Invitată, Grete Tartler, sursa România Literară nr.5

Home > Arhiva > 2009 > Numarul 5 > Cele opt note ale gamei Lecturi:

 

 Cele opt note ale gamei de Grete Tartler

Poezia Biancăi Marcovici e numai în aparenţă paharul cu emoţii, paharul pe jumătate gol pe care au rămas amprentele sincerităţii: de fapt e vorba de o construcţie care îndeamnă cititorul la o lectură ciclică, din ce în ce mai profundă. Unităţile poetice se leagă între ele ca notele unei game, dar revenind mereu în altă structură; aparent, un joc, dar în realitate o structură îndelung gândită: „Dacă nu mi-aş uita versurile/ nu aş mai putea scrie/ precum o gamă, doar opt note/ permutându-le în combinaţii/ dai naştere la un fel de loterie/ a simţurilor/ excitate de neputinţa primirii ofrandei”. (Îmi dau seama că nu e simplu). Cele opt note sunt clasicele drumuri ale căutării de sine. Iubirea revine cel mai des, aşa cum tonica nu lipseşte dintr-un acord. Dar revenirea nu e totdeauna uşoară şi maestrul care ţine sunetele în cristal e conştient de dificultăţi. „Uneori scriu direct/ e-mailul e concentratul care vreau să ţi-l fac cunoscut/ impresia fulgerului căzut brusc pe buze/ îl guşti îl speri/ zici că e un miracol./ treci peste mizerabila fiinţă cu tractorul/ întorcând troiene peste el/ cu şenilele inimii. e şi ăsta un experiment/ să-i spui cuiva adevărul în faţă, / chiar de El scrie sub o pătură celebră/ conţinutul său e un fiasco acoperit de pleoapa nevederii (…) partitura e în cheia sol. cheia victoriei/ ai pierdut majorul/ chiar şi gongul final/ o ghioagă în gong/ nu ştii să scoţi din sunet poemul.” (Experiment cu marionetă). Printr-un glissando, o alunecare dintr-o tonalitate în alta, poeta îşi transferă, în bună tradiţie metafizică, sentimentele într-un plan mai înalt. „M-am obişnuit să-mi torni poemele/ la cafeaua de dimineaţă/ sunt ca aburul bărbatului din mine/ căruia niciodată nu am să-i recunosc faţa./ chiar dacă l-aş întâlni pe stradă/ aş trece pe lângă el, bărbatul închipuit…/ fără să-l ştiu/ doar o tresărire aş avea/ privindu-i ochii de sub pleoapa albastră/ întrezărind/ pescarul atent la momeală/ … piroga sa e departe ca o epavă./ nu mai încerca să mă ademeneşti/ mâinile tale sunt ca de gheaţă/ prinse în şuruburi/ ca o marionetă./ nici un om nu e fără cusur, are o pată mititică/ poate pe cămaşa scrobită, poate nici eu nu-s ce par./ alunecând, alunecând, de pe o altă epavă”. (Din depărtări). Acest poem, ca şi multe altele pe aceeaşi temă, dar scrise în formă dialogală, lămuresc şi titlul cărţii, Espresso dublu la Ierusalim. Conversaţie într-o clipă de răgaz – de realitate a vieţii – cu sinele, după principiul rostit de Rimbaud, je est un autre, sau cu o fiinţă dragă dispărută; sau dialogul cu Dumnezeu. Hölderlin are o poezie în care spune că bea din două pahare. Paharul-poem al Biancăi Marcovici, aşezat lângă dublul espresso, e pus în lumina bună: „Se poate întâmpla să reflecte curcubeul/ precum un acvariu”(Partea cea plină a paharului). Dar Espresso mai sugerează şi esenţa (rezultatul prelucrării alchimice), iar prin analogie cu expresul-tren, fulgerătoarea trecere a existenţei. Transferul se face brusc, e un scurt-circuit: „Niciodată nu mă pregătesc pentru tine/ spontan îţi redau cum sunt cum/ uneori nu vreau să fiu,/ capăt forma ta nemăsurată/ închid ochii şi-ţi scriu – / pianul meu sună la unison, clapele/ urmăresc literele latine, cele ebraice se sting,/ capăt forma ta când mă cuprinzi” (Inspiraţia). Amintirile nu lasă însă un gust amar; citim cugetările unei optimiste, acest lucru se vede clar din arta de a se bucura de clipă: „Sunt din nou îndrăgostită/ de ceva nedefinit…/ între mărar şi pătrunjel/ gogoşari copţi şi vinete marinate, /ceva între vişine şi cireşe negre, fără sâmburi…/ ceva între nuci noi/ de curăţat/ din copacul copilăriei/ şi zarzăre culese de mine -/ ceva cu sâmburi de caise/ sparte pe caldarâm/ cu o piatră mare,/ ceva cu picioarele goale/ călcând pe iarba abia răsărită/ bând apă dintr-un vas coclit”. (Renaştere) Curajul de a merge mai departe înseamnă însă şi curajul de a aborda teme grave. „Fug în reveria viorii poemului/ ştiu că-mi aparţin amândouă/ precum vioara lui Chagall/ sunetul neresemnării din cosmosul diletanţilor/ fragila vioară/ canarul evreului/ ca eternă victimă” (Vioara poemului). Cea mai gravă temă e desigur destinul de a fi evreu: „Suntem unicul popor din lume/ care nu avem o bucurie întreagă/ pentru că fiecare sărbătoare/ ne aduce aminte de cei ucişi…” (Auschwitz) Contextul istoric nu poate fi eludat. Războiul, ameninţarea morţii sunt note centrale în gama Biancăi Marcovici: „Calculatorul împrumutat nu ştie româneşte şi Nu va şti/ Haifa, Nordul Israelului sub tirul katiuşelor/ inima îţi iese din piept la fiecare alarmă/ soarele apune de fiecare dată/ în acel moment. Stare de beatitudine/ frustrantă, aberantă./ Suni la copii sau copiii mai sună/ legături telefonice isterizante, necesare. / Ce repune inima în piept cu migală chirurgicală/ te informezi ieşind din adăpostul ventuză…” (Transmisie directă) Situaţia fiind în sine cutremurătoare, nu mai are nevoie de retuş, încât poemele de acest tip sunt mai degrabă izbucniri în proză, mizând pe emoţiile provocate de moment. Suita de ameninţări şi catastrofe cere un limbaj aspru. Singura îmblânzire adusă de poetă e aşezarea în formă dialogală. După ce am ajuns şi eu la Ierusalim, după ce am văzut cum tresare timpul când atingi un zid, cum cenuşa învie printr-un cuvânt, praful (analog minimei) dispărând în cerul albastru, mâna albită de lumina arhetipală, pot depune la rândul meu mărturie că acesta este locul. Bianca Marcovici reuşeşte să transmită acest sentiment: „Ierusalim, noaptea viselor, divinitatea atât / de aproape, dispare aroganţa spirituală/ apare grădina noastră în lumina feerică, revelaţia/ Zidul Plângerii noastre singura scenă din viaţă/ în care te simţi tu însuţi/ spatele la public cu degetele răsfirate, plângând/ cu inima pe zidul de granit/ te rogi pentru copiii tăi, poporul tău/ când lume-ţi pare surdă…./ şi zidul împietrit îţi dă/ speranţă/ îl părăseşti, încet, cu faţa spre el/ simţindu-i încă energia/ te întorci apoi spre cei care te-au rănit, ne-au rănit/ şi încerci din nou să-nfrunţi/ legea junglei noastre./ Ierusalimul meu, redă-mă…” (Noaptea la Ierusalim) De undeva ni se pare că auzim ecoul: „pe mine, mie redă-mă”. Bianca Marcovici a plecat din Iaşi: „M-am născut aproape/ de teiul lui Eminescu./ Ani de-a rândul l-am urmărit / în încărunţire – era sprijinit de o cârjă metalică betonată – / părea un om invalid / cu părul de culoarea toamnei” (Teiul lui Eminescu). Limba română în care scrie „e cernoziomul adăugat în doze mici, e / compartimentarea inimii/ în care aduci numai lucruri scumpe,/ de reţinut, e trecutul, e prietenia sinceră, netrucată”. Acum, tradusă în ebraică de Tomy Sigler (la rândul său emigrat din Paşcani în 1963, şi el fascinat de limba lui Eminescu, deoarece a publicat o traducere a Luceafărului), poeta reuşeşte dubla performanţă de a-i emoţiona pe cei de dincoace şi dincolo de pragul ei existenţial.

sursa:ROMANIA LITERARĂ NR. 5

2.02.2009

Invitată, criticul Emanuela Ilie, Iaşi şi Poezia

 

Emanuela ILIE

BIANCA MARCOVICI

Putin blond cu mult farmec, Editura Hasefer, Bucuresti, 2004, 204 p., cu o prefată de Paul Cernat.
Figură importantă a liricii israeliene de limbă română, Bianca Marcovici îsi adună, în această antologie, „poeme alese” (deci „cu mult farmec”), desi are undeva modestia să se considere încă „Doamnă Mereu Debutantă”.
Poezia evident, blondei scriitoare are, după cum bine observă Paul Cernat, „o dublă miscare”. Prima, si cea mai evidentă la o primă lectură, este nevoia de repliere spre interior, spre sine (“Toate poemele mele/ amintesc de mine/ le-am scris explorîndu-mă”, ne asigură în chiar Toate poemele) cu intentia de a se apăra de agresiunea lumii exterioare. De aici provine si explorarea spatiului interior, a Vocii interioare, a cărei complexitate provine nu doar din pluralitatea ipostazelor femeii să-i spunem comune – iubită, sotie, mamă, fiică, poetă – ci si din harul ei deosebit, de artistă în adevăratul sens al cuvîntului (care are chiar si ambitia de a unifica artele!) Muziciană, mai exact violonistă, Bianca Marcovici scrie deseori despre trăirile de scenă, de pe o scenă pe care se retrage, „spatele la public/ pumnii strînsi”, pentru a uita „legea junglei” în care cred spectatorii, dar si pentru a regăsi puritatea copilăriei. Si cum, nu de putine ori, muzica o dezamăgeste (Vioara spartă), ea optează, definitiv, pentru „dragostea mea – poezia”, cea dătătoare de senzatii fizice…
Nu poate lipsi, după cum e firesc în lirica unei emigrante, o a doua tendintă: cea spre exterioritate, spre implicarea socială, determinată mai ales de dorinta asumării, cu luciditate, dar si cu căldură, a memoriei si a identitătii evreiesti. Israeliancă mai întîi în „dulcele tîrg al Iesilor”, pe care de altfel îl evocă adesea cu nostalgie, apoi în Haifa, unde trăieste si scrie astăzi, Bianca Marcovici dialoghează, frecvent si cu piosenie, cu traditia strămosilor, „Zidul Plîngerii”, în fond „zidul de sprijin” necesar regăsirii identitătii (Rădăcini, Saul). Cartea se dovedeste, astfel, o fericită metaforă a căutării si a regăsirii dublei identităti, a unui… blond cu mult farmec.

 

sursa: 

http://www.poezia.3x.ro/ILIEpr63.html

 

mesaj de la Florentza din Australia, sculptorul Dan Lache

Buna, draga mea Bianca  Iti fac copie la o recenzie aparuta intr-un ziar canadian referitor la cartea lui Dan Lache:     Daca ai prietenii care vor cartea, am cateva de vanzare la mine si dan  * Sculptorul – poet Dan Lake De la peste 16.000 de km ne soseşte un volum de poezie Sculptură şi poezie din Exil, Australia, semnat de Dan Lake, unul dintre cei mai talentaţi sculptori români de azi, care a ales să locuiască, din 1983, la Sydney. Este un volum dens, ce conturează o personalitate poetică bine formată, cu un timbru propriu şi cu mijloace de expresie de o simplitate rafinată. Dan Lake s-a născut la Bucureşti, în 1952. După studii de artă, între 1973 şi 1976, aflăm din Introducerea semnată de Florenţa Filip, a părăsit ţara în 1982, în plină degringoladă comunistă şi s-a stabilit nu peste mări şi ţări în Canada sau în Statele Unite, ci peste mări şi ţări în Australia! Aici a început o cu totul remarcabilă carieră artistică, marcată de numeroase expoziţii personale şi de participarea la expoziţii de grup în Australia, Japonia şi Austria. Sculpturi de-ale sale se găsesc în muzee din România, Hong Kong şi Coreea de Sud, precum şi în colecţii particulare din România, fosta Iugoslavie, Statele Unite, Japonia şi, fireşte, Australia. Mai puţin cunoscută este activitatea sa de poet – o cale alternativă de exprimare a unei sensibilităţi debordante. Evident, aceasta sensibilitate o descifrăm şi în universul său statuar straniu, în care modernitatea siluetelor graţioase, cu forme când adolescentine, când generoase, intră într-o sinteză armonioasă, în care găsim şi un puternic filon clasic greco – roman, şi elemente de artă orientală şi sugestii venite dinspre arta neagră. Dar în poezie, Dan Lake exprimă mai direct tristeţea grea, angoasa, o senzualitate intensă pe fondul unei deznădejdi când obscure, când patetice. Uneori apar ecouri bacoviene ( Bacovia,„ Frig” ). Cuvintele au o materialitate grea, suntem departe de jerbele lirice strălucitoare, cu metafore care se risipesc aidoma focurilor de artificii. Iată o rostire simplă, ca un bocet, de o gravitate tulburătoare, care vorbeşte despre un fel de damnare şi de o ostilitate universală: „Am fost mândru cât am fost, Mamă Dar acum mă bate viaţa Cu pumni grei de piatră, Mamă Vânată mi-e carnea Unde pietrele lovesc Sângele ţâşneşte Ca izvoare sfinte, Mamă Viaţa mă loveşte Grindina şi ger Duşmănie mare Cade acum din cer…” (Mamă) Multe dintre poeziile foarte expresive din volumul acesta sunt de dragoste şi registrul ei este complet. Vom citi poeme suave şi tandre ( Domniţa, Iubire), poeme senzuale, care celebrează bucuria simţurilor (Veghe, Vocea, Pasiune) şi poeme disperate faţă de trecerea timpului, care aduce singurătate şi spaimă (Elegie). E de dorit ca Dan Lake să continue aventura sa literară după volumul acesta tulburător, lipsit de note false. Ar fi păcat ca sculptorul de mare talent să anihileze total poetul cu o voce atât de pregnantă şi de sigură. Mircea Gheorghe

Primit de la autor: Liviu Moscovici în dialog cu Tomi Sigler, traducător în ivrit

Personalităţi din aliaua noastră(32)

 

            LIVIU MOSCOVICI ÎN DIALOG CU TOMI SIGLER

               …      despre cărţi, lectură, traduceri

 

                       

            Despre activitatea  unui  publicist care face şi critică literară s-a scris puţin în presa de limbă română din Israel. O muncă  care cere  multte lecturi,  o  urmărire atentă a apariţiilor editoriale, o atenţie deosebită în  stabilirea relaţiilor  dintre cartea recenzată şi alte lucrări  ce au apărut, stabilirea  unor criterii d valoare în aprecierea  operei literare.

            Bucuriile criticului literar nu sînt multe.Doar atunci cînd  îşi vede concluziile  confirmate de viaţă . Mai ales în Israel , unde revistele literare de limbă română sînt puţine, unde mai mult se discută despre alte genuri literare, despre poezie, proză…

            În ultimii ani am  susţinut , săptămînal, cîteva rubrici  publicistice  care mi-au adus totusi  cîteva satisfacţii.Am reuşit , primul, să  aduc în faţa opiniei publice creaţia unei prozatoare, Magdalena Brătescu, care  a confirmat increderea care mi-am arătat-o în   posibiltăţile ei literare.  Am adus, de asemenea, în atenţia vieţii literare din Israel cîteva cărţi  privind istoria comunităţilor evreieşti din România, cărţi despre care, de asemenea, nu s-a stiut nimic pînă la  menţionarea noastră. Este vorba de lucrări, importante, despre impozanta monografie a cimitirului evreiesc   din Siret-realizată de  prof.dr.Silviu Sanie  sau despre evocarea cartierului Târgu Cucului din Iaşi,  scrisă cu deosebit talent si dragoste de  scriitorul Ion Mitican.

            Urmărind această linie a  ineditului, am publicat câteva articole referitoare la unele probleme ale vieţii literare din Israel ; am atras atenţia, primul, asupra activităţii edituriii Onix (Haifa) iar în ulmii ani am  adus în discuţia presei problema traducerilor literare. Am cerut părerea unor personalităţi care s-au afirmat in această direcţie publicînd un număr de cinci interviuri realizate cu prof. Marlena  Braeşter, cu editorul Yotam Reuveny, cu poetul  Andrei Fischof ş.a. Anul trecut mi-a reţinut atenţia apariţia a două cărţi , despre care am şi scris. Este vorba de apariţia volumelor  bilingve “Luceafărul” de M.Eminescu şi” Espresso dublu la Ierusalim” de Bianca Marcovici. Ambele cărţi  au adus, în faţa noastră, numele lui Tomi Sigler, care apare ca traducător a două importante opere literare.

            O surpriză în peisajul  literar de astăzi ! Pentru a afla mai multe lucruri despre activitatea sa literară , şi nu numai, am solicitat un interviu.Cu modestie, domnul Sigler a acceptat dialogul nostru pe care il redăm mai jos.

 

           

 

 

LIVIU MOSCOVICI ( L.M.) : Stimate domnule Sigler. Sinteţi pentru prima dată în coloanele ziarului <Viaţa noastră>.Cititorii sînt interesaţi de câteva date biobibliografice referitoare la viaţa Dv. Unde v-aţi făcut studiile? Unde aţi lucrat ?

 

TOMI SIGLER ( T.S. ) :Am emigrat în Israel în anul 1963 la vîrsta  de 15  ani, din oraşul Pascani, la începutul clasei   a 9 -a. ( al doilea an de liceu în România).

 Împreună cu alţi noi veniţi de vârsta mea am fost repartizat, de către „Aliat Hanoar”

 ( Agenţia Evreiască de Tineret ) la şcoala agricolă cu  internat din Nahalal unde am iînvăţat mai întîi limba şi apoi  am intrat in clasa a 9 -a ( aici prima clasă de liceu). Deci fără voie am repetat un an.

La şcoala din Nahalal se lucra jumătate de zi, ( în ramuri agricole) şi se invăţa jumătate de zi,  de obicei în orele după amiezei. Pregătirea lecţiilor se făcea după cină, de la 7 seara şi pînă la ora 12 – cînd eram obligaţi să ” stingem lumina” şi să mergem la culcare.

Programul şcolar  era foarte încărcat şi strict. Cine nu ţinea piept cu învăţatura era coborît la un nivel  mai scăzut neputînd să facă bacalaureatul sau să facă   numai o parte din el sau nimic.Vacanţa de vară se reducea la jumătate, deoarece jumătate din vacanţă trebuiam să rămînem în incinta şcolii pentru a întreţine  activitatea  agricolă.

 

 

În 1968 m-am înrolat în serviciul militar obligatoriu,  pînă în 1971.

După eliberare, am urmat Facultatea de Agronomie din Rehovot şi,  în 1975 am terminat facultatea cu  „al doilea titlu” adica cu Master. ( M.Sc.Agr.)

.Am găsit de lucru imediat şi de atunci lucrez  în cadrul Ministerului Agriculturii  de la Beit Dagan, la secţia de  instructaj agricol ( Shaham,  Serut Hadracha u Miktoa) la nivel naţional, în ramura de pomicultură, pepinirere , pomi fructiferi, exotice si altele

  . 

 

L.M. :  Vă  mai amintiţi cine v-a deschis drumul spre literatură ? Care a fost debutul?

 

T.S. : Încă în România, pe cînd eram în clasele  2- 4 ,scriam la revista  „Luminiţa”,  revista pentru copii,  dar niciodata nu mi s-a  răspuns sau publicat ceva.Tatăl meu (z”l)

aducea acasă (in Romania) cărţi,   şi-mi citea poezii de Coşbuc, Alecsandri, Eminescu şi .  Pe noptiera lui erau permanent aceste carti si eu simteam cat de mult  ii plac.

Multe poezii le stia pe de rost. De asemenea, aducea acasa cărti de Shalom Alehchem în care puteam citi şi despre viaţa evreiasca. Mie  mi se păreau extrem de interesante.

Ca  toţi copii de evrei, in special băieţii, învăţam la Rabin cititul în ivrit pentru a  ne putea ruga la Şil si pentru  Bar- Mitzva. Am învăţat la Rabinul Dauber mulţi ani ( o oră pe săptămână) chiar şi după Bar- Mitzva ajungând la nivelul avansat de

 ” traducere ” din cartea „Elef Milim”  pe care am întâlnit-o mai tărziu aici în ţară şi care m-a uşurat mult în faza absorbtiei. Dupa cum vedeţi nu am venit aici cu totul „crud”. Ştiam ca vom ajunge o dată şi o dată în ţara noastră.

 

 

 

 

            3.Cum aţi ajuns la traduceri literare. Acest lucru trebuie pus în legatură cu buna cunoaştere a limbii ivrit. Ce cititi  in ivrit? Ce poeţi va plac?

 

 

 

Da, ebraica e o limba care ma pasioneaza inca din copilarie. Cred ca e limba  cea  mai frumoasa  si cea mai  logica pe care o stiu. (In afară de româna vorbesc şi scriu la perfecţie spaniola şi engleza) . Ma minunez de fiecare data citind “ Pildele”, “ Cantarea Cântarilor”, “Psalmii”. Nu cred ca  poate fi ceva mai frumos,  mai emoţionant , mai adevarat . Logica, claritatea, precizia  şi sunetul limbii ebracei sunt cu totul de o altă dimensiune!   „Radacina cuvântul –i” acest specific limbii ebraice  cu care se formează o întreaga familie de cuvinte, legate  logic între ele, e ceva minunat! Pe baza acestor „radacini”  putem azi   introduce  în ebraica cuvinte noi ,  ca de exemplu: calculator,  telefon, S.M.S., maşina de scris, noţiuni/ cuvinte din stiinţe etc,  fără a fi nevoie de apela la alte limbi străine.

Spre norocul meu am venit în ţară la o vârstă la care am mai putut încă continua o şcoală  intensivă  studiind Tanahul , literatura ebraica generală , istoria.   Mi se pare căvârsta de 15 ani e  vărstă optimă de „cusătură”  între aceste doua culturi.Venind mai tânar nu a-şi fi cunoscut îndeajuns româna.Venind mai tărziu nu aş- fi reusit sa studiez

într-un mod intemeiat sursele ebraice literare. Cred că am avut un mare noroc..

Citesc şi îmi plac poeţii nostri ca Bialic, Tchernichovsky,  Rahel, Alexander Penn,

Yehuda Amihai, Natan Zach, David Avidan,  Yona V olach si multi, multi altii.

 Îi apreciez ca s-au straduit să scrie în ebraică, o parte din ei, în decursul ultimilor 60 de ani, au pus bazele poezii  ebraice moderne. Dar înaintea de toţi  îmi place  cel mai mult Tanahul,  sursa originală de inspiratie   pentru literatura  noastră cât şi pentru cea universală..

 

 

            4. Aţi apărut in viaţa literară israeliană cu o traducere din  Eminescu. Aţi tradus poemul <Luceafarul>. Este  un mare curaj să abordaţi o capodoperă a literaturii române. Puteţi să ne vorbiţi de munca Dv. la aceasta traducere ?

 

Am în posesia mea  cartea  „Eminescu” cu prefaţa lui   Petru Mihai Corcea, Editura “Cartea Romaneasca “, 1984, în care  “Luceafarul” e tradus în  multe limbi : engleza, franceză, germană,  rusă, spaniolă, italiană, indiană, olandeză, cehă, şi alte limbi straine. ( pe care nu le pot nici măcar identifica).

Mi-am zis. De ce nu şi în  ebraica ?  Am încercat , ştiţi ” hârtia suportă orice ” puţin câte puţin şi am realizat că o pot face. Nu   e vorba numai  de a traduce, ci şi  de a găsi  tonalitatile cele mai potrivite pentru a reda,  fie şi numai parţial, marea bogăţie de idei  şi stilistica   originalului, păstrarea  rimei şi a ritmului  eminescian.

Am vrut cu toata puterea mea să realizez o traducere bună, un omagiu personal adus,  marelui Eminescu, care ne-a bucurat copilaria si adolescenţa  şi   care e cu totul sau foarte puţin cunoscut în cadrul publicului israelian. Am înfăptuit această traducere în decurs de câţiva ani.

Trebuie să menţionez încurajarea poetului Andrei Fischof căruia i-am arătat traducerea, şi care împreuna cu doamna  Denis  Idel de la Editura „Onix”  mi-au dat sfaturi importante;  şi care, fără de ei nu a-şi fi ajuns la lansarea  cărţii mele, prin înbunătăţirea traducerii în ebraică! 

 

 

            5. Aţi mai  tradus si alte poeme  din opera poetului nepereche a literaturii romane?

 

 Da, am tradus mai multe din Eminescu,  din placere şi  provocare dar sincer vorbind nu mi se pare ca  în Israel  interesează prea mult opera sa. Am trimis traducerea la ziarele mari din ţară neprimind nici un raspuns. Am înmânat direct cărţulia secretarei  I.C.R. din Tel -Aviv ( pentru doamna M. Axinciuc) si am trimis cartea  Ambasadei Romane la  Tel – Aviv. La fel nu am primit nici un ecou.

 

            6.V-aţi orientat si spre poezia contemporana. Aţi tradus din creatia Biancai Marcovici. O altă experienţă. Puteţi să ne împartaşiţi  ceva din acestă experienţă?

 

  Da, poeziile lui Biancăi  aparţin stilului modern. Sunt încarcate de sentimente, emotii şi metafore surprinzatoare pline de energie.

  Fiece poem e  tare  ca un  „espresso dublu”.  Trebuie absorbit încet şi savura îndelung. Înţelegându-l nu poţi scapa de palpitaţii…. 

 Am avut a deosebită plăcere traducandu-i câteva dinte poeme  şi, chiar o editare comună,  nouă în Israel, punera în  pagină a poeziei în ebraică si în romaneşte – în oglindă,  să se înţeleagă astfel  tălmăcirea poeziei româneşti. Cartea “Espresso dublu la Ierusalim” a avut deja doua ecouri in ebraică,  La Madrid-revista Niram Art şi în “Haifa Tzafon”,  ecouri memorabile!

 

            7. Apreciaţi  poezia israeliana de limba română ? Ce alţi poeţi au intrat în atentia Dv.?

 

Da,  apreciez  poezia israeliana de limbă româna. Am citit poezii de Shaul Carmel, Andrei Fischof, Sesto Pals, Pribeagu  si altii.

 

 

 

            8 .Ati adus in felul acesta o nota deosebită în  literatura israeliana. Două volume apărute într-un an ! Este mult, este putin? La ce lucraţi în prezent ?

 

 Traducerea  Luceafărului e un punct de mai multi ani. Volumul de traduceri al poetei Bianca Marcovici  a luat mai puţin timp dar, aşa s-a întamplat să apară amândouă volume în acelaşi an. În nici un caz  nu apreciez lucrarea mea canditativ pe unitati de timp ci numai calitativ.

Acum scriu epigrame in ebraică. Această formă de poezie e des întâlnită în limba română aproape că nici  nu există în ebraică. Dealtfel am scris epigrame şi în româneşte. O parte au fost publicate în” Viaţa Noastră.”

 

 

            9.. Avem foarte puţini  literaţi care traduc din limba română. Este o mare bucurie să poţi constata ca  literatura de limba română este receptată de cititorii de limba ebraică.Viitorul Dv. se leagă de activitatea de traducere ?

 

Nu cred ca viitorul meu se v-a lega de activitatea de traducere.  Sunt mulţumit şi satisfăcut în activitatea mea profesională care,  în sine e legată de mult scris şi chiar de tradus, dar în alte limbi decât româna.

 

            10.Draga domnule Sigler,  mă bucur că am putut avea acest dialog. Speram că nu este ultimul. Îmi permiteţi înca o ultmă întrebare. Care sunt lecturile Dv. de astazi? Ele va influentează activitatea de traducator? Dar Tomi Sigler nu are si  creaţii originale ?

 

Acum citesc cartea „Dofek” ( Puls) de Yaniv Itzkovici, romancier tănar, fiul lui Avram si Mirela   originari din Romania,  iar mama originară chiar din Pascani.!

.Mă mai aşteapta şi alte cărti precum cartea  ” O  istorie a evreilor” de Paul Johnson în engleza si „Coranul”, cu explicatii in ebraica de  dr. Aharon Ben- Shemes.

. Cred că ori ce lectură poate influenţa şi în activitatea de traducere.

 

Creaţii originale ? Am , cum v-am spus – epigrame si ceva poezii   dar nu mă pretind a fi poet. Imi prezint poeziile în cadrul întalnirilor cu prietenii mei.

 

 

            Vă multumesc foarte mult si va urez succese deosebite.

Sursa: Viaţa Noastră, 19.02.2009

cu aprobarea autorilor

 

Lansare de carte la Haifa

pentru cei care vor sa ajunga la lansarile de carte de la Haifa, cartea mea „Espresso dublu la Ierusalim” , editie bilingva, traducere Tomy Sigler  va fi una din ele, dupa invitatia primita de la „Cercul Cultural Haifa” pentru miine la ora 17 , str Ierusalim nr.29: http://www.poezie.ro/index.php/personals/1822730/Cercul__Cultural__Haifa

bianca marcovici

Lansare de carte la Haifa

pentru cei care vor sa ajunga

la lansarile de carte de la Haifa,
cartea mea „Espresso dublu la Ierusalim” , editie bilingva, va fi una
din ele, dupa invitatia primita de la „Cercul Cultural Haifa” pentru
miine la ora 17 , str Ierusalim nr.29:

http://www.poezie.ro/index.php/personals/1822730/Cercul__Cultural__Haifa
levana

ESPRESSO DUBLU LA IERUSALIM, SEMNAL DE CARTE IN ROMANIA LITERARA

Lecturi:

Cele opt note ale gamei de Grete Tartler

 

 Poezia Biancăi Marcovici e numai în aparenţă paharul cu emoţii, paharul pe jumătate gol pe care au rămas amprentele sincerităţii: de fapt e vorba de o construcţie care îndeamnă cititorul la o lectură ciclică, din ce în ce mai profundă. Unităţile poetice se leagă între ele ca notele unei game, dar revenind mereu în altă structură; aparent, un joc, dar în realitate o structură îndelung gândită: „Dacă nu mi-aş uita versurile/ nu aş mai putea scrie/ precum o gamă, doar opt note/ permutându-le în combinaţii/ dai naştere la un fel de loterie/ a simţurilor/ excitate de neputinţa primirii ofrandei”. (Îmi dau seama că nu e simplu). Cele opt note sunt clasicele drumuri ale căutării de sine. Iubirea revine cel mai … Continuarea articolului o găsiţi în revista România Literară Nr. 5

 Alte articole de Grete Tartler ––––––––––––––––––––––––––– Tipăreste ––––––––––––––––––––––––––– Cuprins Nr. 5

comunicat de presă

Cercul Cultural din Haifa
sub egida H.O.R. Haifa
Vă invită la o seară literară cu tema:

Autori din Haifa şi cărţile lor apărute în 2008

Participă:
Berthold Aberman, Harry Bar-Shalom, Mirel Brateş,
Madeleine Davidshon, Bianca Marcovici

Cuvânt de deschidere: Biti Caragiale
Moderator: Francisca Stoleru
Întâlnirea va avea loc miercuri 18 februarie ora 5 d.a. la Matnas Hadar (Beteinu) Rh. Ieruşalaim 29 Haifa.

Comitetul: Shmuel Rainiş-preşedinte de onoare, Biti Caragiale, Madeleine Davidshon, Bebe Ionescu, Theo Răileanu, Francisca Stoleru.

motto-ul biancăi

 culori supersonice

poeţii buni fug de raspundere
o iau pe coclauri, reversul medaliei e doar o metaforă
se hlizesc în vitrinile magazinelor din Europa
îşi văd masca, hologramă
cinetică
se retrag încet încet
căutându-şi umbra
şi mestecă gumă de mestecat fară întrerupere
la concertul de jazz de pe strada principală
doar fântânile le cresc în palmă şi intuiţia
culorilor supersonice
ale avionului decolat de pe acoperişul lui Gaudi
privesc la omul de lângă ei cu stupoare

Iar „inorogul cu picioarele legate”
Îşi curăţă aripile şi se ridică totuşi de la sol!
Nu-şi aminesc
dacă au plecat împreună.

bianca marcovici

haifa

             

                   Cercul Cultural din Haifa

                                    sub egida  H.O.R. Haifa

Vă invită la o seară literară cu tema:  

 

   Autori din Haifa şi cărţile lor apărute în 2008

 

Participă:

             Berthold Aberman, Harry Bar-Shalom, Mirel Brateş, 

                     Madeleine Davidzon, Bianca Marcovici 

Cuvânt de deschidere: Biti Caragiale 

Moderator: Francisca Stoleru

Întâlnirea va avea loc miercuri 18 februarie ora 5 d.a. la Matnas Hadar (Beteinu) Rh. Ieruşalaim 29 Haifa.

 

 

Comitetul: Shmuel Rainiş-preşedinte de onoare, Biti Caragiale, , Bebe Ionescu, Theo Răileanu, .