Revista mea, nr. 2500-TEL AVIV

Saturday, 30 April 2011, 6:44La o Aniversare, numarul omagial, nr. 2500 , Revista mea, Din cuprins:
Semneaza scriitorii Elias Ervin, Adrian Grauenfelds, Dan Grosu, Edy Grossman, Paul Leibovici, Rabin av. Josef A. Wasserman, prof. dr. Josef Eugen Campus, Vladimir Tismaneanu, Leon Volovici, Beno Naori, Hedi. S.Simon, Sonia Palty, Sigi Sonntag, B.Marcovici, Saul Carmel(z”l), Baruch Semelman, Gabi Moscovici, Lucretia Berzintu, Martha Eseanu, Aberman Berhold-Tellu, Arie Kuperschmidt si multi altii!
Numar festiv, urari de prosperitate!
Redactia
Maria Clim

REVISTA MEA, RECENZIE, PAG.2

70

28
Timp liber
Cu volumul antologic ”Muntele meu… Carmel (culegere de texte antologice şi inedite), apărut în Israel 2011, Bianca Marcovici reconfirmă legătura sa afectivă cu limba română , şi atrage atenţia în acelaşi timp prin calitatea confesiunii, deseori cu nuanţe dramatice, dar şi prin impresionanta sa voinţă de a se integra în spaţiul cultural israelian, plătind, se înţelege, drept tribut sacrificarea unui mod de gândire şi simţire acela cu care s-a născut şi împreună cu care a vieţuit până la plecarea din România.
Volumul în discuţie se compune din două părţi: Poezii în proză şi Note şi povestiri care păstrează deopotrivă aceiaşi notă liric-existenţială unde căutările de sine ca şi conversaţiile cu întâmplările apărute în viaţa ei se conturează şi se definesc prin texte , precum Vremea noastră, Rebela, Orgoliu Lacul Ciric, Nu ştiu ce Românie iubim noi sau Muntele Carmel: ”Ruperea asta de diguri, repetiţiile,/ incursiunile în trecut doar ca să te menţii tânăr.//Curgerea în sus… că în jos e prea naturală./Visez uneori cu ochii deschişi/despre împărăţiile spectrale străjuite de mesteceni.”(Muntele meu Carmel). Israelul tău este textul în care respiră întreaga sa dezageabilă dezolare legată de desprindere şi apoi de integrare. Israelul, al altcuiva, nu este al ei, atât pare să fi fost de traumatizantă adaptarea încât sufletului poetului i-a trebuit să strângă în braţe îndelung multele Carmel până să poată face scrum amintirile : ”Cafeaua mi-am făcut-o amară/ îmi amintesc sărutul de pe obraz când/mi-am luat cu mine 70 de kilograme/ de bagaj confortabil/sora mea mi-a adus linguriţe de plastic/să am cu ce amesteca vidul Israelului lapte şi miere false./ Am strâns muntele Carmel în braţe /pînă sau făcut scrum amintirile/nici măcar bună ziua/nu se mai învaţă la şcoală să se spună/e prea mult timp pierdut/oricum se uită pe drum,/pentru că aceste cuvinte sunt iresponsabile /poate, mai apoi să-ţi bată cineva la uşă/ şi să te surprindă mestecând gumă/ în oglindă.(Israelul tău)
Poeta pare preocupată constant de altceva, de acel ceva care să alunge tăcerea, suferinţa pe care le identificăm de fapt în imaginea dintre două lumi în care sinele autoarei se reflectă recurent. Nu ştiu ce Românie iubim, Haifa, Iprovizaţie cu pod de flori, Literele ebraice se sting : ..închid ochii şi-ţi scriu- /pianul meu sună la unison, clapele/urmăresc literele latine,/ cele ebraice se sting,/ capăt forma ta când mă cuprinzi/e normal să-mi repet mereu/inspiraţia mea/curge din izvorul nostru comun,/fidelitate, intransigenţă,Fuga de Bach,/iluzie născută din fum(Literele ebraice se sting) sau ”Nu ştiu ce Românie iubim noi/Poate ne este ciudă că nu avem rădăcini solide/Poate ne e frică, suntem pe nisipuri mişcătoare/Nu ştiu de ce mie dor/Rămân cu Nostalgia asta…/ a epavei mele/Care pluteşte pe mare”(Nu ştiu ce Românie iubim).
Căutările sinelui au devenit o temă favorită care, în copilărie şi adolescenţă s-au reflectat relevându-se în pasiunea pentru muzică şi pentru vioară, dar care în cele din urmă va ocupa un loc secund, după poezie fireşte. Bănuiesc că Bianca Marcovici doreşte să se protejeze, să se folosească pe sine şi sensibilitatea sa mai mult pentru poezie decât în folosul muzicii în acelaşi timp poate asaltată adesea de agresivitatea lumii exterioare iar natura ei poetică încearcă să se refugieze, să se împlinească în ceea ce simte că este mai aproape de sufletul ei, scrisul, atitudine relevată deopotrivă şi de prozele sale scurte din partea a doua a volumului (note şi povestiri ). În texte precum Rebela, Concert la Haifa se dovedeşte o fină cunoscătoare a muzicii, prin priceperea, sensibilitatea cu care ascultă şi savurează sunetul, palpându-i material acurateţea (unei urechi obişnuite îi scapă acurateţea nuanţelor). Poeta declară la un moment dat că ”ştie partitura prin degete”, ea nu este o simplă spectatoare, ea declară că mergi la concert pentru a asculta mereu altceva chiar dacă e vorba de aceiaşi piesă, pentru a descoperi puritatea sunetului, schimbarea favorabilă a arcuşelor , apogiaturi, flageolete întrerupte, arcuşe mici cadenţate altfel decât în partitură….”cel mai greu , mărturiseşte ea, este să fii în echilibru cu muzica, care nu poate fi descrisă cu lux de amănunte…. Ci mult ascultată,… ”
Continuare în pagina 70
Ioana Vasilescu Cosereanu
Muntele meu….. Carmel

Revista mea, recenzie la Muntele meu, CARMEL

28
IOANA VASILESCU COŞEREANU

Cu volumul antologic ”Muntele meu… Carmel (culegere de texte antologice şi inedite), apărut în Israel 2011, Bianca Marcovici reconfirmă legătura sa afectivă cu limba română , şi atrage atenţia în acelaşi timp prin calitatea confesiunii, deseori cu nuanţe dramatice, dar şi prin impresionanta sa voinţă de a se integra în spaţiul cultural israelian, plătind, se înţelege, drept tribut sacrificarea unui mod de gândire şi simţire acela cu care s-a născut şi împreună cu care a vieţuit până la plecarea din România.
Volumul în discuţie se compune din două părţi: Poezii în proză şi Note şi povestiri care păstrează deopotrivă aceiaşi notă liric-existenţială unde căutările de sine ca şi conversaţiile cu întâmplările apărute în viaţa ei se conturează şi se definesc prin texte , precum Vremea noastră, Rebela, Orgoliu Lacul Ciric, Nu ştiu ce Românie iubim noi sau Muntele Carmel: ”Ruperea asta de diguri, repetiţiile,/ incursiunile în trecut doar ca să te menţii tânăr.//Curgerea în sus… că în jos e prea naturală./Visez uneori cu ochii deschişi/despre împărăţiile spectrale străjuite de mesteceni.”(Muntele meu Carmel). Israelul tău este textul în care respiră întreaga sa dezageabilă dezolare legată de desprindere şi apoi de integrare. Israelul, al altcuiva, nu este al ei, atât pare să fi fost de traumatizantă adaptarea încât sufletului poetului i-a trebuit să strângă în braţe îndelung multele Carmel până să poată face scrum amintirile : ”Cafeaua mi-am făcut-o amară/ îmi amintesc sărutul de pe obraz când/mi-am luat cu mine 70 de kilograme/ de bagaj confortabil/sora mea mi-a adus linguriţe de plastic/să am cu ce amesteca vidul Israelului lapte şi miere false./ Am strâns muntele Carmel în braţe /pînă sau făcut scrum amintirile/nici măcar bună ziua/nu se mai învaţă la şcoală să se spună/e prea mult timp pierdut/oricum se uită pe drum,/pentru că aceste cuvinte sunt iresponsabile /poate, mai apoi să-ţi bată cineva la uşă/ şi să te surprindă mestecând gumă/ în oglindă.(Israelul tău)
Poeta pare preocupată constant de altceva, de acel ceva care să alunge tăcerea, suferinţa pe care le identificăm de fapt în imaginea dintre două lumi în care sinele autoarei se reflectă recurent. Nu ştiu ce Românie iubim, Haifa, Iprovizaţie cu pod de flori, Literele ebraice se sting : ..închid ochii şi-ţi scriu- /pianul meu sună la unison, clapele/urmăresc literele latine,/ cele ebraice se sting,/ capăt forma ta când mă cuprinzi/e normal să-mi repet mereu/inspiraţia mea/curge din izvorul nostru comun,/fidelitate, intransigenţă,Fuga de Bach,/iluzie născută din fum(Literele ebraice se sting) sau ”Nu ştiu ce Românie iubim noi/Poate ne este ciudă că nu avem rădăcini solide/Poate ne e frică, suntem pe nisipuri mişcătoare/Nu ştiu de ce mie dor/Rămân cu Nostalgia asta…/ a epavei mele/Care pluteşte pe mare”(Nu ştiu ce Românie iubim).
Căutările sinelui au devenit o temă favorită care, în copilărie şi adolescenţă s-au reflectat relevându-se în pasiunea pentru muzică şi pentru vioară, dar care în cele din urmă va ocupa un loc secund, după poezie fireşte. Bănuiesc că Bianca Marcovici doreşte să se protejeze, să se folosească pe sine şi sensibilitatea sa mai mult pentru poezie decât în folosul muzicii în acelaşi timp poate asaltată adesea de agresivitatea lumii exterioare iar natura ei poetică încearcă să se refugieze, să se împlinească în ceea ce simte că este mai aproape de sufletul ei, scrisul, atitudine relevată deopotrivă şi de prozele sale scurte din partea a doua a volumului (note şi povestiri ). În texte precum Rebela, Concert la Haifa se dovedeşte o fină cunoscătoare a muzicii, prin priceperea, sensibilitatea cu care ascultă şi savurează sunetul, palpându-i material acurateţea (unei urechi obişnuite îi scapă acurateţea nuanţelor). Poeta declară la un moment dat că ”ştie partitura prin degete”, ea nu este o simplă spectatoare, ea declară că mergi la concert pentru a asculta mereu altceva chiar dacă e vorba de aceiaşi piesă, pentru a descoperi puritatea sunetului, schimbarea favorabilă a arcuşelor , apogiaturi, flageolete întrerupte, arcuşe mici cadenţate altfel decât în partitură….”cel mai greu , mărturiseşte ea, este să fii în echilibru cu muzica, care nu poate fi descrisă cu lux de amănunte…. Ci mult ascultată,… ”
Continuare în pagina 70
Ioana Vasilescu Cosereanu Muntele meu….. Carmel
Atmosfera, locul, evenimentul o determină pe Bianca Marcovici să se lase prinsă de teme apăsătoare, grave, cum spune Grete Tartler în prefaţa cărţii, cea mai gravă dintre ele fiind aceia de a fi evreu, de a-ţi asuma acest statut, lucru pe care Bianca Marcovici l-a înţeles plecând şi trăind în Israel, dar care din exterior poate fi perceput altfel şi pe care spre exemplu eu nu l-am înţeles decât parţial doar cu prilejul unei vizite în Israel, în 1988. Imi amintesc că atunci când a fost vorba să vizitez Betleemul şi cetatea Ierusalimului prietenii mi-au mărturisit că nu vor putea veni cu mine, m-au trimis singură în acea călătorie,( cumpărându-mi o excursie care-şi efectua traseul cu un autocar blindat, iar şoferul şi ghidul care ne însoţeau erau înarmaţi cu pistol şi mitralieră). Şi unde, în acel loc care-ţi taie respiraţia prin frumuseţea şi mai ales misterul lui şi pe care s-ar cuveni să nu-l vezi pentru prima oară singur. Fusesem instruită să mă îndepărtez de tot ce pare suspect. Apoi, mai târziu, Muntele Carmel l-am văzut cu o patrulă lângă noi, doi soldaţi înarmaţi care ne-ar fi apărat în cazul unui atac terorist. Era în perioada războiului din Liban. Viaţa în Israel , este aşadar foarte complicată, dar atunci când vii din altă lume şi când percepţiile tale sunt supuse sensibilităţii şi luminii poeziei, lucrurile devin cu atât mai mult diferite, devin făgăduinţă , faptă….. Citind Auschwitz, Transmisie directă sau După Auschwitz, Haifa mi-am amintit cele relatate mai sus , dar şi spusele Biancăi, ea mărturisea , cândva când încă era în România, noi evreii suntem un popor care avem cele mai puţine sărbători care să ne celebreze bucuria, cele mai multe vorbesc despre moarte: ” Şi a venit ca o umbră /după atâţia ani, după acel război, fugărit de rachete, numai vreo 2000 au căzut/ în locuri nepotrivite, au strivit marea noastră, au ucis liniştea…/Ai venit să-mi speli ochii, după un război neterminat ca o simfonie, lipsesc artificiile de dimneaţă, n-ai nici o scuză…/doar fotografia comună ne va aminti……./(Haifa).
Toată lumea aceia pe care am cunoscut-o atunci şi care parcă reverberează acum în gândurile mele a dobândit acum meritul de a fi consolidat înţelegerea textelor cuprinse în antologia de faţă, aceste texte, atât cele în versuri cât şi acelea în proză au calitatea de a funcţiona precum o cameră de rezonanţă unde se împletesc discret, sensibilităţi, singurătăţi reflexive, angoase zâmbete frumoase, agitaţia inimii şi echilibrul minţii.

Cafeneaua literara, pagina REVISTA FAMILIEI, TEL AVIV

2306 bianca[1]

Impactul virtualului, Pesach Sameach!

Lucian Zeev Herşcovici
de Lucian Zeev HERȘCOVICI (25-6-2008)

Poezia sub impactul virtualului, sau virtualul sub impactul poeziei

prof.LUCIAN ZEEV HERŞCOVICI, Ierusalim

Recent am răsfoit un volum de poezii nou, cel de-al 23-lea volum al ei. Volumul este intitulat”Impactul virtualului” şi, în afară de poezii, include cîteva prezentări asupra autoarei, precum şi Bio-Bibliografia acesteia. Trebuie să menţionăm că titlul volumului nu este întîmplător.
Bianca Marcovici este prima poetă israeliană de limbă română care foloseşte Internetul, respectiv tehnologia virtuală modernă pentru a-şi publica şi difuza poeziile. În mod paralel, ea continuă să publice şi volume de versuri pe hîrtie, după sistemul tradiţional.Faptul că poeta este şi ingineră, avînd cunoştinţe, îşi pune amprenta asupra sistemului ei de lucru şi difuzare a operei ei literare. Ea înţelege că virtualul impune un impact asupra poeziei, are o influenţă asupra acesteia Ne-am gîndit să-i parafrazăm ideea, gîndindu-ne că este vorba despre o influenţă dublă, reciprocă, virtualul asupra poeziei, dar şi poezia asupra virtualului. Cel puţin, bine ar fi să fie aşa, reuniunea între poezie, dar şi tehnologie în epoca noastră, realizîndu-se o poezie tehnologică şi o tehnologie cu aspecte poetice-
Bianca Marcovici scrie poezii pe teme iudaice, alături de lirica ei personală. Odată i-am scris un mesaj prin Internet, citindu-l pe Mihai Eminescu.” Bi (l)anca, află că din leagăn/ Domnul este al tău mire/”. Mi-am amintit de o poveste simpatică şi plină de extaz a poetei cu privire la romanul ei cu” Kotel Ha- Maaravi” (Zidul de Apus, sau Zidul Plângerii) din Ierusalim. Probabil că identitatea ei se reuneşte cu acest zid, cu iubirea pentru el. La care adaugă dragostea fizică şi psihologică, autoarea manifestîndu-se ca o femeie îndrăzneaţă, care depăşeşte normele sociale. Bianca Marcovici ” Levana” locuieşte la Haifa, oraşul la care se referă în poeziile ei adeseori. Este Haifa cea frumoasă de pe malul mării şi de pe Muntele Carmel, dar şi Haifa problematică, cu oamenii cu probleme, poluarea, victima celui de-al doilea război din Liban.
Trăieşte, munceşte (lucrează ca ingineră la Societatea de Electricitate), îşi are familia, iubeşte sau suferă decepţii în dragoste, îşi creşte nepoţii deşi se compară ca o femeie tînără.
Haifa care capăta o notă specială, un aspect deosebit în poezia ei ” Am urcat pe Muntele Carmel, pe coclauri pe lângă Universitate/ bineînţeles că e o antenă acolo, e punctul cel mai înalt din Haifa/ jos, undeva în prăpastie/ pădurile sunt arse… arse. De după ultimul incendiu/ nu ştiu dacă a fost pus focul dar,/ tare greu se mai reface pădurea! (Muntele Carmel) La care poeta adaugă visul ei de a renaşte “din cenuşă”, precum şi filosofia ei ” dacă n-ar fi omu’ să ardă să sufoce, să se dea în spectacol, să/ urască, să distrugă, cred că/ pădurea ar reveni la viaţă mult mai repede”
Bianca Marcovici vede şi simte pericolul ecologic pentru Haifa ei dragă ” chimicalele ne întoxică, facem cură de otrăvuri zi şi noapte- deschizi fereastra spre Golful Mediteranian/ se furişează gazul toxic-” ( Haine avertizoare). Cîtă dreptate are poeta să spună acest lucru cu mînie, dar şi cu expresii literare! Ne putem gândi că afirmaţia ei este valabilă oriunde şi oricum în epoca noastră… Deci, Bianca Marcovici este nu numai poetă ingineră, ci şi poetă ecologistă. Mînia ei nu are margini atunci cînd afirmă că, “la noi se moare iute, prea iute”. Totuşi, apare şi gîndirea ei asupra inevitabilei scurgeri a timpului, reflectată asupra propriei ei vieţi, după ce se autocompară cu o orhidee.” Caut mereu ce nu pot să văd/ simt orhideea plăpîndă-albul ei…-azi s-a mai uscat o petală”. Bianca Marcovici trăieşte pe un ” pod Haifa-Iaşi”, desigur virtual. Frica ei este de ” Yiddishe mamme”. Dar dragostea ei pentru peisajele şi oraşele israelienie se reflectă cel mai profund, mai puternic faţă de Ierusalim. Ea are chiar o viziune a Ierusalimului şi a Zidului Plângerii.” Ierusalimul meu, noaptea viselor, divinitate atît/ de aproape, dispre aroganţa spirituală,/ apare grădina noastră în lumină feerică,- revelaţia/ Zidul Plângerii” ( Noaptea la Ierusalim). Vorbind despre Cetatea lui David, poeta merge pînă la identificare acordîndu-i o măreţie de simbol, reunind-o cu dragostea ei umană, spiritulă dar fizică sexuală. Vorbind despre ea însăşi, Bianca afirmă: Vibrez ca o harpă din Cetate lui David/ hrănindu-mă cu adieri de vînt şi cuvinte..// dansul săbiilor parcurge mereu acelaşi cer de foc- un Maghen David lumineză în noapte ca o făclie”(Mă ia cu frig)
Poeziile din volumul “Impactul virtualului” au şi alte teme. Comparaţia între dragostea fizică şi iubirea spirituală.(” cineva îmi cunoaşte sufletu- altcineva trupul…”), apropierea de familia fratelui, aflat în Franţa; dragostea de oraşele Paris, Roma, Barcelona, de istoria lor, de monumentele lor. Poeziile Biancăi Marcovici sunt scrise în formă modernistă, de vers alb… Cu excepţia cazului unor substantive cu totul speciale, primul cuvînt al fiecărui vers este scrisă cu literă mică. Se poate afirma că Bianca Marcovici este o poetă modernistă. Ea citează numele lui Gherasim Luca şi cel a lui Sesto Pals, probabil pentru a arăta cine sunt maiştrii ei, poeţi surealişti de care a fost influenţată.Ea citează şi alţi scriitori români şi israelieni, a căror lectură îi este preferată. ” Adam Simantov/ Cărtărescu sau Amos Oz/ Ana Blandiana, cu repetiţia cuvîntului poem/ la fiecare pas, sau I. Schechter…/ Brateş, Fischof, Mirodan cu al său dcţionar”.
Limbajul Biancăi Marcovici este bogat, reunind cuvinte vechi şi noi. Este un limbaj în care sînt prezente tehnologia reunită cu istoria, şoapte de dragoste romantice reunite cu vulgaritatea şi mînia, expresii arhaice alături de neologisme. Limbajul ei îmbogăţeşte româna contemporană (vreau să sper că poeziile ei sînt cicite şi în România). Este metoda începută de Arghezi, de a crea noi frumuseţi din bube, mucegaiuri şi noroi. Poezia Biancăi Marcovici poate fi evental comparată cu cea a altei poete din generaţia noastră, evreică din Tîrgu-Mureş, Martha Iszak. Aceste două poete ale generaţiei noastre au ceva comun între ele prin stil, limbaj, mod de expresie, curaj, protest social şi filozofia a vieţii. Nu ştim dacă ele se
cunosc personal dar parcă aparţin aceluiaşi gen literar.

Pentru a încheia acest articol modest, preferăm să ne referim din nou la ” impactul virtualului”, aşa cum îl vede Bianca Marcovici într-o poezie cu acelaşi titlu:
“Ne-am legat la ochi, / ne-am astupat urechile/ rămînem legaţi/ aşa cum lumea ne leagă/ lumea virtuală.”

Rubrica:MĂRTURII IUDAICE”
Pag.28-29
EXPRESS MAGAZIN”-TEL AVIV
Nr.7, 8 iunie 2008