(1)
Prin anul 1992, printr-un concurs de împrejurări, am făcut cunoştinţă cu poetul Otto Starck. Rezultatul a fost că după aceea am purtat discuţii lungi telefonice aproape săptămânal. Pe atunci eu eram înscrisă la un curs de meditaţie yoga şi citeam cărţi despre diverse concepţii filozofice indiene, chineze, japoneze. Pe Starck îl amuza teribil cursul meu de meditaţie, care îi prilejuia diverse comentarii ironice. “Ce fel de curs e acela care n-are bibliografie?” – obişnuia el să comenteze cu neîncredere. “Cum poţi să-ţi pierzi timpul cu asemenea prostii, când ar trebui să-ţi completezi neapărat nişte goluri uriaşe de cultură în ceea ce priveşte filozofia greacă cel puţin. Dacă n-ai citit în mod serios filozofie presocratică, n-ai nici măcar înţelegerea elementară a ceea ce înseamnă filozofie.”
Eu l-am ascultat cu respect, m-am dus la bibliotecă şi am căutat cărţi de filozofie presocratică (într-adevăr o întreagă lume fascinantă, din care am descoperit atunci doar o parte infimă) dar n-am renunţat la cursul de meditaţie yoga, pe care l-am apreciat deosebit de mult. Îmi amintesc cum în toiul unei discuţii, i-am povestit o “pildă” japoneză pe care tocmai o citisem. Era vorba acolo despre un student care vine la un dascăl renumit ca să-şi completeze studiile. Întrebat fiind ce învăţase până atunci, studentul se laudă cu bogăţia cunoştinţelor acumulate şi cu numărul mare de înţelepţi cărora le-a fost discipol. Atunci dascălul i-a oferit o ceaşcă şi a vărsat în ea ceai, continuând să toarne chiar şi după ce s-a umplut ceaşca. Evident ceaiul a curs pe jos, studentul a cerut explicaţii şi a primit acest răspuns metaforic: “Într-o ceaşcă plină nu se mai poate adăuga nimic. Într-o minte plină nu mai e loc pentru o concepţie nouă. Trebuie să-ţi goleşti mintea de idei vechi, dacă vrei să torni în ea ceva cu adevărat nou.”
Dl Starck a spus că aşa o prostie de mult n-a mai auzit.
Eu am fost de acord că e absurd să vrei să ştergi din minte chiar tot ce ai acumulat, doar ca să poţi primi ceva nou. Dar am spus că totuşi din când în când, la diverse vârste, îmi place să-mi revizuiesc concepţiile vechi şi să-mi scot din minte câteva prejudecăţi sau idei fixe, pentru a face loc unor concepte noi. De pildă, dacă m-aş crampona de ideea că orice curs trebuie să aibă bibliografie, n-aş putea să-mi îmbogăţesc viaţa cu experienţa meditaţiei yoghinice, care e menită să dezvolte mai mult intuiţia decât raţiunea, deci e un curs care trebuie trăit, nu citit.
Dl Starck a spus atunci ceva foarte frumos, care pe mine m-a emoţionat mult şi n-am mai uitat niciodată. A spus că el ar avea o altă versiune a metaforei ceştii de ceai: Să-ţi umpli ceaşca inimii până la refuz, apoi să te străduieşti o viaţă întreagă să limpezeşti conţinutul, să-l aduci la un asemenea grad de puritate încât întreaga lume să se reflecte în oglinda ceştii tale.
I-am sugerat dlui Starck să scrie o poezie folosind această metaforă splendidă. Dar a spus că imaginea nu e originală; a folosit-o poetul persan Rumi într-unul din poemele lui celebre.
Recent, am primit prin poştă un mic tezaur: un pachet cu toate traducerile dlui Starck din poezia persană medievală. În fragmentele din “Poemul spiritual” de Djalal-ud-Din Rumi, am găsit într-adevăr metafora cu pricina, dar expusă într-un context foarte diferit. Poemul persan se numeşte “Zugravii din Rîm şi cei din China”. Titlul e acompaniat de o notă de subsol: “Parabolă a purificării oglinzii inimii de tot ce reprezintă individualitate, pentru a putea reflecta cu adevărat Realitatea absolută.” Această parabolă se referă la o întrecere între două echipe de zugravi. În vreme ce zugravii din China au pictat cu mare meşteşug un perete, zugravii din Rîm (Imperiul Roman) au lustruit peretele opus într-atât, încât l-au transformat într-o oglindă. Sultanul care arbitra concursul a admirat întâi arta zugravilor chinezi, apoi a tras perdeaua care despărţea cele două echipe şi a privit reflectarea în oglindă a peretelui chinez. Oglinda i s-a părut mai fascinantă decât peretele zugrăvit, fiindcă în oglindă se putea răsfrânge realitatea întreagă în toată dinamica dezvoltării ei. În încheiere, poetul persan spune:
“Rîmlenii sunt sufiţii, ce ştim că nu au parte
de-adîncă-nvăţătură şi nici de multă carte.
Ei inima încearcă s-o cureţe deplin
de ură, lăcomie şi de-orice gînd meschin.
A inimii oglindă în marea-i puritate
e gata s-oglindească imaginile toate.
Iar infinita formă informă-a Celui tainic
e-n inimă-oglindită în chip deplin şi trainic.”
(2)
Pentru mine, lectura poemelor lui Djalal-ud-Din Rumi a avut ca efect, printre altele, şi dezlegarea înţelesului celei mai enigmatice dedicaţii pe care am primit-o vreodată pe o carte. Iată despre ce e vorba.
În 1993, am primit de la dl Starck prima ediţie a catrenelor lui Omar Khayyam pe care tocmai le publicase într-un volum bilingv, având pe prima pagină o dedicaţie care m-a nedumerit. Poetul, care tocmai lucra atunci la traducerea unor parabole din “Poemul spiritual” al lui Rumi, mi-a inclus în dedicaţie 8 versuri inedite din manuscrisul în curs de pregătire. Versurile se referă la “miraculoasa vietate cântată de Rumi” care, potrivit autorului dedicaţiei, ar avea afinităţi cu una dintre poeziile mele. Dar, ca să-mi dau seama despre ce e vorba, trebuia să cunosc contextul în care se încadrau cele 8 versuri. Au trecut 23 de ani de atunci, dl Starck nu mai e în lumea asta, iar eu abia acum am înţeles cu inima strânsă sensul acelei dedicaţii, citind în întregime parabola “Leul şi Iepurele” de Rumi. Surpriza a fost chiar dublă, fiindcă fragmentul respectiv arată foarte diferit în versiunea definitivă. Am înţeles că sunt păstrătoarea unei versiuni inedite a celor 8 versuri, mărturie a sârguinţei cu care Otto Starck îşi cizela traducerile, lustruind ani întregi forma de expresie, migălind chiar şi cele mai mici detalii. Îmi dau seama abia acum, că pentru Otto Starck traducerea versurilor scrise de poeţii lui preferaţi însemna transformarea propriului suflet într-o oglindă cât mai pură a personalităţii poeţilor traduşi, dând viaţă şi sens parabolei despre zugravii romani (la care m-am referit mai sus).
Dar să revin la parabola “Leul şi Iepurele”. Prin agerimea minţii sale, Iepurele lui Rumi reuşeşte să atragă Leul într-o capcană, apoi se întoarce în valea lui natală ca un învingător şi un erou. Cele 8 versuri din dedicaţia care mi-a fost oferită se referă la momentul euforic în care Iepurele se bucură că a scăpat cu viaţă şi că toate animalele lipsite de apărare din vale au scăpat definitiv de un duşman periculos. Iată versurile dedicaţiei din 1993:
“Scăpând din mâna morţii, putând să-şi vadă neamul,
ea dănţuia în aer ca frunza şi ca ramul,
care-au lăsat în urmă-nchisoarea lor: pământul,
şi-au devenit pe dată tovarăşe cu vîntul,
precum acele duhuri din apă şi din glie,
ce-n clipa care scapă tresaltă-n bucurie
şi-n aerul iubirii divine-ncep o horă,
asemeni lunii pline ce le devine soră.”
[Pronumele “ea” din versul al doilea se referă la “miraculoasa vietate”, adică la Iepure.]
Iată acum acelaşi fragment în versiunea definitivă, aşa cum apare în volumul “3 parabole din Masnavi-e Manavi (Poemul Spiritual) de Djalal-ud-Din Rumi”, publicat în anul 2000:
Scăpat din mâna morţii, bătea din mîini acum,
şi dănţuia în aer, ca frunzele din drum,
ce dintr-o pămînteană-nchisoare-abia scăpate,
spre cer îsi nalţă fruntea, de vînt îmbrăţişate,
precum acele duhuri din apă şi ţărînă,
care scăpînd de-acestea, se prind apoi de mînă,
şi dănţuie-n văzduhul purei Iubiri divine,
şi-ajung desăvîrşite, asemeni lunii pline.”
Motivul pentru care dl Starck mi-a scris acea dedicaţie a fost asociaţia mentală pe care a făcut-o între Iepurele lui Rumi şi un personaj oarecum similar din poezia mea “Iepure în lan”. Autorul dedicaţiei cunoştea această poezie din volumul “Vocile metamorfozelor” publicat în 1980. (Mai târziu, eu am republicat-o într-o versiune îmbunătăţită în volumul “Jurnalul fericirii” din 1999.) Iepurele meu, fugind de fiarele sălbatice dintr-o pădure de munte şi ajungând într-un lan de secară de la câmpie, meditează nostalgic la condiţia lui de emigrant. El spune:
“Nu e şi fuga tot o moarte ca şi sfâşierea?
Acum eu chiar de m-aş întoarce
n-aş putea fi acelaşi
aş fi un iepure de munte cu dor de câmp
un iepure prin care a trecut dogoritor secara”
Din perspectiva de azi, eu percep cei doi iepuri ca într-un fel de roman animalier, în care protagoniştii dialoghează dincolo de timp. Iepurele lui Rumi (sec. 13), personaj dinamic şi curajos, îi transmite un mesaj grav iepurelui meu introvertit, înclinat spre meditaţie abstractă. Mesajul interpretat de mine ar fi cam aşa: “Priveşte-ţi spaimele în faţă şi luptă-te cu ele, bizuindu-te pe propria ta intuiţie şi pe raţiune.”
Îi mulţumesc dlui Lucian-Zeev Herşcovici pentru că a făcut să-mi parvină toate traducerile dlui Starck, prilejuindu-mi astfel o experienţă livrescă de neuitat.
Luiza Carol
sursa REV. BABEL
„Moartea citeşte ziarul”
Probabil că românii sunt poluaţi de evenimentele politice!Dacă PSD vrea
să schimbe mentalitatea din România,- zice poetul Mircea Dinescu sa-i lăsăm, că doar nu mergem după zvonuri. „Eu vreau să vină Ministrul Culturii cineva care să iubească scriitorii şi artiştii”-spune poetul într-un interviu televizat pe postul TVR. Poetul de atunci care a apărut la televiziune acum 25 de ani tot cu acelaşi şarm (acum însă e puţin incoerent adunându-şi cuvintele şi gesticulând) după căderea lui Ceauşescu! A rămas un simbol unicat al Revoluţiei din anul 1989. „Femeile dacă nasc au o putere mult mai mare decât un bărbat”! -asta zice despre premierul propus Sevil (de religie musulmană) ca reacţie a faptului că se spune că”Liviu Dragnea şi-a pus o servitoare”!? Mai bine zis o marionetă pe care poate s-o manipuleze. Cum să se bucure poporul român de” rotunjimile ei”-spune marele poet! Umorul său e inegalabil!
Dar putem să-l urmărim şi gătind bucate inventate de el, poetic la TVR!
Cam aşa gătesc şi eu. Niciodată nu-mi iese ceva cu acelaşi gust!
Poetul îşi pune în valoare -mai ales- poezia:
„Treziţi de pleoscăitul vreunei sticle
ZVÂRITE DE-UN BEŢIV CERTAT CU FLUVIUL
SAU DE SIRENA FABRICII DE ZAHĂR
TE-NTORCI TĂCUT ÎN CAMERA TA STRÂMTĂ
ŞI ÎNCERCI SĂ-NJGHEBI UN LUCRU DE NIMIC
SĂ ÎNCLEIEZI O RAMĂ DE TABLOU”
Din UŞA-Moartea citeşte ziarul 1990!
„Vom avea ieşiri în stradă pentru CULTURĂ”- continuă poetul să zică referindu-se la anul viitor, 2017
Să sperăm în cimentarea unor relaţii solide cu Israelul!
Dar noi ce facem, unde să mai ieşim, ce speranţe mai pot fi când
următoarea generaţie de vorbitori de limbă română nu mai există în Israel!? Resemnarea şi poate bucuria pentru momentele preţioase alături de nepoţii- sabri pot constitui singura cale de a le povesti despre rădăcinile noastre! Caţavencii sunt pe baricade. Se „exclud” oameni doar pentru că îşi exprimă o părere în partide!”Cadavre politice” cred că se va numi noul său volum de poezie!
„Cuminţenia pământului” a lui Brâncuşi e semnul nou al recunoştinţei! Să fim cuminţi că lucrurile se vor aranja.SAVLANUT!”Nu vom avea terorism în România, naţionaliştii nu vor avea spor”-zice poetul!
LA MULŢI ANI, 2017
POETA BIANCA MARCOVICI
23-12-2017 SURSA GAZETA ROMANEASCA, JOI 29-12-2016
După nenorocirea care s-a abătut asupra Haifei nu speram să mai văd concertul aniversal al formaţiei” Lord Of the Dance” la „Sala Sporturilor”, exact acolo de unde s-au transmis ştirile îngrozitoare că piromanii arabi au pus şi acolo foc iar vânturile puternice au împrăştiat focul tocmai în cartierul „Romema şi împrejurimi”! Cert e că priveliştea verde pe care o vedeam de la geamul sorei mele e evident schimbată în scrum şi filigrane de copaci. Iar panica prin care am trecut toţi se aseamănă cu războiul din 2006! Dar să trec să vă descriu acest spectacol uluitor desfăşurat într-un loc nepotrivit. O sală care nu asigură posibilitatea publicului să ajungă la timp la spectacol din cauza lipsei parcărilor din zonă. Chiar dacă am plecat la timp de acasă am stat în dopuri pe drum fără posibilitatea de a găsi vreun loc unde să-mi pun maşina. Am ajuns în ultimul minut ( bilete cumpărate pe internet, trebuia să stai şi la casa de bilete la rând să primeşti alt bilet, coadă foarte mare şi stresantă). După ce am minţit că mă duc la sora mea unde …cică locuiesc mi s-a deschis drumul lateral de către cei care l-au închis, păzitorii poliţişti. Pe muchie de cuţit,” claie peste grămadă” toate maşinile din parcări arătau de sus precum un loc unde sunt casate maşinile.
Specacolul venit din Dublin a fost singura mângăiere. Mi-am tras răsuflarea, împăcată că merită sacrificiul de a ajunge în orice condiţii la această sală, nepregătită să primească spectatori. Perfecţiune şi frumuseţe, muzică şi regia impecabilă, ritm şi costume schimbate de aceeaşi echipă, la fiecare nou scenariu( chiar şi cu roboţi sau momente tradiţionale)
au încununat spectacolul cu aplaze puternice ca la un stadion. Lumea însă intra pe întuneric în sală. Mulţi bătrâni şi copii încercau să ajungă la locurile lor. Sunt convinsă că unii au renunţat să ajungă la spectacol fiind teleghidaţi spre Mercaza HaCarmel unde, nici acolo nu sunt locuri de parcare. Ca inginer constructor aş propune Primăriei să constuiască o parcare supra-etajată chiar lângă Sala Sporturilor- la întretăieri de drumuri- pe vechea parcare- devenită neîncăpătoare. O altă propunere ar fi fost să se fii închiriat „Sala Congreselor” unde deja am văzut un spectacol înainte cu un an. Dar, probabil sala ar fi fost neîncăpătoare pentru admiratorii formaţiei. Am plecat mai devreme de la spectacol pentru că urma încă unul…imediat la ora 20 de Şhabath! Am părăsit locul ca un şofer de curse! Mă întreb şi acum cum au ajuns ceilalţi spectatori la casele lor?
Bianca Marcovici
(C)
PRIVIRI RETROSPECTIVE
Vine un moment de bilanţ, de sfârşit de an în care îţi aduci aminte de momentele bune şi de asemenea de nume de scriitori care ţi-au marcat cariera poetică. Unii dintre ei nu mai sunt în viaţă, aşa că o enumerare fugitivă îi va readuce în amintire, poate şi pentru alţi scriitori: Sebastian Costin cu seninătatea sa optimistă, Al.Clain din Haifa, (cenaclul cu acelaşi nume fondat de Şlomo David la care am activat ani de-a rândul) Şhaul Carmel, poetul care-şi declama poeziile impecabil la Neptun şi pretutindeni. Marius Mircu, reporterul cu cele 1001 de povestiri şi poate şi cărţi, Paul Kidron, revelaţia poetică a kibuţului Ain Carmel. dr. Sergiu Levin, critic dispărut fără urmă…Sanda Peri, redactor al cărţilor mele de debut. Al. Mirodan, scriitorul şi editor care a vrut să-mi dea o pâine ca „ola hadaşa” la revista sa celebră „Minimum”. Carol Isac care m-a ajutat enorm publicându-mă în presă. Liviu Moscovici, scriitor cu inimă de aur….Despre cei vii nu fac nici un bilanţ. Să nu apară confuzii.
Din România, sunt scriitorii generaţiei mele încă pe poziţii de editori sau pur-şi- simplu prieteni:Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon, Ioana Vasilescu, Valeriu Stancu, Dan Iancu, Boris Marian, Ion Cristofor, Nicolae Băciuţ!
Cel mai trist e că mi-a murit colega de bancă, Coca Dănălache – de curând. Nimeni nu poate fi înlocuit în suflet!
Bianca Marcovici
GAZETA ROMANEASCA, ISRAEL, JOI 9 DECEMBRIE
Televiziunea românească serbează 60 de ani de existenţă. Mulţi ani înainte! I-am revăzut pe crainicii români care au fost vedete înainte de 1989 şi după! Ştiu că Sfântul avea concurent la televiziune pe crainicul Florin Brătescu, pe care îl umrăream la emisiunile de ştiri de pe vremea „împuşcatului”. Şi crainicul sportiv Cristian Ţopescu rămâne de neegalat şi acum. Iuliana Tudor cântăreaţă cu voce de aur face şi acum emisiuni foarte bune .Vartan Arlechian iar o voce a celor două ore de televiziune, sau Mihai Tatulici care a vrut să reformeze televiziunea trecută dar nu a reuşit. Horia Brenciu din trecut… i s-a scos un clip dansând în chiloţii săi galbeni; sigur am ratat pe atunci această emisiune.Cristina Bota, Corina Dănilă crainice care merită urmărită şi acum. Carmen Movileanu care mai crede în viitor. Alexandru Mironov scriitorul adus la televiziune oarecum forţat de împrejurări. Mihai Rădulescu, Cătălin Măruţă, BEST OF…! Mircea Radu care a cam dispărut acum plângându-se de şefi. „Genereaţiile TVR”…o emisiune retrosprectivă în care crainicii vechi şi cei noi au reuşit să-şi depene amintirile debutului lor.”Odată în viaţă” echipele TVR s-au unit perpetuând tinereţea şi viitorul. Andreea Marin venită de la televiziunea din Iaşi, (semn moldovean cu care mă mândresc) a prezentat emisiunea cu şarm. Doar gropiţele ei din obraji pot ascunde viaţa ei personală de mare vedetă. Vibraţiile de la distanţă sunt transmise nu numai telepatic. Unii nu-şi pot face meseria…precum Dragoş Pătraşcu care prin ” starea naţiei” aducea la televiziunea actuală o emisiune pe care o regret; nu era numai umor de calitate ci şi o emisiune directă necenzurată despre România.
GAZETA ROMÂNEASCĂ, ISRAEL,15 DECEMBRIE
sursa, gazeta , 1.decembrie. 2016
|
|
 |
||
|
||||
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 