Scrisoare pentru prieteni!

Am avut o mulțime de prieteni în România. Mi-a fost greu să fac alia, nu mă puteam desparte de casă, de Copou, de locul în care m-am născut! E absurd, alții o fac fără să-și pună problemele pe care le-am avut noi ca familie! Pornind de la zero, fără măcar să știu ivrit, cu două fete înainte de armată și bacalaureat, cu două mame rămase văduve, cu soții îngropați amândoi în cimitirul din Păcurari, alături de bunici, rude, etc…n-a fost ușor! După 89 am luat-o din loc și am ajuns în Haifa, alături de sora mea violonista Ruti Baron iar fratele meu Eli Grimberg a imigrat din Israel în Franța pe linie de serviciu, adică trimis acolo!

Soțul meu, dorohoianul, Delu Marcovici a găsit primul de lucru și a reușit să-și susțină familia cu toată puterea sa!

Nu mă plâng, virtualul ne-a adus aproape dar unii din amici, ostentativ chiar unii din Israel, de origină română ne-au marginalizat, după ce au văzut că ne-am descurcat pe toate tărâmurile. Scriitoare, ingineră, fostă violonistă…La început am dansat cu ei în fiecare săptămână, ne-au primit în vizită dându-ne ceva mărunțiș, mai apoi s-au distanțat, uitându-ne! De ce? Eu fiind mai tânără decât soțul meu cam eclipsam generația soțului meu , adică cu aproximativ 5 ani! Chiar am fost alintată într-o cuvântare a unei poete cică aș fi o fetiță pe lângă ea! Dar e vorba de scris și debut poetic. Ce să-i faci eu am debutat la 30 de ani, cei de aici la peste 60 de ani cu pretenția de a fi și premiați cu prima carte în manuscris depusă la o prietenă din juriu. Se plătesc polițe uneori chiar public, de ce nu. E vremea coronei și nu mai e timp. Iertăm acum definitiv! E nevoie de percepția absolută a târziului . Adică e prea târziu!

Azi am invitat niște vechi prieteni din Iași, din fosta gașcă, generația mea, așa că sper s-o iau de la început, în noua casă

din Haifa unde în 5 camere pot dormi cei 8 nepoți!

cu drag,

ALTERNANȚE, (GERMANIA)
Mulțumesc mult pentru revistă! Am o întrebare legat de denumirea revistei: la noi la știri TV  a apărut acest nume la o mișcare nazistă înfloritoare din Germania ? Radu Bărbulescu ZL a fost unul din prietenii care ne-au tradus și lansat cărțile,  regret mult că a dispărut, a fost chiar premiat la Haifa! Sunt pe cale să învăț poezia cam ermetică pe care o citesc în revistă, dar se simte foarte mult că nu treceți nici un război decât imaginativ, ceea ce nu se întâmplă la noi, adică lupta pentru supraviețuire înconjurați de 120 de milioane de arabi, cel puțin, grupări teroriste manevrate de Iran, etc ,etc! Am citit poezie în românește la Primăria din Haifa (Comemorarea Pogromului de la Iași, 80 de ani, 13000 DE MORȚI PRIN FOAMETE SAU ÎMPUȘCARE). Țin să-ți spun că prietenii părinților mei au fost împușcați pe malul Bahluiului. Ai mei au fugit spre granița ungară unde   au fost capturați, nu au ajuns în Israel. Aveau 19 ani respectiv 17 ani…Tata s-a îmbolnăvit de tifos, i-au aruncat afară după 6 luni. Mama l-a salvat aducându-l într-o căruță cu paie…la Iași, familia s-a destrămat, unii au ajuns în Israel, ca de ex. bunica mea văduvă! După nunta la Sinagoga din Tg. Cucu tata a fost ridicat și trimis la muncă silnică 2 ani CA TEHNICIAN ELECTRIC ÎNTR-O FABRICĂ GERMANĂ! Băiatul născut, fratele meu care acum e la Paris s-a născut anorrexi! Tata a murit la 64 de ani de ciroză LA IAȘI ZL. Mama la 73 de ani în Israel ZL. Cei 8 nepoți nu au fost cunoscuți de ai mei! Dar unii scriitori vor să reînvie cu sarcasm nu mai e valabil! ? M-am întors la București mișcare legionară afișată lângă Cișmigiu! Un polițist patrula să nu cumva să se rupă afișul!!!Trist, abatoare sunt, iar vor să-i atârne pe evrei agățați în cârlige? Noroc că revista aplanează mult ura și greșelile trecutului cu unele excepții!

Bianca din Haifa

(c)

69

Gura grăiește minciuni dar ochii…nu mint!

Uneori cauți cuvintele potrivite însă ele nu vin decât atunci când totul s-a spus. Acum îți convingi privirea să nu vadă sau să simtă durerea adevărului, să ignori ziua gri, casa gri, asfaltul beton, să vezi Lumina…dar cerul nu te ascultă, te ignoră! Scenariul cel mai bun este acela în care actorul îți trăiește propria-și viață! Replica vine de la sine, nu e nevoie de sufleor…Virtualul a clipit acum o clipă, trăiește-ți clipa acum,  cât mai profund și, renunță la pantofii cu toc, starea gri, rezolvările pripite…glasul tău nu-l mai aud, ai amuțit prea repede!

****

Niciodată nu-mi voi căuta
prietenii de-o viață-

Pe timp de pandemie ei
m-au uitat!
Nici un semn discret,
aparent al interesului metaforic de a mă
readuce în memoria lor-

Precum valul care șterge
în fața ochilor mei miopi tot
ce am scris pe nisip…
acum pe malul Mediteranei,
acum când meduzele au ajuns pe țărm!

Bianca Marcovici (C)

ratări umoristice

Umor ala… dr. Dorel Schor

-Dirijorul este un instrumentist  ratat …trece repede la muzicologie, dar… cu multă bunăvoință e și sportiv  de performanță, mai ales când dirijează o simfonie de peste 45 de minute.

-Nu se cuvine să te descalți la ușa vecinului, dacă-ți miros  picioarele!

-Impertinentul are tupeu, mai ales dacă trebuie să obțină ce nu poate avea, ca de exemplu, talentul!

-Nu pot spune cu lux de amânunte ce conține romanul, dar poate fi criticat într-un rând după copertă!

-E un carierist fără echivoc. Cunoaște la perfecție copy/paste!

-Perfecțiune constă în momentul acela, când te afli pe podium precum Greta Garbo. Ea a știut când să se retragă din cariera fulminantă!

 -Am revăzut Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart, după corona punerea în scenă e teribil de modernizată, operă bufă fără a blufa…regizorul a schimbat compoziția artistică total! Artiștii făceau sport pe scenă, iar se dezbrăcau iar se îmbrăcau!

-Eu nu pot să scriu un text fără să mă gândesc la sponsor! Oare are destui euro să-mi cumpere toate cuvintele pe care le-am editat la editura Haifa?

-Unii scriu pamflete, alții cred că aluziile sunt evidente, mă gândesc să mă dedublez și eu, așa că iau Duplex pentru tensiune mare, mereu am palpita’iile debutului!

-Cum mă pun la orizontală îmi vine inspirația, cică sunt undeva într-o cameră fără baie și merg la comun să mă spăl! Dar descopăr  că mă întreb:unde o fi”camera etanșă” pentru siguranță sau apărare contra rachetelor?Ultima dată, prin 90 am purtat mască împotriva unui atac biochimic!!!

-Văd portul Haifa  din balcon! Nepoțica mea de 4 anișori zice că vede clădirea (care arată ca o Rachetă în Haifa) altfel, construită din pahare de plastic (binian a cosot)  îmbinate cu lipici!

-Nu-mi plac competițiile între textele scriitorilor. Sună a comandă la chelner fără meniu! E suficient să scrii despre un evreu celebru care a murit, sau e în viață… și imediat  ți-ai făcut statuie de critic literar care a studiat opera cuiva , copiind citate semnificative!  Dar le trebuie și lor o pâine…sau e altceva la mijloc: Ego?

Mai greu e să scrii singur ceva… fără ghilimele fără google fără wikipedia, fără  nicio carte!

-Dacă vrei să ai rating pe F.B. pune-l pe Dinescu să se certe cu mătușica!

-E prima dată când nu mă grăbesc să public zicerile astea, oricum statistic blogul meu nu e văzut de nimeni, așa că-i dau drumul până NU primesc zeci de reclame  ca să cumpăr ceva, reduceri 50% la umor!

-Am o aplicație sudoku care îmi scrie mereu după joc dificil că e  Grozav! Ce o fi așa de grozav să știi să numeri până la cifra 9? Și nepoțica știe…

-E bine că am simțul umorului, scorpionul nu mă înțeapă, așa că folosesc umorul racului fiert!

Bianca

28/05/21