propunere articol: Lucian Zeev Herşcovici
de Lucian Zeev HERȘCOVICI (25-6-2008)
32 vizualizari
(1 voturi, medie: 5.00 din 5)
Poezia sub impactul virtualului, sau virtualul sub impactul poeziei
prof.LUCIAN ZEEV HERŞCOVICI, Ierusalim
Recent am răsfoit un volum de poezii nou, cel de-al 23-lea volum al ei. Volumul este intitulat”Impactul virtualului” şi, în afară de poezii, include cîteva prezentări asupra autoarei, precum şi Bio-Bibliografia acesteia. Trebuie să menţionăm că titlul volumului nu este întîmplător.
Bianca Marcovici este prima poetă israeliană de limbă română care foloseşte Internetul, respectiv tehnologia virtuală modernă pentru a-şi publica şi difuza poeziile. În mod paralel, ea continuă să publice şi volume de versuri pe hîrtie, după sistemul tradiţional.Faptul că poeta este şi ingineră, avînd cunoştinţe, îşi pune amprenta asupra sistemului ei de lucru şi difuzare a operei ei literare. Ea înţelege că virtualul impune un impact asupra poeziei, are o influenţă asupra acesteia Ne-am gîndit să-i parafrazăm ideea, gîndindu-ne că este vorba despre o influenţă dublă, reciprocă, virtualul asupra poeziei, dar şi poezia asupra virtualului. Cel puţin, bine ar fi să fie aşa, reuniunea între poezie, dar şi tehnologie în epoca noastră, realizîndu-se o poezie tehnologică şi o tehnologie cu aspecte poetice-
Bianca Marcovici scrie poezii pe teme iudaice, alături de lirica ei personală. Odată i-am scris un mesaj prin Internet, citindu-l pe Mihai Eminescu.” Bi (l)anca, află că din leagăn/ Domnul este al tău mire/”. Mi-am amintit de o poveste simpatică şi plină de extaz a poetei cu privire la romanul ei cu” Kotel Ha- Maaravi” (Zidul de Apus, sau Zidul Plângerii) din Ierusalim. Probabil că identitatea ei se reuneşte cu acest zid, cu iubirea pentru el. La care adaugă dragostea fizică şi psihologică, autoarea manifestîndu-se ca o femeie îndrăzneaţă, care depăşeşte normele sociale. Bianca Marcovici ” Levana” locuieşte la Haifa, oraşul la care se referă în poeziile ei adeseori. Este Haifa cea frumoasă de pe malul mării şi de pe Muntele Carmel, dar şi Haifa problematică, cu oamenii cu probleme, poluarea, victima celui de-al doilea război din Liban.
Trăieşte, munceşte (lucrează ca ingineră la Societatea de Electricitate), îşi are familia, iubeşte sau suferă decepţii în dragoste, îşi creşte nepoţii deşi se compară ca o femeie tînără.
Haifa care capăta o notă specială, un aspect deosebit în poezia ei ” Am urcat pe Muntele Carmel, pe coclauri pe lângă Universitate/ bineînţeles că e o antenă acolo, e punctul cel mai înalt din Haifa/ jos, undeva în prăpastie/ pădurile sunt arse… arse. De după ultimul incendiu/ nu ştiu dacă a fost pus focul dar,/ tare greu se mai reface pădurea! (Muntele Carmel) La care poeta adaugă visul ei de a renaşte “din cenuşă”, precum şi filosofia ei ” dacă n-ar fi omu’ să ardă să sufoce, să se dea în spectacol, să/ urască, să distrugă, cred că/ pădurea ar reveni la viaţă mult mai repede”
Bianca Marcovici vede şi simte pericolul ecologic pentru Haifa ei dragă ” chimicalele ne întoxică, facem cură de otrăvuri zi şi noapte- deschizi fereastra spre Golful Mediteranian/ se furişează gazul toxic-” ( Haine avertizoare). Cîtă dreptate are poeta să spună acest lucru cu mînie, dar şi cu expresii literare! Ne putem gândi că afirmaţia ei este valabilă oriunde şi oricum în epoca noastră… Deci, Bianca Marcovici este nu numai poetă ingineră, ci şi poetă ecologistă. Mînia ei nu are margini atunci cînd afirmă că, “la noi se moare iute, prea iute”. Totuşi, apare şi gîndirea ei asupra inevitabilei scurgeri a timpului, reflectată asupra propriei ei vieţi, după ce se autocompară cu o orhidee.” Caut mereu ce nu pot să văd/ simt orhideea plăpîndă-albul ei…-azi s-a mai uscat o petală”. Bianca Marcovici trăieşte pe un ” pod Haifa-Iaşi”, desigur virtual. Frica ei este de ” Yiddishe mamme”. Dar dragostea ei pentru peisajele şi oraşele israelienie se reflectă cel mai profund, mai puternic faţă de Ierusalim. Ea are chiar o viziune a Ierusalimului şi a Zidului Plângerii.” Ierusalimul meu, noaptea viselor, divinitate atît/ de aproape, dispre aroganţa spirituală,/ apare grădina noastră în lumină feerică,- revelaţia/ Zidul Plângerii” ( Noaptea la Ierusalim). Vorbind despre Cetatea lui David, poeta merge pînă la identificare acordîndu-i o măreţie de simbol, reunind-o cu dragostea ei umană, spiritulă dar fizică sexuală. Vorbind despre ea însăşi, Bianca afirmă: Vibrez ca o harpă din Cetate lui David/ hrănindu-mă cu adieri de vînt şi cuvinte..// dansul săbiilor parcurge mereu acelaşi cer de foc- un Maghen David lumineză în noapte ca o făclie”(Mă ia cu frig)
Poeziile din volumul “Impactul virtualului” au şi alte teme. Comparaţia între dragostea fizică şi iubirea spirituală.(” cineva îmi cunoaşte sufletu- altcineva trupul…”), apropierea de familia fratelui, aflat în Franţa; dragostea de oraşele Paris, Roma, Barcelona, de istoria lor, de monumentele lor. Poeziile Biancăi Marcovici sunt scrise în formă modernistă, de vers alb… Cu excepţia cazului unor substantive cu totul speciale, primul cuvînt al fiecărui vers este scrisă cu literă mică. Se poate afirma că Bianca Marcovici este o poetă modernistă. Ea citează numele lui Gherasim Luca şi cel a lui Sesto Pals, probabil pentru a arăta cine sunt maiştrii ei, poeţi surealişti de care a fost influenţată.Ea citează şi alţi scriitori români şi israelieni, a căror lectură îi este preferată. ” Adam Simantov/ Cărtărescu sau Amos Oz/ Ana Blandiana, cu repetiţia cuvîntului poem/ la fiecare pas, sau I. Schechter…/ Brateş, Fischof, Mirodan cu al său dcţionar”.
Limbajul Biancăi Marcovici este bogat, reunind cuvinte vechi şi noi. Este un limbaj în care sînt prezente tehnologia reunită cu istoria, şoapte de dragoste romantice reunite cu vulgaritatea şi mînia, expresii arhaice alături de neologisme. Limbajul ei îmbogăţeşte româna contemporană (vreau să sper că poeziile ei sînt cicite şi în România). Este metoda începută de Argezi, de a crea noi frumuseţi din bube, mucegaiuri şi noroi. Poezia Biancăi Marcovici poate fi evental comparată cu cea a altei poete din generaţia noastră, evreică din Tîrgu-Mureş, Marha Iszak. Aceste două poete ale generaţiei noastre au ceva comun între ele prin stil, limbaj, mod de expresie, curaj, protest social şi filozofia a vieţii. Nu ştim dacă ele se
cunosc personal dar parcă aparţin aceluiaşi gen literar.
Pentru a încheia acest articol modest, preferăm să ne referim din nou la ” impactul virtualului”, aşa cum îl vede Bianca Marcovici într-o poezie cu acelaşi titlu:
“Ne-am legat la ochi, / ne-am astupat urechile/ rămînem legaţi/ aşa cum lumea ne leagă/ lumea virtuală.”
Rubrica:MĂRTURII IUDAICE”
Pag.28-29
EXPRESS MAGAZIN”-TEL AVIV
Nr.7, 8 iunie 2008
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 
Au trecut 21 de ani. Prea repede ca să simt ceva în oase, mai mult decât că mă mişc mai greu. Uneori nu-mi pasă de ce şi cum, trec cu vederea sau o iau de la un alt capăt. Noroc că acum am ceva mai mult contact cu ce se întâmplă în Romania. În direct iar o semirevoluţie românească, iar lumea se adună şi vocifereasă împotriva regimului, dar pe alt ton şi cu alte instrumente. L-am ascultat ieri pe actorul tinereţii mele, Sebastian Papaiani rezumând, în direct la postul de televiziune” R ealitatea” cei 21 de ani, doar în câteva clipe. Zicea că lipsesc tehnocraţii în guvern. Cum poate ” un dulgher” să fie pus într-un loc nepotrivit, să ajungă ministru de exemplu sau, în alt loc în guvern, fără să aibă studiile necesare!? Mai târziu l-am văzut pe poetul Mircea Dinescu. Chiar mi-era dor de… boaba lui de piper! Şi el îşi dădea cu părerea de ce se întâmplă în stradă. Nişte imagini ne prezenta cum un poliţist trăgea cu bastonul de cauciuc în capul unui demonstrant, doar de plăcere. Deja era la pământ! Măciuca …cea de toate zilele! Cu asta se rezolvă toate problemele. Violenţa? Sau frica guvernanţilor de a ieşi în stradă să explice, nu la televiziune! O altă constatare pe care o plasează intervievatul, actorul S. Papaiani, după care a recunoscut că nu iese în stradă să nu fie bătut în felul ăsta, de un necunoscut pus să facă ordine. Ni se promite 5% la salarii sau pensii! În plus el urăşte minciuna –zice S. Papaiani contorsionat de propiile cuvinte. “Guvernul minte”, de la o zi la alta, numai să calmeze spiritele. Mi-am amintit de Ceauşescu care ne promitea 100 de lei la pensie, în 1989 numai să dispărem din pieţele publice ale oraşului ca demonstranţi! Mai apoi de mineriada şi bastoanele … Nu s-a înţeles problema oaselor noastre. Cuţitul ne-a ajuns la os ! De la una la alta problema e foarte gravă. Mircea Dinescu mai zice ceva foarte clar: “grecii dacă ies în stradă primesc o pensie de 800 de euro!” Paralela lui e oarecum adevărată. Ca israeliancă m-am întrebat: de ce preţurile sunt atât de mari în Romania anilor 2011 raportate la salarii sau pensii? Ca o simplă vizitatoare eu m-am simţit foarte “săracă “… acasă! Ştiu, nivelul de trai e diferit la noi faţă de România. Dar şi la noi raportul e acelaşi cumpărând o pâine sau cele necesare, lunar. Cheltuielile nu diferă! Mai mult, bugetul nostru presupune şi cheltuielile prevăzute pentru a ne păstra Pacea, de întreţinere a armatei! Taxele noastre sunt incredibile. Nici o ţară din lume nu le-ar putea suporta! Toate mă uimesc atât de mult, încât m-am hotărât să urmăresc doar postul de muzică clasică, Mezzo. Cel puţin, pe acest post ascultând concerte, opere, din marile săli ale lumii mai pot visa! Dirjorii ne pot arăta cum se conduce o lume. Sunt tehnocraţi. Totul presupune studiu, muncă, nelaşitate! Au baghetă în mână nu un baston de cauciuc! Dar şi la noi ne sperie până şi artificiile. Zgomotul pe care îl produc e acelaşi cu sunetul căderii katiuşelor. La Haifa au căzut doar vreo 2000 de katiuşe în 2006. Am alergat printre ele, la serviciu şi la nepoţi. Munca a continuat fără întrerupere. Am fost sacrificaţi. Norocul ne-a surâs!
Acum sunt schimbări în guvern. Dar ce facem cu zăpada!
*
Am lucrat împreună aproape 4 ani. Nu pot să nu-ţi mulţumesc pentru că mi -ai pus computerul în mână, după ce am avut un accident, o Syncopă care mi-a provocat multe probleme după căderea cu capul de asfalt. Inclusiv pierderea echilibrului!
M-ai învăţat atunci ca pe o începătoare cum să scriu cu diactitice…Uitasem cuvinte în limba română şi multe altele!
amintirile când le povesteşti înseamnă că ai trecut peste ele…
br />levana
bianca marcovici
ps. fragmente din articol au apărut saptamâna asta în REVISTA FAMILIEI, TEL AVIV, FEBRUARIE, 2012