Invitat, Vasile Baghiu

România literară Nr.10 din 14 Martie 2008

 

 Un e-mail
îmi aminteşte
că trăiesc pe pământ
şi am încă nişte examene
de trecut.

Înfăşurat într-un sentiment
pe care aş vrea să-l ascund,
încerc să cred
că este inspiraţia.

Ar putea fi
aşa ceva,
ceea ce înseamnă
că aş face mai bine
să schimb
această mină supărată
cu un zâmbet convingător,
în acord
cu strălucitorul
viitor promis.

Sunt dispus
să învăţ.

Fericire confuzî
Poate că îndepărtându-mă de tine
am putut regăsi lucrurile importante şi
simple care
mă ajută să supravieţuiesc: iubirea
unei persoane ca tine
şi valoarea unei vieţi trăite în dragoste.

Este ca şi cum floarea aceasta galbenă
de pe dealurile din Cove Park
ar dispărea într-o clipă,
luată de vânt,
şi nu s-ar mai întoarce în primăvara următoare,
ceea ce ar fi aproape imposibil,
chiar şi într-un poem unde se spune
că se lucrează mult cu imaginaţia.

Sufletul din mine va înflori
când mă voi întoarce
cu aceeaşi cursă British Airways,
într-o zi care va fi pentru mine
una din primăverile mele personale,
în care pot înflori discret şi adevărat,
învăluit în fericirea confuză
de care nu mă pot despărţi niciodată.

Absenţa ta
Absenţa ta este o permanentă prezenţă,
ca şi cum aş fi cu tine, dar singur
într-un fel,
ca în zilele în care ne certam.

Loch Long este întunecat acum
când soarele apune.

Verdele căprui din ochii tăi e acasă,
iar Scoţia este cu totul verde
şi stă aici cu mine ca să-mi ţină companie.

Pe unde azi au trecut vapoare
acum nu e decât un luciu neclintit de apă.

Pe unde am trăit eu odată
tu încă trăieşti acolo
şi aşa va fi mereu.

Absenţa ta mă sprijină de la distanţă,
aşa cum norii par să stea
pe ceva invizibil care-i ţine.

Absenţa ta e o prezenţă
care îmi oferă un mod de a fi fericit
în durere.

Echilibrat
Plouă mărunt,
scoţian,
peste ochiul de apă
din faţa camerei mele.

Creierul, învăluit în ceaţă,
absoarbe
şi ceaţa piscurilor din depărtare.

Aştept ceva despre care
nu ştiu mai nimic,
un lucru care îmi trece prin sânge
şi îmi lasă un sentiment puternic,
ca o rugăciune.

Nu sunt nici trist, nici bucuros,
nici singur, nici cu altcineva,
nu mă mişc,
mă ţin cu firea,
atâta numai că sunt
cam departe de ceea ce sunt.

Ploaia se înteţeşte şi
se domoleşte
ca un foc.

Sângele mi se zbate
în inimă.

Am de oferit câte ceva.

Sunt dintr-o ţară unde frumuseţea
şi sărăcia
merg mână în mână.

Sunt de unde
mă întorc.

Sunt din inspiraţia şi expiraţia unei dureri
nemărturisite,
potrivită cu ploaia de afară,
care mă ţine în casă.

Tu
Tu eşti departe acum, dar
te simt în fiecare por.
Se spune că asta ar putea fi dragoste.

Drumul de la Kilcreggan până la Cove
mi-a luat ceva timp astăzi,
dar am vorbit mereu cu tine în gând
şi m-am uitat la copacii contorsionaţi
şi la malurile stâncoase din aceste locuri.

Dintr-o curte, un câine gras s-a repezit
înspre mine,
a lătrat furios,
apoi s-a oprit în spatele gardului
şi a început să privească
cum mă îndepărtez gânditor
pe drumul pustiu.

Tu pulsezi în sângele meu,
în timp ce rătăcesc pe aceste dealuri
pline de tufe de papură,
printre care pasc în linişte oi şi miei,
pe lângă gardurile din lespezi şi plante spinoase.

Tu ai un fel al tău de a te infiltra
în tot ce are vreo legătură cu mine,
cum se întâmplă şi în cazul acestor cuvinte.

Tu ştii să fii cu mine
chiar mai bine când nu eşti
decât atunci când pot să te îmbrăţişez.
Se spune că asta ar putea fi dragoste.

Sub val
Uneori parcă aş fi bolnav,
febril, însingurat,
în străinătate.

Nu mă împart între mine
şi propria mea persoană.

Lumea foşneşte în ceea ce sunt,
iar inima, în înţelegere cu creierul,
face valuri pentru a semnala
că mai sunt în viaţă.

Contrar zâmbetului,
nu sunt pe val –
sunt chiar binişor sub el.

Poate că sunt în vacanţă
şi încerc să profit
de vremea bună.

Mă străduiesc să fiu
măcar o parte din ceea ce
nu voi fi niciodată,
aşa că nu mă încumet prea departe în larg,
ci plescăiesc şi eu vâslele aici unde
presupun că ţărmul e aproape şi pot
să mă simt în siguranţă.

Curând
Tot ce scriu
pare să fie parte a vieţii.

Tot ce trăiesc
arată ca scris.

Curând,
nu va mai fi nevoie
să-mi bat capul
cu asta. 

Din volumul în manuscris
„Cât de departe am mers”