Niculina OPREA
Soarele în scorpion
Dincoace de usa regalã el se veseleste
cu negutãtorii apãruti ca ciupercile
în urma ploii
sclipirile pietrelor de la gît
mîini
si urechi
eclipseazã soarele în scorpion –
bucãti de muzici taie respiratia caldã a celui
cãzut la picioarele haitei
dincolo de usa regalã Ioan sîngereazã
în apele candelabrelor
aurul din verigheta rîvnitã se furiseazã
în buclele îngerului care-i traverseazã
somnul
Dupã rãzboiul de 50 de ani
De iarna nouã te temi ca un copil rãmas singur
dar va trece ca toate vinovãtiile cu miezul
acoperit de putrefactie
dupã lingerea neuronilor conducãtorului
de grup
printre scîsnetele osiilor medievale
magnolia înfloreste sub retina ta
cum înfloream eu mireasã în venetiana pentru
care au muncit toti ai mei
înaintea rãzboiului de
50 de ani –
rudele de gradul unu doi si trei
asteaptã împãrtirea singurei amintiri
de familie
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 
Niculina Oprea
Aproape negru
Ed.Muzeul Litaraturii Române, Bucureşti, 2004.
Tilu plachetei de poezii sosit pe meleagurile mele, semnul de Dincolo , semne din ce în ce mai rare, mă duc cu gândul , aproape imediat la „câmpul negru” al poetului Nichita Danilov.
„Aproape negru”, sunt literele care devin ilizibile întorcându-se să te pună pe gânduri, chiar mai târziu decât cuvântul:
„De mi-ar arde odată
braţele astea de gumă”, scrie poeta în „dansul” scrisului, pe care nu şi-l doreşte uneori, chiar dacă:”poezia va salva lumea”! Generaţia mea, generaţia optzecistă, total diferită ca stil de poezia diasporei, fiecare atrăgând în poem, intelectul noianelor de imagini de pe tarâmuri diferite, Niculina operează mult, (Al.Cistelecan) „cu simbioza dintre senzual şi abstracţie”,oglinzi nedeformate:
„pe gura trandafirie îi înflorea zâmbetul
aleargă o femeie la alta
îţi dăruia trupul pentru zidire în
trupul mereu născătoare
limba lui-neştiut bisturiu
a îndepărtat cuvintele de dragoste
plămânii i s-au umplut de oxigenul
altei lumi
oglinzile cu o mie de feţe (-)
La al patrulea volum, Niculina caută minunea scrisului, precum o comoară ascunsă, filtrând pînă la epuizare, versul încrustat parcă, pe oglinzile unei sanctuar neimporvizat al poemului. Angoasa iese la iveală, nerăstălmăcită:
Flautul a spulberat înstrăinarea”
Tu te-ai născut pentru mine
Eu am orbit privindu-te”
Un alt poem excelent, cum ar fi cel de la pag 69, care mă aduce cu gândul la „locurile sfinte” de la Ierusalim mă aruncă-n golgota lucrurilor:
„de atâtea oglinzi nu ştim care
suntem cei reali
(…)
„el ne-a fost dăruit
în locul cununii cu spini”
Poezia Niculinei Oprea e un balsam poetic construit cu fineţe şi durere, pod al neresemnării şi speranţei. O resimt acumulându-i versul, atât de profund.
„eu am învăţat să pierd de la început”, e mesajul atât de aproape de negru, dar totuşi nu!
Bianca Marcovici
|
Niculina OPREA
Regăsirea prin poezie*
Volumul Biancăi Marcovici ,,Puţin blond cu mult farmec’’ (Ed. Hasefer, Bucureşti, 2004 cu o prefaţă semnată de Paul Cernat) este o antologie de autor care tulbură prin tonul simplu şi direct fără fandoseli feminine aşa cum am fi îndreptăţiţi să credem gândindu-ne la titlul puţin obişnuit.
Până la plecarea din ţara, Bianca Marcovici a publicat Marii anonimi, (culegere de poezie editată prin concurs, apărută în Invocaţii), Ed. Junimea, Iaşi, 1985, Ochiul cuvântului, Ed. Litera, Bucureşti, 1987 şi Dincolo de paradis, Ed. Litera, Bucureşti, 1989. După stabilirea din 1991 în Israel autoarea a publicat următoarele cărţi: Revolta sângelui, (,,Cronica’’, Iaşi, 1992), Revolta sângelui (ediţia a II-a, ,,Minimum’’ – Tel Aviv, 1992), Intermezzo (,,Menora’’, Rehovot, 1992), Casa din noi (Haifa, 1993), Dincoace de paradis – Haifa, 1994, Schiţe de portativ (proză scurtă, Haifa, 1995), Magia pietrei (Petah Tikva, 1995), Poems (Petah Tikva, 1996), Schiţe pe portativ – Haifa, 1995, Ţara extremelor / Land der extreme, (München, 1997 ediţie bilingvă, împreună cu Radu Bărbulescu), Mămăligă şi caviar (Haifa, 1998), Amprente (Ed. ,,Papyrus’’, Tel Aviv), Amprente, (ediţie a II-a, adăugită, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1999), Haifa zidurilor de sprijin (Ed. Cronica, Iaşi, 2000), Puterea cuvintelor (Ed. Minimum, Tel Aviv, 2001), Întoarcerea cuvintelor (Ed. Cronica, Iaşi, 2001), Cireşe amare (München, 2002; ediţia cuprinde şi poeme în limbile germană şi engleză, editor şi traducător Radu Bărbulescu, Noemy Marcovici), Aburi de femeie (Ed. Haifa, 2004).
DIN REVISTA „CALENDE” NR 2 PITESTI, 2005 pag.(78-80)
Puţin blond cu mult farmec este o carte străbătută de nelinişti apăsătoare ale cărei poeme, aşa cum spuneam la început, pe cât de simple la prima vedere pe atât de tulburătoare în profunzimea lor. Poeta deschide cartea cu un poem cutremurător: ,,Unde mă întorc dau de vocea mea interioară, / nu o ascult, cu toate că instinctul / mă aruncă la vale; / uneori sunt plagiată, / îmi aud vocea falsă care-mi dictează:/ nu te duce acolo, / nu întinde mâna celei sau celui / care nu-ţi recunoşte mersul! / Dar nu mă las / sunt mai puternică decât zic ei, zic / şi mă împing în valuri / să primesc în faţă / stropii de venin!’’ (Vocea interioară, pag. 15).
Poemele Biancăi Marcovici sunt detalii de viaţă, poeta îşi creează propriul univers tocmai pentru a reduce din ,,dificila acceptare de către spaţiul de adopţiune’’. Prin puterea cuvintelor Bianca Marcovici ajunge la regăsirea prin poezie. ,,Puterea cuvintelor mele / doar pe o copertă / doar în suflet. / Întoarcerea cuvintelor mele / nostalgic acasă / doar pe o copertă / doar în colţul poetului / din dulapul arhiplin! / Puterea dragostei mele / nu stinghereşte pe nimeni / e doar o corecţie la traiectoria / ce trebuie s-o presupun – / curbura spaţiului e semnificativă / nici un consum de energie – / Şema Israel, Zidul Plângerii / mă ademeneşte,/ mă linişteşte, / mă susţine!’’ (Puterea cuvintelor, pag.162). Pentru poetă nevoia de poezie este aproape o nevoie organică: ,,Când îmi iau câteva clipe,/ să-ţi configurez aburii femeii din mine, / când tu îţi închipui doar / pactul nostru ca un zid, / (cel de la Berlin a fost derâmat!), / iar cel dintre noi e o perdea de fum / şi o casă-poem, / neîncăpătoare, / unde nu te doresc şi nu te voi dori vreodată / doar să-ţi simt prezenţa / ca o boare de vânt pe obrazu-mi, / nevoia de poezie!’’
Bianca Marcovici se desprinde cu mare uşurinţă de lumea reală, cu sigurnţă studiile muzicale ale autoarei joacă un rol în acest sens, ea trece în imaginar unde construieşte imaginile în care se simte cel mai bine: ,, Tu îmi arunci trandafirul / tu ucizi taurul, / eu mă voi ascunde / în braţele tale, / să mă aperi / de mine, / cel puţin, / când şi eu doresc toreadorul / tot atât de puternic / învingându-l / pe Gaudi / arhitectul poemului meu.’’ (În arenă, pag.167)
Fără a uita vreo clipă că locul de refugiu este altul, autoarea spune: ,,(…) // Nimic nu-i inutil în a te regăsi / Triunghiul Bermudelor / şi Groapa Marianelor e-n noi./ Doi poli ai iubirii, / unul e-n celălalt / şi toţi suntem / clepsidra albastră, / dar nisipul tău / nu poate construi / castelul meu de nisip / eu am liantul purităţii / şi apa grea.’’ (Voi găsi locul, pag.185)
Starea acută de dezrădăcinare pe care o simt cei mai mulţi dintre scriitorii noştri plecaţi în toate colţurile lumii e prezentă cum nu se poate mai bine într-un poem cu un motto aparţinând poetului Sorin Anca, şi el stabilit dupa 1990 în Germania, autor şi editor a numeroase volume de poezie precum şi al revistei Galateea. ,, Îmi scrii din Dachau / locul de care oricine-şi aminteşte / cu groază…/ Tocmai din locul acesta pângărit / primesc semnul poetului, / semnul cuvântului rostit / de dincolo de neputinţă. / încercăm să schimbăm ceva, / să modelăm “o nouă trezire” / fără să fim nişte intruşi / în propria nostră viaţă…/ jurnalul meu pasiv / e tocmai nevoia / de a mă naste / din nou / într-o lume mai bună, mai onestă, / neţinând mâinile la sân! // Masivitatea lucrurilor deja / rostuite, dezrădăcinarea, / sunt mai mult decât / o privire aruncată / într-acolo / unde se naste vârtejul / aducător / de răspunsuri. // Salvându-ne urmaşii / ne-am îndeplinit misiunea.’’ (Îmi scrii)
Bianca Marcovici, poeta care s-a născut ,,…aproape de teiul lui Eminescu’’, îşi aminteşte cum: ,, Urmele mi-au fost şterse / cu migală. / Întâi mi-au desfiinţat adresa./ Mai apoi mi-au dărâmat poemul / făcut din cărămizi / vezi bine, fără liant./ Apoi mi-au pus o cunună pe cap / fără flori / din când în când duceam mâna la cap/ să mă trezesc / la realitatea progresistă / de neîmpotrivire şi nepotrivire/ la ambalajele publicitare / mai târziu mi-au sădit un steag de/ recunoaştere a luptei mele / cu morile de vânt / (mi-au zis cămă pricep la construcţia lor/ e ceva în sângele meu albastru), / zguduitor să / constaţi dezastrul / când pachetele cu cărţi / nu ai ajuns / în Ţara Sfântă, // mai târziu mi-au deschis porţile Asociaţiei / tel-aviviene / tocmai / plecaseră aproape toţi.’’ (Antecedente, pag.31), semn ca în conştiinţa poetei presiunea psihică încă exista, amprenta acestei presiuni nu poate fi ştearsa din memorie. Mai mereu există un ,,dar’’: ,,Am prins rădăcini la etajul zece / văd sinagoga reformistă / văd o parcare / n-are cine să-mi picure mir / pe gura cheii / n-are cine / să mă apere de mine / aici în Haifa zidurilor / de sprijin. / Grădina mea a rămas Dincolo. / Mi-am luat cu mine seminţe şi / frunze / le-am împrăştiat pe le prieteni / să prindă rădăcini undeva / în nisip şi apă sărată / să mi se pară că-i posibil. / să renască floarea de colţ – / miresmele vreau să le simt cândva / aromele …/ Coarda n-a plesnit!’’ (Grădina mea de dincolo)
Chiar dacă ,,Pe retine rulează mereu filmul Sylvia Plath’’, Bianca Marcovici jonglează excelent cu sensul lăuntric: ,,Lasă sensul lăuntric / nenumit, / ascultă-mă pe mine, / lasă orice femeie / să se simtă / cale de o carte – femeie – / punctul tau de atracţie / sau respingere, / scrii lucruri dureroase, / te răscolesc precum Nichita, / te depun ca nisipul la mal / te storc, / te învăluie, / te adoră, / sfâşie inima negândului, / chiar cea de fier.’’ (Lasă sensul lăuntric!).
Lirica Biancăi Marcovici este o lirică erotică, autoarea mânuieşte ideile şi imaginile cu mare uşurinţă în deplină siguranţă aducând texte elaborate şi cu o încărcătură emoţională pe măsură. Ceea ce impresionează în poemele poetei e tocmai sinceritatea pe care ea nu o ascunde.
Bianca Marcovici face o figură aparte printre scriitorii români din diaspora păstrând legături destul de strânse cu semenii din ţara, creând alte legături, mă refer la cele electronice, autoarea fiind posesoarea unui site de poezie frecventat de scriitorii acestei planete, unde scriitorii se găsesc sau se regăsesc şi o iau de la capăt.
Puţin blond cu mult farmec este o carte binevenită pe piaţa literară românească unde talentul autoarei este dublat de talentul editorului. Cu o ilustraţie pe prima copertă aparţinând lui Baruch Elron şi prezentare grafică semnată de Gh. Chiru, cartea de faţă e una dintre cele mai elegante cărţi ale anului 2004.
* Bianca MARCOVICI, Puţin blond cu mult farmec, Editura Hasefer, Bucureşti, 2004