scriitori israelieni, Wikipedia

Listă de scriitori israelieni de limbă română

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Aceasta este o listă de scriitori israelieni de limbă română:

Adus de la „http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_scriitori_israelieni_de_limb%C4%83_rom%C3%A2n%C4%83

4 gânduri despre &8222;scriitori israelieni, Wikipedia&8221;

  1. Am întâlnit critici fericiţi !

    de Bianca Marcovici din Haifa [levana]

    2007-04-08

    moto: Am întâlnit şi ţigani fericiţi!

    Am întâlnit critici fericiţi !

    Aşteptând la colţ de drum, poeţii,

    Vorbind cu ei singuri

    Într-un monolog pe o coardă ruptă,

    Nevând nici măcar efervescenţa

    Critică, nici disponibilitatea literară …

    De a compune ceva personal,

    cocoţându-se pe umerii scriitorilor!

    Doar in felul asta

    Monopolizând Muza …

    Domesticind o lume întreagă

    Prin titlurile lor

    De Cezari ai literaturii

    Din clubul bătrânilor nepremiaţi

    rupând aşa -zisa tăcere!

    Am întâlnit critici

    fericiţi, minimalizandu-şi grafomania

    printr-o regie perfectă, fară drept la replica poetului!

    dar, niciodată nu e prea târziu!

    nu mă războiesc cu nimeni

    privesc ca o spectatoare

    şi mă mir
    nu am de plătit nici o poliţă
    dar
    de aici însă Asia mă inspiră

    !

  2. Poeţi din Israel -din antologia
    [ Scriitori din Israel. ]
    „Shalom Haverim”-comunitaţi-

    Poetul

    Deschide uşa larg, să vie lume,
    Şi-atârnă crengi de busuioc pe ea
    Cum fata-şi pune-n sân, atunci când vrea
    Să-şi cheme Mândrul ca sa-i deie nume.

    Deschide şi fereastrele din casă,
    S-alungi tacerea cu mulţimi de voci.
    De vrei să cânţi, sau dacă vrei să joci,
    Îngăduie-ţi, poetului nu-i pasă.

    Cu voi sau fără voi, femeie dragă,
    Singurătatea mea rămâne întreagă

    Shaul Carmel

    (pag.28)

    ***

    ACASĂ SUNTEM

    Acasă suntem cu toţii
    Indigeni şi imigranţi şi turişti
    Oameni şi animale
    Viii şi morţii şi cei nenăscuţi încă
    Visuri vânturi flăcări
    Frunze pietre stele cântece
    În împărăţia tatălui

    Luiza Carol

    (Pag.76)

    ***

    Dacă nu odihna

    Îmi aplec fruntea
    În faţa cuvintelor, logodnicile lumii,
    Păzitoare de vise strecurându-se de la unul la altul
    Să nu se piardă.Căci puterea-mi ce e
    Dacă nu tihna de după scrierea lor,
    Ca tihna de după dăruirea-mi ţie

    Andrei Fischof
    (pag.98)

    ***

    Curaj

    Îmi fac curaj să nu mor!
    Apele cerului inună zilele,
    Speranţa capătă culoarea ruginei,
    Moartea umblă fudulă prin buzunare,
    Deşerturile se întind,
    Godot este încă aşteptat
    Şi David continuă să-l înfrunte pe Goliat.

    Solo Har -Herescu

    (pag.126)

    ***

    Cauţi

    Cauţi cu lumânarea pragul
    sprijinindu-te de pereţii
    sufletului
    EL SE AFLĂ UNDEVA
    VOM AJUNGE
    ÎMPREUNĂ…
    la acelaşi prag
    ivit din senin prea devreme
    sau prea târziu
    lucru previzibil
    aceeaşi cădere în neantul ambalat
    în culori stridente cu funde
    şi dedicaţii pe coperţi mici
    (se vinde ca pâinea caldă
    pe valuri de nisip )
    căutând bărbatul- prag
    să mă ia în braţe
    acum cînd nu mai pot privi
    mâinile necîntătoare
    şi vioara-povară,

    acum când sfâşitul lumii
    se află pe o plută.

    poemul nu-mi mai dă nici
    o şansă

    Bianca Marcovici
    (pag.170)

    ***

    Tatăl nostru care eşti în ceruri
    vino să vezi
    că tot ceea ce există în noi
    e pentru veşnicie
    şi pentru frica de tine
    de un viitor minut.

    …Te-aşteptam cu primul nor de potop
    să vii
    să ne arăţi că nu exişti…
    Amin.
    Noemi Pavel

    (pag.206)

    ***

    Să scrii noaptea la lumina foii
    de hârtie
    stingherind un câine în somnul
    lui
    iată o neştiută fericire
    pe care ţi-o poate procura
    o pană de curent
    de la sfârşitul
    mileniului doi

    Ion Ştiubea

    (pag.246)

    ____________
    din antologia:
    „SHALOM , HAVERIM!”(München, ediţie bilingvă , Radu Bărbulescu)
    (in ordine alfabetică)

    |

  3. IMPACTUL VIRTUALULUI

    Semnalizez apariţia cărţii mele de poeme de dragoste şi nu numai, la Editura „Haifa”, noembrie, 2007!
    Substituit de prefaţă, Carol Isac.

    Pentru cei interesaţi să primească placheta să-mi scrie pe adresa mea personală!
    Semnalul plachetei a apărut deja în săptămânalul „Ultima oră”, Tel Aviv!
    Tirajul este limitat! Funcţie de cereri îmi rezerv dreptul de a selecta expediţiile!

    e-mail în blogul meu personal

    https://wxwx.wordpress.com

    *
    Mănuşi potrivite

    (În loc de prefaţă)

    Cum trăiesc într-o ţară caldă e tare ciudat să porţi mănuşi. Uneori sunt necesare, poţi să foloseşti cel puţin una din ele…
    Să provoci la un duel imaginar o persoană care se ascunde în mănuşa călduroasă a minciunii, crezându-se, cel puţin, purtătorul de cuvânt al asociaţiei semisecrete al potrivirii cuvintelor, chiar şi când e posibil să fie 35 de grade afară! Poţi să ceri mănuşi de vară sau de iarnă, chiar dacă niciodată nu-i iarnă, aici în ţara pământului roşcat. Sunt unele persoane sincere care, au preferat frigul şi dezrădăcinarea, şi-au luat tălpăşiţa, neaceptând urcuşul prin purtarea echipamentului de armată, neacceptând sacrificiul pentru poporul care l-a zămislit. A apărut frica …ca formă de echilibru! Şi la toaletă nu poate face … când e întuneric sau, dacă e ceva suspect în separeul de alături!
    Mănuşile sunt semnul confortului, dacă se potrivesc şi la îmbrăcăminte. Uneori zăresc mănuşi nepotrivite, precum a unui clown sau a unui poliţist, pe post de dirijare a circulaţiei cuvântului, când el, cuvântul vine de la sine, din inspiraţie, iubire, cicatrici şi … nu trebuie dirijat, doar corectat, să fie sunetul flautului, să ajungă direct la inima Anonimului, care să se recunoască!

    De unde vine puterea de a termina o cursă, probabil că de la interior, alergând spre interior.

    Bianca Marcovici

    IMPACTUL BIANCĂI MARCOVICI CU VIRTUALUL – GÂNDURI NOTATE PE MANŞETA CĂMĂŞII

    Andrei Fischof

    Se pare ca a avut dreptate cel care susţinea că nu se poate face critică literară de către cineva care scrie acelaşi gen de literatură ca şi „criticatul”. Adică un poet nu poate face, sau nu e cazul să facă cronică unui volum de poezii scris de un confrate, şi aşa mai departe. Nu pentru că nu ar fi obiectiv (acest lucru este mai degrabă o chestiune de fire), sau pentru că ar invidia autorul pentru vreo metaforă neaşteptată, ci pentru ca, citind poemele, criticul-poet nu se poate abţine faţă de el însuşi să nu se întrebe cum ar fi scris el poemul respectiv.

    Aşa şi cu noul volum al poetei şi concetătenei mele, Bianca Marcovici apărut de curănd într-o editie personală, cu titlul IMPACTUL VIRTUALULUI. Poeta trăieşte de fapt în trei medii, concomitent, cu sau fară a fi constientă de schimbarea raporturilor între acestea, odată cu înţelepciunea rezultată din experienţa de viată: muzica , iubirea deplină si necondiţionată si Israelul ca existentă în sine. Aceste trei cercuri se întretaie, atât in viaţa cotidiană cât şi în poeme, chiar dacă titlul unora este luat dintr-unul din medii iar conţinutul accentuează altul, ca în poemul SIMFONIA SPANIOLĂ DE LALO, în care, de la început suntem în faţa unui adevar de necontestat
    rezultat dintrr-o viată trăită intens: „ţi s-a spus ca Viclenia in 5 părti / nu mai poate sa-si închisă / cuvintele într-un seif / deja / codul seifului e ştiut de toată lumea.” Iar apoi: „viclenia cu spatele gol / într-un dans spaniol cifrat /…/ pantoful cu toc da de un vierme / care trebuie strivit, ezită / şi eu ezit”

    Cele trei cercuri se intretaie deci, născând un sector de cerc comun, în care sunt prezente toate cele trei medii. Acolo e urma impactului virtualului în fiinţa noastra, in modul nostru de a gândi şi acţiona. Ca si al poetei. O regasim pe Bianca Marcovici in atat de cunosuta voce neaşteptată, izbindu-ne în primul vers al poeziei VULCANUL: ” sfărşitul lumii e un basm pentru copii” ca şi cum ne-ar readuce la proportiile reale ale dramelor existenţiale.

    Nu în ou salasuieşte izvorul vieţii, spune poeta, ci în ce s-a întamplat înaintea lui, dragostea totală, adâncă, pregatitoare şi sfâşietoare totodată în legîturile noastre , caci; „cât de greu se clădesc lucrurile în relaţiile atât de înselatoare …/ prevăd şi aştept mereu să nu mi se întâmple ceea ce presimt în ochii tăi atât de deschişi” (CE ARUNCI PE FEREASTRA, (pagina 11).

    Intretăierea cercurilor, impactul, doare, ca o vânătaie după o lovitură, dar nu renunţăm la niciunul din ele, nici la viaţa în această ţară caldă, nici la iubirea – iubire plină şi deplină, nici la muzica devenita încă din copilăria ieşeană lumea în sine a poetei. Iată o auto-disecţie a curajului de a fi mai presus de orice, cum spunea Marele Will, sincer cu tine însuţi:
    ” niciodată nu mă pregătesc pentru tine / spontan îţi redau cum sunt cum / uneori nu vreau să fiu, / capăt forma ta nemăsurată / închid ochii şi-ţi scriu/ pianul meu sună la unison , clapele/ urmaresc literele latine, cele ebraice se sting/ capăt forma ta când mă

    cuprinzi / e normal să-mi repet că inspiraţia mea/ curge din izvorul pămantului roscat.” (SEMNE PESTE TIMP,pag. 14).

    Poemul în cinci rânduri care dă titlul volumului vine ca un supliment interior, un fel de CODA : ” ne-am legat la ochi ,/ ne-am astupat urechile. / ramanem legati / asa cum lumea ne leaga/lumea virtuală” (IMPACTUL VIRTUAL,pagina 15).

    Mentionez cea mai scurta poezie (neobişnuit act al Biancai Marcovici), a carei lipsa de deznodământ se simte precum focul din craterul vulcanului nestins: „cineva îmi cunoaste sufletul / altcineva trupul…” (CINEVA, pagina 33).

    Am lăsat la sfârşit prefaţa autoarei, venind în întâmpinarea celui prea sigur de el , precum praştia lui David în faţa lui Goliat: ” MĂNUŞI POTRIVITE”, în care ,aparent fară legatură cu atmosfera volumului, ne reaminteşte rolul mănuşii, ca parte a îmbrăcăminţii, ori ca scut împotriva frigului, ori, şi aici e legatura cu volumul insusi, ca „mănusă nepotrivită a poliţistului pe post de dirijare a circulaţiei cuvântului, cand el, cuvântul, vine de la sine, prin inspiraţie”….De unde vine puterea de a termina o cursa, probabil de la interior, alergând spre interior.”

    Aş adăuga, tocmai pentru valoarea poemelor din acest volum, că un plus de atentie la recorectarea textului computerizat ar fi fost de dorit .

    Şi iată cum, scriind aceste gănduri, observ că mănşeta cămăşii s-a umplut cu notiţe luate citind volumul şi recitind câteva din poeme , aşa cş o păstrez, ofrandă cuvantului , sângele poemelor de oricând.
    Este aceasta o carte net mai coaptă şi mai emoţionantă decât cele anterioare, chiar şi mai recente.
    sursa,
    http://www.romania libera.com
    pag. autor
    Andrei Fischof

    NOTE DE LECTURĂ
    LAMENTARI DE TOAMNĂ
    CAROL ISAC
    Bianca Marcovici întâmpină anotimpul rece cu un nou volum, “Impactul virtualului” pe care o însoţeşte cu câteva fotografii din muzeul Rally din Cesarea. Sunt imagini ale unor sculpturi de Salvador Dali, de care se simte aporape, explorând lumea în care trăieşte şi în care resimte ceea ce este ireal, alături de ceea ce îi apare de o tenacitate reală uneori insuportabilă. Poeta căreia i-au apărut până acum 23 de volume, fiind prezentă şi în nouă antologii, inclusiv ebraică, este deţinătoarea a 12 premii literare acordate în Israel, România şi fosta Iugoslavie. Colaborează frecvent, la mai multe reviste şi două din cărţile ei au fost traduse în germană şi franceză. Altfel spus, este o poetă cunoscută şi arhicunoscută ca una din stelele poeziei israeliene în limba română.
    Regăsim în noul volum diversitatea preocupărilor şi multiplelor moduri de abordare a unor teme care îi sunt apropiate. Constantă în iubirea pentru locurile în care îşi continuă existenţa, rămâne legată şi de amintirea vremurilor în care cântă la vioară, o îndeletnicire care este legată, prin fire trainice, de poezie.” Tracul violonistei” este ” seriozitatea mea …din totdeauna/ a fost şi va fi/ în numele poeziei, improvizaţiei/ pe partitura golemului sarcastic”.
    În aceeaşi ordine de idei a marcării timpului trecut este şi tendinţa spre exterioritate, spre alte spaţii dincolo de zidurile Haifei. Un sejur la Iaşi, oraşul natal şi al tinereţii, este aporape obligatoriu dacă nu în fiecare anotimp, măcar în fiecare carte …Sezonul cireşelor din 2007 o află la Iaşi unde pe Lăpuşneanu se vând fructe zemoase, dar lipsesc acolo “revistele de Iaşi”. Literatura dă semne că ar fi dispărut …”Sinagoga din Târgul Cucului m-a recunoscut”, e unicul vers care indică legatura trainică cu oraşul, poate chiar singura, după atâţea ani .
    Răsfoim volumul fără să descoperim “noutăţile” aşteptate. Bianca Marcovici nu-şi părăseşte melodiile adoptate cândva, poate doar orchestraţiile diferă, deşi crede că poeţii buni fug de răspundere- o iau pe coclauri,/ reversul medaliei e doar o metaforă”…Îşi aminteşte cât de vijelios îi erau contestate versurile, cum era sfâşiată de îndoieli, cât de mult se băteau unii să fie “lăsată la vatra ca un soldat rănit”.
    Ficţiunile sunt, în convingerea ei, doar pretexte pentru o privire neformată, fugind de realitate. Unghiul de vedere virtual e un fel de amăgire de care se fereşte. Impactul virtualului nu este, în consecinţă, de dorit. În replică este sărbătorită naşterea celui de-al patrulea nepot. Nimic nu are un sens mai înalt decât primul căscat al noului născut, aşa dar: “căscaţi, căscaţi, vă rog!”
    Sunt în aceste pagini şi trăiri de o gravitate maximă-” o nouă Ana Karenină pipăie şinele-rochia ei de dantelă atrage atenţia…/ numai tu nu priveşti înapoi.”-ca şi clipe de amuzament, cam dezlânate, ca în “avem nevoie de bărbaţi la metru şi femei la kilogram”. Nu lipseşte inevitabilul “of” al poeţilor, marcaţi de idiosincrasia faţă de criticii literari care se “cocoţează” pe umerii scriitorilor, provin din cluburile “bătrânilor nepremiaţi”, minimalizându-şi grafomania” etc.etc. Poeta alunecă astfel în plin grotesc, deoarece obişnuieşte să-şi “blindeze” mai întotdeauna cărţile (inclusiv cea de acum) cu opiniile criticilor. În mod sigur, ar dărâma şi zidurile Haifei cu strigătele ei de indignare dacă aceşti ” cocoţaţi” şi ” nepremiaţi” ar scuti-o de vorbele lor. Uită sau, din păcate nu ştie, că poemele plutind în derivă, fără a fi receptate, au fost şi rămân printre lucrurile cele mai triste.
    sursa,
    ultima ora, 21 decembrie, 2007 tel aviv

Lasă un comentariu