Viaţă israeliană

antologie, editura Hasefer 

Vocea interioarã

unde mă întorc dau de vocea mea interioară,
nu o ascult, cu toată că instinctul
mă aruncă la vale;
uneori sunt plagiată,
îmi aud vocea falsă care-mi dictează:
nu te duce acolo,
nu întinde mâna celei sau celui
care nu-ţi recunoaşte mersul!
Dar nu mă las
sunt mai puternică decât ei, zic
şi mă împing în valuri
să primesc în faţă
stropii de venin!

Bianca Marcovici

 

  Bianca MARCOVICI

  viaţă israeliană

Da, iar s-a anunţat ceaţă. Mereu se anunţă ceaţă în nord sau sud. Cică:”arafel (ceaţă în ebraică) în Neghev”!Uneori ascult ştirile cu interes, alteori prefer să le ignor. Se aude ca o muzică totul –pe un ton liniştit-, chiar daca-i vorba de ceva tragic sau ceva vesel. Îmi pun mai bine Kol haMuzica. Post de radio cu muzică clasică. Aşa pot să lucrez liniştită la micile proiecte de serviciu.

Cînd vine colega, totul se mai schimbă. E puţină viaţă în încăperea asta, puţin anostă, dar oarecum potrivită pentru un fel de intimitate de serviciu. Trebuie să ai conştiinţă ca să poţi să lucrezi. Singură mă autoeduc. Nu stau pe orele aferente proiectului. Cînd termin un proiect cer altul. Mă plictisesc prea repede „de stat degeaba”, de plimbat prin clădirea de 28 de nivele sau, de luat cafele de la maşina de cafea! E semigratuit totul, chiar şi mâncarea de dimineaţă de la maşina cu mici sendvişuri, băutură sau fructe. Adică nu, se opreşte …şkalimi pe salar, dar dacă n-o prepari, tot e ceva! Se dă şi Coca Cola, dar n-ai voie decit o cutie; reprezintă 1/4 din porţie; restul pina la total porţie, poţi să-ţi iei alte tipuri de cutii, cum ar fi cu brânza, sendvişuri sau, la alegere, salate in cutii de plastic;

Totul costă circa 12 şekeli pentru micul dejun. Porţie care o poţi extrage din maşina automată cu cartisul magnetic de serviciu, ca la bancă, un fel de viză de credit.
Numai ca nu mai sunt blondă; uneori maşina nu mă recunoaste; atunci forţez aparatul, îi trag cîţiva pumni; dacă nu reuşesc cu binişorul, mai pun şi un coleg amator de sendvişuri care mai cad pe gratis:)! Chiar şi pentru mâncarea de prânz e la fel. Cu binele te obişnuieşti repede. Maşina inventată şi pusă să funcţioneze ca într-un film a lui Charlie Chaplin, care te obligă să mănânci automat, în cîteva minute, pînă şi popuşoiul –porumb care ţi-l băga în gură, la ore fixe, într-un ritm impus de o maşină care te hrănea automat, în timpul serviciului, numai ca să nu piezi nimic din ziua de muncă, aşa ceva încă nu s-a inventat la noi, dar va fi!” „Timpii morţi” sunt pretutindeni. Trebuie să funcţioneze numai contiinţa de sine – nu eşti plătit degeaba-trebuie să-ţi faci datoria, altfel eşti dat afară, la primul val de restructurări!

Amos Oz zicea pe undeva: „ce rost are să citeşti partituri muzicale cînd nu cânţi la nici un instrument şi nici nu intenţionezi să înveţi” , gîndindu-se la fiica sa, personaj dintr-o carte,”să cunoşti o femeie”! După mine, fiecare cu pasiunea sau cu obiceiurile sale. Chiar şi-ntr-o căsnicie trebuie să accepţi toate tabieturile ca sa poţi rămâne cu omul de lângă tine, până la sfârşit. Dar să cunoşti o femeie sau mai multe … e un subiect neepuizat, încă!

Uneori viaţa nu e cum dorim să fie. Uite, colega mea de serviciu a „dat-o-n bară” cu viaţa personală! Frumoasă nu e… are totuşi şarm! Corp de fetiţă de 14 ani, nedezvoltat, fîşneaţă, roşcată vopsită, faţa smeadă cu buze cărnoase, senzuale, picioare cu pielea bronzată, picioare perfecte când o vezi cu fustiţe, ochi căprui, bine conturaţi, gene naturale dar cu o privire de mioapă (nu-şi pune ochelarii de vedere, îi poartă numai la condusul maşinii), sînii bine proporţionaţi, îmbracată mereu cu bluze negre decoltate şi pantaloni cu paiete aplicate, cizmuliţe cu vîrfuri, dinţi albi, sidefii, unghii aplicate, lungi (oare cum s-o descurca cu ele, gindesc ca muziciană cu unghiile tăiate-n carne!!! ) O auzi de departe cînd se aproapie de cameră, bocăneşte ritmic pe pardoseala de mozaic, într-un fel anume. Acum e aproape divorţată, la doar 32 de ani! Zic aproape, pentru că divorţul nu s-a pronunţat! E tracasată mereu de întîlnirile de la avocat, plîngerile soţului, pensia alimentară pe care el nu o plăteşte regulat pentru cele două fetiţe-neîmpărţite încă- între soţi! Dar celelalte da! El, încornoratul i-a pus lucrurile afară. Se pare ca o parte din haine i le-a aruncat şi pe geam! Orarul impus de legile scrise şi nescrise pentru convieţuirea necomună a celor doi, foşti căsătoriţi, s-a complicat şi se complică pe zi ce trece.Totul a început de la un curs de serviciu, de după programul de lucru. Cursuri pentru obţinerea unei măriri de salariu. Cursuri de reciclare. Daca ajungeai să faci 400 de ore ţii se face această adăugare la salariul de bază, bună şi pentru pensie, baza foarte mică, trebuie să te reciclezi că altfel ajunşi la pensie doar cu chef de pensie, pentru că pensia în sine e echivalentă cu, să zicem, ceva sub salariu minim, chiar după mulţi ani de serviciu! Colega mea, de origine marocană, Gaby, s-a îndrăgostit, peste poate, de un alt coleg de serviciu, de la un alt şantier! Ce mai, aventură cu nabădai! Tipul, evreu de origină oarecum şi română i-a sucit capul cu totul! Adulterul a ieşit la iveală destul de repede! Familia ei a cam renegat-o după aflarea veştilor, oameni care ţin tradiţii şi, nu acceptă o recăsătorie, mai ales cu un nereligios! Pur şi simplu fetele ei, mici, de doi ani şi patru ani, ca vîrsta, erau lăsate la familia ei sau a soţului, la întâmplare, uitînd să vină la ora promisă să-şi ia fetiţele, invocînd că merge la cursuri, de la care dispărea până la urmă, bineînţeles cu colegul. Îşi pierduse orice simţ matern…

Nici o mustrare de suflet. I se cuvenea!
Dragoste, aproape „chioară”, ce mai! Sorin , amantul, om cu familie cu două fete mari, în vîrsta de 44 de ani, înalt, bronzat, cu pămătufuri de păr alb pe la perciuni, îmbrăcat mereu în maiouri colorate fără mâneci, purtînd tot felul de chei şi lucruri atîrnate la brîu şi ţechini strălucitori pe maiou, nu avea nici un gînd serios, încă o aventură, nu era nici la prima nici la ultima… Umbla în halul ăsta la serviciu, ignorînd pînă şi bunul simţ elementar, să nu i se vadă părul de la subţioară. Se dădea sportiv, lucra la întreţinere, dar şi la ” întreţinera psihică” a lui Gaby, care plîngea mai tot timpul, după fiecare convorbire telefonică cu mama sau sora ei, care încercau să o aducă pe drumul cel bun! Pe Sorin parca-l angajase sa-i distrugă viaţa, picătură cu picătură ,îi sorbea toate vorbele la telefon, opt ore… din opt şi ceva.

Plus că, tipul se aşeza ore întregi, alături de ea, chiar şi la serviciu, ignorînd faptul că ceilalţi aveau chef şi de lucru, nu numai să asculte chichoteli şi sfaturi de cum să-şi obţină drepturile de femeie divorţată, el nedând nici un ajutor!

Dintr-un impuls normal, de femeie, am încercat şi eu să o fac să-şi înţeleagă atribuţiile pe care le are, în primul rînd ca mamă, chiar că am oprit-o să se arunce de la etaj! Mai tîrziu am înţeles că intenţiile ei erau teatrale, numai ca să-şi apere dragostea…să şi-o impună public şi, în nici un caz n-ar fi făcut-o, chiar dacă etajul zece o inspira !

La început Gaby m-a asigurat că Sorin are intenţii serioase. Adică-i promisese că se desparte de nevasta sa şi o va lua pe ea, dar mai încolo ,prin februarie, sunt niştre treburi urgente, financiare, ce trebuiesc puse la punct-zicea tipul, tot amânînd-o, probabil că „până la paştele cailor”, că paştele real se apropia vertiginos, chiar luna viitoare! O lua pe Gaby din timpul serviciului şi o ducea să mănânce mămăligă şi mici (ce combinaţie stupidă), bineînţeles la un restaurant românesc, din Hadar-ul Haifei, cartier pitoresc! Sorin era sabru, dintr-un cuplu marocano-român. Înafara de „mamaliga” şi încă cîteva cuvinte în româneşte, învăţate, probabil, de la mama lui sau de la bunică- nu-şi amintea mai nimic! Kitch-ul statuietelor cumpărate din şuc (piaţă de vechituri), pe care le colecţiona Gaby, apărute pe pervazul încăperii, mă făcea să-mi dau seama că, nu e nevoie de prea de multe lucruri în viaţă, ca să poţi fi iubită, doar pentru că, să zicem ,cei doi se potriveau, la calitatea de oameni obişnuiţi, fără alte probleme! Don Qichotte nu putea fi acel Sorin, lipsit de bun-gustul îmbrăcăminţii şi cu privirea după un alt vânat tânar !

A mai trecut un timp. Lucrurile nu s-au schimbat. El doarme uneori la ea, cică ar lucra în ture!
Căldurile nu fac bine la hormoni! O altă cunoştiinţă îndepărtată a divorţat de un domn religios! S-au chinuit mulţi ani împreună. Ea s-a convertit, numai să-i facă pe plac. Chiar au stat într-o vilă la Cesareea, „aşi” în programe de calculatoare. Afacerile lor, fiecare la o altă firmă, i-au îmbogăţit. Ajungeau acasă, zilnic la 10 seară. Fiecare îşi răsplătea copiii doar cu un zâmbet, înainte de culcare. Un copil născut cu malformaţii congenitale Tragic, foarte tragic! Îi lipseşte hormonul de creştere. Se injectează zilnic ca să poată supravieţui. Copil deştept, student la Tehnionul din Haifa, dar nu-l puteai privi în ochi fără să ai o părere de rău! Dar cum copiii rămîn la mamă, e mai greu ca ea sa-şi refacă viaţa…Chiar daca e încă tînără! Bărbatul ei, deja s-a recăsătorit cu o sabră (născută aici) cu alţi doi copii. Respectivei i-a murit bărbatul într-un accident de armată,o grenadă i-a explodat tancul. Cică e cu o fostă colegă de şcoală. Cînd apar colegele de şcoală ..îi apucă aşa o nostalgie pe bărbaţii ăştia, de-şi lasă nevasta şi-şi iau una nouă …cu care au „copilărit”!

Dar şi femeile, eh,şi ele, unele… „sunt bune cu perjă”!

Bianca marcovici (C)

5 gânduri despre &8222;Viaţă israeliană&8221;

  1. Jurnal liric feminin

    JOSEF EUGEN CAMPUS

    Nu de mult a apărut un nou volum de versuri al Biancăi Marcovici, intitulat poetic ” Aburi de femeie” (Haifa).Volumul are un caracter unitar. Un fel de jurnal liric feminin. Noutăţi amănunţite asupra cuplului el-ea, văzut exclusiv din perspectiva femeii.
    Există şi câteva, puţine, poezii care se îndepărtează oarecum de această temă, dezbătând frumos, concret, problemele ” politice „. Ale vieţii noastre aici, acum, în Israel. „Să gândesc mai departe ” vorbeşte emoţionat şi emoţionant despre blestemul care ne întunecă orizontul:

    „în ţara risipei,
    în ţara fără mâine,
    în ţara în care laptele însângerat
    e mereu amestecat
    cu miere şi fiere! „.

    Pângăriţi, cum spune poeta, tocmai aici, ” aproape de Dumnezeu, la Ierusalim”.
    Alt poem aminteşte grozăvia atacurilor sinucigaşilor palestinieni. Fata urmă să se căsătorească zilele următoare. Acum, paşnică, e la o cafenea. Brusc, prin actul arbitrar al teroristului, mireasa reală de pe acest pământ al nostru e azvârlită în alt ţărm”, moarte,
    ” mireasa pentru celălalt tărâm „.
    Aici, în tragicul Israel, în loc să ne aşteptăm, liniştiţi, rândul-ca oamenii normali- „la o coadă la alimente” , sau de ce nu la fericire, „stăm la coadă la moarte”.
    *
    Dar, aşa cum spuneam, asfel de poezii, oarecum în afara cadrului, sunt puţine. Covărşitoarea majoritate rămâne înlăuntrul temei cuplului.
    Se cuvine să subliniem că poeta nu încearcă substanţa feminităţii ca atare, esenţa ei inefabilă, sugerată prin titlu: „aburi de femeie” .Îşi propune-şi reuşeşte-să povestească numai despre ea însăşi.
    Îşi aminteşte zilele copilăriei în Moldova, pe malul Bahluiului:

    „Am simţit numai miros de Bahlui,
    de latrină necurăţată,
    de ghimpi în coaste,
    de reumatisme ştanţate,
    de dulci amintiri pisate
    cioburi
    sub tălpi”.
    „Nuferi”, „Gene poetice”

    Acum speră că, după aruncarea ancorei peste bord, ” va pluti cândva” .
    Împreună cu iubitul, i se pare uneori că a atins fericirea, că a prins pe Dumnezeu de picior. În stil popular, folosind, cum nu făcuse prea des altă dată, o limbă simplă, vorbită, ea mărturiseşte în
    „Ca să vezi”:
    ca să vezi
    lumea e mică!
    De aici, aproape de Dumnezeu,
    Am despicat Marea Roşie
    Pentru tine,
    Şi voi ajunge să-ţi întind mâna,
    Ca unui Zeu” .
    Sau, într-o atmosferă accentuat senzuală :
    „desuuri roşii
    în singurătate
    şi un pahar de vin
    roşu
    învârtindu-mă
    pe călcâiul nopţii
    aşteptându-te
    senzaţie de vulnerabilitate ”
    (Singurătate).

    Alteori notează, întristată, dacă nu chiar supărată, că el nu o înţelege, că o consideră, de fapt, o femeie ca oricare alta, un simplu trup bun pentru desfătare fizică:
    „Tocmai aici e greşeala ta,
    Mă confuzi cu o alta,
    O oarecare care-ţi stă
    La dispoziţie,
    O oarecare care te
    Serveşte,
    O oarecare care-ţi
    Prevede mişcările,
    O oarecare, doar trup!”
    ” Tocmai aici”

    Nu are nevoie de această femeie oarecare, decât să-şi descarce nervii şi, mai ales, să-şi procure senzaţia tonică, specific bărbătească, a supremaţiei asupra unei fiinţe „supuse” .
    Nu uita ” Clipele de miere” .Recunoaşte:

    „doar clipa de miere în privire
    mi-a fost suficientă pe viaţă.
    Pactul nostru atît de parşiv! ”

    Dar nu vrea ca iubitul să-i fie numai „Ştacheta”, indicând drumul ce trebuie urmat. Vrea să împărtăşească totul cu el. Casa lui să fie casa ei, să fie inima ei :

    „Casa ta toată
    E garderoba mea
    Casa ta toată
    E inima mea
    Acvariu şi flori
    În aburi de femeie
    Adevărată
    Vei recunoaşte
    Vreodată!?”
    „Casa ta, casa mea”
    *
    Dragostea pentru bărbatul ales se împleteşte cu dragostea pentru poezie. Mai mult : se poate vorbi de o nevoie de poezie. Aici îşi ia revanşa femeia, care nu este numai o femeie, ca oricare alta, ci poetă. Aici, pare a spune ea, el nu o poate atinge. Casa ei e o Casă-poem. O Sfântă a Sfintelor, unde prezenţa bărbatului iubit nu e dorită, ar constitui, într-un anumit fel, un sacrilegiu:
    „o casă-poem,
    neîncăpătoare,
    unde nu te doresc şi nu te voi dori vreodată”
    (configuraţie) .
    Vrea numai să-i simtă de departe prezenţa alături de ea „ca o boare de vânt pe obrazu-mi”. Căci, pentru nevoia organică, absolută. De aceea ,ultimul vers sună concluziv: „nevoia de poezie”
    Aceeaşi idee revine, tot concluziv , şi în poezia „La noapte”:

    „rătăcind în braţele tale
    (ne)virtuale,
    tu, cel de lângă mine,
    vei înţelege
    nevoia mea de poezie”.

    Poezia e „vocea interioară” .Poeta e hotărâtă să asculte, în ciuda tuturor amăgirilor, tuturor duşmanilor:

    „mă împing în valuri
    să primesc
    stropii de venin”.

    Ascultând de vocea ei interioară, de nevoia poeziei, Bianca Marcovici îşi rămâne , în fond, credincioasă ei înseşi. Drumul ei poetic nu e lipsit de zigzaguri, dar rămâne al ei, unitar.
    Şi drumul ei de viaţă. Când a părăsit România şi s-a aşezat în Israel, nu i-a fost uşor. Îşi aminteşte, cu amară ironie:

    „Urmele mi-au fost şterse
    Cu migală.
    Întâi mi-au desfinţat adresa.
    Mai apoi mi-au dărâmat poemul
    Făcut din cărămizi.
    Vezi bine, fără liant
    „antecedente”
    Iar când i-au deschis porţile Asociaţiei tel-aviviene de scriitori, „tocmai plecaseră toţi”.

    Năzuinţele israeliene se împletesc cu nostalgiile româneşti:

    „Nefiind nici aici,
    Nici dincolo,
    Nicăieri, angoasa de verde,
    Conuri de brad,
    Muntele Carmel,
    Ultimul meu vis ”
    „Vacarmul”

    Stilul trâmbiţat modernist de pe vremuri e înlocuit , aşa cum am subliniat, cu o exprimare simplă, directă, în care se folosesc resursele cuminţi ale limbii vorbite. Ceea ce nu înseamnă că poeta a renegat stilul trecut. Şi nici nici nu trebuia să-o facă. El îi dădea o notă personală în cuprinsul literaturii româneşti de aici. Trebuia numai temperat, renunţând la acrobaţiile menite să atragă atenţia. Acum apar încă pe alocuri, şi le stă bine, alături de versuri în stilul simplu, vorbit. Întâlnim neologisme la locul lor ( îndosariat, demolat, bicicletă ergonomică, exactităţi virtuale), vocabular tehnic caracteristic zilelor noastre, ba chiar şi o binevenită atmosferă modernistă:

    „Salut axioma mariajului meu
    Determinantul mărului neuscat,
    Matricea zero a fecundităţii
    Şi fertilităţii,
    Integrala din integrala
    Derivatei”
    „Matricea infectată de virus”

    Tot astfel, se păstrează, de-a lungul întregi ei creaţii, referinţa la muzică, prima ei dragoste ( şi dragostea pentru opera unor poeţi care au influenţat-o: Nichita Stănescu ):

    „Doar muzica asta divină
    Ne va contopi!”
    „Neascultare”
    Sau, în poezia citată mai sus:

    „Renasc din nou
    pe nota do, re , mi, fa, sol, la, si, do
    portative necunoscute,
    diezi, bemolii, becarii,
    toate vechile secrete
    ale lumii,
    viorile, viorile mele,
    clepsidre”.

    Constanţa scrisului Biancăi Marcovici se vădeşte şi în revenirea obsesivă la anumite motive caracteristice. Aşa este motivul cafelei. Simbol al cotidianului împletit cuz visarea poetică. O întâlnim în paginile 32, 33, 46, 65, 74. Uneori este numai pomenită, alteori devine chiar titlul unei poezii, „Cafeaua de dimineaţă”:

    „Degustând cafeaua surogat
    Puţin amară
    Pe un cântec
    duios
    fredonat la ora matinală
    noi doi

    Mereu noi doi”.
    În „Am încălzit”, ea subliniază ritualul cuplului:
    „am încâlzit
    apa pentru tine,
    să-ţi fac cafeaua aburindă
    la nisip tu, cu negresa ta,
    ritualul”
    cît mai amară ” .

    În „Cafeaua aburindă” întânim, un decalc al formulei semnificative cu care se încheie poezia „Aburi de femeie”:

    „N-ai să mă aştepţi
    Niciodată
    Cu o cafea aburindă”.

    Insistând asupra gustului amar al cafelei, se sugerează o concluzie cu privire la viaţa însăşi:
    „Cafeaua de azi e amară” afirmă ultimul vers , premonitoriu. Iar în „Trebuie să mai tac” ,ea pare să indice posibilitatea şi capacitatea cafelei de a te cufunda în tăcerea liniştitoare:
    „Să-mi zici ce te doare
    şi
    de ce mă înspăimântă,
    ziua, gândul-
    Da, trebuie să mai tac,
    Să mă scufund în cafeaua aburindă”

    Minimum nr. 223-Octombrie-2005
    Paginile 50 şi 51

    (pentru conf.
    Bianca Marcovici)

  2. lumina cuvintelor/antologie de autor/2004

    Revista „Ultima oră,” Tel Aviv

    Lumina cuvintelor

    Explicînd criteriile alegerii celor 175 de poezii care compun volumul ei”Puţin blond cu mult farmec”(editura Hasefer, 2004, Bianca Marcovici scrie într-un poem că nu intenţionează să corecteze ceea ce a scris (şi a publicat) altădată, altfel spus vrea să lase întocmai, aşa cum a conceput-o, „lumina cuvintelor”.Poemele sînt selecţionate din 20 de volume care i-au apărut, dintre figurile importante ale liricii israeliene de limbă română şi..una din poetele importante pe care le avem în prezent. Citatul aparţine prefaţatorului volumului, Paul Cernat.
    Ca la orice antologie alcătuită de autor, încercăm să aflăm, în primul rînd, în ce constă un eventualul ax al liricii poetei. Se poate spune că este acela al revoltei împotriva resemnării, stare ce se distinge cu precădere în diversitatea temelor abordate.Acum, în acest volum, aproape pe întregul cuprins este dominat de mişcarea spre interior a comentariului liric. Ascultînd de „vocea interioară” se „răfuieşte” cu inamici potenţiali. O autobiografie („Antecedente”) aminteşte de „desfinţarea adresei”, de „dărîmarea poemului”, de „luptele cu morile de vînt”…Pe celălalt tărîm, cînd i s-au deschid porţile Asociaţiei telaviviene a scriitorilor,” tocmai plecaseră toţi”.Aşadar, o viaţă de repetate lovituri în cursul căreia intervine totuşi sentimentul de împlinire a unei „misiuni”.Venise aici pentru recăpătarea identităţii, fapt care s-a împlinit. În poemul „Misiune” poeta nu manifestă aroganţa cuiva care a reuşit să demonstreze că transmutarea în Israel a meritat efortul şi sacrificiile. Aici nu se află încă liniştea căutată, nu se oferă răgazul de a savura pe îndelete frumuseţile înconjurătoare.”Aici”-notează poeta în „motto”-„liniştea anunţă explozia următoare/iar repetiţia cu masca de gaze/ nu se recomandă/ copiilor nou-născuţi!/”Aproape silită ea se întoarce la poezie care este „ca o stea galbenă”: „pretutindeni/produce alergie/dar eu o port ca scut/…”
    Cred că e unul din cele mai frumoase poeme din volum urmat, parcă într-o ordine logică, de descrierea aspectelor diversificate ale acestei existenţe pe muche de cuţit, mai curînd acceptată cu stoicism decît cu eroism. A învăţat totul trăind-o: aşa este şi nimic nu poate urni din loc ceea ce nu are forţa interioară de a se schimba :”aici nimic nu se cumpără/ nu se afişează/ totul,/dar absolut totul/Vine de la sine „(„Lume bună”).
    Examinarea sub lupă poetică a trăsăturilor unor reguli existenţiale, (altfel „aici”,decît oriunde!) are dimensiune de corectă explorare sociologică şi psihologică.
    De pildă, scriind „despre prieteniile tîrzii”, preia ceea ce toată lumea ştie suporta(„…adaptarea la stînca pleşuvă/ i-a schimbat/ şi maşinile,/ şi casele/ şi conturile de la bancă./ Mîncăm la prânz sufleu de birfă”/etc., etc.)sau într-o evocare a răului concret de odinioară scrie :”Te-am iubit,căldură/ Atît timp cît am stat în / frig / Cu mănuşi pe degete/ pe jumătate/ în timpul serviciului cu/ lumină în rate”/…

    Dar nu lipsesc din creaţia Biancăi Marcovici asumările, cu afirmată mîndrie, a consistenţei zidurilor de sprijin din Haifa care descătuşarea visului şi zborului poemului a devenit un fapt fără oprelişti. Este de reţinut acest salt înainte-evident în antologie- de la surplusul nostalgic după peisajul Iaşului copilăriei, adolescenţei, al primelor iubiri, şi al teiului din Copou, la certitudinile de astăzi.

    În volumul de faţă se relevă mai exact decît prin alăturarea cărţilor publicate separat,originalitatea creaţiei Biancăi Marcovici.Ea este ,între toate,poetă de un şarm inegalabil a misterului feminin, al „aburilor de femeie” prin care se disting formele tuturor dilemelor şi răspunsurilor. Există (la pag.104) un poem „Dans şi durată” în care răsăritul „aburilor” este descris cu atîta candidă şi imaculată pornire de dragoste,încît cred că el reconstituie portretul fidel al poetei.

    Este elogiul adus unei iubiri spontane şi trecătoare:”Mai tîrziu ceva disparuse dintre noi/ ceva nedefinit/ doi străini la fel ca mai înainte…./Mi-am pus întrebarea firească:/ dacă ni s-a întimplat nouă/ aievea acel dans de basm?/ Brusc am simţit cît am îmbătrînit!

    CAROL ISAC

    note de lectură
    „ecouri culturale, „Ultima oră”

    25 februarie, nr.3066,2005

    şi încă o notă a redacţiei din pagina 14 ,”Ultima oră” din 11 martie, nr 3067, 2005 anunţa următoarle:

    „Revista literară pe Internet „Galeria Agora Online” a publicat un ciclu de poeme,însoţite de o prezentare a poetei israeliene de limbă română, Bianca Marcovici, (autor Dan Iancu ) majoritatea extraselor fiind din recentul volum antologic „Puţin blond cu mult farmec” apărut la Bucureşti.LiterNet a publicat versuri din creaţiile poetei la rubrica „poemele săptămînii”.Pe web-ul din Internet al României Libere.com au apărut cîteva poezii împreună cu cîteva opinii despre creaţia autoarei extrase din cronicile literare publicate în presă.
    În revista „Argos” (red.Cosmin Dragoste) din Craiova,în „Ziua Literară” şi la postul de televiziune TV Cultural /scriitorul I.Bogdan Lefter), apreciata poetă a fost prezentă cu poezii şi referiri ale criticii literare.

    redacţia „Ultima oră”

  3. Zeiţa frumuseţii s-a născut în Israel

    (inspirat de soldatele mele :Zinette Marcovici- EZRA şi Noemi MARCOVICI-RAZ
    (deja casatorite acum, am noi nepoti si o nepoata)

    de Bianca Marcovici din Haifa

    Epoleţii arginti

    inspirat de soldatele mele:
    Zinettei şi Noemi

    Zeiţa frumuseţii s-a născut în Israel
    O văd mereu pe strada mea
    Dimineaţa…
    E încărcată cu un rucsac negru,
    Poartă epoleţi argintii
    Are părul strâns într-o coadă groasă
    Pare liniştită cînd scoate din buzunare
    abonamentul hofşi*
    Singurul lucru care mă pune pe gânduri
    Este oboseala întipărită,
    Din ochii cu sclipiri atât de vii…

    Rugămintea mea e să luaţi aminte
    La tinereţea ei de dragoste ruptă
    Zăgazurile sângelui îngrădite-n sîrmă ghimpată
    Foşnesc sub tensiunea zilelor
    Ce resping ura.

    Mai lasa-ţi-mă o clipă să o privesc
    Atunci când urcă scările autobuzului
    ticsit
    de peripeţii ,
    Cînd toate orgoliile se tupilează-n pietrele
    Nelocuite.
    Mâinile ei descriu o armă automată
    Zeiţa frumuseţii îşi asumă răspunderea
    Gleznelor scăldateă-n nisipul fin.

    Dragostea-ncepută se amână cu încă un an
    Cu încă o zi…cu încă o catastrofă.
    Un voal de mireasă iar a căzut pe sârma ghimpată
    Fructele nu cresc acolo când vântul mişcă polenul
    Luna se vede ca un disc plin de vitalitate

    Pe umerii zeiţei au crescut epoleţi argintii
    Toate orgoliile pălesc în faţa înfrângerii
    Nici un glonte nu va ucide cuvântul.

    *Hofşi : liber ( ivrit)

    1994

    Bianca Marcovici
    Haifa

    poem citit la Cenaclu U.S. IASI, CASA POGOR, 22 APRILIE 2005
    ( http://www.romanialibera.com)

    |

  4. „eu scriu ,cine mă citeste”
    comunităţi [ ]
    Haifa a primit oaspeţi

    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Bianca Marcovici din Haifa [levana]

    2005-03-05 | |

    – „Eu scriu,cine ma citeste”

    A fost mesajul preşedintelui U.S. din România la întâlnirea de la Cercului Cultural, Haifa!Sensul îl vom întâlni şi la o nouă „întâlnire a scriitorilor de preutindeni, de la Neptun”!
    Din amalgamul de date, uneori pitoreşti pe care le-a descris cu lux de amanunte, preşedintele U.S.R., Eugen Uricaru, am notat câteva,în memorie,eu nefiind ziaristă,văd totul numai poetic. Mă bucură să anunţ ca se va încheia un acord cu Israelul, pe baza logistică, pentru schimburi culturale, adică, o „Casa a Scriitorilor” la Herţzlia unde pot veni scriitorii români, la fel cei din Israel vor putea merge la Sovata, Sighişoara sau Neptun.
    S-a adus un elogiu poetei Riri Manor care a avut curajul sa propună iesirea din Ghettoul mentalităţii noastre, plecand de cunoasterea culturii celor două ţări,cum zice E.Uricaru „a controla spaţii,piaţa”, cultură deschisă,mai bine zis etc.
    Mai mult, scriitorul Eugen Uricaru a povestit despre cele 18 reviste finanţate de catre U.S.R., despre problemele legate de finanţarea scriitorilor care au probleme de sănătate sau batrâneţe .S-a mai vorbit despre noile schimburi culturale şi cu alte ţări,cum ar fi China ,Tunisia. În încheiere s-a vorbit despre premiul „Ovidius” acordat scriitorului israelian, Amos Oz care deschide un orizont larg de premiere şi altor scriitori din lume!
    S-a vorbit de editura „Polirom” care ocupă unul din primele locuri sintre editurile din România ,întâlnirea fiind dedicată şi cărţii lui Amos Oz editată la Polirom: „Sa cunosti o femeie”, o traducere excepţională al Antonetei Ralian, „o performanţă de un virtuoz”, cum scrie in Times Literary Supplement despre romancier. Cartea a fost prezentată de scriitorii Riri S.Manor din Israel şi Ioana Ieronim din România.
    „După ce s-a dus la pepinierele Bardugo să-şi ridice puieţii care tocmai sosiseră:un smochin,un curmal,un rodiu şi doi măslini”,cum zice Amos Oz,în acest moment m-am trezit acasă, cu suc de rodie sorbit cu încetineala. Am simţit ca doream să citesc această carte, nu neapărat direct în ebraică ci, mai degrabă în limba rămână, s-o degust.Sosită prea târziu,la 40 de ani în ţara care mă recunoaşte, că-i aparţin cu trup şi suflet, mereu am încercat să-i dăruiesc inima în felul meu! Dar să trec la vizualizarea întâlnirii:
    Au luat cuvântul: scriitoarea Gina Sebastian Alcalay, precum şi pictoriţa Liana Saxone Horodi şi ziarista Biti Caragiale din partea cercului Haifa, precum şi mulţi alţii,scriitori ,doctori, printre care şi subsemnata. S-au pus întrebari legate de editarea cărţilor în limba româna al autorilor din Israel şi invers,inclusiv problema traducerilor.Eu am menţionat unele din revistele din internet care ne aduc mai aproape de România:”Galateea,Respiro, Agora, Poezia, Observator- Muenchen” (antologia „Şalom Haverim” adică în ivrit înseamnă Pace,Prieteni!,alcatuită de Radu Bărbulescu,) ” Argos-Craiova, Agonia -poezie.ro”,scriitorul Georges Astaloş cu antologiile sale, traduceri în limba franceză, precum si, LiterNet cu performanţele de editare a cărţilor virtuale, despre munca editorilor, aproape voluntară, lucru în care trebuie să se investească de catre noi, cei din Israel precum si cei din România, pod literar al Diasporei, şi nu numai! O mică eschivare s-a produs, legat de virtualitate şi internet, referitor la furturile de pe internet, copyright-ul autorului care-şi publică virtual texte sau cărţi, ca răspuns la întrebarea mea poeta Ioana Ieonim s-a exprimat că ar fi probleme de copyright destul de serioase! La fel s-a discutat şi despre cum e receptata poezia erotică după 1990, confuziile care s-au produs,cum au fost înţeleasă libertatea de exprimare poetică,ce va rămâne şi ce nu!
    Cum a zis romancierul Amos Oz: „ze am she rotze licro”, referindu-se la poporul român :”este un popor care vrea sa citeasca”!

    Amos Oz i s-a acordat Premiul Ovidius în cadrul festivalului internaţional Zile şi nopţi de literatură,pentru romanul „Să cunoşti o femeie”(pe care n-a cunoscut-o decât după moartea ei accidentală,numai dupa ce gheţarul din Yoel,agend secret sau spion israelian, s-a topit,atunci şi-a pus întrebari,atunci s-a autodescoperit,pornind de la fiecare obiect al soţiei care ascunde o enigmă,o revelaţie.Yoel ,personajul lui Oz ştie şi puţin româneşte,asta te incită să citeşti cartea pe nerăsuflate!)

    ps.
    La intilnirea de la Tel Aviv n-am participat, din motive de serviciu obligatoriu ca ingineră. Aş fi vrut sa-l zăresc pe Amos Oz , am un mare regret! Mi s-a spus ca au fost 300 de persoane. Riri Manor a tradus din ivrit tot ce a zis romancierul.Seara s-a bucurat de un real succes,toate astea le-am aflat la o cafea expresso şi o prăjitură preferată de Riri Manor,Iona Ieronim, Luiza Carol, Horodi Mirel,fiecare după preferinţe,la o cofetărie din apropiere de o piaţă,pe o stradă din Haifa, asemănătoare cu Lăpuşneanu din Iaşi.Eu am baut cafeauacu lapte cald adăugat, iar Eugen Uricaru fără…Asta-i diferenţa dintre Europa şi Asia…eu m-am adaptat la gusturile asiatice,adică am stricat cafeaua cu bună-ştiinţă şi, fară mustrări de conştiinţă.Scriitorul Eugen Uricaru n-a înţeles însă, cum pot să distrug expresso cu mâna mea! Cel mai mult s-a mirat că sunt bunică! Uite cum trece vremea!
    Totuşi, m-a complimentat că sunt o bunică tânără! Am reuşit să cooptez atmosfera povestind că, primul cuvânt rostit de nepoţel a fost: mama şi nu ima!

    Bianca Marcovici

Lasă un comentariu