PLOUĂ

 

   Miercuri seara, imediat după programul de ştiri de la televizor, Matilda Gurnişt simţi că în apartament e cam răcoare şi se hotărâ să scoată plapuma de puf spre folosinţă. Numai că, după atâtea luni cât aşteptase înghesuită într-un  compartiment al şifonierului, plapuma avea un miros de „stătut”, prinsese iz de naftalină şi de dracu’ mai ştie ce.
   – Leopold! pronunţă atunci madam Gurnişt cu o voce categorică, eu mă duc să mă culc. Tu n-ai decât să te uiţi la televizor până mâine, dar să pui plapuma la aerisit pe terasă. Şi mai ales fii atent… Dacă începe cumva la noapte să plouă, vezi ce faci. Ai înţeles?
   – Am înţeles, încuvinţă Leopold, cu privirea la un grup de dansatoare braziliene care se răsuceau lasciv pe micul ecran. Sigur că am înţeles. Ce mare lucru? Pun plapuma la aerisit.
   – Şi ai grijă, dacă plouă!
   – O.K.
   Madam Gurnişt plecă să se culce. Leopold puse plapuma la aerisit, apoi continuă să se delecteze în linişte cu braziliencele şi, într-un târziu se întinse pe canapeaua din salon. Dormi iepureşte, cu urechea atentă la eventualul murmur al ploii, dar nu se întâmplă nimic vreme îndelungată. Spre zori, Leopold visă că braziliencele alea îndrăcite fac cerc în jurul lui şi încep un step atât de al naibii încât în câteva clipe rămân despuiate. Dansul continuă astfel o vreme, până când fetele dispărură în mod misterios şi domnul Gurnişt înţelese cu spaimă câ de fapt dansează ploaia pe acoperişuri şi vântul scutură obloanele.
   Sări ca ars, desculţ, în direcţia terasei şi bănuiala i se confirmă: ploua cu furie, pieziş, pe stradă, pe acoperişuri, pe terasă, pe plapuma pusă la aerisit… Leopold îşi aminti de indicaţia nevestei „dacă plouă, vezi ce faci”, precum şi „ai grijă dacă plouă”. Abia acum înţelese cu disperarea subalternului că instrucţiunile şefului nu numai că erau incomplete, dar îl puneau în situaţia insuportabilă de a decide. Vezi ce faci şi ai grijă sunt nişte directive absolut generale care lasă loc pentru o mulţime de interpretări. Contradictorii. Era clar că orişice ar face şi orişicum ar avea grijă, Matilda va fi nemulţumită. Plapuma de puf era leoarcă…
   S-o scoale pe nevastă-sa ca s-o întrebe? Nici nu vine în discuţie. Un şef nu trebuie deranjat pentru orice fleac, mai ales când ştii foarte bine că a luat un valium de cinci miligrame. Şi braziliencele, creolele, fetele alea despuiate continuă să ţopăie, să cadă pieziş cu furie, pe case, pe maşini, pe plapomă. O să-l trezească pe băiatul lor! Chiar dacă o să  mormăie, n-o să aibe încotro, la urma urmei e tatăl lui, trebuie să-i respecte autoritatea. În ordine ierarhică e puţin deasupra fiului, nu?
   – Hai, puişor, trezeşte-te!
   – Ce-i, cine-i? vrea să ştie tânărul. Azi am liber…
   – Auzi, liber! Când nu ai tu liber? Că doar nu lucrezi. Scoală că plouă pe plapumă.
   – Plouă în casă?! Exclus…Doar mai avem câteva etaje desupra.
   – Plouă pe plapuma lui mama, nu pe a ta.
   – Imposibil, decide tânărul şi dă să se întoarcă cu faţa la perete.
   – Nu fii prost, insistă tatăl. Plapuma e în terasă. Şi plouă…
   – Atunci fă ce a spus mama. Care-i problema?
   – A spus „ai grijă”.
   – Numai atât?
   – Şi „vezi ce faci”.
   – Dar ceva concret n-a spus? Cum trebuie să procedezi n-a spus?
   – Nici un cuvânt.
   Băiatul se ridică în capul oaselor şi se scărpină în cap.
   – Tată, e o problemă complicată şi eu personal nu am nici un chef de neplăceri. Fă-te că nu mă cunoşti.
   Feciorul îşi trage propria plapumă peste cap, în timp ce Leopold, pierdut în dungile pijamalei, vede cum creolele devin din ce în ce mai negre, ca o situaţie fără ieşire… Şi înjură vremea, dansatoarele, destinul lui nenorocit de bărbat însurat, în timp ce ochii i se umezesc ca de ploaie.
 DR. DOREL SCHOR, ISRAEL, TRIMIS PRIN E-MAIL

reactualizări

Reactualizări

Mereu încerc să asimilez noul sub formă internetică, aplicaţii pe mobil, să conduc pe o maşină modernizată sau să văd pe Mezzo opere, balete, jazz, dansuri reactualizate, adică scenarii sau regii de spectacole plasate în anii noştri!

Verdi în blugi reactualizat sună banal, la fel şi alţi compozitori celebri.Dar încet încet m-am pus la punct cu ele mai ales dacă sunt transmisii din săli celebre din întreaga lume. Ce mă mai sperie este nudismul balerinelor sau încercarea de a reactualiza operele pe scene celebre doar pentru atragerea publicului larg postând  nişte postere de reclamă, uneori ieşite din comun! În loc să mergi la  Moulin Rouge te duci la o operă oarecare şi descoperi  avangarda pusă în scenă, arta!

Nu mai spun de proiecţiile excepţionale din spatele actorilor, predarea desenului a sunetului pictat!

De curând am auzit ştirile româneşti o încercare de profanare a operei române din Iaşi cu” muzică lăutărească”! Au intrat noaptea în sala de spectacole şi au filmat vreo 3 melodii ale romilor pe care le-au pus pe net. Mai mult, dacă te uiţi la televiziune pe postul TARAF vezi cererea mare de manele constra cost! Adică la ” cererea spectatorilor”. Îmi amintesc că pe vremea mea pe postul de radio nu se transmitea decât muzică românească la ” cerea spectatorilor”. Foarte rar o melodie străină.Contactul cu alte  tradiţii muzicale era interzis. Cert e că se fac greşeli de interpretare! Nicio muzică a oricărui popor nu poate fi marginalizată.  Merită chiar să intri noaptea ca un hoţ … într-o sală celebră şi să-ţi filmezi tradiţiile! Dacă video-clip-ul nu are succes eşti nevoit să te laşi în voia sorţii şi să nu mai încerci să fii neapărat  cântăreţ, actor, scriitor, critic sau vânzător de adevăruri stricte!Cineva nu seamănă cu tine, doar atât!

BIANCA MARCOVICI

gazeta Israel, joi 26-01

Reactualizări

Mereu încerc să asimilez noul sub formă internetică, aplicaţii pe mobil, să conduc pe o maşină modernizată sau să văd pe Mezzo opere, balete, jazz, dansuri reactualizate, adică scenarii sau regii de spectacole plasate în anii noştri!

Verdi în blugi reactualizat sună banal, la fel şi alţi compozitori celebri.Dar încet încet m-am pus la punct cu ele mai ales dacă sunt transmisii din săli celebre din din întreaga lume. Ce mă mai sperie este nudismul balerinelor sau încercarea de a reactualiza operele pe scene celebre doar pentru atragerea publicului larg postând  nişte postere de reclamă, uneori ieşite din comun! În loc să mergi la  Moulin Rouge te duci la o operă oarecare şi descoperi  avangarda pusă în scenă, arta!

Nu mai spun de proiecţiile excepţionale din spatele actorilor, predarea desenului a sunetului pictat!

De curând am auzit   ştirile româneşti o încercare de profanare a operei române din Iaşi cu” muzică lăutărească”! Au intrat noaptea în sala de spectacole şi au filmat vreo 3 melodii ale romilor pe care le-au pus pe net. Mai mult dacă te uiţi la televiziune pe postul TARAF vezi cererea mare de manele constra cost! Adică la ” cererea spectatorilor”. Îmi amintesc că pe vremea mea pe postul de radio nu se transmitea decât muzică românească la ” cerea spectatorilor”. Foarte rar o melodie străină.Contactul cu alte tradiţii muzicale era interzis. Cert e că se fac greşeli de interpretare! Nicio muzică a oricărui popor nu poate fi marginalizată.  Merită chiar să intri noaptea ca un hoţ … într-o sală celebră şi să-ţi filmezi tradiţiile! Dacă video-clip-ul nu are succes eşti nevoit să te laşi în voaia sorţii şi să nu mai încerci să fii neapărat  cântăreţ, actor, scriitor, critic sau vânzător de adevăruri stricte!Cineva nu seamănă cu tine, doar atât!

BIANCA MARCOVICI

(c)

miopii

noi miopii putem vedea alte culori
se nasc în noi
infuzii filigranate de imens
purităţi şi impurităţi magice
un alt simţ ne cufundă-n săvârşirea
incestului cuvântului
rostit articulat şi apoi pierdut
febra se urcă iroseşte doar ecoul.

te-am avertizat. verdictele-ţi sunt seci
cuprinsul nu-l sesizezi la timp
te impiedici de semne neelucidate.
profesia te trage înapoi spre fixe regizări
neatingând frunza de sub microscop. nemirosind-o.
sunt vinovată de ecou, de vânt de uragane.

cuvântă cuvântă ce-ţi imaginezi
când seva te cuprinde şi pe tine
ca o radacină adânc înfiptă în pământ…

iar pata de culoare ce-o vezi, paletă
în unghiul ascuţit al minţii-cer,
e doar o amintire a subconstientului amprentă
din pata de cerneală.

doar visezi nisipul din clepsidră, tot fredonând.
„tu mie reda-mă”

bianca Marcovici

revista familiei, 10/01/2017

recenzie

 

Prezentare:
REALITATEA EVREIASCÃ – Nr. 223 (1023) – 8-27 ianuarie 2005, Bucureşti

Nu sunt puţini ieşeni stabiliţi la Haifa, dar nu toţi scriu poezie, iar poezie de calitate scriu şi mai puţini, poate nici unul, cu o excepţie – Bianca Marcovici (n. 22 iunie 1952). Venitã pe lume la 11 ani dupã izbucnirea unui rãzboi ce avea sã aducã populaţiei evreieşti mai multã durere decât şi-ar fi putut închipui,jertfe nevinovate pe altarul unei dictaturi nici astãzi judecatã cu toatã obiectivitatea, Bianca Marcovici a ajuns în 1991, cu familia, în Israel, unde nu a gãsit pacea pe care şi evreii o meritã dupã douã mii de ani de Diasporã, ci o stare de permanentã îngrijorare – oricând un terorist poate provoca moartea cuiva. Toate aceste date se reflectã în oglinda sensibilitãţii poetice a celei care s-a dãruit şi muzicii, a studiat şi ingineria, dar a fost mereu fidelã literaturii de limbã românã cãreia i-a dãruit circa 20 de volume, la o vârstã încã plinã de promisiuni şi speranţe de… perfecţiune. Dar, desigur, poeţi perfecţi nu existã, nici nu pot exista. Recentul volum editat la « Hasefer » (redactor Ştefan Iureş) Puţin blond, cu mult farmec se bucurã de o prezentare graficã excelentã (Gh. Chiru), pe prima copertã fiind reprodusã o minunatã lucrare a lui Baruch Elron, pictor israelian, cunoscut şi la noi. Pentru cã noul volum este unul de « Poeme alese », vom întâlni în el versuri cunoscute şi apreciate de cititori. Bianca Marcovici este o poetã cu personalitate « disjunctivã », în opoziţie faţã de locul comun. De altfel, în aproape fiecare poem gãsim « o unitate a contrariilor », ca în dialectica vieţii. În poemul « Delir » existã o vie contradicţie între « intelect » şi sentimentul ce şi-ar dori « delirul ». « Numai în bãtaia vântului mã recunosc », spune poeta. Bianca Marcovici ştie sã fie şi ironicã, autoironicã, are umor, când este cazul, devine martor fãrã ascunzişuri şi fãrã compromisuri. Un poem antologic este « Zidul Plângerii », publicat cândva şi în « Ramura de mãslin ». Ne bucurãm sã gãsim şi un poem dedicat lui Florin Mugur, scris, cu intenţie ori fãrã, în maniera regretatului poet, care ar fi împlinit în 2004, 70 de ani (titlul poemului – Împreunã cu mine).
De apreciat în creaţia Biancãi Marcovici, înainte de toate, este lipsa artificialului. Inteligenţa poetei o salveazã, în acest caz, de prozaism, ca şi de orice dulcegãrie. Antologia oferitã de autoare dovedeşte un bun simţ critic ce îi va asigura aprecierea, deja câştigatã, a criticii literare şi a cititorilor. Îi dorim succes. (Boris Marian Mehr )

„Fug în reveria viorii poemului
Ştiu că-mi aparţin
Amândoua
Precum vioara lui Chagall”

(Sunetul poemului)

pentru conformitate,
Bianca Marcovici