concentrat pasiv

cele vechi devin reale

lumea mea e ca o floare

după corona indiană

elefantul meu a fugit cu o artistă

trucaje

Cearceaful  de pat e deja nepătat cu sângele deflorării

Neînchipuite sunete îmi năpădesc amintirile

Exerciții de deschidere a ochilor nu au fost, nimeni nu m-a informat

Ce și cum e cu viața-Zice mama: toate la timpul lor.

Să mă rostogolesc primind echilibru ca o minge pasată de la unul la altul

Înfumurarea legământului prin inelul  de nuntă purtat ani de-a rândul

Sub tutela soacrei am îndurat sacrificiul de a fi mamă tânără

Uneori trebuie să-ți revizuiești atitudinea să strigi sau să te umilești

Dar nu ai niciun câștig muzica sufletului a căpătat

Prima imagine care a pătruns în el, chiar dacă era Urâtul

De peste drum dar a știut ce-mi lipsește: afecțiunea!

Acasă nu am avut-o am fost mijlocia cu vioara, studiu și perfecțiune ratată

Pe Vivaldi, Mendelssohn sau Bach…

Mereu mă uit în urmă la chipul meu din oglindă

Fiasco pe alegretto-moderato  din tabloul cu zâmbetul pe buze.

Adevărul crud al minciunii  e pulverizat pe tortul 70

Iar eu am ieșit la plajă pe Hof haDadu să văd marea învolburată de vise

Mi se părea clar că mă poate prelua fără durerile bătrâneții

Dar nisipul mi s-a prins de glezne  de față  de piele

n-am respirat un timp nesfârșit privind cerul care mă recunoaște

învinsă, cel puțin el a luat forma mea și m-a iubit fără fățărnicie

Recunosc că am și eu o vină, am o inimă cu cioburi de gheață sau sticlă

Mor în propria-mi viață înainte de apus/ ascultându-mi bătăile inimii, Neputința/

Ca o slugă netrebnică lipsită de bunul simț al diferenței dintre mine și ego-ul meu sacrificat pe altarul tăcerii. dar mă reculeg printre paginile romanului citit invers , cu litere ebraice pictate pe pereți, reclame, căutând vocalele.

bianca marcovici (C)

1/10/21