Albastru
ce iubire albastră spun
cu palmele mînjite pe pieptul tău.
uneori, cînd te cuprind,
trupul tău de culoare se porneşte a curge cascade mici
cozi de apă pe chipul meu,
ai zice că- s lacrimi, dar ştiu
sînt doar sudoare prin dogoarea zilei.
sub ogive ochiul tău ciob înalt
mă sfîrtecă fîşii fîşii şi aşa
mă- nfăşor brocart în poala Sfinţilor.
ce iubire albastră mă cuprinde,
vopsea întinsă pe un zid.
*
dintr-o dată se face toamnă printre bostani
şi-n tunel cum merg
din toate cotloanele foşnesc cu şoareci de cîmp
şi veveriţe flămînde ce poartă obraz plin de ghindă şi nuci.
din nori uneori castane pocnesc precum ghiulele de fier
cu ecou
păsări tîrzii tresar peste ramuri cu aripi întinse
e întuneric jos şi cald
aş dormi o iarnă făcută colac ca un urs
doar cuvintele se plimbă prin mine şi mă strigă:
hei, ieşi afară copilă!
prin bălţi cerul întins şi aromă de mere
strugurii curg deja prin ulcele.
îmi place toamna să stau la buza tunelului
ştiu cum schimbi pentru mine toate culorile cerului
şi ale pădurii
şi în coarne de cerb îmi trimiţi poame
ape prin brumă
năframe de păianjeni otrăviţi
roşu din ciuperci perfide
pentru gură
pomadă de întins peste un sărut îndepărtat
aşa stau la buza tunelului dichisită
şi dintr-o dată se face toamnă!
fără teamă
de aş fi dansatoare
aş vedea feţele lor lăbărţate şi ochii de fiară
la pîndă cînd merg nonşalantă pe o sfoară
şi mîinile asudate strînse în buzunare
cînd unduiesc năframe în ritm de darbuca şi oud
cînd tremur tutu să împart bezele cu degete elegante
să-mi sîngereze picioarele în poante
cu pene în păr să ţopăi cancanul
să-mi salte mărgelele şi pipa între dinţi
să ţin strîns ca înainte de moarte tangoul
să valsez o poveste toată dantele şi decolteu
de aş fi dansatoare cu tigrii şi lei
contorsionista atîrnată la trapez pe o bară
poate aş sta aşa cu capul gol
cu ochii ficşi spre mîna întinsă fără teamă
şi aruncîndu-mă în gol aş rîde
pînă la Dumnezeu şi înapoi.
a.m.
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 