ZICERI SEMNATE DE DR. DOREL SCHOR

GURA LEULUI

• Tot banul si mitocanul se baga in fata…
• Nimeni nu face nimic…Eu de ce sa fac ?
• Versuri potabile.
• Istorie practica: Ultimul imparat al Chinei avea un servant care il stergea la fund (Liviu Marcu).
• Capul ce se pleaca, sabia il taie mai comod (Nae Cernaianu).
• Nu conteaza drumul ci destinatia.
• Cei mai in virsta au pierdut trenul… Cei mai tineri nu circula cu el.
• Viata e scurta si prezinta umflaturi (auzita).
• La voce arati destul de bine (Yacov Ostfeld, la telefon).
• Soacra ei are probabil foarte multi bani pentru ca e tare iubita.
• Nu sti sau nu-ti amintesti e acelas lucru.
• Conspiratia tacerii a devenit asurzitoare…
• Extremele se atrag, dar tot cine se aseamana se aduna (Andrei Bacalu).
• L-a batut Dumnezeu…Nu conteaza cu ce.
• Ca sa apreciezi bunul simt al cuiva, trebuie sa ai si tu o doza.
• Unii imbatrinesc bine, altii imbatrinesc rau.
• „As vrea sa plec cit mai departe de mine…”
• Eu am doua maini stingi, altii au mai multe…
• Conteaza impreuna cu cine ridem de noi.
• Nu ne mai auzim vocile… Suntem niste litere (Bianca Marcovici).
• Tinerii sunt mai buni la critica decit la laude.
• Unii seamana gura leului si rasare fundul magarului (Vlad Nicolau).
• Din pacate, de cite ori vorbim de stramosi, raminem rude cu cine nu ne place (Getta Berghoff).
• Unii oameni nu gindesc. Avantajul lor.
DOREL SCHOR

SANATATE SI VIRTUTE

• Ipocritul se afla peste tot. Il vezi mai ales cind te barbieresti.
• – Ce dai, nene!? Nu stii sa-njuri? (folclor de cartier).
• Predica apa, dar bea coniac…
• Daca divorturile vor fi mai ieftine si mai scurte, casatoriile vor fi mai lungi si mai scumpe?
• Ca sa fii Cineva trebuie, mai intii, sa ajungi Undeva (Nae Cernaianu).
• Toate sunt frumoase, dar mie imi plac numai unele…
• Cea mai simpla solutie nu este intotdeauna si cea mai buna.
• Cita minte avem, o vorbim pe toata.
• A trai este foarte riscant (Zoltan Terner).
• Uneori intrebarea e o provocare. Alte ori, raspunsul.
• Exista o frica pe care numai curajosii o pot simti.
• -Sanatate si virtute !
-Multumim…Virtute avem, slava Domnului.
• La noi, cerul Creatorului e plin de avioane (Bianca Marcovici).
• Durex set latex.
• Nu exista femei pefecte. Numai „mai mult ca perfecte”…
• Supararea e a mea, fac ce vreau cu ea (joc de copii).
• Cite unul pune in ciorba lui carnea cuvenita altor trei ciorbe…
• Ma descosea bine… Si apoi ma cosea la loc (Roni Caciularu).
• Gindim la fel… Nu avem ce discuta.
• Exista popoare la care nimic nu functioneaza fara dictatura.
• Si intunericul inainteaza cu viteza luminii.
• Necrolog: „De plictiseala, a plecat intr-un loc mai interesant”.
• Sfintii sunt virtuali.
• In spatele oricarui barbat de succes se afla o mie de invidiosi.

DOREL SCHOR

Ziarul în limba română ”Viața Noastră” se închide

Miercuri, 22 Decembrie 2010 23:11 Lovitură de teatru în lumea jurnalisticii din Israel

Ziarul în limba română ”Viața Noastră” se închide

Israelienii originari din România vor primi mâine (joi) o adevărată lovitură mediatică. Ziarul ”Viața Noastră”, cea mai veche publicație în limba română din Țara Sfântă, care apărea zilnic din 1948, până în urmă cu un an când a devenit săptămânal, își va înceta definitiv apariția la 31 decembrie 2010, conform unui comunicat ce va fi publicat mâine de patronatul acestei publicații.
Publicație stindard a alialei române (totalitatea evreilor israelieni originari din România), ziarul ”Viața Noastră” a fost vândut de patronul său, originar din Maroc, George Edri, ziarului concurent, ”Jurnalul Săptămânii”, publicație recentă, patronată de d-na Doina Meiseles, care, l-a rândul ei, a cumpărat în urma cu doar câțiva ani ziarul ”Ultima oră”, apărut în Israel în anul 1995, ca reacție de protest a ziariștilor de la ziarul ”Viața Noastră” de atunci, față de patronatul din acea perioada, care, nici el, nu era constituit din originari din România.
Rămas fără personal în anul 1995, ziarul ”Viața Noastră” a fost la un pas să se închidă, aceasta fiind de altfel și intenția ziariștilor care părăsiseră in corpore publicația în urma unor neânțelegeri financiare cu conducerea de atunci. Preluat, împreună cu celelalte publicații în limba română și în alte limbi de către George Edri de la grupul de patroni, ziarul ”Viața Noastră” a fost ținut pe linia de plutire prin efortul depus de ziaristul Uli Vălureanu, aflat atunci în vizită în Israel. Cu puțin timp înaintea de revenirea în România a distinsului ziarist, George Edri îl numește în funcția de redactor șef pe un tînăr ziarist, proaspăt sosit din România și stabilit definitiv în Israel, Nando Mario Varga. Sprijinit de câțiva ziariști profesioniști, printre care trebuie menționat Teșu Solomovici dar mai ales regretatul Nicu Palty, ”părintele”, alături de soția sa, scriitoarea și editoarea Sonia Palty, a numeroase publicații, Nando Mario Varga, dispunând și de deplina lumină verde din partea patronului, modifică întreaga strategie de editare a ziarului dar și orientarea politică, ”Viața Noastră” încetând să mai fie exponentul stângii și devenind o publicație deschisă tuuror opiniilor politice, tocmai pentru a reflecta întreaga alia română. Și bineânțeles formează o nouă generație de ziariști, în marea lor majoritate tineri, media de vîrstă fiind de 35 de ani. Interesant este de menționat că printre noii ziariști formați la ”Viața Noastră” condusă de acum de Nando Mario Varga, s-a aflat și Doina Meiseles.
Și iată că, începând din anul 1995, jurnalistica de limba română din Israel se confruntă cu un fenomen inedit constând în concurența dintre veteranul ”Viața Noastră”, la care lucrează o tînără generație de ziariști și tînărul ”Ultima oră”, în redacția căruia se află o mare parte a veteranilor jurnalisticii române din Israel.
Au urmat aproape 16 ani pe parcursul cărora supremația pe piață a balansat când de o parte când de alta, marele câștigător fiind publicul cititor.
Revenind la recenta decizie, trebuie specificat că, în pofida afirmației patronului ”Viața Noastră” care justifică, neoficial, vânzarea ziarului prin scăderea vânzărilor, informații precise ajunse la redacția săptămânalului indică, dimpotrivă, o nouă creștere a preferințelor cititorilor pentru ”Viața Noastră”, a cărui vânzare a crescut în foarte multe centre de distribuire.
Din păcate însă, decizia aparține patronatului, care a dat publicității următorul comunicat, pe care AnimaNews vi-l prezintă în avanpremieră, el urmând a fi publicat în ediția de mâine (joi) a ziarului.

”Conducerea societății de presă ”Shai Edri” care editează publicațiile în limba română ”Viața Noastră” și ”Revista Mea”, anunță cu părere de rău că după zeci de ani de activitate în sprijinul și pentru binele alialei române, săptămânalul ”Viața Noastră” se va închide și nu va mai apare după data de 31 decembrie 2010.
Majoritatea colaboratorilor ziarului ”Viața Noastră” vor continua să fie alături de aliaua română scriind în paginile ”Revista Mea”, care va continua să apară în aceleași condiții.
Cititorii ”Viața Noastră” care au încheiat abonamente pe anul 2011, vor primi începând cu 1 ianuarie a anului viitor, în locul acestui ziar, săptămânalul ”Jurnalul săptămânii”.
Conducerea societății de presă ”Shai Edri” mulțumește tuturor colaboratorilor și cititorilor pentru încrederea și loialitatea manifestată de-a lungul tuturor acestor ani.

George și Haia Edri”.

Conform informațiilor deținute de AnimaNews, o mare parte a colaboratorilor ”Viața Noastră” nu se vor alătura redacției ”Revista Mea” și nici ziarului ”Jurnalul săptămânii”, ei manifestându-și dorința de a colabora numai cu AnimaNews, decizie de care agenția noastră de știri este onorată.
De asemenea, potrivit informațiilor deținute de noi până la această oră, d-na Doina Meiseles, deși odată cu ziarul a cumpărat și drepturile numelui ”Viața Noastră”, un brand cu un renume de zeci de ani, nu va folosi și nici nu va adăuga acest nume publicației ”Jurnal săptămânal”, pe care o patronează, și care va deveni astfel, începând cu 1 ianuarie 2011, unicul săptămânal de știri în limba română publicat în Israel.
Prin urmare, cu durere și regret:
ADIO VIAȚA NOASTRĂ!

Daniel Segal (AnimaNews)
sursa animanews.com

ferestre deschise

Iar am ieşit pe fereastră…

nu aveţi şi voi nişte gratii acolo?

nişte paranteze, sau obstacole pentru inorogi nărăvaşi…

aşa dispare poetul

e aruncat undeva

înainte de a-şi cunoaşte steaua,

pământul,

curcubeul, valurile, nisipul

se poate imagina

maşina cuvintelor

e selecţionat, îndosariat,opus nr. de la pantofi

funcţie de traficul nociv al fumului de ţigară

cântând la clape

un dans irlandez.

„mutar le pirsum”*

bianca marcovici

*

e voie să anunţi- în ivrit

Muzeul Israel, Paul Leibovici, sursa V.N.17-12.10

Muzeul Israel sa deschis din nou întro
formulă nouă, largă, complexă
şi îmbunătăţită. Proiectul nou al
muzeului şi dezvoltarea sa a durat timp îndelungat.
În general concepţia curatorilor de la muzeu
cât şi a arhitecţilor, precum şi cea a prezentatorilor
expoziţiilor a necesitat un timp pentru ca
expoziţiile să poată fi împrospătate, îmbunătăţite
iar exponatele să capete o patină nouă, proaspătă.
Partea importantă a constat din găsirea
unei noi metode de prezentare a exponatelor –
colecţiile celor trei compartimente importante:
compartimentul cultural, artistic, iudaismul şi
secţia artelor generale.
S-a pus problema modului de prezentare
a artei israeliene de la muzeul Israel ca parte
integrantă a artelor plastice create în ţară în ultimii
o sută de ani.
De la înfiinţarea muzeului în 1965, una din
obligaţii a fost de a păstra şi a avea grijă de întregul
inventar, colecţii, lucrări de artă antice,
donaţii, căci până în anii ‘80 nu a existat un curator
specializat în artă israeliană. În 1985 a fost
inaugurată o secţie specială închinată „artei israeliene”.
Muzeul Israel din Ierusalim a fost inaugurat
pentru prima dată în luna mai 1965. El s-a născut
într-o atmosferă intelectuală, care a dorit să vadă
în cultura israeliană ca fiind parte integrală din
cultura generală. Una din primele mari expoziţiii
a fost „Betzalel” – a cărei baze a fost pusă de
Boris Şatz, care a prezentat creaţiile artistice
personale. Expoziţia s-a deschis de abia în 1982.
Era în perioada când societatea israeliană a trecut
prin numeroase schimbări. Intelectualitatea
israeliană s-a rupt de universalism. În domeniul
artei au fost nevoiţi istoricii şi curatorii să se
adapteze la preocupări noi.
Această expoziţie permanentă a cuprins
colecţii ale artei israeliene –câştigând un loc
principal în inima muzeului.
Dacă în trecut vizitatorii treceau prin salonul
artei pro-columbiene şi a artei africane – acum,
aceste spaţii au fost date numai artei israeliene.
Aceste colecţii simbolizează unicitatea din
Muzeul Israel naţional al ţării. Axa principală
începe cu intrarea către arta israeliană, ca o apă
care curge spre revărsarea în mare. Trecerea
centrală duce la prezentări frumoase, artistice.
Voi începe cu salonul de prezentare a
colecţiilor arheologice şi a culturii şi artei
evreieşti. S-ar putea ca unii vizitatori să nu fie
interesaţi de aceste colecţii arheologice. Cu toate
acestea e bine să amintesc că marea colecţie cuprinde
mii de obiecte care sau adunat în timp şi
care dau vizitatorului simţământul frumosului
şi al sfinţeniei ţării noastre. Acest prim salon
reprezintă o oglindă vastă a rădăcinei poporului
evreu, a legăturilor cu pământul acesta.
Ne aflăm în preajma intrării în saloanele unde
ne sunt prezentate arta israeliană internaţională.
În faţă avem sculptura lui Iţhac Danţiger „Nimrod”
(1939). Nu este o altă sculptură israeliană
care a opţinut de-a lungul anilor reacţii ale
artiştilor şi cercetătorilor precum „Nimrod”.
Scriitorul Beniamin Tamuz a scris: „Spre surprinderea
mea m-am aflat în faţa lui Nimrod, care
e prezentat în mijlocul salonului. Am citit cele
scrise, am îmbrăţişat sculptura şi am sărutat-o.”
Identificarea sculpturii cu cultura orientului antic,
o leagă de prezentatrea arheologică şi a primitivismului.
Ea ne pregăteşte pentru salonul de
artă şi cultură neapusene (artă pro-columbiană
şi africană). Sculptura aceasta este ca o prefaţă,
la prezentarea artei israeliene. Este o expresie,
poate extremistă, a unei concepţii de identificare
ebraică, care ne vorbeşte despre apartenenţa la
acesată zonă geografică.
Prima parte a exponatelor ne permite să vedem
subiecte care apoi se vor desvolta pe cuprinsul
expoziţiei.
Trei picturi, un triptic-de dimensiuni mari,
sunt moştenirea principală a artei din Israel. Fiecare
din ele sunt creaţii de bază care reprezintă
experienţe şi în acelaş timp sunt o identificare cu
ceeace se numeşte „israelitul”.
În prima pictură „La porţile Ierusalimului” a
lui Mordehai Ardon, pictorul vrea să-şi exprime
simţământurile sale în legătură cu războiul de şase
zile, în mod special a cuceririi Ierusalimului antic.
Construcţia tripticului ne trezeşte dorinţa de
a o compara cu desenele de pe altarul bisericilor
care descriu conţinuturi sfinte. Numeroase
simboluri ale Ierusalimului am întâlnit în arta
antică, dar de data aceasta e vorba de un simbol
care leagă practicul cu spiritul. Creaţia lui
Ardon exprimă o mare emoţie. „La porţile Ierusalimului”
este expusă în centrul creaţiilor, care
reprezintă legătura dintre prezentul israelian şi
lumea evreiască, compusă din momente ale trecutului,
adâncimea şi continuittea istorică. Se
poate afirma că s-a creat aici o legătură spirituală
între un tată spiritual, un bunic metaforic care
leagă creaţiile între ele şi atinge acelaşi simţ
spiritual care pluteşte asupra tuturora.
Scaunul lui Eliahu creat în atelierele de la
Betzalel din Ierusalim, în timpul primului război
mondial, este unul din obiectele importante şi
elegante care a fost creat la „Betzalel”. Boris
Şatz a creat această şcoală pentru a crea artă şi
meşteşug evreiesc care să influenţeze pe cei care
vor crea în viitor şi pe cei care le vor poseda.
Creaţia aceasta reprezintă legătura îndrăzneaţă
între concepţia din viitor al poporului israelian
şi trecutul său ca popor liber pe pământul
său, în perioada Mikra. Aceasta este concepţia
identificării cu adâncimea istorică a iudaismului
ca tradiţie religioasă şi naţională. Boris Schatz a
văzut prin Betzalel un sanctuar modern.
Acestor creaţii li se adaugă cele a lui Israel
Herscberg, pictura „Plăcutul soldat” a lui Moşe
Gerşoni, pe care se găsesc citate din Thilim.
Pe peretele de vis-a-vis se află un alt Triptic
„Primele fructe” a lui Reuven Rubin care aspiră
să determine o identificare originală cu cea de a
trăi aici în Israel. Pictura lui Rubin are meritul
de a descrie pe evreul nou, puternic, care trăieşte
în armonie cu natura, eliberat de orice tabu religios.
Cuceritor al ţării şi al naturii. Munceşte
pământul, un fel de Atlas care poartă pe spatele
său banane şi verdeţuri. El va fi de-a lungul anilor
un model al idealului identificării cu israelitul
şi visul sionist. Eretz Israel care este prezentat
ca un paradis, ca împlinirea visului, dorinţei tuturor
evreilor din lume.
Creaţiile din apropierea acesteia sunt încercări
de exprimare, legate de cea a lui Reuven Rubin.
Iată de pildă „Vigurosul” (Şariran) cu kipa
este o parodie a noului evreu cu trup, figură
conceptuală, inimoasă. Pictura lui Rafi Lafi
realizată estetic, caută să facă o legătură între
arta de aici şi cea din centrele culturale din lumea
apuseană. „Patul curios” al lui Igal Tomarkin
este o sculptură de perete, realizat dintr-o targă
militară, pânze şi pământ. Scena complectează pe
cea a lui Gherşoni care se află expusă vis-a–vis.
Sculptura lui Efrat Natan „Înălţarea coasei”
(Hanafat ha’hermeş) din 2002 se leagă de mitusul
israelit al haluţului, erou al revoluţiei sioniste.
În fotografii, pe lozinci este arătat haluţul
ca un erou, o figură măreaţă a luptei pentru
desţelenirea pământului Eretz Israelului.
„Nahalal” creaţie a lui Gal Vinstein (2010) se
referă la mitusuri naţionale fără nici un fel de
romantică. Nahalalul este un capitol al istoriei
aşezărilor noastre.
Apoi este „Pictura fără titlu” a lui Iosef Zaritzki,
din 1964, o creaţie care reprezintă concepţia
prin care arta este un câmp propriu, independent
care e compus din figuri diferite care poartă un
dialog doar între ele.
Arta modernă este reprezentată prin filmul
video a lui Sigalit Landau, „DEAD SEA” a cărui
imagini apar pe podeaua salonului. Noi privim
la imagini din acelaşi unghi cu care a fost filmat:
de la poalele priveliştilor spre înălţimile
care înconjoară Marea Moartă, cel mai jos loc
din lume. Printre elementele care plutesc în apă
se observă şi corpul artistei.
În sala următoare este expusă o sculptură a lui
Nahum Tevet – şi asta are o formă centrifugală.
Această lucrare este semnificativă creaţiilor din
prima perioada a statului Israel. Am putea spune
depre lucrare că într-un anumit fel e o „pictură”
spaţială care ne permite să o privim din mai
multe unghiuri. Sculptura se referă la istoria picturi
moderniste şi de asemenea la lunga istorie a
sculpturii secolului XX.
Un al artist Lari Abermason intitulat „Tzuba”
se referă la regimul din anii 50. Mulţi artişti nu
s-au referit la unele aspecte precum satele palestinienilor
pe care le-au părăsit, de aceea, aceştea
au pictat în genul absurd.
În al treilea salon vom găsi lucrări care se vor
originale, care exprimă cultura israeliană din cea
de a doua jumătate a sec.XX. Aici vedem tipuri
de sabri, haluţimi. Un exemplu ar fi „corpul
evreului”, portret de Reuven Rubin. Remarcăm
lucrarea video a artistului arab-israelian Sarif
Vaker din anul 2003 intitulat „Corpul arab”.
Am putea să analizăm multe picturi, sculpturi
care reprezintă diversele perioade de creaţie
israeliană, dar spaţiul nu ne permite.
Recomandăm tuturor amatorilor de frumos,
a vizita noul Muzeu Israel din Ierusalim, fără a
încerca de a cuprinde totul în câteva ore. Ar fi
obositor şi nefolositor.
„Logica care i-a călăuzit pe curatori, în alcătuirea
expoziţiilor de la noul muzeu a fost coordonarea dintre
arta locală şi cea universală; arta israeliană şi arta
evreiască”Igal ŢALMONA

Paul Leibovici

Invitat. dr. I.E.Campus, sursa Viaţa noastră, 17.12.10

Dr. Iosef Eugen CAMPUS
Un nou roman al
Madeleinei Davidsohn
La Bucureşti, la editura Vremea (2010), a apărut de curând
un nou roman al Madeleinei Davidsohn: „Numărătoarea
inversă” Este un roman, ca de obicei, construit bine arhitectonic.
În ceea ce mă priveşte, are însă ceva problematic. Îmi
face impresia că autoarea a ales să meargă pe o linie ce nu mi-e
simpatică. În locul analizei mai fine, psihologice, a preferat calea
mai brutală, a bestsellerului, narând din exterior fapte impresionante
ca atare, prin ele însele.
Aceasta se vede încă de la început, în alegerea ţesăturii de
bază. Autoarea îşi propune să povestească o istorie extraordinară,
interesantă ca atare: istoria unui om care descoperă pe neaşteptate
că e bolnav de leucemie şi că, după părerea medicilor, nu prea
sunt multe şanse să poată trăi. “Mă aflam în acea stare îngrozitoare,
când iluziile dispar, când nimic nu te mai fereşte de realitatea
crudă. Mă simţeam un soldat vlăguit, cu scutul găurit,
cu vesta de protecţie ruptă.” E greu de găsit un donator potrivit.
Primul implant de măduvă este respins de corpul lui Peter Morisson,
evreu originar din România stabilit o bucată de vreme în
Ereţ Israel şi apoi în StateleUnite ale Americii. Al doilea implant,
al unui donator, din fericire foarte adecvat, reuşeşte. O nouă viaţă
i se deschide în faţă lui Peter. Se simte obligat să-i mulţumească
lui Dumnezeu pentru minunea al cărei beneficiar este. Vrea să
dea un sul de Tora neprihănit unei sinagogi din Ţara Sfântă, pe
care o cunoscuse, dar o părăsise în tinereaţa lui, acum 30 de ani.
Peter are acum 72 de ani. Dar, deşi ajuns la o vârstă înaintată,
se îndrăgosteşte de Alina, o fată frumoasă şi inţeleaptă, cu zeci de
ani mai tânără decât el.
Altă lovitură de teatru: descoperă că Alina este cu adevărat fiica
lui. Pe vremuri, o cunoscuse pe Renata, se iubiseră. Renata
rămăsese gravidă şi, când aceasta îl anunţase
că aşteaptă un copil şi că vrea cu orice preţ să-l păstreze şi să-l
crească, Peter o părăsise – Alina era deci fata lui, care trăise o
viaţă grea, de copil fără tată.
Autoarea recurge repetat la procedeul paralelismului.
Precum Renata, tot astfel şiAlina are un copil, pe care-l creşte
singură şi pe care-l adoră. Einat e soldat. Deşi, în calitate de fiu
unic, ar fi avut dreptul de a nu fi repartizat la o unitate combatantă,
participă la o luptă contra unor terorişti şi este rănit grav. Scriitoarea
subliniază că e vorba de “o minune”. A fost “salvat” de o
femeie libaneză, căreia bunica libaneză, Dna Zacharian, îi lăsase
o sumă de bani pentru “răscumpărarea unor urmaşi “.
Aceste potriviri misterioase nu sunt numai datorite alegerii
drumului frapant. Ele decurg şi se justifică prin concepţia
specifică Madeleinei Davidsohn. “Poate există în lume din acei
aleşi cu darul prevederii, iar noi le luăm talentul în derâdere”.
Sau: “Poate tocmai atunci a fost acolo ( Mesia) sub chipul Radei,
să mi te-aducă nevătămat acasă. Şi poate chiar există minuni”
(206).
Predilecţia aceasta pentru stilul frapant se manifastă şi în
alegerea cuvintelor menite să descrie reacţiile personajelor: “Eitan
îşi simţea sudoarea ŞIROINDU-I PE CEAFĂ” (152). Ceva din
această nuanţă frapantă regăsim uneori şi în peisaje: “Locul ales
de Renata, un mic golf ca o semilună săpată în malul stâncos, era
presărat cu nenumărate cochilii de stoici. Sideful lor scânteia în
lumină. O îngrămădire de stânci forma un adevărat stăvilar care
împrejmuia marea. Aproape de mal, apa era atât de liniştită şi
clară, încât se vedeau pietrele de pe fund. Ele străluceau pe sub
valuri în nuanţe diferite, încât cu greu reuşeai să te smulgi din
contemplaţie. Doar zvâcnirea peştilor tulbura din când în când
limpezimea undei. Nici ţipenie. Nici vapoare sau bărci în zare,
nicio urmă de fum în larg, nimic nu deranja linia orizontului. Era
atâta linişte… În zgomotul Tel Avivului şi al portului Iafo, micul
golf părea un ţinut, desprins dintr-un alt timp ireal” (133).
Bine construit arhitectonic, romanul se citeşte cu interes, în
special dacă accepţi linia lui frapantă, în care a fost conceput şi

O nouă carte, Muntele meu, CARMEL

Muntele meu , Carmel, Editura ” Revista Familei”, Israel
( proză şi poeme în proză )

Se poate procura şi de la Editură „Revista Familiei”, Israel
sau la adresa mea din blogul acesta, sau expediind un cec pe adresa mea.

În loc de prefaţă, poeta Grete Tartler
Note de lectură la o carte anterioară, poetul Andrei Fiscof.

Expediţiile vor fi în ordinea celor care-mi scriu, funcţie de cărţile disponibile.
TIRAJUL LIMITAT

COSTUL CĂRŢII 12 euro-65 de sekeli
ADRESA MEA: P.O.BOX.3144
Haifa. 31032
Israel
bianca marcovici
Mai pot adauga câteva elemente. De data asta Editura m-a găsit pe mine. „Revista Familei ” este una din revistele care apar în Israel în tiraj foarte mare. Doritorii pot cumpăra de la chioşc această revistă. Se pot adresa direct editurii în caz că vor o carte de a mea.

Adresa Editurii P.O.BOX 7159

RISHON LETZION 75171 ISRAEL

I.C.R. Tel Aviv

PRIMIT DIN PARTEA I.C.R.

Joi, 16 decembrie 2010, ora 17:00
ICR Tel Aviv, sala de conferinţe

Lansarea cărţii
„Din avangardă spre ariergardă”
de Ion Pop
Editura Vinea, Bucureşti 2010

Prezintă: prof. Michael Finkenthal,
John Hopkins University

În limba română
Intrarea liberă

“Din avangardă în ariergardă” este traseul „modernismului extremist” românesc, urmărit analitic […] Tema ar putea fi formulată şi prin sintagma: „Avangarda literară românească şi politica”. Pornind de la exigenţele exprimate programatic de diversele grupări de avangardă, care vizau ruptura faţă de tradiţii şi convenţii literare şi artistice şi, implicit, inovaţia radicală a limbajului, o totală libertate şi disponiblitate a spiritului creator, se evidenţiază alterarea treptată a acestor programe, pe măsura „angajării” politice a unor militanţi avangardişti. Este o situaţie ce se agravează odată cu ocupaţia sovietică şi instalarea regimului comunist la noi după 1944. În contradicţie radicală cu aspiraţiile iniţiale, foştii contestatari ai ordinii burgheze, dar şi ai oricăror subordonări faţă de „oficialitate”, încep să-şi renege propriul trecut, aliniindu-se „adevăratei avangarde” a partidului unic şi doctrinei sale „realist-socialiste”. Nu se scapă din vedere nici consecinţele acestei demisii în perioada imediat următoare, cu dificilele eforturi de recuperare din anii ’60 ai secolului trecut şi cu ecourile acestora asupra generaţiior mai noi. (Ion Pop)

Romanian Cultural Institute
8 Shaul Hamelech Blvd., 6 floor
64733 Tel Aviv

http://www.icr.ro/tel-aviv/

Haifa, premiile Ianculovici

Festivitatea de inmanare a premiilor Ianculovici pe anul 2010 are loc luni 13 dec la Haifa
in prezenta ambasadorului Romaniei in Israel d. Eduard Iosiper, a dr. Aurel Weiner, deputat, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, d.nei Gina Pane, directoarea Centrului Cultural Roman in Israel, prof. Rafael Vago de la Universitatea Tel Aviv,
d. Israel Savion primarul adjunct al Municipiului Haifa.
Moderatorul ceremoniei – prof. dr. Izu Eibschitz, presedintele juriului de decernare a premiului Ianculovici.
Laureatii pe anul acesta sunt:
Dr. Iosef Govrin – ambasador
Dr. Zvi Hartman
Dr. Zvi Ben Dov,
Harry Ross – scriitor
Denis Idel – editoare
Aurel Storin – poet, publicist Romania
Jean Steiger – ziarist
Natalie Schor – fotografie artistica
Ceremonia va fi transmisa in direct prin video-internet la toate comunitatile evreiesti din lume.

recenzie, gina sebastian alcalay

–––––––––––––––––––––––––––

Gina Sebastian Alcalay

Puţin blond cu mult farmec
de bianca marcovici

Poeme alese, editura Hasefer,
Bucureşti

Bianca Marcovici este o poetă prolifică, arhicunoscută şi mult preţuită, ce nu
mai necesită prezentare. Autoare a peste 20 de culegeri de poeme, prezentă în
cel puţin şase antologii şi dicţionare literare, tradusă în câteva limbi, amplu
comentată în Israel, România şi alte ţări, deţinătoare a numeroase premii, o
simplă fişă bibliografică ar acoperi numeroase pagini de carte, cum s-a vazut,
de altfel, în ultimul ei volum, „Luminin diafane”, apărut la scurt timp după
„aburi de femeie” şi o amplă antologie reprezentativă de la editura Hasefer.La
aceasta din urmă aş dori să mă refer cu precădere la puţinele rânduri de faţă
îngăduite de spaţiul tipografic, dat fiind că volumele anterioare şi posterioare
ei au fost deja semnalate sau /şi comentate în „Minimum”
Aşa cum remarca de altfel şi prefaţatorul antologiei, criticul român Paul
Cernat, ceea ce te izbeşte încă de la prima lectură-fatalmente superficilă-a
poeziilor Biancăi Marcovici, este marea bogăţie şi varietate a registrului ei
liric. Temele ei predilecte sunt abordate-aş spune eu-într-o manieră inedită,
adesea imprevizibilă şi surprinzătoare, în care elementul biografic, feminitatea
delicată, refugiul în spaţiu interior protector, autodefinirea emoţională,
reflecţia amoroasă tandră şi discretă se intersectează aproape în permanenţă
(uneori chiar în spaţiul aceluiaşi poem) cu atitudinea combativă ( emanaţie
poate, a ceea ce poeta numeşte, cu mai puţine prilejuri, „bărbatul din mine”),
implicarea-afectivă-în social, clamarea propriei forţe orgolioase, inextricabil
legată de memoria, identitatea şi suferinţa evreiască şi israeliană. Dar, toate
acestea sunt puse în relaţie cu „misiunea” pe care şi-a asumat-o poeta în Ţara
Sfântă, „Aici
Pe acest pământ ars de soare
Nisip şi mângâiere
Rostire şi îngemânare”:
Aceea ca îndărătul Zidului Plângerii şi a zidului de sprijin ale Haifei (zidul
fiind unul din simbolurile recurente ale Biancăi Marcovici)
„O sămânţă încolţită
Undeva la marginea mării,
De unde să se rostogolească „energia pietrei albe, bolovanul
De poezie
Piatra inimii
Luată din scorbură”
(„Marginea” şi Magia pietrei)

Căci, alături de zidul menţionat mai sus, de evocarea ţării însângerate în care
„laptele e mereu amestecat cu miere şi fiere”, ca şi a unei biografii marcate de
„rana dezrădăcinării” (nefiind nici acolo nici aici”), de teiul lui Eminescu ca
şi Iaşul „cărunt” de altădată, sau în alt plan, de percepţia amar-ironică a
„carnavalului” social, cu vieţi standardizate şi monotone, în care „mâncăm la
prânz sufleu de bârfă ” (spectacol în care poeta nu poate juca, cum aflăm în
cele mai izbutite poeme, precum „Instrucţiuni de folosire a vaselor comunicante”
şi „Despre prieteniile târzii”) -dincolo de toate acestea, nevoia de poezie,
credinţa în magia cuvântului, transformând însăşi viaţa ” într-un poem în vers
alb”, rămâne, după părerea mea, cheia de boltă a liricii lui Bianca Marcovici.

Privind-o în” oglinda retrovizoare” a acestei antologii, Paul Cernat afirmă în
încheierea prefeţei sale că poezia Biancăi Marcovici, cu farmecul şi energia ei
interioară”, fac din autoare „una dintre figurile importante ale liricii
israeliene de limbă română” şi” una din poetele importante pe care le avem în
prezent”. Subscriu întru totul la această aprecire.

GINA SEBASTIAN ALCALAY

Regenerare

Posted on 20/10/2010 by floreaciprian
0

defăimări impuse
unii te folosesc ca un fel de paravan
pentru lipsa lor de descernământ, pentru răfuielile lor personale,
şantajul, îi eşti dator…
amestecă zece nume celebre în şapte rânduri,
insinuări de pe Dunăre, apoi uită, uită…îţi intră pe fereastră, în blog

pentru nu ştiu ce semnal de carte apatic expediat la alte zeci de reviste…
urcându-se pe umerii tăi!!

tu rămâi” ţap ispăţitor”, nu poţi să-i eviţi, îţi piezi personalitatea, libertatea, te sufocă
pe toate undele, te sterilizează.dar tu
nu eşti compatibil cu fiinţele lor bolnave,
ei nu înţeleg, te supun la cazne, îţi umple căsuţa, blogul…cu chelia lor fermecătoare. asta-i şi mai trist.

sunt masochiştii virtualului
care-şi pun poze cât mai mari, “tineri bătrâni” de 70 de ani , care se autoflagelează, îşi pipăie cuvintele prin oglinda spartă. sinceritatea lor vulgară…de insomnie previzibilă. grafomania…

pentru că nu-şi iau medicamntele, tratamentul…drogul fufelor !

zodiak de duzină, cu ace de gămălie în vîrful cozii, venin
de lapte…
şi se caută printre rândurile tale,

îţi urmăresc respiraţia, lumina…
pentru că ei nu văd luna
nici măcar puţin din soare; oameni nebronzaţi…cârtiţe cârtiţe….

te regenerezi greu, energiile nu sunt de vânzare, capeţi insomnii…nu vrei decât pacea ta,
şi eşti atras pe post de cobai personal, doar …doar …guma de mestecat
îţi va fi luată din gură.

Autor: Bianca Marcovici

Sâmbătă, 26 Iunie 2010 08:26 (bianca-levana)