Bianca Marcovici- o poetă
Nu știu ce loc ocupă sau va ocupa poezia Biancă Marcovici în literatura română, dar mă simt oarecum obligat să scriu despre o poetă care ne-a oferit mie și cunoscuților, nouă volume din perioada 1989-2008, mai am două antologii de poezie israeliană și în continuare a mai publicat cărți. În total, bibliografia ei cuprinde 25 de titluri proprii, apare în zece antologii, i s-au tradus poeme în câteva limbi de circulație largă. A fost distinsă cu 15 premii și diplome în România, Israel, ș.a. A colaborat și colaborează la diverse publicații culturale. S-a născut la 22 iunie 1952 , la Iași, în familia Grimberg, , a studiat vioara, dar a obținut și diploma de inginer constructor, ceea ce i-a permis să-și susțină un trai decent în România și apoi în Israel, unde a emigrat în 1991. A debutat în 1981, sub pseudonimul Blanca ( mai semnează și azi, uneori, Levana, traducerea prenumelui, în ebraică) la revista CRONICA din Iași, fiind remarcată de poetul Emil Brumaru. Vom lăsa pe alții să parcurgă itinerarul și ecourile critice, noi rezumându-ne la volumele aflate la dispoziție. „Dincolo de paradis” ( Ed. Litera- 1989) este treia carte după debutul editorial din 1985, la JUNIMEA. Un debut târziu, dar poeta a recuperat în timp acest impediment produs desigur de cenzura oarbă a regimului. Se remarcă tonul deschis, mărturisitor, apoi influența lui Borges. Lipsa metaforele nu-i crează complexe, nu este o calofilă, ci o luptătoare cu propriul destin de poet. Primul poem se intitulează „Certificatul de naștere”, ultimul „ Pe urmele lăsate de mine”. Poeta este încredințată că lasă urme. Ultimul poem este foarte reușit, expresiv – „ A fost odată o fată frumoasă/ care și-a dorit să fie pasăre nemuritoare… urmele ei vor duce/ undeva într-o poezie care minte/ sau mă minte”. În 1992, publică la Ed. MINIMUM a lui Mirodan, „ Revolta sângelui” care se deschide cu o dedicație – „ Dacă n-ai cerul tău/trebuie să-creezi/ până și orbul orb/are cerul său”. Generos vers. „ Mă întreb unde este pământul însângerat pe care calcă poetul”, este o realitate, Israelul este un pământ însângerat, poeta știa sau nu știa la acel moment? „Țara extremelor” ( Ed. Verba – Munchen, 1997) este un volum bilingv, german-român, în care metaforele își regăsesc locul. „Șoapte ies la iveală pe fond auriu/ deja le aud prea târziu, prea târziu”. Un volum cu o grafică reușită, conținut demn de laudă. Nu se precizează numele graficianului, o fi autoarea? „Amprente” ( Ed. Papyrus – Tel Aviv) poartă semnele trecerii prin muzică , dar iubirea se regăsește , pe un ton oarecum moderat, de asemenea sunt reluate unele ecouri din Holocaust. „Haifa zidurilor de sprijin” ( Ed. CRONICA Iași, 2000) este un prag al „împământenirii”, poeta se simte cetățean al noii patrii, își iubește orașul și țara, dar „ o oază românească/ în mijlocul unui mocean de vorbe … și nisip”. Poemele au o cadență, versurile se opresc spre a relua un ritm interior, vocea poetei se aude mai personal. „ Puterea cuvintelor” ( Ed. MINIMUM – 2001) cuprinde și cronici ale u nor cărți ale confraților, publicistică. „ Un har nedumerit se văicărește/E vina mea că nu cred în Asfințit”. O neliniște provocată și de situația politică din zonă, atacurile teroriste. În 2004, un triumf – editura Hasefer îi publică într-o frumoasă ediție „ Puțin blond cu mult farmec”, titlu inspirat, ca și multe dintre poeme. Redactorul, Ștyefan Iureș a știut să aleagă ceea ce este mai bun în creația poetei. Greu să alegem din frumoasele texte. Poeme despre prietenie, dragoste, maturitate, participare civică. În „Lumini diafane” ( Ed. HAIFA- 2006), în ciuda titlului, tonul este mai aspru, accentul pe atitudinea civică se accentueză.„ Impactul virtualului” ( Ed. Haifa – 2007) cu dedicație a autoarei către subsemnatul este o continuare a unui drum ales de autoare – surprinderea momentelor semnificative ale existenței în familie, în societate, în lume. În prefața cărții, Carol Isac scrie despre „poezia sub katiușe”, pentru că inamicii din Liban foloseau vechea tehnică militară primită de la ruși pentru a teroriza populația din nordul Israelului. Multe definiții, unele nu foarte poetice, altele mai reușite. Tonul este inegal. Un elegant volum este ” Espresso dublu la Ierusalim” , bilingv, varianta ebraică fiind realizată de Tomy Sigler. Poemul final se intitulează – „Teiul lui Eminescu”, aproape de care s-a născut Bianca Marcovici. Beneficiind de cultura română bine asimilată, ca și de experiența vieții în Israel, Bianca Marcovici reușește în poezie să fie personală, fără o originalitate deosebită, dar modul de adresare direct și sinceritatea mesajului o apropie de sufletul cititorului. În planul mijloacelor artistice, poate că și ieșirea din mediul unde se vorbește și se scrie curent în română a defavorizat-o. De aceea, probabil, confrați de ai ei, de vârstă apropiată sau mai mare, au preferat să se exprime și/sau în limba ivrit, limba Țării Sfinte. Dar locul ei în literatura română există, ea nu poate fi ignorată.
BORIS MARIAN
BIANCA MARCOVICI, COPYRIGHT (C)
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 