Stoleru se caută, în fapt, pe sine întrucât, iată, structura fiinţei interioare constituie ţinta şi marca specială ale acestei admirabile proze autobiografice.
Ioan Holban
pripit de la romaniciera Francisca Stoleru
Haifa
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 