Bibelou

 

Toate bibelourile din casă

Nu mai folosesc la nimic.

Stau precum tablourile cu natură moartă.

Să evadez, îmi spun.

O inedită lumină spre ramuri de copaci

Precum o perlă-n lumină ce-şi pierde conturul.

l

Dar tu mereu taci şi asculţi  o melodie stresantă

Clipind a singurătate precum un soldat lăsat la vatră.

 

Ridică această creangă aproape uscată

Şi fă-mi un semn cu ea…a pace calmă.

 

M-am săturat de nefireasca apăsare din inimă.

 

E o clipă nemeritată ce stagnează-n vânt.

Bibelourile nu s-au mişcat de la cutremur-

Bianca Marcovici

sursa: Secolul xxi rev. A.S.I.L.R., 30/11/2015

Fuga

 

Mi-a căzut în mână o cărticică despre Aniversarea Unesco, TRISTAN TZARA, 1996 cu o piesă de teatru lansată la Bacău.Traducerea piesei sau mai bine zis a poemului dramatic ” Fuga” este făcută de scriitorul Calistrat  Costin.

În gura a şapte personaje principale  sunt puse cuvinte care te şochează prin felul  de a sugera tragedia condiţii umane a unui tânăr  (Fiul)care va fugi de acasă pentru că nu-şi suportă condiţia. Părinţii, sora, povestitorii vor accepta această plecare a poetului răzvrătit .    Nu este altceva decât povestea autorului   TRISTAN  Rosenstock,  din Moineşti.

Previziunile autorului despre Holocaust sunt uluitoare .

Mama spune: „imbolduri criminale ţi-au răpit pruncul, ţi-au furat pruncul, ţi-au furat sângele, sânge din sângele tău”

Tatăl spune:Fiul meu, nu-ţi putem fi chiar de nici un ajutor”?

Tristan Tzara aparţine lumii  prin speranţa şi căldura sa sufletească, va deschide noi drumuri. Menirea sa de a  schimba lumea va fi împlinită curând.

Oferind celorlalţi începutul poeziei neconformiste în care rima dispare!

Trăind într-o epocă primejdioasă Tristan Tzara se întoarce în România pentru aş întâlnii prietenii la Salonul Literar” Sburătorul”, la invitaţia lui A. Baranga. Dar, în curând îşi va da seama (după ce-i  va ascultă citind pe autorii  anilor 1947) că nu le aparţine, şi-i va părăsi. Nostalgia meleagurilor natele şi limba română atât de inventivă şi de nedepăşit în compoziiţiile literare l-au făcut  celebru!    Omul şi scriitorul  se va pune în valoare la” Cafeneaua Voltaire” din Elveţia.

„Sosirea lui în ţară a fost ignorată cu bună ştiinţă de forurile de cultură ale comitetului central comunist”. Autorul venea din Occident şi trebuia ignorat, marginalizat. Nu aducea ceva bun în bagajul său  pentru scrierea comunistă. Nu se putea afilia poeziilor de pe prima pagina cu omagii pentru conducătorul iubit în presa comunistă. Alţii au dăinuit sau au cenzurat presa şi au scris poezii cu rima şi cântece de slavă!

„Omul aproximativ”, creaţia evreului celebruTRISTAN Tzara  din Moineşti care a pus bazele „mişcării dadaiste” constituie opera care va dăinui. Noi, ceilalţi vom concerta într-o orchestră. Dar   şi aici fiecare trebuie să fie un solist performant. Bagheta dirijorului nu ajunge şi nici manipulările de tot felul!

BIANCA MARCOVICI

   (c)

GAZETA, 3 DECEMBRIE, 2015

HANUCA

 A fost cândva o lume mai bună

 

Petreceam la Comunitate de  Hanuca

Sosea Eminenţa sa,  venit din oraş în oraş…

Orchestra intona Baruhaba!

Chiar dacă cântam la vioară în orchestră

Mă sculam în picioare…fără voie,

Corul intona  fără echivoc cântece de bucurie,

Lumina puternică ne însoţea,

Acolo mă şi căsătorisem-în fapt -Tg. Cucului

În Iaşul cărunt-

Zăpada semăna cu vanilia de pe dulciuri

Plecam fericiţi acasă… iar copiii

în sănii râdeau fără oprire!

Aşa a fost, HANUCHIADA!

Acum urmărim în direct atentate  teroriste   pentru ridicarea moralului nostru şi pentru a creşte în linişte şi pace copiii noştri!

BIANCA MARCOVICI

(c)

MEDICAMENTUL IDEAL

Servire si medicamente

Am mai scris despre subiectul   medicamente dar, nu din unghiul de vedere al pensionarului greu deplasabil. Îmi închipui că nu-i plăcut să ai 90 de ani şi să aştepţi în picioare în utimul moment să ajungi la ghişeu. Imi relatează o prietenă ca a văzut un gest de neconceput! Îi venea rândul unei bătrâne care  abea se târâia spre ghişeu. Între timp însă nerăbdător un farmacist arab a apăsat pe numărul următor. Bătrâna a ajuns cu întârzâiere la ghişeu când următorul client s-a aşezat în faţa ei. Cu toate că bătrâna a strigat că este numărul ei, farmacistul a bruscat-o verbal  foarte urât! Mi-am amintit că acelaşi personaj din cartierul meu care m-a servit cu medicamente bătând preţul a doua cutii de Lorevan cu câte douăzeci de pastile ,  însă scoţând unul din cartoane cu 10 pastile afară, fără să corecteze preţul precum în reţetă, doar 30 de pastile… L-am reclamat la şeful farmaciei.  Mi s-au înapoiat banii dar, el tot pe locul acela de muncă a rămas. Impertinenţa sa e o caracteristică finală. Prietena mea s-a plâns că nu a fost servită cu medicamentul scris şi a trimis-o în alt cartier. Acolo, tocmai la capătul Haifei i s-a spus că reţeta trebuie onorată numai în cartierul ei pentru că stocurile de medicamente sunt aprovizionate special şi la timp! Mai mult, chiar mie mi s-a întâmplat să nu găsesc Lipitor şi să caut în alt cartier dar, culmea culmilor a fost când am stat o oră la rând şi medicammentele nu apăreau ca reţetă lunară şi aceeaşi de ani de zile în calculator . Mi s-a spus   să ma duc la doctor sau  să-l sun…  de fiecare dată, să-mi pună medicamentele pe calculatorul general al farmaciilor! Dar doctorul era plecat în străinătate! Dacă eşti  întrebat ce medicamente ei când Doamne, fereşte! ajungi internat  în la spital sau, poate în străinătate , cum te vei descurca cu denumirile diferite sau din amintire…  a tabletelor? Să   spui doctorului care te v-a îngriji astfel:pastila roz, pastila galbena…pastila albă de dormit cu o linie la mijloc, pastila lunguiată? Cred că voi învăţa – din timp- reţeta ca o poezie cu rimă, va fi exclusă rima albă, neinteligibilă pentru bătrâni. Sau, poate, o voi înlocui cu o epigramă durdulie cu rimă rigidă ala Cioclu!

 

Doctorul de familie nu-ţi mai dă reţetele în mână, mă refer la medicamentele pe care le ia un bolnav cronic care primeşte lunar aceleaşi pastile. Când te duci la farmacie eşti servit numai după trecerea cartisului magnetic. Automat apar medicamentele prescrise în calculatorul farmacistului. Cele prescrise de medicul tău de familie. Se întâmplă  să nu fie corelat acest sistem al funcţionării automate. Bolnavul nu are cum să ştie şi se aşează degeaba la rând. Eşti trimis la medicul de familie ca să-l rogi  să apară tratamentul medicamentos şi pe calculatorul farmaciei. Lucrul ăsta ar trebui coordonat ! Eliminarea hârtiilor-reţete încă nu e pus  la punct. Nu se includ reţetele ocazionale!

BIANCA MARCOVICI

preluare, interes iudaic

Revista Luceafărul
Fondat 2009 • ISSN 2065 – 4200Anul 7 → 2015
Haec primum ostium la Luceafărul: Simon GLASBERG
Articol scris de: a consemant Ion Istrate / 16 Noi 2015

Glasberg,S

SIMON GLASBERG
Născut în 1939, la Rădăuți, județul Suceava.
La vârsta de 2 ani a fost deportat cu familia în Transnistria, în ghetoul din localitatea Djurin, pentru 3 ani și jumătate. Pierderea unor rude apropiate, foamea, bolile, frica și frigul l-au marcat, fiind în clasa I primară unul dintre copiii cei mai bătuți la palmă, pentru „neștiință”.
A absolvit Liceul Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuți, Facultatea de Agricultură din Iași și apoi Facultatea Tehnico – Economică București (f.f.).
Ca student, a început să scrie poezii, care însă nu erau publicabile, deoarece nu aveau „orientare politică”.
A lucrat direct în producție, ca inginer agronom, timp de 6 ani, la Roma și la Corni (ambele din județul Botoșani), fiind apoi promovat la Consiliul Agricol Raional și Direcția Județeană Agricolă Botoșani. Din 1977 și până la pensionare a condus Oficiul Județean pentru Studii Pedologice și Agrochimice, între timp obținând și titlul de doctor în științe agricole.
În ultimii ani, mai ales după pierderea soției, l-a preocupat scrisul, simțind nevoia să umple singurătatea prin exprimarea, în proză și versuri, a trăirilor sale.

Haec primum ostium la Luceafărul
M-am întrebat adesea
(Fragment)

M-am întrebat ades, dar n-am aflat răspuns:
De ce mi-a hărăzit soarta o fire pesimistă ?
Sub zodia de leu era, de când mă știu, ascuns,
un băiat subțire, oacheș, dar cu o față tristă.

O fi de vină copilăria, ce mi-a fost presărată
cu frică și cu foame, pe-un plai necunoscut,
sau învățătoarea, cea-ntr-una încruntată,
ce mă bătea la palmă, cu linia – m-a durut ! …

Durea pedeapsa, dar mai mult nedreptatea,
căci nu luam bătaie de-obraznic ce eram;
Eu nu știam româna, întors din deportarea
în care patru limbi vorbite zilnic auzeam.
[…]
Dumnezeul ce-l port în mine, m-a ajutat mereu,
să trec peste cele nedreptăți și chiar decepții …
El mi-a croit o viață simplă, dar ca un minereu
bogat în nestemate: copii, iubire și percepții …

Mărturisire
S-au adunat multe în sufletu-mi hoinar,
constelaţii şi adâncuri cu aprige simţiri…
Doresc să le pot spune, dar nu am habar
cum s-ajung la Tine, doar Tu poţi să mă inspiri…

Aştept de-o veşnicie şi încă mai aştept,
mă risipesc în gânduri şi mă topesc în van,
din multele simţiri ce se frământă-n piept,
doar pietrele preţioase să iasă din vulcan.

Am un caiet de versuri din prima tinereţe…
Au fost şi ele atuncea, tot din nevoie scrise,
dar n-am crezut vreo dată că şi la bătrâneţe
voi fi izvor de versuri, ce se cer transmise…

De aceea sper iar că vremea nu-i departe,
când stihuri mai frumoase şi scurte proze,
s-or înşira în scrieri, poate şi într-o carte,
ce să le dărui lumii, ca un buchet de roze.
Botoşani, 14.12.2013

Contemporanii
Am citit odată, că-n vremuri de demult,
stăpânii Romei nu se-ngrijeau de mâine :
când cetăţenii ţării intrau în tumult,
ei le dădeau gratis, circ zilnic pe pâine.

Se spune că metoda îi liniştea pe dată.
Mulţimea nu pretinde multe explicaţii,
dacă burta-i plină şi bucuria motivată,
ea este fericită, căci n-are alte aspiraţii.

Şi azi în ţara aceasta, ba şi în altă parte,
metoda sus numită, la fel e aplicată.
Istoria se repetă, doar tehnica-i aparte,
actorii stăpânirii nemuritori se arată.

Cetăţeni mediocri, chiar minus valente,
revendică să fie aleşi şi acolo, sus, trimişi…
Şi fapt e că o parte, îi regăsim pe culme,
în parlamentul ţării, dar gata compromişi…

Dar sunt atâţia oameni de autentică valoare,
ce ar putea conduce spre bine această ţară,
dar ei nu ştiu să mintă şi întreaga ţară îi doare,
ei nu admit ca atâta lume să aibă viaţă amară.

Căci ţara e bogată şi de-ar muri de tot hoţia,
s-ar trăi cu demnitate, din propriile resurse.
În scurtă vreme ar dispare sărăcia şi beţia;
frumuseţile acestei ţări, ar fi-n valoare puse.
Botoşani, 09.01.2014

Nu întâmplător…
– La împlinirea a 165 de ani de la naşterea poetului –

Nu întâmplător îl visez pe Eminescu,
poetul-idol pentru zeci de generaţii…
Sunt dintre cei, care l-au recitit mereu,
să găsesc răspunsuri şi noi înţelesuri,
la cele sufleteşti vibraţii…

Mi-a apărut în vis ca simplu proletar,
în scundă şi mizeră tavernă mohorâtă,
la un pahar de vin, gândind solitar,
la monarhi, dar mai ales la cei săraci,
născuţi cu viaţa zăvorâtă.

Apoi mi-a apărut, în postură voievodală,
în fruntea a ce mişcă-n ţară, râul, ramul,
apărând cu vitejie iubita lui ţară natală,
de cotropitorii lacomi, însetaţi de sânge,
să nu-i supună neamul.

După ce în lupta mare, victoria îl petrece,
ca şi Hyperion, s-a înălţat în zarea albastră,
între stele, devenind nemuritor şi rece,
chiar dacă o frumoasă, aproape l-a vrăjit,
privind galeş prin fereastră.

A coborât apoi geniul, din visele astrale…
şi l-a întristat că vede: hoţie, nedreptate
şi tineri ce învaţă să-nşire vorbe goale…
El cere ţării să lupte cu cei fără de lege,
să curme cruda realitate…

Nu întâmplător îl visez pe Eminescu,
şi acum poetul-idol pentru generaţii…
Visele lui m-au transpus şi-n alte vise
iar gândirea lui rămâne plină de ecouri,
şi azi, în a minţii mele vibraţii.
Haifa, 15. 01. 2015

Articole asemănătoare
TE AȘTEPT
Haec primum ostium la Luceafărul: Raul Constantinescu
Scriitori botoșăneni. Mihai PLATON
Scriitori și publiciști botoșăneni. GEORGE DAMIAN
Scriitori botoșăneni. Ciprian Manolache
Lasă un comentariu

Nume [ *necesar ]

E-mail [ *necesar ]

Adresă web [ *opţional ]

Trimite comentariul
Drept de autor © 2009-2015 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare WordPress.
Server virtual Romania
Statistici T5

lampa lui Cioclu

Orchestratorul

Nu a reuşit decât să se urce

Pe umerii poetului…

Minimalizând lipsa de respect

a  celorlalţi pentru scrisul său 

 fără sevă-

Nu suportă poezia alba şi ritmul său interior:

 Pentru că rima e pe undeva la mijloc

În secolul nostru modern!

 

Orchestratorul e din umbră

Duet perfect.Un  alt poet  secret

ţinând în mână un scenariu de film

 contrasemnat  

 

Muzica mea e în suflet

Iar talentul poate fi într-adevăr   şi

 într-o orchestră

E suficient un scârţâit să destabilizeze

Concertul!

Eu am fost pe podium, o ştiu pe pielea mea!

  M-am retras la timp

   accidentul fatal

În care mi-am uitat limba şi sunetul!

Am învăţat -din nou- să fiu!

Dar ura n-o înghit! Sofisticatul

ecou al fricii de moarte

te macină, o ştiu!

Muntele meu  va rămâne Munte

Chiar dacă cineva strigă de la poalele lui

la lampa lui Aladin!

BIANCA MARCOVICI

(C)

Invitatul meu, scriitorul dr. Dorel SCHOR

Dorel SCHOR

SCHIŢE UMORISTICE (51) –

SERVICIUL DE ALUNE

Ieri dimineaţa, cu puţin înainte de buletinul de ştiri de la ora şapte, am auzit la radio o reclamă care m-a amuzat: „Viaţa e mai bună, traiul e mai bun, când mânănci alune, cu Servalun”. Reclama era pe muzică, iar „servalunul” respectiv era un seviciu de alune

.

Puţine lucruri mi s-au părut a fi mai inutile, perfect inutile adică, decât un serviciu de alune. Cam la fel cu linguroiul decorativ de un metru, cu buzunarele de la pijama, nasturii de la mâneci sau paznicul sever de la policlinică. Ăstora însă, cel puţin, nu le face nimeni reclamă.

Nu m-am mai gândit la serviciul de alune deloc, adică vreo jumătate de oră. Aşteptând autobuzul în staţie, atenţia mi-a fost atrasă de un panou multicolor, cam de un metru şi jumătate. O fotografie de calitate grozavă, a unor alune risipite cu dărnicie pe un platou central, înconjurat ca o cloşcă de platouri-pui, niţeluş scobite la mijloc. Un text însoţea fotografia: „Ea şi el, în comun, se servesc, de Servalun”. Versurile nu precizau la ce anume se servesc cei doi în comun, dar eu personal am înţeles că e vorba de mâncatul alunelor în colectiv.

Chestia începuse să devină oarecum agasantă. Ce naiba? Domnii ăştia ne consideră pe noi, consumatorii potenţiali de alune, nişte proşti? Nu mai putem noi de serviciile lor sofisticate de alune? Lumea are probleme, economia e instabilă, vremurile nesigure, apar noi partide politice, atâţia divorţează şi ei ne vând servicii de alune?

Am urcat în autobuz, am prins un loc la fereastră şi am început să răsfoiesc ziarul… Declaraţia primului ministru…, sentinţa în procesul cutare…, cursul de schimb al devizelor…, inventarea unui morcov sintetic, ăăă, ce-o fi reclama asta pe o pagină întreagă? O blondă sexi, întroduce între buzele-i senzuale o alună pe care o ia dintr-un serviciu Servalun. Există şi un text: „Ce mai aştepţi? Eu te aştept cu serviciul Servalun”.

Ei, nu! Trebuie să existe o limită… Aud că  la reclamele astea lucrează nu numai fotografi, desenatori şi manechine. Nu numai poeţi şi prozatori, dacă îmi pot permite să-i numesc astfel… Dar şi sociologi, psihologi, oameni de ştiinţă. Ce dracu, ăştia nu-şi dau seama că un om inteligent, când vede o asemenea reclamă, chiar dacă îi plac alunele, renunţă de bună voie?

Dar, în sfârşit, nu-i treaba mea… Vorba aia, ţara arde şi baba mănâncă alune din servicii speciale. Bani aruncaţi… Păcat. Cu fondurile astea se putea construi un loc de joacă pentru copii, un trotoar, un closet public… Nu? Câte nu se pot face?

La slujbă, exceptând nişte afişe mici lipite pe coridor şi o lozincă „De marţi până luni, numai servalun”, am fost lăsat în pace. Nimeni nu mi-a vorbit despre subiectul respectiv, eram să şi uit că există asemenea preocupări minore şi regretabile.

Întors acasă, am observat aşa numiţii fluturaşi publicitari pe scaunele din interiorul autobuzului care recomandau călduros serviciul de alune. La intrarea în bloc, am deschis cutia poştală. Era o notă de plată pentru telefon, o invitaţie la nuntă şi.. o reclamă pentru serviciul de alune. Asta chiar că e prea mult. Aşa ceva se numeşte imixtiune în viaţa particulară a cetăţeanului. De unde îmi cunosc dumnealor adresa, la o adică? Nu cumva ar trebui să mă consider jignit că, din punctul lor de vedere. până acum nu am ajuns la standartul de viaţă care permite un asemenea serviciu? Sau dimpotrivă, abia acum sunt destul de copt?! Şi ce-i aia: „Profită acum, până la patruzeci la sută reducere de preţ pentru cei care prezintă această scrisoare”. Drept cine mă iau? Drept fraier?

Seara, televiziunea m-a atenţionat că meciul de box se transmite sub egida societăţii producătoare a serviciului de alune. Buletinul de ştiri de la miezul nopţii a anunţat o acţiune de ieftinire a serviciilor de alune pentru cei care se hotărâsc repede. Astăzi la prânz, am simţit că dacă nu actionez, fac nevroză… Am venit acasă cu un pachet frumos împachetat… Soţia s-a bucurat de atenţie, dar s-a mirat de ce am achiziţionat două servicii de alune. Du-te şi explică-i că al doilea revine mult mai convenabil, aproape la jumătate de preţ!

Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

10 noiembrie 2015

dr. Eugen Campus zl

A apărut, în editura Haifa, un nou volum de poezii al Biancăi Marcovici:”Espresso dublu la Ierusalim”. Este vorba de o ediție bilingvă, română și ebraică. Traducerea ebraică e semnată de Tomy Sigler, cel care-și încercase puterile într-o reușită traducere în ebraică a poemului “ Luceafărul” de Eminescu.
O regăsim cu bucurie pe Bianca Marcovici cea dintotdeauna. Poeta cu îndrăzneli moderniste dar și cu versuri de o simplitate clasică. Poeta cu imagini și vocabular tehnic, dar și cu imagini nostalgice moldovenești. Poeta obsedată încă de universul muzical din tinerețe când a studiat vioara timp de 8 ani, univers pe care l-a contopit și identificat mai târziu cu universul poetic. Poeta obsedată încă de peisajul moldovenesc al țării de origine, dar ancorată temeinic în realitățile israeliene de azi:
“Patria e orizontul
Pe care l-ai lăsat în urmă mai ieri
Iar acum e casa în
Care trăiești imprevizibilul,
Iubești!”
Ca și în volumele precedente, notele caracteristice amintite mai sus revin și aici. Vioara e poem:
“Fug în reveria viorii poemului
Știu că-mi aparțin amândouă.”
Viața și poezia ei sunt comparate cu o improvizație pe o coardă:
“Improvizația pe o coardă
Flexibilă, tomastică în flageoletul excitant
Ciocârlia mea minusculă
Chiar dacă funicularul trece prin tunelul tău
De stalactite
Și vioara mi s-a dezacordat.”
Poezia ei izbutește să dea totul cu elemente puține, precum o gamă modulată cu numai opt sunete:
“Dacă nu mi-aș uita versurile
Nu aș mai putea scrie,
Precum o gamă, doar opt note,
Permutându-le în combinații »
Și dragostea se împletește cu muzica. În poezia « Inspirația » citim impresionați :
“Închid ochii și-ți scriu:
Pianul meu sună la unison, clapele
Urmăresc literele latine, cele ebraice se sting
Capăt forma ta când mă cuprinzi”
Tema nostalgică a Iașilor și a culturii românești din tinerețe e modulată inspirat în imaginea grăitoare a “Teiului lui Eminescu”:
M-am născut aproape
De teiul lui Eminescu…
Ani de-a rândul l-am urmărit
In încărunțire
Era sprijinit de-o cârjă metalică
Betonată-
Părea un om invalid
Cu părul de culoarea
Toamnei. »
Tema nostalgică stă bine alături de cea iudaică, prezentă în amintirea sfâșietoare a holocaustului. La începutul și la sfârșitul poeziei Aushwitz, răsună strigătul cutremurător :Suntem vii !
« Nici un tren al morții
n-a fost împiedicat
să ajungă la destinație
Cuptoarele i-au primit
Cu brațele deschise
Pe cei ce nu aveau decât o vină,
Erau evrei…
Suntem vii
Suntem copiii lor
Cei care cântă Șalom.

Tema iudaică e prezentă nu numai în amintirea holocaustului, ci și în viața de azi a israelienilor, dornici de pace și trăind sub continuă amenințare. În “Transmisie directă” găsim ecoul imediat al celui de al doilea război din Liban:

“Calculatorul împrumutat nu știe românește, și nu va ști
Haifa, Nordul Israelului sub tirul katiușelor
Inima își iese din piept la fiecare alarmă
Soarele apune de fiecare dată
Suni la copii, sau copiii mai sună.
Legături telefonice isterizante, necesare.”

Talentul artistic al poetei se vede și în capacitatea ei de a găsi formulări poetice pregnante:
“Eu sunt ca o pâine caldă
Visele mele
Sunt aripi de păsări
Iar gîndurile precum laserul
Care-ți corectează privirea.”
Sau:
Conținutul tău e un fiasco acoperit de pleoapa nevederii…
Fotograful și-a ars degetele cu substanțele iritării.”
Sau:
În camera mea poate o almpă cu becul aprins
Peste o carte deschisă
La semnul tău
Poate o vioară cu căușul căzut.”
Se ajunge și la poezii întregi admirabil reușite, unitare, în atmosfera lor specifică. Dintre acestea, doar două exemple. Iată, întâi, o poezie de dragoste, ca de obicei, cu o impresionantă coloratură melancolică:
“ Și eu sunt obosită de zare
De abur și falsul lucrurilor
De lumina prea puternică
Și de soarele ăsta…
Aș dori să fac ca și tine
Dar aș muri puțin cum mor răspunsurile
Înainte de a le rosti.
De ce ai apărut
Când noaptea veșnică se va așterne ? »
(« De când o singură toamnă »)
Și minunata poezie “Renaștere”:
“Sunt din nou îndrăgostită
De ceva nedefinit…
Între mărar și pătrunjel
Gogoșari copți și vinete marinate,
Ceva între vișine și cireșe negre,
Fără sâmburi,
Dulceață de coacăze
Și agude puhave,
Ceva între nuci noi
De curățat,
Din copacul copilăriei
Si zarzăre culese de mine
Ceva ca sâmburi de caise
Sparte pe caldarâm
Cu o piatră mare,
Ceva cu picioarele goale,
Călcând pe iarba abia răsărită,
Bând apă dintr-un vas coclit.”
*
Tomy Sigler merită felicitări pentru traducerea în ebraică.
O traducere exactă, precisă, fidelă textului românesc.
Abaterile sunt foarte rare, nu știrbesc fidelitatea ansamblului.
Totuși, îmi îngădui să remarc că, mie cel puțin, nu mi se par justificate pe deplin, necesare. De ce, de pildă, în loc să se spună, ca în originalul românesc în teiul, se spune, în traducere, mai vag, benof (în peisajul) ?. Sau, în poezia « Pace », de ce se reduce, în traducere, ca o minge viu colorată, la termenul mai șters be cadur țivoni (minge colorată) ?

Revista « Minimum » nr. 266 dinTel-Aviv, mai 2009-rubrica “Cartea”, pagina 56 – 57,
Director, scriitorul Al. Mirodan

schimbare de formă

Jocurile sunt făcute

Oricum ai încerca să schimbi ceva

Ajungi să te resemnezi în timp

Fenomenul e foarte clar :

dacă ignori

situaţia, sistemul şi îţi faci „dansul nopţii”

cu cei care hotărăsc întunericul,

nimeni nu coase la dosar minimalizarea-

Noi urmărim cu interes şi înfrigurare revistele din România,

Flutură-n vânt steagul tricolor cu gaura zdrenţuită

în Piaţa Universităţii de 25 de ani!

Gelul din păr luceşte straniu!

Respiraţia copiilor a fost otrăvită cu iluzii!

Bianca Marocovici!

Profetul Brucan, gazeta romănească Israel, joi 12-11-2015

CE VREA STRADA?

Noi, ce am fi dorit dar nu s-a întâmplat: să fi schimbat ceva după ultimul război unde au muri atâţea soldaţi intrând în Gaza, fără să fi răspuns cineva de moartea lor sau schingiuirea lor, după război! Nu şi-a dat nimeni demisia sau să fii cerut acest lucru la Comemorarea a 20 de ani de la uciderea lui Iţhac Rabin(zl).Cuţitarii, ( valul de teroare şi instigarea musulmanilor extremişti) tot s-au plimbat pe stradă  şi au ucis… În fiecare zi au murit alţi civili, pur-şi- simplu ucişi pe stradă, pe orice stradă…Deci, în continuare ne e teamă să ne   plimbăm nepoţii!

Ce vor cei care au ieşit în stradă în România, noua generaţie facebook , continunând Revoluţia din ’89, cea care a fost anunţată clar de profetul Brucan . Vor un guvern technocrat şi feţe noi, nu actorii politici de până acum.Părerea mea personală e că televiziunea face noua revoluţie pe toate canalele. Şi acest abuz ar trebui consemnat oarecum. Unghiurile de vedere sunt şi ele manipulate. Prea mulţi vorbitori se bat cu pumnul în piept. Îmi amintesc că pe vremea mea că cei daţi jos s-au întors tot în funcţiile de răspundere, unii sunt tot pe scaune tapiţate  şi acum. Bunul simţ s-a ascuns după uşi.

””””””””””””””””””’

Cei 6 milioane ucise-n în Holocaust,

Se răzbună sufletele lor ajunse  la ADONAI!!!

Brucan profetul a prevăzut de atunci

Democraţia celor 25 de ani!

Se întorc arabii sub altă formă

Pură

Cu burţile mamelor vor face copiii demni

 De o Europa …

Noi ce-i de aici din ţara noastră Sfântă

Vom apăra cu viaţa ce alţii n-au înţeles.

E revoluţia avortonilor interzişi

Dar născuţi… v-au păcălit!

O lume nouă facebook v-a cucerit!

BIANCA MARCOVICI

(c}