invitat, Lucian-Zeev Herşcovici, Ierusalim

 Poezia luminilor diafane

Recent am primit un volum de poezii nou. Autoarea lui este poeta Bianca Marcovici din Haifa, originară din Iaşi. Este cea de a 22-a carte a ei. Poezia trăită şi scrisă de această doamnă este impregnată de iudaism şi de israelism, de idei sociale. Dacă în multe din poeziile ei Bianca Marcovici vorbeşte despre ea însăşi ca om (sau ca femeie), ea nu uită mediul în care s-a născut şi a crescut, ca şi mediul în care trăieşte. În ambele cazuri, ea este ataşată de tradiţia şi cultura iudaică. Aceste elemente o urmăresc pretutindeni, sau mai curând sînt căutate de ea. Poeta îşi trage seva din ele.
Bianca Marcovici trăieşte între două lumi, ambele evreieşti, căutând binele în trecut şi în prezent. Binele în sensul libertăţii şi fericirii, componente ale democraţiei.
Am răsfoit câteva volume precedente ei, căutând acest fir roşu al iudaismului. El nu lipseşte niciodată. Dimpotrivă. Pare să fie tot mai profund. Din ce cauză ? Pentru că poeta se încadrează culturii iudaice din ce în ce mai profund. Ea împleteşte iudaismul, cultura, tradiţia iudaică, cu universalismul. Volumul de faţă, apărut acum câteva luni, este intitulat în mod sugestiv „Lumini diafane”. Mi se pare că luminile iudaismului pătrund în mod diafan alături de luminile născute din dragoste şi suferinţă personală. Pătrundera lor este treptată. Iaşul copilăriei ei este Iaşul evreiesc de altădată, care nu mai există decât prin oamenii lui, răspândiţi în Israel, în România, şi pe alte meridiane ale globului. Urmat de ” Auschwitz, o poezie în limba română însoţită de traducerea franceză a poetei Nicole Pottier. După care urmează Israelul- Haifa şi apoi Ierusalimul. Observăm gradaţia treptată spre locul cel mai sfânt. Ierusalimul în Ereţ Israel. Zidul Plângerii, ca unică rămăşiţă din vechiul Templu. Poeta se străduieşte nu numai să înveţe limba ebraică, ci să înţeleagă tainele acestei limbi, încercând să intre pe această cale în sferele înalte şi luminoase ale Cabalei. Urmează suferinţa, dificultăţile Israelului. Pericolul vieţii. De la mistică la realitate. Totul prin prisma gândirii şi suferinţele poetei, care reuneşte nostalgia cu speranţele şi dorinţele israeliene de astăzi. Bianca a devenit Levana cu adevărat? Este o întrebare pe care şi-o pune ea însăţi, fără să poată să răspundă. Preferă să spună că este la jumătatea drumului, între „Bianca” şi „Levana”. Dar ca poetă? Pare a fi una din poetele generaţiei noastre. Poetă cu adevărat.
Prima parte a volumului este antologică. Poezii anterioare ale autoarei, selecţionate de ea însăşi, însoţite de traducerea în limba franceză. Atât versurile originale, cât şi traducerile lui Nicole Pottier păstreză muzicalitatea plăcută, deşi versuri albe.

„Sîntem vii
Sîntem martorii
Sîntem supravieţuitorii…

Sîntem copiii lor
Cei care ne cântă Şalom
Sîntem unicul popor din lume
Care nu avem o bucurie întreagă,
Pentru că fiecare sărbătoare
Ne aduce aminte de cei ucişi”
(Auschwitz)

Pentru Bianca Marcovici, Zidul Plângerii este „Zidul de Sprijin”.
El o ajută pe poetă, îi dă o siguranţă, dar ea este, totuşi, diferită de fiicele ei.

Doar o poveste
Din oraşul cu Ziduri de sprijin,
În două anotimpuri
Strigăte-n deşert
Şi un catarg
De care să mă ţin
De la vaporul meu alb-albastru
Doar un steag
Levana Levana…
Numele meu în ebraică
Nu-l murmură nimeni aici(…)
Doar fetele mele au prins trenul Speranţei
Mă împac cu mine!
(„Pactul Eşecului”)

„Punând petecul la Zidul Plângerii („Clipa”), poeta Bianca Marcovici reuneşte iudaismul cu dragostea, în limba română.

(autorul predă acum la Montpellier! )

„Ultima Oră”, nr.3424,  TEL AVIV

5 gânduri despre &8222;invitat, Lucian-Zeev Herşcovici, Ierusalim&8221;

  1. Imi amintesc o fata blonda, frumoasa, cu o vioara care
    aparea si prin Cronica parca, uneori. Pe atunci canata bine
    la vioara. O poza n-ar strica si mai multe culori!

  2. Poezia sub impactul virtualului, sau virtualul sub impactul poeziei
    LUCIAN ZEEV HERŞCOVICI

    Recent am răsfoit un volum de poezii nou, cel de-al 23-lea volum al ei. Volumul este intitulat”Impactul virtualului” şi, în afară de poezii, include cîteva prezentări asupra autoarei, precum şi Bio-Bibliografia acesteia. Trebuie să menţionăm că titlul volumului nu este întîmplător.
    Bianca Marcovici este prima poetă israeliană de limbă română care foloseşte Internetul, respectiv tehnologia virtuală modernă pentru a-şi publica şi difuza poeziile. În mod paralel, ea continuă să publice şi volume de versuri pe hîrtie, după sistemul tradiţional.Faptul că poeta este şi ingineră, avînd cunoştinţe, îşi pune amprenta asupra sistemului ei de lucru şi difuzare a operei ei literare. Ea înţelege că virtualul impune un impact asupra poeziei, are o influenţă asupra acesteia Ne-am gîndit să-i parafrazăm ideea, gîndindu-ne că este vorba despre o influenţă dublă, reciprocă, virtualul asupra poeziei, dar şi poezia asupra virtualului. Cel puţin, bine ar fi să fie aşa, reuniunea între poezie, dar şi tehnologie în epoca noastră, realizîndu-se o poezie tehnologică şi o tehnologie cu aspecte poetice-
    Bianca Marcovici scrie poezii pe teme iudaice, alături de lirica ei personală. Odată i-am scris un mesaj prin Internet, citindu-l pe Mihail Eminescu.” Bi (l)anca, află că din leagăn/ Domnul este al tău mire/”. Mi-am amintit de o poveste simpatică şi plină de extaz a poetei cu privire la romanul ei cu” Kotel Ha- Maaravi” (Zidul de Apus, sau Zidul Plângerii) din Ierusalim. Probabil că identitatea ei se reuneşte cu acest zid, cu iubirea pentru el. La care adaugă dragostea fizică şi psihologică, autoarea manifestîndu-se ca o femeie îndrăzneaţă, care depăşeşte normele sociale. Bianca Marcovici ” Levana” locuieşte la Haifa, oraşul la care se referă în poeziile ei adeseori. Este Haifa cea frumoasă de pe malul mării şi de pe Muntele Carmel, dar şi Haifa problematică, cu oamenii cu probleme, poluarea, victima celui de-al doilea război din Liban.
    Trăieşte, munceşte (lucrează ca ingineră la Societatea de Electricitate), îşi are familia, iubeşte sau suferă decepţii în dragoste, îşi creşte nepoţii deşi se compară ca o femeie tînără.
    Haifa care capăta o notă specială, un aspect deosebit în poezia ei ” Am urcat pe Muntele Carmel, pe coclauri pe lângă Universitate/ bineînţeles că e o antenă acolo, e punctul cel mai înalt din Haifa/ jos, undeva în prăpastie/ pădurile sunt arse… arse. De după ultimul incendiu/ nu ştiu dacă a fost pus focul dar,/ tare greu se mai reface pădurea! (Muntele Carmel) La care poeta adaugă visul ei de a renaşte „din cenuşă”, precum şi filosofia ei ” dacă n-ar fi omu’ să ardă să sufoce, să se dea în spectacol, să/ urască, să distrugă, cred că/ pădurea ar reveni la viaţă mult mai repede”
    Bianca Marcovici vede şi simte pericolul ecologic pentru Haifa ei dragă ” chimicalele ne întoxică, facem cură de otrăvuri zi şi noapte- deschizi fereastra spre Golful Mediteranian/ se furişează gazul toxic-” ( Haine avertizoare). Cîtă dreptate are poeta să spună acest lucru cu mînie, dar şi cu expresii literare! Ne putem gândi că afirmaţia ei este valabilă oriunde şi oricum în epoca noastră… Deci, Bianca Marcovici este nu numai poetă ingineră, ci şi poetă ecologistă. Mînia ei nu are margini atunci cînd afirmă că, „la noi se moare iute, prea iute”. Totuşi, apare şi gîndirea ei asupra inevitabilei scurgeri a timpului, reflectată asupra propriei ei vieţi, după ce se autocompară cu o orhidee.” Caut mereu ce nu pot să văd/ simt orhideea plăpîndă-albul ei…-azi s-a mai uscat o petală”. Bianca Marcovici trăieşte pe un ” pod Haifa-Iaşi”, desigur virtual. Frica ei este de ” Yiddishe mamme”. Dar dragostea ei pentru pesajele şi oraşele israelienie se reflectă cel mai profund, mai puternic faţă de Ierusalim. Ea are chiar o viziune a Ierusalimului şi a Zidului Plângerii.” Ierusalimul meu, noaptea viselor, divinitate atît/ de aproape, dispre aroganţa spirituală,/ apare grădina noastră în lumină feerică,- revelaţia/ Zidul Plângerii” ( Noaptea la Ierusalim). Vorbind despre Cetatea lui David, poeta merge pînă la identificare acordîndu-i o măreţie de simbol, reunind-o cu dragostea ei umană, spiritulă dar fizică sexuală. Vorbind despre ea însăşi, Bianca afirmă: Vibrez ca o harpă din Cetate lui David/ hrănindu-mă cu adieri de vînt şi cuvinte..// dansul săbiilor parcurge mereu acelaşi cer de foc- un Maghen David lumineză în noapte ca o făclie”(Mă ia cu frig)
    Poeziile din volumul „Impactul virtualului” au şi alte teme. Comparaţia între dragostea fizică şi iubirea spirituală.(” cineva îmi cunoaşte sufletu- altcineva trupul…”), apropierea de familia fratelui, aflat în Franţa; dragostea de oraşele Paris, Roma, Barcelona, de istoria a lor, de monumentele lor. Poeziile Biancăi Marcovici sunt scrise în formă modernistă, de vers alb… Cu excepţia cazului unor substantive cu totul speciale, primul cuvînt al fiecărui vers este scrisă cu literă mică. Se poate afirma că Bianca Marcovici este o poetă modernistă. Ea citează numele lui Gherasim Luca şi cel a lui Sesto Pals, probabil pentru a arăta cine sunt maiştrii ei, poeţi surealişti de care a fost influenţată.Ea citează şi alţi scriitori români şi israelieni, ale căror lectură îi este preferată. ” Adam Simantov/ Cărtărescu sau Amos Oz/ Ana Blandiana, cu repetiţia cuvîntului poem/ la fiecare pas, sau I. Schechter…/ Brateş, Fischof, Mirodan cu al său dcţionar”.
    Limbajul Biancăi Marcovici este bogat, reunind cuvinte vechi şi noi. Este un limbaj în care sînt prezente tehnologia reunită cu istoria, şoapte de dragoste romantice renite cu vulgaritatea şi mînia, expresiei arhaice alături de neologisme. Limbajul ei îmbogăţeşte româna contemporană (vreau să sper că poeziile ei sînt cicite şi în România). Este metoda începută de Argezi, de a crea noi frumuseţi din bube, mucegaiuri şi noroi. Poezia Biancăi Marcovici poate fi evental comparată cu cea a altei poete din generaţia noastră, evreică din Tîrgu-Mureş, Marha Iszak. Aceste două poete ale generaţiei noastre au ceva comun între ele prin stil, limbaj, mod de expresie, curaj, protest social şi filozofia a vieţii. Nu ştim dacă ele se
    cunosc personal dar parcă aparţin aceluiaşi gen literar.

    Pentru a încheia acest articol modest, preferăm să ne referim din nou la ” impactul virtualului”, aşa cum îl vede Bianca Marcovici într-o poezie cu acelaşi titlu:
    „Ne-am legat la ochi, / ne-am astupat urechile/ rămînem legaţi/ aşa cum lumea ne leagă/ lumea virtuală.”

    Rubrica:MĂRTURII IUDAICE”
    Pag.28-29
    EXPRESS MAGAZIN”-TEL AVIV
    Nr.7, 8 iunie 2008

  3. From: Lucian Herscovici <lucian.herscovici@
    Subject: Re:
    To: bianca_marcovici@ Date: Monday, 27 April, 2009, 2:55 PM

    Bianca Marcovici a fost, este si ramane poeta generatiei noastre. Rasfoind volumele ei de poezii, gasim propria noastra istorie, propria noastra marturie a unei generatii care a trecut prin multe probleme si dificultati – si tocmai dificultatile au silit pe fiii si fiicele ei sa mearga inainte. Poezia Biancai Marcovici ramane valabila dealungul generatiilor ca o marturie istorica. Mergi inainte, Bianca, mergi catre tine insati. Mult succes,
    Lucian-Zeev Herscovici

    2009/4/25 Bianca Marcovici <bianca_marcovici@

    reprodus cu aprobarea autorului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s