POVESTEA MĂTUŞILOR MELE
Cert e că am avut mătuşi pe care mi le amintesc cu destulă greutate. Azi noapte parcă am retrăit un vis real…
În fiecare vacantă de vară aşteptam cu nerăbdare să fac ceva deosebit. Dar, rar se schimba ceva în petrecerea timpului liber. Tata muncea de dimineaţă până seara târziu, iar mama se ocupa de noi cei trei copii năzdrăvani, diferiţi ca vârstă cu diferenţă între noi de cel puţin 5-6 ani! Am fost invitată la mătuşele din Bucureşti. Mătuşi din partea tatălui meu. Rica şi Roza trăiau undeva pe strada Griviţei nr. 107. Vis-a-vis era un ştrand. Acolo am învăţat să înnot. Să nu credeţi că am avut porfesor. S-a întâmplat că cineva s-a oferit să mă înveţe să înnot. Cred că, mătuşa mea nemăritată fiind prezentă i-a atras atenţia unui personaj de pe plajă . În fapt era un bazin anost. Apa era adâncă sau aşa mi se părea mie. Cred că aveam vreo 13 , 14 ani. Profesorul m-a legat cu un cablu, nu mai ţin minte exact. Dădeam din mâini şi picioare ca o broască. Lesa era întărită sau i se dădea drumul, aşa că aproape aveam senzaţia că mă înnec. În mai puţin de o oră am reuşit performanţa să ajung de la o bară la alta, pe lăţimea bazinului. A doua zi uitasem să înnot. Am luat-o singură de la început, sistematic, autodidactă şi am reuşit în cîteva zile să plutesc binişor. Cred ca aşa s-a întimplat şi în viaţa mea de poetă. Prima dată când am citit la Cenaclu „Junimea”, Iaşi unde se discuta poezie, proză în public. Lucrurile s-au întors rapid pe un făgaş neobişnuit. Pe atunci eram măritată. Copiii mei, adică fetele mele crescuseră frumos. Debutul efectiv într-o carte s-a produs în anul 1985 în urma unui concurs. Dar să mă întorc la mătuşele mele din Bucureşti .Mătuşa Rica se îmbrăca ca pe vremuri. Purta mănuşi şi pălărie. Rochii plisate, înflorate, impecabil croite.Vârsta… , eera greu de ghicit, nu am întrebat-o! Cred că vreo 50 de ani. Rica era o femeie frumoasă, distinsă, cu părul blond-şaten, aşezat în clape făcute cu mâna. Era o femeie corpolentă, stilată, cultivată. Greu de descris pentru că nu am talentul lui Cărtărescu din „Rem”… Auzisem că lucra undeva la Camera de Comerţ. Sora ei, Roza, femeie ceva mai în vârstă era o doamnă interesantă ca figură, casnică, gospodină, grăsuţă, purta rochii de casă largi şi cu volane. Vorbea foarte puţin, asculta orbeşte ca un soldat de sora ei mai mică, Rica. Îi murise soţul sau era divorţată, presupun. De asta trăiau surorile împreună, într-un apartament foarte mare, cu balcon, undeva la etajul doi.
Apartament vechi, cred că un fost cabinet de stomatologie. Rica nu era căsătorită…Pe undeva se zicea că e „fată bătrână”! Dar, totuşi primea vizita unui bărbat robust, roşcat, poate mai tânăr…care rămânea să doarmă numai o noapte şi apoi dispărea…Nu seamăna cu scenariul din filmul” Vă place Bramhs”, era imposibil de comparat, dar mătuşa avea alura actriţei Ingrid Bergman, asta e clar… Îmi petreceam timpul din vacanţa de vară şcolară citind cărţi din vasta bibliotecă a mătuşelor mele. Am reuşit să citesc multe romane de dragoste, unele mai deocheate, uneori nu vroiam să ies la plimbare, cu toate că mătuşele mele încercau să mă scoată din casă. Mai studiam şi la vioară programul obligatoriu de tehnică, cel puţin. Mă cam săturasem de programul de acasă unde studiam cel puţin două ore pe zi. Trebuia însă să însoţesc mătuşele şi să merg în vizită pe la prietenele lor, dând mici concerte. În una din zile nu am vrut să-mi iau vioara cu mine. Mă obligau să merg să cânt în toate vizitele. Pe mine însă mă scotea din sărite să cânt în public. Mai mult, după Balada de „Ciprian Porumbescu” mă puneau să cânt muzică uşoară…Ştiam melodia „Trandafirii tăi/ s-au ofilit în glastră” a lui Bogardo. Tatălui meu îi plăcea şi o învăţasem „după ureche” la vioară. Mai târziu m-am lăsat de vioară şi am optat pentru pentru o altă facultate. Fiecare îşi caută în copilărie motivele care l-au făcut să urmeze alt drum în viaţă. Eu atunci am hotărât.
În afară de mătuşele din Bucureşti ar trebui să mai adaug că, pe vremea aceea mai aveam o mulţime de rude în Israel. Dar subiectul s-ar împărţii pe prea multe planuri aşa că, e mai bine să vă povestesc de mătuşa Rica care s-a măritat până la urmă. În paranteză mă gândesc şi la scriitorul Radu Cosaşu cu peripeţiile „mătuşelor” lui…
Nunta lui Rica şi Lazăr s-a oficiat la Iaşi iar masa festivă s-a făcut în casa noastră, numai cu familia, discret. Mama şi tata au pregătit toată nunta. Mirele Lazăr , era cam bătrâior, originar din Vaslui, scofâlcit, blond cu părul creţ, deşirat şi cu ochii adînciţi în orbite, văduv -după cum am înţeles-,şi aşa ne-a devenit rudă peste noapte. Viaţa mătuşelor mele s-a schimbat mult după aceea. Mătuşele mele împreună cu Lazăr au „aliat” în Israel. Mătuşa Rica vroia să ajungă prezentatoare de program la Kol Israel-în limba română-. Dar n-a ajuns! Fiecare cu visele sale. Le-am întâlnit prin anul 1985. Venisem în turneul cu Corul şi orchestra Comunităţilor din România. Eu cântam la vioară în orchestră interpretam cântece evreieşti bine cunoscute, alese de Eminenţa sa Moses Rozen.
Le-am găsit pe mătuşele mele croşetând botocei pentru copii. Lazăr m-a confundat cu o nepoată de-a sa. Se mai întâmplă… Locuiau în Ghivataim şi, după ce o revăzusem pe bunica mea, Sofica ( care locuia la Haifa şi, alte rude din partea mamei) am ajuns şi la ele. Pensionare fiind se ocupau să câştige ceva în plus de pensia Bituah Leumi. Casa lor nu mai semăna cu cea din Bucureşti, cu parchet şi covoraşe de persan impecabile, mobilă stil, fotolii mari, lucruri deosebite, bibliotecă, etc.Mobilat modest cu linoleum pe jos…culoarea albăstruie, totul mirosea a plastic încălzit.Cred că făceau mari economii să reziste într-un cartier modest. Chiar şi ce mi-au servit , ceva de mâncare, nu a ocupat -cel puţin- jumătate de farfurie. Dar a fost deosebit de gustos, se simţea mâna artistică a Rozei, întotdeauna în planul doi, întotdeauna docilă dar fermecătoare.
*
După ani de zile când am ajuns aproape de termenul de naştere a celei de a doua fetiţă. Socrul murise în apropierea naşterii copilului, la mine în casă, la Iaşi. Socrii mei se mutaseră din Dorohoi la Iaşi, la noi -pe atunci să ne ajute la creşterea copilului. Locuiam în două cămăruţe undeva pe Cuza Vodă nr. 10, la ultimul etaj la Iaşi. În urma cutremurului din 1977 am născut o fetiţă prematură. Tata a primit un telefon că Roza, mătuşa mea din Israel s-a pierdut, mai mult, s-a sinucis. Să-i fie amintirea binecuvântată (Z”L) dar, nu puteam concepe moartea ei subită, era o femeie de „nota zece” în floarea vârstei. Ce a împins-o la acest gest mi-a rămas necunoscut… Era o femeie retrasă, citită, gospodină şi suferindă. Probabil imposibilitatea de a ieşi din casă, fobie de spaţii mari,o boală ascunsă, toate au făcut-o să abandoneze viaţa ca” ola hadaşa”. Într-o zi a băut clor, detergent… şi cu asta s-a sfârşit!
*
Mătuşa Rica ne-a transmis din Israel o rugăminte fulger, prin telefon : să dăm numele fetiţei după Roza … Dar, se vede că Dumnezeu nu a orânduit lucrurile cum trebuie, pentru că pe soacra mea o chema Roza, şi nu era voie să dai numele după mama soţului, care trăia. Mătuşa Rica a dispărut dupa aceea… Cred că s-a supărat pe noi. Mare păcat! A venit în vizită împreună cu soţul ei, la Vaslui, însă pe noi ne-a ocolit. Mai târziu am aflat că a murit în Israel. Paula, altă mătuşă care locuia lângă Haifa ne-a dat de veste şi ne-a povestit câteva amănunte despre mătuşi, după ce noi am „aliat” în anul 1991, cu toată familia rămasă în viaţă. Adică eu şi soţul meu şi fetele noastre, plus cele două mame rămase văduve… Un harem…
p.s.
Numele celei de a doua fetiţe a fost dat după socrul meu Nathan (z”l)
O cheamă Noemi. Acum are 4 băieţi. Şi e bine să o adaug şi pe Zinette, fata mea cea mare. Numele ei este după bunicul Zalman. Şi ea are un băiat şi două fete. Am reuşit să perpetuăm numele părinţilor noştri prin nepoţi. Numai de-ar fi Pace.
BIANCA MARCOVICI
17-08-2014
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 