TURNUL DE FILDES

 

Turnul de fildeş , de Bianca MARCOVICI

(Material propus pentru publicare la data de: 25-01-2009)

 

Turnul de fildeş

În camera mea
poate o lampă cu becul aprins,
poate o carte deschisă
la semnul tău,
poate o vioară cu căluşul căzut.

în turnul meu, fildeşul s-a scumpit enorm,
cimitirul elefanţilor e deja îngrădit
mi-e frica de hoti,
sunt mulţi, Doamne!
care vor să smulgă fildeşul pe viu,

ca şi poetului,
ultimul cuvânt
într-o zi norocoasă!

מִגְדָּל הַשֶּנְהָב

בְּחַדְרִי
אוּלַי מְנוֹרָה עִם הַנּוֹרָה הַדּוֹלֶקֶת,
אוּלַי סֵפֶר פָּתוּח
בַּסִּימָנִיָּה שֶלְּךָ
אוּלַי כִּנּוֹר עִם הַקֶּשֶת הַפְּגוּמָה

בַּמִּגְדָּל שֶלִּי, הַשֶּנְהָב, הִתְיַקֵּר נוֹרָא,
בֵּית הָעָלְמִין לְפִילִים כְּבָר מְגֻדָּר
חוֹשֶשֶת אֲנִי מִגַּנָּבִים,
הֵם כָּל כָּךְ רַבִים אֶלֹהִים!
הָרוֹצִים לִתְלוֹש עַל חַי אֶת, הַשֶּנְהָב

כְּמוֹ מֵהַמְּשוֹרֵר
אֶת מִלַּתוֹ הָאַחֲרוֹנָה
!בְּיוֹם בַּר מַזָּל

traducere în ivrit, Tomy Sigler
din volumul „Espresso dublu la Ierusalim”, Haifa, noembrie, 2008

Comunicat de presă prmit de la I.C.R. Tel Aviv

Calea Victoriei nr. 12, 030026, sector 3, Bucureşti, România

Tel.: +4 021.315.82.07, Fax: +4 021.311.33.56

E-mail: direct@mnir.ro, www.mnir.ro

 

Expoziţia „ Unirea Principatelor Române. 150 de ani”

Comunicat de presă

 

         Bucureşti, 20 ianuarie 2009

         Marcând împlinirea a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, moment esenţial al constituirii Statului Român modern, Muzeul Naţional de Istorie a României organizează o expoziţie dedicată acestui eveniment istoric plin de semnificaţii. Vernisajul va avea loc vineri 23 ianuarie 2009, orele 13:30, în holul central al muzeului.

         Expoziţia — realizată în colaborare cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova” (Iaşi), Muzeul Olteniei (Craiova), Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Muzeul Naţional Filatelic — se înscrie în seria manifestărilor menite să aducă în atenţia publicului evenimentele şi personalităţile care au avut o contribuţie majoră la formarea României moderne.

         Astfel, alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza — la 24 ianuarie 1859, ca domn al Ţării Româneşti, după ce, la 5 ianuarie fusese ales domnitor în Moldova — reprezintă o etapă majoră în procesul deschiderii naţiunii române către modernitate şi către o evoluţie în acord cu noul spirit al Europei.

            În cadrul expoziţiei se regăsesc o serie de artefacte emblematice pentru momentul Unirii, precum tronurile domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi al doamnei Elena Cuza sau o serie de steaguri purtând stema reunită a Moldovei şi Ţării Româneşti. Vizitatorii vor putea admira obiecte personale ce au aparţinut domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi soţiei sale, dintre care se remarcă tunica de colonel de lăncieri a viitorului domnitor, diverse arme, dar şi trusa de scris a doamnei Elena Cuza, realizată din metale preţioase.

         Expunerea pieselor urmează criteriul succesiunii cronologice a momentelor care au condus către înfăptuirea unirii, cât şi a tuturor implicaţiilor pozitive decurgând din acest fapt istoric. Este vorba în primul rând despre marile reforme (reforma învăţământului, reforma agrară) strâns legate în memoria colectivă a românilor de numele iniţiatorului şi promotorului lor — Alexandru Ioan Cuza — dar şi de acela al unor sfetnici de nădejde ai săi, precum Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Vasile Boerescu sau Dimitrie Bolintineanu).

         În acest context sunt de asemenea prezentate diverse obiecte ce au aparţinut câtorva din cei mai importanţi oameni politici ai momentului. Astfel, pot fi admirate costumele de diplomaţi ale lui Vasile Alecsanri şi Mihail Kogălniceanu, dar şi instrumente de lucru care au aparţinut lui Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Golescu (susţinător al Unirii şi primul deţinător al funcţiei de ministru de război) sau Vasile Boerescu (jurnalist şi jurist, ulterior ministru de externe). La recrearea atmosferei de epocă contribuie prezenţa unor fotografii şi picturi („Proclamarea Unirii” de Theodor Aman şi „Alexandru Ioan Cuza” de Carol Popp de Szathmáry), medalii, decoraţii, obiecte de artă decorativă. Toate aceste artefacte beneficiază de o prezentare grafică deosebită în catalogul expoziţiei, cuvântul înainte al acestui volum fiind semnat de istoricul Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române.

         Expoziţia este deschisă în perioda 23 ianuarie – 1 martie 2009.

Evenimentul este sponsorizat de RAMADA Majestic Bucharest având ca parteneri media Revista Historia, Radio România Cultural, 7 seri, Onlinegallery.ro, Monopoly TV, ZOOM TV.

_____________________________________________

Pentru informaţii suplimentare contactaţi:

Muzeul Naţional de Istorie a României

Secţia Educaţie muzeală, relaţii publice, marketing cultural şi organizare expoziţii

tel. 021/315.82.07 int.1008/1015, fax 021/311.33.56, e-mail: edpr@mnir.ro

Persoană de contact: Mihaela Verzea (Secţia de Istorie) – tel. 021/315.82.07 int.1101, mobil 0744216058, e-mail: mverzea@hotmail.com

 

Gabriela Stefan

Inaugurare

––Original Message––
From: adrianionita@s Sent: Wednesday, January 21, 2009 3:32 PM
To: מרקוביץ ביאנקה
Subject: RE: inaugurare

 

Please go ahead, best larry –  From: biankam@  Subject: RE: inaugurare To: adrianionita@ Date: Tuesday, January 20, 2009, 10:41 PM Daca imi permiti sa-l preiau pentru blogul meu: http:///wxwx.wordpress.com       ––Original Message–– From: adrianionita@ [mailto:adrianionita@ Subject: inaugurare   Inteleg perfect. De aceea au fost inventate pauzele. Un voierism al comunicarii. Ne-am obisnuit cu el, de parca ar fi ochiul unui observator care vede si stie totul. Aceasta creaza desigur o inertie in care tot ceea ce scriem ramine deschis in asteptarea unei interventii exterioare. Involuntar, ea devine un buffer mental, un loop transparent. Posteritatea este o iluzie, ea nu are temporalitate, este o proiectie. Tot ceea ce conteaza este momentul. Cel de acum, de azi, din fractiunea de secunda ce urmeaza. Individualismul o reactie nascuta in fata risipirii sufetesti lipsita de ecou, dialogul, un colaj de trairi personale, de- pedestalizarea care le insoteste, un moment imaginar de eroism. Intrebarea care ramine desigur, este, qui prodest? Cine profita de circumstantele acestui proces de comunicare cu Sinele? Este un exercitiu glandular fara recompense prin care incercam sa descoperim realul in bazele unei introspectii in nedefinit. The steam under the lid? Se intimpla ca exact in acest moment, camera in care ma aflu sa fie golita de coloanele de carti care o tapisau in vremurile in care cunoasterea pentru mine era un proces continuu de instructie si informare. Le-am impachetat in cutii de Budweiser. Criteriul de selectie a fost dupa dimensiune. Ele au plecat fara sa lase nimic in urma; daca ma intrebi o formula sau un pasaj, o ecuatie sau o idee am sa raman nud in fata ei, ca si cum o parte din memoria mea a fost stearsa. Cat timp erau in preajma mea ele creau un camp morfogenetic similar teoriilor lui Rupert Sheldrake. In timp ce bagam cartile in cutii imi luam adio simbolic si incercam sa imi imaginez care va fi soarta lor viitoare. Vor zace necitite, vor fi topite, vor sta ani de zile intr-un container, sau vor ajunge in mainile unui anticar. Fiecare om are trairi diferite in fata unei carti. Cea mai importanta este aceea a de a vedea istoria ei, motivatia din spatele ei, exercitiul pe care il impune. Toate aceste ganduri au stirnit curiozitatea unui soricel pe care batrina mea pisica Tiger il ignora, rezultat probabil al multor sedinte de meditatie zen prin care a trecut in ultimii saptesprezece ani. Ca si mine de altfel, Tiger este un observator total deconectat de realitate. Soricelul din fata sa, un produs al imaginatiei. Pot sa o spun? Imaginatia adoarme instinctul. Traiesc intr-o cladire pe care semnul „for sale” a ruginit. Iedera care se intinde pe peretii cladirii a creat nu numai o patura vegetala dar a atras si o lume imprevizibila, pe care ocazional o studiez cu un microscop industrial. Asa am vazut pentru prima data cum arata un paianjen care sare, o creatura fabuloasa cu sase ochi, sau am descoperit traseele licuricilor sau sutelor de pasari care vin toamna sa se hraneasca cu fructele albastre ale iederei. Concertul greerilor este diferit. Ei cresc in copaci si produc un zum colectiv. O vibratie misterioasa, pe o partitura scrisa cu mii de ani in urma. Cladirea are ceva misterios, usi imense ce se deschid lateral cu contragreutati, un elevator actionat manual de franghii si roti dintate, un boiler de dimensiunea unei locomotive, camere ciudate cu o istorie pierduta in secolul al 19-lea, in care totul era actionat de aburi, si transportul inca se facea cu carute de cai. Anul este 2009. Anul in care copilul cu doua capete si „the pregnant man” au adunat milioane de clickuri pe internet. Daca esti nascut dupa 1960 va fi greu sa intelegi ce scriu . Nu zic ca nu ai sa intelegi. Doar ca va fi dificil, pentru ca iti lipseste o referinta esentiala: viata de „dinainte”. A devenit un stereotip sa vorbim despre ea ca despre o perioada neagra. Iata insa ca a sosit momentul unor evoluari lucide. Capitalismul ne pune la incercare. Butoiul cu miere sa terminat. Welcome to the real world. Sistemele politice sunt sisteme de tortura si control, toti o stim si le acceptam de parca viata ar fi imposibila fara ele. Ele au fost inventate ca sa ne izoleze. Nostalgia, in fapt, o penurie de stari. In primul rand imi lipseste mirosul de fum al locomotivelor. A calatori cu locomotiva de aburi a devenit astazi un lux costisitor. Sa scoti capul pe fereastra vagonului si sa inhalezi mirosul de carbune ars, usor sulfuros si moale, uneori acidulat, alteori greu si pilcos, poate echivala cu o calatorie in timp sau un „new high.” Astazi totul este incomfortabil pentru ca este proiectat ca sa te faca sa uiti. Nu este de mirare ca nu se mai calatoreste de placere. Calatoria in anii „de dinainte” era un fel de intrare in posesie. Padurea, apa, campul cu maci, holdele de grau, muntele, dealul si valea, erau un tablou in care puteam sa intru neingradit. Astazi, totul a fost impartit, parcelat, puzat, vandut, incercuit, marcat, interzis. Inainte, totul era al „statului”, putin spus, o notiune abstracta. Era ca si cum ar fi fost propietatea tuturor si a nimanui. Avea insa darul de a crea iluzia perfecta ca totul iti apartine. Sloganul era acela ca „poporul suntem noi.” Se vorbea des despre patrie, grija fata de om si miile de kilograme de porumb la hectar. Avantaje si dezavantaje. Instinctul este ucis de proiectii, intrarea in posesie, o stare prin care realul este „inhalat” fara contaminari. If you can not change it-let it go. Aceasta este o zicala americana a carei morala vorbeste de la sine. Daca nu poti schimba ceva, da-i pace. In romaneste, daca ar fi sa ne jucam cu semnificatia si polivalenta acestor cuvinte, zicala ar suna intr-un fel ciudat, pentru ca „a da pace” printr-un abandon, se deosebeste radical de „a lupta pentru pace”, un slogan , evident, mult mai popular. Campania electorala de anul trecut ne-a oferit multe momente obscene si isterice insa Obama sa dovedit de fiecare data imbatabil si „cool.” El inca este un mister pentru foarte multa lume care in mod paradoxal il investeste cu puteri mesianice. Acest fenomen este ca un efect intre figura si fond, in care, orce ai aduce pe fondul apocaliptic al economiei si politicii americane de azi, apare ca un curcubeu stralucitor. In fapt, chiar daca viitorul presedinte nu va face nimic, va fi greu sa fie invinuit de acest lucru, data fiind dimensiunea dezastrului in care ne aflam. In urmatoarele luni insa, Obama va trebui sa treaca test dupa test pentru a invinge inertia unui sistem ce a atins simptomatic aceeasi pozitie limita ca si schema piramidala a lui Madoff, si poate ca cel mai mare test al sau va fi acela de „a da pace” oricarui efort ce ne poate scufunda si mai adinc in nisipurile miscatoare ale unei politici ce nu da rezultate. Ce crede americanul de rand? In primul rand este suparat. Este suparat pentru ca traieste intr-una dintre cele mai avansate societati din lume, o tara care a castigat in ochii planetei standardul de model al libertatii si democratiei, pentru a descoperi in ultimii ani ca a trait o iluzie, ca toate idealurile pe care s-a construit aceasta societate au trecut printr-un process degradant ce poate fi asemanat unui outsourcing de resurse brutal si suicidal. Caderea sistemului financiar a demonstrat clar ca orce are o limita, si mai devreme sau mai tarziu indecenta si abuzul in practicile finaciare de camatarie ale bancilor sau operatiile virtuale ale companiilor de asigurari se vor intoarce ca un bumerang de unde au plecat. A salva aceste companii cu bani publici inseamna a legitima un viol monstrous in timp ce omul de rand este lasat in strada fara nici o acoperire. Se stie clar ca de schimbat nu se mai poate schimba nimic, ca nu exista profilaxie, ca totul este un pansament pe un picior de lemn, ca mai devreme sau mai tarziu lucrurile se vor repeta, pentru ca ele functioneaza in baza aceluiasi design. Anul este 2009. Un an transparent, in care sistemele sau dat de gol, in care oglinjoarele si margelele cu care am fost ademeniti ne-au privat pana si de vise. Cand realitatea cade greu si loveste solul putem spune cel putin ca exista o speranta, ca prabusirea fara parasute s-a terminat si singurul lucru care mai ramane este sa incercam sa ne ridicam in picioare. Ce urmeaza este greu de prezis. Trezirea din vis este nalucitoare, ajustarea la realitate un proces de renuntare la imaginatie. Dar hai sa nu exageram. Inima sus, ma duc sa imi fac o spuma de capsuni pe care voi presara eroism si pun bamele congelate de la Cora in apa rece pentru ca sa fac o mancarica buna de ziua inaugurarii. Inaugurarea Hai sa ne inchipuim ca aceasta inaugurare ar fi avut loc in Piata Universitatii. Te gandesti la ceea ce ma gandesc eu? Sa lasam asta pentru un articol despre inaugurarea viitorului presedinte al Romaniei. In fata unei multimi frenetice ce a infruntat temperaturi sub zero grade, si a unei audiente de milioane de telespectatori din intreaga lume, a fost inaugurat ca cel de-al 44-lea presedinte al Statelor Unite, Barack H. Obama . Aceasta inaugurare este un moment istoric nu numai pentru americani, dar si pentru toata planeta. Ea este in acelasi timp o mare usurare pentru cei care vad iesirea din scena a lui George Bush, si spera ca noua administratie politica va aduce o schimbare miraculoasa in ceea ce este considerata a fi cea mai mare criza din istoria lumii. Inaugurarea a avut loc cu o precizie de ceasornic, un exercitiu festiv de trecere in revista a celor ce pleaca si a celor ce vin, marcat de interpretarile remarcabile ale Arethei Franklin, Itzhak Perlman si Elisabeth Alexander Data fiind asteptarea ce a premeditat aceasta inaugurare, ea s-a desfasurat cu o simplitate dezarmanta. In discursul sau, presedintele Barak Obama a raspuns la cateva intrebari esentiale legate de economie si politica externa. America este in declin, problemele cu care ne confruntam sunt reale si rezolvarea lor sta in fiecare american care trebuie sa vada in ele o sansa de a lupta pentru fericire personala, de a alege speranta in locul fricii. Una dintre frazele care vor risipi tone de cerneala in comentariile jurnalistilor este legata de interesul American peste ocean. Cei care au mutat economia peste ocean, sau au luptat in razboaie peste ocean au servit interesele poporului American, spune Barak Obama. Pentru cei aflati in razboi, noul presedinte a amintit ca lumea apreciaza pe cei care construiesc, nu pe cei care distrug. Va ramane sa vedem in urmatoarele luni cum va rezolva noua administratie economia si implicarea Americii in conflictele din Irak si Afganistan sau atitudinea sa fata de conflictul din Gaza. „Humility and restraint” doua cuvinte ce pot sugera o concentrare asupra problemelor din interior. Altfel, cuvantarea in fata celor un milion si jumatate de persoane, cea mai numeroasa din istoria inaugurarilor prezidentiale, nu ne-a spus nimic nou din ceea ce stiam despre programul declarat in timpul candidaturii. Unii comentatori au sezizat insa faptul ca Barack Obama, in comparatie cu alti presedinti a folosit foarte rar cuvantul „Eu”, mai precis , de trei ori, si aceasta sugereaza clar viziunea de responsabilitate colectiva pe care o vede in solutionarea problemelor. Atunci cand vrei sa fii sigur ca cineva a plecat, mergi cu el pina la poarta. Asa a facut si Barack Obama care l-a condus pe Bush pana la elicopter. Pentru noi romanii, iesirea din scena cu elicopterul aminteste de iesirea din scena a unui dictator. Pentru americani inseamna iesirea din scena a celui mai nepopular presedinte din istoria Americii. Au fost 8 ani care au dus America intr-un miasm fara precedent. Diferenta dintre romani si americani este perceptia pe are o avem despre acceptanta istorica. Pentru americani istoria sta pe umerii natiunii. Pentru romani, acceptanta cu candoare a istoriei este o lectie care trebuie invatata. Un sistem politic functioneaza pentru „ca se poate”. Lipsa de la ultimele alegeri a peste jumatate din romani spune ceva despre spiritul cu care ne imbratisam propria istorie. Barack Obama, primul presedinte de culoare din istoria Americii , a ajuns sa vada acest vis pentru ca americanii au crezut in schimbare si au luptat pentru ea in mod activ si pe toate fronturile. Cei care au urmarit lupta din timpul campaniei electorale au asistat la cea mai efervescenta implicare in politica a unui popor, de la confruntari in lumea virtuala, la colecte private de fonduri, voluntarism, demonstratii, mitinguri si luari de pozitie clare si declarate. Hai sa ne ridicam , sa ne scuturam de praf si sa incepem construirea unei ere noi. Aceste cuvinte ale lui Barrack Obama sunt desigur cele mai puternice din discursul sau. Realismul incepe cu acceptanta. Este primul pas cu care incepe o schimbare. Ca orce altceva, ea apare in mintea noastra. Ceea ce ne asteapta aici in America si nu numai, vor fi momente istorice echivalente cu cele traite de parintii si bunicii nostrii care au trecut prin razboaie, au suferit recesiuni si inflatii, si au tras de fiecare data o linie sub care scria „viata merge inainte”. Well, in timp ce la Washington, se consuma langusta, fazan si rata, sufleuri cu asparagus, sponge cake cu scortisoara, surprize culinare din Kenya, si asistenta priveste un tablou de Thomas Hill, ma intorc la spuma mea de capsuni si la mancarica de (o) bame pe care o sa le consum cu religiozitatea pe care o impune momentul. Este 20 ianuarie 2009. Un fior de teama s-a strecurat in inima tuturor celor care priveau parada de pe Pennsylvania Avenue. Barack is Michelle Obama au iesit din masina blindata ce ii ducea spre Casa Alba. Un semn de totala identificare si uniune cu cei care au venit la aceasta celebrare si un exemplu personal ce sprijina indemnul sau de a alege speranta in locul fricii. Sa ne tinem pentru un moment respiratia. The future is young, God Bless America, si toti copii lumii.

Dracula

Dracula , de Bianca MARCOVICI (Material propus pentru publicare la data de: 18-01-2009)  http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?poet=211&step=articol&id=8890 Are ochii expresivi, încântă orice femeie La prima vedere. Dacă e cu soţul se uită la el mai atent Aruncându-i ochiade neclare, poate fi ales! Vampirul scrie colaje cu femei De -o şchioapă până Ce mai cresc… Furându-le versurile Transformându-le, trecându-le prin Filtrul său…ca, mai târziu Să le posteze în alt mediu virtual Unde ele nu au puterea Să mai reacţioneze, Furându-le şi energia, vampirizându-le. În nopţile fără lună, femeile sunt subjugate de versuri întortochiate, bizare, Preluate din dicţionarul său personal, anacronic. Vampirul plimbă impresiile lor despre doamne Pe tot netul, tocmai neavâd acces la ele Dar, străfulgerat de bucuria de a face rău, de a banaliza rolul femeii. rolul poetei. Atâta timp cât el nu are mai nimic Vampirul îşi postează jaful fără voce sub opere celebre, precum un colaj definitiv preluând doar vântul literar al Fundurilor elitiste. În capcana lui cad şi cei care încropesc reviste cu sânge, furându-le operele nepublicate. Vampirul e bolnav de nonşalanţă Şi un fantastic mânuitor al falsului Verbal întors pe dos ca o cămaşă, Toate De neputinţa de a scrie singur Căutâutând mereu o nouă pradă să-i sugă seva literară Şi fecioria. Vampirii de tot felul au statistica şi perseverenţa vulturilor de pradă, te ameninţă cu tribunalele virtuale prin care el intră prin pereţi, iar noi oamenii ne dăm cu capul de ele.. bianca marcovici

Articole de acelasi autor…

invitată, Zitta Blutstein, Israel

                                                                                                Tivon,  Nov.  2001

 

 

                    BIANCA  –  Încercare  de  “ biografie “  cu  propriile  ei  citate

 

( “ PUTEREA  CUVINTELOR “ )

 

            Micile  luminiţe  aruncă  nada  amintirilor  spre  Iaşul  unde  zăpada  era  molfăită  de  cizmele  amintirii  (6),  desfăcînd  în  mii  de  fire  ghemul  cel  vechi  al  amintirilor  de  aur  (50),  lăsînd  în  urmă  albume  pline  cu  decupări  de  poeme,  premii  şi  vise  (5)  din  vremurile  pălmuite  (28).

 

            Sufletul  i-a  vibrat  marcîndu-i  copilăria  (15),  în  special  datorită  muzicii  –  singurul  lucru  frumos  care  îi  aparţinea  fiind  sunetul  viorii  –  care  nu  falsifică  rezonanţa  ei  (18),  cînd  chiar  un  fir  de  nisip  încolţeşte pe  cînd  din  fundal  se  aude  Balada  lui Ciprian Porumbescu  (15),  cînd  improviza  pe  o  coardă  (27),  coarda  sol  –  plină  de  prospeţime,  vocea  omului  transpusă  de  Paganini  (9).

             

Atunci,  la  vremea  tinereţii,  cînd  nu  te  doare  decît  sufletul  (51), a  cunoscut  şi  dragostea  –  primul  impuls  erotic  al  mâinilor  necuprinse  (29),  cînd  puterea  cuvintelor  lui  făcea  ca  doar  de  la  prima  silabă  să-i  simtă  bătăile  inimii  (10),  cînd  implorarea  de  a-l  ţine  de  mână  îi  dădea  speranţa  zilei  de  mâine  (15)  iar  privirea  sa  luminoasă  –  aripă  şi  vis  cu  stele  (16)  ;  şi  a  iubit  mult  mult  (26),  gîndea  că  poate  să  topească,  cu  răsuflarea,  stalactitele (34).  Se  simţea  fericită, pentru o clipă nestăpânită şi rară  (37).

 

Bianca  a  trecut  prăpastia  tapiţată  de  rezonanţe  între  trecut  şi  viitor  (31),  zburînd  cu  trenul  amintirilor  în  oglinzi  paralele  (46),  chemările  zăpezilor  fecunde  lipind  ciob  cu  ciob  la  porţelanul  minţii  (33) 

Şi-a  luat  cu  sine  steaua  (11)  căci  poporul  rătăcitor  e  într-ânsa  (12),  i-a  făcut  luciu  (11)  şi  a  purtat-o  ca  scut  (5).  S-a îndreptat  spre  malul  presimţirii  (29)  pe  podurile  de  peste  mare  (29),  cu  cântecul  uitat  al  dezrădăcinatului  (30).

 

A  găsit  o  ţară  sfântă  care  devine  ameţitoare,  te  apără  de  toate  relele  de  cînd  e  lumea  şi  pământul,  Amin !  (27).  Aici  va  fi  cândva  bine  (27).

Ajunge  în  Haifa  zidurilor  de  sprijin  (45),  un  cerc  magic  necesar  (50),  sau  în  Ierusalimul  –  cu  străzile  pline  de  binecuvântări  (61).

 

A  continuat  să  scrie,  nu  totdeauna  a  fost  corect  înţeleasă  :  strângea  mereu  din  dinţi  cînd  cei  nepregătiţi  citesc  mereu  cortina (7). Va  plăti  cu  izolarea  (14) ;  hei !  nimeni  nu-i  cu  ea  ?  (47)  ;  nefiind  sufletistă  preţuieşte  mult  mai  mult  (17)  –  precum  crede,  esenţialul   –  de  referinţă  –  fiind  în  inima  ei  (19).  Îi  place să  comunice  printr-o  trăire  fără  răspuns  (29) ; suportă  durerea  dar  nu  şi  ameţelile  (48)  ;   uneori  acceptarea  e  necesară,  un  sâmbure  de  adevăr  trebuie  înghiţit  (52)  ; cînd  ţâşneşte  adevărul  crud  –  nu se  poate  inventa  surzenia,  muţenia  sau  orbirea  …  drept

scut (53),  cel  puţin  –  o  apărătoare  mentală  forţată  de  împrejurări  (50).

Se  consideră  propriul  său  judecător,  se  devoră  prima  ;  se  întâmplă  că,  vrînd  să  spună  lucrurilor  pe  nume,  un  vârtej  o  scufundă  –  o  ridică  la  suprafaţă,  doar  o  secundă,  înainte de înec  (31) ;  neînţeleasă  afacere  de  cuvinte  plisate  (35).Se  întâmplă  şi  pagini  albe  –  ce  sînt  ca  o  zi  din  viaţa  ei  pe  care  nu  poate  s-o  umple  (33),  dar  crede  în  lumina  întunericului  (49),  în  transcripţia  luminii   (45).

                                                            – 2 –

Puterea  cuvântului  ne  va  supune  şi  sârguinţa  eliptică  de  a  presupune  şi  a  spera  (25),  cuvântul  fiind  o  nesecătuită  armă  (36)  ;  în  universul  limitat  al  cuvântului  dresat  de  molii,  suntem  mânuiţi  cu  sfori  invizibile  dar  bine  calculate,  neînţelegîndu-se  om  cu  om  (40).  Secretul  puterii  poemului,  frica  anonimatului,  frica  depărtării  (52).  Energia  poemului  (47),  poemul  fiind  cifrat  (45).

 

Timpul  –  o  preocupă  cu  insistenţă  :  odată,  nu  simţise  încă  cum  totul  e  trecător  (55)  ; clipa  îi  aparţinea  întrutotul (7) ; ceasul  lui  Dali  curge  ca  nisipul  de  pe  mal  care  dispare  la  atingere … (44)  ;  prea  târziu  a  ajuns  scrisoarea  neuitării  (43) ;  nu  avem  timp  să  ne  decidem  îndeplinirea  (39)  ;  diagrama  reabilitării  nu  are  timp  prielnic  (33)  ;  deducţiile  sub  ameninţarea  clipei  irosite  (9).

 

Construieşte  castele  de  nisip  care  ţin  (51),  îi  surîde  sufletul  în  oglindă  (6).

 

Niciunul  din  noi  nu  a  găsit  cu  cale  să  se-mpace  cu  sine  (30).  De  ce  mă  supui  tu,  cel  verificat  de  aştri  şi  sori  ?  (35).  Oricum,  bătrânul  salcâm  pe  marginea  lacului  meu  –  ne  va  supravieţui,  fireşte  (39)  ;  pe  cînd  partenerul  înfulecă  din  belşug  aerul  curat,  ei  îi  lipseşte  tocmai  aerul  (55).

Întâlneşte  ecuaţia  orbirii  :  el  era  convins  că  dreptatea  e  a  lui,  ea  era  convinsă  că  omul  nu  se  poate  schimba  în  timp  atât  de  mult  încât  s-o  poată  umili  ;  ecuaţia  orbirii  devenise  mută  (58) ; el  înţelege  totul,  numai  ea  e  nedecisă  (52).

 

Încă  nu  a  păşit  pe  covorul  roşu  derulat  pe  scările  lumii  (34).

 

Bianca  ştie  că  te  recunoşti  învins  de  tinereţe,  îţi  iei  bicicleta  ergonomică  şi  pleci  de  acasă,  zeu  (52)  însă  priveşti  apusul  soarelui,  grandoman,  ca  pe  o  binecuvântare  (44),  cu  îndurarea odihnei  (51), abuzînd de propria-ţi  disponibilitate  (50),  cînd  totul  e  istorie  şi  nostalgie  (49)…

Se  gândeşte  la  destin  –  nespus  sau  spus  la  infinit,  o  movilă  de  aur  aruncată  în  mare,  cuvinte  de  nisip  (46)  ;  spre  luceafăr – aerisire  deplină (50).

 

 

                                                                                                Zitta  Blutstein 

Despre razboi cu dr. Dorel Schor , dialog

                                        RĂZBOI ÎN GAZA –

”HAMAS ȘI HIZBULA SUNT UNELTELE FANATISMULUI ISLAMIC                                           IRANIAN”

 

Trăind în Israel de aproape 12 ani de zile, cred ca înțeleg mai bine ce înseamnă terorismul, ce însemnă să știi că pleci dimineața de-acasă, dar nu știi dacă te mai întorci.

Nu pot uita acel linci făcut la doi militari israelieni(sept-oct.2000) de către palestinienii lui Arafat! Au fost imagini îngrozitoare care au înconjurat lumea, fiind preluate de toate televiziunile internaționale. De-a lungul a opt ani de zile terorismul a continuat cu atentate sinucigașe în autobuze, restaurante, în piețe, în diferite locuri publice aglomerate… , Mereu am în minte explozia de la discoteca Delfinariu de pe malul Mării Mediterane din Tel Aviv, când au murit atunci circa treizeci de tineri nevinovați și mulți alți răniți. Au murit în atentate, nu numai israelieni dar și oameni de alte naționalități, inclusiv români. Nu pot uita când, în urma atentatelor sinucigașe din autobuze, acestea deveneau doar niște schelete carbonizate și pe o rază destul de mare, morți și răniți, sânge peste tot și fragmente din trupuri omenești. S-au răpit israelieni, dintre care, unii au fost aduși în sicrie contra eliberării a unui număr mare de teroriști palestinieni, iar despre alții nu se mai știe nimic de zeci de ani, așa cum e cazul pilotului Ron Arad, ai cărui părinți sunt români.

Cum e posibil ca părinți fundamentaliști islamici, să-și educe copiii pentru ură contra evreilor, și să-i pregătească pentru atentate sinucigașe? Nu mai vorbesc de nenumăratele atacuri cu rachete asupra teritoriului israelian, soldându-se cu pierderi umane și materiale, plus traume psihice la mulți oameni.

Odată cu acest război din Gaza, un război al Israelului contra organizatiei teroriste Hamas, pentru apărare, au apărut o mulțime de păreri pro și contra. Mai mult contra Israelului, dar venite din partea celor care nu au informatia reală despre situația din Orientul Apropiat, sau o fac din ură și invidie, ceea ce înseamnă antisemitism.

Mă doare că și în țara mea, România, au apărut în mass-media diverse manifestări anti-Israel, cu imagini false sau trucate de cei din Gaza, ca de exemplu așa cum am văzut la ProTv Internațional (Povestiri ”adevărate”), imagini cu militari având pușca înreptată spre un copil. Armata israeliană a descoperit că unii membrii din Hamas au folosit haine militare israeliene, și de aici, e ușor de înțeles! Apoi s-a arătat o fetiță de 1-2 ani, cu mâna ridicată, iar primele două degete(arătător și următorul) erau desfăcute în formă de V, însemnând ”victorie!”. Oare ar crede cineva că acea fetiță a făcut asta din proprie inițiativă? Cu siguranță, nu! O imagine aranjată, ca să impresioneze și să stârnească revoltă împotriva Israelului. Aceasta este ura fabricată de Hamas și preluată de persoane naive. Sigur ca e trist și adevărat că au murit oameni nevinovati. Israelul a căutat să evite populația civilă din Gaza, împrăștiind milioane de manifeste din avion, scrise în limba arabă, atentionând-o asupra locului unde va bombarda, și îndemnul de a parăsi casele respective. Tot la ProTv Internațional, o româncă sosită din Gaza, a spus că populația a fost avertizată de către Israel, să părăsească zona, și tot ea se întreba, unde să plece cu toții? Această întrebare trebuia pusă Hamasului, care nu s-a gândit la civilii din Gaza, să le construiască adăposturi din vreme. S-au gândit doar la ei, să-și construiască buncăre și tuneluri unde ei se ascund ca niște cârtițe. Nu-i înțeleg pe cei care critică Israelul că duce un război disproporționat! Oare aceștia nu înțeleg că războiul din Gaza nu se duce între două organizații teroriste, ca să fie o proporție?

Israelul a intrat în război de apărare, fiind terorizat și atacat armat timp de opt ani de zile, plus răpiri de militari israelieni. Israelul își apără cetățenii și țara, un drept inerent prevăzut în Charta Națiunilor Unite.

Israelul a fost amenințat de nenumărate ori de către liderii de la Hamas și Hizbola, și în special de Ahmadinejad Mahmoud (președintele Iranului) cu dispariția poporului evreu și a statului.

De aceea este necesar ca aceștia să fie imediat acționați în judecată în regim de urgență, ei fiind principalul pericol în destabilizarea păcii în Orientul Apropiat.

Charta Națiunilor Unite prevede clar, că ”un stat are dreptul inerent, individual sau colectiv la apărare, dacă este atacat. Fiecare stat suveran, beligerant sau neutru are dreptul de a impune legile războiului” (apropos de proporționalitate).

Oare, cei care critică Israelul, dacă s-ar fi aflat sub teroare și ei, opt ani de zile, ar fi înțeles necesitatea războiului din Gaza?

După cum se știe, poporul evreu a trecut printr-un genocid numit Holocaust. Atunci evreii nu aveau o țară a lor. Acum o au, țara lor străbună de mii de ani, și o țin cu ”dinții”, o însuflețesc și o respectă cu sfințenie, luptând pentru ea până la sânge, suportând toate durerile posibile, alegând să moară în lupta de apărare decât să mai treacă o dată prin cuptoarele de la Auschwitz.

 

Pentru a se înțelege mai bine situația din Israel, dar și pentru a răspunde multor întrebări pe care le-am primit pe mail, puse de români din lume, l-am invitat pe domnul dr. Dorel Schor, scriitor israelian de limbă română, să clarifice câteva dintre ele, ca de exemplu: de când au devenit arabii teroriști și de ce? Fanatism islamic – terorism, drepturi palestiniene privind teritoriul, finanța evreiască, AlQaida, vis-a vis de americani, interesul pentru petrol, interes de a coduce lumea, admirația față de evrei –  dar, de ce a apărut antisemitismul? De ce nu există anti-norvegism, anti-suedezism?

 

Iată, ce răspunde invitatul meu:

 

1. Terorismul arab nu este o invenție recentă, el a început cu mai bine de 130 de ani în urmă. În 1982, localitatea Rosh Pina din nordul Galileei, cu populație alcătuită din evrei români (din Moinești), agricultori, a fost măcelărită, deși evreii aduceau metode agricole europene care măreau productivitatea și pe ogoarele arabilor. Fenomenul s-a repetat de multe ori și, pentru că vreau să dau exemple ”românești”, voi cita cazul prof. dr. Aronsohn, o somitate în agricultură, care a adaptat grâul la condițiile din Palestina (localitatea Zichron Yaacov, înființată tot de evrei români). În 1928, la Hebron, au fost căsăpiți cîteva sute de evrei și ceilalți alungați, familii cu rădăcini de pe vremea patriarhului Abraham. Scopul: ”cucerirea” caselor lor. În timpul mandatului britanic asupra Palestinei, arabii au fost de partea Germaniei naziste, muftiul Ierusalimului era prietenul lui Hitler. În mod firesc, evreii au fost de partea aliaților și au alcătuit ”Brigada evreiască” care a luptat alături de britanici în nordul Africii, în Grecia și în Italia.

 

2. Islamul nu era fanatic de ”mii de ani” pentru simplul motiv că nu exista de atîta timp. Multă vreme, islamul a fost un factor de progres și vă citez arhitectura din sudul Spaniei, astronomia din Samarkand, savanți ca Avicena și poeți persani. E celebră prietenia a doi savanți din Cordoba, de pe vremea califatului, unul evreu, celălalt arab, amîndoi medici, filosofi, matematicieni, poeți, traducători ai lui Aristotel. Cînd regii catolici ai Spaniei i-au izgonit pe evreii și pe musulmanii, au provocat căderea economică a țării, în ciuda aurului din colonii.

Fanatismul e mai recent și e în contradicție cu interesele țărilor arabe. A fost nevoie de culoare religioasă pentru a lămuri masele (majoritar) analfabete și sărace. AlQaida risipește fonduri enorme pentru distrugeri. V-ați întrebat cum ar fi arătat lumea dacă le folosea pentru a construi? Luați exemplul Emiratelor, al Qatarului sau al Dubayului care folosesc petrodolarii pentru cele mai grozave hoteluri, turnuri, aeroporturi, avioane, grădini, tehnologie, etc.

 

3. Țările musulmane se întind de la Atlantic pînă în extremul orient, un teritoriu de miliarde de kilometri pătrați. Țările arabe sunt în număr de 22. Cele islamice vreo 50. Israelul are mărimea județului Vaslui. Din țările arabe au emigrat în Israel, după declararea independenței, peste un milion de evrei. De două ori mai mult decît arabii refugiați în 1948. După mai bine de 60 de ani, refugiații arabi nu au primit statutul de cetățeni în țările… arabe. De ce? Numeni dintre ”frați” nu-i dorește. În Liban au dus la distrugerea țării, în Siria au creat probleme, în Iordania au încercat răsturnarea regimului (septembrie negru), în Saudia s-au dovedit parazitari, nimeni nu-i vrea. Exceptîndu-l pe Ceaușescu… (!).

Nu a existat niciodată un stat arab numit Palestina. A fost numai un segment din teritoriul imperiului otoman, apoi al mandatului britanic.

ONU a decis crearea unui stat evreu și unul arab. Evreii au acceptat, arabii nu, voiau totul. Restul e istorie recentă.

 

4. Finanța evreiască: o altă legendă întreținută cu rele intenții. Evreii sunt, în cele 6,5 miliarde de oameni ai globului, o mini-mini-minoritate. Să acreditezi ideia că 0,02% din total, îi conduce pe toți ceilalți este o jignire a celorlalți, o jignire la adresa inteligenței și potenței a peste 99,99% din omenire. Rockfeler, Morgan, DuPont, Bill Gates și atâția alții nu sunt evrei cum intenționat vehiculează unii. Revista Forbes publică anual lista celor mai bogați oameni din lume. Sunt acolo și câțiva evrei dar mult, mult în urma reginei Angliei, de pildă. V-aș propune să vă întrebați unde sunt miliardele adunate de regimul comunist din România, obținute din vânzarea evreilor și a sașilor, șvabilor și intelectualilor români ”scoși” de rude sau asociații diverse.

 

5. America sprijină, într-adevăr Israelul, dar nu pentru petrol. Israelul nu are nimic în subsol și nimic, afară de nisip, pe sol. Ceea ce nu împiedică să aibe cea mai dezvoltată agricultură din lume (și fără apă!), cea mai renumită industrie farmaceutică, medici de primă mână, industria hi-tech la nivel, metalurgie, diamante, modă, nano-tehnologie, fibre optice, turism de excepție.

Israelul este singura țară democrată din Orientul Apropiat, unde e respectată libertatea de expresie. Apropo: arabii israelieni au deputați în parlament, presă liberă, posturi asigurate, case=vile, cel mai înalt nivel de trai, în comparație cu orice stat arab. Iar petrolul se află în Saudia, Rusia, Iran, Emirate, Venezuela… Dacă sunteți convins că e o afacere evreiască, vă las să apreciați… Nu America ci Rusia șantajează Europa cu distribuirea gazelor!

 

6. De ce antisemitism? Cauze diverse, printre care răspândirea în lume. Oamenii nu-i suferă pe străini, mai ales dacă aceștia au succese. Românii au fost de veacuri pământeni. Și iată, două milioane au părăsit țara și au dat naștere unui anti-românism în Italia și în Spania, Elveția nu-i dorește, Anglia nu le dă de lucru, Grecia îi exploatează, turcii îi batjocoresc, în Libia muncitorii sunt izolați. Sunt bine primiți numai în țările de imigrație (America, Australia, Canada, Israel).

Vă exprimați admirația pentru contribuția evreilor la civilizație. Pe drept. Aceeași 0,02% au dat o treime din laureații Nobel și continuă să ”dea”. Poate că e normal pentru poporul cărții… Și tot normal, este ca unele persoane să aibă un sentiment în care se amestecă admirația cu invidia și ostilitatea. De ce nu există anti-norvegism, anti-suedezism? Ați ales un exemplu prost. Nimic mai puternic decât dușmănia între norvegieni și suedezi. De altfel, conflictele se nasc între vecini. România nu are litigii cu Honolulu, dar există ostilitatea cu ungurii, cu ucrainienii, cu rușii. Rusia e în conflict cu statele baltice, cu Ucraina, cu Georgia. Mai doriți? India vs.Pakistan, Grecia vs. Turcia, statele fostei Jugoslavii, Maroc vs. Mauritania și Algeria, Sudanul vs. Ciad, Etiopia vs. Eritreea, Malayezia vs.Singapore, Armania vs. Azerbaidgian etc. Chiar credeți că atentatele din America (11/9), gara din Madrid, metroul din Londra, moscheia din Casablanca, monumentele budiste din Afganistan, masacrul din Mombay, uciderea țăranilor algerieni, arderea de vii a creștinilor africani adunați să sărbătorească Crăciunul (Nigeria), uciderea a 400.000 negri în Darfur, atentatele din ambasadele din Tanzania și Kenia etc. sunt legate de problema evreiască? Cînd Hamasul i-a măcelărit pe ”frații” lor din Organizația de eliberare a Palestinei a făcut-o stimulat de Israel?

Iranul e interesat în supremația lumii islamice. De aceea întreține diversiunea anti-israeliană (nu are altă motivație, de altfel nu are nici litigii și nici graniță cu Israelul). Hamasul și Hizbula sunt uneltele fanatismului islamic iranian. V-ați gândit cum ar fi arătat Gaza dacă milioanele de dolari pompate ar fi fost utilizate pentru bunăstarea populației, nu pentru lozinca distrugerii Israelului?

Zeci, sute de mii de musulmani protestează în Europa contra Israelului. V-ați gândit și la un alt aspect? Adăugați la aceștia mulțimea de copii, bătrâni, femei gravide ale acestei populații. Înseamnă că Europa se islamizează. E și o forță electorală care crește prin ”uterul musulman” (citat din Arafat și alții), de aceea Europa e neputiincioasă să se apere în fața unei invazii care urmărește implantarea religiei, obiceiurilor, îmbrăcăminții, ”onoarei”, vendetei, legilor medievale. Poate nu e prea târziu… Poate!

Deocamdată atât, dar vă stau la dispoziție.

 

 consemnat,

Lucretia Berzintu

 

 *************************************

 

                AUTORUL  PREFERAT

 

·        Cel mai mult nu este, intotdeauna, si cel mai bun.

·        Daca te plingi mereu ca nu esti luat in seama, abia nu te ia nimeni in seama.

·        Electorala: „Vreau votul inapoi!”.

·        Inainte semana cu Claudia Cardinale…Dar acum, nici Claudia Cardinale nu mai seamana cu Claudia Cardinale…

·        Apropo: Inainte B.B. era Brigitte Bardot. Acum B.B.  e numai Bnei Brak.

·        Cind totul e posibil, nimic nu-i imposibil (Giga la televizor).

·        „Europa de azi” pe maine…Apropo de islamizare.

·        Bani de buzun-am…(studenteasca).

·        – Autorul meu preferat sunt eu! E normal, nu?! (dintr-o ancheta literara).

·        Nici macar „The Independent” nu e independent.

·        -Pe ce limba suna telefonul tau?

·        Nu pupa unde-ai scuipat, nu scuipa unde-ai pupat (roata morii se-nvirteste,tac,tac,tac).

·        „Caracter de desene animate” (citat nelamurit).

·        Idiot si idealist incep la fel…

·        „Combate ideia, nu pe cel care a emis-o” (Universitatea Oxford).

·        Da cu bita in balta…Mai grav e ca nimereste si pe alaturi….

·        Sfaturi pentru autori: Cititi mai mult, scrieti mai putin!!

·        Prostie consecventa…

·        Tot ce ne apara, ne si limiteaza.

·        Daca vrei schimbare, trebuie sa pleci…

·        Venim pe rind, plecam pe sarite…(demografie).

·        Si cei mai mari pungasi au fost odata copii naivi…

·        Sint toti o apa si-un noroi (parere foarte negativa).

·        Curios lucru: tot ce ar trebui sa se intimple, nu se intimpla…

                                                                                                       DOREL  SCHOR

 *

 

Invitat, Tomy Sigler

 

Trei , Doamne si toti trei!

George  Cosbuc

 ggG

שלושה אלי, וכל שלושתם!

 

לעברית טומי סיגלר

 

על רקע מלחמת העצמאות של הרומנים

על אדמת בולגריה (לצד הרוסים) נגד התורכים

בשנים 1887 – 1878

.

Avea şi dânsul trei feciori,
Şi i-au plecat toţi trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp să simţi că mori

 הָיוּ לְאָב שְלוֹשָה בָּנִים,

שֶעֲזָבוּהוּ בְּמַפְתִּיעַ

לְגַּיִס, הָאָב מֵזִיעַ

 מִדְּאָגוֹת וְהִרְהוּרִים!

עַל מִלְחָמָה קָשָה, בָּהּ אֵין זְמָן

לָחוּש עֵת שֶנוֹפְלִים.

Şi luni trecut-au după luni –
Şi-a fost de veste lumea plină,
Că steagul turcului se-nchină;
Şi mândrii codrului păuni,
Românii-au isprăvit războiul,
Că s-au bătut nebuni.

 וְכָךְ חָלְפוּ הַחֳדָשִים,

וּבְשורָה הוּפְצָה בַּחֶבֶל,

כִּי הַתּוּרְכִּים קִפְּלוּ הַדֶּגֶל,

וְחַיָּלֵנוּ הַגֵּאִים,

סִיְּימוּ הַמִּלְחָמָה בְּאוֹמֶץ,

בִּקְרָב מְשֻגָּעִים.  

Scria-n gazetă că s-a dat
Poruncă să se-ntoarcă-n ţară
Toţi cei plecaţi de astă-vară –
Şi rând pe rând veneau în sat
Şi ieri şi astăzi câte unul
Din cei care-au plecat.

 

 וּפִרְסְמוּ אַף בַּעִיתּון

עַל צַו שֶמַּחְזִירִים לָאָרֶץ

 אֶת אֵלֶה שֶעָזְבוּ בַּקַיִץ.

וְכָךְ הוֹפִיעוּ מִדֵּי יוֹם   

לַכְּפָר, אֶחָד, אֶחָד  אוֹ שְנַיִם

אֲשֶר גֻּיְּסוּ פִּתְאוֹם.

 

Şi-ai lui întârziau! Plângând
De drag că are să-i revadă,
Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă
Cu ochii zarea măsurând,
Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme
Gemea, bătut d-un gând.

בָּנָיו כְּבָר מְאַחֲרִים! בּוֹכֶה

בְּצִיפִּיָּה, לוֹטֵש עֵיִנַיִים,

יוֹצֵא לִקְצֶה רְחוֹב אַךְ אַיִן

מוֹדֵד עַד אפֶק וְצוֹפֶה

אַךְ הֵם אֵינָם! הַזְּמָן חוֹלֵף לו

חוֹזֵר, כָּפוּף מֻכֶּה.

 

Nădejdea caldă-n el slăbea,
Pe cât creştea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toţi d-a rândul,
Dar nimeni ştire nu-i ştia.
El pleacă-n urmă la cazarmă
Să afle ce dorea.

אַט אַט נֶחְלֶשֶת בּוֹ תִּקְוָוה,ֹ

כְּכָל שֶהַזְּמַן חוֹלֵף בְּצַּעַר

הָיָה שוּאֵל כָּל אִיש בַּשַּעַר,

אֲבָל אַף נֶפֶש לא יָדְעָה

לִבְסוֹף נִגַּש לִבְסִיס הַגַּיִס

לַדַעַת מַה רָצָה.

Căprarul vechi îi iese-n prag.
– „Ce-mi face Radu?î el întreabă,
De Radu-i este mai cu grabă,
Că Radu-i este cel mai drag.
– „E mort! El a căzut la Plevna
În cel dintâi şirag!

 

   בַּסַף פָּגַש אֶת הרס”ר.

„מַה שְלוֹם רַאדוּ„?  שָאַל בְּרַעַד

  עָלָיו רִאשוֹן רָצַה לַדַעַת

  כִּי ראדו לוֹ הַכִי יָקָר 

” הוּא מֵת! נָפַל בְּעֵמֶק פְּלֶבְנָה

    בִּקְרָב אַכְזָר וּמַר !

O, bietul om! De mult simţea
Că Radu-i dus de pe-astă lume,
Dar astăzi, când ştia anume,
El sta năuc şi nu credea.
Să-i moară Radu! Acest lucru
El nu-l înţelegea.

 

 

הו’, הַמִּסְכֵּן! מִזְמַן הִרְגִּיש

כִּי רַאדוּ לא בְּעולַמֵנוּ,  

הַיּוֹם אִשְרוּ סוֹפִית – „אֵינֶנוּ”.

עוֹמֵד הָמוּם וּמַחֲרִיש

שרַאדוּ מֵת! בְּשוֹרָה כַּזאתִי

אֵינוֹ יָכוֹל לְהַכְחִיש.

 

Blăstem pe tine, braţ duşman!
– „Dar George-al nostru cum o duce?
– „Sub glie, taică, şi sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
– „Dar bietul Mircea?î – „Mort şi Mircea
Prin văi pe la Smârdan.

 

 

 

     אָרוּר אַתָּה, אוֹיֵב שַחְצָן!

– ” אַךְ מַה שְלוֹם, הַשֵנִי שֶלָּנוּ ?

–  „טָמוּן בְּקַרְקַע, צְלָב קָבַעֲנוּ,

     נִפְגַּע מִפִגִיוֹן חַמְקָן „!

–” וּמַה עִם מירצ’יה ? ” מֵת  גַּם מירצ’יה

     בְּגַאָיוֹת סְמַרְדָן „.

 

El n-a mai zis nici un cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos bătut în cuie,
Ţinea privirile-n pământ,
Părea că vede dinainte-i
Trei morţi într-un mormânt.

 

ולא הוֹצִיא אַף הֶגֶה קַט,

עם ראש מורכן, כְּפֶסֶל חֶרֶס,

כְּישו הַצָּלוּב עַל קֶרֶש, 

לָאֲדָמָה מַשְלִּיךְ מַבָּט,

 נִכָּר כִּי הוּא מַבִּיט עַלֵיהֶם

שְלוֹשְתָם  בְּבוֹר אֶחָד.

  

Cu pasul slab, cu ochii beţi
El a plecat, gemând p-afară,
Şi-mpleticindu-se pe scară,
Chema pe nume pe băieţi,
Şi se proptea de slab, sărmanul,
Cu mâna de păreţi.

 

 

בַּלָּאט צוֹעֵד, עֵינָיו כְּבוּיוֹת

וְהוּא עוֹזֵב מֵרב הַצַּעַר,

נִתְקַל בִּשְׁתֵּי דְּלָתוֹת הַשַּׁעַר,

וּמְמַלְמֵל שְׁלוֹשָׁה שֵׁמוֹת,     

נִתְמַךְ בְּמַה יָדוֹ מַשֶּׂגֶת,

בַּקִּיר וּבַגְּדֵרוֹת.

 

Nu se simţea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri să se simţească;
El trebuia să s-odihnească –
Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz
S-a pus, înmormântând în palme-i
Slăbitul său obraz.

 

 

 

 

וְלֹא מַרְגִּישׁ אִם חַי אוֹ מֵת,

כִּי לא נוֹתַר בּוֹ זִיק שֶׁל כּוֹחַ,

הָיָה זָקוּק מְעַט לָנוּחַ –

 עַל אֶבֶן דֶּרֶךְ לְחַכּוֹת

וְהִתְיַשֵּׁב  לִטְמוֹן בְּיָדָיו

פָּנָיו הַצְּנוּמוֹת.

 

 

 

 

 

 

 

Şi-a stat aşa, pierdut şi dus.
Era-n amiazi şi-n miez de vară
Şi soarele-a scăzut spre seară,
Şi-n urmă soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

 

 

 

 

 

 

 וכָךְ יָשַׁב  מוּכֶּה, רָדוּם,

 הָיָה זֶה קַיִץ יוֹם שֶׁל לָהַט,

הַשֶּׁמֶשׁ בַּמָּרוֹם שׁוֹקַעַת,

וּמְאִירָה בָּאוֹר עָמוּם,

וְהוּא מִסְכֵּן עֲדַיִן שָמָּה

כְּמוֹ מֵת, יוֹשֵׁב  הָמוּם.

 

 

 

 

 

 

Treceau bărbaţi, treceau femei,
Şi uruiau trăsuri pe stradă,

Soldaţi treceau făcând paradă, –
Şi-atunci, deştept, privi la ei
Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple:
„Trei, Doamne, şi toţi trei!

 

 

 

 

וְעַל יָדוֹ חוֹלְפִים כֻּלָּם,

הָעֲגָלוֹת לַשּׁוּק הֵנִיעוּ,

הַחַיָּלִים בָּרְחוֹב הֵרִיעוּ,

מַבִּיט בְּשֶּׁקֶט לְעֶבְרָם

מַצְמִיד אֶת אֶגְרוֹפָיו לַמֵּצַח:

” – שְׁלוֹשָׁה אֵלִי, וְכָל שְׁלָשְׁתָּם!

 

 

 

 

 

 

 

   הָעוֹלָם הִשְׁתַּנָּה

       

טומי. סיגלר    10.01.09 

 

אֵינִי מֵבִין כָּל כָּךְ מַדּוּעַ

זֶה הִשְׁתַּנָּה כָּךְ הָעוֹלָם

מַה שֶׁהָיָה פַּעַם רִבּוּעַ

כַּיּוֹם זֶה מַעְגָּל מֻשְלָם! 

 

הַטֶּבַע גַּם כֵּן הִשְׁתַּגֵּעַ

אֵינִי יוֹדֵעַ מַה לִלְבֹּשׁ.

הַגֶּשֶׁם רַק מִתְמַהְמֵהַּ

וְאֵין יוֹרֶה וְאֵין מַלְקוֹשׁ!

 

הַיּוֹם נִהְיָה קָצָר מִפַּעַם

רֵיחַ הַפֶּרַח נֶעֱלַם

לָאכֶל אֵין אוֹתוֹ הַטַּעַם

וְאֵין אֵמוּן בִּבְנֵי אָדָם !

 

חַיֵּינוּ מִשְׁתַּנִּים בְּמֶרֶץ

וּמִסְתַּבְּכִים מִיּוֹם לְיוֹם,

,בּוּשָה, רֵעוּת וְדֶרֶךְ אֶרֶץ

אַף נִמְחֲקוּ מֵהַמִּלּוֹן !

 

לַכּוֹתָרוֹת עוֹלֶה הַפֶּשַׁע

וְהַשְּׁחִיתוּת הִיא בָּאָפְנָה

בְּכָל מָקוֹם שׁוֹלֵט הָרֶשַׁע

שֶׁלּא מַשְׁאִיר חֶלְקָה טוֹבָה !

 

חֲבָל מְאד שֶׁאַחֲרֵינוּ

טַעַם הַלֶּחֶם לא יֵדְעוּ

וְלא יִזְכּוּ עוֹד יְלָדֵינוּ

לָעֲרָכִים שֶׁנֶּעֶלְמו !ּ

 

 

 

 

 

 

 

 

mentiune

Stimata Dna. Marcovici, sunteti mentionata in urmatorul articol: http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/Espacio%20Niram%20-%20interviu%20cu%20Eva%20Defeses%20de%20George%20Roca.htm George ROCA: Organizaţi şi seri de poezie? Știu ca Gelu Vlaşin, soţul Cristinei, este un talentat poet! Am citit în ultimul număr al „Niram Art” despre dânsul şi poezia lui „deprimistă”, despre Andra Rotaru cu versuri dedicate Fridei Kahlo şi despre „poetă cu vioară”, Bianca Marcovici, a cărei poezie am savurat-o mai de mult încă în „Cireşe amare” şi „Mămăligă şi caviar”!      Eva Defeses: Într-adevăr, Gelu Vlaşin este organizatorul mai multor evenimente celebrate în „Espacio Niram”, ocupându-se cu precădere de organizarea de întâlniri literare cu cei mai importanţi scriitori din România şi din Spania. Acest proiect se află la început, dar deja şi-au dat acceptul câteva dintre cele mai importante nume ale lumii literare din România, preconizându-se organizarea săptămânală a astfel de întâlniri literare.   Iniţiatorul acestui ambiţios proiect, poetul Gelu Vlaşin, este cunoscut în România ca principalul reprezentant al curentului deprimist în poezia românească, un mare promotor cultural, fondatorul grupărilor virtuale de literatură şi cultură „Reţeaua Literară” şi „Dialog European”. Aici în Spania este o personalitate română de succes. Ca poet s-a făcut foarte repede cunoscut în cercurile literare spaniole.   Expansiunea către poezie şi literatură a venit firesc, nu de puţine ori din paginile revistei „Niram Art”. Am descoperit cum o poezie exemplifică perfect o anumită fotografie sau pictură, aşa cum este cazul Biancăi Marcovici, aşa cum aţi subliniat şi dumneavoastră. Un An Nou cu bucurii, Niram Art Magazine

Niram Art nr.13-14, Madrid

Bianca Marcovici, poeta israelita nacida en Rumanía nos encanta con un nuevo libro de poesías „Un expresso doble en Jerusalen”, edición bilingüe, la traducción al hebreo realizado por Tomy Sigler. Para nuestro público judío, la revista Niram Art oferece uno de sus poemas en hebreo.

בֵּין כְּלֵי זַיִן

עֲבוּרִי הַקַּיִץ הוּא תָּמיד קַיִץ
אֵינֶנִּי מוֹנָה את הַשָּנִים, לֹא אֶת כְּסָפַי. גַּם אֵינִי נוֹשֵאת וְנוֹתֶנֶת
אוֹר הַיָּרֵח
עֵסֶק מוּטָל עַל כָּתֵּף צְעִירָה
אֵינִי הוֹפֶכֶת טִבְעָן שֶל מִלִּים עַל- יְדֵי יִסּוּד
אוּ גְּזִילַת מִלִּים
סְדוּרוֹת בְּסִיסְמָאוֹת

אֵינֶנִּי מַקְשִּיבָה לְעֵצוֹת אַחֵרִים
הָעַקְשָנִיִּים
רוֹפְאִים לְפִילוֹסוֹפִיוֹת בִּגְרוּש

מַבִּיטָה בְּעֵינֵיהֶם פַּעַם אַחַת
וְנֶאֱנַחַת בְּהַכִּירָם כְּבָר מֵמַּבָּט רִאשוֹן
חֵרֶף עֲשַן הַסִּגַרִיָּה
עֲרָפֶל קַלִיל הָעוֹטֵף אֶת מִגְבַּעַתָּם

קֵיצִים מִתְאָרְכִים תַּחַת יֶרִי הַקַּטְיוּשוֹת
חוֹזֵי שָלוֹם נִכְנָסִים לְתֹּקֶף
בְּדִיּוּק כָּעֵת
בֵּין כְּלֵי זַיִן
בֵּין טֶרוֹר וְאֱנוֹשִיּוּת

Între armă şi armă

Pentru mine vara e mereu vară
nu număr anii, nu număr banii, nu negociez
lumina lunii,
negoţ aruncat peste umărul tânăr
nu întorc cuvintele pe dos
construind sau furând cuvinte
puse în slogane,
nu ascult sfaturile altora,
încăpăţânaţii,
doctori în filozofii mărunte.

îi privesc în ochi o singură dată
şi oftez ştiindu-i doar de la prima privire
chiar dacă fumul de ţigară
ceaţa uşoară le acoperă pălăria.

veri prelungite sub tirul katiuşelor
tratate de pace intră în vigoare
chiar acum
între armă şi armă
între terorism şi omenie.

De Niram Art Nº 13 – 14

Tags: art, bianca, marcovici, niram