invitat, Andrei Calarasu

                              A N D R E I   C Ă L Ă R A Ş U …când era de-o şchioapă, a început să  facă mutrişoare.  Pentru el, a-i face pe alţii să rădă, era ca pentru noi toţi copiii, mici, şi mari, ca şi cum ni s-ar fi împărţit chiholeh, sau ştrudel cu nuci, de Purim.  Apoi, când a devenit şoltic, şovav care elebora farsele cu premeditare, a trecut la boroboaţe…La  numai opt ani şi jumătate, a rămas orfan de mamă. De mamă s-a despărţit pentru totdeauna, după ce ea a trecut în lumea celor drepţi…  Pariul lui Andrei cu sine, a fost o promisiune făcută LUI.  Să nu plângă, să fie vesel, şi, mai presus de toate, să-i facă pe ceilalţi să zâmbească, să uite de necazuri. Totul se înverşuna în destinul lui, să nu fie de partea lui Melpomene, a muzei tragediei. Să nu devină… „dramă”!  Nu a putut să se ducă, cel puţin să pună o floare pe mormântul mamei.  Ea, Fie-i amintirea binecuvântată, era îngropată, la cimitirul evreiesc din Herţa, judeţ românesc, trecut cu japca la sovietici…Reta Sternhel, fetiţa blondă şi cu ochi albaştri, din strada Sft. Theodor, din Iaşi, care i-a fost vecină, şi printre primele admiratoare, povesteşte că la Andrei şi momentele grave, dureroase, trecute de noi evreii din România, în anii de prigoană, erau un prilej de parodie.  Le făcea copiilor din cartier spectacole, pe care le scria, le regiza şi le interpreta. Le făcea proiecţii de filme, şi, pentru că muza aleasă de el a fost Thalia, a comediei, şi, mai ales, pentru că pentru el modelul a fost Charles Chaplin, Charlot, s-a îmbrăcat odată cu o cămaşe verde, şi-a legat în diagonală o eşarfă, s-a dus la proprietar, şi cu un glas dres i-a spus: …”aici Garda şi Căpitanul…”.  Acesta dl. Leibovici, uluit, aproape leşinat, şi-a recăpătat răsuflarea şi culoarea normală în obraji, numai după ce l-a recunoscut…Mă las dus de condei, şi deşi intenţionez să vă povestesc despre seara minunată pe care el ne-a oferit-o la Cinemateca din Tel Aviv, mă abat puţin din drum. Acest om minunat, pe numele lui Bernard Gropper, artist înnăscut, a fost dus împreună cu tatăl şi fratele său, sub pază armată – poliţişti şi jandarmi – în 29 iunie 1941, la chestura din Iaşi, şi apoi urcaţi ( vă amintiţi…”poftiţi în vagoane!”), claie peste grămadă, 120 de oameni, în vagoane pentru vite…În acel „tren al morţii”, cum i s-a spus, au „călătorit”- 6 zile şi 6 nopţi, fâră apă, fâră hrană, în plină arşiţă, pe ruta Iaşi-Călăraşi.  Tatăl şi fratele lui au murit în acel tren sufocaţi…S-a întors singur la Iaşi, şi-a continuat studiile, conservatorul, şi când a ajuns după război, în 1950 la Teatrul Armatei, marele regizor român, omul, Alexandru Finţi, sub a cărui îndrumare s-a aflat, l-a luat într-o zi de o parte, şi i-a spus:..” tu să fi ca şi copilul meu, că meriţi, ai fost făcut orfan, eşti talentat, om bun…şi l-a botezat : să te cheme Andrei Călăraşu, în semn de recunoştiinţă că în oraşul acela românesc de la malul Dunării, după soluţia finală a problemei tale evreieşti, tu te-ai născut din nou!”…Aşa s-a apucat, tânărul regizor de teatru şi de cinema, să ne descreţească frunţile, să ne facă să zămbim şi să ne mai eliberăm de tern şi entuziasmul comunist bine dirijat.Andrei Călăraşu, acest mare „şoltic” al cinematografiei româneşti, care s-a ambiţionat să ne arate cu o faţă mai umană, şi-a început drumul cu bunul lui prieten, marele artist Mircea Crişan, realăzând în 1954 filmul „…şi Ilie face sport”, scenariul Alexandru Andy şi M. Crişan, regia Andrei Călăraşu.  Au urmat apoi „A cincea aniversare” (1955), „Vultur 101” (1956)- scenariul N. Tăutu şi A. Călăraşu- un film comandă în spiritul epocii; „Alo, aţi greşit numărul…” (1958)-scenariul S. Macovei, regia A.Călăraşu, o comedie de mare succes, de public şi de critică, care apropape l-au băgat pe Andrei la zdup, pentru formalism şi lipsa de fermitate partinică,etc.,etc,  Au urmat „Doi băieţi ca păinea caldă” (1959)-despre viaţa noastră în întrecerea socialistă şi cu fruntaşi în producţie, „Portretul unui necunoscut”(1960) şi „Vacanţă la mare”, pe care Andrei ni l-a prezentat luni 9 iulie la Cinemateca din Tel Aviv.„Vacanţă la mare” este o adiere, un parfum ca o boare venită în vis, să ne amintească de tinereţe şi entuziasmele ei. Este revederea cu acele timpuri câştigate de noi. Nu pierdute.  Când pentru a ne destinde, minunata Orchestră a Radiodifuziunii sub conducerea maestrului Sile Dinicu, ne oferea …”din muzica popoarelor!”  Andrei care era şi el îndrăgostit de muzica bună, de jazz, cosmopolită şi decadentă, cum era numită de priveghii culturali ai partidului, şi care ştia că formaţia lui Sile Dinicu este asemenea renumitei dirijorului şi compozitorului american Glenn Miller, s-a avântat, şi-a făcut curaj şi ne-a oferit un divertisment, un amestec de qui-pro-qou-uri, gaguri şi naivităţi, ca să ne facă să lăsăm la o parte viaţa din (de) lagăr, plictisul întrecerii pentru realizarea şi depăşirea, şi redepăşirea planului şi pentru a mai lua câte o pauză în lupta de clasă, şi, în apriga luptă pentru pace!Andrei Călăraşu, a filmat, după cum îi este în fire (aşa a filmat şi la „Alo aţi greşit numărul”, ca şi în celelelte filme), o bună parte din secvenţele filmului „Vacanţă la mare”, în decor natural. Mamaia filmată ca un şantier este un document. Tot aşa faleza de la Cazinoul din Constanţa, faleza şi malul mării la Mamaia, Gara de Nord din Bucureşti, trenul automotor şi secvenţa din vagonul cu care călătoresc eroii filmului.Contribuţia creatoare a regizorului este dominantă în film. Scena repetiţiei orchestrei, în care instrumentiştii stau în bărci la malul mării (timp în care barca contrabasistului i-a apă!), este o aluzie la vizionările de aprobare în faţa cerberilor culturali; momentul schimbării soliştilor de la Salvamar, înlocuiţi de alţi salvatori, veniţi de la Năvodari la Mamaia în …”schimb de experienţă”; scena muncii pe şantier, „la sapă” a tinerelor arhitecte (Ana Szeleş, Melania Cîrje şi Ileana Dunăreanu), dovedesc măiestrie.Filmul reuneşte nume de prestigiu : H.Nicolaide şi G. Grigoriu, scenariul; Imaginea Andrei Feher (excelente imagini de noapte, marea,etc.); Muzica G. Grigoriu. În rolurile principale Iurie Darie şi Alex. Munte, cu vădite calităţi în rolurile de comedie. Iurie Darie a onorat cu prezenţa sa această seară. Cu o apariţie interesantă Ion Finteşteanu, responsabil cultural şi Alexandru Repan –dirijorul orchestrei. Filmul oferă prilejul de a-i zări şi pe Dem Rădulescu, Clody Berthola, Puiu Călinescu, Iolanda Mărculescu si Horia Moculescu.Andrei mi-a amintit un alt mare artist israelian :…”haiinu ţeirim ve ze haia mizeman…” Am fost copii, apoi tineri, şi deşi a fost mai demult, Andrei n-a cedat, n-a renunţat să-şi slujească semenii. Cât de puternice au putut fi resursele sale sufleteşti, după  tot ce a trecut acest om, în drumul lui, cu noi, şi, pentru noi, ca să ne ofere bucurie!Andrei Călăraşu a sărbătorit 85 de ani. La Mulţi Ani Andrei!Rog pe cei de la Arhiva Naţională de Filme a României, instituţie serioasă, de prestigiu, membră a Uniunii Internaţionale ale Arhivelor Cinematografice, şi pe cei responsabili de la Uniunea Cineaştilor din România, să repare, urgent, încălcarea gravă a dreptului de autor. De pe genericele filmelor sale a fost scos numele regizorului Andrei Călăraşu.  Este nu numai o ilegalitate. Este mai degrabă un semn de incultură. Nu poate exista nici un fel de justificare pentru această practică a fostului regim comunist. Nu se potriveşte Românie de  astăzi.       

       Marcu Simionovici         

21.11.2007 ( primit de la autor )pe