DE TOAMNĂ

de toamnă

Ca să vă fac puţin să coborâţi pe pamânt, am să vă zic ceva nelegat de magia în sine. O plachetă de poezie editată în Israel, mică şi draguţă, la care ţin enorm , prin ’96, aparută deci, am intitualt-o magia pietrei!
Daca aş face o retrospectivă, ce m-a inspirat atât de mult şi, le-am considerat clipe magice :sunt pietrele… pornind de la piatra de mormânt al tatalui meu care, nu am putut muta-o aici in Israel. (ar fi trebuit cărată de la Iaşi), pâna la Zidul Plângerii şi piatra sfânta din tunelul (minara …în ebraică) de la Ierusalim (pe care am atins-o , reculegere deplină, revelaţie numai pentru acei ce cred in zidul nostru cu adevarat. Piatra cea de 600 tone, dintr-o bucată, centrul pământului, locul în care soarele are raza cea mai scurtă!)
Dupa ce o atingi şi am atins-o, m-am rugat şi am simţit că inspiraţia e o infuzie solară în absenţa soarelui. Zidul Plânge e o realitate. Mai am şi o piatră dintr-o scorbură , luată de la Columnele din Timna, Columnele lui Solomon. Pusă la tâmplă sau la urechi, e ca o scoică, fără să auzi însa vuetul mării. Simţi energia , simţi istoria de milioane de ani, e o piatră de bazalt, parcă încrustată, simţi ceva echivalent cu redarea lucrului pe care îl doreai, ca ultimul lucru pe care vroiai sa-l posezi
şi s-a întimplat!
***
tot o performanţa-i monologul. asta-mi aminteşte şi de Paganinii,solo-
ul său pe coarda sol, capriciul nr…cutare, aşa e şi cu scrisorile
către poetul ideal, care nu e ba e ideal, doar muză, dar toate se opresc însă la un
punct.
***
să visezi să improvizezi.să te ascunzi în cuvinte.să le pisezi în piuliţa de nuci sau pe rişniţa de cafea. să le dai o formă sau, să le simţi ca nisipul strecurandu-se printre degete. să plângi după ele. drama necomunicării. asta
facem toţi:monologam cu alter-ego-ul nostru, divulgând, până la urmă, soarta lumii la nivel de micron, microb fără nici o frustrare inamică, cum mulţi presupun steaua mea galbenă
ca o obsesie a neamului.
taud*(greşeală)

De toamnă. au pârguit doar poamele dulci.
neconstrâns legamânt de toamnă.
flori căzânde.
uscaturi plimbate pe caldarîmuri.
vârsta mea alerga înapoi
să prindă mărul neputred.
nici o competiţie.
întoarcerea se întrerupe semeaţă.

#

Profesorul meu de vioara mi-a zis într-o zi:”meseria se
fură,Bianca”,1% e talentul şi 99% e munca!
L-am întrebat însa, cum e posibil?
Mi-a zis :”te aşezi în primul rând la filarmonică şi, urmareşti marii
violonişti cum cântă. Fără să vrei tu vei pune în practică ce vezi
şi asculţi.”
Nu am lipsit de la nici un concert săptămânal, aproape 13 ani de
zile! Dar, n-am ajuns decât într-o …orchestră.
Cred că, la fel e şi în literatură. Mai toti suntem orchestranţi.Prea
puţini solişti sau virtuoşi. Sunt mulţi profesionişti în literatură
dar, prea puţini solişti care sa reziste pe podium.

2.10.05

OROLOGIUL
toţi avem câte o noapte de regrete
vise reluate privind limbile ceasului
neaţipind nu putem previne
moartea
nu putem previne sau anihila durerea
cauţi mereu sprijinul astrelor
sau a îngerilor
care te-ar putea proteja
pe tine şi ai tăi
dar frica frica…nu alege

11.12.05

raca din mine zice altceva…e totul prea perfect in ce se scrie în zodia mea:
racul e un mediocru, autodidact, mama perfecta, soţie ideala,prietenă
sinceră,uraşte din suflet când e cazul şi definitiv, se razbună!
reuseşte în viaţă foarte greu dar, ajunge sus în piramidă, prin muncă!
dăruieşte nimicuri,talentele apar târziu şi le
pune în valoare. părăseşte tot la un simplu gest când se simte
nedorită.preferă apele tulburi!

19.05.
radiaţia cuvântului

păstrându-mi aparetenenţa
la izvorul inimoşilor
la filonul stării de a fi cuvânt
răscolind rascolind în omul pamânt
în lutul care se mulează pe mine
îmi ia forma
neînghiţindu-mă totuşi
revelaţia cuvântului, vederea…

*

Ceaţa ceaţa
care învăluie totul
radiază starea de aşteptare
acordul, armonia, visul
clipoceala simţită a apei
resemnarea poemului,
de a mă cunoaşte vocea a secat
renunţarea sofisticată
a poetului fără punct

25.05.06

întrezăresc absenţa ta
gând de fum de ţigară
în meditaţia pierdută
Noi doi părăsiţii
Noi doi neresemnaţii
Noi doi amicii
De suferinţă
plăcerea de a constata
„lumina de după ploaie”

În viaţa coş de gunoi

Eşti ca un paratrăsnet
Culegi fulgerul
Şi mi-l transformi
În artificii-curcubeu
Peste podul meu de vise
Înger din jumătate de ZEU

perfid te-ai regenerat prin mine

Nepoţi-mi dau seva
cu toate că m-aş duce
undeva unde soarele nu arde
iar deşertul e oază.
nici martor nici suflare
copac de răcoare!

bianca marcovici

Revista Contemporanul. Ideea Europeana

INVITAŢIE

Cum ar fi să ai cărţile preferate la un click distanţă şi să le poţi citi oriunde te-ai afla?

Sau ca biblioteca ta completă să încapă într-un fişer pe laptop, desktop, iPad sau orice alt reader?

Acest lucru devine posibil odată cu lansarea CorectBooks, prima librărie digitală din România care oferă cărţi editate în format electronic.

Vino în data de 1 octombrie 2010, ora 10:00, la Hotel Crowne Plaza din Bucureşti, sala Magnolia şi află mai multe despre acest proiect de la:

Dl. Sorin Roşca Stănescu – director general Virtual Big Bang

Acad. Eugen Simion – scriitor, profesor universitar, membru al Academiei Române şi al Academiei Elene

Acad. Nicolae Breban – scriitor, membru al Academiei Române

Dl. Valentin Nicolau – scriitor, proprietar al Grupului Nemira

Dna. Aura Christi – scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România

CorectBooks este primul proiect dintr-o serie de iniţiative care se vor lansa în luna noiembrie 2010 şi vor alcătui cea mai complexă platformă online integrată din România.

RSVP

Aela Cotabiţă

aela.cotabita@

Revista Contemporanul. Ideea Europeana

Asociatia Contemporanul

Adresa de corespondenta:

OP 22, CP 113, Sector 1, Bucuresti

Cod 014780, Romania

http://www.contemporanul.ro

office@contemporanul.ro

contemporanul@

arafel

RAHEL

Ceaţa de pe ochi! Da, iar s-a anunţat ceaţă. Mereu se anunţă ceaţă în nord sau sud. Cică:”arafel (ceaţă în ebraică) în Neghev”! Uneori ascult ştirile cu interes, alteori prefer să le ignor. Se aude ca o muzică totul, pe un ton liniştit, chiar daca-i vorba de ceva tragic sau ceva vesel. Îmi pun mai bine Kol HaMuzica. Post de radio cu muzică clasică: Mozart, Beethoven, dureri liniştite, foşnet de ape, cuvântul. Aşa pot să lucrez la micile proiecte de serviciu. Cînd vine colega, totul se mai schimbă. E puţină viaţă în încăperea asta, puţin anostă, dar oarecum potrivită pentru un fel de intimitate de serviciu. Trebuie să ai conştiinţă ca să poţi să lucrezi. Singură mă autoeduc. Nu stau pe orele aferente proiectului. Cînd termin un proiect cer altul. Mă plictisesc prea repede „de stat degeaba”…de plimbat prin clădire sau de luat cafele de la maşina de cafea! E semigratuit totul, chiar şi mâncarea de dimineaţă de la maşina cu mici sendvişuri, băutură sau fructe. Adică nu, se opreşte …şkalimi pe salar, dar dacă n-o prepari, tot e ceva! Se dă şi Coca Cola, dar n-ai voie decit o cutie; reprezintă 1/4 din porţie; restul până la total porţie, poţi să-ţi iei alte tipuri de cutii, cum ar fi cu brânza, sendvişuri sau, la alegere, salate in cutii de plastic. Costă circa 16 şekeli, micul dejun, porţie care o poţi extrage din maşina automată cu „cartisul” magnetic de serviciu, ca la bancă, un fel de viză de credit. Numai ca, nu mai sunt blondă; uneori maşina nu mă recunoaste; atunci forţez aparatul, îi trag cîţiva pumni; dacă nu reuşesc cu binişorul, mai pun şi un coleg amator de senvişuri care mai cad pe gratis; doar tot mi-a mâncat banii din salar fără să mă servească! Chiar şi pentru mâncarea de prânz e un fel de pauză calculată să respiri adânc între feluri. Manânc însă în limba română, mai pot zice un banc, sau să ascult de la colegii veniţi din România. Fiecare manâncă pe limba lui. E un vacarm interesant în jur, dacă tragi cu urechea. Cu binele te obişnuieşti repede! Maşina inventată şi pusă să funcţioneze, ca într-un film a lui Charle Chaplin, care te obligă să mănânci automat, în cîteva minute, pînă şi popuşoiul –porumb care ţi-l băga în gură, la ore fixe, într-un ritm impus de o maşină care te hrănea automat, în timpul serviciului, numai ca să nu pierzi nimic din ziua de muncă, aşa ceva încă nu s-a inventat la noi, dar va fi! „Timpii morţi” sunt pretutindeni. Trebuie să funcţioneze numai conştiinţa de sine – nu eşti plătit degeaba; trebuie să-ţi faci datoria, altfel eşti dat afară la primul val de restructurări! Amos Oz zicea pe undeva: „ce rost are să citeşti partituri muzicale cînd nu cânţi la nici un instrument şi nici nu intenţionezi să înveţi” , gîndindu-se la fiica sa, personaj dintr-o carte,”să cunoşti o femeie”! După mine, fiecare cu pasiunea sau cu obiceiurile sale. Chiar şi-ntr-o căsnicie trebuie să accepţi toate tabieturile ca sa poţi rămâne cu omul de lângă tine, până la sfârşit. Dar să cunoşti o femeie sau mai multe … e un subiect încă neepuizat! Uneori viaţa nu e cum dorim să fie. Uite, colega mea de serviciu a „dat-o-n bară” cu viaţa personală! Frumoasă nu e…are totuşi şarm! Corp de fetiţă de 14 ani, nedezvoltat, fîşneaţă, roşcată vopsită, faţa smeadă cu buze cărnoase, senzuale, picioare cu pielea bronzată, picioare perfecte când o vezi cu fustiţe, ochi căprui, bine conturaţi, gene naturale dar cu o privire de mioapă (nu-şi pune ochelarii de vedere, îi poartă numai la condusul maşinii), sânii bine proporţionaţi, îmbracată mereu cu bluze negre decoltate şi pantaloni cu paiete aplicate, cizmuliţe cu vîrfuri, dinţi albi, sidefii, unghii aplicate, lungi (oare cum s-o descurca cu ele, gindesc ca muziciană cu unghiile tăiate-n carne!!! ) O auzi de departe cînd se aproapie de cameră, bocăneşte ritmic pe pardoseala de mozaic, într-un fel anume. Acum e aproape divorţată, la doar 32 de ani! Zic aproape, pentru că divorţul nu s-a pronunţat! E tracasată mereu de întâlnirile de la avocat, plângerile soţului, pensia alimetară pe care el nu o plăteşte regulat pentru cele două fetiţe neîmpărţite încă între soţi! Dar celelalte da! El, încornoratul i-a pus lucrurile afară. Se pare ca o parte din haine i le-a aruncat şi pe geam! Orarul impus de legile scrise şi nescrise pentru convieţuirea necomună a celor doi, foşti căsătoriţi, s-a complicat şi se complică pe zi ce trece.Totul a început de la un curs de serviciu, de după programul de lucru. Cursuri pentru obţinerea unei măriri de salariu. Cursuri de reciclare. Daca ajungeai să faci 400 de ore ţii se face această adăugare la salariul de bază, bună şi pentru pensie, baza foarte mică, trebuie să te reciclezi că altfel ajunşi la pensie doar cu chef de pensie, pentru că pensia în sine e echivalentă cu, să zicem, ceva sub salariu minim, chiar după mulţi ani de serviciu! Colega mea, de origină marocană, Rahel, s-a îndrăgostit, peste poate, de un alt coleg de serviciu, de la un alt şantier! Ce mai, aventură cu nabădai! Tipul, evreu de origină oarecum şi română i-a sucit capul cu totul! Adulterul a ieşit la iveală destul de repede! Familia ei a cam renegat-o după aflarea veştilor, oameni care ţin tradiţii şi, nu acceptă o recăsătorie, mai ales cu un nereligios ! Pur şi simplu fetele ei, mici, de doi ani şi patru ani, erau lăsate la familia ei sau a soţului, la întâmplare, uitînd să vină la ora promisă să-şi ia fetiţele, invocînd că merge la cursuri, de la care dispărea până la urmă, bineînţeles cu colegul. Îşi pierduse orice simţ matern… Nici o mustrare de suflet. I se cuvenea! Dragoste aproape „chioară”, ce mai! Sorin , amantul, om cu familie cu două fete mari, în vîrsta de 44 de ani, înalt, bronzat ,cu pămătufuri de păr alb pe la perciuni, îmbrăcat mereu în maiouri colorate fără mâneci, purtînd tot felul de chei şi lucruri atârnate la brâu şi ţechini strălucitori pe maiou, nu avea nici un gând serios, încă o aventură, nu era nici la prima nici la ultima… Umbla în halul ăsta la serviciu, ignorând până şi bunul simţ elementar, să nu i se vadă părul de la subţioară. Se dădea sportiv, lucra la întreţinere, dar şi la ” întreţinera psihică” a lui Rahel, care plângea, mai tot timpul, după fiecare convorbire telefonică cu mama sau sora ei, care încercau să o aducă pe drumul cel bun! Pe Sorin parca-l angajase sa-i distrugă viaţa, picătură cu picătură, îi sorbea toate vorbele la telefon, opt ore… din opt şi ceva. Plus că, tipul se aşeza ore întregi, alături de ea, chiar şi la serviciu, ignorînd faptul că ceilalţi aveau chef şi de lucru, nu numai să asculte chichoteli şi sfaturi de cum să-şi obţină drepturile de femeie divorţată, el nedând nici un ajutor! Dintr-un impuls normal, de femeie, am încercat şi eu să o fac să-şi înţeleagă atribuţiile pe care le are, în primul rând ca mamă, ba, chiar am oprit-o să se arunce de la etaj! Mai târziu am înţeles că intenţiile ei erau teatrale, numai ca să-şi apere dragostea…să şi-o impună public şi, în nici un caz n-ar fi făcut-o, chiar dacă etajul zece o inspira ! La început Gaby m-a asigurat că Sorin are intenţii serioase. Adică-i promisese că se desparte de nevasta sa şi o va lua pe ea, dar mai încolo, prin februarie, sunt niştre treburi urgente, financiare, ce trebuiesc puse la punct, zicea tipul, tot amânînd-o, probabil că „până la paştele cailor”, că paştele real se apropia vertiginos, chiar luna viitoare! O lua pe Rachel din timpul serviciului şi o ducea să mănânce mămăligă şi mici (ce combinaţie stupidă), bineînţeles la un restaurant românesc, din Hadar-ul Haifei, cartier pitoresc! Sorin era sabru, dintr-un cuplu marocano-român. În afara de „mămăligă” şi câteva cuvinte în româneşte, învăţate, probabil, de la mama lui sau, de la bunică, nu-şi amintea mai nimic! Kitch-ul statuietelor cumpărate din şuc (piaţă de vechituri), pe care le colecţiona Rachel, apărute pe pervazul încăperii, mă făcea să-mi dau seama că, nu e nevoie de prea multe lucruri în viaţă ca să poţi să fii iubită, doar pentru că, să zicem, cei doi se potriveau la calitatea de oameni obişnuiţi, fără alte probleme! Un om simpatic nu putea fi acel Sorin, lipsit de bun-gustul îmbrăcăminţii şi cu privirea după un alt vânat tânar! Sau, poate m-am înşelat. Aş prefera! Fetiţele deja au început să-şi prefere tatal! Ce ştiu ele ce va urma!? A mai trecut un timp. Lucrurile nu s-au schimbat. El doarme uneori la ea, cică ar lucra în ture la întreţinere! Vine din ce în ce mai rar în vizită! Ceaţa de pe ochi , hamsinul ( vânt cu nisip) sunt echivalente. Nu ştiu de ce azi mi-am amintit povestea asta veche!
Am urmărit ieri un film la telecinematecă “Lenny”! Despre un comic care a fost condamnat de vreo 13 ori pentru că, în cupletele lui a folosit cuvinte “obscene” (multe sub influenţa drogurilor). Acţiune palpitantă, omul divulgă adevăruri politice, sexualitate, frustrări personale, procese americane, legi , e.t.c. pe marginea articolelor din ziare. Omul a murit pentru o cauză…viaţa lui Lenny Bruce! Spunea lucrurilor pe nume, asta acum vreo 1974 de ani! Dusty Hoffman face un rol inedit. Doar o remarcă, tot scenariul filmului, cred că a fost plagiat în multe filme americane, mai recente, sau chiar regăsim imagini din reclamele de televiziune israeliene, mai ales acelea exchibiţioniste, cu pardesiul care se deschide sau se închide…personajul fiind gol! De ce nu ar plagia şi cuplurile noastre ce merită preluat în viaţa de zi cu zi! Viaţa e ca-n filme, nu invers!
Acum însă, nu poţi urmări nici măcar ştirile româneşti, fără să întâlneşti, cel puţin într-o ştire cuvinte obscene ! Ce mai contează acum povestea vieţii a două familii distruse cu părinţi având comportament obcen. Copiii lor vor plăti însă pentru viaţa destrămată a cuplurilor. Libertatea de a trăi o singură dată!
Da , după ani de zile mi-am dat seama că m-am înşelat! Cuplu meu de la serviciu e împreună şi azi. El duce o viaţă dublă. Nu a divorţat! Nici nu poate…soţia lui nu lucrează. Nu-i dă divorţul. Fetele lui au ajuns la vârsta armatei! Familia trebuie întreţinută. Oricum lumea s-a obşnuit cu acest tip nou de existenţă. Nimic nu mai e perfect! Mi-au devenit toţi simpatici!
Bianca Marcovici

steaua noastră

steaua noastră e atât de rece

uneori nu-ţi gaseşti steaua

atunci presupui că una din ele îţi aparţine

te rogi la ea, îţi închipui că, până la urmă îţi va răspunde.

iar dacă îţi va răspunde
mai speri să nu te dezamăgească-

în fapt, noi ne vrem înapoi timpul irosit, nerostit, neiubit,cântecul sirenei,
să se transforme în clipă finită. euforia vieţii!

un fel de nemurire ireversibilă.încântare, vers!

poemele în sine sunt ascunse sub pleoapa nedeschisă,

chiromanţia pe dinăuntru, muzica sufletului pervers!

clipirea în ritmul apăsării pe litere,

rugaciunea inventată pe moment, duetul!

merge ceva ca un metronom

Moderato …Andante.

poate e o inimă care pulsează.

pietrele, fie ele luminoase…

se pot trezi. doar pentru cei aleşi!

text recomandat

Trebuie să scriu ce am de spus:

Blocada a fost spartă…

Succesul Domanei COPY/PASTE

E în floare…

Ia interviuri prea clare, preluate,

neaprobarea sursei e evidentă,

o poză adolescentină

o însoţeşte…

Specialistă în calculatoare

disimulează poezia victoriei.

Câştigă teren falsul scriitor, grafomanul!

De zilele de sărbători!

Scorpionii încă nu au încheiat pace.

„Ţapul ispăşitor” e cu mine.

Muntele Carmel îi dă de mâncare.

E suficientă verdeaţă uscată,

arsă de soare.

De ziua recoltei, Sukot Sameach*!

(sărbătoare veselă-în ivrit)

חג סמח!

ביאנקה מרקוביץ

Bianca

SUCOT SAMEACH, SARBATORI FERICITE POPORULUI EVREU SI O DEDICATIE!

alimente senzuale
dulceaţă de coacăze, franzele de Alba
potârnichi fripte
Busuioacă şi păstrăvi pescuiţi de tine, rozamarin
sosuri gurmande şi rodii,
parmesan ras cât cuprinde ochiul cuvântului pe lazane
parfumate
şi îngheţată de ciocolată cu nuci, multe nuci , cronţăne în dinţi
sub nucul din Elena Doamna,Iaşi
acolo”la 5 drumuri”
unde mi-am facut culcuş pe o ramură…
şi nimeni nu mă vede, nu mă aude, nu mă simte,
cum încolocită stau
să-mi sarute fruntea
şarpele Boa metamorfozat în ramură de nuc.

BIANCA MARCOVICI

Fericirea nu e cartea de vizită a poetului/SUCHOT SAMEACH!!!

Fericirea nu e cartea de vizită a poetului
poţi număra ţigările fumate, rotocoalele de fum,
la plecarea trenului. ea nu se va întoarce.
azi trebuia să cauţi numai în adâncul tău,
nu să te răfăuieşti, nu să protestezi,
nu dai Tu sentinţe! nu eşti Dumnezeu cu făcăleţul!
ci caută … un fel de cauză a cuvântului,
cine a declanşat prima rugăciune, nu vorba!
e singura zi în care îşi poţi recunoaşte unica ta greşeală, Yom Kippur!*
în faţa admiratorilor, colegilor!
lasă orgoliile!
nu ai înţeles…listele de discuţii sunt vândute , primesc câte un cobay!
devii jucăria lor. toţi sunt supăraţi când le dispare jucăria…

fii foarte senin!
http://cititordeproza.ning.com/group/poetulcasisoldatul/forum/topics/jucaria-1

*Rugăciunea de dimineață este precedată de un fel de litanie numită Selihot: în ziua de Yom Kippur

semne peste timp

Liviu Moscovici din Israel , de Liviu Moscovici

Panoramic editorial (87)

„SEMNELE PESTE TIMP” ALE BIANCĂI MARCOVICI

Liviu Moscovici

Recent am primit o invitaţie la o manifestare literară organizată de Institutul Cultural Român din Tel Aviv, invitaţie căreia i-am dat curs.O seară literară- ce onorează în mod deosebit instituţia organizatoare- cu participarea a cinci scriitoare din Israel (Marlena Braeşter, Gina Sebastian Alcalay,Madeleine Davidsohn, Silvya Riri Manor şi Bianca Marcovici),personalităţi deosebite ale vieţii sociale şi care aduc o contribuţie de seamă la diversificarea modalităţilor literare contemporane.
Prezenţa Biancăi Marcovici în programul manifestării din Tel Aviv m-a bucurat. Nu am mai auzit-o de mult recitînd… Iată că din nou Bianca Marcovici apare pe o scenă literară, în faţa publicului.
-Oare cîţi ani au trecut decînd această poetă din Haifa a citit prima oară în faţa iubitorilor de poezie ? Cîţi ani au trecut de la debutul ei literar ?
Cîteva întrebări care mi-au adus în fluxul memoriei primele apariţii ale Biancăi Marcovici la Iaşi, la cenacluri literare, la intîlniri cu cititorii,…Uneori la Muzeul de literatură, alteori la manifestări literare la Biblioteca „Gh.Asachi” sau la bibliotecile din Paşcani sau Tg.Frumos. Au trecut peste 25 de ani de cînd am citit, cu interes, poeziile cu care a debutat in revistele ieşene „Cronica „ şi „Convorbiri literare”, 25 de ani de cînd a inceput să fie invitată să citească poeziile din volumele apărute la editura locală. O prezenţă aparte in viaţa literară ieseană, o ingineră care îşi făcea loc în cercul poeţilor ,în marea lor majoritate, absolvenţi ai unor facultăţi umaniste…Primele cărţi purtau un mesaj al unei poezii moderne, autoarea aducînd o notă aparte într-o perioadă cînd multe din producţiile literare ce apăreau erau tributare unor mode ale timpului.
Am reîntîlnit-o acum cîtiva ani,la manifestările literare de la Haifa, de la Tel Aviv, i-am citit cu atenţie cărţile apărute fie la Haifa, fie la Bucureşti…Am scris cîteva cronici literare ( în ziarele „Viaţa noastră” din 25 iun.2004, 31 dec.2004, 29 dec.2006 şi pe 12 martie 2006) în care remarcam evoluţia poetei de la an la an, îmbogăţirea tematică a poeziei dar şi evoluţia tehnicii literare personale. Mă asociasem unor critici literari care au analizat poezia ei, unii de mare autoritate ca Paul Cernat, Ioan Holban. Acestia au subliniat încrederea poetei în posibilitatea cuprinderii în tematica poeziei a „ totalităţii manifestărilor vieţii ( şi ale feminităţii) în măsura în care acestea declanşează acea reactivitate poetică „ specifică poetei din Haifa (v. Paul Cernat.” Introducere” la vol. Marcovici Bianca, Puţin blond cu mult farmec, Buc., 2004, p.9)..
Am recitit cu atenţie volumul apărut recent: Marcovici,Bianca. Impactul virtualului”,/ Poezii.Cu o nota biobliografică/. Haifa,2007. 82 p. Am regăsit în el
„semnele peste timp” ale poetei, pentru a relua titlul unei frumoase poezii(v.p.14 din volum)…Am regăsit puterea autoarei de a dialoga cu cititorii, de a-şi interoga propria fiinţă…Am regăsit teme asemănătoare celor cu care a pornit în drumul ei poetic, teme, care de-a lungul anilor, au căpătat o nouă configurare, o nouă dezvoltare.Importante sînt cele în care scriitoarea îşi exprimă încrederea în POEZIE.
Pentru Banca Marcovici , poezia nu este doar un simplu exerciţiu cultural, o formă abilă de comunicare cu un cititor mai mult sau mai puţin prevenit. Ea constituie o subtilă convocare la realitatea imediată a lumii, o încredere nemăsurată în puterea CUVÎNTULUI. Încă în 1985, în placheta de debut poeta declara că POEZIA
„ e legea mea / nu vreau să trezesc pe nimeni / decît prin cuvinte / nu vreau să
dărui nimănui / setea mea de cuvînt / pînă şi iubirea e un răspuns./ Starea de poem / te înalţă / te înhamă/ starea de poem / poem numai al tău…/ pe care admiţi / să-l citească şi / altcineva / numai că / nu te poate atinge/ în
starea de poem „.

În ultimul volum găsim o altă profesiune de credinţă :

„…aş vrea să fii copleşit de mine / să mă cauţi între paginile poeziei /pînă la epuizare/ să te usuci de dorul meu printre cotloanele sufletului/ să-ţi cobori încet / încet masca virilă / închipuindu-ţi bastardul ce s-ar fi născut, poemul ,/facerea lumii mele,…” ( Rodia tristeţii, p. 70 ).

Poezia , o alăturare de note clasice la cele moderne, te îndeamnă la relectură,
pentru a descoperi mobilurile intime ale creaţiei. Bianca Marcovici a ales în noul său volum să recurgă la modalităţi întîlnite şi în volumele anterioare.Adresarea directă, implicarea cititorului în procesul ei de creaţie. Cuvintele capătă o adresabilitate deosebită, ca în poeziile „ sunt cu tine”(v.p.55), „criptări de gînduri”(v.p.27). De altfel, în ultima poezie citată poeta spune că „ vorbele au vîrful săgeţii”, considerînd astfel posibilitatea ca cititorul să poată fi impresionat de cele citite. Miza unui astfel de discurs este, evident, deosebit de mare. Unele poeme par monologuri dramatice, altele aduc frînturi de dialoguri, ceea ce măreşte caracterul de adresabilitate şi de apropiere de cititor.
Unele poezii, readuc în memoria cititorului teme mai vechi. Dragostea, în aceeaşi măsură, pentru locurile de unde a plecat şi pentru locurile în care trăieşte în prezent. Iaşul este oraşul în care a debutat, dar este oraşul în care a crescut, s-a format intelectual, a învăţat să cunoască arta viorii, a învăţat muzica versului…Două poezii din ultimul volum sînt elocvente: „copilărie, Iaşul amintirilor „ (v.p.45), „ pe Lăpuşneanu…Iaşi, iunie ,2007” (v.p34). Poeta e bucuroasă că în Iaşul pe care l-a părăsit cu ani în urmă „ Sinagoga din Târgul Cucului / m-a recunoscut/ „.( Două poezii care ar trebui alăturate altor multe despre un oraş care nu poate fi uitat, aşa cum, în proză prof. Leon Volovici i-a închinat emoţionante descrieri.(vezi în acest sens:Volovici,Leon: „De la Iaşi la Ierusalim şi înapoi”) .Poeziile despre Iaşi, paginile memorialistice despre oraşul moldovean scrise de Bianca Marcovici ar putea forma substanţa unei cărţi, ce ar avea, fără discuţie, succes ! ).
Poeziile dedicate Israelului, Haifei, Ierusalimului, sînt poezii de mare intensitate emoţională şi care atestă ataşamentul poetei la realităţile vieţii pe care le compară cu” ziduri de sprijin” ale talentului poetic. In faţa Ierusalimului poeta are o revelaţie:
Ierusalimul meu, noaptea viselor, divinitatea atît
de aproape, dispare aroganţa spirituală,
apare grădina noastră în lumina feerică,
revelaţia
Zidul Plîngerii noastre
singura scenă din viaţa, lumină
te simţi tu însuţi, umbra ta e cu tine
cu inima pe Zidul de granit
te rogi pentru copiii noştri
cînd lumea-ţi pare surdă, mută şi bizară
şi zidul împietrit îţi dă
speranţă…………………….
(Noaptea la Ierusalim, p.67-68)
Increderea poetei în ţinuturile Israelului sînt subliniate şi în alte poezii precum cea întitulată „ unei poete…Muntele Carmel”(p. 16) :

„închipuieşte-ţi / floarea de colţ stă singură, albă, Levana/ undeva pitită /
stăpîneşte Muntele Carmel/ e mic dar e al ei, numai al ei !…”

Ca şi în volumele anterioare, poeta care are cultură artistică , reuşeşte să aducă în poezia ei teme şi motive din lumea muzicii . O poezie este întitulată „ Simfonia Spaniolă de Lalo” (v.p.7) , o alta – „ improvizaţie pe o coardă” (p.18-19).”Tracul violonistei” (p.28) ne aduce in memorie emoţia unui artist care se prezintă în faţa publicului. Poeta te intreabă dacă „ ştii ce-i tracul violonistei „ şi că ar vrea ca cititorul să citească o poezie întitulată „sonata lunii”…Motive muzicale apar şi în alte poeme, care de altfel reiau forme şi gînduri întîlnite în volumele tipărite de-a lungul anilor …
Dar aspectul cel mai incitant rămîne totuşi încrederea în posibilităţile creaţiei poetice şi ale lecturii…De altfel, ultima poezie a volumului este întitulată „Borges” şi în ea se vorbeste despre paradisul văzut ca o bibliotecă … Bianca Marcovici, se dovedeşte din nou o poetă cu posibilităţi deosebite, cu o operă care întregeşte ,fericit, atît bibliografia literară israeliană cît şi cea românească.

sursa, Viatza Noastra, Tel Aviv, 13.03.08

Espresso dublu la Ierusalim

IOSEF EUGEN CAMPUS

Bianca Marcovici

Espresso dublu la Ierusalim

A apărut, în editura Haifa, un nou volum de poezii al Biancăi Marcovici:”Espresso dublu la Ierusalim”. Este vorba de o ediţie bilingvă, română şi ebraică. Traducerea ebraică e semnată de Tomy Sigler, cel care-şi încercase puterile într-o reuşită traducere în ebraică a poemului “ Luceafărul” de Eminescu.
O regăsim cu bucurie pe Bianca Marcovici cea dintotdeauna. Poeta cu îndrăzneli moderniste dar şi cu versuri de o simplitate clasică. Poeta cu imagini şi vocabular tehnic, dar şi cu imagini nostalgice moldoveneşti. Poeta obsedată încă de universul muzical din tinereţe când a studiat vioara timp de 8 ani, univers pe care l-a contopit şi identificat mai târziu cu universul poetic. Poeta obsedată încă de peisajul moldovenesc al ţării de origine, dar ancorată temeinic în realităţile israeliene de azi:
“Patria e orizontul
Pe care l-ai lăsat în urmă mai ieri
Iar acum e casa în
Care trăieşti imprevizibilul,
Iubeşti!”
Ca şi în volumele precedente, notele caracteristice amintite mai sus revin şi aici. Vioara e poem:
“Fug în reveria viorii poemului
Ştiu că-mi aparţin amândouă.”
Viaţa şi poezia ei sunt comparate cu o improvizaţie pe o coardă:
“Improvizaţia pe o coardă
Flexibilă, tomastică în flageoletul excitant
Ciocârlia mea minusculă
Chiar dacă funicularul trece prin tunelul tău
De stalactite
Şi vioara mi s-a dezacordat.”
Poezia ei izbuteşte să dea totul cu elemente puţine, precum o gamă modulată cu numai opt sunete:
“Dacă nu mi-aş uita versurile
Nu aş mai putea scrie,
Precum o gamă, doar opt note,
Permutându-le în combinaţii »
Şi dragostea se împleteşte cu muzica. În poezia « Inspiraţia » citim impresionaţi :
“Închid ochii şi-ţi scriu:
Pianul meu sună la unison, clapele
Urmăresc literele latine, cele ebraice se sting
Capăt forma ta când mă cuprinzi”
Tema nostalgică a Iaşilor şi a culturii româneşti din tinereţe e modulată inspirat în imaginea grăitoare a “Teiului lui Eminescu”:
M-am născut aproape
De teiul lui Eminescu…
Ani de-a rândul l-am urmărit
In încărunţire
Era sprijinit de-o cârjă metalică
Betonată-
Părea un om invalid
Cu părul de culoarea
Toamnei. »
Tema nostalgică stă bine alături de cea iudaică, prezentă în amintirea sfâşietoare a holocaustului. La începutul şi la sfârşitul poeziei Aushwitz, răsună strigătul cutremurător :Suntem vii !
« Nici un tren al morţii
n-a fost împiedicat
să ajungă la destinaţie
Cuptoarele i-au primit
Cu braţele deschise
Pe cei ce nu aveau decât o vină,
Erau evrei…
Suntem vii
Suntem copiii lor
Cei care cântă Şalom.

Tema iudaică e prezentă nu numai în amintirea holocaustului, ci şi în viaţa de azi a israelienilor, dornici de pace şi trăind sub continuă ameninţare. În “Transmisie directă” găsim ecoul imediat al celui de al doilea război din Liban:

“Calculatorul împrumutat nu ştie româneşte, şi nu va şti
Haifa, Nordul Israelului sub tirul katiuşelor
Inima îşi iese din piept la fiecare alarmă
Soarele apune de fiecare dată
Suni la copii, sau copiii mai sună.
Legături telefonice isterizante, necesare.”

Talentul artistic al poetei se vede şi în capacitatea ei de a găsi formulări poetice pregnante:
“Eu sunt ca o pâine caldă
Visele mele
Sunt aripi de păsări
Iar gîndurile precum laserul
Care-ţi corectează privirea.”
Sau:
Conţinutul tău e un fiasco acoperit de pleoapa nevederii…
Fotograful şi-a ars degetele cu substanţele iritării.”
Sau:
În camera mea poate o almpă cu becul aprins
Peste o carte deschisă
La semnul tău
Poate o vioară cu căuşul căzut.”
Se ajunge şi la poezii întregi admirabil reuşite, unitare, în atmosfera lor specifică. Dintre acestea, doar două exemple. Iată, întâi, o poezie de dragoste, ca de obicei, cu o impresionantă coloratură melancolică:
“ Şi eu sunt obosită de zare
De abur şi falsul lucrurilor
De lumina prea puternică
Şi de soarele ăsta…
Aş dori să fac ca şi tine
Dar aş muri puţin cum mor răspunsurile
Înainte de a le rosti.
De ce ai apărut
Când noaptea veşnică se va aşterne ? »
(« De când o singură toamnă »)
Şi minunata poezie “Renaştere”:
“Sunt din nou îndrăgostită
De ceva nedefinit…
Între mărar şi pătrunjel
Gogoşari copţi şi vinete marinate,
Ceva între vişine şi cireşe negre,
Fără sâmburi,
Dulceaţă de coacăze
Şi agude puhave,
Ceva între nuci noi
De curăţat,
Din copacul copilăriei
Si zarzăre culese de mine
Ceva ca sâmburi de caise
Sparte pe caldarâm
Cu o piatră mare,
Ceva cu picioarele goale,
Călcând pe iarba abia răsărită,
Bând apă dintr-un vas coclit.”
*
Tomy Sigler merită felicitări pentru traducerea în ebraică.
O traducere exactă, precisă, fidelă textului românesc.
Abaterile sunt foarte rare, nu ştirbesc fidelitatea ansamblului.
Totuşi, îmi îngădui să remarc că, mie cel puţin, nu mi se par justificate pe deplin, necesare. De ce, de pildă, în loc să se spună, ca în originalul românesc în teiul, se spune, în traducere, mai vag, benof (în peisajul) ?. Sau, în poezia « Pace », de ce se reduce, în traducere, ca o minge viu colorată, la termenul mai şters be cadur ţivoni (minge colorată) ?

Revista « Minimum » nr. 266 dinTel-Aviv, mai 2009-rubrica “Cartea”, pagina 56 – 57,